ICCJ. Decizia nr. 2184/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2184/2013
Dosar nr. 2426/111/2008
Şedinţa publică din 20 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 98/P/2009 a Tribunalului Bihor, secţia penală, a fost condamnat inculpatul I.F.E., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul I.F.E. a declarat apel solicitând pe de o parte schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală şi pe de altă parte achitarea întrucât participarea sa la săvârşirea faptei nu a putut fi dovedită. În motivare petentul a arătat printre altele că instanţa de fond nu a luat în considerare probele propuse în apărare, deşi trebuia să dea valenţă probatorie declaraţiei unui agent de poliţie, G.M., persoană care a consemnat plângerea victimei, precum şi poziţia acesteia referitoare la incident.
Prin decizia penală nr. 81/A/2009 a Curţii de Apel Oradea, s-a admis apelul declarat de inculpat şi s-a redus pedeapsa la 7 ani şi 6 luni închisoare, reţinându-se că probele administrate converg pe deplin spre demonstrarea vinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.
În recursul declarat inculpatul I.F.E. a solicitat achitarea sa întrucât el nu a lovit partea vătămată, vinovaţi fiind numiţii B.A. şi T.I. cercetaţi în dosarul disjuns.
Prin decizia penală nr. 2234 din 08 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au respins ca nefondate recursurile inculpaţilor, retinându-se că din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă fără urmă de îndoială că inculpaţii L.N. şi I.F.E. au lovit cu bâtele de basseball pe partea vătămată, iar împrejurarea că ceilalţi participanţi la agresiune sunt cercetaţi penal într-un alt dosar, nu are relevanţă cu privire la vinovăţia lor. Totodată s-a reţinut că nu poate fi primită nici apărarea inculpatului I.F.E. în sensul că nu a participat la agresarea părţii vătămate, cei vinovaţi fiind T. şi B., întrucât din declaraţiile martorilor rezultă vinovăţia sa şi oricum nu a recunoscut săvârşirea faptei.
Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr. 321/111.6 din 28 iunie 2012, petentul I.F.E. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 98/P/2009 a Tribunalului Bihor modificată prin decizia penală nr. 81/A/2009 a Curţii de Apel Oradea şi rămasă definitivă prin decizia penală 2234 din 08 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 11 octombrie 2012, în dosarul cu numărul de mai sus, împreună cu referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă.
În motivarea cererii, petentul a arătat că nu a participat la agresiune, fapt ce poate fi confirmat de martorul F.D. împreună cu care a stat deoparte şi care, de altfel, a dat declaraţie în acest sens în Dosarul nr. 6262/111/2010 al Tribunalului Bihor în care au fost trimişi în judecată adevăraţii autori, respectiv T.I. şi B.A., care au recunoscut fapta. Pentru identitate de tratament, deoarece acest martor, care făcea parte din grupul lor, nu a fost cercetat penal, iar ei doi au stat unul lângă altul, s-ar impune să fie exonerat de răspundere. În dosarul menţionat a efectuat un test poligraf, iar la răspunsul său negativ la întrebarea relevantă „dacă eu am lovit cu pumnul sau cu alt obiect pe partea vătămată" nu s-au evidenţiat modificări semnificative care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat.
Petentul a apreciat că hotărârea definitivă conţine erori de fapt ce rezultă în urma descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute instanţei, adică neexistente în materialul probator de la dosar.
În drept petentul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 30 din 6 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul I.F.E.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul revizuient a fost obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei dacă potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Instanţa de revizuire a apreciat că nu are căderea de a se pronunţa asupra unor probleme de drept tranşate în mod definitiv de instanţele de fond şi de control judiciar, decât dacă acestea sunt repuse în discuţie prin prisma unor elemente noi, necunoscute anterior, ceea ce nu este cazul în speţă, în condiţiile în care în motivele de apel şi de recurs petentul a arătat aceleaşi aspecte ca şi în cererea de revizuire, acestea fiind analizate de instanţele de control judiciar.
Pe de altă parte, s-a arătat faptul că textul de lege incident cere ca faptele sau împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuientul I.F.E. solicitând admiterea cererii de revizuire.
În motivarea apelului s-a arătat că martorul F.D. a declarat că revizuientul nu a participat la agresiune şi l-a însoţit pe acesta pe parcursul derulării evenimentului şi poate să arate care a fost atitudinea revizuientului cu acea ocazie. Mai arată că revizuientul a fost testat cu testul poligraf rezultatul fiind că acesta nu a avut un comportament disimulat.
Prin decizia penală nr. 13/A din 24 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul penal declarat de revizuientul I.F.E., împotriva sentinţei penale nr. 30 din 6 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia penală, hotărîre pe care a menţinut-o în întregime.
Apelantul revizuient a fost obligate la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că motivele de revizuire invocate de către condamnat, cum ar fi declaraţii de martori, rezultatele unui test poligraf etc. nu constituie niciunul din cazurile de revizuire limitativ prevăzute de legiuitor în economia dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen.
Toate aceste motive invocate au fost avute în vedere de către instanţa de fond şi instanţele de control judiciar (Curtea de Apel Oradea şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi pe cale de consecinţă, nu mai pot fi luate în discuţie în cadrul unei cereri de revizuire.
Faptele şi împrejurările la care fac trimitere dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. sunt condiţionate de o cerinţă peste care nu se poate trece şi anume să fie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Or, în cererea sa, revizuientul face trimitere la mijloace de probă care au fost analizate de către instanţa de fond şi de instanţele de control judiciar.
Împotriva acestei din urmă decizii condamnatul a declarat recursul de fată, solicitând casarea ambelor hotărîri şi, în rejudecare, admiterea în principiu a cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, apreciind că în cază este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul declarat de condamnatul I.F.E., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută, între altele, când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
Din analiza dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că:
- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cu privire la înţelesul expresiei „fapte sau împrejurări" în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probe propriu-zise, adică elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Elementele de probă noi, la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie de natură a demonstra, fie că faptul infracţional contestat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.
Nu pot fi considerate „probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probe deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine consolidate în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială.
În speţă, instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel, a examinat corect şi detaliat împrejurările invocate de către revizuent în susţinerea cererii de revizuire şi a apreciat corect că aceste împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind aspecte care au fost puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în ciclul procesului ordinar.
Reaprecierea probelor care au stat la baza pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, administrarea de noi probe, în speţă, audierea altui martor, precum şi reaprecierea declaraţiilor martorilor audiaţi la urmărirea penală şi la judecata în fond, vizând stabilirea unei noi situaţii de fapt, de natură a înlătura răspunderea penală a condamnatului revizuient, nu constituie, în mod evident, cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., după cum judicios au apreciat instanţele de fond şi cea de apel.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat I.F.E. împotriva deciziei penale nr. 13/A din 24 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2183/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2186/2013. Penal → |
|---|
