ICCJ. Decizia nr. 2204/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 8
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2204/2013
Dosar nr. 1252/109/2011
Şedinţa publică din 21 iunie 2013
Asupra recursurilor penale formulate, deliberând, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 507 din 17 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata C.E., fostă N., fiica lui G. şi R., născută în Piteşti, jud. Argeş, domiciliată în Curtea de Argeş, jud. Argeş, str. V., jud. Argeş, pentru infracţiunile prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 şi de art. 289 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.S.R.E.N., pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunile prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, art. 26 C. pen. rap. la art. 272 din Legea nr. 86/2006 şi de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 Republicată.
În baza art. 350 C. proc. pen. alin. (1) şi 4 C. proc. pen., s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi ţara instituită în sarcina inculpatului.
A fost condamnat inculpatul M.V.C., fiul lui V. şi V., domiciliat în Mioveni, jud. Argeş, str. C. la:
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006;
- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, republicată.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată, respectiv 30 iulie - 09 august 2010.
A fost condamnată inculpata L.R., fiica lui C. şi A., născută în Crâmpoaia, jud. Olt, domiciliată în Mioveni, str. L., jud. Argeş la:
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006;
- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, republicată.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată, respectiv 30 iulie - 09 august 2010.
A fost condamnată inculpata U.E., fostă M., fiica lui C. şi V., în Colibaşi, jud. Argeş, domiciliată în Mioveni, str. L., jud. Argeş la:
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen.
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen.
- 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen.
- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 862 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 7 ani.
S-au instituit în sarcina inculpatei măsurile prev. de art. 863 alin. (1) C. pen., iar în legătură cu cea prev. de lit. a), a fost obligată să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, după programul stabilit de această instituţie.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 86 din 4 C. pen.
A fost condamnat inculpatul D.N., fiul lui I. şi C., domiciliat în Mioveni, Aleea A., jud. Argeş la:
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen.;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen.
- 1 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen.
- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-au contopit pedepsele, şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 862 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 7 ani.
S-au instituit în sarcina inculpatului măsurile prev. de art. 863 alin. (1) C. pen., iar în legătură cu cea prev. de lit. a), a fost obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, după programul stabilit de această instituţie.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată, respectiv 30 iulie 09 august 2010.
Au fost obligaţi inculpaţii M.V.C., L.R., U.E. şi D.N., în solidar între ei şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "T.A." SRL Mioveni, la 2.559.315,34 RON, la care s-au adăugat penalităţile de întârziere calculate până la achitarea integrală a debitului, despăgubiri civile către partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni vamale Bucureşti.
S-a respins acţiunea civilă promovată de către partea civilă SC "P.M.P." SA Bucureşti.
S-au menţinut sechestrele asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale.
În baza art. 118 lit. e) şi f) C. pen., s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii ţigaretelor contrafăcute, ridicate potrivit adeverinţei de reţinere a bunurilor nr. 63 din 29 iulie 2010 şi aflată în custodia D.R.A.O.V Bucureşti, în incinta biroului vamal Giurgiu din cadrul D.J.A.O.V Giurgiu.
S-a dispus restituirea către SC " T.A." SRL Mioveni a 2 maşini de fabricat îngheţată ridicate conform adeverinţei de reţinere a bunurilor nr. 64 din 29 iulie 2010 şi aflată în custodia DJAOV Argeş, potrivit procesului-verbal din 29 iulie 2010.
Au fost obligaţi inculpaţii condamnaţi la câte 7000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că prin Rechizitoriul nr. 190/D/P din 23 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a trimis în judecată pe inculpaţii M.V.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, republicată, L.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată, A.S.R.E.N., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 86/2003, art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, art. 26 C. pen., rap. la art. 272 din Legea nr. 86/2006 şi art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată, U.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată, D.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/006 şi art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, republicată, şi C.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 şi de art. 289 alin. (1) C. pen.
În esenţă, în actul de sesizare, s-a reţinut, că inculpaţii M.V.C., L.R. şi A.S.R.E.N. împreună cu K.S.A.A. au iniţiat un grup infracţional organizat la care au aderat şi inculpaţii D.N. şi U.E., care au executat acţiuni coordonate de liderii grupului, în interesul acestora având ca scop comiterea de infracţiuni care sunt calificate de lege ca fiind grave, gen contrabandă. Grupul astfel organizat a introdus în ţară, la 29 iulie 2010, prin sustragere de la control vamal a cantităţii de 996.000 buc. ţigarete L. şi 1.884.000 ţigarete C. care trebuiau plasate sub regim vamal. Inculpaţii au acţionat unii în calitate de autori, alţii în calitate de complici folosind, prin intermediul comisionarilor vamali, la organele vamale din Constanţa şi Piteşti documente de transport şi comerciale care se referă la alte mărfuri, la alte cantităţi decât cele prezentate în vamă. De asemenea, se mai reţine că inculpaţii unii în calitate de autori, iar alţii în complici au deţinut în vederea punerii în circulaţie prin comercializare o cantitate de 2.880.000 ţigarete de tutun contrafăcute.
În legătură cu inculpata C.E., s-a reţinut în actul de sesizare, că aceasta nu şi-a executat sarcinile de serviciu, în felul acesta înlesnind săvârşirea de către ceilalţi inculpaţi a infracţiunii de contrabandă şi a înscris în declaraţia vamală a importului respectiv date necorespunzătoare adevărului.
Din probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reţinut, în fapt, următoarele:
În data de 29 iulie 2010, ora 16, în oraşul Mioveni, jud. Argeş, inspectori ai Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Direcţiei Regionale Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti au efectuat o verificare operativă asupra mărfurilor aflate în containerul DFSU, încărcat pe platforma auto cu numărul de înmatriculare aaa.
Din primele constatări efectuate a rezultat prezenţa unor mărfuri disimulate în ambalaje de detergenţi, care nu fuseseră declarate în cadrul operaţiunii de import.
Drept urmare, s-a solicitat intervenţia organelor de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, care au efectuat cercetarea la faţa locului şi au fixat în imagini fotografice aspectele constatate.
La momentul descinderii fuseseră deja descărcate din containerul de marfă mai multe colete în care se aflau cutii de detergenţi care conţineau pudră-detergent, dar şi cutii inscripţionate "detergent powder" în care se aflau cartuşe cu ţigarete învelite în folie neagră.
S-a constatat, de asemenea, că ţigaretele de contrabandă erau distribuite pe întreaga suprafaţă a compartimentului-marfă.
În continuare, s-a procedat la legitimarea persoanelor prezente, printre care s-a aflat şi M.V.C.
Inculpatul a fost surprins de organele constatatoare chiar în timp ce manevra un colet care era desfăcut şi în care se observă folia de protecţie a ţigaretelor.
Procedându-se la analiza declaraţiei vamale de import D.V.I. din 28 iulie 2010, a rezultat că marfa pusă în circulaţie trebuia să fie constituită din detergent pudră tip "M.C.", greutate netă 20.720 Kg, greutate brută 21.830 Kg, 740 cutii a câte 6 bucăţi, ţara de origine C., încadrare tarifară 34022090, valoare 8584 dolari SUA (preţ unitar 11,60 dolari SUA/cutie), condiţia de livrare CIF Constanţa şi maşini de preparat îngheţată, 2 bucăţi, ţara de origine C., încadrare tarifară 34321098, valoare 1140 dolari SUA (preţ unitar 570 dolari SUA/bucată), condiţia de livrare CIF Constanţa, destinatar al mărfurilor fiind SC T.A. SRL, cu sediul declarat în oraş Mioveni, jud. Argeş.
S-a stabilit că mijlocul de transport alcătuit din cap tractor şi remorcă aparţinea societăţilor de transport A.R. SA, respectiv SC A.M.T. SRL, şi a fost condus de martorul D.Ş., din Constanţa.
În urma controlului fizic efectuat asupra containerul cu marfa au fost identificate următoarele produse:
- 157 colete cu câte 6 cutii din carton, de detergent, inscripţionate "M.C.", origine C., fiecare cutie conţinând câte 100 pachete ţigarete, marca "C.", care nu aveau aplicate banderole fiscale;
- 83 colete cu câte 6 cutii din carton, de detergent, inscripţionate "M.C.", origine C., fiecare cutie conţinând 100 pachete ţigarete marca "L.", care nu aveau aplicate banderole fiscale;
- 402 colete cu câte 6 cutii din carton, inscripţionate "M.C." origine C., în fiecare cutie fiind identificată o cantitate de aproximativ 5 kg detergent;
- 41 de colete a câte 6 cutii din carton conţinând un praf de culoare albă, inscripţionate "M.C.", origine C., în fiecare cutie fiind identificată o cantitate de aproximativ 8 kg, nemenţionate în cuprinsul declaraţiei vamale.
Au rezultat astfel cantităţile de 94.200 pachete de ţigarete marca "C.", reprezentând 1.884.000 bucăţi ţigarete, respectiv 49.800 pachete de ţigarete marca "L.", conţinând un număr de 996.000 bucăţi ţigarete, care nu au fost declarate la autoritatea vamală, fiind introduse în ţară fără a li se acorda un regim vamal.
Aceeaşi constatare a fost făcută şi în privinţa celor 41 de colete cu praf de culoare albă, în greutate de 8 kg/pachet, nedeclarate la autoritatea vamală, din care au fost prelevate probe pentru analiza de laborator.
În legătură cu containerul respectiv, tribunalul a reţinut, că la data de 23 iulie 2010 s-a întocmit declaraţia vamală de tranzit nr. bbb, expeditoare fiind L.A.G. din R.P.Chineză, iar importatoare SC T.A. SRL. Formalităţile a fost efectuate de către principalul obligat/comisionarul vamal SC C.C.S. SRL Constanţa, prin punctul de lucru din zona portuară, în baza unei comenzi de servicii formulată de beneficiară şi facturată în sarcina acesteia, în sumă de 1.031,06 RON.
Referitor la comanda de servicii formulată de importator, cu numărul 631 din data de 26 iulie 2010, s-a reţinut că SC C.C.S. SRL a fost împuternicită drept "comisionarul nostru în vama Constanţa şi Constanţa Sud" şi pentru reprezentarea de către aceasta "în faţa liniei de transport în vederea obţinerii liberului de conosament pentru mărfurile în cauză " abia după trei zile de la data executării în fapt a serviciului facturat.
Biroul vamal de deschidere a tranzitului a fost cel de intrare a mărfii în ţară, respectiv Constanţa Sud - Agigea, iar cel de confirmare a fost D.J.A.O.V. Argeş, data limită de închidere a operaţiunii acordată de sistemul informatic, fiind 29 iulie 2010.
Pe compartimentul de marfă a fost aplicat sigiliu vamal nr. 0410251.
Împreună cu declaraţia de tranzit a fost depusă la biroul vamal şi lista articolelor în care sunt menţionate numărul coletelor - 740 bucăţi detergent şi 2 bucăţi maşini pentru îngheţată, precum şi următoarele documente comerciale, vamale şi de transport:
- Cerere de atribuire a numărului EORI, formulată către D.R.A.O.V. Craiova, de către solicitanta SC T.A. SRL, cu valabilitate începând cu data de 20 iulie 2010, cererea fiind făcută la data de 19 iulie 2010;
- Certificat de înregistrare în scopuri de T.V.A. pentru SC T.A. SRL;
- B. nr. ccc din data de 29 iunie 2010, vânzător L.A.G. , iar destinatară SC T.A. SRL;
- C.I. nr. xxx din data de 20 iunie 2010, vânzător L.A.G. , cumpărătoare SC T.A. SRL, valoarea 9724 dolari SUA, locul de sosire a mărfii Constanţa.
Pe factura comercială apare un număr de fax cu prefix de Argeş, denumirea societăţii de unde s-a expediat documentul Mistenart. H. SRL, data de 23 iulie 2010, ora 11,19.
- Packing list din data de 20 iunie 2010;
- Calculaţie cu datoria vamală;
- C. Shipping Cargo manifest;
- Certificat de origine;
- Delivery Order din 21 iulie 2010. Având în vedere că în evidenţele autorităţii vamale, atât exportatorul mărfii cât şi importatorul se aflau la prima operaţiune de acest gen, coroborat cu faptul că marfa provine din C., s-a apreciat de către lucrătorii vamali de la Constanţa Sud Agigea că existau suspiciuni cu privire la acest tranzit, motiv pentru care s-a întocmit o analiză de risc a operaţiunii care a inclus şi scanarea containerului, rezultatul obţinut confirmând prezenţa altor mărfuri decât cele declarate, posibil ţigarete. Imaginea înregistrată a indicat că mărfurile suplimentare sunt dispuse în primele două treimi ale compartimentului marfă, imediat în spatele uşilor de acces, ocupând întreaga suprafaţă a spaţiului de depozitare.
Mijlocul de transport contractat pentru deplasarea containerului de la Agigea la Piteşti a fost alcătuit din capul tractor cu numărul de înmatriculare yyy şi remorca înmatriculată qqq, aparţinând SC A.L. IFN SA şi SC A.M.T. SRL şi a fost condus de numitul D.Ş.
Instanţa de fond a apreciat că printre documentele dosarului se află şi Scrisoarea de Transport - C.M.R. în care sunt specificate următoarele informaţii: expeditor T., destinatar SC T.A. SRL, locul încărcării C.S.C.T. Agigea, documentul anexat DVI, numărul containerului DFSU, transportator SC A.M.T. SRL, data 26 iulie 2010, şofer D.Ş., iar la semnătura expeditorului apare impregnată o stampilă dreptunghiulară cu menţiunea S.R. SA, Sucursala Constanţa, Serviciul Expediţii Constanţa Sud.
La data de 27 iulie 2010, în jurul orei 12,00, s-a acordat liberul de vamă, marfa părăsind incinta portului şi îndreptându-se spre mun. Constanţa, unde a staţionat într-o parcare a firmei I. până în jurul orei 23,30, după care s-a îndreptat spre autostrada A2.
Tranzitul vamal a ajuns la destinaţie în dimineaţa zilei de 28 iulie 2010, în jurul orei 06,00, tirul parcându-se în curtea interioară a D.J.A.O.V. Argeş.
La ora 9,00, când s-a deschis vama, din partea firmei importatoare SC T.A. SRL s-a prezentat inculpata L.R., care a predat actele comerciale şi de transport comisionarului vamal, M.I., angajată a SC L.G. SRL, în vederea întocmirii formalităţilor necesare pentru închiderea tranzitului şi efectuarea importului.
Potrivit formularului cu documente ataşate, la dosarul operaţiunii care a primit în sistemul informatic al vămii numărul de înregistrare din 28 iulie 2010, au fost depuse următoarele documente comerciale, vamale şi de transport, pentru efectuarea operaţiunii de import:
- Cerere de atribuire a numărului EORI, formulată către D. Craiova, solicitant SC T.A. SRL, cu valabilitate începând cu data de 20 iulie 2010, solicitarea a fost făcută la data de 19 iulie 2010.
- Certificat de înregistrare în scopuri de TVA pentru SC T.A. SRL;
- Bill of Lading nr. ccc, din data de 29 iunie 2010 vânzător L.A.G. , destinatar SC T.A. SRL;
- Certificat de origine din 29 iunie 2010, emis pentru detergent "M.C." şi maşină de îngheţată;
- Certificat de dezinsecţie din data de 22 iunie 2010, emis pentru container nr. DFSU6.
-C.I. nr. xxx din data de 20 iunie 2010, vânzător L.A.G. , cumpărător SC T.A. SRL, valoarea 9724 dolari SUA, locul de sosire a mărfii Constanţa.
- pagină documente ataşate emisă de declarantul SC L.G. SRL;
Între documentele depuse de SC T.A. SRL, necesare întocmirii declaraţiei vamale de import nu se regăsesc: persoana împuternicită pentru vămuire, certificatul de calitate şi declaraţia de conformitate.
Pentru că documentele prezentate la vămuire nu au fost complete, operaţiunea de import a fost amână până a doua zi.
În data de 29 iulie 2010 s-a întocmit un procesul-verbal comun, de către inspectorul vamal asistent C.A. şi comisarul V.G., din cadrul Comisariatului General Pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, în care a fost menţionat faptul că s-a procedat la verificarea mărfii din container, stabilindu-se următoarele: "cu ocazia efectuării controlului s-a constatat că marfa nu a fost însoţită de certificate de conformitate, iar pe toate documentele comerciale informaţiile erau în limba engleză". S-a decis punerea în liberă circulaţie a detergentului, cu condiţia prezentării certificatului de conformitate.
La aceeaşi dată, printre documentele în baza cărora s-a hotărât punerea în liberă circulaţie a mărfurilor, au apărut o declaraţie de conformitate, cu numărul 01 din 28 iulie 2010 (modelul a fost descoperit la percheziţia informatică pe calculatorul inculpatei U.E., deşi trebuia să provină de la producător) şi o declaraţie pe proprie răspundere a administratorului societăţii T.A. SRL, ştampilată, dar nesemnată de acesta.
În momentul în care s-a finalizat verificarea documentelor vamale, declaraţia de import a ajuns la punctul de control fizic. Pe aceasta s-a înscris menţiunea: "control fizic efectuat prin sondaj, conform fişei formular pentru analiza riscului şi selectare pentru control întocmită de compartimentul Analiză de Risc. Deschis 15 colete". Se mai face o precizare: "menţionez că la C.F. a fost prezentă şi insp. vamal C. pentru verificarea SVP care a semnat PV din 29 iulie 2010. "
Apoi, s-a acordat operaţiunii de import culoar verde, ceea ce înseamnă că, în fapt, s-a efectuat atât controlul documentar cât şi controlul fizic al mărfii şi s-a constatat că totul era în regulă.
După validarea declaraţiei, marfa a fost scoasă din incinta biroului vamal şi pusă în liberă circulaţie. A ajuns în or. Mioveni, la un depozit privat.
Mostrele de ţigaretele, constând în 2 cartuşe nedeschise din mărcile depistate, au fost predate producătorului autorizat SC P.M. SRL Otopeni la data de 16 august 2010 pentru a fi trimise la P.M. International în scopul verificării autenticităţii produselor din tutun. Din raportul depus la dosar, în limba engleză şi în limba română, rezultă că mostrele examinate nu au fost produse de către/cu autorizaţia P.M. International şi, deci, sunt contrafăcute.
Societatea comercială SC T.A. SRL, avându-l ca asociat unic pe inculpatul M.V.C. a fost cea care a efectuat importul detergenţilor.
La data de 26 iulie 2010, societatea comercială a depus al A.F.P. Mioveni decontul privind T.V.A. aferent lunii iunie 2010, pentru ca la data de 12 august 2010 să se prezinte rectificativ de corectare a erorilor materiale, prin care s-au adus modificări rândului 9 din decontul iniţial, privitor la livrări de bunuri şi servicii taxabile cu cota de 24%, suma fiind de 67.000 RON, iar T.V.A. colectată în sumă de 12.730 RON. De asemenea, s-au adus modificări şi rândului 24, privitor la achiziţiile de bunuri şi servicii scutite de T.V.A. sau neimpozabile, cu suma de 34.816 RON.
Se poate astfel concluziona, că înregistrarea contabilă a achiziţiei mărfurilor din C. s-a efectuat abia în cursul lunii august 2010 şi nu în iunie 2010, când a fost emisă factura externă, cum a încercat să demonstreze asociatul unic.
De altfel, actele comerciale privitoare la mărfurile din C., nici nu au fost găsite la sediul persoanei juridice care prestează servicii de contabilitate pentru SC T.A. SRL, în data de 29 iulie 2010, când s-a procedat la ridicarea de documente, astfel cum rezultă din procesul-verbal şi anexele aflate la dosar. Cu acea ocazie au fost găsite doar câteva chitanţe din care rezultă cheltuieli cu servicii de manipulare şi transport container.
În aceste condiţii, importul de marfă nu putea fi înregistrat contabil anterior datei de 26 iulie 2010, când s-a depus iniţial decontul de T.V.A. pentru luna iunie 2010, ci cel mai probabil la data rectificativei.
La fel şi evidenţa contului 327 "mărfuri în curs de aprovizionare" pentru iunie 2010 a fost completată abia în august 2010, când s-a depus şi rectificativa.
Instanţa de fond a apreciat, că din actele contabile ale firmei nu rezultă plata din fondurile proprii a contravalorii importului şi nici a datoriei vamale.
Cercetările efectuate în cauză au dovedit că banii au fost achitaţi în numerar, la furnizorul străin, cu ocazia deplasării membrilor grupării în C. pentru achiziţie marfa. Nu se cunoaşte însă cota de participare a membrilor grupării la această investiţie. Despre acest fapt nu au fost oferite lămuriri nici măcar noului administrator al societăţii, M.P., care a preluat gestiunea de la M.V.G. şi a fost nevoit să demareze verificări pe cont propriu, expediind o scrisoare pe adresa exportatorului, care i-a fost returnată prin bifarea rubricii "destinatar ori adresă necunoscute".
Cu toate acestea, din menţiunile înscrise pe documentul "bill of lading" s-a putut concluziona că banii au fost plătiţi cash, înainte de expedierea mărfii, locul plăţii fiind Hong Kong.
În mod similar, s-a constatat că, printre actele contabile ridicate la data de 28 octombrie 2010 de la sediul social al SC T.A. SRL, mai precis cele privitoare la luna mai 2010, a fost identificat un înscris dactilografiat în limba română, intitulat "delegaţie", cu nr. 01 din 10 mai 2010, din care rezultă că inculpatul M.V.C. l-ar fi desemnat pe K.S.A.A. să achiziţioneze pentru firma lui cantitatea de 20 de tone de detergent automat şi două maşini de îngheţată, a căror valoare totală să nu depăşească 10.000 dolari SUA, fără să fi fost semnat şi de acesta din urmă.
Un exemplar al aceluiaşi document s-a găsit şi printre înscrisurile depistate asupra inculpatului la locul flagrantului, pe care suplimentar apare înscrisă menţiunea traducerii lui din limba engleză în limba română şi legalizarea semnăturii traducătorului. Referitor la acest înscris, cercetările au stabilit că nu a fost redactat, tradus şi semnat de părţi la data care apare înscrisă pe acesta, 10 mai 2010, ci cel mai devreme Ia data de 23 iulie 2010, când a fost prezentat la traducător.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a urmărit să îşi pre-constituie dovezi şi să se pună la adăpost de o eventuală răspundere în cazul în care planul acţiunii ar fi eşuat. A antedatat înscrisul cu 10 mai 2010, deoarece în seara zilei respective a plecat K. din România, iar după câteva zile împreună cu inculpata L.R. s-au deplasat în C. pentru achiziţionare marfă şi astfel putea să inducă o aparenţă de veridicitate actului respectiv.
O altă situaţie nelegală depistată în contabilitatea societăţii este cea referitoare la nota de recepţie şi constatare diferenţe datată 29 iulie 2010 şi semnată de asociatul unic, depusă la dosar în timpul cercetărilor, prin care se atestă o situaţie de fapt contrară celei consemnată de organul vamal în procesul-verbal de constatare, întocmit la data flagrantului, semnat de acelaşi inculpat. În cuprinsul actului oficial s-a consemnat faptul că s-a procedat la inventarierea mărfurilor din container, care au fost reţinute în integralitatea lor prin două adeverinţe (A.R.B.) cu numerele 63 şi 64 din 29 iulie 2010, una pentru ţigarete, iar secunda pentru celelalte produse depistate, semnate şi acestea de asociatul unic, care astfel a luat act că mărfurile vor rămâne în custodia vămii.
