ICCJ. Decizia nr. 2010/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUDTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2010/2013

Dosar nr.9334/3/2012

Şedinţa publică din 10 iunie 2013

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 423 din 18.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. b) şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza finală, lit. b) C. pen. şi dreptul de a mai fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 7 ani.

În baza art. 280 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. şi art. 74 lit. b) şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.

S-a constatat prezentele fapte sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 467 din 11 noiembrie 2010 a Judecătoriei Reşiţa.

A fost anulată suspendarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 467 din 11 noiembrie 2010 a Judecătoriei Reşiţa, a făcut aplicarea 33 lit a) şi 34 lit b) C. pen., aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen., i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultanta pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza finala, lit. b) şi dreptul de a mai fi asociat sau administrator într-o societate comercială pe o durată de 7 ani.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală, lit. b) C. pen. şi dreptul de a mai fi asociat sau administrator într-o societate comercială.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului.

S-a dedus prevenţia de la 29 februarie 2012 la zi.

În baza art. 348 C. proc. pen., a fost anulat contractul de cesiune de părţi sociale ale societăţii SC C.W.B. SRL înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, contract încheiat între inculpatul G.C. şi numitul L.F. in data de 18 februarie 2011.

S-a dispus comunicarea unui exemplar de pe prezenta hotărâre către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.

S-a luat act că prejudiciul a fost recuperat în faza de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în datele de 08 decembrie 2010 şi 14 decembrie 2010, inculpatul în calitate de asociat unic şi administrator al SC C.W.B. SRL, a achiziţionat în leasing trei autoturisme M.B. de la partea vătămată, achitând cu ocazia semnării contractelor doar un procent de 10% din valoarea acestora.

Deşi prin contractul de leasing nu se transferă proprietatea astfel încât inculpatul nici nu avea atributul dreptului de dispoziţie, acesta a înstrăinat, în fapt, autovehiculele altor persoane prin intermediul unor interpuşi, cu acte false, autoturismele fiind înmatriculate în Germania.

În data de 18 februarie 2011, a cesionat în mod fictiv activele şi pasivele SC C.W.B. SRL lui L.F. în scopul sustragerii de la urmărirea penală.

În scripte figurează că în data de 16 decembrie 2011 inculpatul era asociat la acea societate cu numitul L.F., deşi nu există nicio hotărâre anterioară prin care acesta să devină asociat. În data de 16 decembrie 2010, inculpatul G.C., s-a retras din societate, iar în data de 18 februarie 2011 cesionează părţile sociale lui L.F.

Despre caracterul fictiv al tranzacţiei, învederează că martorul T.M. care prin declaraţia dată în 12 martie 2012, a arătat că L.F. i-a declarat că a preluat o activitate cu activ şi pasiv nu pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, declaraţiile sale se coroborează şi cu declaraţiile martorului T.S.

Cesionarul L.F., în calitate de martor a arătat prin declaraţia dată în 12 martie 2012, în faza de urmărire penală, că a semnat actul de cesiune pentru suma de 300 RON, fiind ameninţat ulterior de inculpat să nu declare nimic organelor de poliţie în cazul în care va fi anchetat în legătură cu această cesiune.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului G.C. care în cursul lunii decembrie 2010 cu ocazia încheierii a trei contracte având ca obiect achiziţionarea în sistem leasing a autoturismelor marca M.B. cu seria de identificare 1., marca M.B. cu seria de identificare 2., marca M.B. cu seria de identificare 3. a indus în eroare partea vătămată SC M.B.L.I. SA căreia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 764.783 RON nerecuperat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, faptă prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

Fapta inculpatului care în data de 18 februarie 2011 a cesionat în mod fictiv activele şi pasivele SC C.W.B. SRL lui L.F. în scopul sustragerii de la urmărirea penală transmiterea fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială faptă prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată în cauză, Tribunalul a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de gradul de periculozitate al inculpatului, de rezonanţa socială a faptelor comise de acesta.

