ICCJ. Decizia nr. 2014/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2014/2013

Dosar nr.4305/88/2010

Şedinţa publică din 10 iunie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 13 din 24 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. 4305/88/2010, în temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul I.I. la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în cea mai grea de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D.E., la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.A., la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata A.D., la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată acelaşi inculpată la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 86 C. pen. s-au suspendat pedepsele aplicate inculpaţilor C.D.E., D.A. şi A.D. pe o durată de 6 ani.

Au fost obligaţi inculpaţii ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. şi anume: să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea (pentru inculpaţii D.A. şi A.D.) şi de pe lângă Tribunalul Constanţa (pentru inculpatul C.D.E.), servicii cărora li se încredinţează supravegherea celor trei inculpaţi; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

S-a atras atenţia celor trei inculpaţi asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. relative la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii aplicate celor trei inculpaţi pe durata suspendării executării sub supraveghere.

În temeiul art. 261 C. pen. a fost condamnată pe inculpata A.G., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 RON.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 63¹ C. pen. relative la înlocuirea pedepsei amenzii.

S-au respins ca nefondate pretenţiile civile reprezentând daune materiale formulate de partea civilă S.G.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 şi următoarele C. civ. au fost obligaţi inculpaţii I.I. şi C.D.E. la plata sumei de 3.000 de euro reprezentând daune morale către partea civilă S.G. În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpatul I.I. suma de 1.050 euro, de la inculpatul C.D.E. suma de 900 de euro şi de la inculpatul A.D. suma de 110 euro.

În temeiul art. 1 18 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 4.000 RON ce a făcut obiectul sechestmlui asigurător dispus prin Ordonanţa procurorului din 13 iulie 2007, consemnate la C.E.C. - Sucursala Tulcea conform recipisei de consemnare din 13 februarie 2007 şi a chitanţei din aceiaşi dată.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.D.E. autoturismul marca W.P.V., înmatriculat sub nr. CX, sau echivalentul în RON în măsura în care autoturismul nu va putea fi găsit.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut că prin rechizitoriul nr. 62D/2006 din 01 aprilie 2008 al D.I.I.C.O.T.- Biroul teritorial Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor I.I., C.D.E., D.A. şi A.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 329/2003 şi de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 42 alin. (2) C. pen., precum şi a inculpatei A.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 261 C. pen.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea a făcut precizări prin adresa de la dosar.

S-a reţinut prin actul de acuzare, în esenţă, că inculpaţii I.I. (fost A.), C.D.E., D.A. şi A.D., s-au constituit şi au acţionat într-un grup infracţional structurat, care a acţionat în mod coordonat pe o perioadă de aproximativ 2 ani în vederea traficului de persoane, grup în cadrul căruia fiecare dintre inculpaţi a avut atribuţii precise pe linia racolării, transportului, cazării şi a exploatării în vederea obţinerii de beneficii materiale prin obligarea la practicarea cerşetoriei a victimelor S.G., A.I., M.A. şi M.T.

În rechizitoriu s-a arătat că inculpatul I.I. a racolat victimele, pe unele inducându-le în eroare, participând apoi împreună cu ceilalţi inculpaţi la transportul, cazarea şi exploatarea lor în Italia, unde victimele au fost constrânse prin violenţă să practice cerşetoria în mod repetat, însuşind banii obţinuţi astfel.

S-a mai reţinut că inculpatul C.D.E. a participat împreună cu ceilalţi inculpaţi la racolarea şi transportul victimelor în Italia, în mod repetat, pentru ca acestea să fie exploatate prin obligarea la cerşetorie şi că inculpaţii D.A. şi A.D., în consens cu ceilalţi inculpaţi, au racolat, transportat, cazat şi exploatat în Italia, în mod repetat pe victimele A.I. şi M.A., însuşindu-şi banii obţinuţi din practicarea cerşetoriei.

În actul de sesizare s-a mai arătat că inculpata A.G., mama inculpatului I.I., s-a prezentat la data de 07 iulie 2007 la sediul Poliţiei oraşului M. împreună cu victima S.G. şi i-a predat acestuia suma de 4.000 RON pentru a-l determina să-şi retragă plângerea formulată împotriva fiului său.

Prin sentinţa penală nr. 176 din 26 mai 2009, Tribunalul Tulcea a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpaţilor la pedepse cu închisoarea (cu excepţia inculpatei A.G. condamnată la pedeapsa amenzii penale).

Prin decizia penală nr. 5/P/07 ianuarie 2010, Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile declarate de inculpaţi şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, pentru a stabili dacă în raport de prevederile art. 263 C. proc. pen. a fost legal sesizată câtă vreme, elementul încadrare juridică a suferit numeroase transformări de la începerea urmăririi penale, la investirea instanţei şi după acest moment, fără a fi respectate dispoziţiile legale în materie privind extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 528/88/2010/RJ.

Prin sentinţa penală nr. 151 din 13 mai 2010, respectând decizia de casare şi soluţionând excepţia nulităţii actului de sesizare reiterată de inculpaţi, Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Tulcea în vederea refacerii actului de sesizare.

Prin decizia penală nr. 632/P/07.10.2010 a Curţii de Apel Constanţa care, apreciind că actul de sesizare nu conţine în sine neregularităţi ce nu ar putea fi acoperite, a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată sub numărul 4305/88/2010 RJ.

În rejudecare au fost audiaţi inculpaţii, victimele S.G. şi A.I., şi martorii R.C., L.I., M.C., M.T., M.B., A.A., G.E.

Ca urmare a plângerilor formulate de numita G.E. (fiica părţii civile S.G.) şi de partea vătămată A.I. au fost declanşate cercetări penale în urma cărora a rezultat că în perioada 2004/2006, mai mulţi membrii ai familiei A. din oraşul H., jud.Constanţa, coordonaţi de inculpatul I.I. (fost A) zis „B." şi fratele său D.I. (fost A. şi B.B.) zis „T." au constituit un grup infracţional organizat în vederea traficului de persoane cu handicap, exploatate în statele Uniunii Europene, îndeosebi în Italia, prin obligarea victimelor la practicarea cerşetoriei.

Cei doi fraţi şi alte aide ale lor (părinţii lor, alţi fraţi, foste şi actuale soţii, ce sunt cercetate în alte dosare aflate în diferite stadii de soluţionare) direct sau prin persoane interpuse au căutat şi au racolat persoane cu handicap fizic (unele şi cu handicap psihic) de pe raza judeţelor Tulcea şi Constanţa, cărora le promiteau câştiguri importante din diverse activităţi lucrative.

Victimele erau ajutate să obţină documente de călătorie pe cheltuiala celor din familia A. care se ocupau şi de plata transportului către persoane atrase în acest scop în cadrul grupului, cum este cazul inculpatului C.D.E.

Ajunse în străinătate, victimelor li se luau documentele de identitate şi călătorie şi erau obligate să cerşească, toate câştigurile realizate din cerşit fiind luate de membrii familiei A. Victimele erau supravegheate permanent şi obligate să locuiască în barăci, locuinţe dezafectate, corturi improvizate, în condiţii de cazare şi igienico-sanitare dintre cele mai precare.

Autorităţile judiciare italiene au sesizat activitatea infracţională a familiei A. şi i-au arestat pe I.I., pe fraţii lui A.C., I.A. zis „P.", D.I. zis „T." şi alţi membrii ai familiei conform art. 600 C. pen. italian pentru infracţiunea de aducere şi menţinere în sclavie a unor cetăţeni români.

Din relaţiile primite în cursul urmăririi penale de la autorităţile italiene a rezultat că inculpatul C.D.E. s-a aflat în baza naţională de date a autorităţilor italiene şi a fost controlat în mai multe rânduri pentru aducerea în mod repetat în Italia a mai multor conaţionali, unii dintre ei fiind ulterior repatriaţi.

Din aceleaşi relaţii a mai reieşit că inculpaţii D.A. şi A.D. au fost identificaţi în hangarele industriale dezafectate din Milano împreună cu mai mulţi români care practicau cerşetoria.

Probatoriul administrat în cauză a evidenţiat faptul că în cursul lunii aprilie 2005 în timp ce se afla la fiica sa N.D în comuna B., jud. Ialomiţa, partea civilă S.G. a fost interpelat de inculpatul I.I. care i-a propus să-l ajute să câştige bani în Italia.

Din declaraţia victimei S.G. date pe parcursul procesului, instanţa a apreciat că este greu de crezut că inculpatul se plimba întâmplător tocmai prin localitatea B. în care se afla S.G., şi, din pură întâmplare, trecând prin faţa porţii fiicei victimei, l-a strigat şi i-a spus că îl cunoaşte.

Instanţa consideră că, mai degrabă, inculpatul, în căutare de victime, aflase că S.G. era în judeţul Ialomiţa şi l-a căutat pentru a-i propune să-l ducă în Italia, propunere cu care victima a fost de acord în condiţiile în care a aflat că inculpatul este fiul lui A.M. pe care îl cunoştea din M.

După aproximativ o săptămână, S.G. s-a întors în M. şi, după o lună, inculpatul, ţinându-se de cuvânt, a venit să îl ia.

