ICCJ. Decizia nr. 2241/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2241/2013

Dosar nr. 6603/90/2011

Şedinţa publică din 25 iunie 2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 27/A-MF din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 420 din data de 27 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 6603/90/2011, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 74 lit. a) cu referire la art. 76 lit. b) C. pen.; a fost condamnat inculpatul P.N., la 2 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 12 din Legea nr. 678 /2001; s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 6 ani.

În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 74 lit. a) cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 12 din Legea nr. 678 /2001, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 6 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 6 ani.

S-a dispus ca inculpatul P.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 6 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 10 august 2011 până la zi. S-a menţinut măsura arestării preventive.

În baza art. 14, şi urm. C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 5.000 RON daune materiale şi 1.000 RON daune morale faţă de partea civilă S.E.; la 1.000 RON daune morale faţă de partea civilă L.A.M.; la 2.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă B.N.C.; la 2.500 RON daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă B.S.C.; la 3.000 RON daune materiale faţă de partea civilă B.G.; la 3.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă B.F.; la 650 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă M.F.; la 1.200 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă R.G.; la 1.500 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă M.V.; la 5.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă P.C.; la 5.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă U.E.; la 350 euro daune materiale faţă de partea civilă P.C.B.; la 1.300 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă C.S.; la 200 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă Z.G.A.; la 1.000 euro daune materiale şi 300 euro daune morale faţă de partea civilă M.A.; la 140 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă F.L.C.; la 2.000 RON daune materiale şi 1.000 RON daune morale faţă de partea civilă B.D.; la 3.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă C.A.S.; la 850 RON daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă C.N.; la 900 euro daune materiale faţă de partea civilă D.A.; la 1.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă S.M.A.

S-a luat act că părţile vătămate N.A.A., N.S., D.I., M.S., S.D.I. şi S.V. nu se constituie părţi civile.

În baza art. 163, art. 353 şi art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui bun imobil aparţinând inculpatului P.N., respectiv asupra imobilului teren în suprafaţă de 3025 mp situat în comuna R., sat R.1, judeţul Vâlcea, împreună cu o casă de locuit construită din lemn, acoperită cu ţiglă, compusă din 3 camere şi sală, precum şi cu anexa - un fanar din lemn acoperit cu carton, dispusă de procuror prin ordonanţa din data de 26 septembrie 2011.

Onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru părţile vătămate şi civile, au rămas în sarcina statului, urmând a fi plătite anticipat din fondul special al M.J.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 5.000 RON cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a pronunţa sentinţa menţionată, instanţa de fond a reţinut că la data de 30 decembrie 2011 s-a înregistrat, sub nr. 6603/90/2011, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Vâlcea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.N. pentru a fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rezoluţia din data de 16 iulie 2007 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de P.N. şi T.I., ulterior, prin ordonanţa din data de 20 mai 2011, cercetările au fost extinse şi cu privire la P.I.C. Tot astfel, prin ordonanţele din datele de 21 octombrie 2011 şi 25 noiembrie 2011 s-a dispus, cu privire la inculpatul P.N., extinderea cercetărilor, începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru toate actele materiale ale infracţiunii continuate de trafic de persoane şi pentru infracţiunea de trafic de minori.

Prin probatoriul administrat s-a reţinut de procuror următoarea situaţie de fapt:

Organele de cercetare penală s-au sesizat în cursul anului 2006 cu privire la faptul că persoane din judeţul Vâlcea au racolat prin înşelăciune cetăţeni români pe care i-au transportat în Grecia pentru muncă, obţinând sume de bani din transport şi exploatarea prin diferite munci.

Astfel de activităţi au fost desfăşurate de inculpatul P.N., sprijinit de învinuita T.I., în perioada în care cei doi au avut o relaţie de concubinaj, aceştia racolând persoane pe care le asigurau de existenţa unor locuri de muncă certe, în condiţii avantajoase şi cu remuneraţie atractivă, însă, după transportul acestora în Grecia, efectuat sau coordonat de inculpatul P.N., fie nu li se asigura locul de muncă promis, fie remunerarea era infimă în raport cu munca prestată, o parte din contravaloarea muncii fiind reţinută sub pretextul datorării unor comisioane.

În primăvara anului 2007 părţile vătămate S.E. şi L.A.M. au fost determinate să plece în Grecia, prin promisiunile mincinoase ale inculpatului P.N., care a susţinut că le poate facilita obţinerea unui loc de muncă în condiţii bune, mai mult având chiar posibilitatea încheierii unui contract de muncă. Aceeaşi modalitate de inducere în eroare a fost folosită şi în cazul părţilor vătămate B.N.C., B.S.C., B.G. şi B.F., acestora numita T.I. spunându-le că le poate obţine locuri de muncă în Grecia prin intermediul „soţului” ei, inculpatul P.N.

De deplasarea în Grecia s-a „ocupat” P.N., care a direcţionat părţile vătămate către locurile de muncă (demolări, îngrijirea oilor), dovedindu-se însă că acesta nu le asigurase dinainte ori că încasa întreaga sumă de bani ce li se cuvenea persoanelor care munceau.

