ICCJ. Decizia nr. 2182/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2182/2013
Dosar nr.6454/279/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Prin decizia penală nr. 33 din 26 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpatul C.M.A. şi partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Neamţ împotriva Sentinţei penale nr.110 din 8 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosar nr. 6454/279/2011, cu obligarea apelanţilor la câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 110 din 08 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosar nr. 6454/270/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe timp de 1 an după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) rap. la art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. în baza art. 81-82 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii şi s-a fixat termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a admis acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamţ şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.C. SRL Piatra Neamţ la plata sumei de 81.060 lei reprezentând despăgubiri civile, actualizate la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.
S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa procurorului din 28 iunie 2010 asupra imobilului format din teren de 180 m.p. şi casă, situat în mun. Piatra Neamţ, str. Ştefan cel Mare nr. 17, până la concurenţa sumei de 81.060 lei.
În baza art. 163 C. proc. pen. cu referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.M.A., până la concurenţa sumei de 81.060 lei, actualizată la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor prevăzute de Codul de procedură fiscală.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la data rămânerii definitive a hotărârii să se comunice o copie a dispozitivului Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.C. SRL Piatra Neamţ, la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a avut în vedere următoarele că inculpatul C.M.A. este administrator al SC C.C. SRL, cu sediul social în municipiul Piatra Neamţ, având ca obiect principal de activitate „lucrări de construcţii ” . De asemenea, inculpatul este şi administratorul SC C. SRL Piatra Neamţ şi administrator împuternicit al SC N.S. SRL Piatra Neamţ, conform procurii speciale de administrare autentificată sub nr. 1633 din 31 mai 2006.
Prin Sentinţa civilă nr. 205/ F din 03 mai 2012 a Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a dispus deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului împotriva SC C.C. SRL
În perioada 12 februarie 2002 - 23 februarie 2010 Garda Financiară - Secţia Judeţeană Neamţ a efectuat un control la SC C.C. SRL Conform procesului verbal încheiat de organul constatator la data de 15 februarie 2010 în contabilitatea SC C.C. SRL au fost înregistrate două facturi de cheltuieli:
- factura din 03 mai 2009, înregistrată în jurnalul de cumpărături pentru perioada 01 mai 2009 - 31 mai 2009, emisă în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 17 aprilie 2009, prin care SC C.C. SRL a achiziţionat de la SC C. SRL „know-how firmă” în schimbul sumei de 177.310 lei. Documentele sunt semnate de inculpat, în dublă calitate, de administrator al societăţii vânzătoare şi administrator al societăţii cumpărătoare.
- factura din 03 mai 2009, înregistrată în jurnalul de cumpărări pentru perioada 01 mai 2009 - 31 mai 2009, emisă în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17 aprilie 2009, prin care SC C.C. SRL a achiziţionat de la SC N.S. SRL - „know-how firmă”, în schimbul sumei de 98.294 lei.
Documentele au fost semnate de inculpat, administrator al SC C.C. SRL şi C.V., administrator al SC N.S. SRL. La data semnării acestor înscrisuri inculpatul era şi administrator împuternicit al societăţii vânzătoare.
Cele două contracte din data de 17 aprilie 2009 au un dublu obiect: transmiterea proprietăţii asupra unor mijloace fixe (operaţiuni pentru care s-au emis facturi distincte) şi transmiterea proprietăţii asupra „know-how firmă” şi „know-how”, operaţiuni pentru care s-au întocmit facturile.
Conform prevederilor înserate în cele două contracte, prin „know-how” se înţelege „experienţa industrială şi comercială dobândită de SC C. SRL şi SC N.S. SRL în anii de funcţionare, prin preluarea echipei de muncitori deţinute şi folosirea relaţiilor comerciale existente”. Nu s-a precizat în ce constă această „experienţă industrială şi comercială” sau dacă există vreun procedeu tehnic care ar putea constitui un secret comercial.
În procesul verbal încheiat de Garda Financiară - Secţia Judeţeană Neamţ la data de 15.02.2010 (f. 16 d. u. p.) s-a reţinut că termenul „know-how” desemnează, în mod curent, anumite cunoştinţe specifice, deţinute de o persoană fizică sau de o întreprindere, asupra unui produs sau procedeu de fabricaţie, obţinute prin lucrări de cercetare şi de dezvoltare importante şi costisitoare.
Potrivit art. 1 lit. d) din O.G. nr. 52/1997 „know-how” este ansamblul formulelor, definiţiilor tehnice, documentelor, desenelor şi modelelor, reţelelor, procedeelor şi al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs”.