Inculpatul era însoţit de prietena sa din acea vreme, C.M. (a cărei audiere nu a fost posibilă, aceasta fiind plecată în Italia, astfel cum rezultă din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere) şi de inculpatul C.D.E. care conducea o D.P. cu care căra animale.

Cei patru au plecat la Medgidia, S.G. fiind găzduit de „B." acasă, inculpatul comunicându-i că va pleca fără el, dar că va fi aşteptat în Italia de tatăl şi de fratele lui.

A doua zi, victima a plecat cu maşina condusă de acelaşi C.D.E., împreună cu doi bărbaţi şi o femeie (G.A.), şoferul dându-le fiecăruia 500 euro pentru a trece graniţa.

La Milano, S.G. a fost predat fratelui inculpatului, cunoscut sub numele de „T.", acesta plătindu-i lui C.D.E. 300 euro.

„T." i-a spus părţii civile că în prima fază va trebui să cerşească pentru a avea bani să-şi plătească un loc de muncă, după care l-a aşezat la un semafor, într-o intersecţie, cu un pahar în mână.

Victima a declarat că din cerşit câştiga zilnic circa 100-110 euro, precizând că atunci când venea cu mai puţini bani (80-90 euro), „T." îl bătea cu o rangă de fier şi era strâns de gât.

După aproximativ 2 luni, ,,T." a revenit în România şi l-a „vândut" pe S.G. lui C.A. şi soţiei lui, l-a preluat şi a continuat să-l agreseze dacă nu aducea suficienţi bani din cerşit.

Ajutat de victima M.T., care cerşea tot pentru ,,T.", S.G. a reuşit să fugă de la membrii familiei A. şi să revină în România, după aproximativ 9 luni de trai în condiţii inumane.

După revenirea în România, starea sănătăţii lui S.G., în vârstă de 70 de ani la acea vreme, s-a agravat, fiind necesară internarea lui în mai multe rânduri, la mai multe unităţi spitaliceşti.

Din concluziile raportului medico-legal din 04 aprilie 2007 întocmit de Serviciul de medicină legală Tulcea a rezultat că între condiţiile de viaţă suportate în perioada exploatării sale în Italia şi a afecţiunilor medicale pentru care victima a fost internată ulterior revenirii în România, poate exista o anumită determinare.

Din declaraţia părţii civile S.G. a rezultat că, la două săptămâni de la revenirea în ţară, a primit un telefon de la M.T. care i l-a dat la telefon pe „B." acesta propunându-i să vină la M.T., în comuna C., jud.Constanţa, pentru a-i face plata muncii sale, propunere pe care S. a refuzat-o.

Într-o declaraţie dată la 03 iulie 2007, S.G. a făcut cunoscută organelor de urmărire penală, împrejurarea că în ziua de 02 iulie 2007, a fost sunat de fratele inculpatului I.I., zis „P.l", care i-a propus suma de 2.000 euro, iar pe 03 iulie 2007, i-a propus 70 milioane ROL pentru ,,a se împăca".

Şi M.T. l-a contactat telefonic pe S.G., sugerându-i acestuia „să cadă la înţelegere" cu familia lui „B." care este deja în închisoare, iar tatăl lui „B." l-a vizitat acasă propunându-i bani pentru împăcare, însă partea vătămată nu a acceptat.

Dar nu numai S.G. a fost racolat de inculpaţi şi numiţii A.I., M.A. şi M.T. au fost duşi în Italia şi obligaţi să cerşească.

Victima A.I. a fost racolată pe raza comunei T., jud.Tulcea de către inculpaţii D.A. şi A.D. care, la începutul anului 2006, i-au făcut cunoştinţă cu nepotul lor, inculpatul I.I.

Inculpatul I. i-a propus lui A.I. să meargă în Italia la cerşit, propunere refuzată iniţial, acceptată până la urmă, din pricina sărăciei în care se zbătea victima.

Trebuie precizat că A.I. avea un handicap minor la mâna stângă (îi lipsea degetul mare).

Din probele administrate a rezultat că şi în privinţa acestei victime s-a urmat acelaşi „tipar": la data de 16 martie 2006, A.I. a fost luat de la domiciliul său de I.I. însoţit de C.D.E. şi unchii săi D.A. şi A.D., şi dus la H. cu maşina condusă de inculpatul C., stând 2-3 zile la H., la domiciliul inculpatului I.I.

În Italia a plecat cu maşina inculpatului C. împreună cu alte două persoane, una dintre ele mergând şi ea la cerşit (declaraţia victimei dată în cursul urmăririi penale).

Inculpatul C.D.E. l-a lăsat pe A.I. tot la Milano şi a primit de la soţia lui „B." (care a preluat victima) suma de 350 euro pentru transport.

Pe durata transportului, paşaportul victimei a fost ţinut de C.D.E. care la destinaţie l-a predat soţiei lui „B."

I.T. („L.", fosta soţie a inculpatului I.) l-a instruit pe A.I. cum să cerşească în limba italiană, la semafoare.

„L." l-a obligat să cerşească aproximativ 2 luni, câştigând între 15-30 euro/zi, bani care erau colectaţi de „B.", din aceşti bani asigurându-i-se hrana, un pachet de ţigări şi o sticlă de vin (pe care o împărţea cu alte trei persoane care erau cazate ca şi el în barăci, într-un fost parc industrial părăsit din Milano).

A.I. a afirmat că „L." l-a agresat fizic (l-a lovit cu o cârjă pe spate) deoarece refuza să mai iasă la cerşit.

Victima a reuşit să fugă de „L.", după aproximativ o lună, dar a fost găsit de „T." (fratele lui I.) într-un alt parc industrial din Milano şi a fost lovit cu un par în spate pentru că a refuzat să mai cerşească pentru ei în condiţiile în care era bătut pentru a câştiga mai mulţi bani.

Victima a precizat că l-a ameninţat pe „B." că merge la poliţie, context în care inculpatul I.I. i-a restituit paşaportul şi l-a lăsat să plece, victima revenind în ţară la data de 28 mai 2006.

Victima M.A. a fost racolată de către inculpatul D.A. care în cursul lunii mai 2006 i-a propus să meargă să muncească în Italia, însă victima l-a refuzat motivând că mama sa este bolnavă, afirmând că s-ar putea să accepte după decesul mamei sale.

În declaraţia olografă din 13 februarie 2007, M.A. a susţinut că în luna august 2006, după decesul mamei sale, a fost din nou abordat de D.A. cu aceiaşi propunere pe care, de această dată, a acceptat-o.

Astfel, în cursul lunii octombrie 2006, împreună cu D.A., a mers la Tulcea pentru a face demersurile necesare obţinerii paşaportului turistic, toate taxele fiind plătite de inculpatul D., după care, 5-6 zile a fost găzduit de inculpatul D., iar la sfârşitul lunii octombrie 2006 a plecat în Italia cu un autocar din autogara Tulcea, cheltuielile de transport fiind plătite de acelaşi inculpat.

Ajuns la Milano, M.A. a fost preluat de inculpata A.D., soţia lui D.A. care l-a învăţat cum să cerşească în limba italiană.

M.A. a locuit într-un cort, iniţial într-un parc, iar ulterior într-o hală lângă un spital, asemenea celorlalte victime şi a practicat cerşetoria 11 zile, obţinând sume variind între 5-20 euro pe zi, bani pe care i-a dat lui D.A.

La o razie a poliţiei, M.A. şi A.D. au fost conduşi la sediul poliţiei locale italiene, au fost audiaţi, fotografiaţi şi amprentaţi, ulterior, fiind urcaţi în autocar şi conduşi la aeroport pentru a reveni în România.

Ajunşi în ţară, la data de 14 noiembrie 2006, M.A. a rămas o noapte în B., la A.D. care, a doua zi, i-a luat bilet pentru Tulcea şi i-a dat 3.000 RON vechi.

Din declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martoail M.A. (în condiţiile în care nu a înţeles să depună plângere, a fost audiat în calitate de martor) a mai rezultat că în Italia a cunoscut un tânăr căruia i se spunea „B.", considerat ca fiind şef, care avea patru cerşetori, majoritatea din B.

M.A. a decedat, astfel că audierea sa în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost posibilă.

A fost audiat fratele său, M.C. care a declarat că fratele său a plecat în Italia pentru a-şi căuta fiica.

Analizând această declaraţie în complexul materialului probator, instanţa o apreciază ca nesinceră şi o va înlătura.

Martorul M.C. a recunoscut că este prieten cu inculpatul D.A. de mulţi ani, susţinerile sale din timpul cercetării judecătoreşti nu se coroborează cu cele ale fratelui său şi, în plus, martorul nu a dat o explicaţie credibilă cu privire la retractarea declaraţiei din 01 iunie 2007, dată în cursul urmăririi penale (martorul afirmând că declaraţia nu a fost scrisă de el, dar, deşi i-a fost citită, nu i-a dat importanţă).

Instanţa, a reţinut ca sinceră declaraţia lui M.C. din cursul urmăririi penale, această probă coroborându-se cu declaraţia lui M.A. şi a martorilor A.A. şi S.R. (declaraţii din cursul urmăririi penale).

În această depoziţie, martorul M.C. a susţinut că fratele său a fost convins să plece în Italia de către inculpaţii D.A. şi A.D., aceştia suportând cheltuielile necesare.