Începând cu anul 2009, P.N. a fost sprijinit în activitatea de racolare şi transport de către învinuitul P.I.C. Activitatea de recrutare se desfăşura fie de către P.N., fie de legături ale acestuia, în Vâlcea sau în alte judeţe, aria de racolare extinzându-se în timp. Condiţiile de muncă erau de fiecare dată prezentate sau confirmate de inculpatul P.N., care dispunea şi cu privire la transportul şi transferul către patronii greci.

Persoanele recrutate erau induse în eroare la momentul acordului de a pleca în Grecia, dovedindu-se că, odată ajunse acolo, le sunt reţinute actele de identitate, condiţiile de cazare sunt total improprii (e.g. corturi de nailon improvizate, saltele pe pământ, apă nepotabilă), persoanele care muncesc sunt „alese”, condiţiile de plată sunt inferioare celor promise, victimele fiind determinate că acumuleze datorii pentru a-şi asigura existenţa şi astfel constrânse să muncească în condiţiile impuse.

În primăvara anului 2009 s-a procedat în această modalitate în privinţa părţilor vătămate M.F., R.G., M.V. şi B.M.C., în cazul celui din urmă dovedindu-se că inculpatul P.N. nici nu găsise locul de muncă la momentul efectuării transportului. Către sfârşitul lunii noiembrie 2009, inculpatul P.N. a profitat de unele legături pe care şi le făcuse în zona judeţului Gorj, unde a început să-şi „dezvolte piaţa ofertei”, astfel fiind induşi în eroare P.C., U.E. şi R.B.D., cărora li s-a promis obţinerea unor locuri de muncă în agricultură, în condiţii avantajoase, în realitate aceştia ajungând să muncească doar pentru a se putea hrăni.

Tot astfel, în luna ianuarie 2010, cu promisiunea obţinerii unor locuri de muncă bine plătite şi asigurarea unor condiţii bune de cazare şi hrană, inculpatul P.N. a racolat mai multe persoane din judeţul Vâlcea, printre care părţile vătămate P.C.B., C.S., Z.G.A. şi M.A. În Grecia însă, inculpatul nu avea stabilite locurile de muncă, ci efectiv a „plimbat” victimele în speranţa găsirii unor oferte de la patronii greci şi, cu toate acestea, a pretins comisioane pentru „serviciul” făcut, încasând totdată bani şi la momentul transferării către patroni.

Inculpatul P.N. şi-a continuat activitatea de racolare şi transport şi, în luna martie 2010, deşi i se promisese un alt loc de muncă, partea vătămată F.L.C. a fost transferată pentru a munci în agricultură; mai mult, condiţiile privind plata, hrana şi cazarea erau cu totul altele de cât cele promise la plecare de către inculpat, iar părţii vătămate, ca şi în cazul altora, i-a fost reţinut actul de identitate.

Acelaşi mod de operare a fost folosit de inculpat şi pentru a duce în Grecia pe numiţii D.M. şi P.I.A. Ulterior, în cursul lunii noiembrie 2010, în timp ce inculpatul P.N. îi readucea în ţară pe cei doi, a fost oprit şi interogat de autorităţile române pentru fapta de trafic de persoane, fără însă ca acest incident să îl fi alarmat în vreun fel pe inculpat, care şi-a continuat activitatea.

În luna ianuarie 2011, cunoscând faptul că S.M.A. era minor, de altfel primind chiar procură de la mama acestuia, pentru a-l însoţi în străinătate, inculpatul P.N. l-a determinat să creadă că îi va obţine un loc de muncă sigur şi bine plătit. În Grecia minorul a fost mutat în repetate rânduri la diverse locuri de muncă şi, la un moment dat, chiar abandonat deşi acesta îi spusese inculpatului că vrea să se întoarcă în ţară.

Profitând de legăturile pe care le avea cu persoane din Craiova, în aprilie 2011 inculpatul P.N. a efectuat transportul în Grecia pentru numiţii N.A.A., N.S., D.I., M.S., S.D.I., S.V., B.D., C.A.S., C.N., A.F.D., pe care le-a transferat unui patron grec, de asemenea cunoscut.

Tot astfel, în luna iulie 2011, inculpatul P.N. a racolat şi partea vătămată D.A., căruia i-a promis un loc de muncă stabil şi bine remunerat, cu hrana şi cazarea asigurate. După transportul către Grecia, aceasta a fost transferată patronului grec şi i s-a luat actul de identitate. Mai mult, la scurt timp inculpatul a dus şi alte persoane la acelaşi loc de muncă, deşi remuneraţiile pentru munca prestată nu fuseseră achitate nici pentru cele deja prezente. În această modalitate era evident că se urmărea „supraaglomerarea” la un anumit loc de muncă, cu consecinţele schimbării acestuia (generatoare de noi comisioane) sau creşterii gradului de îndatorare al celor ce aşteptau să „iasă la muncă”.

Înşelăciunea la momentul recrutării a vizat, astfel, chiar elementul determinant pentru care victimele au apelat la serviciile inculpatului, şi anume ocuparea unui loc de muncă stabil, cu anumite condiţii privind programul, hrana şi cazarea. În contextul complexei activităţi infracţionale desfăşurate, inculpatul a perceput comisioane pentru fiecare persoană, a organizat plecarea acestora, şi uneori le-a facilitat şi cazarea în vederea plecării.

