ICCJ. Decizia nr. 2155/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2155/2013
Dosar nr. 22044/109/2012
Şedinţa publică din 19 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 949 din 08 noiembrie 2012, a Tribunalului Argeş, secţia penală, inculpata M.E.M., a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 25 ani şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 02 iunie 2012, până în prezent şi s-a menţinut măsura arestării preventive.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în data de 01 iunie 2012, inculpata M.E.M., în timp ce se afla în locuinţa mamei sale, numita B.C. în vârstă de 76 de ani, din municipiul Curtea de Argeş, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat acesteia cu două corpuri tăietoare-înţepătoare (cuţite), mai multe lovituri (130), dintre care 33 penetrante, producându-i leziuni ce au condus la deces.
După comiterea faptei, inculpata s-a şters pe mâini de sânge cu o cârpă mai mare, de culoare albă, pe care a luat-o de pe sârma de uscat rufe din baie, după care s-a spălat, apoi a dezbrăcat-o pe mama ei de bluza gri cu care era îmbrăcată şi care era plină de sânge.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/6236/2002, din 12 iulie 2012, emis de INML "Mina Minovici" Bucureşti s-a reţinut că inculpata nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator; gradul de pericol social concret reliefat de modul şi mijloacele folosite ce au constat în aplicarea unui număr foarte mare de lovituri cu două corpuri tăietoare-înţepătoare, intensitatea acestora remarcându-se în cele 33 de împunsături penetrante, împrejurările în care fapta a fost comisă, respectiv pe fondul unui conflict spontan, dar şi calitatea de mamă a victimei, urmările produse ce au constat în decesul numitei B.C.
Instanţa de fond, în raport de dispoziţiile art. 3207 C. proc. pen., teza finală şi având în vedere că una din pedepsele alternative pentru infracţiunea de omor deosebit de grav reţinută în sarcina inculpatei este detenţiunea pe viaţă, nu a aplicat acesteia regimul sancţionator mai blând prescris de aceste dispoziţii legale şi solicitat de aceasta cu prilejul dezbaterilor pe fond.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel M.E.M. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică deoarece au fost încălcate două principii fundamentale ale procesului penal, respectiv principiul rolului activ şi principiul administrării nemijlocite a probatoriului.
Inculpata a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi individualizarea pedepsei.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 15/A din 21 februarie 2013, a admis apelurile declarate de inculpata M.E.M., împotriva Sentinţei penale nr. 949 din 08 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. 22044/109/2012 şi a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând, a redus de la 25 de ani la 20 ani pedeapsa principală cu închisoare aplicată inculpatei şi a computat din durata pedepsei aplicate reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 01 iunie 2012, la zi.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. şi s-a aplicat art. 118 alin. (3) C. pen., confiscând de la inculpată, în folosul statului, echivalentul bănesc al celor două cuţite folosite la comiterea faptei, în cuantum de 20 RON.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi în baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că inculpata M.E.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 176 lit. a) C. pen., iar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatei, a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. prin care sunt reglementate criteriile generale în materie.
Curtea a apreciat că în cauză există elementul circumstanţial al omorului deosebit de grav, atâta timp cât inculpata în mod voit a provocat chinuri şi suferinţe grele victimei, mama sa, astfel încât moartea a survenit încet, ca urmare a acestora.
De asemenea, activitatea desfăşurată de inculpată este specifică infracţiunii de omor deosebit de grav în raport de multitudinea loviturilor cu corpuri tăietoare-înţepătoare ce au provocat traumatisme toracice forte (130 lovituri, din care 33 lovituri penetrante).
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., curtea a reţinut că acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată, putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv, de art. 72 C. pen.
Curtea a apreciat că subzistă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică prin punerea în libertate a inculpatei, ţinând seama de natura presupusei fapte comise, omor deosebit de grav şi reacţia comunităţii, luând în considerare circumstanţele în care aceasta a fost săvârşită, prin cruzimi, în raport de multitudinea loviturilor cu corpuri tăietoare-înţepătoare ce au provocat traumatisme toracice forte.
Împotriva deciziei nr. 15/A din 21 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpata M.E.M.
Examinând recursul declarat de inculpata M.E.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 21 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, în realizarea, aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., caz de casare susţinut în motivele scrise de recurs, dar care a stabilit că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpata M.E.M., a criticat decizia penală pronunţată sub aspectul cuantumului prea mare solicitând aplicarea pedepsei într-un cuantum mai redus în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cu datele sale personale, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de apărătorul inculpatei, oral, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor recurentei-inculpate M.E.M. circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpata M.E.M. se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.E.M. împotriva Deciziei penale nr. 15/A din 21 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurentei inculpate va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 01 iunie 2012 la 19 iunie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată a fost obligată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata M.E.M. împotriva Deciziei penale nr. 15/A din 21 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 iunie 2012 la 19 iunie 2013. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2151/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2205/2013. Penal → |
|---|