Prin întocmirea notei de recepţie s-a creat o situaţie potrivit căreia, din punct de vedere scriptic, detergentul tip "M.C." şi cele 2 maşini de îngheţată din container apar în documente atât în custodia vămii, cât şi în stocul agentului economic. Faptic însă, marfa a fost reţinută de A.N.V. în baza înscrisurilor sus-menţionate.
S-a comis astfel un fals în actele contabile ale importatorului, prin denaturarea elementelor de activ ce se reflectă în bilanţul contabil, situaţie care furnizează indicii temeinice privind comiterea infracţiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991.
Un alt înscris "fabricat" de inculpatul M.V.C., în colaborare cu U.E. şi L.R., este reprezentat de declaraţia de conformitate cu reglementările C.E.E. a produsului detergent-pudră, act care poartă antetul şi ştampila furnizorului şi care a fost depus în limba engleză la dosarul operaţiunii vamale în data de 29 iulie 2010, în scopul finalizării importului.
Varianta în limba română a documentului, pe care sunt înscrise numărul 01 şi data de 28 iulie 2010, a fost depistată cu ocazia percheziţiei informatice pe calculatorul inculpatei U.E., care a recunoscut că l-a redactat la solicitarea inculpatei L.R.
Acest document ar fi trebuit să însoţească transportul de marfă şi să emane de la producător şi nicidecum de la importator. Rolul lui este de a atesta că produsul poate fi comercializat într-o ţară membră U.E.
De altfel, a apreciat prima instanţă, dintr-o adresă emisă de organul vamal rezultă că societatea comercială din C., care apare menţionată ca exportatoare pe documentele care au însoţit containerul de marfă este în realitate o casă de expediţii şi nicidecum un furnizor de mărfuri (producător/vânzător), fapt care confirmă suplimentar că este vorba despre înscrisuri fictive. în data de 19 iulie 2010, SC T.A. SRL, prin reprezentantul său legal, inculpatul M.V.G., a solicitat atribuirea numărului EORI, care i-a fost acordat începând cu 20 iulie 2010.
La momentul respectiv, se afla în drum către România containerul DFSU 6, cu marfa de provenienţă C., având-o ca destinatară pe SC T.A. SRL.
Transportul a sosit în data de 21 iulie 2010, când s-a deplasat la Constanţa-Sud reprezentantul societăţii importatoare şi a stabilit legătura cu comisionarul vamal SC C.C.S. SRL în vederea întocmirii formalităţilor de expediere a mărfii către vama interioară Piteşti.
Drept urmare, în data de 23 iulie 2010, comisionarul în vamă a întocmit declaraţia vamală de tranzit, fiindu-i acordat de către sistemul informatic termen limită de confirmare, data de 29 iulie 2010. La aceeaşi dată a fost prezentată lucrarea împreună cu documentele comerciale, vamale şi de transport, Biroului Vamal Zona Liberă Constanţa-Sud.
Pentru această operaţiune, în data de 26 iulie 2010, societatea beneficiară a expediat o comandă de servicii, fiindu-i emisă factură fiscală în valoare de 1.031,06 RON. Prin acelaşi document a fost desemnat comisionarul vamal să o reprezinte şi în relaţia cu autoritatea vamală.
În condiţiile în care în evidenţele autorităţii vamale atât exportatorul menţionat în actele însoţitoare, cât şi societatea importatoare se aflau la prima operaţiune de acest gen, coroborat cu originea mărfurilor, s-a apreciat de către lucrătorii vamali ai biroului de frontieră că existau suspiciuni cu privire la acest tranzit, astfel că s-a întocmit o analiză de risc a operaţiunii, care a inclus şi scanarea containerului în data de 26 iulie 2010, rezultatul confirmând prezenţa şi a altor mărfuri decât cele declarate, posibil ţigarete.
Compartimentul de marfă a fost deschis şi s-a procedat la vizualizarea conţinutului. S-a constatat că era supraîncărcat şi prezenta mirosul specific produselor de curăţare. Pe container s-a aplicat sigiliul vamal nr. 01, iar pe declaraţia de tranzit, la rubrica "controlat la biroul de plecare", s-a înscris menţiunea "rezultat Al, satisfăcător".
Despre cele constatate au fost înştiinţate organele de urmărire penală, care începând cu data de 27 iulie 2010 au preluat marfa în supraveghere operativă.
Având în vedere că în acest stadiu a fost vorba doar despre o operaţiune provizorie (temporară), fără stabilirea textelor datorate la intrarea în ţară, aplicaţia NCTS-RO nu alocă culoare de vămuire pentru tranzitele vamale, spre deosebire de operaţiunile definitive, de import, astfel încât să oblige biroul vamal de frontieră la efectuarea unui anumit tip de control documentar şi fizic.
În data de 27 iulie 2010, s-a acordat liberul de vamă, marfa părăsind incinta zonei libere.
Tranzitul vamal cu numărul aaa, a ajuns la Biroul Vamal Piteşti în dimineaţa zilei de 28 iulie 2010.
Şoferul a predat declaraţia vamală de tranzit şi documentele de transport inculpatei L.R., care s-a prezentat din partea societăţii importatoare, pentru a le duce comisionarului vamal în vederea întocmirii formalităţilor pentru închiderea tranzitului şi efectuarea importului.
A fost tipărită declaraţia vamală, care a fost prezentată în vamă la punctul de recepţie-acceptare-selecţie, împreună cu borderoul documentelor ataşate, care cuprinde: factura din data de 20 iunie 2010, CMR, specificaţie, conosament CCC din 29 iunie 2010 şi certificat de dezinsecţie din data de 22 iunie 2010.
Recepţia şi înregistrarea declaraţiei vamale şi a borderoului cu documente anexate a fost efectuată de lucrătorul vamal, care a avut repartizată ştampila cu numărul 008, C.E. Aceasta le-a introdus în sistemul informatic care a alocat număr de I (import) 11884 din 28 iulie 2010 şi culoarul galben operaţiunii, ceea ce obliga la control documentar.
Tot în această etapă, sistemul informatic a afişat selecţia automată a lucrătorilor vamali, din cadrul compartimentelor de lucru, care trebuiau să completeze rubricile declaraţiei vamale pe circuitul acesteia.
Lucrătorul de la punctul de control documentar, P.I., a verificat culoarul vamal pe care a fost selectat D.V.I., fiind vorba despre culoarul galben de control şi constatând că între documentele anexate nu se regăsea certificatul de conformitate al produsului de import, împreună cu lucrătorii vamali de la compartimentul D.P.I şi analiză de risc au hotărât relocarea operaţiunii pe culoarul roşu de vămuire, care obligă la efectuarea controlului fizic al mărfii. Decizia s-a bazat pe indicatorii de risc selectaţi, în special cei referitori la tipul mărfii şi la originea ei. Tot cu această ocazie, a fost stabilit de către şeful ESCFD, prin "formularul pentru analiza riscului şi selectarea pentru control", sondajul, ca modalitate de înfăptuire a controlului fizic al mărfii.
În condiţiile date, s-a înscris pe declaraţia vamală "CD conform" şi s-a aplicat ştampila cu numărul 018, iar pe verso-ul declaraţiei a făcut menţiunea "G - R pentru control supraveghere piaţă".
Camionul a fost adus la rampă şi după înlăturarea sigiliului de pe uşile containerului, şoferul a descărcat mai multe colete în care se aflau cutii de detergent a câte 5 Kg fiecare, inscripţionate "M.C.", cu specificaţii în limba engleză.
În absenţa actului de conformitate şi a traducerii în limba română a menţiunilor produsului, procedura vamală a fost suspendată în baza dispoziţiilor art. 2 din Regulamentul Consiliului nr. 765/2008, la solicitarea reprezentantului A.N.P.C, containerul rămânând peste noapte în curtea biroului vamal, fără însă a fi resigilat.
În dimineaţa zilei de 29 iulie 2010, conducerea D.J.A.O.V. Argeş a procedat la verificarea sistemului de asigurare a containerului şi constatând că nu exista sigiliu a întocmit un raport către structura ierarhică prin care a solicitat cercetarea disciplinară a inculpatei C.E., procedură care a fost suspendată pe durata anchetei penale.
În aceeaşi zi, delegatul de la protecţia consumatorului a revenit în vamă şi după ce i-a fost prezentat certificatul de conformitate a hotărât că produsul putea fi pus în circulaţie după etichetare în limba română, obligaţie pe care agentul economic trebuia să şi-o asume printr-o declaraţie pe proprie răspundere.
Instanţa de fond a apreciat că activităţile desfăşurate în legătură cu asigurarea protecţiei pieţei în zilele de 28 şi 29 iulie 2010, au fost consemnate într-un proces-verbal semnat de reprezentantul C.R.P.C. Argeş, V.G., şi de lucrătorul vamal C.A., înregistrat sub nr. 21719 din 29 iulie 2010, prin care s-a atestat că s-a procedat la verificarea mărfii din container, transportată cu camionul. S-a menţionat, de asemenea, că marfa nu a fost însoţită de certificat de conformitate, iar toate informaţiile erau în limba engleză. Comisarul V.G. a decis punerea în liberă circulaţie a detergentului cu condiţia prezentării certificatului de conformitate.
Prin preocuparea numitei M.I. şi cu concursul inculpatei U.E., a fost "fabricat" un astfel de document, atât în limba română, cât şi în engleză, această ultimă variantă fiind depusă şi la dosarul operaţiunii de import. Pe actul respectiv există şi amprenta unei ştampile puţin lizibilă, precum şi o semnătură pentru a crea aparenţa că sunt autentice.
După ce a primit declaraţia vamală, inculpata C.E. a completat rubrica destinată controlului fizic, iar pe verso a consemnat că s-au desfăcut 15 colete, după care importul a primit "liber de vamă".
În legătură cu grupul structurat, tribunalul, din probele administrate, a reţinut, că la nivelul superior al structurii s-au situat învinuitul K. şi inculpaţii M.V.C. şi L.R., iar la nivelul inferior inculpaţii U.E. şi D.N.
Inculpatul K. împreună cu fratele său, inculpatul A. şi cu inculpata L.R. au înfiinţat societatea comercială K.B.S.N.A J.B. SRL. Prin intermediul inculpatei L. cei doi cetăţeni iordanieni l-au cunoscut pe M.V.C., om de afaceri din judeţul Argeş, asociat în mai multe firme. La acel moment, acesta era implicat în dezvoltarea unui proiect de investiţii prin SC T.A. SRL, în care deţinea calitatea de unic asociat şi administrator şi întâmpina greutăţi în obţinerea unui credit bancar.
Întâlnirile şi discuţiile dintre cei patru au identificat un interes comun realizabil imediat şi anume, acela de a obţine un câştig consistent într-o perioadă cât mai scurtă de timp, care să îi motiveze şi să le acopere nevoile.
Este cunoscut faptul că la nivelul anului 2010, majorarea accizei totale la produsele din tutun a avut ca efect recrudescenţa comerţului subteran cu ţigări, care s-a dovedit a fi o afacere înfloritoare, cu condiţia să existe sursa de aprovizionare. Astfel de produse sunt uşor vandabile, iar investiţia se amortizează repede, profitul fiind considerabil.
Soluţia privind posibilitatea materializării acestei înţelegeri a fost oferită de învinuitul K.S.A.A. care, la rândul său, este om de afaceri în Iordania şi se ocupă de importuri de mărfuri de provenienţă C., cunoscând în detaliu procedura ce trebuia urmată în astfel de situaţii. De asemenea, acesta avea şi capacitatea materială să finanţeze un transport de astfel de mărfuri.
În ceea ce-l priveşte pe celălalt finanţator, M.V.C., înţelegerea dintre membrii grupării a fost în sensul ca acesta să participe la operaţiunea de import cu firma sa, SC T.A. SRL, care avea un anumit istoric şi prezenta garanţii în faţa autorităţii vamale prin capitalul social mare cu care era înregistrată, respectiv 300.000 de RON. În schimb, inculpatul şi-a asigurat garanţia unui parteneriat avantajos cu cetăţenii iordanieni prin darea spre închiriere, către firma lor, a unui spaţiu comercial aflat în oraşul Mioveni, în schimbul unei chirii lunare de 3000 euro şi cu promisiunea de a fi cumpărat până la sfârşitul anului, la un preţ de 300.000 euro.
Parte din acest acord, care a putut fi consemnată într-un act, se regăseşte în cuprinsul contractului de închiriere perfectat între ei, cu precizarea că preţul chiriei stipulat exprimă doar 10% din valoarea convenită. Acest contract a reprezentat o garanţie pentru fiecare dintre părţi şi o disimulare a înţelegerii reale.
Pentru achiziţionarea mărfii s-a hotărât să se deplaseze în C. inculpata L.R. împreună cu K., urmând ca aceştia să identifice soluţii pentru aducerea ţigaretelor cu riscuri cât mai mici. În acest scop, au avut nevoie de un produs care să anihileze mirosul specific al tutunului, soluţia identificată fiind aceea a detergenţilor, cu toate că niciuna dintre societăţile comerciale aparţinând grupării nu avea ca obiect principal de activitate comerţul cu astfel de produse.
În perioada 05 - 11 mai 2010 inculpatul K. a revenit în România, pentru a pune la punct detaliile deplasării inculpatei L.R. în C. A fost aşteptat la aeroport de inculpată cu care apoi a mers la Mioveni. A fost localizat prin celula postului telefonic 000, utilizat de acesta în diferite localităţi, precum: mun. Piteşti, jud. Olt, Bucureşti şi Otopeni. În deplasările efectuate la Bucureşti şi Otopeni în datele de 6, 8 şi 11 mai 2010 a fost însoţit şi de inculpata L.R., potrivit listingului postului mobil nr. ccc aparţinându-i acesteia.
Inculpatul a adus documentele necesare pentru ca inculpata L.R. să obţină viza de intrare în R.P. Chineză, respectiv invitaţia emisă de o societate comercială din Guangzhou, biletul de călătorie emis de o companie de turism din Irbid - Amann la data de 02 mai 2010, precum şi voucherul de cazare.
Din biletul de călătorie aflat la dosar, rezultă întregul itinerar de zbor pentru perioada cuprinsă între 15 mai şi 06 iunie 2010, care a fost prevăzut cu escală la Amann, de unde s-a îmbarcat şi învinuitul K., la fel şi la întoarcere.
În perioada şederii lor în C., cei doi s-au ocupat de achiziţionarea mărfurilor, inclusiv de ţigarete, precum şi de efectuarea plăţilor pentru cele două societăţi comerciale SC T.A. SRL şi SC K.B.S.H.A. J.B. SRL, potrivit înţelegerii stabilite.
Mărfurile au ajuns apoi la companiile care se ocupă de expediţii, care au eliberat actele de transport şi le-au încărcat în două containere maritime, la sfârşitul lunii iunie 2010, cu destinaţia Constanţa-sud.
La data de 28 iulie 2010, ora 6.00, transportul indicat a ajuns în incinta biroului vamal din Piteşti, în toată această perioadă compartimentul de marfă nefiind deschis, sigiliul fiind intact.
La ora 9,00, când autoritatea vamală şi-a început activitatea, din partea SC T.A. SRL Mioveni, firma importatoare, s-a prezentat - în calitate de împuternicită - inculpata L.R., care a solicitat comisionarului vamal, respectiv SC L.G. SRL, efectuarea formalităţilor necesare pentru închiderea tranzitului vamal şi respectiv pentru dosarul de import.
În toată această perioadă, numita L.R. s-a aflat în legătură telefonică cu administratorul societăţii importatoare, inculpatul M.V.C., cu care s-a consultat referitor la aspectele legate de procedurile vamale. La rândul său, acesta din urmă a ţinut legătura telefonic cu inculpatul D.N. şi cu inculpata U.E., cu care a discutat aspecte referitoare la operaţiunile vamale în curs de derulare, la găsirea unui spaţiu de depozitare a mărfii aflate în container, la efectuarea plăţii, aspecte de care cei trei erau interesaţi.
În dimineaţa zilei de 29 iulie 2010, când s-a reluat procedura în vamă s-a prezentat din nou cu actele firmei inculpata L.R., care după ce a discutat cu comisionarul vamal i-a cerut inculpatului M.V.C. să se prezinte la Piteşti pentru a da o declaraţie pe proprie răspundere privind conformitatea mărfii. Înainte ca inculpatul să ajungă la D.J.A.O.V Piteşti, inculpata L.R. a fost avertizată că marfa în discuţie era în atenţia autorităţilor, motiv pentru care aceasta a părăsit în grabă sediul vămii. în această situaţie, inculpata i-a solicitat telefonic inculpatului M.V.C. să se întâlnească cu acesta într-un loc pe care aceasta i l-a indicat.
La rândul său, inculpatul M. l-a sunat pe inculpatul D.N. cerându-i să se întâlnească şi, de asemenea, a sunat-o pe U.E., cu care s-a consultat în legătură cu posibilele cauze ale acestei inversări de situaţie.
Întrevederea dintre inculpaţii L.R. şi M.V.C. a avut loc în parcarea supermarketului A. din Piteşti, la fel şi transportul de documente pe care aceasta le avea asupra ei. În continuare, inculpatul M.V.C. s-a întâlnit cu inculpatul D.N. într-o parcare din aproprierea sediului vămii şi i-a înmânat acestuia documentele necesare vămuirii, cerându-i să întreprindă demersurile care se impun în numele societăţii lui. Inculpatul D.N. a îndeplinit cererea inculpatului şi la sediul autorităţii vamale din Piteşti s-a ocupat de închiderea operaţiunilor de vămuire.
Situaţia de fapt a fost dovedită cu actele întocmite de către organele de urmărire penală mai cu seamă transcrierile interceptărilor telefonice şi ale monitorizării G.P.S, probe care se coroborează cu depoziţiile martorilor D.E.R., T.M., M.M.M., I.D.F., G.G., C.A.C., M.C., D.Ş., A.M.L., A.M., P.V.E., P.I., C.I., Z.A.M., S.M., B.Ş.G., M.I., M.P., M.G. şi N.F., audiaţi în cauză.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată formulându-şi apărări proprii.
Instanţa de fond a apreciat că poziţia inculpatei L.R. este surprinzătoare, dat fiind că în declaraţia dată la urmărirea penală a recunoscut în totalitate comiterea infracţiunilor pentru care este inculpată, însuşindu-le aşa cum au fost reţinute în sarcina sa, pentru ca apoi, în faţa instanţei să nu mai recunoască faptul că a ştiut despre ţigările disimulate în pachetele cu detergenţi iar în ultimul cuvânt să regrete faptele.
Această atitudine faţă de faptele proprii, a îndreptăţit tribunalul să considere că inculpata a avut momente când a realizat consecinţele grave ale faptelor sale, însă asumarea acestor consecinţe a fost una pasageră, determinată de factori circumstanţiali.
În ce o priveşte pe inculpata C.E., analizând probatoriul administrat în cauză, tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată sub aspectul laturii subiective.
Astfel, în legătură cu infracţiunea de complicitate la contrabandă, tribunalul a constatat că, potrivit art. 26 C. pen., complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală.
Prin urmare, pentru a exista complicitatea este necesară vinovăţia sub forma intenţiei, respectiv prin contribuţia celui ce ajută sau înlesneşte, acesta fie să urmărească producerea rezultatului faptei sale, fie să nu-l urmărească, dar să accepte posibilitatea producerii lui.
În speţă, inculpata C.E. nu a urmărit şi nu a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, respectiv a înlesnirii sau ajutorului la comiterea unor fapte penale, motiv pentru care tribunalul consideră că aceasta nu a acţionat cu vinovăţia cerută de lege, adică cu intenţie directă sau indirectă.
Pentru a se putea reţine complicitatea, a apreciat tribunalul, este necesar ca persoana care efectuează actele de înlesnire sau ajutor să fi cunoscut sau să-şi fi dat seama că, prin acele acte contribuie la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.
Or, din probatoriul administrat nu rezultă că inculpata nu a cunoscut de existenţa grupului infracţional şi de activităţile ilicite ale acestuia.
Acest aspect este confirmat chiar în rechizitoriu, unde se arată că nu există probe sau indicii că inculpata a aderat sau a sprijinit grupul infracţional. Cu toate acestea, în acelaşi loc din rechizitoriu, s-a reţinut că nerespectarea atribuţiilor de serviciu "confirmă bănuiala legitimă că a urmărit să faciliteze acest import, prin simplificarea procedurii de vămuire".
De aceea, tribunalul a considerat că inculpata C.E. nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv nu a cunoscut despre activităţile şi intenţiile ilegale ale celorlalţi, cu atât mai mult cu cât selecţia sa pentru vămuirea respectivului import s-a făcut în mod automat de sistemul informatic al vămii.
În rechizitoriu s-a reţinut că nerespectarea sarcinilor de serviciu prin care a înlesnit sau ajutat săvârşirea de către ceilalţi inculpaţi a infracţiunii de contrabandă, constă în aceea că nu a efectuat controlul fizic prin sondaj al mărfurilor, consemnând în mod fictiv pe declaraţia vamală că acest control a fost realizat.
În legătură cu acest control, procurorul a luat în seamă doar o convorbire telefonică între inculpatul M. şi şoferul tir-ului, martorul D.Ş.
Cu toate acestea, din depoziţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, rezultă o altă situaţie.
Astfel, potrivit art. 13 pct. 3 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992, "în cazul în care sunt efectuate controale de autorităţi, altele decât autorităţile vamale, aceste controale sunt în strânsă coordonare cu acestea din urmă şi au loc pe cât posibil în acelaşi moment şi în acelaşi loc".
Faţă de această prevedere regulamentară în data de 28 iulie 2010 a fost întrunită o comisie din care făcea parte reprezentantul C.J.P.C Argeş, inculpata C.E., martorele C.A., D.E.R., în calitate de director adjunct al vămii, M.l., în calitate de comisionar şi inculpata L.R. din partea importatorului.
Martora M.I., în declaraţia dată la instanţă, a arătat, că au fost desfăcute 12 - 13 pachete cu detergenţi.
Martora C.A. a arătat că au fost descărcate mai multe colete pentru control fizic, colete ce au fost indicate de către inculpata C. A mai arătat martora că în data 28 iulie s-a realizat controlul fizic, rezultatele acestuia fiind consemnate scriptic a doua zi, după primirea acordului de la C.J.P.C.
În fine martora D.E.R. a arătat, că au fost desfăcute 7, 8 cutii, însă în declaraţia dată la urmărirea penală arată că, în opinia ei nu a fost realizat controlul fizic.
Faţă de aceste împrejurări şi având în vedere cerinţele regulamentului citat, tribunalul a apreciat că a fost efectuat controlul fizic, manifestările făcute de martori (în sensul că s-a efectuat sau nu) fiind de natură să creeze un dubiu care potrivit principiului în dubio pro reo, profită inculpatului.
Un alt aspect al activităţilor efectuate la Vama Piteşti este acela al resigilării TIR-ului după controlul din 28 iulie.
Inculpata C. a arătat că nu l-a resigilat pentru că nu se impunea, iar martora D. a arătat că i-a cerut inculpatei să-l resigileze, lucru pe care inculpata l-a negat.
Instanţa de fond a reţinut că şi cu privire la acest aspect există un dubiu, singurul lucru cert fiind acela că în dimineaţa zilei de 29 iulie 2010 martora D. a promovat acţiunea disciplinară împotriva inculpatei C.E. Având în vedere acest aspect precum şi împrejurarea că inculpata a consemnat scriptic pe declaraţia vamală rezultatele controlului efectuat în ziua anterioară, după ce a fost înştiinţată despre acţiunea disciplinară, este greu de crezut că aceasta ar fi putut să consemneze lucruri neadevărate.