Pe lângă manoperele de inducere în eroare cu privire la obţinerea locului de muncă, inculpatul P.N. şi-a format şi o practică de deţinere a controlului asupra victimelor, cărora li se reţineau actele de identitate, care nu le erau restituite decât în condiţiile achitării unei sume de bani. Totodată, victimele erau determinate să-şi epuizeze resursele financiare prin achitarea constantă a cheltuielilor de cazare şi transport, cauzate de modalitatea în care erau „dirijate” de către „locurile de muncă” din Grecia, în fapt destinaţii fără finalitate în ce priveşte posibilitatea prestării unei munci, urmărindu-se aşadar încă de la început punerea lor într-o stare de dependenţă, de aservire. Victimele erau trimise către locuri de muncă inexistente în realitate, ocupate sau libere pentru foarte scurt timp, în scopul asigurării fluxului forţei de muncă la locaţii, dar şi al asigurării obţinerii unor comisioane repetate, percepute la fiecare „găsire” a unui nou loc de muncă.

Mai mult, în cazul unora dintre victime, s-a practicat şi instituirea unor „comisioane” pentru „eforturile” de a fi găsit locurile respective de muncă, precum şi trecerea în regim de „datorie” către aceştia a sumelor infime de bani pe care, eventual, le dădeau victimelor pentru hrană.

Folosirea unor mecanisme de constrângere a victimelor, concretizate, printre altele, în înşelare, presiune psihică, izolare, agresiune verbală sau fizică, are drept consecinţă alterarea unui eventual consimţământ iniţial, exprimat de victimă. Vulnerabilitatea victimelor, datorată lipsei experienţei de viaţă a unora, situaţiilor familiale, gradului ridicat de sugestibilitate, lipsei educaţiei, instruirii sau oportunităţilor de angajare, precum şi lipsa unei culturi a migraţiei, le-a plasat în situaţii de inferioritate, context în care este exclusă ideea exprimării unui consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză de către acestea. În condiţiile expuse anterior, victimele s-au confruntat cu situaţia inexistenţei unei opţiuni, fiind practic constrânse să accepte conduita ce li se impunea, respectiv munca „la negru”, în orice condiţii de remunerare, muncă, protecţie, securitate a muncii etc.

Tot în cadrul exercitării unor forme de abuz, specifice de altfel exploatării prin muncă, s-au înscris privările fizice, somn, mâncare, necesităţi, îngrijire medicală, restrângerile de libertate, intimidările, ameninţările, manipularea emoţională, izolarea şi restricţiile sociale (restricţionarea mişcării, timpului, restricţionarea contactului cu alte persoane, relocarea frecventă), insecuritatea legală, reţinerea documentelor, condiţii de muncă şi trai cu risc crescut sau abuzive (timp de lucru abuziv, condiţii de trai periculoase sau vătămătoare, în spaţii nesigure, neigienice sau supraaglomerate), precum şi riscurile asociate cu marginalizarea (excluderea culturală şi socială, inclusiv adaptare limitată şi limitări lingvistice în condiţiile unei limbi şi culturi total diferite, acces limitat la servicii publice, inclusiv sănătate).

Pe lângă această practică, faţă de victime au fost exercitate şi forme de constrângere sau agresiune în scopul împiedicării plecării şi sesizării autorităţilor ori al înăbuşirii oricăror pretenţii. În aceste împrejurări, fără mijloace materiale, doar unele dintre victime au reuşit să se întoarcă în ţară, fie pentru că şi-au mai permis să-şi achiziţioneze bilet, fie apelând la familie, fie reuşind să anunţe autorităţile.

Organele de urmărire penală au fost sesizate în cazul a 32 de persoane (S.E., L.A.M., B.N.C., B.S.C., B.G., B.F., M.F., R.G., M.V., B.M.C., P.C., U.E., P.C.B., C.S., Z.G.A., M.A., F.L.C., N.A.A., N.S., D.I., M.S., S.D.I., S.V., B.D., C.A.S., C.N., D.A., D.M., P.I.A., A.F.D., R.B.D., S.M.A.), dintre acestea 29 arătând că înţeleg să participe în procesul penal în calitate de părţi vătămate (cu excepţia numiţilor P.M.A., A.F.D. şi R.B.D.-audiaţi ca martori), iar 27 dintre acestea au învederat, până la terminarea urmăririi penale, că se constituie părţi civile în procesul penal, după cum urmează: S.E. 5.000 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale, L.A.M. 2.500 RON daune morale, B.N.C. 2.000 euro daune materiale şi 3.500 RON daune morale, B.S.C. 2.500 RON daune materiale şi 1500 lei daune morale, B.G. 3.000 RON daune materiale, B.F. 3.000 euro daune materiale şi 4.000 RON daune morale, M.F. 650 euro daune materiale şi 15.000 RON daune morale, R.G. 1.200 euro daune materiale şi 10.000 RON daune morale, M.V. 1.500 euro daune materiale şi 2.000 RON daune morale, P.C. 5.000 euro daune materiale şi 5.000 RON daune morale, U.E. 5.000 euro daune materiale şi 5.000 RON daune morale, P.C.B. 350 euro daune materiale, C.S. 1.300 euro daune materiale şi 15.000 RON daune morale, Z.G.A. 200 euro daune materiale şi 2.000 RON daune morale, M.A. 1.000 euro daune materiale şi 300 euro daune morale, F.L.C. 140 euro daune materiale şi 80.000 RON daune morale, N.A.A. 3.200 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale, N.S. 1.500 RON daune materiale şi 12.000 RON daune morale, D.I. 1.200 RON daune materiale şi 12.000 RON daune morale, M.S. 3.500 RON daune materiale şi 5.000 RON daune morale, S.D.I. 4.000 RON daune materiale şi 6.000 RON daune morale, S.V. 500 euro daune materiale, B.D. 2.000 RON daune ateriale şi 10.000 RON daune morale, C.A.S. 3.000 euro daune materiale şi 5.000 RON daune morale, C.N. 850 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale, D.A. 900 euro daune materiale, S.M.A. 1.000 euro daune materiale şi 4.000 RON daune morale.