Chiar dacă inculpatul după schimbarea apărătorului a abordat o altă poziţie procesuală şi şi-a recunoscut faptele acoperind şi prejudiciul, o astfel de atitudine cerebrală nu poate estompa gravitatea faptei. Instanţa de fond a mai arătat că este adevărat că în comunitatea sa din localitatea S. nu are modele bune de comportament dar aceasta nu trebuie să însemne că daca nu se ocupă cu furtul de curent şi evaziunea fiscală din domeniul materialelor feroase şi neferoase are permisiunea de a se ocupa cu înşelăciuni în materia leasingului. Acesta nu a avut nicio ezitare în a înstrăina maşinile primite în leasing prejudiciul produs fiind extrem de mare. Prin faptul că s-a orientat la trei autoturisme M. de lux, Tribunalul şi-a format convingerea că inculpatul nu a dorit sa-şi satisfacă vreo nevoie primară iar mobilul a fost dorinţa de îmbogăţire rapidă şi pe căi ilicite. De asemenea, a încercat să îngreuneze tragerea sa la răspundere penală prin cesionarea fictivă a societăţii comerciale.

Instanţa de fond a reţinut ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, comportamentul onest în faza de judecată şi acoperirea totală a prejudiciului, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse în regim de detenţie şi interzicerea de a mai fi asociat sau administrator într-o societate comercială.

Au fost anulate înscrisurile falsificate.

Tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, având în vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite şi periculozitatea făptuitorului.

Instanţa de fond a mai luat act că prejudiciul a fost recuperat în faza de judecată.

Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul G.C. care a solicitat, în principal, reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen., prejudiciul fiind integral recuperat, reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei şi aplicarea suspendării sub supraveghere a pedepsei. În subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedepse cu executare la locul de muncă.

Prin decizia penală nr. 288/A din 10 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul G.C., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 423 din 18 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G.C. de 5 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială ca pedeapsă complementară, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.C. la 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen.s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi dreptul de a mai fi asociat sau administrator într-o societate comerciala pe o durata de 5 ani.

S-au menţinut dispoziţiile privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentai infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea 320" C. proc. pen. şi art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 76 C. pen. şi cele privind anularea suspendării executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 467 din 11 noiembrie 2010 a Judecătoriei Reşiţa.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. b) şi 76 C. pen. şi pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 467 din 11 noiembrie 2010 a Judecătoriei Reşiţa, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi a dreptului de a mai fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi dreptul de a mai fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 86² C. pen., termen ce urmează a fi calculat de la data de 08 octombrie 2011, conform art. 86² alin. (2) C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen.s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la termenele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executări pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a dedus prevenţia de la 29 februarie 2012 până la punerea efectivă în libertate a inculpatului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următroarele:

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama pe lângă dispoziţiile părţii generale a C. pen. şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia şi de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Este de constatat că în cuprinsul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) „împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală" sunt enumerate distinct de „gradul de pericol social al faptei săvârşite" şi de „persoana infractorului". Explicaţia acestei situaţii rezidă în efectele excepţionale ce le sunt recunoscute circumstanţelor atenuante sau agravante, de către lege. Astfel, cele mai multe dintre stările, situaţiile sau întâmplările care înconjură fapta săvârşită şi pe făptuitor, menţinând pericolul social abstract reflectat în pedeapsa legală, se repercutează - în cadrul operaţiei de individualizare - într-o apropiere, mai mică sau mai mare, de limita minimă sau maximă a pedepsei. Circumstanţele atenuante sau agravante - prin efectul lor mai intens asupra gradului de pericol social - fac însă ca aceste limite să cedeze.

De asemenea, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului are ca scop reeducarea sa şi prevenirea de noi infracţiuni, aşa încât trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică şi cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

S-a arătat că pentru a acţiona ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forţeze procesele psihice mai profunde ale inculpatului, să influenţeze raţiunea, sentimentul, voinţa acestuia, spre a-l determina să-şi modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea inculpatului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă.

Faţă de cele arătate, stabilirea cuantumului pedepsei raportat în special la gradul de pericol social al acesteia, care este reflectat în limitele de pedeapsă nu satisface cerinţele unei juste individualizări.

