ICCJ. Decizia nr. 2095/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2095/2013

Dosar nr. 709/2/2012

Şedinţa publica din 14 iunie 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 484 F din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus următoarele:

1. În baza art. 26 raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a condamnat inculpatul V.C., zis P., la 3 ani închisoare.

În baza art. 865 raportat la art. 85 C pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen, a contopit pedeapsa ele 3 ani aplicată în cauza prezentă cu restul rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, respectiv 1 an, o lună şi 9 zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare,

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus arestarea preventivă de la 15 decembrie 2011 la 10 mai 2012. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

2. În baza art. 26 raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 3201 C proc. pen., a condamnat inculpatul R.B., la 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen, s-a dedus arestarea preventivă de la 15 decembrie 2011 la 10 mai 2012.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

A fost menţinută liberarea condiţionată pentru restul neexecutat de 163 zile din pedeapsa de 4 ani aplicată prin sentinţa penală nr..85 din 07 aprilie 2009 a Judecătoriei Urziceni.

3. În baza art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 3201 C proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.C., zis „V.", la 3 ani şi 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

4. În baza art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 320" C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.G., zis „R." la 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 861 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 110 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, o dată pe lună, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natura a putea ti controlate mijloacele lui de existenţă,

e) să desfăşoare o activitate de curăţenie de două ori pe lună în cadrul localităţii de domiciliu, sub supravegherea primăriei locale, sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;

f) să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută şi să nu depăşească limita teritorială a judeţului unde se află localitatea de domiciliu (judeţul Ialomiţa), decât cu încuviinţarea serviciului de probaţiune al Tribunalului Ialomiţa;

g) să nu frecventeze restaurante, baruri sau discoteci;

h) să nu conducă niciun vehicul.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 864 C pen. privind revocarea suspendării executăm pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii V.C., R.B., M.C. şi V.G., acesta în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 1.500 RON către partea civilă P.V.M.

5. În baza art. 264 C pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la 192 zile închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 31 octombrie 2011 la 10 mai 2012 şi s-a constatat pedeapsa executată.

Au fost obligaţi inculpatul G.C. la 1.000 RON cheltuieli judiciare statului şt inculpatul R.B. la 500 RON cheltuieli judiciare statului.

Au fost obligaţi inculpatul V.C. la 700 RON cheltuieli judiciare statului, inculpatul M.C. la 700 RON cheltuieli judiciare statului şi inculpatul V.G., în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 700 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 585/P/2011 din 26 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au dispus următoarele:

I. trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor:

1. M.Ş. zis „D.", sub aspectul săvârşirii a unei infracţiuni de violare de domiciliu în formă calificată, faptă prev de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, faptă prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., o infracţiune de şantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2. A.V. zis „PP", sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere, faptă prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., a trei infracţiuni de violare de domiciliu în formă agravată prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi a patru infracţiuni de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

3. A.L. zis „CC", sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de şantaj în formă continuată prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen., a unei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

4. M.T. zis „M.", sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

5. A.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 26 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. şi a unei infracţiuni de complicitate la şantaj prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

6. C.G., sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de şantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. şi a unei infracţiuni de tentativă de omor, faptă prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

7. V.C., zis P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

8. R.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

9. G.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului, faptă prev de art. 264 C. pen.

II. trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

10. V.G., zis R., sub aspectul săvârşim infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicare art. 99 şi următoarele C. pen.

11. M.C. zis V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

12. M.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu în formă agravată prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi de trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a).

Prin încheierea din data de 14 martie 2012, la cererea procurorului şi văzând dispoziţiile art. 27 şi urm. C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii M.Ş., A.V., A.L., M.T., A.G., C.G. şi M.V., la Tribunalul Bucureşti, urmând să soluţioneze cauza, ca instanţă de fond, doar cu privire la inculpaţii R.B., V.C., M.C. V.G. şi G.C.. Astfel, prin rechizitoriu s-a reţinut, în sinteză, că inculpaţii V.G. şi M.C. au sustras dintr-un autoturism aparţinând părţii vătămate P.V.M. o geantă, iar inculpaţii V.C. şi R.B. au asigurat paza locului prin supravegherea zonei. În privinţa inculpatului G.C., ofiţer de poliţie judiciară, s-a reţinut că, în perioada 29-30 mai 2011, i-a ajutat pe inculpaţii R.B., V.C., M.C. şi V.G. să scape de urmărirea penală, zădărnicind urmărirea penală şi asigurându-le folosul infracţiunii de furt calificat, fapta fund prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii G.C., R.B. V.C., V.G., M.C., s-au depus la dosar fişele de cazier ale inculpaţilor, au fost audiaţi martorii B.S., C.C., C.G.E., Z.I., şi s-au depus înscrisuri în circumstanţierc privind situaţia inculpaţilor.