În Italia, fratele său a cerşit lângă un semafor, fiind învăţat cum să cerşească de cei doi inculpaţi D., banii obţinuţi predându-i lui A.D.

Victima M.T. (cu handicap la un picior) a fost transportată în Italia la data de 13 mai 2005 de către inculpatul C.D.E.

În cursul urmăririi penale, M.T. (audiat tot în calitate de martor în lipsa unei plângeri penale) a declarat că a ajuns în Italia ajutat de „T.", fratele inculpatului I.I. şi a practicat cerşetoria, banii obţinuţi (aproximativ 50-60 euro zilnic) înmânându-i lui ,,T." fără a fi constrâns în vreun fel.

Din declaraţia martorului a reieşit că inculpatul C.D.E. se ocupa cu transporturile în Italia contra unor sume de bani, în Italia fiind multe persoane aduse de acesta care practicau cerşetoria.

În faţa instanţei, M.T. a subliniat că a plecat să cerşească fără ajutorul nimănui şi că nici el, nici S.G., nu au fost agresaţi, determinaţi să cerşească de cineva anume.

Instanţa primeşte cu rezerve aceste susţineri, în contextul în care, din declaraţia victimei S.G. a rezultat implicarea lui M.T. în încercarea inculpatului I.I. şi a familiei sale de a „cumpăra" tăcerea victimei şi renunţarea la acuzaţii.

Această implicare naşte suspiciunea că şi M.T. a primit sume de bani pentru a nu formula plângeri penale împotriva inculpaţilor.

Mai mult, deşi martorul şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale între aceasta şi susţinerile făcute în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi între declaraţiile sale şi cele ale lui S.G., există diferenţe, contradicţii.

În declaraţia dată în faţa instanţei, M.T. a afirmat că banii câştigaţi din cerşit îi cheltuia atât el cât şi S.G., spre deosebire de susţinerile din faza de urmărire penală, când a precizat că preda banii lui „T.”, la fel şi S.G.

În cursul cercetării judecătoreşti, M. a declarat că S.G. îşi consuma banii pe băutură şi că era mai tot timpul beat, susţineri ce nu se regăsesc în declaraţia de la urmărire penală în care amintea doar de durerile de plămâni pe care le acuza S.G.

În fine, în legătură cu perioada în care M.T. a practicat cerşetoria în Italia, martorul a avut susţineri diferite pe parcursul procesului (3 luni sau 3 săptămâni).

Din ansamblul probator a rezultat că victima S.G. a practicat cerşetoria timp de 9 luni şi cum, M.T. a recunoscut în declaraţiile sale că el era deja în Italia când a venit S.G., că a stat împreună cu el şi au revenit împreună în România, astfel că s-a reţinut că şi M.T. a practicat cerşetoria timp de cel puţin 9 luni şi a câştigat cel puţin 50 euro/zi, bani pe care i-a predat lui „T."

Probatoriul administrat nu a pus în evidenţă, cu caracter de certitudine, că asupra victimelor M.A. şi M.T. au fost exercitate agresiuni fizice.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că asupra lor au fost exercitate alte forme de constrângere: s-a profitat de handicapul lor fizic, de lipsa lor de reacţie la modul cum erau trataţi: cazaţi în condiţii insalubre, fără apă sau hrană (li se dădea un pachet de ţigări pe zi şi băutură), fără acte de identitate, paşaport, fără posibilităţi materiale de întoarcere în România.

Aşadar, traficul şi exploatarea prin cerşetorie a victimelor, constrângerile şi tratamentul umilitor la care au fost supuse rezultă fără nici o îndoială din declaraţiile victimelor şi a martorilor G.E., S.M., A.A., S.R. şi I.A.

A mai rezultat şi faptul că inculpatul I.I. şi membrii ai familiei sale au luat legătura cu victimele S.G. şi M.T., cu fiicele lui S.G. pentru a-i determina prin ameninţări şi corupere (promisiunea avansării unor sume mari de bani) să declare în favoarea lor, pentru a evita răspunderea penală.

Aceste încercări au culminat la data de 06 iulie 2007, când la sediul Poliţiei oraşului M. s-au prezentat victima S.G. şi I.A., fratele inculpatului I.I. (cercetat şi el în prezenta cauză pentru infracţiunea prevăzută de art. 261 C. pen., dar faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală) solicitând întocmirea unui act doveditor din care să rezulte că S.G. s-a împăcat cu inculpatul I.I. şi cu fratele acestuia, D.I., act în care să se consemneze şi faptul că victima a muncit în oraşul Milano (Italia) pentru cei doi, aceştia neavând posibilitatea să-l plătească la timp.

Pentru realizarea împăcării, I.A. era dispus să-i plătească victimei S.G., suma de 1.300 de euro ce-i fusese dată de către părinţii săi, A.M. şi A.G.

I.A., pretextând că nu are banii asupra sa şi că e nevoit să-i aducă de la maşină, a părăsit sediul poliţiei.

Demersul început de I.A. a fost continuat de mama sa, A.G., care, a doua zi, s-a prezentat la sediul poliţiei împreună cu aceiaşi victimă, S.G., şi, în prezenţa unui lucrător de poliţie, i-a înmânat victimei suma de 4.000 RON pentru ca acesta să-şi retragă plângerea depusă împotriva fiilor săi.

Suma de bani a fost ridicată în vederea confiscării şi consemnată la dispoziţia organelor judiciare până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În drept, fapta inculpatei A.G. de a încerca determinarea părţii vătămate S.G. de a da declaraţii mincinoase, oferindu-i în acest scop suma de 4.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen.

Prin fapta sa, inculpata A.G. demonstrează indirect exploatarea victimei S.G. prin practicarea cerşetoriei de către fiul său I.I.

Revenind la faptele de trafic şi exploatare a victimelor descrise în paragrafele anterioare, instanţa a constatat că încadrările juridice reţinute iniţial şi precizate de procuror prin adresa de la dosar primul ciclu judiciar sunt corecte.

Astfel, fapta inculpatului I.I. de a racola pe victima S.G. şi, împreună cu inculpaţii D.A. şi A.D. pe victima A.I., de a participa la transportul victimelor în Italia în vederea exploatării lor prin cerşetorie, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 679/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatului C.D.E. de a participa împreună cu ceilalţi inculpaţi la racolarea şi transportul victimelor S.G., A.I. şi M.T. în Italia, ştiind că acestea sunt exploatate de membrii grupului infracţional prin obligarea la practicarea cerşetoriei, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 679/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a arătat că apărările acestui inculpat care a solicitat achitarea sa, nu pot fi primite.

Împrejurarea că C. se ocupa în mod obişnuit de transportul persoanelor în străinătate, este necontestat, însă, din întregul material probator a rezultat că implicarea sa nu s-a limitat doar cu transportul acestor persoane.

Dimpotrivă, probatoriul a evidenţiat că inculpatul C. l-a însoţit pe I.I. la domiciliul victimelor S. şi A.I. pe care le-a transportat iniţial la M., respectiv, la H., la locuinţa lui I.I., că a asistat la discuţii şi cunoştea scopul deplasării acelor persoane în Italia, că le-a dat acestora 500 de euro pentru a trece graniţa, le-a luat paşaportul şi l-a dat la destinaţie persoanei care a preluat victima, fiind plătit de „T.” şi de „L." (cea care l-a preluat pe A.I.) cu 300 sau 350 de euro pentru fiecare persoană predată.

Fapta inculpatului D.A. de a-i racola pe A.I. (împreună cu A.D. şi I.I.) şi pe M.A., de a participa la transferarea acestora în Italia în vederea exploatării lor prin obligarea la practica cerşetoriei şi de a contribui împreună cu inculpata A.D. la exploatarea victimei M.A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatei A.D. de a racola împreună cu inculpaţii D.A. şi I.I. pe A.I. în vederea exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei şi fapta de exploatare împreună cu inculpatul D.A. pe victima M.A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Întregul material probator demonstrează, fără putinţă de tăgadă că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea acestor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001, dar şi de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Potrivit art. 7 din acest act normativ, constituie infracţiune iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.

În art. 2 lit. a) din aceiaşi lege, grupul infracţional organizat este definit ca acel grup structurat format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Examinând activitatea infracţională a inculpaţilor prin prisma acestor dispoziţii legale, instanţa a constatat că inculpaţii au constituit şi au conlucrat într-un grup structurat, au acţionat în mod coordonat aproximativ 2 ani, grup în care inculpatul I.I. era considerat şeful grupului, implicat în toate activităţile infracţionale ale grupului: racolare, organizare transport, cazare şi transportul victimelor. Atribuţii identice aveau şi ceilalţi inculpaţi D.A. şi A.D., iar inculpatul C., avea atribuţii precise numai în ceea ce priveşte racolarea şi transportul victimelor. În mod evident, toţi cei patru inculpaţi au obţinut beneficii financiare din activitatea descrisă anterior.

Relativ la încadrarea juridică a faptelor de trafic de persoane, procurorul i-a trimis în judecată pe inculpaţi cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Analizând modul de reglementare a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, modificările intervenite în timp, inclusiv consecinţele reţinerii formei continuate a infracţiunilor prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, considerăm că dispoziţiile relative la aplicarea legii penale mai favorabile nu sunt incidente în speţă, constatare care nu implică o schimbare de încadrare juridică în sensul cerut de art. 334 C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpaţilor, instanţa a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul ridicat de pericol social al faptelor, persoana inculpaţilor, contribuţia efectivă a acestora la comiterea faptelor, lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor C.D.E., A.D., antecedentele penale ale inculpaţilor I.I. şi D.A.