În legătură cu falsul, tribunalul a reţinut că şi în acest caz lipseşte componenta subiectivă, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, au fost desfăcute mai multe colete, fără să se poată stabili cu exactitate câte, iar apărarea inculpatei că, dată fiind presiunea exercitată asupra ei, nu şi-a amintit numărul exact, este plauzibilă.
Aşa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa de fond a achitat pe inculpata C.E., pentru infracţiunile prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, şi de art. 289 alin. (1) C. pen.
În ce-l priveşte pe inculpatul A.S.R.E.N., tribunalul a apreciat, că din probatoriul administrat nu rezultă în concret în ce au constat actele de complicitate ale acestuia la infracţiunile de contrabandă şi nici contribuţia şi rolul său în cadrul grupului infracţional organizat.
Singurele acte personale dovedite ale inculpatului, a reţinut instanţa de fond, constau în aceea că el este asociat în cadrul SC K.B.S.N.A. J.B. SRL deţinând 20% din părţile sociale, alături de fratele său K. şi de inculpata L.R., iar în vara anului 2010 a achitat pentru această societate o sumă de bani cu titlu de chirie inculpatului M.V.C. de la care închiriase un spaţiu comercial.
De asemenea, tribunalul a constatat că din probatoriul administrat nu rezultă că inculpatul a contribuit personal şi nu le-a acordat celorlalţi inculpaţi un sprijin material şi moral.
Simpla împrejurare că acesta este coasociat minoritar (fără a fi şi administrator), la societatea care ar fi proprietara de fapt a containerului în care s-a descoperit ţigările, că este vorbitor de limba română şi rudă sau afin cu K. şi inculpata L.R. nu poate conduce la concluzia că acesta a cunoscut activitatea celorlalţi inculpaţi.
De asemenea, în ceea ce priveşte acţiunea recunoscută de plată a chiriei despre care s-a vorbit mai sus, aceasta nu poate fi calificată drept o activitate ilicită şi nici un act material care să intre în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de contrabandă sau de aderare/sprijinire a unui grup infracţional organizat, aşa cum sunt reglementate de art. 270 din Legea nr. 86/2006 şi de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În ce priveşte afirmaţia din rechizitoriu, că inculpatul, alături de fratele său K., ar fi finanţat transportul mărfurilor din containerul în care au fost disimulate ţigările, tribunalul a constatat că acest lucru nu rezultă din nicio probă şi nu există nici măcar indicii temeinice în acest sens.
Simplele afirmaţii nesusţinute de probe, cum că inculpatul ar fi fost cofinanţatorul importului nu au susţinut incriminarea sa.
Din probele dosarului, a apreciat tribunalul, rezultă în mod concret doar actele fratelui inculpatului, fără să rezulte cum a cofinanţat inculpatul transportul mărfurilor sau cum a contribuit la comandarea acestora.
În ce priveşte afirmaţia din rechizitoriu că inculpatul a rămas în România, după sosirea containerului şi după ce fratele său prăsise ţara, pentru a gestiona situaţia, tribunalul a constatat, că din nicio probă nu rezultă acest aspect, singurii care au gestionat situaţia fiind inculpaţii M. şi L. ajutaţi de inculpaţii D. şi U.
De asemenea, s-a mai făcut vorbire în rechizitoriu despre intensificarea comunicărilor telefonice între membrii grupului după intrarea containerului în ţară.
Verificând numărul convorbirilor efectuate de către inculpat, nu s-a constatat o creştere spectaculoasă a numărului acestora ca în cazul celorlalţi.
Faţă de toate acestea, tribunalul a apreciat că prin probatoriul administrat nu s-a reuşit răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie şi nici conturarea în concret a învinuirilor aduse prin rechizitoriu.
Prin urmare, tribunalul a considerat că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat nu există, iar infracţiunile de complicitate la contrabandă şi deţinere de mărfuri contrafăcute nu au fost comise de către inculpat.
Aşa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat pentru infracţiunile prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, de art. 26 C. pen. rap. la art. 272 din Legea nr. 86/2006 şi de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, republicată.
Având în vedere că faţă de inculpat a fost luată măsura obligării de a nu părăsi ţara, precum şi soluţia pronunţată în ce-l priveşte, în baza art. 350 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. a fost revocată această măsură.
Ceilalţi patru inculpaţi, respectiv M.V., L.R., U.E. şi D.N. şi-au formulat apărări proprii, susţinând că nu au comis niciuna dintre faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
S-a susţinut, astfel, că primii doi inculpaţi nu au iniţiat constituirea unui grup infracţional sau, mai exact, că nu există probe că au realizat acest lucru.
Tribunalul a apreciat, însă, că din probele dosarului rezultă implicarea primilor doi inculpaţi în constituirea grupului infracţional organizat, precum şi împrejurarea că ceilalţi doi inculpaţi au sprijinit grupul infracţional.
Probele pe care s-a bazat această informaţie au fost fie probe directe, fie probe ce dovedesc aspecte şi situaţii obiective, concretizate în acţiuni şi inacţiuni care denotă o anumită atitudine subiectivă a inculpaţilor în raport cu grupul infracţional şi cu activităţile ilicite ale acestuia. De altfel, în cazul infracţiunilor de genul celor deduse judecăţii este greu de probat în mod direct întreaga activitate infracţională.
Tribunalul a considerat că iniţierea grupului infracţional organizat, precum şi scopul acestuia sunt dovedite, în primul rând de călătoria făcută de către numitul K. şi de către inculpata L.R. în C., în perioada 15 mai - 06 iunie 2010. Tribunalul a apreciat, că este indiscutabil că deplasarea s-a făcut în scopul de a aduce mărfuri contrafăcute, achiziţionate la preţuri mici, pentru maximizarea profitului.
Întorşi din C., cei doi l-au atras în "afacere" şi pe inculpatul M.V.C. care a acceptat ca importul să se desfăşoare prin forma sa, deşi ceilalţi doi constituiseră la rândul lor o societate comercială.
Tribunalul a apreciat, că uşurinţa cu care inculpatul M. a acceptat să efectueze importul prin firma sa este de natură să ducă la concluzia că inculpatul a cunoscut natura importul, dar mai ales posibilitatea obţinerii unor profituri considerabile şi imediate.
S-a susţinut că inculpaţii L. şi M. au fost "inocenţi" întrucât K. a părăsit ţara imediat după sosirea containerului în portul Constanţa, aceştia din urmă crezând că mărfurile nu au probleme de legalitate.
Tribunalul a apreciat că, dimpotrivă, plecarea numitului K. a dovedit că grupul era bine structurat, fiecare membru ştiind ce are de făcut.
Este greu de crezut că numitul K. ar fi abandonat importul, dacă nu ar fi avut certitudinea că ceilalţi membrii ai grupului nu s-ar fi preocupat de formalităţile de introducere în ţară şi în continuare de comercializarea produselor de contrabandă.
Tribunalul a mai considerat că şi sprijinirea grupului infracţional de către inculpaţii D.N. şi U.E. a fost dovedită, activităţile desfăşurate de cei doi (contrafacerea unor documente, prezentarea lor la Vamă, supravegherea zonei) fiind probate prin transcrierea interceptărilor telefonice şi prin supravegherea operativă prin G.P.S.
S-a susţinut tot timpul că niciunul dintre cei patru inculpaţi nu a ştiut despre existenţa în container a ţigărilor de contrabandă şi contrafăcute, argumentându-se că nu există probe care să dovedească acest lucru.
Tribunalul a considerat că este greu de probat în mod direct un aspect subiectiv, însă din atitudinea inculpaţilor rezultă că aceştia cunoşteau despre natura mărfurilor din container.
Că este aşa, a dovedit-o modul cum aceştia au "gestionat situaţia" după ce containerul a ajuns în portul Constanţa, modul cum au reacţionat la problemele de parcurs ale importului.
Chiar dacă apărarea a considerat că intensificarea comunicării între inculpaţi nu este relevantă, tribunalul a apreciat că tocmai această intensificare dovedeşte că fiecare dintre membrii grupării a căutat să găsească soluţiile cele mai bune pentru rezolvarea situaţiilor ivite.
Pe de altă parte, suspiciunile ivite între inculpaţii L. şi M. dovedesc împrejurarea că ambii cunoşteau despre conţinutul containerului şi despre profitul ce s-ar fi pierdut în cazul în care lucrurile nu decurgeau aşa cum îşi doreau.
În concluzie, tribunalul a considerat, că supravegherea operativă, redată amănunţit în rechizitoriu, precum şi transcrierile convorbirilor telefonice fac dovada existenţei grupului infracţional organizat şi a activităţii sale infracţionale.
Sub aspectul infracţiunilor de contrabandă şi de folosire de documente nereale la organul vamal, apărarea a pornit de la împrejurarea că cei patru inculpaţi nu au cunoscut despre existenţa în container a mărfurilor de contrabandă.
Din cele prezentate, tribunalul a considerat că susţinerea este nereală, aceştia făcând demersurile pe care le-au făcut în cunoştinţă de cauză.
Prin urmare, s-a reţinut de instanţa de fond, că aceştia în calitate de autori şi complici au introdus în ţară printr-un loc stabilit pentru control vamal, prin sustragere de la control vamal a unei cantităţi de ţigări de contrabandă.
La această activitate au participat inculpaţii M.V., L.R. şi D.N. în calitate de autori şi U.E. în calitate de complice.
Astfel, inculpatul M., în calitate de administrator al societăţii care a efectuat importul a coordonat întreaga operaţiune, a stabilit modul de acţiune, a luat măsuri de supraveghere a zonei şi a însoţit transportul la locul de descărcare. Inculpata L.R. a desfăşurat activităţile concrete în cadrul procedurii de import, a mijlocit contactul dintre D.N. care a substituit-o în vamă şi comisionarul M.I., a dat îndrumări prin telefon cu privire la paşii ce trebuiau urmaţi, a comunicat permanent cu ceilalţi participanţi prin intermediul telefonului. Inculpaţii U.E. şi D.N. s-au implicat în activitatea de introducere în ţară a containerului, prima prin suport moral, sfaturi economice şi soluţii transmise în mod continuu prin telefon şi a redactat în fals actele ce lipseau, iar cel de-al doilea a asigurat supravegherea zonei, a căutat spaţiu de depozitare, a prezentat actele lipsă pentru "liberul de vamă".
În ce priveşte infracţiunea de prezentare de documente nereale la organul vamal, tribunalul a apreciat că apărările inculpaţilor nu pot fi primite.
Astfel, s-a susţinut, că această infracţiune nu este susceptibilă de participaţie.
Tribunalul a considerat, dimpotrivă, că participaţia este posibilă, complicitatea fiind forma participaţiei care se regăseşte în cauză în ce o priveşte pe inculpata U.E.
Aceasta a redactat în fals pe calculatorul de serviciu documentele ce lipseau din dosarul de import, în speţă declaraţia de conformitate, declaraţie ce trebuia să emane de la exportator, iar inculpatul D.N. în calitate de "delegat" al importatorului a finalizat procedura în vamă.
S-a mai susţinut în apărare, că de fapt documentele au fost reale, afirmaţie care nu s-a susţinut, câtă vreme aceste documente nu se refereau la toate mărfurile efectiv existente în container.
Tribunalul a considerat că infracţiunea există şi în ipoteza când în container se află şi alte mărfuri decât cele trecute în acte.
Prin urmare, tribunalul a apreciat, că cei patru inculpaţi au comis şi infracţiunea prev. de art. 272 din Legea nr. 86/2006 în calitate de autori, alţii în calitate de complici.
În ce priveşte infracţiunea de contrafacere, apărarea inculpaţilor porneşte de la constatarea că acţiunea de deţinere, ca element material, nu este susceptibilă de a fi realizată de mai multe persoane.
Tribunalul a considerat, că susţinerea este neîntemeiată. Deşi s-a făcut referire la alin. (4) al art. 90 din Legea nr. 84/1998, care defineşte punerea în circulaţie a mărfurilor contrafăcute, modalitate normativă reţinută în sarcina inculpaţilor, s-a omis a se învedera că tot punerea în circulaţie este şi importul unor astfel de produse.
Prin urmare, tribunalul a considerat, că prin faptul că au participat, cu calităţi diferite, la importul mărfurilor contrafăcute, inculpaţii au participat, de asemenea în calităţi diferite, şi la punerea în circulaţie a mărfurilor contrafăcute aşa cum este definită de textul de lege citat. De aceea, problema deţinerii efective a bunurilor contrafăcute nu se pune.
Faţă de cele prezentate, tribunalul a considerat, că faptele inculpaţilor M.V.C. şi L.R. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003, de art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, de art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată.
Faptele inculpatului D.N. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, de art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, de art,. 272 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi de art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată.
Faptele inculpatei U.E. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, de art. 26 C. pen. rap. la art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi de art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată.
La stabilirea pedepselor, pentru inculpaţii M.V.C. şi L.R. au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., reţinându-se pe lângă gradul sporit de pericol social al infracţiunilor comise, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea nesinceră a inculpaţilor.
În raport de aceste circumstanţe, tribunalul a apreciat, că scopul preventiv şi educativ prev. de art. 52 C. pen. poate fi realizat numai prin condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea, orientată către minimul special prevăzut de lege, cu executare în condiţii privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.
Având în vedere disp. art. 65 C. pen., pentru infracţiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de art. 270 alin. (2) lit. a) comb cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi de art. 272 din aceeaşi lege, li s-au aplicat inculpaţilor şi pedepse complementare, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În ce-i priveşte pe inculpaţii U.E. şi D.N., tribunalul a apreciat, în contextul în care s-au comis faptele şi în raport cu persoana fiecăruia dintre cei doi, că există date ce conduc la concluzia că aceştia prezintă un grad mai redus de periculozitate, astfel încât scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. poate fi realizat prin pedepse mai mici şi printr-o altă modalitate de executare.
În acest context, tribunalul a considerat că se impune o diminuare a răspunderii penale, având în vedere conduita bună avută înainte de săvârşirea faptelor, circumstanţă reglementată de art. 74 lit. a) C. pen., dar mai ales împrejurarea că aceştia s-au lăsat atraşi în activitatea infracţională în virtutea unor relaţii foarte apropiate pe care le aveau cu inculpaţii M.V.C. şi L.R.
Astfel, inculpatul D. este prieten de multă vreme şi angajat al inculpatului M., iar inculpata U. este foarte bună prietenă cu inculpata L., iar în momentul săvârşirii faptelor avea o relaţie cu inculpatul M..
Faţă de aceste împrejurări, tribunalul a reţinut în favoarea celor doi circumstanţele atenuante prezentate, cu consecinţa coborârii pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de textele incriminatoare, aşa cum cer disp. art. 76 C. pen.
Având în vedere disp. art. 65 C. pen. pentru toate infracţiunile, mai puţin cea prev. de art. 90 din Legea nr. 84/1998, li s-au aplicat inculpaţilor pedepse complementare, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Date fiind circumstanţele atenuante reţinute, tribunalul a considerat că scopul prev. de art. 52 C. pen. poate fi realizat, în ce-i priveşte pe inculpaţii D.N. şi U.E., fără privarea lor de libertate, însă prin instituirea în sarcina lor a unei supravegheri atente care să garanteze îndeplinirea menirii preventive şi educative a pedepsei.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că Autoritatea Naţională a Vămilor - D.G.A.O.V Bucureşti s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală, cu suma de 2.559.315,34 RON, reprezentând datoria vamală pentru mărfurile sustrase de la control vamal.
În cursul urmăririi penale a fost efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică, care a stabilit suma exactă a datoriei vamale pe baza regulilor europene privind mărfurile de contrabandă.
Instanţa de fond a apreciat, că având în vedere că prin faptele lor inculpaţii au creat părţii civile prejudiciul reclamat, în baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. şi la art. 1349 alin. (2) şi art. 1373 alin. (1) C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar între ei şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.A. SRL Mioveni, la plata către partea civilă a sumei solicitate, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere calculate până la plata integrală a debitului.
De asemenea, în speţă, SC P.M. SA a solicitat daune materiale de 1.536.880 RON şi daune morale de 10.000 euro pentru încălcarea dreptului la marcă ce constă în contrafacerea de către inculpaţi a celor două mărci de ţigări de contrabandă.
Partea civilă şi-a motivat foarte amplu pretenţiile civile susţinând, în esenţă, că în materia contrafacerii şi a dreptului la marcă, în cadrul procesului, nu este aplicabil dreptul comun, respectiv răspunderea civilă delictuală, ci O.U.G. nr. 100/2005 care stabileşte modul de calcul al daunelor interese în caz de contrafacere.
Analizând art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, partea civilă a concluzionat în mod corect că, potrivit textului de lege respectiv, există trei criterii (exemplificative) de calcul a daunelor interese cuvenite titularului mărcii fraudate: a) pierderea efectivă suferită de titularul mărcii; b) profiturile injuste realizate de autorul contrafacerii şi c) redevenţele care s-ar fi cuvenit titularului mărcii dacă acesta l-ar fi autorizat pe autorul contrafacerii să utilizeze marca sa.
În continuare, partea civilă a constatat că cel de-al treilea criteriu nu este aplicabil în speţă, iar primul este cel mai puţin folosit în practică, deoarece este aproape imposibil de probat legătura de cauzalitate între punerea pe piaţă a produselor contrafăcute şi scăderea nivelului de vânzări ale produsului original.
Prin urmare, a apreciat tribunalul, nu rămâne decât al doilea criteriu, respectiv profiturile injuste realizate de autorul contrafacerii.
Or, în opinia tribunalului, dată fiind împrejurarea că autorităţile au intervenit imediat după eliberarea din vamă a importului, indisponibilizând toate mărfurile din container, este evident că produsele contrafăcute nu au fost puse pe piaţă, iar autorii contrafacerii, respectiv inculpaţii, nu au realizat profituri injuste. Acest lucru cu atât mai mult cu cât se aflau la primul import.
Prin urmare, a reţinut instanţa de fond, în cauză nu există o referinţă la care să ne raportăm în aproximarea unor eventuale daune interese.
Susţinerea părţii civile, potrivit căreia la calculul daunelor interese solicitate ar trebui să se aibă în vedere valoarea ţigaretelor contrafăcute, indisponibilizate în urma descinderii autorităţilor nu poate fi primită, tocmai pentru că inculpaţii se aflau la primul import, astfel încât în speţă nu se poate nici măcar presupune că anterior ei mai puseseră în circuitul comercial ţigări de contrabandă.
Este dincolo de orice îndoială că ţigările contrafăcute erau destinate comercializării, însă este la fel de neîndoielnic că inculpaţii nu au mai efectuat anterior astfel de operaţiuni, astfel încât să se poată susţine că au realizat, chiar şi anterior profituri injuste.
Pe de altă parte, având în vedere definiţia acţiunii civile în procesul penal, trebuie să se stabilească dacă există sau nu un prejudiciu care să fie acoperit prin tragerea la răspundere civilă a inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente.
În speţă, tribunalul a considerat că nu există un atare prejudiciu, nici măcar unul moral, aşa cum a susţinut partea civilă, pentru simplul motiv că dacă s-ar reţine un prejudiciu moral ar fi echivalent cu angajarea răspunderii civile pentru un lucru pe care inculpaţii intenţionau să-l facă (vânzarea ţigărilor de contrabandă), însă dintr-un motiv chiar independent de voinţa lor nu l-au făcut.
Aşa fiind, în baza art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă promovată de SC P.M. S. A.
Dat fiind că în cursul urmăririi penale a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpaţilor şi ale părţii responsabile civilmente, au fost menţinute aceste măsuri asigurătorii, iar în baza art. 118 lit. e) şi f) C. pen. s-a confiscat, în vederea distrugerii, ţigaretele contrafăcute.
De asemenea, s-a restituit părţii responsabile civilmente o maşină de fabricat îngheţată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti, de inculpaţii L.R., M.V.C., U.E., D.N., de partea civilă SC P.M.P. şi de partea responsabilă civilmente SC T.A. SRL.
1. Parchetul a criticat sentinţa atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, în esenţă, următoarele motive:
- Instanţa, în mod greşit, a dispus achitarea inculpaţilor C.E. şi A.S.R.E.N., pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată;
- Instanţa, în mod greşit, a aplicat inculpaţilor U.E. şi D.N. pedeapsa complementară de un an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 272 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi nu a aplicat aceloraşi inculpaţi pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 C. pen.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, vizând greşita achitare a inculpaţilor C.E. şi A.S.R.E.N., parchetul arată, în esenţă, că din probele administrate în cauză rezultă vinovăţia acestora, ceea ce impunea condamnarea şi nu achitarea lor.
În acest sens, cu privire la inculpata C.E. s-a arătat că nelegalitatea soluţiei rezultă din readministrarea selectivă în cadrul cercetării judecătoreşti a probatoriului din faza de urmărire penală, precum şi audierea altor martori, referitor la inculpata C.E., care nu se afla efectiv în zonă în momentul controlului fizic al mărfii, dându-se eficienţă cu precădere depoziţiilor luate la instanţă în detrimentul celor de la urmărire penală, deşi acestea din urmă au fost consemnate în majoritatea situaţiilor în momentele imediate ale surprinderii în flagrant.
Iniţial, a arătat parchetul, instanţa a susţinut materialitatea faptelor, însă argumentează lipsa de implicare subiectivă a inculpatei în săvârşirea acestora, pentru ca în finalul expunerii să facă vorbire de starea de dubiu, în legătură cu acţiunea materială specifică celor două infracţiuni, vizând astfel latura obiectivă a acestora, dubiu care profită inculpatei.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, prin modul de derulare al evenimentelor s-a dovedit că aceasta a fost săvârşită cu intenţie directă, în timp ce infracţiunea subsecventă de complicitate la contrabandă cu produse accizabile, a fost săvârşită prin modalitatea înlesnirii sub forma intenţiei indirecte, constând în acceptarea rezultatului infracţional.
Această formulă a laturii obiective (intenţie directă - intenţie indirectă) susţine parchetul, este întâlnită de regulă în cazul raportului cauză complex specific infracţiunilor mijloc - scop, autorul urmărind producerea consecinţelor imediate care decurg din săvârşirea faptei principale (falsul în înscrisuri), dar asumându-şi-le totodată şi pe cele mediate rezultate din infracţiunea subsecventă (în speţă prin neefectuarea controlului fizic de către personalul vamal cu atribuţii de control, înlesnindu-se importul ilegal de ţigări), acestea din urmă putând fi săvârşite fie cu intenţie directă, fie cu intenţie indirectă.
În acest context, parchetul a menţionat că nu trebuie minimalizat nici faptul că omisiunea inculpatei de a efectua controlul vamal prin sondaj nu a avut caracter accidental, ci a fost asumată prin ignorarea solicitării exprese a culoarului roşu formulată de comisia constituită la nivelul biroul vamal pentru analiză de risc, conform reglementărilor de ordin interior ale vămii.
Astfel, în afara momentului când la iniţiativa reprezentantului protecţiei consumatorului şoferul camionului a descărcat două colete de pe primul rând din camion din spatele uşilor, în care se aflau 6 cutii inscripţionate ca fiind cu detergent, în niciun alt moment comisionarul vamal ori şoferul nu au mai fost solicitaţi să pregătească compartimentul de marfă pentru inspecţia vamală prin sondaj, astfel cum rezultă din regulamentul de aplicare a Codului vamal.