În urma coroborării probelor administrate în cursul procesului penal instanţa de fond a reţinut următoarele:

Instituţiile statului, respectiv Parchetul şi Poliţia aveau informaţii că inculpatul G.C. şi numitul O.C., ambii lucrători de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni, manifestă toleranţă cu privire la comiterea de infracţiuni de către anumite persoane. Astfel, au fost obţinute autorizaţii privind interceptarea mai multor posturi telefonice, inclusiv al inculpatului G.C.. S-a constatat că la data de 29 mai 2011 inculpatul M.C. l-a sunat pe inculpatul V.G., acesta fiind împreună cu inculpaţii R.B. şi V.C., şi a comunicat că într-un autoturism parcat pe strada unde locuieşte, a observat o geantă plină cu bani, şi i-a solicitat sprijinul pentru sustragerea genţii. Inculpatul M.C. a făcut această solicitare având în vedere că numitul V.G. era minor şi ar fi scăpat mai uşor de rigorile legii în cazul în care ar fi fost prinşi.

Inculpatul V.C. a declarat: „la un moment dat V.G. a fost sunat de V. care i-a comunicat că a observat o geantă într-un autoturism parcat pe o stradă, în oraşul Urziceni şi ne-a chemat pe toţi să îl ajutăm să sustragă acea geantă. Am stabilit ca eu cu R.B. să asigurăm paza prin supravegherea locului, la o distanţă de 100 metri, în timp ce V.G. împreună cu M.C. au sustras geanta din autoturism. Arăt că V.G. este cel care a spart geamul autoturismului cu o piatră. După comiterea furtului V.C. şi M.C. s-au refugiat în curtea lui M.C.".

Inculpaţii au arătat că în interiorul genţii au găsit mai multe acte şi un portofel cu suma de 300 RON, sumă pe care au împărţit-o în mod egal, iar documentele şi portofelul au rămas în posesia inculpatului V.C.. Portofelul a fost găsit cu ocazia percheziţiei domiciliare şi restituit părţii vătămate.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit.

În fata judecătorului instanţei de fond, cei patru inculpaţi au arătat că recunosc faptele comise, că îşi însuşesc materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi că doresc să fie judecaţi potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că, în drept:

- fapta inculpatului M.C., care, în data de 29 mai 2011, împreună cu inculpatul V.G. şi ajutaţi de inculpaţii V.C. şi R.B., a sustras, prin efracţie, din autoturismul părţii vătămate P.V.M., parcat într-un loc public, o geantă ce conţinea mai multe bunuri şi o sumă de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 20 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen.

- fapta inculpatului V.G., care, în data de 29 mai 2011, împreună cu inculpatul M.C. şi ajutaţi de inculpaţii V.C. şi R.B., a sustras, prin efracţie, din autoturismul părţii vătămate P.V.M., parcat într-un loc public, o geantă ce conţinea mai multe bunuri şi o sumă de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen. şi art. 320 C. proc. pen.

- fapta inculpatului V.C., care, în data de 29 mai 2011, i-a sprijinit pe inculpaţii V.G. şi M.C., să sustragă, prin efracţie, din autoturismul părţii vătămate P.V.M., parcat într-un loc public, o geantă ce conţinea mai multe bunuri şi o sumă de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 320 C. proc. pen.

- fapta inculpatului R.B., care, în data de 29 mai 2011, i-a sprijinit pe inculpaţii V.G. şi M.C., să sustragă, prin efracţie, din autoturismul părţii vătămate P.V.M., parcat într-un loc public, o geantă ce conţinea mai multe bunuri şi o sumă de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 320 C. proc. pen.