La primirea dosarului, instanţa de fond a verificat din oficiu regularitatea actului de sesizare precum şi competenţa de soluţionare, conform art. 300 C. proc. pen., a constatat că rechizitoriul este întocmit conform art. 263 C. proc. pen., competenţa de soluţionare a cauzei revenind Tribunalului, conform art. 21 din Legea nr. 678/2001.

De asemenea, s-a verificat din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, conform cerinţelor prevăzute de art. 300¹ şi 300² C. proc. pen.

Judecata a avut loc cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 678/2001, cu referire Ia art. 290 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., cu excepţia soluţionării cererilor de liberare provizorie sub contol judiciar care au fost soluţionate în şedinţă publică, conform deciziei nr. 2 din 9 ianuarie 2009 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, conform art. 414 alin. (3) C. proc. pen.

În cauză, au fost administrate probe cu acte, declaraţii de inculpat, declaraţii de părţi vătămate, unele dintre acestea s-au constituit părţi civile şi declaraţiile martorilor P.I.A., A.F.D., R.B.D., U.I.G., S.G.D., D.V.C., E.S., Z.M., M.C.V., M.D., M.C., A.I., C.C.A., precum şi declaraţiile martorilor propuşi de inculpat, respectiv, G.V. şi P.I.I.

Din probele administrate, atât în faza urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti (declaraţii de părţi vătămate, inculpat, declaraţii de martori, percheziţii domiciliare şi informatice, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor, înregistrări în mediul ambiental şi înregistrări de imagini, verificări la instituţii bancare, verificări efectuate de organele de urmărire penală, acte întocmite de investigatorul sub acoperire) a rezultat că organele de urmărire penală au realizat o corectă stabilire a situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu, fiind pe deplin dovedite faptele reţinute în sarcina inculpatului P.N.

Instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatul P.N. constând în aceea că, în perioada 2007-2011, sprijinit de alte persoane, a racolat, a transportat ori a transferat un număr de 31 de persoane în scopul exploatării acestora prin muncă în Grecia, obţinând din această activitate şi beneficii de ordin pecuniar prin încasarea unor comisioane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane în formă agravată şi continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001 modificată, constituie trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acelei persoane.

În conformitate cu art. 2 pct. 2 din aceeaşi lege, prin exploatarea unei persoane se înţelege, între altele, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, precum şi orice altă formă de exploatare prin încălcarea unor libertăţi şi drepturi fundamentale.

Textul de lege instituie condiţii alternative şi nu cumulative, raportat la exploatarea muncii unei persoane, victimă a traficului, care se realizează atât prin desfăşurarea unei activităţi lucrative în mod forţat, cât şi prin executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii cu încălcarea normelor legale privind natura şi condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate. Lucrătorii fără contract de muncă nu au dreptul la concediu de odihnă, nu beneficiază de indemnizaţiile sau sporurile cuvenite, nu au acces la medicaţie şi spitalizare corespunzătoare, nu au un program de lucru normal iar plata se face în funcţie de „bunăvoinţa” patronului, practic la „mica înţelegere” şi fără a exista o dată fixă pentru acordarea salariului.

Prin urmare, constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea unor persoane în vederea exploatării prin executarea unor munci, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, prin transportarea acestora în străinătate, neplata muncii, lipsirea de cazare şi de hrană corespunzătoare, reţinerea sau încercarea de reţinere a actelor şi abandonarea lor, fără resurse.

S-a apreciat că împrejurarea că inculpatul organiza plecarea peste hotare a victimelor, le caza în vederea plecării, le asigura transportul, uneori atrăgându-li-se atenţia să nu intre în relaţii cu alte persoane sau ce anume să declare la autorităţile vamale, reprezintă elemente din care rezultă că acesta cunoştea faptul că victimelor nu li se asigurau condiţiile legale pentru muncă şi rezidenţă, iar această activitate infracţională se circumscrie prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Pe de altă parte, la infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 nu se cere ca exploatarea persoanelor să se fi şi realizat în fapt, iar infracţiunea are autonomie indiferent de incriminarea prin alte acte normative a faptei de exploatare a persoanelor.

Ca mijloc de săvârşire a infracţiunii s-au folosit atât înşelăciunea (cu prilejul recrutării şi ulterior), cât şi constrângerea dată de îngrădirea posibilităţii de circulaţie, prin lipsirea victimelor de orice mijloace pecuniare. De asemenea, asupra unora dintre victime s-au exercitat presiuni pentru a nu părăsi locaţiile în care fuseseră trimise.