De altfel, rolul controlului fizic, ca procedură vamală, este acela de a depista eventuale neconcordanţe şi de a găsi mărfurile ascunse şi nedeclarate, ceea ce inculpata C. nu a făcut, motivarea instanţei în sensul existenţei unui dubiu în legătură cu efectuarea ori neefectuarea unui control fizic neputând fi primită, cu atât mai mult cu cât prima instanţă abordează sub un alt aspect soluţia achitării, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, sub aspectul laturii subiective, şi nu sub aspectul laturii obiective, în care ar exista un dubiu, aşa cum s-a menţionat mai sus.
În dovedirea faptelor pentru care se impune condamnarea, parchetul a făcut vorbire de înscrisurile, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de către specialistul D.I.I.C.O.T. din domeniul vamal, declaraţii ale persoanelor şi procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, pe care le prezintă detaliat în motivele scrise invocate.
Cu referire la achitarea dispusă faţă de inculpatul A.S.R.E.N., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup criminal organizat, de complicitate la infracţiunea de contrabandă cu produse supuse accizei, de complicitate la infracţiunea de folosire la Autoritatea Vamală de documente de transport şi comerciale care se referă la alte mărfuri, precum şi cea de deţinere în vederea punerii în circulaţie de produse contrafăcute, parchetul a susţinut că aceasta este o soluţie greşită, impunându-se condamnarea acestui inculpat pentru săvârşirea acestor infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
În acest sens, parchetul a arătat că inculpatul de origine iordaniană este căsătorit cu M.N., de cetăţenie română, inculpata L.R. fiindu-i nepoată, cunoscând limba română scris şi vorbit, întrucât şi-a definitivat studiile superioare în România.
Acesta a avut iniţiativa, având în vedere prezenţa sa constantă în România, de a desfăşura activitatea infracţională ce face obiectul prezentei cauze, iniţiativă însuşită de către fratele acestuia inculpatul K.S.A.A., care avea posibilităţi financiare ocupându-se cu acte de comerţ în ţara sa, care a fost de acord să participe, alături de fratele său, inculpatul A.S.R.E.N. şi alături de inculpata L.R., la constituirea firmei K.B.S.H.A J.B. SRL, cu sediul în Mioveni, urmând ca să fie cumpărat în acest sens un spaţiu comercial de mari dimensiuni construit pe 4 nivele în oraşul Mioveni, evaluat la suma de 300.000 euro, lunar urmând a plăti o sumă de 3.000 euro cu titlu de chirie.
Această firmă a fost constituită, printre altele, şi cu scopul de a aduce ţigări pe piaţa neagră, care a constituit cea mai profitabilă afacere din punct de vedere al indicatorilor costuri profit la nivelul anului 2010, această propunere de a aduce mărfuri în ţară în vederea comercializării lor venind din partea lui A. şi a lui K., iar pentru finalizarea acesteia fiind nevoie de colaborarea inculpaţilor L.R. şi M.C., ultimul asociat unic şi administrator al SC T.A. SRL, cărora li s-a oferit o oportunitate neaşteptată de a câştiga mulţi bani.
Toate probele şi indiciile identificate în legătură cu inculpatul A.S.R.E.N. au creat tabloul contribuţiei şi rolului pe care le-a îndeplinit acest inculpat, arată parchetul, în special în iniţierea şi constituirea grupului criminal organizat, precum şi în definitivarea scopului urmărit, acela de a importa ţigări care să fie sustrase de la controlul vamal, în vederea obţinerii, pe cale ilicită, de venituri mari.
Toate acţiunile sau inacţiunile acestui inculpat s-au situat, din punct de vedere temporal, anterior momentului acordării liberului de vamă (definitivarea importului), cum ar fi iniţiativa de a veni în România, participarea lui la constituirea grupului prin contactul dintre lideri stabilit în aprilie 2010, dar şi ulterior, după sosirea containerului cu marfă, prin prezenţa continuă în sediul firmei proprietară în fapt a ţigărilor, prin susţinerea morală şi comunicarea permanentă cu nepoata sa L.R., prin păstrarea legăturii telefonice cu fratele său, prin efectuarea de plăţi în contul chiriei pentru consolidarea înţelegerii stabilită cu inculpatul M.C., prin deplasări repetate în municipiul Piteşti în zilele când urma să fie preluat transportul şi altele.
Instanţa în mod greşit s-a referit la inexistenţa actelor de complicitate la contrabandă argumentând doar pe specificul complicităţii concomitente care nu s-a reţinut prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A.S.R.E.N., deoarece acesta nici nu putea să ofere sprijinul concret în momentul obţinerii importului, întrucât nu îndeplinea calităţile necesare, cum ar fi cea de delegat al firmei importatoare.
Din punct de vedere a infracţiunilor subsecvente iniţierii sau constituirii grupului, inculpatul A.S.R.E.N. a fost trimis în judecată pentru acte de complicitate anterioară manifestate sub forma înlesnirii, care nu fac parte în mod obligatoriu din latura obiectivă a infracţiunilor săvârşite în mod nemijlocit de alţi lideri ai grupului, putând avea autonomie proprie.
De asemenea, s-a reţinut în sarcina acestui inculpat complicitatea morală la săvârşirea infracţiunilor scop, datorită suportului intelectual şi sprijinul moral pe care l-a acordat începând cu data de 20 aprilie 2010 nepoatei sale, inculpata L.R.
Contribuţia acestui inculpat, a arătat parchetul, a fost una foarte puţin vizibilă şi discretă, manifestat preponderent în etapa pregătirii momentului final al descărcării din container a ţigărilor importate, probaţiunea constituită din declaraţii, înscrisuri, listinguri telefonice, aşa cum nuanţat sunt prezentate de parchet în motivele de recurs, indicând prezenţa lui în preajma sau în contact telefonic cu persoanele care au acţionat la vedere în momentele esenţiale ale cauzei.
De aceea, parchetul a susţinut că se impune condamnarea inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Odată cu condamnarea, parchetul a susţinut că se impune şi anularea actelor false, respectiv a documentelor de transport şi comerciale, ce au vizat infracţiunile pentru care a fost condamnat.
2. Inculpatele L.R. şi U.E. au criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, în esenţă, următoarele motive:
- Se impunea achitarea inculpatelor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, reţinute în sarcina acestora, întrucât nu poate să fie reţinută varianta elementului material al acestei infracţiuni, respectiv iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, deoarece din cei patru membrii ai grupului arătat de parchet, şi anume inculpatul A.S.R.E.N., învinuitul K.S.A.A., M.V.C. şi L.R., prima instanţă a reţinut că numai inculpata L.R. şi inculpatul M.V.C. sunt vinovaţi, astfel că nu mai subzistă grupul infracţional care, conform legii, este necesar a fi constituit de 3 sau mai multe persoane care să-l compună.
În acest sens, au arătat că A.S.R.E.N. a fost achitat, iar în privinţa inculpatului K.S.A.A. s-a disjuns cauza la urmărire penală, acesta nefiind trimis în judecată, astfel că o activitate infracţională săvârşită numai de două persoane din care face parte şi inculpata L.R., nu poate fi suportul iniţierii sau constituirii unui grup criminal organizat, în sensul Legii nr. 39/2003.
Mai mult, din nicio probă administrată la urmărirea penală sau la judecată nu a rezultat modalitatea în care inculpata L.R. ar fi iniţiat constituirea unui grup infracţional, că ar fi avut această idee vizând conceperea unui plan în urma căruia să fie repartizate coinculpaţilor sarcini în comiterea contrabandei şi că s-ar fi acţionat în acest sens pentru a se atinge scopul asocierii.
Ca atare, sub aceste aspecte arătate, s-a solicitat, în principal achitarea inculpatei L.R., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există - deoarece aceasta nu rezultă din probe - pentru infracţiunea prevăzută la art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003, iar, în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală - ca urmare a prezenţei unui grup infracţional constituit din doar 2 persoane.
Cu referire la inculpata U.E. au fost invocate aceleaşi motive şi aceleaşi temeiuri ca şi la inculpata L.R., susţinându-se, de asemenea, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe aceleaşi considerente arătate cu referire la inculpata L.R., arătându-se, în mod expres, că inculpata U.E. nu putea să adere la acest grup, în sensul legii penale, deoarece grupul format din două persoane nu poate fiinţa ca şi grup infracţional, aşa cum rezultă, de asemenea, din Legea nr. 39/2003, astfel că nu există activitatea de aderare sau sprijinire a acestui grup, aşa cum este incriminată de această lege.
- Se impunea achitarea inculpatelor şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. a) combinat cu art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, săvârşită de către inculpata L.R., în calitate de autor, şi inculpata U.E., în calitate de complice.
În acest sens, s-a arătat că activitatea cu caracter comisiv ce constituie elementul material al infracţiunii de contrabandă în varianta normativă pentru care s-a dispus condamnarea, presupune acţiunea de trecere, traversare, depăşire, pătrundere, aducerea unui bun sau mărfuri peste frontiera de stat, aşa cum este definită în art. 1 din O.U.G. nr. 105/2002, în sensul pătrunderii pe teritoriul României, venind de pe teritoriul unui alt stat.
Din probele administrate în cauză au rezultat că mărfurile care au fost ascunse în container, respectiv ţigaretele, au fost introduse în ţară la Constanţa, în acest loc fiind trecută graniţa României, şi anume prin Biroul Vamal Zona Liberă Constanţa Sud, deci printr-un loc destinat controlului vamal, cu atât mai mult cu cât asupra acestui container a fost efectuat un control vamal atât fizic cât şi documentar.
Ca atare, s-a susţinut, cel mult, existenţa unei forme tentate a infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, întrucât din probatoriul administrat în cauză, a reieşit cu caracter de certitudine că acţiunea de introducere a ţigaretelor a fost întreruptă de autorităţi, marfa fiind descoperită de acestea la punctul vamal din Constanţa, unde a fost efectuat controlul asupra containerului.
În ceea ce priveşte, însă, persoana care a realizat acţiunea de introducere în ţară a ţigaretelor, prima instanţă nu a făcut dovada că aceasta era inculpata L.R., mai mult, nicicând, nici chiar după ce containerul a primit liber de vamă la Piteşti, marfa nu a fost deţinută de inculpată pentru a se putea relua din punct de vedere fizic acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de contrabandă în varianta prevăzută de art. 270 alin. (2) C. vam.
Pe de altă parte, inculpata L.R. nu era beneficiară a mărfii, iar eventualele formalităţii efectuate de aceasta sau de alţi inculpaţi pentru realizarea importului, aşa cum au fost reţinute în cauză, nu pot echivala cu acţiunea de introducere în ţară a mărfurilor ilegale de contrabandă, nesubzistând astfel elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. a) combinat cu art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006.
În consecinţă, s-a impus a se constata că fapta de introducere a mărfurilor nedeclarate în ţară prevăzută de articolele menţionate, nu a fost săvârşită de inculpata L.R., astfel că se impune achitarea acesteia, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la infracţiunea de contrabandă săvârşită de inculpata U.E., s-a arătat că aceasta nu a avut nicio contribuţie la introducerea în ţară a mărfurilor, astfel încât nu se poate reţine în sarcina ei o complicitate la infracţiunea de contrabandă.
Redactarea de către această inculpată a unui înscris la cererea inculpatei L.R. pe un formular tipizat folosit de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor nu a reprezentat un act material de ajutor la introducerea în ţară a mărfurilor, mai ales în condiţiile în care acest înscris nu este nici document de transport şi nici document comercial.
Aşadar, se impunea achitarea inculpatei U.E. în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cu referire la cea de-a treia infracţiune reţinută atât în sarcina inculpatei L.R. cât şi în sarcina inculpatei U.E., şi anume art. 272 lit. a) combinat cu art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, vizând folosirea la Autoritatea Vamală de documente de transport comerciale care se referă la alte mărfuri decât cele prezentate în vamă, infracţiune reţinută ca fiind săvârşită în calitate de autor de către inculpata L.R. şi în calitate de complice de către inculpata U.E., se arată de către apărare că aceste infracţiuni nu subzistă, având în vedere, în esenţă, faptul că elementul material al acestei infracţiuni, respectiv acela de folosire de documente nereale la organul vamal nu este susceptibil de participaţie, potrivit incriminării legale menţionate.
Aceasta, deoarece acţiunea de folosire a unui document a fost un act personal prin esenţa sa, astfel că în niciun caz nu a fost posibilă reţinerea participaţiei în ceea ce priveşte această infracţiune.
Mai mult, actele ce au fost folosite la controlul vamal au fost reale, doar faptul că în container se găseau şi alte mărfuri decât cele pentru care au fost prezentate documente, nu înseamnă că aceste acte care prezentau realitatea că în container se găseşte detergent ar fi nereale.
De asemenea, s-a arătat de către apărare, actele de transport şi comerciale fuseseră deja verificate de autorităţile vamale la Constanţa, unde a fost efectuat şi un control vamal, astfel că nu s-a putut reţine aceeaşi faptă în ceea ce priveşte activitatea de la Vama Piteşti, unde nu s-a mai efectuat un control vamal, ci un control de calitate al mărfurilor prezentate.
Ca atare, faţă de cele arătate, s-a solicitat achitarea ambelor inculpate, pentru această infracţiune, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cea de-a patra infracţiune şi ultima reţinută în sarcina inculpatelor, a vizat infracţiunea prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, respectiv infracţiunea de deţinere în vederea punerii în circulaţie, în scop de comercializare de mărfuri contrafăcute, infracţiune reţinută în sarcina inculpatei L.R., în calitate de autor şi a inculpatei U.E., în calitate de complice.
În legătură cu această infracţiune, apărarea a susţinut, de asemenea, că inculpatele au fost greşit condamnate, deoarece deţinerea în sensul incriminării arătate presupune ca marfa ce face obiectul activităţii infracţionale, şi anume marfa din container să fie în posesia inculpatei, dar detentorul acesteia a fost după intrarea în ţară, doar transportatorul care nu o deţinea în scop de comercializare, ci în scop de executare a contractului de transport, inculpata L.R. neavând astfel calitatea de coproprietară a mărfii, nefiind asociată în firma care a realizat importul, care era singura proprietară a mărfii ce o putea deţine în sensul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
În consecinţă, s-a solicitat achitarea inculpatei L.R., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât o asemenea faptă nu poate fi reţinută în sarcina acesteia.
Pe aceleaşi considerente, de esenţă, s-a solicitat şi achitarea inculpatei U.E., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Ca motiv subsidiar formulat de apărare numai în privinţa inculpatei L.R., este acela vizând, de această dată netemeinicia hotărârii date, sub aspectul individualizării pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia.
Astfel, s-a arătat că, având în vedere circumstanţele personale, constând în lipsa antecedentelor penale, comportamentul bun al acesteia până la momentul descoperirii faptelor, atât în familie cât şi în calitatea sa de asistentă medicală angajată la Spitalul din Mioveni, unde a desfăşurat o activitate apreciată, aşa cum a rezultat din caracterizările depuse, la care s-au adăugat şi faptul că are un copil minor spre creştere şi educare, s-a impus, în măsura în care s-a reţinut vinovăţia acesteia, a se reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, aplicarea unei pedepse rezultante de maxim 3 ani închisoare şi orientarea spre modalitatea suspendării sub supraveghere a pedepsei, în condiţiile art. 861 C. pen. şi nu în condiţiile art. 57 C. pen., cum a hotărât prima instanţă.
- Inculpatul M.V.C. a criticat, de asemenea, soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive, de esenţă:
S-a impus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003, având în vedere că nu subzistă grupul infracţional, în sensul Legii nr. 39/2003, deoarece nu este posibil ca doar el şi inculpata L.R. să constituie - obiectiv - un grup infracţional, fiind vorba de numai două persoane, întrucât ceilalţi doi inculpaţi de origine iordaniană, fraţii A. şi K., nu pot face parte din acest grup, în sensul legii penale, deoarece unul este achitat iar în privinţa celuilalt s-a disjuns cauza.
De asemenea, achitarea s-a impus, întrucât nu au existat probe că ar fi acţionat fiecare din acest grup infracţional cu un plan bine stabilit, cu roluri clar determinate, cu atât mai mult cu cât s-au arătat mereu împreună în portul Constanţa, astfel că inculpaţii care constituie un astfel de grup dacă ştiau conţinutul real al containerului, nu s-ar fi expus cu uşurinţă vizibilă în faţa autorităţilor şi nu ar fi căutat un comisionar vamal sau nu ar fi importat detergent la un preţ foarte mic, de natură a atrage atenţia autorităţilor.
Totodată, s-a arătat că pentru ca instanţa să reţină săvârşirea unei infracţiuni a fost necesară ca prezumţia de nevinovăţie să fie răsturnată prin probe certe, sigure, care să conducă la concluzia neechivocă a vinovăţiei inculpaţilor.
În acelaşi timp, s-a invocat şi o încheiere din 23 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, în care instanţele au constatat că nu există nici măcar indicii pentru existenţa grupului infracţional prevăzut de art. 8 din Legea nr. 39/2003, ulterior acestei date neadministrându-se nicio probă sub acest aspect, încălcându-se, astfel, puterea lucrului judecat.
Ca atare, a solicitat achitarea pentru această infracţiune, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina sa, şi anume infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. a), combinat cu art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, inculpatul a arătat că nu este vinovat de această infracţiune.
Astfel, din nicio probă nu a rezultat că ar fi cunoscut conţinutul real al containerului trimis din C., el fiind în eroare asupra naturii mărfurilor, fiind convins că cele menţionate în actele de transport maritim şi de export din C. concordă cu realitatea.
În acest sens, s-a arătat că doar simpla cunoaştere a unor persoane ori existenţa unor relaţii de afaceri nu a putut justifica concluzia de a fi vinovat pentru această activitate de introducere de mărfuri ilegal în ţară, mai exact, nu ştia de existenţa ţigărilor găsite ulterior în containerul în care acestea se aflau depozitate alături de pachetele de detergent.
Pe de altă parte, nu a îndeplinit nicio activitate de transbordare pe ţărm în portul Constanţa Sud, Agigea, sau de transport în punctul vamal al acestor ţigări, aceste activităţi fiind efectuate de alte persoane, respectiv operatorii din port, textul legal sancţionând activităţile fizice de trecere peste graniţă a unor mărfuri, iar nu prezentarea de documente care să permită trecerea peste graniţă, aşa cum rezultă, în principal, din situaţia că legiuitorul a sancţionat în alt text, respectiv art. 272 din Legea nr. 86/2006 această activitate.
În consecinţă, a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. sau în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., dacă se aprecia cu referire la acest ultim temei că introducerea în ţară a mărfurilor a fost realizată doar ca urmare a trimiterii transportului de către K.
De asemenea, nici pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 combinat cu art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, nu s-a considerat vinovat.
Astfel, inculpatul a arătat că la vamă, cu excepţia documentelor societăţii comerciale T.A. SRL, nu s-a folosit decât un singur document care provenea de la el, respectiv declaraţia pe propria răspundere că nu va pune dero în circulaţie fără a-l eticheta corespunzător, toate celelalte documente fiind transmise de K. către inculpata L.R., aceasta din urmă ocupându-se de formalităţile vamale.
În acelaşi timp, a arătat că nu a cunoscut că marfa din container era în parte alta decât cea menţionată în documentele de transport şi comerciale prezentate la vamă, susţinând, de asemenea, că nu reiese din nicio probă că certificatul de conformitate ar fi fals, praful găsit în cutiile de detergent având calităţi specifice detergenţilor, astfel că nici acuzaţia folosirii certificatului fals nu subzistă.
Ca atare, s-a impus achitarea sa în baza art. 10 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 51 C. pen. - documentul de transport atestând un conţinut doar în parte real al containerului - şi cele ale art. 10 lit. a), vizând documentul constând în certificatul de conformitate al detergentului.
De asemenea, în ceea ce priveşte ultima infracţiune reţinută în sarcina sa, şi anume cea prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, nici această infracţiune nu a subzistat fiind greşit condamnat şi pentru această infracţiune.
În acest sens, a arătat că nu a cunoscut că în container se află nici ţigări şi nici nu le-a deţinut efectiv, detentorul mărfii fiind după intrarea în ţară doar transportatorul care nu o deţinea în scop de comercializare ci în scop de executare a contractului de transport.
A precizat, totodată, sub acest aspect, că deţinătorul mărfii din container ar fi fost numai societatea comercială importatoare - nicidecum persoana care conducea această societate - dar numai după ce marfa era recepţionată faptic.
De aceea, sub acest aspect, a solicitat achitarea, în principal, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen.
O altă critică formulată de inculpat, sub aspectul nelegalităţii, a fost aceea că judecătorul pornind de la convingerea că inculpaţii au fost vinovaţi, a demonstrat lipsă de imparţialitate, întrucât a analizat ca fiind reale toate faptele şi împrejurările de care face vorbire în considerente, deşi nu au fost susţinute de probe, încălcând prezumţia de nevinovăţie a cărei consecinţă se regăseşte în adagiul în dubio pro reo.
În fine, soluţia a fost criticată şi sub aspectul netemeiniciei, sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că se impun a fi reţinute circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele incriminatoare, iar prin aplicarea regulilor concursurilor de infracţiuni, aplicarea unei pedepse rezultante de cel mult 3 ani închisoare, cu executare nu în condiţiile art. 57 C. pen., aşa cum a stabilit prima instanţă, ci în condiţiile art. 861 C. pen.
În acest sens, pentru a se reţine astfel de circumstanţe atenuante, a arătat că a avut anterior săvârşirii faptelor un comportament social corespunzător, realizând venituri exclusiv din muncă, ca urmare a societăţii comerciale unde era angajat administrator sau numai asociat, are un copil minor, care are nevoie de sprijinul moral cât şi material din partea tatălui, cu atât mai mult cu cât soţia sa este şomeră şi nu are alte mijloace de trai.
- Inculpatul D.N. a criticat, de asemenea sentinţa, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele motive:
S-a impus achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, deoarece grupul organizat, aşa cum pretind dispoziţiile Legii nr. 39/2003, trebuie să fie format din cel puţin 3 persoane, iar cum prin sentinţa apelată s-a dispus achitarea inculpatului A., nu se poate reţine un grup format din inculpaţii L.R. şi M.V.C., la care să fi aderat, impunându-se, astfel, achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Nu a avut intenţia de a adera la un grup infracţional, necunoscând cetăţenii arabi implicaţi în această activitate infracţională, este prieten şi angajat al inculpatului M.C. şi o cunoaşte din Mioveni pe inculpata L.R., dar simpla cunoaştere a acestor persoane nu înseamnă aderarea la un grup organizat, astfel că într-o altă variantă se impune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă, reţinută în sarcina sa, incriminată de dispoziţiile art. 270 - 272 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, o atare infracţiune nu subzistă, cu privire la persoana sa, chiar dacă ea poate subzista, cu referire la alte persoane, deoarece în ţară au fost introduse ţigări fără respectarea regulamentelor vamale.
În acest sens, a arătat că, personal, nu a introdus şi nu a ajutat în niciun fel la introducerea în ţară a unor ţigări de contrabandă, de aceea se impune achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru această infracţiune.