Cu privire la situaţia juridică a inculpaţilor s-a reţinut starea de recidivă astfel: pentru inculpatul V.C. se va face aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în raport de sentinţa penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, pentru inculpatul R.B. se va face aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., din fişa de cazier a acestuia rezultând multiplele sale condamnări, iar pentru inculpând M.C. se va face aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

La stabilirea pedepselor aplicate inculpaţilor, au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), circumstanţele reale în care a fost comis furtul, gravitatea şi pericolul social al faptei, circumstanţele personale ale inculpaţilor (care sunt cunoscuţi cu antecedente penale, pentru ei comiterea de infracţiuni fiind ceva, practic, obişnuit). S-a reţinut şi faptul că au solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen., ceea ce duce la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor. Deşi, cu excepţia inculpatului minor, au suferit numeroase condamnări, unele tot pentru fapte de fort, inculpaţii nu au înţeles să respecte normele de convieţuire, să nu mai comită alte infracţiuni. "Chiar şi inculpatul minor, deşi nu este recidivist în sensul legii penale având în vedere vârsta sa, s-a reţinut că este cunoscut ca o persoană care a mai comis fapte antisociale, aspect ce rezultă şi din referatul întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa. În privinţa inculpatului minor V.G., s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea sub supraveghere a executării, iar măsurile pe care inculpatul va fi obligat să le respecte sunt de natură să ajute la reeducarea acestuia, şi la înţelegerea faptului că trebuie să respecte normele de convieţuire socială. Este adevărat că inculpatul, deşi minor, a mai comis fapte antisociale, dar totuşi s-a apreciat că poate beneficia de clemenţă pentru a î se acorda o şansă în vederea reeducării, fără să execute pedeapsa în regim de detenţie, iar dacă nu va înţelege clemenţa de care beneficiază, există riscul ca în situaţia în care va comite alte fapte infracţionale, să execute şi pedeapsa stabilită în cauza de fată.

Referitor la faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.C., instanţa de fond a reţinut următoarele:

Numitul C.C., tatăl inculpatului V.C. şi unchi al celorlalţi trei inculpaţi, cu ocazia audierilor a declarat următoarele: „În data de 29 mai 2011 participam la o pomană a părinţilor mei, organizată la fratele meu mai mic, V.I., împreună cu familia mea. La terminarea acesteia am revenit acasă, ocazie cu care am constatat că eram aşteptat de comisarul de politie G.C. care m-a informat că pe strada din Municipiul Urziceni, fusese spart un autoturism din care fusese furată o geantă. Totodată mi-a spus că ştie că autorul este nepotul meu V. şi mi-a cerut său returnez geanta sustrasă şi conţinutul acesteia, urmând ca în schimb să nu ia nici un fel de măsuri faţă de V. şi ceilalţi autori ai furtului. Am fost de acord şi, în urma celor discutate, m-am dus la locul unde fusese organizată pomana şi se aflau toţi cei din familia mea şi I-am întrebat pe V. dacă el comisese furtul şi ce complici a avut. V. a recunoscut că a participat la furt, precum şi faptul că, împreună cu el, au mai participat şi fiul meu V.C. zis P., nepoţii mei R.B. şi V.G. zis R.. Le-am repetat ceea ce-mi spusese G.C. că dacă îi înapoiază geanta vor scăpa nepedepsiţi iar ei au fost de acord, R. şi cu V. spunăndu-mi că vor înapoia geanta. După discuţie l-am contactat telefonic pe G.C. şi i-am spus că geanta va fi aruncată în curtea poliţiei, lucru pe care acesta l-a acceptat".

S-a reţinut că inculpatul G.C. nu a recunoscut că ar fi zădărnicit urmărirea penală prin ascunderea identităţii autorilor furtului din data de 29 mai 2011, comis din autoturismul părţii vătămate P.V.M., şi a negat - de asemenea - că ar fi ajuns la o înţelegere cu inculpatul C.C. în sensul înregistrării cauzei în evidenta dosarelor cu autor necunoscut, afirmând că: „La un moment ulterior am găsit în spatele sediului poliţiei o geantă. Nu m-am atins de ea, dar presupuneam că ar avea legătură cu furtul comis înainte cu câteva zile din autoturismul menţionat şi că ar putea fi purtătoare de urme, l-am chemat pe ofiţerul de caz şi pe criminalist (...) de aici s-a ocupat B.S. şi cu criminalistul”.