De cele mai multe ori, ca şi în cauza pendinte, traficul de persoane presupune continuarea activităţilor specifice, iniţiate pe teritoriul statului de origine al victimelor (recrutarea, transportul, cazarea), şi pe teritoriul statului de destinaţie (transferarea, cazarea, primirea). S-a putut vorbi astfel de un caracter transnaţional şi transfrontalier în realizarea căruia au fost implicate mai multe persoane cu roluri determinate şi care, prin acţiuni fie simultane, fie succesive, au conlucrat nemijlocit la comiterea faptei, nu numai în baza unei înţelegeri prealabile exprese sau tacite, ci şi în baza unei înţelegeri survenite în timpul executării. Cooperarea persoanelor care acţionează împreună la efectuarea actelor de executare produce un efect intimidant asupra victimei şi îi diminuează posibilităţile de a se opune acţiunilor acestora, sporind totodată şansele lor de reuşită. Prin efectuarea nemijlocită a uneia dintre acţiunile ce caracterizează traficul de persoane, fiecare participant îşi aduce contribuţia sa directă la săvârşirea infracţiunii şi va fi tras la răspundere penală în calitate de coautor, pentru forma agravată a infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Activitatea infracţională de trafic de persoane a avut la bază o rezoluţie unică, întemeiată pe reprezentarea de ansamblu a activităţii pe care urmăreau să o efectueze, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Pe cale de consecinţă şi având în vedere textul de lege menţionat mai sus [art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)] precum şi probele menţionate, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de norma juridică specială, faptul că inculpatul a negat comiterea faptelor, arătând că nu a promis niciodată cuiva obţinerea vreunui loc de muncă pentru ca apoi să adopte o atitudine oscilantă. Învederând că a dus „pe datorie” persoane în Grecia la unele locuri de muncă, apoi că a efectuat doar transportul ocazional al unor persoane, faptul că inculpatul a negat şi reţinerea actelor de identitate, explicând identificarea acestora la percheziţia domiciliară prin faptul că au fost uitate la el de deţinători. De altfel, susţinerile inculpatului au fost infirmate de materialul probator administrat, din care rezultă fără echivoc activitatea inculpatului privind atât recrutarea de persoane în România în vederea exploatării prin muncă în Grecia, cât şi efectuarea transportului către Grecia ori transferarea acestor persoane către „patronii” greci, unde munca prestată nu a fost remunerată ori sumele primite au fost infime. De asemenea, nici susţinerile inculpatului privind actele de identitate nu au reflectat adevărul, prin probele administrate stabilindu-se cu certitudine practica instituită de acesta în sensul reţinerii actelor de identitate ale victimelor până ia recuperarea nu numai a cheltuielilor de transport, ci şi a unor comisioane neaduse iniţial la cunoştinţa victimelor, ori predarea actelor către „patronii” greci.

S-au aplicat dispoziţiile art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., deoarece din certificatul de cazier judiciar a rezultat că inculpatul nu are antecedente penale, are doi copii în întreţinere rezultaţi dintr-o căsătorie destrămată, mai are de întreţinut copii fratelui acestuia care a decedat, mama acestora părăsindu-i, are de întreţinut şi pe mama acestuia care este grav bolnavă.

În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 6 ani, aplicarea acestei pedepse fiind obligatorie, conform textelor de lege menţionate mai sus. S-a apreciat că inculpatul, săvârşind infracţiuni de o asemenea gravitate, nu poate să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat sau să fie şofer pe orice mijloc auto de transport persoane în condiţiile în care s-a folosit de această profesie pentru săvârşirea infracţiunii de mai sus.

Din conţinutul aceloraşi probe a rezultat că inculpatul, în luna ianuarie 2011, cunoscând faptul că S.M.A. era minor, de altfel primind chiar procură de la mama acestuia, pentru a-l însoţi în străinătate, l-a determinat să creadă că îi va obţine un loc de muncă sigur şi bine plătit. În Grecia minorul a fost mutat în repetate rânduri la diverse locuri de muncă şi, la un moment dat, chiar abandonat deşi acesta îi spusese inculpatului că vrea să se întoarcă în ţară. Pe cale de consecinţă, inculpatul a săvârşit şi infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2011, text de lege în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere aceleaşi criterii, anterior menţionate, precum şi motivele pentru care a aplicat circumstanţele atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen.

De altfel, s-a apreciat că inculpatul, săvârşind infracţiuni de o asemenea gravitate, nu poate să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat sau să fie şofer pe orice mijloc auto de transport persoane în condiţiile în care s-a folosit de această profesie pentru săvârşirea infracţiunii de mai sus.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen., instanţa de fond a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 6 ani.

Pe cale de consecinţă, s-a dispus ca inculpatul P.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 6 ani.

În baza art. 71 C. pen., instanţa de fond i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen. respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe aceleaşi considerente şi raţionamente care au stat la baza aplicării pedepselor complementare.