Cu referire la ultima infracţiune reţinută în sarcina sa, şi anume cea prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, arată că nici această infracţiune de complicitate la deţinerea în vederea punerii în circulaţie, în scop de comercializare de ţigarete contrafăcute nu poate subzista, deoarece nu a ajutat la deţinerea acestor ţigări, impunându-se astfel achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În continuare, în legătură cu acuzaţiile prin care se arată vinovăţia sa, inculpatul a arătat că s-au avut în vedere 3 aspecte de care s-ar face vinovat, şi anume, asigurarea supravegherii zonei, mai exact a supravegherii sediului vămii din Piteşti, căutarea unui spaţiu de depozitare găsit la inculpatul M.I., care îi era prieten şi patron, precum şi închiderea operaţiunilor de vămuire.
În legătură cu această împrejurare, şi anume închiderea operaţiunilor de vămuire, a arătat că nu avea cum să încheie operaţiunile de vămuire, întrucât, în final, declaraţia vamală a fost printată la calculator la orele 16,31, iar din procesul-verbal al B.C.C.O. Piteşti se arată că la ora 12,30 a părăsit sediul vămii, la ora 13,00 a plecat camionul, iar la ora 15,00 era dus la depozit de către poliţiştii de la combaterea crimei organizate.
Practic, operaţiunea de vămuire încetase, declaraţia vamală fiind ulterioară, astfel că nu a avut cum să se reţină această pretinsă activitate infracţională, în sensul că ar fi încheiat operaţiunea de vămuire, cu atât mai mult cu cât nu a semnat în numele societăţii şi nu a făcut nimic legat de acest import, fiind un simplu angajat al firmei SC T.A. SRL, care a pus la dispoziţie spaţiul de închiriat la solicitarea sa şi care a predat nişte acte, ceea ce intra în atribuţiile sale de serviciu conform fişei postului, o astfel de activitate neconstituind o aderare la un grup organizat sau un ajutor dat la săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Partea responsabilă civilmente SC T.A. SRL, prin apărător, a criticat, de asemenea, soluţia sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, în esenţă, următoarele motive:
- să se constate că nu există niciun prejudiciu în cauză, aceasta fiind cea de-a doua variantă a expertizei, expertiză făcută de partea civilă şi care nu a fost contestată, avându-se în vedere că această marfă contrafăcută nu a fost pusă în circulaţie spre comercializare, astfel că nu subzistă acest prejudiciu, aşa cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, a arătat, tot cu privire la greşita sa obligare a inculpatului M.V.C., în solidar cu ceilalţi inculpaţi, precum şi în solidar cu partea responsabilă civilmente apelantă, că inculpatul M.V.C., administratorul acestei societăţi, nu se face vinovat de săvârşirea niciuneia dintre infracţiunile care sunt reţinute în sarcina sa, apreciind că în mod greşit a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu consecinţa obligării în solidar la plata prejudiciului cauzat, impunându-se, în consecinţă, exonerarea de răspundere civilă, atât a acestuia cât şi a părţii responsabile civilmente, al cărei administrator era.
În legătură cu sechestrul judiciar care a fost pus pe toate bunurile sale ca parte responsabilă civilmente, consideră că această societate nu are nicio culpă care să plătească suma la care a fost obligată, menţionând că astfel de măsuri asigurătorii trebuiau luate şi faţă de bunurile altor persoane, deoarece în cauzele penale există solidaritate în privinţa achitării eventualelor prejudicii, astfel că se impunea ca aceste măsuri asigurătorii să fie luate şi în privinţa celorlalţi inculpaţi, aşa cum s-a arătat.
Partea civilă SC P.M.P. a criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, atât pe latură penală cât şi pe latură civilă.
Astfel, din concluziile detaliate a rezultat că în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, consideră că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, reţinută în cauză, având în vedere, în principal, următoarele aspecte, şi anume: cantitatea mare de ţigarete contrafăcute importate, disimularea bunurilor importate pentru înşela vigilenţa organelor vamale, precum şi faptul că ţigaretele sunt mărfuri cu un oarecare grad de risc asupra sănătăţii consumatorilor, iar achiziţionarea acestora de la persoane neautorizate nu conferă nicio garanţie privind calitatea produsului. Rechizitoriul şi materialul probator aferent, abundă în dovezi susceptibile să construiască imaginea conduitei ilegale a inculpaţilor, se arată de către partea civilă.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, partea civilă a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea civilă formulată în cauză, pe considerentul de esenţă că inculpaţii nu au realizat profit din vânzarea mărfurilor contrafăcute.
În acest sens, a arătat că această contrafacere este prin sine o faptă prejudiciabilă, ea vătămând atât pe consumatori cât şi pe titularul mărcii contrafăcute. Arată sub acest aspect, că întotdeauna consumatorul în astfel de situaţii cumpără un produs contrafăcut nu pentru ceea ce este acest produs, ci pentru ceea ce scrie pe ambalajul acestuia, astfel că banii pe care consumatorul îi plăteşte autorului contrafacerii i se cuveneau producătorului bunului respectiv şi, în aceste condiţii, autorul contrafacerii săvârşeşte o îmbogăţire fără justă cauză.
În acelaşi timp, consumatorul dezamăgit de produsul contrafăcut poate adopta conduita de a nu mai cumpăra produsul respectiv, după ce realizează că este de o calitate inferioară, încetând să mai fie fidel mărcii sub care se comercializează respectivul produs, orientându-se astfel spre un produs similar, posibil al unui concurent, astfel că în acest mod contrafacerea generează scăderea încrederii în marcă şi migrarea consumatorilor ataşaţi mărcii către un brand similar.
În continuare, în esenţă, partea civilă, în vederea modului de calculare a daunelor, în cazul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală, invocă Decizia nr. 48 a Consiliului Uniunii europene, transpusă în legislaţia internă, prin Ordonanţa nr. 100/2005, care vizează trei criterii alternative de evaluare a daunelor interese materiale, printre care cel al profitului autorului contrafacerii aplicabil în speţă.
În legătură cu acest profit, se arată că, având în vedere valoarea ţigaretelor stabilite la preţul oficial - aproximativ 1,4 milioane RON - menţionat în calcul depus la instanţa de fond şi în expertiza efectuată, trebuie scăzut preţul de achiziţii de 7.000 dolari şi taxele vamale şi TVA-ul, în urma acestor operaţiuni ajungându-se la suma aproximativă de 150.000 RON.
În ceea ce priveşte daunele morale, solicită suma de 10.000 euro, câte 5.000 euro pentru fiecare marfă, considerând că deşi practica instanţelor de judecată sub acest aspect este variată, se impune acordarea daunelor morale, având în vedere, ca şi criteriu, printre altele, modul de săvârşire a contrafacerii şi, desigur, renumele şi valoarea mărcii încălcate, având în vedere că mărcile C. şi L.M. sunt două dintre cele mai renumite mărci de ţigarete.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art. 378 C. proc. pen., precum şi în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel Piteşti a constatat că apelurile declarate de parchet şi de partea responsabilă civilmente au fost de admis, iar cele ale inculpaţilor şi ale părţii civile de respins.
Astfel, din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii, în esenţă, subzistă următoarea situaţie de fapt:
În cursul anului 2010, inculpata L.R. împreună cu inculpatul K.S.A.A. s-au deplasat în C. şi au achiziţionat marfă, inclusiv ţigări, pe care le-au încărcat în două containere maritime, într-unul din acestea fiind şi pachetele de ţigări, în acest demers fiind implicat şi fratele inculpatului K.S.A.A., şi anume inculpatul A.S.R.E.N.
La data de 21 iulie 2010, marfa a ajuns în Constanţa, marfă care a avut-o ca destinatară pe SC T.A. SRL, al cărui administrator era M.V., biroul vamal de deschidere a tranzitului fiind cel de intrare a mărfii în ţară, respectiv Constanţa Sud Agigea, iar cel de confirmare fiind D.J.A.O.V. Argeş, data limită de închidere a operaţiunii de import acordată de sistemul informatic fiind 29 iulie 2010.
Având în vedere că în evidenţele autorităţii vamale, atât exportatorul mărfii cât şi importatorul se aflau la prima operaţiune de acest gen, coroborat cu faptul că marfa provine din C., s-a apreciat de către lucrătorii vamali de la Constanţa Sud Agigea că existau suspiciuni cu privire la acest tranzit, având ca marfă ţigări, motiv pentru care s-a întocmit o analiză de risc a operaţiunii care a inclus şi scanarea containerului, rezultatul obţinut confirmând prezenţa altor mărfuri decât cele declarate, posibil ţigarete, astfel că acest transport a intrat în supravegherea organelor abilitate.
În data de 27 iulie 2010, în punctul vamal Constanţa Sud Agigea s-a acordat liberul de vamă, marfa părăsind incinta zonei libere, fiind încărcată într-un mijloc de transport alcătuit din tractor şi remorcă, condus de martorul D.Ş. din Constanţa, acest transport sosind la destinaţie în dimineaţa zilei de 27 iulie 2010, tir-ul parcând în curtea interioară a D.J.A.O.V. Argeş.
În aceeaşi dimineaţă, când s-a deschis vama, din partea firmei importatoare SC T.A. SRL, s-a prezentat inculpata L.R., care a predat actele luate de la martorul D.I., şoferul tir-ului - pe care le avea în legătură cu acest transport - comisionarului vamal M.I., în vederea întocmirii formalităţilor necesare pentru închiderea tranzitului şi efectuarea importului.
De menţionat că în declaraţia vamală a rezultat că marfa ce a făcut obiectul transportului este constituită din detergent şi anume 740 cutii a câte 6 bucăţi, precum şi două maşini de preparat îngheţată.
Recepţia şi înregistrarea declaraţiei vamale şi a borderoului cu documente anexate a fost efectuată de lucrătorul vamal inculpata C.E., care a hotărât alocarea culoarului galben al operaţiunilor de control, aşa cum prevede regulament de ordin intern, şi alte instrucţiuni în acest sens, culoar galben care implica numai obligaţia de control documentar.
Întrucât lucrătorul de la punctul de control documentar P.I. a constatat că între documentele anexate nu se regăsea certificatul de conformitate cu prevederile CEE al produsului de import, s-a hotărât a fi prezent şi un reprezentant din partea autorităţii pentru protecţia consumatorului, la faţa locului venind martorul V.G. care, constatând că marfa nu a fost însoţită de certificatul de conformitate, iar toate informaţiile erau în limba engleză, a decis că punerea în circulaţie a detergentului se poate face numai cu condiţia prezentării certificatului de conformitate, precum şi ale altor acte necesare, potrivit reglementărilor interne.
În această situaţie, cu concursul inculpatei U.E., a fost "fabricat" un astfel de document, atât în limba română cât şi în engleză, care a fost depus şi la dosarul operaţiunii de import.
Mai mult, printre astfel de acte necesare, potrivit legii, se impunea a fi făcută şi o declaraţie pe propria răspundere de către destinatarul mărfii, respectiv de către inculpatul M.V.C., privind conformitatea mărfii, acesta solicitând inculpatului D.N. să întreprindă el demersurile care se impun în numele societăţii sale, inculpatul D.N. fiind angajat al acestei societăţi, acesta ocupându-se în final de închiderea operaţiunilor de vămuire.
S-a menţionat că inculpata U.E., care era prietena inculpatei L.R. şi, totodată, concubina inculpatului M., s-a implicat şi aceasta în întocmirea actelor vizând operaţiunea de vămuire a transportului menţionat, redactând pe calculatorul de serviciu documentele ce lipseau din dosarul de import, cum ar fi declaraţia de conformitate menţionată, declaraţie ce trebuia să emane de la exportator.
Avându-se în vedere toate aceste situaţii, vizând completarea actelor ce însoţeau transportul ce urma să fie supus controlului vamal, compartimentul de specialitate şi analiză de risc din cadrul Vămii Piteşti, au hotărât relocarea operaţiunii de control pe culoarul roşu de vămuire, ceea ce însemna un control, de această dată, nu numai documentar, control care se putea face prin alocarea culoarului galben, aşa cum s-a menţionat, ci şi un control fizic prin sondaj.
Acest control fizic a fost efectuat de către inculpata C.E., ulterior, după efectuarea tuturor formalităţilor necesare, marfa a fost scoasă din incinta biroului vamal şi pusă în liberă circulaţie.
Ca urmare, tir-ul cu containerul în care se aflau mărfurile ce au făcut obiectul importului şi vămuirii, a ajuns la Mioveni la un depozit privat.
În timp ce mărfurile se descărcau din container au intervenit echipajele mobile ale vămii, împreună cu organele de poliţie care monitorizau transportul.
La acest moment al descinderii, fuseseră deja descărcate din containerul de marfă mai multe colete în care se aflau cutii de detergenţi care conţineau pudră detergent, dar şi alte cutii inscripţionate "detergent powder" în care se aflau cartuşe de ţigări învelite în folie neagră, mai mult, inculpatul M.V.C. fiind surprins de organele constatatoare când manevra un colet care era desfăcut şi în care se observa folia de protecţie a ţigaretelor.
Prejudiciul cauzat de toţi aceşti inculpaţi care au fost trimişi în judecată a fost de 2.559.315,34 RON, ca despăgubiri către partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, reprezentând datorie vamală, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere, ca urmare a cantităţii de 996.000 bucăţi ţigarete L.M. şi 1.884.000 bucăţi ţigarete C., introduse în ţară prin sustragere de la control vamal.
Având în vedere, în esenţă, această situaţie de fapt, din care rezultă principalele contribuţii ale fiecăruia dintre cei trimişi în judecată la această activitate infracţională, aşa cum rezultă cu prisosinţă din actele şi lucrările dosarului, din ansamblul probator administrat în cauză, Curtea a analizat apelurile declarate atât de parchet, cât şi de toate celelalte părţi în cauză.
În ceea ce priveşte critica parchetului, sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii, Curtea a apreciat că această critică, pe fondul cauzei, în sensul existenţei vinovăţiei a inculpaţilor achitaţi C.E. şi A.S.R.E.N., este întemeiată, însă numai cu privire la inculpatul A.S.R.E.N.
În această privinţă, Curtea nu a împărtăşit susţinerea tribunalului, că acest inculpat este nevinovat, pe considerentul de esenţă susţinut de tribunal, că în privinţa acestui inculpat din probatoriul administrat nu s-a reuşit răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie şi nici conturarea în concret a învinuirilor aduse prin actul de acuzare, astfel că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat nu există, iar infracţiunile de complicitate la contrabandă şi de deţinere de mărfuri contrafăcute nu a fost comisă de inculpat.
În acest sens, Curtea a apreciat că sunt suficiente probe corelate cu indicii temeinice, care să conducă la concluzia că şi inculpatul A.S.R.E.N., fratele inculpatului K.S.A.A. este vinovat cu privire la săvârşirea infracţiunilor cu care prima instanţă a fost sesizată în rechizitoriu.
Astfel, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003, Curtea a reţinut că inculpatul A.S.R.E.N., în perioada aprilie - iulie 2010, a participat împreună cu fratele său K.S.A.A. la iniţierea cât şi constituirea unui grup infracţional, alături de inculpaţii L.R. şi M.V.C., la care au fost cooptaţi şi inculpaţii D.N. şi U.E.
În acelaşi timp, Curtea a considerat că inculpatul a săvârşit şi infracţiunile de complicitate la infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, având în vedere, printre altele, supravegherea modului de derulare a tranzitului vamal şi al importului de ţigări, stabilirea contactului telefonic cu inculpata L.R. în această perioadă de sosire a mărfurilor în portul Constanţa Agigea, şi de finalizare a operaţiunilor de vămuire în vama Piteşti, prezenţa continuă în sediul firmei, proprietara în fapt a ţigărilor, astfel că toate acestea constituie acte de complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni, care constă nu numai în introducerea în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal a mărfurilor, dar şi în sustragerea de la controlul vamal al acestora, ceea ce este cazul în speţă.
De altfel, inculpatul A.S.R.E.N. a fost trimis în judecată pentru acte de complicitate anterioară sub forma înlesnirii, care nu au făcut parte în mod obligatoriu din latura obiectivă a infracţiunilor săvârşite în mod nemijlocit de alţi lideri ai grupului, toate aceste acte putând avea autonomie proprie, aşa cum susţine parchetul.
S-a reţinut şi infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 272 din Legea nr. 86/2006, şi anume a folosirii la autoritatea vamală a unor documente care se referă la alte mărfuri - detergent în loc de ţigări - decât cele prezentate în vamă, astfel că şi sub acest aspect inculpatul se face vinovat de această infracţiune.
Totodată, în sarcina acestui inculpat - de altfel fără ajutorul inculpatului A.S.R.E.N., aflat în România, în perioada vizată la domiciliul nepoatei sale L.R., în contextul în care fratele său K.S.A.A. nu s-a aflat decât în intervale scurte de timp în România, după care a plecat în Iordania sau în alte ţări, nu se putea realiza o astfel de reuşită a afacerii de transport ilegale de ţigări sustrase controlului vamal - s-a constatat că se impune a fi reţinută şi cealaltă infracţiune prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, republicată, întrucât acesta, împreună cu grupul infracţional organizat, a deţinut, având în vedere calitatea sa de coproprietar, a pus în circulaţie un astfel de produs, identificat cu ţigările, care a purtat o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, în speţă producătorul autorizat SC P.M.
Aşadar, apelul parchetului sub acest aspect, al greşitei achitări a inculpatului A.S.R.E.N., a fost admis.
Curtea a constatat, însă, că este de respins critica parchetului cu privire la greşita achitare a inculpatei C.E., pe considerentul de esenţă, că în privinţa acestei inculpate care nu a făcut parte din grupul criminal organizat, există suficiente dubii în legătură cu vinovăţia sa pentru infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, aşa cum corect arată, de altfel, şi tribunalul nuanţat, în motivarea sa.
Cu referire la cealaltă critică a parchetului, şi anume greşita aplicare în privinţa inculpaţilor U.E. şi D.N. a pedepsei complementare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art. 272, combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi neaplicarea aceloraşi inculpaţi pedepselor accesorii prevăzute de art. 71 C. pen., Curtea a constatat că o atare critică este întemeiată, întrucât pedeapsa complementară de un an a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 272 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, săvârşită de inculpata U.E., precum şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 272 alin. (2) lit. a), combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, au fost greşit aplicate, având în vedere nelegalitatea unei astfel de pedepse, care este condiţionată de aplicarea unei pedepse principale de cel puţin 2 ani închisoare, aşa cum pretind dispoziţiile art. 65 C. pen.
Oricum, în cauză instanţa de judecată a stabilit o pedeapsă principală cu închisoarea numai de un an, pentru astfel de infracţiuni, în mod nelegal a aplicat celor doi inculpaţi U.E. şi D.N. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe un an de zile.
De asemenea, Curtea a considerat întemeiată şi critica vizând neaplicarea pedepselor accesorii, astfel că, Curtea a modificat hotărârea şi sub acest aspect.
În legătură cu criticile formulate de apelanţii-inculpaţi, Curtea a considerat că se impune în prealabil o structurare a lor, ca şi motive comune atunci când acestea au vizat acelaşi aspect criticat.
Astfel, în legătură cu critica comună vizată de achitarea apelanţilor-inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, întrucât nu poate fi reţinută varianta elementului material al acestei infracţiuni, vizând iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, pe considerentul că, eventualul grup este constituit numai din două persoane, şi anume inculpatul M.V.C. şi L.R., pentru care s-a dispus condamnarea, o atare critică nu poate fi primită.
Este adevărat că, potrivit Legii nr. 39/2003, un astfel de grup trebuie să fie constituit din cel puţin 3 persoane care să-l compună, dar, în cauză subzistă componenţa acestui grup de 4 persoane care l-au iniţiat şi constituit, şi anume cei doi inculpaţi M.V.C. şi L.R., precum şi inculpatul A.S.R.E.N. şi fratele său K.S.A.A., aşa cum rezultă cu prisosinţă din probele dosarului.
Faptul că inculpatul A.S.R.E.N. a fost achitat, aceasta nu înseamnă că hotărârea primei instanţe are autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat mai sus, în apel Curtea a apreciat că acesta este vinovat, astfel că el se adaugă, ca şi persoană care constituie grupul, alături de cei doi inculpaţi menţionaţi.
De asemenea, nici faptul că fratele său K.S.A.A. nu a fost trimis în judecată, nu înseamnă că acesta nu poate fi considerat o altă persoană a grupului, desigur, dacă sunt indicii şi probe sub aspectul acestei participări la activitatea infracţională, astfel de indicii şi probe privind presupusa participare la constituirea grupului criminal organizat existând, la acest moment, aşa cum s-a reliefat mai sus, în sensul că acesta a cumpărat ţigările din banii săi, alături de inculpata L.R., ce fac obiectul contrabandei cu ţigări, ce vizează această cauză.
De aceea, Curtea a înlăturat susţinerea apărării care solicită achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece în cauză subzistă prezenţa unui grup infracţional constituit din doar 2 persoane.
O altă critică invocată este aceea că inculpata L.R. nu ar fi iniţiat constituirea unui astfel de grup criminal organizat, iar inculpata U.E. nu a aderat la acest grup, întrucât o asemenea faptă nu există, nefiind probe sub acest aspect, ceea ce impune achitarea acestora în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Curtea a considerat, însă, aşa cum rezultă din probele administrate la urmărire penală, că ambele inculpate se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, pentru care în mod corect au fost condamnate.
La fel, există probe şi cu privire la inculpata U.E. care a aderat şi sprijinit grupul infracţional arătat mai sus, tot în scopul săvârşirii unei infracţiuni, cum este contrabandă, pentru obţinerea de beneficii materiale, reliefându-se sub acest aspect, faptul că a redactat pe calculatorul de serviciu documente necesare constituirii şi funcţionării grupului. în acelaşi timp, aceeaşi critică vizând inexistenţa infracţiunii de constituire a unui grup criminal organizat, pe considerentul că fapta nu există, impunându-se achitarea, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost formulată şi de inculpatul M.V.C., care a susţinut că acuzarea nu a perceput corect realitatea, singurul care a ştiut de datele operaţiunii reale fiind învinuitul K.S.A.A., cu privire la care s-a disjuns urmărirea penală, care, pentru siguranţa operaţiunii era interesat ca numai el să ştie realitatea, pentru a avea şanse de reuşită.
Totodată, sub aspectul inexistenţei nu numai a probelor, dar şi a indiciilor arată, printr-o încheiere din 23 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, nu s-au constatat astfel de indicii privind săvârşirea faptei, încheiere vizând măsuri preventive, ceea ce conduce la concluzia că nu se face vinovat de o astfel de infracţiune.
Curtea a reţinut, însă, cu referire la criticile arătate, că din ansamblul probator al cauzei, inclusiv de la urmărirea penală, rezultă că inculpatul M.V.C. a fost implicat în această activitate infracţională şi care a gestionat împreună cu inculpata L.R., în principal, întreaga situaţie vizând transportul ilegal de ţigări contrafăcute, mai ales pe perioada 21 iulie 2010, când containerul cu ţigări a fost introdus în punctul vamal Constanţa Agigea, până la data de 29 iulie 2010, când, în final, a fost surprins chiar de către organele de urmărire penală, în timp ce manevra un colet care era desfăcut şi în care se observă folia de protecţie a ţigaretelor, colete desfăcute după ce s-au încheiat operaţiune de vămuire la vama din Piteşti, în depozitul privat din Mioveni, unde începeau să fie descărcate pachete cu detergenţi în care se aflau ţigările ce au făcut obiectul contrabandei.