De asemenea a fost avută în vedere şi împrejurarea că numai inculpatul C. are studii (medii profesionale) şi o ocupaţie stabilă, ceilalţi 4 inculpaţi neavând studii, ocupaţie şi nefigurând în evidenţele fiscale ale localităţilor de domiciliu cu surse de venit sau bunuri impozabile.

Nu a fost ignorată conduita inculpaţilor pe parcursul procesului penal: nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în schimb, în cursul acestei cercetări judecătoreşti, s-au prezentat la aproape toate termenele de judecată, excepţie fiind inculpaţii A.G. şi I.I. care au lipsit la cele mai multe termene de judecată acordate în cauză.

În privinţa modalităţii de executare a pedepselor cu închisoarea aplicate celor patru inculpaţi, s-a reţinut contribuţia majoră a inculpatului I.I. la săvârşirea infracţiunilor, antecedentele sale penale (amendă penală pentru săvârşirea în 2006 a unei infracţiuni de lovire prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., condamnarea şi executarea unei pedepse privative de libertate ca urmare a săvârşirii în Italia a unei infracţiuni de aducere şi menţinere în stare de sclavie a unor conaţionali), ceea ce a determinat instanţa să considere că scopul pedepsei aplicate acestui inculpat poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim de detenţie.

În privinţa celorlalţi inculpaţi, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 86¹ C. pen. alin. (1) şi alin. (2) C. pen., pedepsele aplicate sunt de câte trei ani închisoare, inculpaţii C.D.E. şi A.D. sunt la primul conflict cu legea penală, iar inculpatul D.A. nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii (în cazier este înscrisă o condamnare la pedeapsa amenzii penale), faţă de toţi cei trei inculpaţi apreciem că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnaţii nu vor mai săvârşii infracţiuni.

Instanţa a fost investită şi cu acţiunile civile ale părţilor civile S.G. şi A.I.

A.I., în cursul urmăririi penale, a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 2.000 euro cu titlu de daune materiale, reprezentând suma de bani pe care a obţinut-o din practicarea cerşetoriei.

S.G. a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 3.000 de euro reprezentând daune morale şi a sumei de 7.000 euro cu titlu de daune materiale (reprezentând suma pe care ar fi câştigat-o în Italia).

S-a reţinut că în contextul în care sumele obţinute de inculpaţi prin săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane sunt supuse confiscării şi nu pot fi folosite la despăgubirea victimelor, astfel cum rezultă din disp. art. 19 din Legea nr. 678/2001, pretenţiile celor două victime reprezentând despăgubiri materiale nu pot fi acordate.

Admisibilă este, în schimb, solicitarea părţii civile S.G. cu privire la acordarea daunelor morale în sumă de 3.000 de euro.

S-a arătat că există suficiente probe care atestă că în toată perioada de 9 luni, cât timp S.G. a fost obligat să cerşească în Italia, aceasta a suferit constrângeri fizice şi privaţiuni însemnate, toată suferinţa şi umilinţa pe care le-a îndurat justificând acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat.

Pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de S.G., au fost obligaţi în solidar, inculpaţii I.I. şi C.D.E., inculpaţi care l-au racolat şi l-au transportat în Italia.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea următoarelor sume: de la inculpatul I.I. suma de 1.500 euro (obţinută de la A.I.), de la inculpatul C.D.E. suma de 900 euro (obţinută pentru transportul victimelor în Italia) şi de la inculpata A.D. suma de 110 euro (obţinută de la M.A.). La calculul acestor sume a fost avută în vedere perioada în care victimele au cerşit şi media veniturilor zilnice obţinute. Astfel, A.I. a cerşit două luni şi a câştigat în medie 17,5 euro/zi, M.A. a cerşit 11 zile şi a câştigat în medie 10 euro/zi.

C.D.E. a transportat trei persoane, primind de fiecare dată 300 euro transport pentru fiecare persoană.

În actul de sesizare s-a solicitat şi confiscarea sumelor obţinute de I.I. de la victima S.G., însă, având în vedere caracterul personal al confiscării şi întrucât S.G. a susţinut că sumele obţinute din practicarea cerşetoriei le-a predat lui „T." (D.I., fratele lui I.I.) instanţa nu va dispune confiscarea acestor sume.

Văzând şi dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 4.000 RON, sumă oferită de A.G. lui S.G. şi care a făcut obiectul sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa procurorului din 13 iulie 2007.

În temeiul aceluiaşi art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus şi confiscarea de la inculpatul C.D.E. a autoturismului marca W.P.V., înmatriculat sub nr. CX., dobândit la 28 octombrie 2005 cu factura fiscală, sau contravaloarea acestuia în măsura în care acesta nu va putea fi găsit.

Împotriva susmenţionatei sentinţe au formulat apel inculpaţi I.I. şi C.D.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În apelul formulat de apelantul inculpat I.I.:

În mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea apelantului inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, respectiv constituire în grup infracţional organizat, impunându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a susţinut că nu s-a făcut dovada că inculpatul aveau un rol bine stabilit în grup, aşa cum rezultă din analiza tuturor depoziţiilor de la urmărirea penală şi din faţa instanţei de fond.

În mod greşit, instanţa de fond a dispus condamnarea apelantului inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), impunându-se achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a susţinut că, din toate probele administrate nu reiese că inculpatul I.I. (fost A.) a avut vreo implicare în ceea ce s-a întâmplat, toate părţile făcând referire la „T." şi nu la inculpat, însăşi partea vătămată S.G. arătând că inculpatul I.I. (fost A.) nu avea cunoştinţă de ce se întâmpla, el anunţându-l telefonic.

Mai mult de atât, inculpatul a făcut doar scurte vizite în Italia fără a îşi vizita familia şi fără a primi sume de bani de la aceştia.

Pe de altă parte s-a menţionat în actul de sesizare al instanţei că a fost cercetat pentru comiterea de fapte similare şi că împotriva sa autorităţile italiene au dat o soluţie de achitare, neputându-se dovedi implicarea sa în activităţile de cerşetorie desfăşurate de persoane române pe teritoriul Italiei.

S-a susţinut că inculpatul nu se face vinovat de comiterea vreunei infracţiuni, acesta doar încercând să ajute nişte persoane nevoiaşe să ajungă în Italia.

În subsidiar, s-a apreciat că instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei aplicată inculpatului, impunându-se reducerea cuantumului pedepsei prin reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 C. pen.

În apelul formulat de apelantul inculpat C.D.E.:

În mod greşit, instanţa de fond a dispus condamnarea apelantului inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, respectiv constituire în grup infracţional organizat impunându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a arătat că inculpatul desfăşura ca activitate permanentă, transportul de persoane în străinătate, arătând că, în perioada vizată, acesta a efectuat aproximativ 600-700 de intrări - ieşiri în şi din ţară, astfel încât, între cele 2.000 de persoane transportate au fost şi trei părţi vătămate, persoane, care potrivit declaraţiilor inculpatului, s-au prezentat ca şi clienţi şi i-au cerut să le transporte în Italia, fără ca inculpatul să manifeste vreun interes în legătură cu acele persoane, cine sunt, cine le trimitea, cine le plătea şi unde ajungeau, inculpatul efectuând strict transportul rutier România - Italia şi din această perspectivă nu se poate reţine că acest inculpat era acea verigă care se ocupa cu transportul persoanelor, în legătură cu grupul infracţional constituit din I.I., D.A., A.D.

În acest sens, s-a arătat că în condiţiile în care textul de lege prevede recrutarea, transportarea, cazarea unor persoane prin ameninţări şi violenţe sau prin alte forme de constrângere, înşelăciune, fraudă, abuz de autoritate sau profitând de starea de neputinţă a victimei, potrivit declaraţiilor părţilor vătămate, nu reiese că inculpatul le-ar fi promis că-i duce în altă parte sau că i-ar fi reţinut cu forţa în autoturism, ci doar că au stat în maşina condusă de inculpatul C.D.E.

În subsidiar, s-a apreciat că instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei aplicată inculpatului, impunându-se reducerea cuantumului pedepsei, în raport de participaţia minimă la comiterea faptelor, iar ca modalitate de executare, se solicită aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 135/P din 19 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate apelurile formulate de apelanţii inculpaţi I.I. şi C.D.E. împotriva sentinţei penale nr. 13 din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 4305/88/2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi apelanţii inculpaţi I.I. şi C.D.E. la plata a câte 700 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu, în sumă de câte 400 RON, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţei.

Examinând legalitatea şi temeinicia susmenţionatei sentinţe, din perspectiva criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (1) şi 2 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptelor comise de cei doi inculpaţi, în acord cu materialul probator administrat în cauză. Referitor la activitatea infracţională a inculpaţilor în raport de victima S.G. s-a reţinut că potrivit declaraţiei acestei părţii vătămate, dată în cursul urmăririi penale, în cursul lunii aprilie 2005 în timp ce se afla la fiica sa N.D în comuna B., jud. Ialomiţa, pe la poarta locuinţei acesteia a trecut inculpatul I.I., care i-a spus că este fiul numitului A.M., pe care partea civilă îl cunoştea, propunându-i acestuia să se deplaseze în Italia pentru a muncii, în meseria pe care o avea, partea civilă S.G. fiind de acord.

