ICCJ. Decizia nr. 2222/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2222/2013
Dosar nr. 7086/97/2012
Şedinţa publică din 21 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 232/CC/din data de 7 noiembrie 2012 a Tribunalului Hunedoara pronunţată în Dosarul nr. 7086/97/2012, în baza art. 394 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de B.D. prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 270/2007 pronunţată în Dosarul nr. 2856/57/2006 al Tribunalului Hunedoara.
Motivele de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., le-a constituit faptul că, probele nu au confirmat faptele, se impune reaudierea martorilor care au fost audiaţi incomplet şi părtinitor, acuzaţiile aduse sunt generice,instanţele de fond şi control judiciar i-au înlăturat în mod greşit apărările,iar prejudiciul nu a fost cert stabilit, nu şi-a putut proba nevinovăţia, deoarece la judecarea fondului cauzei a cărei revizuire a solicitat-o, nu i-a fost admisă proba cu martori.
Prin sentinţa penală nr. 232/2012 pronunţată în Dosarul nr. 7086/97/2012 al Tribunalului Hunedoara s-a respins ca inadmisibilă cererea, deoarece nu s-au identificat împrejurări noi sau fapte noi, ci în realitate reprezintă o solicitare de readministrare şi reinterpretare a probelor.
Soluţia judecătorului, respectiv sentinţa penală nr. 232/CC/ din data de 7 noiembrie 2012 a Tribunalului Hunedoara, pronunţată în Dosarul nr. 7086/97/2012 supusă prezentului control de legalitate, a statuat că, aspectele invocate în cererea de revizuire, au format obiectul analizei cu ocazia soluţionării fondului şi cu ocazia soluţionării cauzei de către instanţele de control judiciar. De asemenea, martorii propuşi în audiere, ca temei al cererii de revizuire, au format şi obiectul analizei instanţei de apel, aşa încât în calea revizuirii nu este admisibilă prelungirea probaţiunii şi a obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinţei penale nr. 232/2012 pronunţată în Dosarul nr. 7086/97/2012 al Tribunalului Hunedoara, B.D. a declarat apel, nemotivat în scris, depunând prin apărător ales, la datele de 20 noiembrie 2012, reluate prin solicitarea din data de 21 noiembrie 2012, aceleaşi declaraţii de apel cu precizarea că motivele detaliate le va formula după redactarea sentinţei atacate.
Primul termen la instanţa de apel a fost stabilit la data de 8 ianuarie 2013 când apărătorul ales al revizuentului-apelant, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, deoarece era plecat în concediu de odihnă şi clientul său (revizuentul apelant) nu accepta un alt avocat să îl reprezinte.
Curtea de Apel, în considerarea dispoziţiilor privind garantarea dreptului la apărare a admis cererea de amânare, a menţinut delegaţia apărătorului desemnat din oficiu, a acordat termen la data de 29 ianuarie 2013 şi a transmis o solicitare avocatului ales de a se prezenta la termen sau de a lua măsuri pentru a-şi asigura substituirea.
La termenul din data de 29 ianuarie 2013 din nou, apărătorul ales a formulat cerere de amânare, motivat de faptul că starea medicală nu-i permite să se prezinte şi a depus în acest sens o copie a unui certificat de concediu medical, în care nu se indica decât faptul că din data de 28 ianuarie 2013, timp de 4 (patru) zile se află în concediu medical. Nu a precizat care sunt motivele datorită cărora nu a făcut demersuri pentru a-şi asigura substituirea.
În aceste împrejurări, considerând cererea neîntemeiată, faţă de lipsa de diligenţă a apărătorului ales, faţă de împrejurarea că asistenţa juridică a revizuentului-apelant a fost asigurată prin apărătorul desemnat din oficiu care a pus concluzii instanţa de apel a procedat la judecarea cauzei.
Prin decizia penală nr. 20/A din 4 februarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.D. împotriva sentinţei penale nr. 232 din 7 noiembrie 2012 a Tribunalului Hunedoara.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că motivele de revizuire întemeiate pe lipsa vinovăţiei, examinate în procesul soluţionat prin condamnare, nu constituie faptei sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, de natură să justifice revizuirea potrivit cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind justificată respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către revizuientul B.D., solicitând casarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, admiterea revizuirii şi anularea sentinţei penale nr. 270/2007 a Tribunalului Hunedoara, pronunţată în Dosarul nr. 2856/57/2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4012 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, rejudecând cauza pe fond, achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., relativ la infracţiunea de înşelăciune în varianta complicităţii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (4), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Analiza doctrinară şi prin raportare la dovezile depuse în cauză, făcută de instanţa de apel, este judicioasă, atotcuprinzătoare şi în spiritul legii.
Motivele de revizuire invocate şi circumscrise cazului prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constau în aceea că, probele nu au confirmat faptele, impunându-se reaudierea martorilor care au fost audiaţi incomplet şi părtinitor, instanţele i-au înlăturat în mod greşit apărările, prejudiciul nu a fost cert stabilit, nu şi-a putut dovedi vinovăţia întrucât, la judecarea fondului cauzei, a cărei revizuire a solicitat-o, nu i-a fost admisă proba cu martori.
Or, aspectele invocate nu se încadrează în disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind recunoscute instanţelor în cursul procesului penal finalizat, cu condamnarea revizuientului, inculpatul B.D. invocând în apărarea sa tocmai aceste împrejurări, apărare înlăturată, însă, pe baza probelor aflate la dosar.
Reluând această apărare în forma cazului de revizuire sus-arătat, revizuientul tinde, pe această cale extraordinară de atac, la prelungirea probaţiunii într-o cauză aflată sub puterea lucrului judecat, ceea ce este inadmisibil.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.D. împotriva deciziei penale nr. 20/A din 04 februarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2013. Penal. Ucidere din culpă (art.178... | ICCJ. Decizia nr. 2226/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