S-a constatat că prin ordonanţa procurorului din 10 august 2011 în Dosarul nr. 113D/P/2006 s-a dispus reţinerea preventivă a inculpatului, iar prin încheierea nr. 76 din 11 august 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-a dispus arestarea preventivă a acestuia. Pe cale de consecinţă şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 10 august 2011 până la zi. De asemenea, a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului, deoarece ss-a considerat că subzistă temeiurile ce au stat la baza arestării inculpatului şi la data soluţionării cauzei în faţa instanţei de fond.

În temeiul art. 14 şi urm. raportat la art. 998 C. civ. din anul 1864, la care face trimitere art. 6 din Noul C. Civ., instanţa de fond l-a obligat pe inculpat la 5.000 RON daune materiale şi 1.000 RON daune morale faţă de partea civilă S.E.; la 1.000 RON daune morale faţă de partea civilă L.A.M.; la 2.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă B.N.C.; la 2.500 RON daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă B.S.C.; la 3.000 RON daune materiale faţă de partea civilă B.G.; la 3.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă B.F.; la 650 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă M.F.; la 1.200 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă R.G.; la 1.500 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă M.V.; la 5.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă P.C.; la 5.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă U.E.; la 350 euro daune materiale faţă de partea civilă P.C.B.; la 1.300 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă C.S.; la 200 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă Z.G.A.; la 1000 euro daune materiale şi 300 euro daune morale faţă de partea civilă M.A.; la 140 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă F.L.C.; la 2.000 RON daune materiale şi 1.000 RON daune morale faţă de partea civilă B.D.; la 3.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă C.A.S.; la 850 RON daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă C.N.; la 900 euro daune materiale faţă de partea civilă D.A.; la 1.000 euro daune materiale şi 1.000 RON daune morale, faţă de partea civilă S.M.A.

S-a luat act că părţile vătămate N.A.A., N.S., D.I., M.S., S.D.I. şi S.V. nu s-au constituit părţi civile, conform declaraţiilor ataşate la dosar.

În baza art. 163, art. 353 şi art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., instanţa de fond a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui bun imobil aparţinând inculpatul P.N., respectiv asupra imobilului teren în suprafaţă de 3025 mp situat în comuna R., sat R.1, judeţul Vâlcea, împreună cu o casă de locuit construită din lemn, acoperită cu ţiglă, compusă din 3 camere şi sală, precum şi cu anexa-un fanar din lemn acoperit cu carton, dispusă de procuror prin ordonanţa din data de 26 septembrie 2011.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Vâlcea şi inculpatul P.N.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizării a pedepselor aplicate inculpatului, pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina acestuia de trafic de persoane majore şi, respectiv, de persoane minore, ambele în formă continuată, în raport de circumstanţele personale acestuia, şi anume atitudinea nesinceră, gravitatea şi amploarea activităţii infracţionale desfăşurată de acesta.

Inculpatul P.N. a criticat hotărârea, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, invocând în acest sens probele administrate în cauză din interpretarea cărora rezultă că el se ocupa cu transportul părţilor vătămate şi nu avea cunoştinţă de situaţia dificilă reclamată de acestea odată ajunse în ţara de destinaţie, respectiv Grecia.

În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia, ţinând seama de circumstanţele reale ale cauzei, cât şi de situaţia sa juridică, întrucât nu este cunoscut cu antecedente penale.

Prin decizia penală nr. 27/A-MF din 14 martie 2013 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Vâlcea împotriva sentinţei penale nr. 420 din data de 27 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 6603/90/2011, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a majorat pedepsele aplicate inculpatului, astfel:

- de la 2 ani închisoare, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele, de 5 ani închisoare, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

A constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului P.N., aflat în Penitenciarul Colibaşi, măsură pe care a menţinut-o şi a dedus la zi prevenţia.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.N. împotriva sentinţei instanţei de fond.

Pentru a pronunţa decizia menţionată, examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul art. 371 C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că apelul declarat de parchet este fondat, iar cel al inculpatului P.N. este nefondat.

Analizând în mod coroborat probatoriul administrat în cauză, conform dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen., care stabilesc că aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate pentru aflarea adevărului, acestea neavând valoare dinainte stabilită, Curtea a constatat că vinovăţia inculpatului P.N., care a negat orice implicare în traficarea părţilor vătămate din cauză, este dovedită şi ea rezultă din speţă, fiind confirmată de declaraţiile părţilor vătămate, martorilor, din percheziţiile domiciliare şi informatice, din interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice, înregistrările din mediul ambiental şi înregistrări de imagini, verificări la instituţiile bancare, precum şi cele efectuate de organele de urmărire penală şi de instanţa de judecată.

Din coroborarea probelor enunţate, Curtea a constatat că, în speţă, sunt conturate elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane minore şi majore, pentru care inculpatul P.N. este trimis în judecată şi că acestea se caracterizează prin iniţierea şi continuarea pe o perioadă lungă de timp a unor activităţi specifice de transport, cazare şi exploatare prin muncă a unui număr mare de victime, activitate iniţiată pe teritoriul ţării noastre (recrutarea, transportul, cazarea), dar şi pe teritoriul statului de destinaţie (transferarea, cazarea, primirea în Grecia).