În opinia instanţei de fond, apărările inculpatului G.C. sunt infirmate de conţinutul unei înregistrări telefonice dintre acesta şi numitul C.C. Din această convorbire rezultă că numitul C.C. îi cere inculpatului G.C. să înregistreze dosarul la „autori necunoscuţi" pentru a arunca geanta sustrasă din maşină în curtea poliţiei. Şi martorul B.S., subinspector de politie şi subaltern al inculpatului G.C., a arătat că a fost chemat în data de 30 mai 2011 de către inculpat, acesta era şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Urziceni, care i-a înmânat o geantă, fapt ce a avut loc în biroul inculpatului, spunându-i că a găsit-o în curtea poliţiei şi că este posibil să aibă legătură cu furtul din data de 29 mai 2011. Deşi inculpatul G.C. a declarat că după ce a găsit geanta în curtea poliţiei, însoţit de lucrătorii de poliţie B.S. şi C.G.E. s-au deplasat la locul unde era geanta, numitul B.S. a declarat că inculpatul i-a dat geanta în biroul său (biroul inculpatului).

Verificările efectuate în cauză au relevat că deşi M.C. era principalul suspect al săvârşirii infracţiunii de furt, încă de la momentul comiterii acestuia, inculpatul G.C., deşi avea obligaţii de serviciu, nu a făcut niciun demers în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aflării adevărului, a identificării autorilor infracţiunii de furt, rnculpatul depunând eforturi în vederea zădărnicirii urmăririi penale.

Deşi din raportul de eveniment ataşat la dosarul cauzei, precum şi din declaraţia martorului Z.I., lucrător de politie care a relatat că i-a comunicat inculpatului G.C. că există martori oculari care l-au văzut pe numitul M.C. sustrăgând din autoturism o geantă, rezultau indicii temeinice cu privire la autorii furtului, inculpatul G.C. nu a luat măsurile legale pentru a se face cercetările ce se impuneau, dosarul fiind trecut la „fapte cu autor necunoscut". Cercetările au fost reluate în cauză număr după intervenţia controalelor realizate, respectiv în luna octombrie 2011, când s-au constatat şi neregulile arătate mai sus.

În opinia instanţei de fond, faptul că numitul C.C. făcea parte din reţeaua informativă a inculpatului G.C. nu constituie un argument care să justifice săvârşirea de infracţiuni de către lucrătorul de poliţie. Este greu de crezut că făptuitorii furtului ar fi aruncat geanta sustrasă în curtea poliţiei dacă nu ar fi avut convingerea că vor scăpa de rigorile legii penale. Acest gest al lor de a arunca geanta în curtea poliţiei, îşi găseşte raţiunea doar în situaţia în care aveau asigurări că vor avea o anumită protecţie pentru a scăpa de legea penală.

În privinţa inculpatului G.C., instanţa de fond a reţinut şi contradicţiile din declaraţiile date de acesta, contradicţii care nu se explică decât prin încercarea acestuia de a ascunde adevărul, iar motivaţiile sale pentru aceste contradicţii nu îşi găsesc un suport logic.

În consecinţă, în urma coroborării probelor, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului G.C., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni care, în perioada 29-30 mai 2011, i-a ajutat pe numiţii M.C., V.G., R.B. şi V.C. să scape de urmărirea penală prin zădărnicirea acesteia şi asigurându-le folosul infracţiunii de furt calificat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.

La stabilirea pedepsei inculpatului au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea faptei comise, circumstanţele în care a fost comisă, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, are o activitate îndelungată în poliţie, nu a fost sancţionat pe linie disciplinară. În opinia judecătorului instanţei de fond, nu poate fi trecut cu vederea şi aspectul că inculpatul nu a urmărit .strict un interes personal, nu a avut niciun avantaj din comiterea faptei, fapta fiind comisă cu scopul recuperării bunurilor părţii vătămate. La fel de adevărat, a arătat instanţa de fond, este şi faptul că inculpatul nu trebuia să procedeze în acest mod, iar informaţiile pe care le avea puteau şi trebuiau ti folosite pentru tragerea la răspundere a făptuitorilor furtului. În aceste condiţii, instanţa de fond, în final, a apreciat că aplicarea unei pedepse de 192 zile închisoare, egală cu durata arestării preventive, este suficientă, ţinând cont de scopul pedepsei, aşa cum este stabilit de art. 52 C. pen., atât ca măsură de reeducare, cât şi ca măsură de constrângere.