De aceea, faţă de aceste susţineri de esenţă, criticile acestui inculpat, vizând, de asemenea, inexistenţa infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, vizând constituirea unui grup criminal organizat, în sensul că nu există acest grup şi că nu ştia de aceste ţigări, au fost totalmente înlăturate.
În legătură cu altă critică comună formulată de apelanţii inculpaţi, aceea că inculpaţii nu se fac vinovaţi nici de infracţiunea prevăzută de art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, întrucât, în opinia apărării, o atare infracţiune nu subzistă, având în vedere faptul că elementul material al acesteia, respectiv acela de folosire de documente nereale la organul vamal, nu este susceptibil de participaţie, mai mult, susţine apărarea, actele ce au fost folosite la controlul vamal sunt reale, iar faptul că în container se găseau şi alte mărfuri decât cele pentru care au fost prezentate documente nu înseamnă că aceste acte care prezentau realitatea că în container se găseşte detergent nu ar fi reale, o atare susţinere s-a consemnat că nu poate fi reţinută.
Nici ultima critică sintetizată, conform motivelor de apel expuse, cu referire la toţi inculpaţii, şi anume că nu subzistă nici infracţiunea prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 reţinută, ca şi autorat, în sarcina inculpaţilor M.V.C. şi L.R. şi ca şi complicitate, în sarcina inculpaţilor U.E. şi D.N. nu a putut fi primită.
Referitor la criticile tuturor inculpaţilor vizând de această dată netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză şi nu nelegalitatea, aşa cum a fost analizată mai sus, curtea consideră că nici această critică subsidiară, vizând, pe de o parte, schimbarea modalităţii de executare din privare de libertate în modalitatea suspendării condiţionate sau suspendării sub supraveghere şi, inclusiv, reducerea cuantumului pedepselor, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, apărare formulată de către inculpaţii L.R. şi M.V., nu poate fi reţinută.
În ceea ce priveşte critica formulată de partea civilă SC P.M.P., sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii, atât pe latura penală, cât şi pe latura civilă, curtea a constatat că toate aceste critici, aşa cum au fost reliefate, nu pot fi reţinute.
În fine, cu privire la recursul părţii responsabile civilmente SC T.A. SRL Mioveni, care a susţinut, în esenţă, conform criticilor invocate, că nu există prejudiciu în cauză, astfel că greşit au fost obligaţi în solidar inculpaţii între ei şi în solidar cu această parte responsabilă civilmente, deoarece marfa contrafăcută nu a fost pusă în circulaţie, curtea apreciază că o atare critică nu poate fi primită.
Însă, Curtea a apreciat că acest prejudiciu stabilit de tribunal nu este un prejudiciu calculat în mod corect, deoarece, în urma expertizei dispuse în cauză de către instanţa de apel, s-a stabilit că prejudiciul reprezentând datoria vamală în cauza de faţă este de 1.924.489 RON, compusă din datorie vamală 1.309.622 RON, dobânzi 418.424 RON şi penalităţi de întârziere 196.443 RON.
Ca atare, curtea a admis apelul părţii responsabile civilmente SC T.A. SRL Mioveni numai sub acest aspect şi a redus despăgubirile civile către partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni vamale Bucureşti de la suma de 2.559.315,34 RON, reţinută de tribunal, la suma de 1.924.489 RON, calculată conform raportului de expertiză arătat, sumă reprezentând datorie vamală la data de 29 iulie 2010, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate până la data de 20 septembrie 2012, la care a adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate până la data achitării integrale a debitului, urmând a-i obliga pe inculpaţii L.R., M.V.C., U.E. şi A.S.R.E.N., în solidar între ei şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.A. SRL Mioveni la plata acestor despăgubiri.
Faţă de toate aceste considerente, aşa cum au fost expuse mai sus, în sensul celor arătate, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a dispus:
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti şi de partea responsabilă civilmente SC T.A. SRL, împotriva Sentinţei penale nr. 507 din 17 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 1252/109/2011.
A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
A înlăturat achitarea inculpatului A.S.R.E.N.
A condamnat pe acest inculpat la:
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003;
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006;
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 272 din Legea nr. 86/2006;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele principale şi complementare stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatei U.E., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
A înlăturat pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006.
A recontopit pedepsele complementare stabilite pentru celelalte infracţiuni, urmând ca inculpata să execute, pe lângă pedeapsa principală şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului D.N., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
A înlăturat pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006.
A recontopit pedepsele complementare stabilite pentru celelalte infracţiuni, urmând ca inculpatul să execute, pe lângă pedeapsa principală şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpaţilor U.E. şi D.N., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate, suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
A redus despăgubirile civile către partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni vamale Bucureşti de la suma de 2.559.315,34 RON la suma de 1.924.489 RON reprezentând datorie vamală la data de 29 iulie 2010, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate până la data de 20 septembrie 2012, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere, conform raportului de expertiză, calculate până la data achitării integrale a debitului şi a obligat pe inculpaţii L.R., M.V.C., U.E. şi A.S.R.E.N., în solidar între ei şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.A. SRL Mioveni la plata acestor despăgubiri.
Au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii L.R., M.V.C., U.E. şi D.N. şi de partea civilă SC P.M.P., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
Împotriva acestei Decizii nr. 121/A din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, în termen legal s-au exercitat recursuri de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti, inculpaţii M.V.C., L.R., A. S.R.E.N., U.E., D.N., părţile civile SC P.M. SA, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, partea responsabilă civilmente SC T.A. SRL.
Ministerul Public a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, precizând că vizează numai pe inculpata C.E., respectiv greşita achitare a acesteia pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 şi art. 289 alin. (1) C. pen.
A susţinut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpata, inspector vamal cu atribuţii de control fizic, a falsificat declaraţia vamală de import din data de 28 iulie 2010 prin înscrierea unor date şi împrejurări necorespunzătoare adevărului care au condus la validarea operaţiunii de import şi acordarea liberului la vamă unor mărfuri ascunse şi nedeclarate, înlesnind astfel săvârşirea infracţiunii de contrabandă a unei cantităţi importante de ţigări, care ar fi trebuit plasate sub un regim vamal. În aceeaşi ordine de idei, a arătat că inculpata a ignorat obligaţiile de lucrător vamal din fişa postului şi nu a efectuat controlul fizic al mărfurilor, aşa cum era prevăzut în fişa postului, astfel încât a dat posibilitatea să fie depozitate orice alte produse nedeclarate, de asemenea, inculpata nu a efectuat controlul nici în data de 28 iulie 2010, nici în data de 29 iulie 2010, cât timp transportul a staţionat în incinta DJAOV Argeş, prin săvârşirea infracţiunii producându-se o pagubă importantă statului, respectiv 2.559.315,34 RON, reprezentând datorii vamale.
Totodată, a arătat că nu s-a dat eficienţă probelor administrate în cauză, respectiv raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii D.I.I.C.O.T. în care sunt descrise etapele ce trebuiau parcurse de la declaraţia vamală de import, nu au fost avute în vedere nici convorbirile telefonice interceptate la data de 28 iulie 2010 şi nici declaraţiile martorilor D.Ş., C.A., D.E., I.D., din care rezultă clar că inculpata a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii, prin faptul că nu a efectuat acel control fizic al mărfii.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi a deciziei în parte şi pe fond, condamnarea inculpatei pentru aceste două infracţiuni.
Inculpatul M.V.C. a solicitat admiterea recursului formulat, care se încadrează în prevederile art. 3859 pct. 9, pct. 10, pct. 12, pct. 14, pct. 17, pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen.
În susţinerea primului motiv de recurs invocat, a arătat că s-a motivate decizia eliptic, iar în unele cazuri motivarea este practic inexistentă, în condiţiile în care instanţa de apel nu a răspuns solicitării apărării de a se constata că inculpatul M.V.C. a fost într-o eroare de fapt atunci când a realizat importul, fiind convins că se importă detergent la un preţ foarte mic, de asemenea, o altă apărare la care nu s-a răspuns fiind aceea potrivit căreia ţigările contrafăcute nu sunt purtătoare de taxe şi accize.
A mai arătat că un alt considerent care justifică aplicarea pct. 9 al art. 3859 C. proc. pen., este acela potrivit căruia motivarea instanţei de apel cu privire la destinatarul final al mărfurilor din container lipseşte cu desăvârşire. Numai destinatarul final putea fi autorul infracţiunii de contrabandă, ceilalţi fiind eventual complici, dacă ştiau că există o marfă ce nu trebuia sau nu s-a vrut a fi declarată. A susţinut că nici instanţa de apel şi nici prima instanţă nu au răspuns unor argumente esenţiale extrase din împrejurările de fapt, argumente care ar fi dus la concluzia inexistenţei grupului infracţional cât şi la concluzia că inculpatul M.V.C. nu a ştiut conţinutul real al containerului.
Cu privire la motivele de recurs subsumate art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., a arătat că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la două cereri esenţiale pentru părţi.
În acest sens a precizat că instanţa de apel nu a răspuns solicitării de a se constata că în motivarea dată de judecătorul primei instanţe se strecoară o afirmaţie argumentată în sensul că inculpatul M.V.C. ar fi săvârşit şi o infracţiune la legea contabilităţii, judecătorul transformându-se în acuzator, ceea ce îl făcea incompatibil să pronunţe sentinţa, motiv care ar fi dus la desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi soluţionată de către un judecător care se dovedeşte inclusiv în motivare că este nepărtinitor şi asigură cerinţele unui proces echitabil.
A doua chestiune, pe care au evitat să o soluţioneze ambele instanţe, este cea ridicată cu privire la puterea de lucru judecat a unei încheieri pronunţată de Judecătoria Sectorului 5, confirmată în recurs, în care s-a afirmat că nu există nici măcar indiciile săvârşirii infracţiunii de constituire de grup infracţional, iar de la acel moment al soluţionării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de arestare şi s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea, nu s-a administrat nicio probă nouă cu privire la existenţa sau inexistenţa grupului organizat.
Subsumat aceluiaşi caz de casare, a mai arătat că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la mai multe probe a căror administrare şi analiză ar fi fost de natură să influenţeze soluţia procesului în sensul achitării.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., a susţinut faptul că, chiar dacă s-ar accepta ideea că inculpatul M.V.C. ar fi ştiut că în container se află ţigări, faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (2), pe cale de consecinţă ar fi inaplicabile prevederile art. 274 C. vam., în referire la inexistenţa laturii obiective.
Pe de altă parte, a susţinut că nu se poate discuta de elementul material al grupului structurat în condiţiile în care nu reiese şi nu este susţinută de probe o ierarhie a atribuţiilor.
Subsumat aceluiaşi caz de casare, a criticat şi reţinerea art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, întrucât nu s-a dovedit şi nu s-a realizat efectiv punerea în circulaţie a ţigărilor contrafăcute, lipsind chiar elementul material al acestei infracţiuni.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., arătând că inculpatul este divorţat, având în întreţinere 2 copii, dintre care unul minor şi unul major, precum şi faptul că nu are antecedente penale.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., a arătat că instanţele au aplicat greşit legislaţia privind taxele vamale şi accizele, în sensul că s-au aplicat greşit taxe la produse contrafăcute, s-au calculat greşit penalităţi pentru debite ce nu fuseseră stabilite de autoritatea fiscală, susţinând că se pot calcula numai dobânzi legale.
Totodată, a arătat că instanţele au aplicat greşit art. 7 din Legea nr. 39/2003, făcând abstracţie inclusiv de prevederile art. 317 C. proc. pen. A susţinut că s-au folosit probe obţinute prin mijloace neloiale, în condiţiile în care nu s-a recurs la procedura livrării supravegheate, prevăzută de lege, ci s-a recurs la mijloace neprevăzute de lege.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a arătat că s-au săvârşit mai multe erori grave de judecată şi că soluţia este contrară probelor. În acest sens, a susţinut că în unele dintre primele declaraţii date în legătură cu aceste fapte, respectiv la Judecătoria Sector 5, atât inculpata L.R. cât şi inculpatul M.V.C., au declarat că ţigările au fost doar formal importate pentru SC T.A. SRL, societate în care era asociat M., ele fiind importate în realitate pentru a fi preluate şi a se vinde de către societatea constituită de numitul K. cu alţi cetăţeni, acesta fiind destinatarul final şi nu se putuse face importul, întrucât nu avea acel document cu un cod care să-i permită intrarea în vamă.
A solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri precedente, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă sau la instanţa de apel. în subsidiar, a solicitat să se constate faptul că inculpatul M.V.C. a fost într-o eroare de fapt, nu a ştiut ce se importă efectiv şi pe cale de consecinţă să se dispună achitarea acestuia.
Cu privire la latura civilă, a solicitat respingerea acţiunii civile.
Inculpata L.R. a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi rejudecând, achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru infracţiunea prev. de art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi pentru infracţiunea prev. de art. 90 din Legea nr. 84/1998.
Într-un prim subsidiar, a solicitat achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., numai pentru infracţiunea prev. de art. 270 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, în condiţiile în care fapta a fost săvârşită fără vinovăţie.
Într-un ultim subsidiar, a solicitat aplicarea unor pedepse cu reţinerea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
În acest sens, a arătat că în ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, din probele administrate în cauză, această infracţiune nu există.
Astfel, pe timpul desfăşurării urmăririi penale şi la momentul la care s-a procedat la verificarea unei măsuri a arestării preventive în raport cu inculpata L.R. s-a reţinut de către o instanţă judecătorească cu caracter definitiv faptul că la acel moment nu existau nici măcar indicii de săvârşire a infracţiunii de grup infracţional prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, precum şi faptul că, din probele administrate până la acel moment nu se poate reţine existenţa unei astfel de infracţiuni în sarcina inculpatei, susţinând totodată, că până în prezent n-au mai fost administrate alte probe.
A mai arătat că infracţiunile de grup presupun o structură determinată, ierarhie, consens în ceea ce priveşte desfăşurarea unor activităţi, aspecte în raport de care a susţinut că nici una dintre aceste condiţii esenţiale pentru existenţa unui grup infracţional nu rezultă din probele care au fost administrate în cauză, dimpotrivă, tot ceea ce s-a întâmplat în acest dosar sunt chestiuni care denotă o totală dezorganizare în realizarea unui import de către inculpaţii din prezenta cauză, iar faptul că nici unul dintre ei nu avea cunoştinţe comerciale a dus la o activitate total dezordonată din care nu se poate extrage ideea şi concluzia că aceştia făceau parte dintr-un grup constituit.
A susţinut că, în mod corect, prima instanţă a procedat la achitarea inculpatului A.S. pentru infracţiunea de grup, considerând că în ceea ce îl priveşte pe acesta, infracţiunea nu există. De asemenea, a arătat că în condiţiile în care inculpatul K.S. nu a fost trimis în judecată, iar unul dintre ceilalţi inculpaţi, considerat a fi membru ce a constituit acest grup, este achitat, nu există nici acea condiţie potrivit căreia grupul trebuie să fie constituit din trei inculpaţi.
A solicitat reanalizarea probelor administrate, în condiţiile în care s-a considerat că prin intermediul comisionarului vamal, inculpata L.R. ar fi folosit documente nereale la autoritatea vamală, documente comerciale şi de transport, săvârşind în acest mod infracţiunea prev. de art. 272, arătând că inculpata L.R. nu putea fi subiectul activ al acestei infracţiuni, întrucât nu era nici reprezentanta societăţii comerciale care realiza importul la acea dată şi nici nu fusese în niciun fel mandatată de o altă persoană să realizeze acest import.
A arătat că apărarea inculpatului M.V. în sensul că această marfă urma să fie refacturată către societatea comercială din care şi inculpata L.R. făcea parte în calitate de asociat, nu poate fi susţinută de ideea că la acel moment această din urmă societate nu avea codul ori care îi permitea să realizeze importul, la dosarul cauzei existând documente în acest sens, din care rezultă că societatea în care şi inculpata L.R. era asociată la momentul respectiv deţinea aceste documente.
A mai arătat că nu erau nereale actele care au fost prezentate de către comisionarul vamal la autoritatea vamală atât din Constanţa Agigea cât şi cea din Piteşti, întrucât mărfurile care erau înscrise în acele documente corespundeau cu mărfurile ce se aflau în container şi în condiţiile în care nu se vorbea în aceste documente de alte mărfuri decât cele care au fost găsite, nu se poate reţine în sarcina inculpatei această infracţiune.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, a arătat că această infracţiune constă în punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute în varianta pe care parchetul a indicat-o, cea prevăzută de alin. (4) al art. 90 din aceeaşi lege, respectiv în modalitatea deţinerii, susţinând că până în momentul în care organele de urmărire penală şi cele vamale au procedat la realizarea acelui flagrant, inculpata L.R. nu a deţinut şi nici nu s-a aflat niciodată în deţinerea acestor mărfuri, motiv pentru care elementul material al acestei infracţiuni nu poate fi reţinut ca fiind săvârşit de către inculpata L.R.
În aceeaşi ordine de idei, a arătat că judecătorul fondului, pentru a da substanţă acestei fapte, a procedat în considerente la o altă variantă normativă a acestei infracţiuni, aceea a importului, aspect în raport de care a apreciat incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., respectiv faptul că inculpata a fost condamnată pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimisă în judecată fără să se realizeze o schimbare de încadrare juridică.
În ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă, a arătat că elementul material al acestei infracţiuni este acela de introducere în ţară, de trecere practic peste frontiera României de mărfuri prin sustragere de la controlul vamal, aspect în raport de care a susţinut că inculpata L.R. nu putea fi subiect activ al acestei infracţiuni, în condiţiile în care nu ea a realizat acel import, importul fiind realizat de o societate comercială în care inculpata nu avea nicio calitate şi nu s-a făcut nici o dovadă că inculpata ar fi avut împuternicire pentru a realiza în vreun fel formalităţile în vamă pentru realizarea acestui import, pe cale de consecinţă nu se poate reţine participarea inculpatei nici pentru infracţiunea de contrabandă.
A arătat că s-a reţinut în sarcina inculpatei L.R. şi faptul că ar fi fost prezentă în C. în momentul în care s-ar fi realizat achiziţionarea acelor produse şi că din acest motiv se consideră probată reprezentarea pe care inculpata a avut-o despre faptul că acele mărfuri se găseau în container. A susţinut că probele din acest dosar nu sunt nici măcar probe indirecte cu privire la ştiinţa despre ceea ce era în container şi sunt doar presupuneri, în rechizitoriu procurorul procedând în permanenţă la a folosi cuvântul "probabil", cuvânt pe care îl foloseşte de fiecare dată când analizează harta relaţionării dintre inculpaţi şi atunci când analizează faptul că inculpaţii ar fi cunoscut ceea ce este în container, aspecte în raport de care a arătat că din probele administrate nu rezultă că inculpata L.R. ar fi avut cunoştinţă despre existenţa în acel container a mărfurilor care erau interzise la comercializare.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., respectiv că faptelor pe care inculpata le-a săvârşit li s-a dat o greşită încadrare juridică, a arătat că în cauză, cel puţin în ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă şi cea de folosire de documente nereale la autoritatea vamală, organele de urmărire penală au încălcat principiul legalităţii probelor iar instanţele ar fi trebuit să opereze principiul prevăzut de art. 64 alin. (2) C. proc. pen. şi să înlăture acele mijloace de probă care au fost obţinute în mod nelegal.
A susţinut că autorităţile române au avut cunoştinţă despre existenţa în container a altor mărfuri decât cele care erau declarate prin documentele depuse la acestea încă din momentul în care containerul a ajuns în portul Constanţa Agigea, de asemenea, autorităţile române prin autorităţile vamale au constatat existenţa acestor mărfuri şi acest container a făcut obiectul unui control vamal în sensul legii în primul loc în care mărfurile au intrat în România, respectiv acel punct vamal de la Constanţa Agigea.
În aceste condiţii organele de urmărire penală au fost sesizate, existând o ordonanţă a procurorului din data de 27 iulie 2010, prin care se iau măsuri pe baza unor indicii temeinice de săvârşire a infracţiunii de contrabandă, în continuare organele de urmărire penală, deşi aveau indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi despre persoanele care erau implicate în realizarea importului, au lăsat aceste persoane să procedeze la continuarea realizării importului, probabil în speranţa că vor descoperi alte infracţiuni decât cele de contrabandă, aspecte în raport de care a arătat că infracţiunea de contrabandă, dacă ea există, nu trebuie reţinută în formă consumată, ci în forma tentată.
A mai arătat că elementul material al infracţiunii de contrabandă, respectiv introducerea în ţară şi trecerea peste frontieră a acelor mărfuri a fost întrerupt din momentul în care autorităţile române au luat act că aceste bunuri se găseau în container şi nu fuseseră declarate.
În baza art. 334 C. proc. pen. a solicitat schimbarea încadrării juridice dată infracţiunii de contrabandă, din infracţiunea în formă consumată în infracţiune în formă tentată, aceeaşi solicitare fiind formulată şi în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 272 cu referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepselor în sensul aplicării unei pedepse rezultante în cuantum de maxim 3 ani precum şi a modalităţii de executare a pedepsei rezultante în sensul aplicării art. 861 C. pen.
Cu privire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, a arătat că există o hotărâre pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2012, prin care se dă o interpretare acestui articol şi plecându-se de la faptul că legiuitorul foloseşte noţiunea de sancţiune penală, acea decizie, care este o decizie de speţă, statuează practic, că atunci când se procedează la individualizarea judiciară a acestei infracţiuni, trebuie să se aibă în vedere nu numai maximul pedepsei celei mai grave dintre infracţiunile scop, ci şi minimul acesteia, în aceste condiţii, solicitând instanţei, în ceea ce priveşte această infracţiune, să se raporteze la minimul pedepsei pentru infracţiunea care este cel mai puţin pedepsită de legiuitor, respectiv minimul infracţiunii prev. de art. 90 din Legea nr. 84/1998. A solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., în raport de circumstanţele reale ale acestei cauze cât şi cele personale ale inculpatei, respectiv faptul că inculpata se află la primul conflict cu legea penală, că îşi câştigă mijloacele de existenţă prin muncă, lucrând ca asistentă medicală la un spital din Mioveni, faptul că are în întreţinere un copil în vârstă de 10 ani, precum şi comportamentul procesual al inculpatei pe tot parcursul acestui proces.
Cu privire la motivul de recurs ce se subsumează prevederilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., constând în aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a arătat că există hotărâri ale Curţii europene de Justiţie în care rezultă că, în condiţiile în care marfa a fost confiscată în primul loc de intrare a acesteia în ţară, statul nu mai este creditor al acelei persoane care ar încerca să introducă pe teritoriul ţării mărfuri contrafăcute sau de contrabandă.
A mai arătat că, nefiind dat liberul de vamă în momentul în care a ieşit containerul, statul nu devine creditor la momentul acela, în plus, a considerat că a obliga aceste persoane la plata către Direcţia Accize cu titlu de daune materiale a acelor sume de bani, nu este legal, neputând fi obligaţi de două ori, în condiţiile în care s-a confiscat marfa şi în permanenţă marfa s-a aflat sub paza juridică a autorităţilor române, astfel că, în aceste condiţii ei nu pot fi obligaţi să plătească despăgubiri, pentru aceste considerente solicitând respingerea acţiunii civile.
De asemenea, a solicitat respingerea acţiunii civile formulată de SC P.M.P. SA, ca neîntemeiată.
Recurentului inculpat A.S.R.E.N. a solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, conform dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
A arătat că instanţa de fond, în mod corect a apreciat că din probatoriul administrat nu rezultă în concret în ce au constat actele de complicitate ale inculpatului la infracţiunea de contrabandă şi nici contribuţia şi rolul său în cadrul aşa-zisului grup infracţional organizat.