Actele şi lucrările dosarului denotă un caracter transnaţional şi transfrontalier al activităţii descrise mai sus, în desfăşurarea căreia au fost implicate mai multe persoane cu roluri determinate, care au conlucrat la comiterea infracţiunii de trafic de persoane, cât şi foarte multe persoane ce au fost aservite prin supunerea la activităţi lucrative în mod forţat, cât şi prin executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii cu încălcarea normelor legale privind natura şi condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.

S-a apreciat că probele dosarului evidenţiază, fără echivoc, că s-au exercitat presiuni atât cu prilejul recrutării cât şi ulterior, asupra acestor victime, fiind supuse la condiţii de muncă inumane, prin transportarea acestora în străinătate, neplata muncii, lipsa de cazare şi hrană corespunzătoare, plata pentru prestarea muncii făcându-se uneori la limita de supravieţuire a părţilor vătămate, rămânând efectiv la bună voinţa patronului, în condiţiile în care erau lucrători fără contract de muncă şi deci în afara protecţiei normelor legale.

Pe parcursul cercetărilor desfăşurate în cauza pendinte, inculpatul a negat comiterea faptelor, ce se încadrează, în drept, în dispoziţiile incriminate de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, în raport cu minorul traficat S.M.A. Acesta a susţinut, contrar evidenţei probelor, că nu a promis niciodată vreunei persoane obţinerea unui loc de muncă în străinătate, pentru ca, apoi, să facă o mărturisire calificată, învederând instanţei că a transportat „pe datorie” persoane în Grecia la diverse locuri de muncă, negând însă implicarea lui în activitatea de reţinere a actelor de identitate, de recrutare a persoanelor din România în vederea exploatării prin muncă în Grecia, ori transferarea victimelor în vederea exploatării prin muncă în Grecia către patronii greci, care ori nu le plăteau munca prestată ori sumele predate erau infime, la limita supravieţuirii părţilor vătămate.

S-a reţinut că din probele dosarului rezultă aceea că activitatea de trafic de persoane, desfăşurată de inculpat se evidenţiază prin folosirea de către acesta a unor modalităţi de inducere în eroare a părţilor vătămate, care vizau la momentul recrutării promisiunile de ocupare a unui loc de muncă stabil, cu anumite condiţii satisfăcătoare, privind programul de lucru, hrana şi cazarea. Ca urmare a legăturilor infracţionale în scopul desfăşurării activităţii de trafic de persoane, inculpatul reuşea să perceapă comisioane pentru fiecare victimă traficată, să organizeze transportul acestora şi uneori să le faciliteze cazarea în vederea plecării, dar şi în ţara de destinaţie.

Pe lângă manoperele de inducere în eroare, cu privire la obţinerea locului de muncă, inculpatul P.N. îşi formase obiceiul, confirmat de elementele de probă din dosar, de a deţine controlul victimelor prin reţinerea actelor de identitate, în schimbul restituirii acestora, percepând chiar comisioane.

În acest sens, s-au avut în vedere declaraţiile părţilor vătămate S.E. [„P.N. s-a dus la genţile noastre şi ne-a luat actele (...) în momentul în care am văzut că ne fuseseră luate, am intrat într-o stare de panică, am ţipat şi am vrut să mă arunc de la etaj”], P.C., care afirma în declaraţia sa că trebuia predată suma de 150 euro de persoană pentru a ridica buletinele de identitate de la inculpat, spusele acestuia fiind confirmate şi de depoziţiile părţilor vătămate B.G. şi U.E. Totodată, interceptările telefonice aflate la dosar, au confirmat implicarea inculpatului în transportul persoanelor către ţara de destinaţie Grecia, cât şi în reţinerea buletinelor de identitate ale victimelor traficate „îi opreşti buletinul şi paşaportul”, aşa cum rezultă din interceptarea efectuată asupra postului telefonic al inculpatului, în data de 6 iunie 2007, ora 20:57.

Mai mult, probele administrate confirmă că inculpatul şi-a continuat activitatea de racolare şi transport pe perioada 2006-2011 asupra unui număr mare de părţi vătămate care, ascultate fiind în cauză, au declarat că plata, hrana şi cazarea nu erau cele promise la plecarea din ţară de către inculpat, ci altele mizere, ce îi degrada ca fiinţe umane, în sensul că prin determinarea victimelor să-şi epuizeze resursele financiare prin achitarea cheltuielilor de cazare şi transport, se urmărea punerea acestora într-o stare de dependenţă şi aservire asimilată sclaviei.

Astfel, din depoziţiile părţilor vătămate B.D., C.A.S., C.S., U.E., rezultă că absolut toate persoanele traficate erau determinate să presteze muncă foarte grea, în timpul unui program de lucru prelungit excesiv în raport cu normele legale în materie, ajungându-se ca la sfârşitul lunii, după ce munceau, să se afle şi în situaţia de a datora bani. Unele victime au declarat, în legătură cu condiţiile de muncă la care erau supuse, că ajungeau „să muncească pentru comisioane, să se roage să mai iasă la muncă”, iar alţii au declarat că „erau rupţi de muncă şi disperaţi” că nu primeau banii în schimb.