Împotriva sentinţei au declarat recurs Ministerul Public şi inculpaţii V.C., R.B., G.C., V.G. şi M.C.

În recursurile lor, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpaţii V.C., R.B., V.G. şi M.C. au depus numai înscrisuri în circumstanţiere şi au criticat sentinţa atacată cu privire la individualizarea pedepselor, apreciate ca fiind prea severe în raport cu gravitatea faptei şi datele care caracterizează persoana lor (astfel cum s-a menţionat în încheierea de şedinţă din data de 21 mai 2013).

Recurentul-inculpat G.C. a fost de acord să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de recurs şi a solicitat administrarea unor probe, asupra acestei cereri instanţa pronunţându-se prin încheierea din 21 mai 2013. În motivele scrise de recurs, dezvoltate cu ocazia dezbaterilor astfel cum sunt consemnate în încheierea din data de 21 mai 2013, s-a solicitat, in principal, casarea sentinţei şi achitarea inculpatului in baza art 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu exista); în subsidiar, s-a solicitat casarea sentinţei şi achitarea in baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii", respectiv fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege). Recurentul-inculpat a reiterat argumentele şi apărările expuse la instanţa de fond, susţinând - în sinteză - următoarele:

- instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt greşita, in urma administrării unui probatoriu incomplet, in realitate evenimentele desfăsurându-se astfel cum declară inculpatul G.C., singurul care - in mod constant - arată ce s-a întâmplat in mod real şi ale cărui declaraţii sunt singurele care se coroborează cu ansamblul probelor administrate;

- demersurile sale au reprezentat manevre tactice pentru a acoperi pe martorul sub identitate protejata, care nu putea fi in mod direct folosit m ancheta de teama urmărilor ce s-ar fi putut produce;

- avea de gestionat o situaţie delicata având in vedere, pe de o parte, interesul anchetei şi, pe de alta parte, protejarea persoanei care furnizase informaţii cu privire la furt, dar care -prin faptul ca era vecin cu autorul faptei - putea face obiectul unei răzbunări din partea acestuia care era cunoscut cu astfel de manifestări violente;

- înregistrarea dosarelor penale in evidentele politiei se efectuează in temeiul unor documente de uz intern întocmite de lucratorul de politic căruia i se repartizează dosarul (in cauza de lata martorul B.S.) şi a rezoluţiei înscrise pe documentul de sesizare (plângerea persoanei vătămate, in speţa) de către comandatul unităţii de poliue. Aceasta procedura este conforma cu prevederile Ordinului comun nr. 178/2009 al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi 1094/C din 14 august 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind înregistrarea şi evidenta cauzelor penale cu autori neidentificati;

- el a participat şi la cercetarea la fata locului efectuata in urma sesizării primite în 29 mai 2011 cu privire la furtul din autoturism, a efectuat demersuri pentru identificarea rapida a persoanei sau persoanelor responsabile cu producerea faptei şi recuperarea prejudiciului;

- ulterior repartizăm dosarului, nu a efectuat niciun demers in vederea împiedicării lucratorului de politie de a duce la bun sfârşit activitatea de descoperite şi tragere la răspundere a persoanelor responsabile de săvârşirea faptei (declaraţia martorului B.S.);

- din probele dosarului nu rezulta niciun element din care sa se poată trage concluzia ca ar fi făcut vreo înţelegere cu inculpaţii, prezumtiv autori ai furtului, m vederea ajutorării de către acesta pentru a nu fi traşi la răspundere; de asemenea, nu exista dovezi nici cu privire la existenta vreunui ajutor in vederea asigurării folosului infracţiunii de furt, respectiv a sumei de 300 de RON care se găsea in portofelul părţii vătămate.

- a respectat şi ordinul nr. 10/121 din 20 ianuarie 2011, şi precizările acestuia;

- fapta nu a fost săvârşita cu vinovăţia cerută de lege; astfel, latura subiectiva a infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., presupune vinovăţia sub forma intenţiei, directe ori indirecta. Fapta celui ce favorizează pe infractor constituie o piedică reala în realizarea scopului legii penale: lupta împotriva infracţiunilor, cu aspectul său represiv şi preventiv. Or, el nu a acţionat cu intenţie directa ori indirecta, in mod clar nu a urmărit zădărnicirea urmăririi penale, şi nici nu a acceptat aceasta posibilitate. Cum vinovăţia, in general, se stabileşte ex re, având in vedere acelaşi argumente de mai sus, este evident ca nu a săvârşit infracţiunea cu intenţie şi, astfel cum afirma chiar instanţa de fond, acesta nu a urmărit un interes personal, nu a avut niciun avantaj din comiterea faptei, fapta fiind comisă cu scopul recuperării bunurilor părţii vătămate.