Curtea a constatat că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune comisă de inculpat, de la 10 la 20 de ani, au fost generate de cuantumul prejudiciului produs părţii civile la momentul comiterii faptelor.

Insă conştientizând gravitatea infracţiunii comise, inculpatul a depus eforturi susţinute în vederea înlăturării urmărilor activităţii sale infracţionale, acoperind în totalitate prejudiciul cauzat părţii civile.

Totodată, deşi inculpatul nu a recunoscut iniţial comiterea faptelor, în cursul cercetării judecătoreşti şi-a schimbat radical poziţia procesuală recunoscând în totalitate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi solicitând ca judecata să se facă în conformitate cu procedura simplificată prev. de art. 320 C. proc. pen.

Toate aceste aspecte, converg către concluzia că inculpatul a înţeles consecinţele faptelor săvârşite şi necesitatea de a respecta normele de drept şi de a avea un comportament în acord cu acestea.

În legătură cu acest aspect, însăşi instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen.

Curtea a reţinut, referitor la conduita adoptată după săvârşirea infracţiunii că aceasta prezintă interes sub două laturi: în raport cu procesul născut din comiterea ei şi în raport cu persoana vătămată. În ceea ce priveşte procesul, este important să se aibă în vedere dacă inculpatul nu a încercat să se sustragă procesului penal, a recunoscut săvârşirea faptei, a colaborat cu organele penale, a adoptat o atitudine de regret faţă de infracţiunea săvârşită. În ceea ce priveşte atitudinea faţă de persoana vătămată - dacă a reparat paguba pricinuită.

Ori, elementele precizate anterior sunt aplicabile pe deplin în prezenta cauză.

S-a arătat că, în opinia Curţii,împrejurarea că apelantul a achitat prejudiciul cauzat părţii civile este un element determinant, în cazul infracţiunilor de prejudiciu. pentru stabilirea cuantumului pedepsei aplicate, dar şi al modalităţii de executare a acesteia.

În ceea ce priveşte cererea apelantului de schimbare a modalităţii de executare, s-a arătat că, condiţia esenţială pentru suspendarea executării pedepsei este aptitudinea subiectivă a infractorului de a se îndrepta prin autoeducare, adică prin eforturi constante făcute sub ameninţarea pedepsei la care a fost condamnat. Îndeplinirea acestei condiţii se deduce dintr-un complex de date, situaţii şi însuşiri personale, care îndreptăţesc aprecierea că reeducarea poate fi realizată chiar fără executarea sancţiunii aplicate.

Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, elementele de fapt ce stau la baza convingerii instanţei că făptuitorul este apt a se îndrepta, chiar fără să execute pedeapsa, pot coincide cu cele reţinute ca circumstanţe atenuante, suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi reducerea pedepsei ca efect al circumstanţelor atenuante fiind, ambele, mijloace de individualizare a pedepsei.

În acest sens, Curtea a avut în vedere, aşa cum s-a mai precizat anterior, în considerentele prezentei decizii, schimbarea radicală a atitudinii apelantului în cursul cercetării judecătoreşti, atât la nivel declarativ, prin recunoaşterea în totalitate a faptelor comise, dar şi faptic, prin achitarea în totalitate a prejudiciului părţii civile, comportament de natură a conduce la concluzia că perioada executată în arest preventiv a fost suficientă pentru îndreptarea acestuia şi stabilirea unei atitudini corecte faţă de normele sociale şi de drept.

Totodată, şi fixarea unui termen de încercare în limita maximă prevăzută de lege - 8 ani, perioadă în care apelantul urmează a se supune unor măsuri severe de supraveghere, a căror nerespectare conduce la revocarea beneficiului suspendării şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie, este suficientă, în opinia Curţii, pentru realizarea scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

Referitor solicitarea apelantului de reţinere a dispoziţiilor art. 74¹ C. pen., având în vedere momentul achitării integrale a prejudiciului, ce se situează ulterior pronunţării sentinţei penale, s-a arătat că este neîntemeiată.