Conform art. 7 alin. (1) pct. 15 din C. fisc., prin „know-how” se înţelege „orice informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială sau ştiinţifică ce este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu e permisă fără autorizaţia persoanei care a furnizat această informaţie; în măsura în care provine din experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii”. Lucrările de specialitate definesc „know-how-ui” prin coexistenţa a trei trăsături: secretul (nu este în mod general cunoscut sau uşor de obţinut), substanţialitatea (înglobează informaţii care trebuie să fie utile în procesul tehnologic) şi identificarea (să fie posibil de identificat dacă îndeplineşte condiţiile de secret şi substanţialitate).
S-a mai reţinut în procesul verbal de control că, din menţiunile înserate în cuprinsul facturilor, precum şi din datele cuprinse în contractele aferente, nu se poate constata existenţa efectivă a unui „know-how”, care să fi făcut obiectul operaţiunilor economice în valoare totală de 275.604 lei (cu TVA), astfel că cheltuielile SC C.C. SRL, înregistrate în jurnalul de cumpărări pentru perioada 01.05.-31.05.2009 nu au la bază operaţiuni economice reale.
Prin nota explicativă din 12 februarie 2010, inculpatul C.M.A. a declarat că nu există un procedeu tehnologic identificat sau identificabil pe care SC C.C. SRL să îl fi dobândit ca urmare a operaţiunilor atestate de cele două facturi. în cursul urmăririi penale (f. 160 d. u. p.) inculpatul C.M.A. a declarat că prin înregistrarea celor două facturi în contabilitatea SC C.C. SRL, ca active necorporale nu s-a creat un prejudiciu bugetului de stat, întrucât societatea avea TVA de recuperat în valoare de aproximativ 50.000 lei. A mai arătat că nu a solicitat rambursarea sau compensarea întrucât toate cele trei societăţi, părţi ale contractelor de vânzare cumpărare îi aparţineau.
Partea vătămată M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. a Judeţului Neamţ, s-a constituit parte civilă cu suma de 81.060 lei reprezentând 44.004 lei - T.V.A. şi 37.056 lei - impozit pe profit, la care se adaugă accesoriile fiscale, conform art.119 - 120 din C. proc. fisc.
În cursul judecăţii s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare, cu participarea unui expert parte propus de inculpat. Din Raportul de expertiză contabilă (f. 84 dos.) rezultă că în evidenţele contabile ale SC C.C. SRL nu au fost identificate procese verbale de predare-primire, state de plată care atestă preluarea personalului, documente financiare care atestă plata contribuţiilor către bugetul de stat consolidat privind drepturile salariale, aferente anului 2009; în anul 2009, SC C.C. SRL nu a figurat cu contracte individuale de muncă; SC C. SRL nu a depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă dovezile de calculare a drepturilor salariale şi nu a figurat cu contracte individuale de muncă, iar SC N.S. SRL a figurat doar cu patru salariaţi pentru perioada ianuarie - iunie 2009.
S-a concluzionat că în contabilitatea SC C.C. SRL nu au existat documente care să reflecte obiectul vânzării realizate prin facturile din 3.05.2009, ceea ce înseamnă că nu a existat „know-how-ul” care a făcut obiectul operaţiunilor economice fictive - în valoare de 275.604 lei existente între cele trei societăţi comerciale administrate de inculpat.
Prin acelaşi raport de expertiză contabilă s-a mai stabilit că SC C.C. SRL nu datorează T.V.A. statului şi că are de recuperat de la bugetul de stat, în urma operaţiunilor înregistrate în contabilitate, suma de 42.412 lei, iar impozitul pe profit nu a putut fi calculat, în lipsa documentelor care să facă posibil calculul său.
Instanţa nu a reţinut această concluzie apreciind că prin înregistrarea în evidenţele financiar-fiscale a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, SC C.C. SRL a diminuat baza impozabilă privind impozitul pe profit şi TVA. Acesta este şi motivul pentru care Garda Financiară, Secţia Judeţeană Neamţ, în procesul verbal din 15 februarie 2010 a procedat la reîntregirea bazei impozabile cu sumele înscrise în facturile x.
Inculpatul a înregistrat în contabilitate cele 2 facturi fără să aibă la bază operaţiuni reale, în scopul denaturării rezultatelor financiare ale firmei şi, implicit a obligaţiilor către bugetul statului, aşa încât inculpatul a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală.