În recursul declarat de Ministerul Public, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., sentinţa atacată este criticată sub următoarele aspecte:

1. Instanţa de fond a aplicat inculpatului G.C. o pedeapsă de 192 de zile de închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., pedeapsă „care sa corespundă cu durata arestării preventive", constatând totodată că pedeapsa a fost executată după deducerea prevenţiei. Pentru a corespunde criteriului instituit chiar de instanţa de fond, inculpatului trebuia să i se aplice o pedeapsă de 193 de zile de închisoare egală cu durata prevenţiei de la 31 octombrie 2011 la 10 mai 2012;

2. infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.C. atrage anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prm sentinţa penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin nerecurare, infracţiunea (29 mai 2011) fiind săvârşită şi descoperită anterior pronunţării hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere (02 august 2011) şi totodată i s-a aplicat pedeapsa închisorii. De asemenea, infracţiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta hotărâre reprezintă şi al doilea termen al recidivei postcondamnatorii faţă de pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 274 din 04 decembrie 2009 a Judecătoriei Urziceni, rămasă definitivă la 23 octombrie 2010. Astfel, instanţa de fond trebuia să dea eficientă conţinutul recursului in interesul legii nr. 42 din 2008, să anuleze suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, în temeiul art. 865 alin. (1) C. pen. rap. la art. 85 alin. (1) din acelaşi cod, să procedeze la contopirea pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin nerecurare, eu actuala pedeapsă în temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen., pedeapsa ce a rezultat în urma contopirii trebuia la rândul ei contopită cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 274 din 04 decembrie 2009, primul termen al recidivei postcondamnatorii, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din acelaşi cod să deducă detenţia preventivă de la 28 ianuarie 2009 la 17 iunie 2009, precum şi detenţia preventivă din prezenta cauză;

3. din fişa de cazier a inculpatului M.C. şi din conţinutul sentinţei penale nr. 274 din 04 decembrie 2009 a Judecătoriei Urziceni (dosarul instanţei de fond), rămasă definitivă la 02 decembrie 2009, reiese faptul că actuala infracţiune a fost săvârşită în termenul de încercare de 5 ani al unei suspendări sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penala menţionată. Cele două pedepse de 2 ani închisoare aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii. Astfel trebuia reţinută şi starea de agravare a recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen. şi, totodată, trebuia să se dea eficientă şi dispoziţiilor art. 864 alin. (1) din acelaşi cod privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere;

4. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul minor la data faptelor V.G., instanţa de fond s-a orientat spre un regim sancţionator mai blând, dând eficienţă dispoziţiilor art. 110 C. pen., în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, impunând totodată pe durata termenului de încercare măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 863 din acelaşi cod. Este de observat astfel că temeiul juridic care permite suspendarea executării pedepsei şi stabilirea termenului de încercare pentru pedeapsa cu închisoarea aplicată minorilor este art. 110 C. pen. şi nu art. 861 din acelaşi cod cum greşit a indicat instanţa, de asemenea temeiul impunerii măsurilor de supraveghe şi obligaţiilor prevăzute de art. 863 din C. pen. este art. 1101 din acelaşi cod. Dincolo de aceste aprecieri de ordin mai mult formal, s-a apreciat că este excesivă impunerea obligaţiilor prev. de art. 863 alin. (3) lit. c) şi d) C. pen., interdicţia de a frecventa restaurante, baruri sau discoteci şi cea de a conduce orice tip de vehicul, fiind o ingerinţă nejustificată în viaţa socială a inculpatului, infracţiunea pentru care a fost condamnat, cea de furt calificat, nefiind rezultatul unor asemenea activităţi.

