ICCJ. Decizia nr. 2018/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUDTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2018 /20 13
Dosar nr. 565/59/2013
Şedinţa publică din 10 iunie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată de autorităţile judiciare austriece, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 8 St 30/13i emis la data de 07 februarie 2013 de Parchetul Graz - Austria, pe numele persoanei solicitate C.G.
Prin sentinţa penală nr. 121/PI din 3 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 103 alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 103 alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a dispus executarea mandatului european de arestare nr. 8 St 30/13i emis la data de 07 februarie 2013 de Parchetul Graz - Austria, pe numele persoanei solicitate C.G. şi predarea acestuia către organele judiciare din Austria.
S-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Austria.
În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată s-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate dispusă prin mandatul de arestare nr. 29/PI/ME din 30 mai 2013, pe o perioadă de 24 de zile începând cu data de 04 iunie 2013, până la data de 27 iunie 2013, inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Austria.
În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus ca în cazul în care se va pronunţa faţă de numitul C.G. o pedeapsă privativă de libertate, de către autorităţile austriece, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 RON, onorariu parţial avocat din oficiu.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare de către Parchetul Graz - Austria, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în forma agravantă prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 al doilea caz delictual C. pen. austriac.
Starea de fapt descrisă în mandatul european de arestare este următoarea:
,,C.G. este suspectat de a-l fi deposedat în data de 3 februarie 2013 în Graz pe H.K. de suma de 800,00 de euro în numerar, ţinând în mână în mod ameninţător un cuţit de bucătărie, aşadar prin ameninţări care pun în pericol iminent integritatea corporală sau viaţa, prin folosirea unei arme, cu scopul de a dobândi pentru sine, prin însuşirea acestei sume de bani, foloase materiale injuste."
Prin încheierea de şedinţă din 30 mai 2013 instanţa a dispus, în temeiul disp. art. 102 şi 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile, începând cu 30 mai 2013, până la 03 iunie 2013 inclusiv, în acest sens fiind emis mandatul de arestare nr. 29/PI/ME/30 mai 2013.
În şedinţa publică din 03 iunie 2013, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă drepturile prevăzute în art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv acuzaţiile din mandatul european de arestare.
Din declaraţia dată în faţa instanţei, s-a reţinut că persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare austriece.
Instanţa, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există nici un motiv de refuz al executării acestuia, infracţiunea pentru care este acuzată persoana solicitată este pedepsită şi de legea penală română, iar termenul de prescripţie a executării pedepsei nu este împlinit, cuantumul pedepsei încadrându-se în reglementările legale.
S-a reţinut că nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 103 alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată şi s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată C.G., solicitând respingerea sesizării formulată de parchet şi punerea sa în libertate, urmând să se prezinte personal în faţa autorităţilor austriece. Totodată a susţinut că nu este vinovat şi nu a fost de acord cu predarea către autorităţile austriece.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că împotriva persoanei solicitate C.G. a fost emis un mandat european de arestare de către Parchetul Graz - Austria, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în forma agravantă prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 al doilea caz delictual C. pen. austriac, reţinându-se că acesta „este suspectat de a-l fi deposedat în data de 3 februarie 2013 în Graz pe H.K. de suma de 800,00 de euro în numerar, ţinând în mână în mod ameninţător un cuţit de bucătărie, aşadar prin ameninţări care pun în pericol iminent integritatea corporală sau viaţa, prin folosirea unei arme, cu scopul de a dobândi pentru sine, prin însuşirea acestei sume de bani, foloase materiale injuste."
Prin încheierea de şedinţă din 30 mai 2013 instanţa de fond a dispus arestarea persoanei solicitate, fiind emis mandatul de arestare nr. 29/PI/ME/30 mai 2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, la alin. (1) autoritatea judiciară română de executare, refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de care un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare.
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
(2) Autoritatea judiciară româna de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) în situaţia prevăzută de art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite sau nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoare sau a unei măsuri de siguranţă privativă de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi acesta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fi fost prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit statului de condamnare.
e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului României;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
h) când autoritatea judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat faţă de persoana solicitată o hotărâre definitivă cu privire la aceleaşi fapte care împiedică viitoare proceduri.
În urma examinării materialul probator de la dosar, nu s-a constatat existenţa vreunui motiv de refuz sau de condiţionare a executării mandatului european de arestare, aspectele invocate de persoana solicitată în declaraţia aflată la dosar instanţă, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
Se constată că aspectele invocate de persoana solicitată nu se încadrează în niciunul din motivele de refuz la executarea mandatului european de arestare, obiecţiile formulate, potrivit normelor de cooperare judiciară internaţională în materie penală, neputând fi analizate de către instanţa de executare a mandatului european de arestare.
Totodată, în baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus de către instanţa de fond, ca în cazul în care se va pronunţa faţă de numitul C.G. o pedeapsă privativă de libertate, de către autorităţile austriece, acesta să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.
Referitor la susţinerea recurentului că nu se face vinovat de faptele menţionate în mandatul european de arestare, reţinute în sarcina sa de autorităţile austriece, Înalta Curte reţine că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestări şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecării sau executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate, acestea executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, prin urmare, instanţele naţionale nu se pot pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate, astfel cum a solicitat recurentul.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată persoana solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.G. împotriva sentinţei penale nr. 121/PI din 03 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 320 RON reprezentând onorariul apărtorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 10 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2017/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2172/2013. Penal → |
|---|