S-a reţinut că modul de abordare a părţii civile, probează fără dubiu că, inculpatul avea cunoştinţă de locul unde se află, că venise special pentru a-l racola, folosindu-se de legătura de rudenie cu o persoană cunoscută părţii civile.

Nu s-a argumentat de către inculpat motivul pentru care, în condiţiile în care nu îl cunoştea pe partea civilă şi fără a cunoaşte situaţia sa, l-a interpelat pentru a-i găsi loc de muncă, devenind certă intenţia acestuia de a racola persoane cu handicap pentru a cerşi în Italia, unde se afla întreaga familie a inculpatului.

Ulterior, după întoarcerea părţii civile în localitatea M., la locuinţa numitei S.M., loc unde se afla şi cealaltă fiică a sa, martora G.E., au venit inculpatul I.I. împreună cu concubina sa, numita C.M., la invitaţia martorei, însă în urma unui telefon dat de concubina inculpatului, ocazie cu care, inculpatul i-a propus părţii civile să plece în Italia, însă nu pentru a practica meseria pe care o cunoştea ci pentru altceva, fără să specifice, partea civilă fiind de acord.

Vizitele pe care inculpatul I.I. le-a făcut la domiciliul părţii civile sunt recunoscute de acesta în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, însă în alte împrejurări decât cele relatate de cele două martore, aspecte care, în mod corect au fost înlăturate de instanţa de fond, având în vedere că sunt contrare celor susţinute de cele două martore şi de partea civilă.

S-a reţinut că aceste împrejurări sunt confirmate de martorele G.E. şi S.M., în mod constant pe tot parcursul procesului penal.

De asemenea, s-a reţinut că deplasarea la locuinţa părţii civile din M. s-a realizat cu o D.P. condusă de inculpatul C.D.E., care a efectuat şi deplasarea de la domiciliul părţii civile la locuinţa inculpatului I.I., cu menţiunea că, a doua zi, victima a plecat cu maşina condusă de acelaşi C.D.E., împreună cu doi bărbaţi şi o femeie (G.A.), şoferul dându-le fiecăruia 500 euro pentru a trece graniţa.

S-a constatat că insistenţa cu care inculpatul I.I. a acţionat în raport de partea civilă, deplasându-se de mai multe ori la domiciliile unde acesta se afla, constituie un alt argument în sprijinul racolării părţii civile.

De asemenea s-a menţionat că, inculpatul I.I. i-a comunicat părţii civile că va pleca fără el, dar că va fi aşteptat în Italia de tatăl şi de fratele lui.

S-a reţinut faptul că, inculpatul C.D.E. a efectuat transportul inculpatului I.I. şi a concubinei sale la domiciliul părţii civile, că tot acesta i-a transportat la domiciliul inculpatului I.I. pentru ca, a doua zi să efectueze transportul părţii civile în Italia, constituie argumente că, inculpatul C.D.E. făcea parte din grupul constituit de inculpatul I.I. în scopul de a identifica, racola şi de a obţine venituri din activitatea de cerşit a persoanelor racolate, rolul său în grup fiind cel de a participa la activitatea de racolare şi de transport a victimelor.

S-a arătat că implicarea inculpatului C.D.E. în activitatea de traficare este demonstrată şi de faptul că, fără a avea nici o obligaţie în calitate de şofer, care ar fi efectuat un simplu transport, a dat victimei suma de 500 de euro necesară pentru a trece graniţa dar şi faptul că, potrivit înţelegerii cu inculpatul I.I., partea civilă, ajunsă la Milano, a fost preluată de fratele inculpatului I.I., numitul B.I. zis „T.", acesta fiind cel care i-a şi plătit inculpatul C.D.E. suma de 300 de euro.

Inculpatul C.D.E. a recunoscut în declaraţia dată în cursul urmăririi penale că l-a transportat pe inculpatul I.I., în localitatea M., de unde l-au luat pe partea civilă, şi că i-a transportat în Medgidia, împrejurare care nu se explică în condiţiile în care inculpatul C.D.E. l-ar fi cunoscut numai din vedere pe inculpatul I.I.

S-a reţinut că prin declaraţia dată, inculpatul I.I. nu confirmă că i-ar fi dat inculpatului C.D.E. suma reprezentând contravaloarea transportului, aspectul fiind infirmat şi de partea civilă, astfel încât se va înlătura apărarea inculpatului C.D.E.

Împrejurarea prezintă relevanţă, întrucât, inculpatul C.D.E., dacă ar fi desfăşurat o simplă şi normală activitate de transport, nu ar fi acceptat ca plata transportului să se realizeze la destinaţie şi aceasta doar la rugămintea unei persoane pe care o cunoştea doar din vedere.

Este cert că, spunându-i părţii civile că nu va practica meseria sa ci altceva şi stabilind că partea civilă va fi preluată de fratele său, numitul B.I. zis „T.” inculpatul I.I. avea cunoştinţă ce activitate va desfăşura partea civilă şi în folosul cărei persoane.

S-a arătat că este relevantă declaraţia martorei G.E., care a precizat că, după plecarea tatălui său, după un anumit interval de timp, întâlnindu-se în localitatea C. cu inculpatul I.I. care era cu o D.P., condusă de o altă persoană, a aflat de la acesta că tatăl său este în Italia şi cerşeşte, fapt confirmat şi de concubina inculpatului cu care martora s-a întâlnit după două trei zile.

S-a reţinut că inculpatul I.I., prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale, confirmă faptul că atât el cât şi concubina sa o cunoşteau pe martora G.E.

După preluarea sa de către fratele inculpatului I.I., numitul ,,T." , acesta i-a spus părţii civile că în prima fază va trebui să cerşească pentru a avea bani să-şi plătească un loc de muncă, după care l-a aşezat la un semafor, într-o intersecţie, cu un pahar în mână.

Faptul că inculpatul I.I. nu i-a spus direct părţii civile să cerşească, nu are nici o relevanţă pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, atâta timp cât acesta l-a racolat pe partea civilă, în acest scop şi l-a plasat fratelui său în vederea practicării de partea civilă a cerşetoriei.

S-a reţinut că implicarea inculpatului I.I. dar şi a inculpatul C.D.E. în racolarea părţii civile este confirmată şi de martorul M.T., persoană care cerşea împreună cu partea civilă, şi care a fost adus în Italia de „T." care, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, confirmă că partea civilă a fost adusă în Italia de inculpatul I.I., transportul fiind efectuat de inculpatul C.D.E.

Tot acest martor confirmă, chiar şi în declaraţia dată în faţa instanţei de fond că, partea civilă nu vroia să cerşească.

S-a reţinut faptul că, martorul M.T. îl cunoştea pe inculpatul C.D.E. ca fiind persoana care efectua transporturi în Italia, mai mult, martorul a susţinut inclusiv în declaraţia dată în faţa instanţei de fond că, legătura cu numitul „T." a ţinut-o prin intermediul inculpatului C.D.E., martorul putând să îl cunoască numai din anturajul fratelui inculpatului, care, primea persoane racolate de acesta şi le punea să cerşească în Italia, aspect care confirmă atât aderarea inculpatului C.D.E. la grupul infracţional dar şi rolul acestuia în cadrul grupului, respectiv transportul victimelor din ţară în Italia.

S-a evidenţiat că, paşaportul părţii civile s-a aflat pe toată perioada şederii sale în Italia în posesia numitului „T.", aspect susţinut atât de partea civilă cât şi de martorul M.T.

Tot acest martor confirmă că partea civilă vroia să se întoarcă în ţară, însă, numitul „T." îl amâna şi îl minţea.

Victima dar şi acest martor, au declarat că din cerşit, victima câştiga zilnic circa 100-110 euro, precizând că atunci când venea cu mai puţini bani (80-90 euro), „T." îl bătea cu o rangă de fier şi era strâns de gât.

Conform declaraţiilor părţii civile şi ale martorului M.T., partea vătămată S.G. a reuşit să fugă de la membrii familiei A. şi să revină în România, după aproximativ 9 luni de trai în condiţii inumane.

S-a reţinut că după revenirea în România, starea sănătăţii părţii vătămate, în vârstă de 70 de ani, s-a agravat, fiind necesară internarea lui în mai multe rânduri, la mai multe unităţi spitaliceşti.

Faptul că, ulterior martorul M.T., şi-a schimbat declaraţiile, în sensul de a nu mai susţine implicarea inculpatului I.I. în activitatea de racolare a părţii civile este explicată prin influenţele care s-au exercitat asupra acestuia, probate prin aceea că martorul, în repetate rânduri, i-a solicitat părţii civile să primească sume de bani de la familia inculpatului, pentru a-şi retrage declaraţiile, propuneri refuzate de partea civilă.

În sensul acestor presiuni sunt şi declaraţiile martorei G.E. care a susţinut că, după venirea părţii civile în ţară, tatăl său a fost căutat de mama sau cumnata inculpatului I.I., care i-a oferit o sumă de bani în schimbul tăcerii acestuia.