Asupra recursurilor declarate în prezenta cauză penală:

Înalta Curte apreciară întemeiate criticile Ministerului Public pentru următoarele motive:

1) deşi reprezentantul Ministerului Public care a participat la dezbateri în cursul judecăţii în primă instanţă (Curtea de Apel Bucureşti) a solicitat aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la consecinţele juridice ale datelor relevate de cazierul judiciar pentru unu dintre inculpaţi (contopirea unor pedepse, revocarea sau anularea, după caz, a liberării condiţionate/suspendării, etc. executării unor pedepse aplicate prin condamnările anterioare), instanţa de fond nu a procedat la examinarea integrală şi, după caz, la aplicarea respectivelor dispoziţii legale, toate de natură să atragă, în principiu, agravarea sancţiunilor penale.

În motivele scrise de recurs, procurorul a invocat nelegalitatea soluţiei instanţei de fond cu privire la neaplicarea respectivelor dispoziţii numai pentru inculpaţii V.C. şi M.C. (pct. 2 şi 3).

Având în vedere că sentinţa din prezenta cauză este una dintre cele prevăzute de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., că instanţa de fond nu a examinat efectiv şi integral cererile procurorului cu privire la consecinţele juridice ale datelor rezultate din fişele de cazier şi că nu se poate extinde recursul procurorului în defavoarea altor inculpau (art. 3857 C. proc. pen.) şi, respectiv, principiul relevat de decizia nr. 70/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii (în sinteză, printxe altele, al necesităţu respectării dublului grad de jurisdicţie şi exercitării controlului judiciar asupra sentinţei pronunţate), se va admite recursul Ministerului Public şi se va dispune rejudecarea cauzei, cu referire la aplicarea dispoziţiilor legale care rezultă din situaţiile antecedentelor penale ale inculpaţilor V.C. şi M.C., cu precizarea că în motivele scrise de recurs ale procurorului nu s-a criticat şi individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor de instanţa de fond.

Este întemeiată şi critica procurorului referitoare la situaţia inculpatului V.G.; instanţa de fond a stabilit în mod neîntemeiat, ca obligaţii ce urmează a fi respectate pe durata termenului de încercare, cele prevăzute de art. 86 alin. (3) C. pen., lit. c), d) şi e) din C. pen., impunerea acestora nefiind justificată nici de natura faptei pentru care a fost condamnat, nici de împrejurările săvârşirii faptei şi nici de datele personale care caracterizează inculpatul.

De asemenea, este întemeiată şi critica procurorului referitoare la greşita calculare a numărului de zile în care inculpatul G.C. a fost privat de libertate ca urmare a măsurilor preventive, acesta fund de 193 zile (31 octombrie 2011-10 mai 2012), iar nu de 192 de zile, numărul de zile fiind durata pedepsei la care inculpatul a fost condamnat în primă instanţă.

Recurenţii inculpaţi V.C., R.B., V.G. şi M.C. au criticat sentinţa, aşa cum s-a menţionat, numai cu privire la individualizarea pedepselor aplicate de instanţa de fond (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), apreciate ca fund prea severe în raport cu gravitatea faptei şi datele care caracterizează persoana lor.

Critica acestor recurerip-inculpafi cit privire la individua/irairea pedepselor este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevedenle art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru infracţiunea care a constituit temei al condamnării, dar şi în raport cu felul participaţiei penale, legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani; având în vedere aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., limitele au fost reduse de la 2 la 10 ani închisoare. Prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepsele aplicate sunt situate către limita minimă, depăşind cu puţin această limită minimă, în cazul inculpatului V.G. fiind avute în vedere şi dispoziţiile art. 99 şi 109 C. pen.

Având în vedere că legalitatea aplicării dispoziţiilor referitoare la inculpaţii V.G., V.C., şi M.C., astfel cum au fost invocate în recursul procurorului, îi interesează sub aspect procesual şi pe aceştia, se vor admite, numai în aceste limite, şi recursurile lor.

Înalta Curte apreciază ca recursul inculpatului G.C. este neîntemeiat pentru următoare le motive:

Aşa cum s-a menţionat, recurentul-inculpat G.C. a reiterat argumentele şi apărările expuse la instanţa de fond, înscrisurile depuse în recurs nefiind de natură să influenţeze situaţia de fapt şi vinovăţia acestuia astfel cum au fost reţinute de prima instanţă.