Conform art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiunea de evaziune fiscală „evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive”.
În drept, fapta inculpatului C.M.A. care în calitate de administrator la SC C.C. SRL Piatra Neamţ, a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, prejudiciind statul român cu suma de 81.060 lei constituie infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Inculpatul a comis infracţiunea cu intenţie directă, cunoscând că cele două facturi atestă plăţi şi cheltuieli fictive; a încheiat cele două contracte de vânzare-cumpărare între societăţi comerciale pe care tot el administrează, iar în realitate nu există documente care să ateste obiectul vânzării-cumpărării realizate prin cele două facturi.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, amploarea fenomenului infracţional de această natură, natura relaţiilor sociale încălcate şi care ocrotesc patrimoniul statului, modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă, scopul urmărit - diminuarea bazei impozabile, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin înregistrări în contabilitate a unor operaţiuni comerciale fictive, precum şi circumstanţele personale ale făptuitorului. De asemenea, a reţinut că inculpatul nu are antecedente penale şi are studii superioare.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată în cauză, instanţa a constatat că este întemeiată deoarece prin înregistrarea în contabilitatea SC C.C. SRL a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, inculpatul a diminuat baza impozabilă privind impozitul pe profit şi T.V.A., astfel că acesta datorează statului, în urma reîntregirii bazei impozabile cu sumele înscrise în facturile din 3 mai 2009 suma totală de 81.060 lei, din care TVA în valoare de 44.004 lei şi impozit pe profit în sumă de 37.056 lei.
Raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul judecăţii a stabilit că TVA-ul deductibil este în sumă de 44.099 lei, mai mare decât cel solicitat de partea civilă şi nu a putut stabili valoarea impozitului pe profit, însă, conform art. 14 din Legea nr. 241/2005 în cazul în care, urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se poate stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
Referitor la instituirea sechestrului asigurător, instanţa de fond a reţinut că în cursul urmăririi penale, procurorul a dispus prin Ordonanţa nr. 770/ P din 28 iunie 2010, indisponibilizarea bunurilor imobile aparţinând inculpatului, respectiv asupra unui imobil compus din teren de 180 m.p. şi casă, situat în municipiul Piatra Neamţ, str. Ştefan cel Mare, până la concurenţa sumei de 98.088,48 lei (inculpatul fiind cercetat şi pentru faptul că nu a prezentat documentele financiar-fiscale aferente operaţiunilor de comercializare a stocului de mărfuri, cauzând un prejudiciu de 17.028,48 lei. Pentru această faptă cauza a fost disjunsă).
Ulterior, inculpatul a depus la dosar copiile Sentinţei civile nr. 2116 din 05 mai 2009 şi nr. 4432 din 27 noiembrie 2009 ale Judecătoriei Piatra Neamţ, rămase definitive şi irevocabile, prin care a fost desfăcută căsătoria dintre inculpatul C.M.A. şi soţia sa C.L., iar imobilul situat în municipiul Piatra Neamţ, str. Ştefan cel Mare a fost încredinţat acesteia din urmă.
Prin urmare, la data emiterii Ordonanţei nr. 770/ P din 28 iunie 2010, bunul imobil indisponibilizat nu mai era proprietatea inculpatului, ci a fostei sale soţii. Pentru acest motiv, instanţa de fond a ridicat măsura sechestrului asigurător.
Având în vedere cererea formulată de partea civilă şi pentru a asigura recuperarea prejudiciului, în baza art. 163 C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumei datorată cu titlu de despăgubiri civile, conform prezentei sentinţe.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate, au formulat apel inculpatul C.M.A. şi partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. -D.G.F.P. Neamţ.
Partea civilă a criticat sentinţa pentru neinstituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale părţii responsabile civilmente, până la concurenţa sumei totale de 81.060 lei şi accesoriilor ce se vor calcula conform legii până la data plăţii efective a debitului.
Inculpatul a criticat hotărârea pentru greşita condamnare la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe motiv că prin probatoriul administrat s-a făcut dovada inexistenţei prejudiciului, solicitând achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Analizând sentinţa penală apelată sub aspectul motivelor de apel invocate, dar şi potrivit art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel reţine următoarele:
Prin adresa nr. 2143 din 30 ianuarie 2013 a O.N.R.C. - Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a comunicat că SC C.C. SRL, în calitate de parte responsabilă civilmente în prezenta cauză a fost radiată la data de 14 iunie 2011, motivul radierii fiind închiderea procedurii falimentului şi radiere debitor, în baza Hotărârii nr. 532/ F din 06 ianuarie 2011 a Tribunalului Neamţ, Dosar nr. 4457/103/2009.