S-a arătat că reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. nu se justifică raportat la condamnarea apelantului prin sentinţa penală nr. 467 din 11 noiembrie 2010 a Judecătoriei Reşiţa şi nici reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., atitudinea de recunoaştere a faptelor de către inculpat fiind valorificată prin reducerea pedepsei în cadrul aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., nefiind posibilă aplicarea concomitentă a celor două cazuri de reducere a pedepsei.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul modalităţii de executare.

A arătat că în mod greşit s-a acordat eficienţă sporită circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, reţinând că achitarea prejudiciului este un element determinant pentru stabilirea cuantumului pedepsei şi al modalităţii de executare şi nu s-a avut în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, care rezultă din modalitatea de comitere a faptelor, ingeniozitatea inculpatului de a intra în posesia unor bunuri cu o valoare ridicată, precum şi perseverenţa infracţională a inculpatului.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi înlăturarea dispoziţiei de suspendare sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Recursul declarat este nefondat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că în datele de 08 decembrie 2010 şi 14 decembrie 2010, inculpatul G.C., în calitate de asociat unic şi administrator al SC C.W.B. SRL, a achiziţionat în leasing trei autoturisme M.B. de la partea vătămată SC M.B.L.I. SA, achitând cu ocazia semnării contractelor doar un procent de 10% din valoarea acestora.

Deşi prin contractul de leasing nu se transferă proprietatea, astfel încât inculpatul nici nu avea atributul dreptului de dispoziţie, acesta a înstrăinat, în fapt, autovehiculele altor persoane prin intermediul unor interpuşi, cu acte false, autoturismele fiind înmatriculate în Germania.

În data de 18 februarie 2011, a cesionat în mod fictiv activele şi pasivele SC C.W.B. SRL lui L.F. în scopul sustragerii de la urmărirea penală.

În scripte figurează că în data de 16 decembrie 2011 inculpatul era asociat la acea societate cu numitul L.F., deşi nu există nicio hotărâre anterioară prin care acesta să devină asociat. La data de 16 decembrie 2010, inculpatul G.C., s-a retras din societate, iar la data de 18 februarie 2011 a cesionat părţile sociale lui L.F.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 au fost stabilite pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, coroborate cu recunoaşterea inculpatului, care a solicitat judecarea în baza procedurii simplificate şi aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

În ce priveşte pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că aceasta este just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de dispoziţiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al infracţiunilor, de persoana infractorului şi de împrejurările în care s-a comis fapta.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., s-a avut în vedere că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Din probele dosarului rezultă că inculpatul, deşi este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptelor, având o atitudine procesuală corectă şi a ahitat prejudiciul cauzat, ceea ce demonstrează că şi-a dat seama de consecinţele faptelor sale şi poate fi reeducat fără executatea pedepsei în regim de detenţie.

Astfel, pe lângă reţinerea circumstanţelor concrete în care a acţionat inculpatul. Natura infracţiunilor, valorile sociale ocrotite prin incriminarea unor asemenea fapte, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, trebuie luate in considerare şi circumstanţele legate de persoana inculpatului, împrejurarea că are în întreţinere copii minori, s-a încadrat în muncă şi atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunilor, prezentarea în faţa organelor judiciare, recunoaşterea faptele comise şi regretul manifestat, încercarea de a înlătura consecinţele infracţiunilor prin achitarea integrală a prejudiciului cauzat părţii civile.

Toate acestea permit reţinerea in favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante judiciare prev de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi constatarea indeplinirii condiţiilor prev de art. 86¹ C. pen., scopul pedepsei putând fi atins chiar fără executarea pedepsei închisorii în detenţie. Totodată, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, fixarea unui termen de încercare pe o perioadă de 8 ani, în care inculpatul urmează a se supune unor măsuri severe de supraveghere, a căror nerespectare conduce la revocarea beneficiului suspendării şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie, este suficientă pentru realizarea scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiata critica formulata de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti referitoare la modalitatea de executare a pedepsei inculpatului, astfel că recursul declarat apare ca nefondat, urmând a fi respins în baza art. 385¹ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 299/A din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul G.C.

Cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 10 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2009/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2011/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2006/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2007/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2008/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2009/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2011/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006), infracţiuni la alte legi sp ICCJ. Decizia nr. 2013/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2014/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2015/2013. Penal