Totodată, martora S.M., a susţinut că, părinţii inculpatului I.I. au venit la blocul unde locuia şi unde au purtat discuţii cu partea civilă, acestuia fiindu-i oferite diferite sume de bani, precum şi faptul că, un frate al inculpatului, într-o discuţie telefonică avută cu partea civilă, l-a întrebat dacă este de acord cu suma de 70 milioane ROL, iar diferenţa o va remite în timp.

Relevantă este şi declaraţia dată în cursul urmăririi penale de către martorul I.A., persoană care s-a aflat în Italia în perioada în care se afla şi partea civilă şi care desfăşura diferite activităţi în intersecţiile din Milano, şi care a susţinut că îl cunoaşte pe inculpatul I.I., care s-a aflat în Milano împreună cu familia sa şi că toţi aceştia desfăşurau activităţi de cerşetorie dar şi faptul că, inculpatul I.I. era prieten bun cu inculpatul C.D.E., aceştia fiind văzuţi de martor, împreună, atât în Italia cât şi în Medgidia, declaraţie în baza căreia vor fi înlăturate apărările inculpatului C.D.E., potrivit cu care nu îl cunoştea decât din vedere pe inculpatul I.I.

S-a apreciat că asupra părţii vătămate au fost exercitate forme de constrângere constând în aceea că, s-a profitat de handicapul lor fizic, de lipsa lor de reacţie la modul cum erau trataţi şi anume, cazaţi în condiţii insalubre, fără apă sau hrană (li se dădea un pachet de ţigări pe zi şi băutură), fără acte de identitate, paşaport, fără posibilităţi materiale de întoarcere în România.

Referitor la activitatea infracţională a inculpaţilor în raport de victima A.I. s-a reţinut că inculpaţii D.A. şi A.D. îl cunosc pe partea vătămată A.I., întrucât, ocazional, inculpaţii desfăşoară activităţi de comerţ stradal în localitatea de domiciliu a victimei.

S-a precizat că A.I. avea un handicap minor la mâna stângă (îi lipsea degetul mare), aspect sesizat de aceştia.

Potrivit declaraţilor celor doi inculpaţi din cursul urmăririi penale, inculpatul I.I. era interesat în identificarea unor persoane cu handicap pentru a cerşi în străinătate.

Astfel cum susţine victima şi recunosc şi inculpaţii D.A. şi A.D., ultimii i-au făcut cunoştinţă victimei cu inculpatul I.I.

Cunoscând interesul inculpatului I.I. pentru a identifica persoane cu handicap şi cunoscând şi scopul interesului inculpatului în acest sens, respectiv practicarea de către acestea a cerşetoriei în Italia, este cert că, activitatea inculpaţilor D.A. şi A.D. de a face legătura dintre victimă şi inculpatul I.I. poate fi încadrată în activitatea de racolare.

La data de 16 martie 2006, inculpaţii I.I., D.A. şi A.D. s-au deplasat la locuinţa victimei cu un autovehicul condus de inculpatul C.D.E.

S-a arătat că nu poate fi reţinută apărarea inculpaţilor D.A. şi A.D. potrivit cu care la data menţionată s-ar fi întâlnit întâmplător cu inculpatul I.I. şi tot întâmplător şi cu victima A.I., susţinerile lor fiind contrazise de declaraţia inculpatului C.D.E.

Acesta a arătat în declaraţia dată în cursul urmăririi penale că, iniţial, inculpatul I.I. i-a solicitat să se deplaseze în B. la locuinţa unor rude, acestea fiind inculpaţii D.A. şi A.D., după care s-au deplasat în localitatea T., unde s-au întâlnit cu victima A.I., cu care toţi au purtat o discuţie.

Caracterul întâmplător al întâlnirii a fost înlăturat şi de faptul că, nu s-a probat de inculpaţii D.A. şi A.D. că ar fi avut o altă treabă de rezolvat în T., aceştia rămânând cu inculpatul I.I. la locuinţa victimei, mai mult fiind transportaţi în localitatea lor de domiciliu imediat după finalizarea discuţiei cu A.I.

S-a reţiut că este cert că, scopul deplasării în localitatea menţionată a inculpaţilor I.I., D.A. şi A.D. a fost acela de a-l racola pe A.I., fapt dovedit şi prin împrejurarea că, după ce au avut o discuţie cu victima, aceasta a plecat cu inculpaţii, luând un geamantan dar şi paşaportul.

Inculpaţii D.A. şi A.D. recunosc că, la acea întâlnire inculpatul I.I. i-a propus victimei să meargă la cerşit în Italia.

S-a reţinut că victima a fost dusă la domiciliul inculpatului I.I. din localitatea H., de inculpatul C.D.E. , unde a şi rămas 2-3 zile, aspecte probate cu declaraţiile victimei şi ale inculpatului C.D.E.

A fost înlăturată susţinerea inculpatului I.I. potrivit cu care s-ar fi întâlnit cu fratele său, numitul D.I., într-o localitate, şi i-ar fi cerut acestuia să îl ducă pe A.I., la domiciliul mamei inculpatului din localitatea H., aspectele relatate de inculpat fiind contrazise atât de victimă cât şi de inculpatul C.D.E.

S-a reţinut că victima a fost transportată în Italia cu un autovehicul condus de inculpatul C.D.E., odată cu alte două persoane, dintre care una dintre ele mergea tot la cerşit, aspect probat cu declaraţiile inculpaţilor I.I., C.D.E. dar şi cu declaraţiile victimei A.I.

Raportat la materialul probator mai sus analizat, s-a înlăturat susţinerea inculpatului I.I. potrivit cu care nu ar fi racolat pe victima A.I., nu l-ar fi cazat înainte de plecarea în Italia şi nu ar fi cunoscut că, acesta urma să practice cerşetoria.

Relevant este şi faptul că, în Italia, inculpatul C.D.E. a lăsat victima soţiei inculpatului I.I., care a preluat-o şi a plătit şi transportul. Faţă de această împrejurare şi având în vedere că nici victima şi nici inculpatul C.D.E. nu o cunoşteau pe soţia inculpatului I.I., mai mult, nu victima a fost cea care a stabilit destinaţia, se impune aceiaşi concluzie că inculpatul I.I. a fost cel care a comunicat locul şi persoana căreia îi va fi predată victima.

Totodată, s-a avut în vedere faptul că, transportul nefiind plătit de victimă sau de inculpatul I.I., inculpatul C.D.E. avea cunoştinţă că plata se va face de persoana căreia i s-a cerut să îi predea victima, aspect care nu putea fi comunicat decât de inculpatul I.I.

În consecinţă, s-a reţinut că tot inculpatul I.I. a fost cel care a stabilit condiţiile în care se va realiza exploatarea victimei în Italia.

Numita I.T. (,,L.", fosta soţie a inculpatului I.), cea care l-a preluat pe A.I., l-a instruit cum să cerşească în limba italiană, la semafoare.

,,L." l-a obligat să cerşească aproximativ 2 luni, câştigând între 15-30 euro/zi, bani care erau colectaţi de „B.", din aceşti bani asigurându-i-se hrana, un pachet de ţigări şi o sticlă de vin (pe care o împărţea cu alte trei persoane care erau cazate ca şi el în barăci, într-un fost parc industrial părăsit din Milano).

S-a arătat că aspectele relatate sunt probate cu declaraţiile victimei, instanţa apreciindu-le ca fiind reale în raport şi de activitatea anterioară a inculpatului I.I.

Instanţa de apel nu a reţinut nici apărarea inculpatului C.D.E. potrivit cu care nu ar fi avut cunoştinţă de activitatea infracţională a inculpatului I.I.

Astfel, faptul că, inculpatul C.D.E. a efectuat transportul inculpaţilor I.I., D.A. şi A.D. la domiciliul victimei, că tot acesta i-a transportat la domiciliul inculpatului I.I. pentru ca, peste câteva zile să efectueze transportul victimei în Italia, constituie argumente că, inculpatul C.D.E. făcea parte din grupul constituit de inculpatul I.I. în scopul de a identifica, racola şi de a obţine venituri din activitatea de cerşit a persoanelor racolate, rolul său în grup fiind cel de a participa la activitatea de racolare şi de transport a victimelor.

S-a reţinut şi împrejurarea că, pentru transporturile efectuate de la locuinţa inculpatului I.I. la domiciliul inculpaţilor D.A. şi A.D., din acest loc şi până la locuinţa victimei şi de aici iar la locuinţa inculpaţilor D.A. şi A.D. şi în final la locuinţa inculpatului I.I., inculpatul C.D.E. nu a solicitat nici o sumă de bani, astfel încât se impune concluzia că îi stătea la dispoziţie şi primea ordine de la acesta.

Faţă de cele reliefate, au fost înlăturate criticile inculpaţilor potrivit cu care nu au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat sau că nu ar fi desfăşurat acte de racolare, cazare, transport şi exploatare a victimei A.I.

S-a apreciat că, asupra părţii vătămate au fost exercitate forme de constrângere constând în aceea că, s-a profitat de handicapul fizic, de lipsa de reacţie la modul cum erau trataţi şi anume, cazat în condiţii insalubre, fără apă sau hrană, fără acte de identitate, paşaport, fără posibilităţi materiale de întoarcere în România.