Aşa fiind, Curtea de Apel reţine că la data pronunţării hotărârii din 08 noiembrie 2012, societatea care avea calitatea de parte responsabilă civilmente şi-a pierdut personalitatea juridică ca urmare a radierii, astfel că instanţa de fond în mod corect nu a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor părţii responsabile civilmente.
Curtea de Apel a constatat nefondat şi apelul formulat de inculpat, pentru următoarele motive:
Aşa cum corect a reţinut şi judecătorul primei instanţe, apelantul-inculpat avea calitatea de administrator la SC C.C. SRL dar şi al SC C. SRL şi administrator împuternicit al SC N.S. SRL în urma efectuării unui control la SC C.C. SRL de către Garda Financiară privind perioada 12 februarie 2002 -23 februarie 2010, organul constatator a reţinut în procesul verbal din data de 15 februarie 2010 că în contabilitatea acestei persoane juridice au fost înregistrate două facturi de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale. Documentele au fost semnate de inculpat, administrator al SC C.C. SRL şi C.V., administrator al SC N.S. SRL. La data semnării acestor înscrisuri inculpatul era şi administrator împuternicit al societăţii vânzătoare. Cele două contracte au un dublu obiect: transmiterea proprietăţii asupra unor mijloace fixe (operaţiuni pentru care s-au emis facturi distincte) şi transmiterea proprietăţii asupra „know-how firmă” şi „know-how”, operaţiuni pentru care s-au întocmit facturile.
Analizând dispoziţiile art. 1 lit. d) din O.G. nr. 52/1997 şi art. 7 alin. (1) pct. 15 din C. fisc., Curtea de Apel reţine că operaţiunile ce au făcut obiectul facturilor înregistrate în contabilitatea SC C.C. SRL nu au avut loc în realitatea obiectivă, neputându-se constata existenţa efectivă a unui „know-how” care să fi făcut obiectul operaţiunilor economice în valoare totală de 275.604 lei (cu TVA), astfel că, cheltuielile societăţii comerciale înregistrate în jurnalul de cumpărături pentru perioada 01 mai - 31 mai 2009 nu au la bază operaţiuni economice reale.
Aşa fiind, fapta apelantului inculpat C.M.A. care, în calitate de administrator al SC C.C. SRL, a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, aducând Statului Român un prejudiciu de 81.060 lei, constituie sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Faţă de cele mai sus reţinute, Curtea de Apel constată hotărârea apelată ca fiind temeinică şi legală.
împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă şi inculpatul. Examinând cauza în temeiul art.3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.2/2013.
În ce priveşte recursul declarat de inculpat, având în vedere că nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului a solicitat achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., însă potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. nu poate fi avut în vedere din oficiu.
Drept urmare, ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, critică ce nu se circumscrie nici vreunuia din celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu.
În ce priveşte recursul părţii civile, se constată că acesta a fost motivat în termenul prevăzut de lege şi s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., referitor la nelegalitatea deciziei în sensul că nu s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător şi asupra bunurilor aparţinând părţii responsabile civilmente.
Critica formulată se încadrează în cazul de casare invocat, ce are în vedere situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece se pune în discuţie aplicarea dispoziţiilor art. 163 şi următoarele C. proc. pen.
Critica este apreciată însă nefondată, întrucât luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor părţii responsabile civilmente nu mai este posibilă. Această nelegalitate a fost, de altfel, invocată de partea civilă şi cu ocazia soluţionării apelului şi a fost analizată şi de Curtea de Apel Bacău, care în mod justificat a constatat că sechestrul nu mai poate fi instituit asupra bunurilor SC C.C. SRL, deoarece aceasta a fost radiată.
În mod evident, societatea comercială sus menţionată nu mai este în fiinţă şi nu mai există din punct de vedere juridic, aşa încât nu mai are un patrimoniu asupra căruia ar putea fi instituite măsuri asigurătorii, urmând a-şi produce efectele sechestrul ce a fost instituit cu respectarea dispoziţiilor art. 163 C. proc. pen., asupra bunurilor ce aparţin inculpatului.
Faţă de cele reţinute, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
Conform art.192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat şi pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamţ şi de inculpatul C.M.A. împotriva deciziei penale nr. 33 din 26 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2152/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2204/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