A susţinut că faptul că este asociat minoritar într-o societate cu răspundere limitată, că a achitat o sumă cu titlu de chirie precum şi faptul că este vorbitor de limba română nu duce la concluzia că acesta a contribuit personal sau a sprijinit în vreun fel grupul infracţional şi nicidecum că ştia ce activităţi economice desfăşoară coinculpaţii din această cauză.
A mai arătat că afirmaţiile din rechizitoriu nu au fost susţinute de probe, prin urmare inculpatul nu poate fi incriminat, solicitând instanţei să constate că, deşi instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de achitare a inculpatului, instanţa de apel a contrazis în totalitate fără a fi aduse probe noi în faza de apel.
Recurenta inculpată U.E. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., constând în aceea că s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă condamnarea inculpatei pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a arătat că nu se poate demonstra o înţelegere de tip infracţional specifică grupului infracţional, din probe, cu excepţia cazurilor în care unii dintre membrii grupului infracţional recunosc săvârşirea faptelor, aspect în raport de care a precizat că nici unul dintre inculpaţii din prezenta cauză nu a recunoscut că ar fi constituit sau că ar fi atras-o pe inculpata U.E. în acest grup.
A susţinut că nu există nicio dovadă din care să rezulte faptul că inculpata a avut conştienţa existenţei unui asemenea grup infracţional, mai mult decât atât, nici nu se punea problema existenţei unui grup infracţional câtă vreme membrii acestui grup nu au acţionat coordonat astfel cum prevede textul de lege.
A mai arătat că nici instanţa de fond, nici instanţa de apel, nu au făcut referiri concrete cu privire la data şi locul în care inculpata a săvârşit fapta prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin aderare, aspect în raport de care a arătat că situaţia reţinută de instanţa de fond şi cea de apel este eronată, că nu sunt dovezi din care să rezulte participaţia inculpatei la acest grup după aderare şi prin urmare se impune achitarea inculpatei, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea prev. de art. 270 alin. (2) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, a arătat că inculpata nu a fost prezentă în vama Constanţa şi în aceste condiţii nu putea să-i ajute în mod direct la introducerea mărfurilor în ţară, prin introducerea în ţară înţelegându-se trecerea frontierei la primul punct de control vamal.
A mai arătat că inculpata U.E. nu a fost prezentă nici la Piteşti, astfel încât să se deceleze un ajutor, în condiţiile prev. de art. 26 C. pen., la săvârşirea infracţiunii.
Pe de altă parte, a susţinut că o complicitate morală există numai în ipoteza promisiunii tăinuirii sau favorizării înainte de săvârşirea faptei, întrucât, numai astfel complicele poate fi pedepsit cu pedepse ca pentru autor şi numai dacă promite tăinuirea bunurilor sau favorizarea infractorului, aspecte în raport de care a arătat că nu există complicitate pentru că nu există promisiune de tăinuire sau favorizare.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 272 din Legea nr. 86/2006, a arătat că legiuitorul incriminează folosirea de documente care sunt esenţiale pentru vămuire şi pentru liberul de vamă, respectiv documente de transport de provenienţă facturi, scrisori de trăsură, invoice-uri, cum sunt denumite ele în mod general, arătând că inculpata nu a pus la dispoziţie asemenea înscrisuri, ci la solicitarea inculpatului M.V.C., a extras dintr-un site un formular, dar acel formular nu era obligatoriu şi nu era esenţial pentru obţinerea liberului de vamă.
A susţinut că această infracţiune nu e susceptibilă de complicitate decât în măsura în care se pun la dispoziţie actele falsificate ce urmează să fie folosite, altfel, nu se poate imagina un ajutor la folosirea unor documente falsificate sau nereale, în condiţiile în care folosirea sau prezentarea sunt acte personale nesusceptibile de ajutor.
În aceeaşi ordine de idei, a arătat că inculpata nu a pus la dispoziţie aceste acte, mai mult decât atât, nu a fost prezentă nici în primul şi nici în cel de-al doilea punct vamal.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, a arătat că inculpata nu a făcut acte de complicitate la deţinere, deţinerea fiind un act personal nesusceptibil de ajutor sub forma posesiunii în condiţiile în care niciodată ei nu au avut în detenţie, nici măcar precară, aceste bunuri, întrucât ele s-au aflat tot timpul în custodia organelor de urmărire penală, în custodia autorităţilor, până în momentul în care au ajuns în depozitul respectiv, aspecte în raport de care a arătat că nu există dovezi din care să rezulte că inculpata ar fi săvârşit acte de ajutor la deţinerea unor asemenea bunuri.
Cu privire la latura civilă a cauzei, a arătat că, în conformitate cu art. 202 din Regulamentul Vamal al Uniunii europene, se naşte datoria vamală imediat ce bunurile introduse ilegal au trecut de primul punct de frontieră.
A solicitat să se constate că inculpata nu a făcut acte de complicitate la introducerea în ţară la punctul vamal de la Constanţa şi în aceste condiţii, dacă inculpata nu a săvârşit acte de ajutor la acest act ilicit cauzator de prejudiciu, respectiv la introducerea ilegală având drept consecinţă naşterea datoriei vamale, inculpata nu poate fi obligată să plătească datoria vamală.
În ceea ce priveşte expertiza care a fost dispusă la apel, a arătat că, pe de o parte sunt erori în calcul la expertiza respectivă, iar pe de altă parte nu există dovezi clare şi precise că inculpata ar fi complice sau coautor la faptul ilicit cauzator de prejudiciu, însemnând introducerea peste primul punct vamal, moment în care taxa vamală devine exigibilă.
A solicitat exonerarea inculpatei de la plata despăgubirilor în solidar cu ceilalţi inculpaţi, prin respingerea acţiunii civile formulată împotriva inculpatei U.E., întrucât nu există condiţia premisă, una dintre condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, aceea a săvârşirii faptei producătoare de prejudiciu, nici măcar în forma complicităţii.
Recurentul inculpat D.N. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, pct. 12 şi pct. 18 C. proc. pen.
A arătat că art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. constituie motiv de recurs întrucât instanţele nu au ţinut cont de o declaraţie esenţială a martorului N.F.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., a susţinut că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunilor, atât latura subiectivă cât şi latura obiectivă.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a susţinut că s-a comis o gravă eroare de fapt, arătând că inculpatul D.N. era angajat al SC T.A. SRL şi în această calitate şi ca prieten al inculpatului M.V.C., a primit dispoziţii de la acesta să întreprindă anumite activităţi în cadrul societăţii, activităţi care au fost considerate de instanţa de fond şi de instanţa de apel că se circumscriu unor infracţiuni de aderare la un grup organizat, de contrabandă şi de complicitate la regimul de punere în circulaţie a ţigaretelor contrafăcute.
Cu privire la infracţiunea de aderare la grup organizat, a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că nu a existat intenţia din partea inculpatului în acest sens şi nu poate fi considerată o aderare la un grup organizat a unei persoane care nu ştie, nu cunoaşte existenţa acestui grup şi nu a cunoscut existenţa unui import.
Cu privire la infracţiunea de contrabandă, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că această faptă nu a fost săvârşită de către inculpat, întrucât nu a avut nici un fel de legătură cu aceasta.
Cât priveşte infracţiunea de complicitate la deţinere în vederea comercializării, a solicitat, de asemenea, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A arătat că instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut că inculpatul D.N. ar fi supravegheat vama la dispoziţia inculpatului M.V.C., încălcându-se practic dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., în condiţiile în care instanţele au reţinut o activitate pe care nici parchetul prin rechizitoriu nu o face, totodată, arătând că era absurd să supravegheze vama atâta timp cât nu a avut cunoştinţă de existenţa unui import până în data de 27 octombrie 2010.
În legătură cu găsirea unui spaţiu de depozitare, a arătat că este evident că în condiţiile în care inculpatul era angajat la societatea inculpatului M.V.C., care i-a solicitat să găsească un depozit pentru a primi un container de marfă, a făcut demersuri în sensul că l-a contactat pe numitul M.C. şi a dat telefonul pentru a fi sunat de M., susţinând că acest lucru nu poate fi considerat ca fiind o complicitate la contrabandă.
A arătat că legătura inculpatului D.N. cu operaţiunea de închidere a vămii nu există şi că niciun moment inculpatul nu a avut posibilitatea şi nu a încercat în vreun fel să ajute la efectuarea unor operaţiuni de import.
Concluzionând, a solicitat achitarea pentru aceste infracţiuni şi exonerarea de la plata despăgubirilor către stat, întrucât activităţile sale nu au fost de natură a produce prejudiciu bugetului statului.
Recurenta parte responsabilă civilmente a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, pct. 12, pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen., numai sub aspectul laturii civile a cauzei. A arătat că autorităţile române au încălcat legislaţia vamală în vigoare, aspect în raport de care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, precum şi a infracţiunii prev. de art. 272 comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, în cea prevăzută de art. 20 rap. la art. 275 din Legea nr. 86/2006.
În acest sens, a arătat că în momentul în care această marfă a ajuns în portul Constanţa, în Agigea, este clar că s-a făcut un control fizic al acestui container şi s-a schimbat şi sigiliul cu care venise această marfă din C., iar în momentul în care s-a scanat, s-a constatat că nu ar fi ceva în regulă şi s-a dispus să se facă o verificare fizică.
Totodată, a arătat că aceste afirmaţii se coroborează cu declaraţiile martorului D.Ş., care a fost şoferul angajat să transporte această marfă, acesta declarând că a stat în jur de 4 ore în Agigea şi că s-a făcut controlul fizic, aceste declaraţii coroborându-se cu declaraţiile inculpatei C.E., care audiată fiind în faza de apel, a expus foarte clar care erau sarcinile sale de serviciu, care era procedura de verificare şi a declarat că într-adevăr se vedea că acele mărfuri nu mai erau în ambalajele în care fuseseră expediate fiindcă erau desfăcute, erau rupte, aspecte în raport de care a apreciat că nu există prejudiciu.
A susţinut că a solicitat în faza de apel efectuarea unei expertize contabile care practic a ajuns să completeze raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cadrul urmăririi penale, iar expertul a stabilit concluziile în 2 variante, în prima variantă stabilind un prejudiciu redus cu 60.000 RON, iar în cea de a doua variantă, îmbrăţişată de către apărare, a constatat că nu există prejudiciu şi a motivat raportat la toată legislaţia vamală atât internă cât şi europeană, că fiind mărfuri de contrabandă, aceste mărfuri nu sunt supuse taxelor vamale şi accizelor.
Concluzionând, a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii civile ca fiind neîntemeiată.
Recurenta parte civilă SC P.M.P. SA a solicitat admiterea recursului pentru motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., apreciind că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, în soluţionarea laturii civile, au făcut o greşită aplicare a legii.
În acest sens a arătat că instanţa în mod greşit a soluţionat acţiunea civilă formulată de această parte civilă, neraportându-se la dispoziţiile Ordonanţei nr. 100/2005, normă specială în această materie a contrafacerii, derogatorie de la prevederile generale ale răspunderii în materia răspunderii civile delictuale.
A susţinut că în mod greşit instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 14 din această normă, arătând că, pe de o parte atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au apreciat că în cauză se impune condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 90 din Legea nr. 84/1998, însă pe de altă parte au apreciat că nu suntem în prezenţa unei puneri în circulaţie cu privire la produsele ale căror mărci au fost contrafăcute.
A arătat că din momentul preluării mărfii de către inculpaţi din portul de destinaţie şi transferul acestora către depozit, aceasta constituie o punere în circulaţie a produselor contrafăcute.
A solicitat să se aibă în vedere faptul că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din această normă, stabilesc, lasă la aprecierea mai degrabă a instanţei modalitatea în care poate aceasta să stabilească, atunci când nu există elemente concrete datorită modului în care se produce acest prejudiciu, suma la care titularul mărcii ale cărui drepturi de proprietate au fost încălcate, poate beneficia de o despăgubire, sens în care a arătat că în faţa instanţei de fond s-a făcut dovada faptului că s-a solicitat ca această despăgubire să fie acordată la nivelul sumelor profitului pe care ar fi putut să-l realizeze inculpaţii din vânzarea ţigaretelor, respectiv valoarea de piaţă a acestor ţigarete din care s-a scăzut preţul plătit furnizorului pe de o parte, iar pe de altă parte, taxele vamale şi tva-ul.
În raport de modalitatea în care legiuitorul a înţeles, prin art. 14 alin. (2), să reglementeze stabilirea unei sume forfetare, a susţinut că, în mod greşit, instanţele, atât cea de fond cât şi cea de apel, au respins acţiunea civilă formulată de SC P.M.P. SA, prin urmare, pentru motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, a solicitat admiterea recursului, casarea celor 2 hotărâri atacate, şi pe fond, admiterea acţiunii civile, precizând, totodată, că recursul vizează numai latura civilă a cauzei.
Referitor la recursul formulat de A.N.A.F., s-a arătat că în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă la instanţa de apel care a stabilit cuantumul despăgubirilor care urmează prejudiciului şi cuantumul despăgubirilor la care trebuie să fie obligaţi inculpaţii, apreciindu-se că acesta este de 1.924.489 RON, raport de expertiză ce însă nu a fost comunicat A.N.A.F., solicită obligarea la plata sumei stabilită iniţial de instanţa de fond, inclusiv datorită faptului că sancţiunea trebuie să fie individualizată într-o manieră care să îl convingă pe inculpat de nerespectarea legii şi să îl determine pe viitor să nu mai comită fapte penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursurile formulate de către părţile cauzei, motivele detaliate invocate, cu abordarea atât a tuturor cazurilor de casare propuse cât şi a celor tratabile din oficiu, reţine următoarele:
Instanţa de apel este cea care, în completarea celor stipulate la fond, a conturat o reală şi definitivă stare de fapt pe temeiul căreia s-au concentrat încadrări juridice adecvate, fără a mai fi cazul de a relua în recurs detaliile în acest sens specifice speţei.
Probele administrate confirmă alcătuirea unei grupări ierarhice, cu roluri bine stabilite, existând o componentă externă a acestui grup, reprezentată prin cetăţenii iordanieni A.S.R.E.N. şi K.S.A.A., ultimul fiind cel care a investit banii pentru achiziţionarea mărfurilor de contrabandă, respectiv a ţigărilor ascunse în cutiile de detergent, după care urmează o componentă internă a acestui grup, structurată pe două nivele, la nivel superior inculpaţii L.R., nepoata soţiei inculpatului A.S.R.E.N., de cetăţenie română, şi M.V.C., iar la nivel inferior, inculpaţii D.N. şi U.E.
Toţi aceşti inculpaţi au contribuit într-o modalitate sau alta la introducerea în ţară, în mod ilegal, a pachetelor de ţigări ce fac obiectul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, de contrabandă, în vederea obţinerii unor câştiguri consistente, întrucât la nivelul anului 2010, majorarea accizei la produsele de tutun a avut ca efect recrudescenţa comerţului subteran cu ţigări, care era o afacere profitabilă, prin comerţul ilegal cu ţigări, fără plata accizelor sau datoriilor vamale.
Inculpatul recurent A.S.R.E.N. era singurul abilitat de a-l sfătui, de a-l consilia, de a-l îndruma pe fratele său K.S. în legătură cu reuşita finalizării transportului ilegal de ţigări din C. în România, cu atât mai mult cu cât şi recurentul era asociat la firma B.S.H.A. J.B. SRL, alături de fratele său K.S.A.A. şi de inculpata L.R., firmă care încheiase cu inculpatul M.V.C. un contract de închiriere pentru un imobil cu mai multe etaje din oraşul Mioveni, oferindu-i 3.000 euro/lună, ceea ce era un avantaj financiar pentru inculpatul M.V.C., care astfel a fost cooptat în afacere în numele firmei SC T.A. SRL.
Faptul că inculpatul A.S.R.E.N. este nesincer, în sensul că el nu a ştiut nimic niciodată de afacerile cu ţigări ale fratelui său, este demonstrat şi de împrejurarea că acesta a susţinut iniţial că nu ştie nici măcar denumirea firmei B.S.H.A. J.B. SRL, deşi deţinea 20% din părţile sociale ale firmei respective (constituită alături cu fratele său şi cu inculpata L.R.).
De altfel, în perioada în care a sosit transportul cu ţigări în portul Constanţa Agigea, respectiv 21 iulie 2010, până la finalizarea operaţiunilor de vămuire din vama Piteşti, şi anume 29 iulie 2010, există, aşa cum rezultă din probele administrate la urmărire penală, o intensificare a convorbirilor telefonice a inculpatului A.S.R.E.N. cu membri din gruparea infracţională, aşa cum rezultă din listingurile posturilor telefonice menţionate în actul de sesizare din data de 21 iulie 2010, când au fost efectuate 13 apeluri telefonice către inculpata L.R., deşi anterior comunicarea telefonică dintre cei doi inculpaţi se limita la un număr de 2 - 3 convorbiri, 25 - 26 iulie 2010, când tranzitul a fost întârziat în zona portuară existând riscul ca acţiunea să fie deconspirată, când au fost înregistrate un număr de 16 apeluri ale inculpatului A.S.R.E.N. către inculpata L.R.
Toate aceste convorbiri telefonice, numeroase, în ziua în care a sosit transportul cu ţigări din C. în portul Agigea Constanţa, precum şi ulterior, când se constată că deplasarea la Vama Piteşti este întârziată, pot constitui, dacă nu explicit, cel puţin implicit, alături de celelalte probe sau indicii existente în cauză, suportul acuzaţiei că inculpatul A.S.R.E.N. a ştiut de transportul de ţigări ce a făcut obiectul contrabandei, în disonanţă cu opinia sa că nu a ştiut niciodată de acest transport de ţigări, la care se adaugă, în acest context al susţinerii învinuirii şi faptul că a fost localizat în Piteşti în data când era efectuat controlul în vama Piteşti, aşa cum rezultă din conţinutul procesului-verbal întocmit de organele de cercetare penală.
Deşi aflat într-o situaţie specială, respectiv pronunţarea în primă instanţă a unei soluţii de achitare în favoarea sa pentru ca în apel situaţia sa juridică să se modifice radical, în condamnare, recurentul respectiv a preferat în a nu se prezenta la ultima cale de atac ordinară ce i-a fost pusă la dispoziţie la niciun termen de judecată, nu a dat declaraţii şi a reluat prin apărătorul său teza simplistă că nu ştia ce activităţi desfăşoară coinculpaţii, că afirmaţiile de învinuire nu ar fi susţinute de probe certe.
Ca atare, faţă de toate cele arătate, coroborate cu celelalte probe administrate la urmărire penală, relevante sub acest aspect, inculpatul A.S.R.E.N. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) teza I din Legea nr. 39/2003.
În acelaşi timp, inculpatul a săvârşit şi infracţiunile de complicitate la infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, având în vedere, printre altele, supravegherea modului de derulare a tranzitului vamal şi al importului de ţigări, stabilirea contactului telefonic cu inculpata L.R. în această perioadă de sosire a mărfurilor în portul Constanţa Agigea, şi de finalizare a operaţiunilor de vămuire în vama Piteşti, prezenţa continuă în sediul firmei, proprietara în fapt a ţigărilor, aşa cum rezultă din cele menţionate, astfel că toate acestea constituie acte de complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni, care constă nu numai în introducerea în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal a mărfurilor, dar şi în sustragerea de la controlul vamal al acestora.
Mai mult, Curtea de Apel a reţinut în sarcina acestui inculpat, aşa cum susţine şi parchetul, complicitatea morală la săvârşirea acestei infracţiuni, având în vedere suportul intelectual şi sprijinul moral în realizarea reuşitei activităţii infracţionale concepute de el şi de fratele său, alături de ceilalţi inculpaţi.
Pe acelaşi considerent, al complicităţii de ordin moral, se poate reţine şi infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 272 din Legea nr. 86/2006, şi anume a folosirii la autoritatea vamală a unor documente care se referă la alte mărfuri - detergent în loc de ţigări - decât cele prezentate în vamă, astfel că şi sub acest aspect inculpatul se face vinovat de respectiva infracţiune.
Totodată în sarcina acestui inculpat se impune a fi reţinută şi cealaltă infracţiune prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, republicată, întrucât acesta, împreună cu grupul infracţional organizat, a deţinut, având în vedere calitatea sa de coproprietar, a pus în circulaţie un astfel de produs, identificat cu ţigările, care a purtat o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază teoretic pe titularul mărcii înregistrate, în speţă producătorul autorizat SC P.M.
Aşadar, recursul inculpatului A.S.R.E.N. este de respins, condamnarea dispusă în apel pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată fiind pronunţată în deplină legalitate.
Critica parchetului cu privire la greşita achitare a inculpatei C.E., pe considerentul de esenţă, că în privinţa acestei inculpate care nu a făcut parte din grupul criminal organizat, există suficiente dubii în legătură cu vinovăţia sa pentru infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, este tot neîntemeiată.
Astfel, această inculpată nu a cunoscut despre activităţile şi intenţiile ilegale ale celorlalţi.
Din declaraţiile date nu rezultă că nu a fost efectuat un anumit control fizic al mărfurilor de către inculpata C.E., angajată a vămii, ceea ce dovedeşte că şi-a exercitat atribuţiile de serviciu sub acest aspect (este adevărat şi cu anumite încălcări ale prevederilor legale în materie, care pot atrage o răspundere disciplinară, aşa cum rezultă din speţă, procedură disciplinară fiind suspendată pe perioada anchetei penale), dar, nicidecum nu există indicii sau probe care să ducă la concluzia vinovăţiei sale în plan penal.
Ca atare, susţinerile parchetului cu privire la vinovăţia sa, pe considerentul că nu în mod convingător s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive specifice celor două infracţiuni pentru care a fost trimisă în judecată, pe de o parte, prin susţinerea inexistenţei laturii obiective iar, pe de altă parte, prin motivarea şi pe latură subiectivă, nu pot fi primite, pe considerentul de esenţă exprimat, şi anume că din ansamblul probator al cauzei subzistă suficiente dubii care profită inculpatei, soluţia corectă şi legală fiind cea de achitare, aşa cum a pronunţat tribunalul, iar ulterior a întărit în plan juridic şi instanţa de apel.
Privitor la recursurile exercitate de ceilalţi 4 inculpaţi, critica comună vizând achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, nu poate fi primită.
Curtea de Apel, prealabil, a înlăturat cu deplină argumentaţie juridică, susţinerea apărării care solicita achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece în cauză subzistă prezenţa unui grup infracţional constituit din doar 2 persoane.
Privind în concret învinuirea, inculpata L.R., iniţial, a recunoscut în totalitate comiterea infracţiunilor pentru care este condamnată în declaraţia dată la urmărire penală, pentru ca, ulterior, în faţa instanţei, să nu mai recunoască faptul că a ştiut despre ţigările disimulate în pachetele cu detergenţi, recunoaştere care însă se coroborează cu celelalte probe administrate, din care rezultă în mod clar activitatea acestei inculpate de constituie şi iniţiere a unui grup infracţional organizat, împreună cu inculpaţii de origine iordaniană şi inculpatul M.C., cooptând-o, ulterior, şi pe inculpata U.E., grup care a avut ca scop comiterea infracţiunii de contrabandă pentru a fi obţinute beneficii materiale constând în profituri băneşti importante, realizându-se, astfel, elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
La fel, există probe şi cu privire la inculpata U.E. care a aderat şi sprijinit grupul infracţional arătat mai sus, tot în scopul săvârşirii unei infracţiuni, cum este contrabandă, pentru obţinerea de beneficii materiale, reliefându-se sub acest aspect faptul că a redactat pe calculatorul de serviciu documente necesare constituirii şi funcţionării grupului. Sub aspectul inexistenţei nu numai a probelor, dar şi a indiciilor corespunzătoare infracţiunii, se arată de către recurenţi, că printr-o încheiere din 23 august 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, nu s-au constatat astfel de indicii privind săvârşirea faptei (încheiere vizând măsuri preventive), ceea ce conduce la concluzia că nu s-ar face vinovaţi de o astfel de infracţiune.