Referitor la activitatea infracţională a inculpaţilor în raport de victima M.A. s-a arătat că M.A. prezenta un handicap fizic, având o deformaţie la coloană, fiind cocoşat.

S-a reţinut că victima M.A. îl cunoaşte pe inculpatul D.A., din localitatea de domiciliu a victimei, unde D.A. a stat un anumit timp, aspect confirmat atât de victimă cât şi de inculpat.

În cursul lunii mai 2006, inculpatul D.A., i-a propus să meargă să muncească în Italia, însă victima l-a refuzat întrucât mama sa este bolnavă, afirmând că s-ar putea să accepte după decesul mamei sale.

În luna august 2006, după decesul mamei sale, victima M.A. a acceptat propunerea inculpatului D.A. de a pleca la muncă în Italia.

Întrucât nu deţinea paşaport, în cursul lunii octombrie 2006, victima împreună cu D.A., au mers la Tulcea pentru a face demersurile necesare obţinerii paşaportului turistic, toate taxele fiind plătite de inculpatul D.A., act ce a fost emis în regim de urgenţă.

Până la plecarea în Italia, timp de 5-6 zile, victima a locuit la domiciliul inculpatului D.A.

La sfârşitul lunii octombrie 2006 victima şi inculpatul au plecat în Italia, cu menţiunea că, inculpata A.D. se afla deja în Italia la Milano.

Ajuns la Milano, M.A. a fost preluat de inculpata A.D., soţia lui D.A. care l-a învăţat cum să cerşească în limba italiană.

Deşi a negat racolarea victimei M.A., acţiunile inculpatului D.A. de a depune diligente în procurarea paşaportului victimei, de a suporta cheltuielile legate de eliberarea actului menţionat şi de a avansa cheltuielile de transport pentru aceasta, fără nici o certitudine a recuperării ulterioare a sumelor avansate, constituie argumente în sensul reţinerii activităţii infracţionale stabilită în sarcina sa.

S-a reţinut că inculpatul D.A., în toate declaraţiile sale, a precizat că, victima s-a deplasat în Italia pentru a munci, spre deosebire de inculpata A.D., care a afirmat că scopul deplasării victimei l-a constituit căutarea fiicei sale, contradicţii care nu au fost motivate de cei doi inculpaţi.

S-a reţinut că inculpatul D.A. a ascuns împrejurarea că victima a locuit în acelaşi loc în care stăteau şi el şi soţia sa împreună cu alţi cetăţeni români.

În sensul reţinerii ca reale a susţinerilor victimei, s-a făcut trimitere la declaraţiile martorilor Ş.R. şi A.A. care au reliefat că victima, persoană cu handicap, şi inculpaţii D.A. şi A.D. erau împreună, precum şi faptul că, victima practica cerşetoria.

S-a reţinut că s-a făcut dovada că victima a practicat cerşetoria şi pentru inculpaţii A.D. şi D.A., în condiţiile în care aceştia trebuiau să îşi recupereze cheltuielile suportate anterior pentru deplasarea victimei în Italia.

Ajunşi în ţară, la data de 14 noiembrie 2006, M.A. a rămas o noapte în B., la A.D. care, a doua zi, i-a luat bilet pentru Tulcea şi i-a dat 3.000 ROL vechi.

S-a reţinut că demersurile inculpatei A.D., ulterioare repatrierii, remiterea către victimă a unor sume mari de bani, constituie argumente că, în Italia, victima a fost exploatată de cei doi inculpaţi, obţinând, din practicarea cerşetoriei de către victimă, sume de bani, ce le erau remise de acesta.

În cursul urmăririi penale, martorul M.C., fratele victimei, a declarat că, după ce a revenit din Italia, M.A. i-a relatat că a fost convins să plece în Italia de către inculpaţii D.A. şi A.D., aceştia suportând cheltuielile necesare precum şi faptul că, în Italia, fratele său a cerşit lângă un semafor, fiind învăţat cum să cerşească de cei doi inculpaţi, banii obţinuţi predându-i inculpatei A.D.

S-a arătat că în mod corect a fost înlăturată declaraţia acestui martor dată în faţa instanţei de fond potrivit cu care fratele său a plecat în Italia pentru a-şi căuta fiica, având în vedere că acest aspect este susţinut numai de inculpata A.D., nu se coroborează cu celelalte probe şi nici nu s-a oferit o explicaţie plauzibilă referitoare la retractarea declaraţiei iniţiale.

Mai mult, martorul M.C. a recunoscut că este prieten cu inculpatul D.A. de mulţi ani.

De altfel, inculpaţii nu au contestat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, în condiţiile în care nu au formulat apel împotriva hotărârii instanţei de fond.

Asupra victimei au fost exercitate forme de constrângere constând în aceea că, s-a profitat de handicapul fizic, de lipsa de reacţie la modul cum erau tratat şi anume, cazat în condiţii insalubre, fără apă sau hrană, fără acte de identitate, paşaport, fără posibilităţi materiale de întoarcere în România.

Referitor la activitatea infracţională a inculpaţilor în raport de victima M.T. care prezenta un handicap la picior s-a reţinut că la data de 13 mai 2005 M.T. a fost transportat în Italia de către inculpatul C.D.E., cheltuielile de transport fiind suportate de „T.", fratele inculpatului I.I. şi a practicat cerşetoria, banii obţinuţi (aproximativ 50-60 euro zilnic) înmânându-i lui „T." fără a fi constrâns în vreun fel.

Având în vedere faptul că, inculpatul C.D.E. a efectuat transportul victimei încasând sumele de bani reprezentând contravaloarea transportului de la fratele inculpatului I.I., probează că îl cunoştea atât pe acesta cât şi pe fratele său şi avea încredere în ei.

Transportul repetat al unor persoane cu handicap, în condiţiile şi la cererea inculpatului I.I., în beneficiul căruia realiza şi alte deplasări, cu ocazia racolării victimelor şi a cazării acestora, probează implicarea inculpatului C.D.E. în activitatea infracţională de racolare şi transport a victimelor şi implicit şi a faptului că făcea parte dintr-un grup infracţional organizat, condus de inculpatul I.I.

S-a arătat că în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, M.T. a subliniat că inculpatul C.D.E. se ocupa cu transporturile în Italia contra unor sume de bani, în Italia fiind multe persoane aduse de acesta care practicau cerşetoria.

De asemenea, în mod corect a fost înlăturată declaraţia martorului M.T. dată în faţa instanţei de fond, în contextul în care, s-a probat cu declaraţia victimei S.G., implicarea lui M.T. în încercarea inculpatului I.I. şi a familiei sale de a a-l determina pe acesta să renunţe la acuzaţii.

Această implicare naşte suspiciunea că şi M.T. a primit sume de bani pentru a nu formula plângeri penale împotriva inculpaţilor.

În raport de considerentele evidenţiate, s-a reţinut că, cele patru victime au fost traficate şi exploatate prin cerşetorie, asupra lor s-au exercitat forme de constrângere fiind supuse unui tratament umilitor.

S-a arătat că la data de 06 iulie 2007, la sediul Poliţiei oraşului M. s-au prezentat victima S.G. şi I.A., fratele inculpatului I.I., solicitând întocmirea unui act doveditor din care să rezulte că S.G. s-a împăcat cu inculpatul I.I. şi cu fratele acestuia, D.I., act în care să se consemneze şi faptul că victima a muncit în oraşul Milano (Italia) pentru cei doi, aceştia neavând posibilitatea să-l plătească la timp, pentru împăcare fiind avansată suma de 1.300 euro.

A doua zi, mama inculpatului I.I., numita A.G. s-a prezentat la sediul poliţiei împreună cu S.G., şi, în prezenţa unui lucrător de poliţie, i-a înmânat victimei suma de 4.000 RON pentru ca acesta să-şi retragă plângerea depusă împotriva fiilor săi.

Din analiza materialului probator şi în baza argumentelor evidenţiate, s-a apreciat că toate apărările inculpaţilor apelanţi sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse.

S-a arătat că prima instanţă a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) inclusiv gradul de pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanţiază cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor apelanţi, realizând o individualizare corectă a pedepselor aplicate, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi 2 C. pen.

S-a reţinut pentru ambii inculpaţi, gravitatea deosebită a faptelor comise, rezultând din împrejurările şi modalitatea de comitere, inculpaţi care, în mod organizat identificau şi racolau persoane cu handicap în scopul exploatării lor prin practicarea cerşetoriei în străinătate, durata activităţii infracţionale şi tratamentul la care au fost supuse victimele.

S-a avut în vedere şi comportamentul inculpatului I.I., ulterior descoperirii activităţii infracţionale, de influenţare a părţilor vătămate şi a martorilor în sensul retragerii acuzaţiilor şi retractării declaraţiilor iniţiale.

Pentru inculpatul C.D.E., s-a reţinut că, deşi desfăşura o activitate licită de transport, s-a implicat în activitatea infracţională de traficare a persoanelor cu handicap.

Gravitatea deosebită a faptelor comise ce trebuie să se reflecte în cuantumul pedepsei şi în modalitatea de executare, împiedică reţinerea de circumstanţe atenuante şi totodată de reducere a cuantumului pedepselor aplicate.