Înalta Curte constată, în primul rând, că situaţia de fapt a fost stabilită, printre alte probe, chiar prin declaraţiile de recunoaştere necondiţionată şi integrală a faptelor expuse în rechizitoriu de către comculpaţii V.C., R.B., V.G. şi M.C., care au înţeles sa uzeze de procedura de judecată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. În al doilea rând, se constată că situaţia de fapt relatată de aceşti 4 coinculpaţi se coroborează cu restul probatoriului administrat, printre care declaraţiile numiţilor C.C., B.S., Zamtirescu Ion şi convorbirea telefonică menţionară anterior. Modalitatea de acţiune profesională pentru care a optat inculpatul G.C. (ofiţer de poliţie), în contextul necesităţii cercetării faptei de furt, astfel cum s-a arătat anterior, este contrară dispoziţiilor procedurale care reglementează cercetarea penală efectuată de organele de poliţie, inclusiv dispoziţiilor legale din actele normative interne depuse de inculpat la dosar (ordinul comun al ministrului de interne şi procurorului general, respectiv, normele metodologice privind înregistrarea şi evidenţa cauzelor penale cu autori neidentificaţi şi modul de lucru în aceste cauze - din motivele scrise de recurs) şi, totodată, realizează toate elementele constitutive ale înfracpunii pentru care acesta a fost condamnat (art. 264 C. pen.), Înalta Curte însuşindu-şi toate argumentele de fapt şi de drept expuse în sentinţa atacată, apreciind că nu este necesară reluarea acestora.

Recurentul inculpat, a solicitat achitarea atât pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există"), cât şi pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. („faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii"", respectiv, vinovăţia cerută de lege).

Cele două temeiuri, chiar în ipoteza subsidiarităţii, sunt în contradicţie deoarece cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. presupune că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există în materialitatea ci, iar cel prevăzut de ar. 10 lit. d) C. proc. pen. presupune că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există în materialitatea ei, a fost săvârşită de acesta însă ii lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen. (intenţia).

Or, aşa cum s-a arătat, probatoriul administrat probează dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care inculpatul G.C. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă există în materialitatea ei, că a fost săvârşită de acesta, dar şi că vinovăţia este cea prevăzută de lege (intenţia); aşa cum s-a arătat în doctrină şi s-a statuat în junsprudenţă, elementul subiectiv (intenţia - în prezenta cauză penală) rezultă „ex re", adică este relevată de modul de acţiune al făptuitorului.

Din această perspectivă, modul de acţiune al inculpatului - astfel cum rezultă din probatoriul administrat - relevă, de asemenea dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta a urmărit îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, înlăturarea posibilităţii identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor infracţiunii de furt (a infractorilor). În acest context, apar ca vădit neîntemeiate apărările recurentului-inculpat în sensul că demersurile sale au fost legale, că acestea ar fi reprezentat „manevre tactice pentru a acoperi pe martorul sub identitate protejată", că a „gestionat o situaţie delicată", etc. (motive scrise de recurs).

În consecinţă, Înalta Curte constată neîntemeiată critica recurentului-inculpat în sensul că ar exista o gravă eroare în stabilirea situaţiei de fapt care, de altfel, ar însemna (în condiţiile ait.3859 pct. 18 C. proc. pen.) o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act/înscris ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul; în ce priveşte cerinţa ca eroarea de fapt să fie „gravă" s-a statuat că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat soluţia procesului.

Faţă de cele arătate, în conformitate cu ait.38515 pct. 2 lit. c), lit. d) şi pct. 1 lit. b) C. proc. pen., precum şi cu art. 192 alin. (3) şi, respectiv, alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii V.G., V.C., şi M.C. împotriva sentinţei penale nr. 484/F din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală, privind şi pe inculpatul G.C.,

Casează sentinţa atacată după cum urmează:

- majorează pedeapsa aplicată inculpatului G.C. de la 192 zile închisoare la 193 zile închisoare şi constată executată pedeapsa;

- dispune rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti sub aspectul aplicării dispoziţiilor legale care rezultă din situaţiile antecedentelor penale ale inculpaţilor V.C. şi M.C.;

- înlătură, în ce-l priveşte pe inculpatul V.G., obligaţiile prevăzute de art. 863 alin. (3) C. pen., respectiv, lit. c), d) şi e).

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.B. şi G.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă recurenţii inculpaţi R.B. şi G.C. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu ele cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pană la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat ele Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii V.G. , V.C., şi M.C. în sumă de câte 400 RON se vor plăti din fondul Ministerului Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 225/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2073/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2095/2013. Penal