ICCJ. Decizia nr. 2015/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUDTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2015/2013
Dosar nr. 14875/3/2012/a1
Şedinţa publică din 10 iunie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, în temeiul art. 300 C. proc. pen. raportat la art. 160 alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului V.G., arestat preventiv în baza M.A.P. din 6 martie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsura neprivativă de libertate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat următoarele:
Referitor la chestiunea prealabilă vizând nelegalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului decurgând din împrejurarea că declaraţiile despre care se pretinde că ar fi fost date de inculpat anterior arestării preventive sunt nedatate, astfel încât nu se poate şti cu certitudine dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare sesizării instanţei competente cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, ceea ce în opinia apărării acestuia ar atrage, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sancţiunea nulităţii absolute a încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, ca efect al nerespectării dispoziţiilor legale privitoare la sesizarea instanţei, Curtea a constatat că această susţinere este vădit neîntemeiată în considerarea următoarelor argumente.
S-a arătat că în primul rând, din examinarea cuprinsului încheierii de şedinţă din camera de consiliu de la data de 6 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 6854/3/2012 prin care în baza art. 1491 alin. (10) C. proc. pen. cu referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.G. pe o durată de 29 de zile, este de remarcat că la momentul procesual respectiv, fiind asistat de către apărătorul din oficiu R.E., care ulterior, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului a devenit apărător ales, inculpatul sau apărarea acestuia nu au învederat nimic în legătură cu eventuala nelegală sesizare a instanţei cu propunere de arestare preventivă, datorată neaudierii inculpatului de către procuror în condiţiile art. 1491 alin. (1) C. proc. pen.
Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din încheierea penală nr. 99/R din 12 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, fiind asistat de apărător ales, inculpatul nici nu a mai înţeles să solicite efectuarea controlului judiciar de către instanţa de recurs asupra încheierii prin care faţă de sine se dispusese luarea măsurii arestării preventive, retrăgându-şi calea de atac îndreptată împotriva acesteia.
În al doilea rând, s-a precizat faptul că în considerentele încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului se face referire expresă la declaraţiile date de inculpat până în acel moment procesual şi aflate în dosarul de urmărire penală, aşa încât nu încape nicio îndoială că instanţa care a dispus admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului a verificat cu atenţie şi a constatat ca fiind satisfăcută condiţia de legalitate privitoare la audierea inculpatului anterior formulării propunerii de arestare preventivă.
În ceea ce priveşte temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V.G., Curtea a constatat că temeiurile de fapt şi de drept (prevăzute de art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.), avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive, în data de 6 martie 2012, se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, s-a arătat că prin sentinţa penală nr. 100 din 12 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 174, art. 175 lit. a), c), e), i) şi art. 176 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.G. la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. a), e), i) şi art. 176 lit. b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 279 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. a) şi 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv detenţiunea pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat prevenţia inculpatului de la 6 martie 2012 până la 12 februarie 2013.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În fapt, în sarcina inculpatului V.G. s-a reţinut faptul că, în data de 5 martie 2012, în jurul orelor 17:30, a pătruns înarmat în spaţiul aparţinând S.C.M. „I.”-Salonul de coafură „Perla”, unde se aflau angajaţii şi clienţii salonului, şi a deschis focul asupra a 10 persoane, doi dintre angajaţii salonului de coafură fiind ucişi, iar alte şase persoane, angajaţi şi clienţi, fiind rănite.
Împotriva sentinţei de condamnare au declarat apel inculpatul şi părţile civile B.C. şi B.G., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data 27 martie 2013 sub nr. 14875/3/2012, fiind fixat termen pentru judecarea apelului la data de 11 aprilie 2013.
În calea de atac a apelului, nu s-au administrat până în prezent probe noi, care să contrazică situaţia de fapt reţinută în sentinţa de condamnare, astfel că, deşi inculpatul continuă să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că acesta a săvârşit într-adevăr fapta de care este acuzat, recunoscută, de altfel, chiar de el.
Astfel, s-a constatat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv art. 143, art. 148 lit. f), art. 1491 şi art. 151 C. proc. pen.
În acest sens, s-a avut în vedere că, în cauză, există suficiente indicii temeinice, în sensul art. 68 C. proc. pen. raportat la art. 143 alin. (1) C. proc. pen., care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, relevante în acest sens fiind: procesul-verbal de cercetare a locului faptei, schiţele şi planşele foto, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză, înscrisurile şi planşele fotografice însoţite de rapoartele medico-legale de necropsie referitoare la victimele V.F. şi B.M., rapoartele de expertiză criminalistică întocmite în cauză, înscrisurile referitoare la situaţia medicală a inculpatului, procesele-verbale de constatare şi planşele foto aferente, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile părţilor civile, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, precum şi celelalte acte şi înscrisuri aflate la dosarul cauzei.
Totodată, Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosar există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dacă se ţine cont de rezonanţa deosebit de negativă a faptelor în cadrul colectivităţii faţă de numărul mare de persoane supuse acţiunii de ucidere, cu împrejurarea că inculpatul era salariat al unei instituţii publice însărcinată printre altele cu apărarea vieţii şi integrităţii corporale a tuturor persoanelor, precum şi cu periculozitatea deosebită a inculpatului, care deşi avea neînţelegeri cu soţia, a înţeles să-şi îndrepte acţiunea criminală şi asupra altor persoane absolut nevinovate aflate întâmplător în incinta salonului „P.”.
În concluzie, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă nu numai că subzistă, dar impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru o mai bună desfăşurare a procesului penal, în acord cu dispoziţiile art.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul V.G., iar astăzi, în şedinţă publică a solicitat să se ia act că înţelege să-şi retragă recursul.
Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., părţile pot să-şi retragă recursul în condiţiile art. 369, din care rezultă că până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de arest, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces verabal de către conducerea locului de deţinere.
Faţă de declaraţia făcută personal de recurentul inculpat, în faţa instanţei de recurs, că îşi retrage recursul, Înalta Curte urmează a constata că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind retragerea recursului şi a lua act de manifestarea de voinţă a recurentului inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recuretul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul V.G. împotriva încheierii din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 14875/3/2012 (1010/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 10 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2014/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2016/2013. Penal → |
|---|
