ICCJ. Decizia nr. 2198/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2198/2013
Dosar nr. 56397/3/2011/a13
Şedinţa publică din 20 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 7 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, investită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelanţii intimaţi inculpaţi T.G., B.A., T.M.M., F.M., G.C.I., G.M., S.A., B.C., T.I.D., B.G., B.M.A. şi M.A. împotriva sentinţei penale nr. 793 din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 56397/3/2011, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor B.A., B.G., B.M.A., F.M., G.C.I., B.C., S.A., T.I.D., T.G., G.M., M.A. şi T.M.M.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, astfel cum au fost formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi prin apărători.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că materialul probator existent la dosarul cauzei până în prezent este în măsură să conducă la concluzia că, la acest moment, sunt pe deplin îndeplinite în ceea ce-i priveşte pe apelanţii inculpaţi, condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., pentru menţinerea măsurii arestării preventive, existând suficiente probe care să satisfacă atât exigenţele dispoziţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cât şi pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Relevante în acest sens s-a reţinut a fi următoarele mijloace de probă: declaraţiile părţilor vătămate, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă fotografică, rapoartele de expertiză medico-legală nr. AA1 şi nr. AA2, declaraţiile martorilor din acte, declaraţiile învinuitului C.S., procesele-verbale de conducere în teren şi planşe fotografice, declaraţiile inculpaţilor, listing-urile telefonice, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, imaginile înregistrate la staţia Petrom C., hărţi relaţionale, procesele-verbale de recunoaştere după fotografii şi planşe fotografice, procesele-verbale de recunoaştere de obiecte şi planşe fotografice, procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi planşe fotografice, procesele-verbale privind efectuarea de percheziţii informatice, rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică ale inculpaţilor; raportul de constatare tehnico-ştiintifică din 22 martie 2011.
Totodată, Curtea a constatat că, şi la acest moment, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor B.A., B.G., B.M.A., F.M., G.C.I., B.C., S.A., T.I.D., T.G., G.M., M.A. şi T.M.M. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea a reţinut că pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanşa reacţii puternice în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care este cercetat.
În cadrul examinării acestei cerinţe a pericolului social trebuie avute în vedere natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, împrejurările în care inculpatul a acţionat, urmările produse şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
De asemenea, instanţa trebuie să aibă în vedere dacă infracţiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal şi procesual penal, dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale şi pentru normala lor desfăşurare.
În prezenta cauză, la aprecierea celei de a doua condiţii a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Curtea a avut în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de apelanţii inculpaţi, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a acestora, astfel cum au fost reţinute şi descrise în hotărârea de condamnare atacată (urmărirea părţilor vătămate de către, mai multe persoane împreună, pe timp de noapte, în loc public, incendierea părţilor vătămate care se aflau într-o maşină), urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, sentimentul puternic de teamă şi insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societăţii civile, în condiţiile în care viaţa omului reprezintă valoarea supremă ocrotită de lege, aspecte care, în opinia Curţii, impun şi justifică în continuare o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, respective, privarea în continuare de libertate a celor 12 apelanţi inculpaţi, în scopul protejării siguranţei publice şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii B.A. şi B.G. au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, revocarea măsurii arestării preventive.
Examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile formulate de inculpaţii B.A. şi B.G. sunt nefondate.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instaţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generate de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social.
Inculpatul B.A. a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă la:
- 10 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. a) şi lit. i), art. 176 lit. a) şi lit. b), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- 5 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de ultaj conta bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) şi alin. (2) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând ca după contopirea acestor pedepse inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
Inculpatul B.G. a fost, de asemenea trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă la:
- 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 174-175 lit. a) şi lit. i), art. 176 lit. a) şi lit. b), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 26, raportat la art. 217 alin. (4) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru complicitate la infrcaţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 321 alin. (1) şi alin. (2) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; în baza art. 33 alin. (1) lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Din cele expuse mai sus rezultă că, faptele de care inculpaţii sunt acuzaţi prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat, pe de o parte, de importanţa valorilor sociale ce constituie obiectul protecţiei penale şi pe de altă parte, de gravele urmări (fizice şi psihice) pe care le poate avea pentru victimă săvârşirea acestor infracţiuni; aceste fapte de care sunt acuzaţi inculpaţii, prezintă un pericol cert şi grav pentru întreaga societate deorece, fără respectarea vieţii persoanei nu poate fi concepută existenţa însăşi a colectivităţii şi convieţuirea paşnică a membrilor acesteia.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor B.A. şi B.G.
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.A. şi B.G. împotriva încheierii din 7 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 56397/3/2011 (4037/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2189/2013. Penal. Revocarea suspendării... | ICCJ. Decizia nr. 2202/2013. Penal. Ucidere din culpă (art.178... → |
|---|