S-au apreciat toate criticile formulate ca neîntemeiate, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând ca nefondate apelurile formulate de apelanţii inculpaţi I.I. şi C.D.E. împotriva sentinţei penale nr. 13 din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 4305/88/2010.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii I.I. (fost A.) şi C.D.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul inculpat I.I. (fost A.), a solicitat repunerea în termenul de recurs, susţinând că a luat cunoştinţă de hotărârea de condamnare la momentul la care a fost încarcerat şi consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 385 C. proc. pen.

A mai arătat că nu a beneficiat de asistenţă juridică calificată, nu a avut cunoştinţă de hotărârea de condamnare, a fost împiedicat să-şi exercite dreptul la recurs şi a declarat recurs în termen de 10 zile de la încarcerare.

În ce priveşte motivele de recurs, a criticând hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului şi a pedepsei aplicate.

A arătat că în cauză nu se face dovada vinovăţiei sale pentru niciuna din faptele pentru care a fost trimis în judecată, că actul de sesizare a instanţei nu a mai fost analizat şi consideră că cercetarea judecătorească ar fi trebuit completată şi cu depoziţiile martorilor, membri ai familiei lui, solicitând achitatea în baza art. 10 lit. a), c) sau d) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

A mai arătat că urmărirea penală este nelegală, iar instanţa de fond trebuia să se sesizeze din oficiu, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vedereea refacerii urmăririi penale. A invocat temeiul de casare prev. de art. 385 pct. 6 C. proc. pen.

Recurentul inculpat C.D.E. a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate, arătând că faţă de materialul probator existent la dosar, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu s-a făcut dovada că activitatea pe care o desfăşura era de natură penală, nu s-a făcut dovada că inculpatul avea cunoştinţă că cele trei persoane pe care le transporta erau duse în Italia în scopul de a fi exploatate şi nu poate fi condamnat doar pe baza unor prezumţii simple.

A mai arătat că din probele existente la dosar nu rezultă vinovăţia sa, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, din probele dosarului nu a rezultat că transportul persoanelor a avut loc prin constrângerea acestora şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel şi achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ce priveşte cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de inculpatul I.I. (fost A.), Înalta Curte constată că acesta este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen. cu referire la art. 364 C. proc. pen. privind repunerea în termen, recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în termen de 10 zile de la începerea executării pedepsei.

Cauza temeinică de împiedicare constă fie în existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie în existenţa unei alte cauze care să-l fi pus pe inculpat în situaţia de a nu fi putut acţiona în conformitate cu interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat conform acestor interese.

În cauza de faţă, împrejurarea că inculpatul s-a aflat în străinătate la data pronunţării hotărârii nu constituie o cauză temeinică de împiedicare pentru declararea în termen a recursului, cu atât mai mult cu cât, din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul a fost prezent la toate termenele de judecată în apel cu excepţia termenului la care cauza s-a judecat. În plus, inculpatul fost asistat de apărător ales, astfel că nici critica privind lipsa asistenţei juridice calificate, nu poate fi primită.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile repunerii în termen, prevăzute de art. 385³ raportat la art. 364 C. proc. pen., cererea formulată de inculpatul I.I. (fostă A.) urmează a fi respinsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 385 raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru părţile lipsă atât la dezbateri, cât şi la pronunţare.

Având în vedere că inculpatul I.I. (fost A.) a formulat cererea de recurs la data de 3 decembrie 2012, peste termenul legal de 10 zile, recursul declarat este tardiv, urmând a fi respins în baza art. 385² pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Faţă de constatarea tardivităţii recursului declarat de inculpatul I.I. (A.), celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate.

În ce priveşte recursul declarat de inculpatul C.D.E., acesta este nefondat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul C.D.E. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că împreună cu inculpaţii I.I. (fost A), D.A. şi A.D., s-au constituit şi au acţionat într-un grup infracţional organizat, care a acţionat în mod coordonat pe o perioadă de aproximativ 2 ani în vederea traficului de persoane, grup în cadrul căruia fiecare dintre inculpaţi a avut atribuţii precise pe linia racolării, transportului, cazării şi a exploatării în vederea obţinerii de beneficii materiale prin obligarea la practicarea cerşetoriei a victimelor S.G., A.I., M.A. şi M.T.

Din probele dosarului rezultă că inculpatul I.I. racola victimele, pe unele inducându-le în eroare, participând apoi împreună cu ceilalţi inculpaţi la transportul, cazarea şi exploatarea lor în Italia, unde victimele au fost constrânse prin violenţă să practice cerşetoria în mod repetat, însuşind banii obţinuţi astfel.

În ce priveşte pe inculpatul C.D.E., acesta a participat împreună cu ceilalţi inculpaţi la racolarea şi transportul victimelor în Italia, în mod repetat, pentru ca acestea să fie exploatate prin obligarea la cerşetorie, însuşindu-şi banii obţinuţi din practicarea cerşetoriei.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului C.D.E. rezultă fără dubiu din materialul probator existent la dosar. Deşi acesta desfăşura o activitate licită de transport, s-a implicat în activitatea infracţională de trafic a persoanelor cu handicap.

Astfel, din probele dosarului rezultă că deplasarea inculpatului I.I. la locuinţa victimelor se făcea cu autoturismul condus de inculptul C.D.E., că tot acesta le transportat la domiciliul inculpatului I.I. pentru ca apoi să efectueze transportul lor în Italia, ceea ce constituie argumente în sensul că inculpatul C.D.E. făcea parte din grupul constituit de inculpatul I.I., rolul său în grup fiind cel de a participa la activitatea de racolare şi de transport a victimelor.

Implicarea inculpatului C.D.E. în activitatea de traficare este demonstrată şi de faptul că, fără a avea nici o obligaţie în calitate de şofer, care ar fi efectuat un simplu transport, a dat victimei S.G. suma de 500 de euro necesară pentru a trece graniţa, iar potrivit înţelegerii cu inculpatul I.I., partea civilă, ajunsă la Milano, a fost preluată de fratele inculpatului I.I., care i-a şi plătit inculpatul C.D.E. suma de 300 de euro.

De asemenea, deşi a participat la racolarea şi transportul vctimei A.I., atât la locuinţa inculpatului I.I. cât şi în Italia, inculpatul C.D.E. nu a solicitat nici un ban, de unde concluzia că se afla nu numai la dispoziţia inculatului I.I. cât şi în relaţii de prietenie cu acesta, iar cu ocazia transportului victimei M.T. în Italia, cheltuielile de transport au fost suportate de fratele inculpatului I.I., de unde concluzia că îl cunoştea şi pe acesta.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută a fost stabilită de instanţa de apel pe baza declaraţiilor victimelor S.G. şi A.I., a martorilor R.C., L.I., M.C., M.T., M.B., A.A., G.E., a declaraţiilor inculpaţilor precum şi pe baza relaţiilor primite de la autorităţile italiene care au sesizat activitatea infracţională a familiei A. şi i-au arestat pe I.I., pe fraţii lui A.C., I.A. zis „P.", D.I. zis „T." şi alţi membrii ai familiei conform art. 600 C. pen. italian pentru infracţiunea de aducere şi menţinere în sclavie a unor cetăţeni români.

Tot din relaţiile primite în cursul urmăririi penale de la autorităţile italiene a rezultat că inculpatul C.D.E. s-a aflat în baza naţională de date a autorităţilor italiene şi a fost controlat în mai multe rânduri pentru aducerea în mod repetat în Italia a mai multor conaţionali, unii dintre ei fiind ulterior repatriaţi, iar că inculpaţii D.A. şi A.D. au fost identificaţi în hangarele industriale dezafectate din Milano împreună cu mai mulţi români care practicau cerşetoria.

Având în vedere situaţia de fapt şi activitatea infracţională a inculpatului C.D.E. prin prisma dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi a art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanţa constatată că şi încadrarea juridică dată faptelor este corectă. Din probele dosarului rezultă că inculpaţii au constituit şi au conlucrat într-un grup structurat, au acţionat în mod coordonat aproximativ 2 ani, grup în care inculpatul I.I. era considerat şeful grupului, implicat în toate activităţile infracţionale ale grupului: racolare, organizare transport, cazare şi transportul victimelor, atribuţii identice aveau şi ceilalţi inculpaţi D.A. şi A.D., iar inculpatul C., avea atribuţii precise numai în ceea ce priveşte racolarea şi transportul victimelor. Din activitatea infracţională, toţi cei patru inculpaţi au obţinut beneficii financiare.

În ce priveşte pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că aceasta este just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de dispoziţiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al infracţiunii, de persoana infractorului şi de împrejurările în care s-a comis fapta.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpatul C.D.E. este nefondat, urmînd a fi respins în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul inculpat I.I. (fost A.)

În baza art. 385¹ pct. 1 lit. a) C. proc. pen. se va respinge ca tardiv, recursul declarat de inculpatul I.I. (fost A.) împotriva deciziei penale nr. 135/P din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata celtuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul inculpat I.I. (A.).

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul I.I. (A.)

Împotriva deciziei penale nr. 135/P din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.E. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, până la prezentarea apărătorului ales şi câte 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părti vătămate, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2013/2013. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2015/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2014/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2014/2013. Penal