ICCJ. Decizia nr. 1992/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1992/2013
Dosar nr. 10633/63/2012
Şedinţa publică din 07 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 289 din 2 iulie 2012, Tribunalul Dolj, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat B.I.R., cu domiciliul în comuna Ghidici, sat Ghidici, în prezent deţinut în Penitenciarul Rahova, ca inadmisibilă.
A fost obligat contestatorul condamnat la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 14 iunie 2012, cu adresa din 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, a înaintat instanţei cererea de revizuire formulată de condamnatul B.I.R. - deţinut în Penitenciarul Rahova - Bucureşti şi referatul procurorului cu aspectele ce au rezultat în urma cercetărilor efectuate potrivit dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen.
Din actele ataşate la adresa de înaintare instanţa a constatat că revizuentul a adresat la data de 06 iunie 2012 o cerere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, invocând în fapt că instanţele nu au făcut aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., ceea ce ar fi modificat cuantumul pedepsei finale, prin raportare la art. 14 C. pen. care privesc aplicarea legii mai favorabile.
În referatul procurorului întocmit sub nr. 906D/III/6 din data de 08 iunie 2012 s-a arătat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi s-a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, cu trimitere art. 15 alin. (2) din Constituţie şi Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. care a decis cu privire la imposibilitatea aplicării prevederilor menţionate în cauzele definitiv soluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Analizând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, instanţa a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 din 10 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8600/63/2010, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 254 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 ianuarie 2012 inculpatul B.I.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b )C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Examinând cererea formulată prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, instanţa a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 403 C. prov. pen. aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, instanţa examinând dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror există date suficiente pentru admiterea în principiu.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se urmăreşte îndreptarea unei hotărâri judecătoreşti, datorită existenţei unor elemente exterioare pe care instanţele nu le-au avut în vedere în judecata anterioară.
Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen., respectiv: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; un martor, expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din examinarea motivelor de revizuire invocate de revizuentul B.I.R. s-a constatat că acestea nu se încadrează în nici unul din aceste cazuri expres prevăzute de lege.
O eventuală analiză, prin raportare la art. 458 C. proc. pen care stabileşte că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12, 14 şi 15 C. pen., nu este aplicabilă în speţă.
În acest sens, dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., nu constituie, însă, o lege penală mai favorabilă în sensul dispoziţiilor art. 14 sau 15 din C. pen. ci, reglementează o procedură de judecată simplificată, rapidă care produce efecte în materia dreptului substanţial, dar numai în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de drept procesual penal.
O astfel de procedură este aplicabilă atunci când, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul declară că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Dispoziţiile legale menţionate nu dispun, însă, nimic cu privire la aspectele reglementate de art. 14 şi 15 C. pen., referitoare la aplicarea obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, şi prin urmare, cum textul de lege are în vedere o judecată a fondului cauzei, ele sunt operabile numai până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. în acelaşi sens a se vedea Decizia nr. 1470/2011 pronunţată de Curtea Constituţională cu ocazia soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen.
Legea aşa cum s-a arătat mai sus, reglementează în mod amănunţit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiţii de fond şi formă ce se cer a fi îndeplinite, de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare.
În acest sens este şi Decizia nr. 60 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care admiţând recursul în interesul legii a stabilit că: "Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă".
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul B.I.R., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi pe fond, admiterea cererii de revizuire sau trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Prin Decizia penală nr. 3 din 15 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat B.I.R. împotriva sentinţei penale nr. 289 din 2 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 10633/63/2012.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul B.I.R., solicitând, în motivarea orală a recursului, reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Raportând acest text de lege la prezenta cauză, Înalta Curte constată că motivul invocat de recurent, respectiv reducerea pedepsei, nu se regăseşte între cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Pe de altă parte, potrivit Deciziei nr. 60 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.
Prin urmare, instanţa de fond a respins, în mod corect cererea de revizuire ca inadmisibilă, instanţa de control judiciar, de asemenea, corect a respins, ca nefondat, apelul formulat, condiţii în care singura soluţie care se impune este cea de respingere a recursului declarat în cauză, ca nefondat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenrul B.l.R. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenrul condamnat B.l.R. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1983/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 2046/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