Din ansamblul probator al cauzei, inclusiv de la urmărire penală, rezultă însă că inculpatul M.V.C. a fost implicat în această activitate infracţională şi a gestionat, împreună cu inculpata L.R., în principal, întreaga situaţie vizând transportul ilegal de ţigări contrafăcute, mai ales pe perioada 21 iulie 2010, când containerul cu ţigări a fost introdus în punctul vamal Constanţa Agigea, până la data de 29 iulie 2010, când, în final, a fost surprins chiar de către organele de urmărire penală în timp ce manevra un colet care era desfăcut şi în care se observă folia de protecţie a ţigaretelor, colete desfăcute după ce s-au încheiat operaţiune de vămuire la vama din Piteşti, în depozitul privat din Mioveni, unde începeau să fie descărcate pachete cu detergenţi în care se aflau ţigările ce au făcut obiectul contrabandei.
De aceea criticile în acest sens, vizând inexistenţa infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, privind constituirea unui grup criminal organizat, în sensul că nu există acest grup şi că nu se ştia de aceste ţigări, sunt de înlăturat.
De altfel, din întreg probatoriul administrat în cauză, din înregistrarea convorbirilor, comunicărilor telefonice şi a mesajelor, aşa cum sunt redate în sinteză în actul de sesizare, rezultă cu prisosinţă constituirea unui grup criminal organizat, în sensul prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru care, în mod just au fost condamnaţi inculpaţii.
În plan procedural, răspunzând criticilor aduse, în niciun caz nu se poate discuta despre o reală instituţie a autorităţii de lucru judecat raportat la o hotărâre judecătorească emisă în materia măsurilor preventive, fie şi rămasă definitivă, faţă de fondul efectiv al cauzei respective şi constatările aferente făcute. Contextul judiciar este unul separat, incidenţa sau nu a măsurilor preventive fiind circumscrise noţiunii implicite de simple indicii temeinice conform art. 681 C. proc. pen.
Aşa cum se desprinde din prezentarea motivelor de recurs invocate, acestea vizează şi achitarea inculpaţilor L.R., M.V.C., U.E. şi D.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, în calitate de autori - inculpaţii M.V.C., L.R. şi D.N. - şi de complice - inculpata U.E., instanţa de recurs constatând că nici aceste critici nu pot fi primite.
Astfel, potrivit prevederilor art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, constituie infracţiune introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON, în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri.
Trimiterea la art. 274 din Legea nr. 86/2006 vizând infracţiunea prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege face referire la săvârşirea faptei incriminate de art. 270 alin. (2) lit. a), de către două sau mai multe persoane împreună, situaţie care subzistă în speţa de faţă.
Din probele administrate în cauză se constată că există o atare activitate infracţională de introducere în ţară a ţigărilor în punctul vamal menţionat, prin sustragere de la controlul vamal, ce poate să fie reţinută în sarcina tuturor inculpaţilor, întrucât o atare sustragere nu se manifestă numai printr-o activitate fizică nemijlocită de acest gen, la această activitate de sustragere de sub controlul vamal concurând, în egală măsură, activităţile, chiar indirecte, implicite, întreprinse de toţi inculpaţii pentru a se ajunge la rezultatul final al acestei sustrageri de sub controlul vamal.
În acest sens, în mod corect s-a reţinut de către instanţele inferioare în sarcina inculpaţilor M.V.C., L.R. şi D.N. calitatea de coautori, întrucât inculpatul M., în calitate de administrator al societăţii SC T.A. SRL, societate care a efectuat importul, a coordonat întreaga operaţiune în momentul în care marfa urma să fie introdusă în ţară, a stabilit modul de acţiune, a luat măsurile de supraveghere a zonei şi a însoţit transportul la locul de descărcare.
De asemenea, inculpata L.R. a desfăşurat activităţile concrete în cadrul procedurilor de import, a fost cea care a mijlocit contactul dintre inculpatul D.N., care a substituit-o în vamă şi comisionarul M.I., a dat îndrumări prin telefon cu privire la modul cum trebuia supravegheată în continuare descărcarea mărfurilor.
Totodată, inculpatul D.N. este cel care a obţinut "liberul de vamă" pentru containerul încărcat cu mărfuri ilicite, a căutat spaţiu de depozitare, a fost mereu într-o permanentă comunicare cu persoanele care l-au implicat în afacere.
Toate aceste activităţi desfăşurate de către inculpaţi conduc la concluzia că pot fi asimilate unor acte de coautorat, circumscrise introducerii frauduloase a mărfurilor de contrabandă, realizându-se astfel latura obiectivă a acestei infracţiuni, şi anume introducerea în ţară de mărfuri prin punctele vamale care să fie sustrase controlului vamal.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 reţinută în sarcina inculpatei U.E., există acte de ajutor, suport moral, sfaturi transmise prin telefon inculpaţilor M.V.C. şi L.R., în timp ce aceştia gestionau situaţia intervenită pe parcursul transportului de marfă de la Constanţa la Vama Piteşti, ea oferindu-se a pune la dispoziţie pentru a fi folosite documente care au lipsit din dosarul de import, pentru ca operaţiunea să poată fi finalizată şi să poată fi obţinut liberul la vamă.
Raportat la aceste critici, vizând latura obiectivă a infracţiunii menţionate, s-au propus în recurs şi alte formule de apărare, precum ar fi cea de schimbare de încadrare juridică, şi anume că nu poate exista o infracţiune în formă consumată, ci, eventual, cel mult o tentativă, întrucât acţiunea de introducere în ţară a avut loc în punctul vamal Constanţa, iar această acţiune a fost întreruptă de autorităţi, deoarece marfa a fost descoperită la acest punct unde a fost efectuat controlul asupra containerul.
Evident că aceste susţineri nu pot fi catalogate decât simple apărări şi nu o recurgere expresă şi procedurală la dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., manifestată altfel inadecvat, direct în ultima cale de atac a recursului.
Esenţial de redat este că momentul introducerii în ţară se situează după operaţiunile desfăşurate la Vama Piteşti, în momentul în care mărfurile importate, respectiv ţigările, urmau să intre în circuitul comercial. Cum, practic, intervenţia autorităţilor a avut loc după acest moment, când au fost descoperite ţigările în depozitul situat în Mioveni, nu se poate susţine că introducerea în ţară a ţigaretelor a fost întreruptă de către autorităţi şi, ca atare, nu se poate reţine că o astfel de infracţiune s-a săvârşit în formă de tentativă, înlăturându-se astfel critica apărării.
Situându-ne tot în planul criticilor strict juridice, de legalitate, s-a susţinut şi că inculpaţii nu se fac vinovaţi nici de infracţiunea prevăzută de art. 272 comb.cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, întrucât o atare infracţiune nu subzistă, având în vedere faptul că elementul material al acesteia, respectiv acela de folosire de documente nereale la organul vamal, nu este susceptibil de participaţie.
Tribunalul a considerat, dimpotrivă, că participaţia este posibilă, complicitatea fiind forma participaţiei care se regăseşte în cauză.
Cu privire la inculpata L.R., ce a adus critici inclusiv sub aspectul calităţii subiectului activ, în mod corect a fost condamnată pentru infracţiunile deduse judecăţii, aceasta a efectuat acte materiale concrete de coautorat de introducere în ţară a mărfurilor de contrabandă, a fost prezentă în zona vămii pentru obţinerea liberului la vamă, s-a implicat în mod direct în procurarea documentelor necesare dosarelor operaţiunilor de tranzit şi de import, de asemenea, a deţinut împreună cu ceilalţi inculpaţi cantitatea de ţigări contrafăcute.
Nu există impedimente legale de a exonera-o de răspundere penală, fiind întrunite toate cerinţele constitutive ale infracţiunilor în forma propusă în conţinutul actului de sesizare. În planul temeiniciei acuzaţiei, se susţine de apărare că actele ce au fost folosite la controlul vamal sunt reale, iar faptul că în container se găseau şi alte mărfuri decât cele pentru care au fost prezentate documente nu înseamnă că aceste acte care prezentau realitatea că în container se găseşte detergent nu ar fi reale.
Potrivit prevederilor art. 272 din Legea nr. 86/2006, constituie infracţiunea de folosire de acte nereale, folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri, ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate la vamă, iar prevederile art. 274 din aceeaşi lege, la care se face trimitere, vizează, aşa cum s-a arătat, situaţia săvârşirii infracţiunii de două sau mai multe persoane.
În cauza dată, o atare infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor M.V.C., L.R. şi D.N., în calitate de autori şi U.E., în calitate de complice subzistă în elementele ei constitutive, inclusiv sub aspectul existenţei laturii obiective constând în acţiunea de folosire de acte nereale în sensul incriminat de legiuitor.
Această folosire de acte nereale la autoritatea vamală, mai exact de documente vamale de transport sau comerciale, este evidentă din moment ce documentul vamal de transport sau comercial indica o altă marfă decât cea reală, şi anume detergent în loc de ţigări, neavând relevanţă dacă mai existau în container şi cutii de detergent care reflectau adevărata realitate, în sensul că, la unele dintre acestea, atestarea este cea reală.
În concret, procedura în vamă s-a finalizat de către inculpatul D.N., în calitate de "delegat al importatorului" care cunoştea că tirul era încărcat şi cu alte mărfuri decât cele înscrise în documentele de import, inculpata L.R. s-a implicat, de asemenea, în mod direct în procurarea documentelor necesare dosarului în vederea finalizării operaţiunilor de tranzit şi de import stabilind legătura cu comisionarii vamali din Constanţa şi Piteşti, inculpatul M.V.C. a constituit dosarele acestor operaţiuni de tranzit şi de import, pe care le-a pus la dispoziţia autorităţii vamale, documente pe care şi le-a asumat, pe care le-a tradus, le-a semnat şi le-a ştampilat în numele societăţii, cunoscând că nu corespund realităţii, toate acestea dovedind realizarea laturii obiective a infracţiunii analizate, constând în folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, cu scopul final, desigur, al sustragerii de la controlul vamal, în vederea obţinerii de venituri ilicite.
În ceea ce priveşte complicitatea la această infracţiune, reţinută în sarcina inculpatei U.E., aceasta este evidentă, având în vedere faptul că a creat în fals documente care ar fi trebuit să emane de la exportatori, identificate cu ocazia percheziţiei informatice pe calculatorul ridicat de la locul de muncă şi altele, toate aceste înlesniri constituind, efectiv, acte de complicitate la infracţiunea menţionată, incriminată de prevederile art. 26 rap. la art. 272 comb.cu art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Nici ultima critică cu referire la toţi inculpaţii, şi anume că nu subzistă nici infracţiunea prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 reţinută, ca şi autorat, în sarcina inculpaţilor M.V.C. şi L.R. şi ca şi complicitate, în sarcina inculpaţilor U.E. şi D.N. nu poate fi primită.
Astfel, potrivit art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, constituie infracţiune punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care-l prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, alineatul 2 la care face trimitere acest articol vizând situaţia când astfel de fapte sunt săvârşite de un grup criminal organizat, ceea ce este cazul în speţa dată.
Analizând conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, sunt realizate elementele constitutive ale acestei infracţiuni constând în punerea în circulaţie a unui produs, respectiv ţigări, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care-l prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, respectiv pe partea civilă SC P.M.P.
Aceasta deoarece, din activitatea infracţională a inculpaţilor rezultă că aceştia, fie în mod direct, fie în mod indirect, au contribuit la punerea în circulaţie a ţigărilor contrafăcute, sustrase de la controlul vamal, ceea ce constituie activitatea infracţională în forma coautoratului, săvârşite de inculpaţii M.V.C. şi L.R. sau în forma complicităţii, săvârşită de ceilalţi doi inculpaţi - U.E. şi D.N.
De altfel, sub acest aspect sunt edificatoare prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în care se arată că prin "punerea în circulaţie" identificată cu latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) se înţelege, printre altele, atât deţinerea în vederea comercializării, cât şi importul sau tranzitul produselor contrafăcute. De aceea, noţiunea de deţinere trebuie să fie privită într-un mod mult mai larg decât strict limitată la posesia fizică asupra unor bunuri, întrucât această detenţie poate fi exercitată şi în mod indirect, prin alte persoane interpuse în aceste operaţiuni de tranzit sau de import, cum ar fi comisionarii vamali, transportatorii şi altele.
Mai mult, legea, aşa cum s-a arătat prin trimitere la alin. (4) al art. 90, nu incriminează doar deţinerea propriu-zisă de produse contrafăcute, ci şi importul sau tranzitul unor asemenea bunuri, astfel că asemenea infracţiuni pot fi comise şi în această modalitate, nu numai în sensul nemijlocit al deţinerii, operaţiuni în care fiecare inculpat a avut rolul său în vederea realizării activităţii infracţionale.
De menţionat, în legătură cu toate infracţiunile analizate mai sus, că nu poate fi împărtăşită critica apărării că nu subzistă aceste infracţiuni pe considerentul că nu ar exista latura subiectivă, ca şi element constitutiv al acestor infracţiuni, având în vedere că inculpaţii nu cunoşteau conţinutul real al mărfurilor care se aflau în container, respectiv faptul că nu cunoşteau că în pachetele de detergent se găseau şi ţigări.
O atare apărare a inculpaţilor nu poate fi nicidecum împărtăşită pentru că, din ansamblul probator al cauzei, din conţinutul înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice, din modul de supraveghere în care urma să se deruleze finalizarea operaţiunilor de vămuire, odată cu introducerea în ţară a containerului în care se aflau cantităţile de ţigări descoperite odată cu surprinderea în flagrant, la depozitul situat în Mioveni, rezultă că inculpaţii ştiau de această marfă ascunsă controlului vamal, urmărind practic eludarea taxelor vamale şi, desigur, obţinerea ulterior a unor venituri extrem de mari, în condiţiile în care accizele la un astfel de produs cum este tutunul erau aplicabile şi chiar crescuseră mult.
Referitor la criticile inculpaţilor vizând de această dată procesul de individualizare a sancţiunilor, se consideră că nici această critică subsidiară, privind, pe de o parte, schimbarea modalităţii de executare din privare de libertate în modalitatea suspendării condiţionate sau suspendării sub supraveghere şi, reducerea cuantumului pedepselor, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, nu poate fi reţinută.
Astfel, chiar dacă inculpata L.R. nu are antecedente penale, a avut un comportament bun până la momentul descoperirii faptelor, atât în familie, cât şi la locul de muncă, are în întreţinere un copil minor sau inculpatul M.V.C., de asemenea, nu are antecedente penale, era angajat în muncă, are un copil minor, toate aceste situaţii personale nu pot conduce la reţinerea de circumstanţe atenuante, potrivit prevederilor art. 74 alin. (1) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracţiunile concurente.
Aceasta deoarece, orientarea spre o pedeapsă mai redusă prin aplicarea de circumstanţe atenuante, aşa cum solicită apărarea, nu corespunde în totalitate criteriilor prevăzute de lege privind individualizarea pedepsei, potrivit prevederilor art. 72 C. pen., atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare, criterii ce trebuie să aibă în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege (limite identificate în cuantum mare mai ales cu privire la infracţiunea cea mai gravă reţinută în sarcina inculpaţilor, cum este cea de constituire de grup criminal organizat, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003), gradul de pericol social al faptelor săvârşite (fapte grave), cu efecte asupra prejudicierii bugetului de stat afectat deseori de asemenea activităţi infracţionale, mai ales cu referire la produsele accizabile, cum este tutunul, la care se adaugă şi alte criterii vizând persoana, în cauză inculpaţii nerecunoscând faptele pentru care au fost condamnaţi.
În acelaşi timp, şi instanţa de recurs constată că pedeapsa aplicată inculpaţilor în ceea ce priveşte infracţiunea cea mai gravă reţinută în sarcina lor, în concurs cu celelalte infracţiuni, şi anume aceea prev. de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 este orientată la minimul prevăzut de lege, ceea ce justifică, din această perspectivă, ca şi cuantum al pedepsei, faptul că prima instanţă a avut în vedere lipsa de antecedente penale a inculpaţilor, la un astfel de cuantum al pedepsei concurând şi celelalte aspecte invocate de către inculpaţi în favoarea lor, în sensul că au avut un comportament bun atât la locul de muncă, cât şi în societate, înainte de săvârşirea faptelor, au minori în întreţinere (inclusiv în recurs depunându-se astfel de înscrisuri în circumstanţiere).
În consecinţă, cuantumul pedepselor rezultante aplicate fiecărui inculpat corespunde scopului nu numai preventiv dar şi coercitiv al aplicării unei pedepse, aşa cum se arată expres în dispoziţiile art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte critica formulată de partea civilă SC P.M.P., sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii, pe latura civilă, toate aceste critici nu pot fi reţinute.
În legătură cu latura civilă a cauzei, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea civilă pe considerentul de esenţă că inculpaţii, urmare a surprinderii în flagrant, nu au mai avut posibilitatea punerii în vânzare a ţigărilor contrafăcute, astfel că nepunându-le în vânzare, nu s-a realizat o faptă efectiv prejudiciabilă care să vatăme atât pe consumatori, cât şi pe titularul mărcii contrafăcute, cum este partea civilă în cauză.
De aceea, nu se poate reţine ca întemeiată susţinerea părţii civile că în cauză poate fi aplicat criteriul alternativ al daunelor interese materiale, şi anume al profitului autorului contrafacerii, aşa cum se precizează în Decizia nr. 48 a Consiliului Uniunii europene transpusă în legislaţia internă prin Ordonanţa nr. 100/2005, deoarece acest profit, aşa cum s-a arătat inclusiv de către instanţele inferioare, nu s-a realizat, ţigările ce au făcut obiectul infracţiunii nefiind puse în circulaţie.
Rezumativ, cu privire la recursul formulat de partea civilă SC P.M. SA, inculpaţii au fost prinşi în flagrant şi nu au avut posibilitatea punerii în vânzare a ţigărilor contrafăcute, aspect în raport de care s-a apreciat în mod corect în sensul respingerii pretenţiilor părţii civile.
Cu privire la recursul părţii responsabile civilmente SC T.A. SRL Mioveni, care susţine, în esenţă, conform criticilor invocate, că nu există prejudiciu în cauză, astfel că greşit au fost obligaţi în solidar inculpaţii între ei şi în solidar cu această parte responsabilă civilmente, deoarece marfa contrafăcută nu a fost pusă în circulaţie, se apreciază că o atare critică nu poate fi primită în funcţie de considerentele anterioare valabile pentru reţinerea de vinovăţie pentru o faptă penală consumată în sarcina inculpaţilor.
Inclusiv în funcţie de un raport de expertiza contabilă efectuat în cauză la instanţa de apel, s-a demonstrat cu certitudine că există prejudiciu (teza mărfurilor nepurtătoare de taxe vamale şi accize nefiind de primit), respingerea recursului formulat de această parte responsabilă civilmente fiind indubitabilă. De asemenea, aceasta este societatea care a efectuat importul detergentului, asociatul unic fiind inculpatul M.V.C., nefiind dubii nici cu privire la aceste aspecte, (deşi motivele de recurs generale au nuanţat şi criticat chiar şi aceste aspecte), motiv pentru care în mod corect a fost obligată în solidar cu inculpatul la acoperirea prejudiciului cauzat.
În mod corect s-a constatat cauzarea unui prejudiciu către partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni vamale Bucureşti, reprezentând datoria vamală pentru mărfurile sustrase de la controlul vamal, prejudiciu rezultat în urma efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice care a stabilit datoria vamală ce face obiectul prejudiciului stabilit de prima instanţă. Însă, cu deplină obiectivitate, Curtea de Apel a apreciat că acest prejudiciu stabilit de tribunal nu este un prejudiciu calculat în mod corect, deoarece, în urma expertizei dispuse în cauză de către instanţa de apel, s-a stabilit că prejudiciul reprezentând datoria vamală în cauza de faţă este de 1.924.489 RON, compusă din datorie vamală 1.309.622 RON, dobânzi 418.424 RON şi penalităţi de întârziere 196.443 RON.
În acest din urmă sens, motivele de recurs din partea A.N.A.F. apar uşor confuze în contextul în care se invocă faptul că raportul de expertiză respectiv nu le-ar fi fost comunicat, în conjunctura în care încuviinţarea probei respective s-a concretizat în şedinţa publică din 3 mai 2012 din apel când instituţia a fost reprezentată efectiv, aveau termen în cunoştinţă în cauză, întocmirea lucrării s-a realizat tocmai într-o relaţie de informare între expert şi Autoritatea Naţională a Vămilor, pentru ca susţinerea majorării prejudiciului să se întemeieze în final, în recurs, "inclusiv datorită faptului că sancţiunea obligaţiilor trebuie să fie individualizată într-o manieră care să îl convingă pe inculpat de nerespectarea legii şi să îl determine pe viitor să nu mai comită fapte penale", considerente ce nu au de a face juridic cu instituţia răspunderii civile delictuale.
În fine, considerăm că se impun anumite răspunsuri şi celorlalte critici formale, extreme de diverse, propuse în cauză, în principal din partea recurentului M.V.C.
Astfel, nu există niciun motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare aşa cum s-a solicitat, instanţele ierarhic inferioare preocupându-se nu doar de un contur complet al situaţiei faptice specifice speţei şi a încadrărilor juridice corespunzătoare (aspectul că s-au detaliat variantele conţinutului alternativ ce ţine de latura obiectivă a unor infracţiuni, nu reprezintă o îndepărtare juridică de însăşi acea infracţiune), dar şi de o lămurire adusă împricinaţilor asupra fiecărei critici, a chestiunilor procedurale, totul circumscriindu-se derulării unui proces penal echitabil. De asemenea, nu există niciun motiv de incompatibilitate a judecătorului cauzei şi nici nu rezultă acest lucru din actele şi lucrările dosarului, inclusiv sub aspectul cazurilor de aparenţă de imparţialitate, fiind administrate toate probele utile cauzei, fiind încuviinţate probe în apărare, efectuată în apel cu deplin temei şi o expertiză contabilă judiciară utilă desluşirii detaliilor speţei. Susţinerea că s-au folosit probe obţinute prin mijloace neloiale motivat de faptul că nu s-a recurs la procedura livrării supravegheate este o argumentaţie total forţată, o simplă erijare a apărării în atribuţiile anchetatorilor.
Faţă de toate aceste considerente, aşa cum au fost expuse mai sus, în sensul celor arătate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de către toate părţile cauzei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti, de inculpaţii M.V.C., L.R., A.S.R.E.N., U.E., D.N., de părţile civile SC P.M.P. SA, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi de partea responsabilă civilmente SC T.A. SRL împotriva Deciziei penale nr. 121/A din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimata inculpată C.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2182/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2206/2013. Penal → |
|---|