În afara faptului că victimele nu erau plătite sau erau plătite infim în raport de condiţiile promise, fiind determinate să acumuleze datorii pentru a-şi asigura existenţa, erau constrânse să muncească în condiţii mizere, dovedindu-se cu probele administrate în cauză, ca modalităţi de constrângere, ameninţarea prin inducerea unor stări de temere în persoana victimelor, dar şi violenţa fizică, prin bătăi aplicate acestora, în situaţia în care nu se supuneau condiţiilor de muncă impuse şi manifestau pretenţii cu privire la plata salariilor. Acest fapt rezultă din declaraţiile părţilor vătămate aflate în dosarul de urmărire penală, care au confirmat faptul aservirii lor, şi anume „m-a lovit cu palmele şi cu capul şi mi-a învineţit ochii” (partea vătămată P.C.), „Nouă ne era teamă, întrucât supraveghetorul şi şeful de echipă aveau un limbaj foarte violent (...) şi o armă (...) şi ni se insufla o stare de frică” (declaraţie martor A.F.D.). De asemenea, partea vătămată R.G. a declarat că a fost ameninţat cu bătaia în momentul în care a solicitat banii pentru munca prestată de la patronul grec, la care-l predase inculpatul P.N.

Tot în cadrul exercitării unor forme de abuz, specifice exploatării prin muncă, se evidenţiază şi condiţiile de trai periculoase sau vătămătoare în care erau cazate victimele, respectiv în spaţii nesigure, neigienice, supraaglomerate ca număr de persoane cazate într-o încăpere şi izolate de restul societăţii. Astfel, din declaraţiile părţilor vătămate, cât şi ale martorilor audiaţi, a rezultat faptul că aceştia erau cazaţi în grajduri, cu paturi etajate, fără căldură, în încăperi care nu erau alimentate cu apă sau în corturi improvizate (a se vedea declaraţiile părţilor vătămate P.C., S.M.A., minor, R.G., F.L.C.

În aceste împrejurări deosebit de grele, în care faţă de victime au fost exercitate forme de constrângere în scopul împiedicării plecării de la locul de muncă, înăbuşirii oricăror pretenţii băneşti şi sesizării autorităţilor în drept, doar unele dintre persoanele traficate au reuşit să se întoarcă în ţară, fie pentru că din banii puşi deoparte şi aduşi din ţară şi-au achiziţionat bilet de transport, fie pentru că au apelat la familie şi în mod deosebit au reuşit să se salveze persoanele care şi-au recuperat în vreun fel sau altul buletinele de identitate sau paşaportul şi care aveau experienţa plecării într-o ţară străină.

Implicarea inculpatului în activitatea infracţională descrisă este demonstrată cu prisosinţă, iar faptul că el cunoştea situaţia rezultă din declaraţiile martorilor şi părţilor vătămate, care au demonstrat nemulţumirile persoanelor traficate prin intermediul său, însă pe tot traseul infracţional, ce se întinde pe câţiva ani de zile, el nu a renunţat la practica sa, chiar dacă a avut indicii temeinice să creadă că este urmărit, scopul său fiind unul cert şi anume, asigurarea unui flux permanent de clienţi şi obţinerea unui venit în mod ilicit.

Un rol important în activitatea infracţională l-au avut şi legăturile infracţionale ale inculpatului cu persoanele din ţară dar şi cele aflate în Grecia, în mod special, care au condus la intimidarea victimelor cu consecinţa diminuării posibilităţilor acestora de a se opune acţiunilor inculpaţilor şi de a sesiza autorităţile competente.

Având în vedere că faptele reţinute în sarcina inculpatului P.N. sunt dovedite prin probele dosarului, ce au fost evidenţiate pertinent, s-a considerat că în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului pentru infracţiunile de trafic de persoane majore şi minore şi, drept consecinţă, s-a dispus condamnarea acestuia.

În acest context, la stabilirea pedepselor ce urmează a fi aplicate, Curtea, raportându-se la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a avut în vedere circumstanţele în care au fost comise faptele, respectiv contribuţia esenţială a inculpatului la comiterea faptei, materializată în acte de transport în diferite locaţii, în scopul exploatării prin muncă a părţilor vătămate, caracterul continuat al infracţiunii de trafic de persoane, dat de numărul părţilor vătămate exploatate, gradul de pericol social generic rezultat din limitele de pedeapsă stabilite de lege, pentru fiecare infracţiune în parte, dar şi a celui concret ce reiese din modalitatea de realizare a activităţii infracţionale şi importanţa valorilor sociale lezate prin acţiuni ilicite (demnitatea persoanei, dar şi libertatea de mişcare şi de luare a propriilor decizii de către părţile vătămate ce au fost înşelate şi obligate să muncească în mod aservit. La toate acestea, se adaugă şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sa nesinceră în cadrul procesului penal, motiv pentru care Curtea a redozat pedepsele aplicate acestuia, în sensul majorării lor, operaţiunea de reindividualizare a pedepselor fiind de natură a realiza scopul preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

Pe de altă parte, s-a apreciat că gravitatea şi circumstanţele reale ale comiterii infracţiunilor nu recomandă reţinerea de circumstanţe atenuante în sarcina inculpatului, iar privarea de libertate în condiţiile art. 57 C. pen., ca şi modalitate de executare a pedepsei este optimă, pentru reinserţia socială a inculpatului.

Prin urmare, Curtea a considerat că în cauză există temeiuri suficiente care să justifice că, stabilirea unui tratament sancţionator mai sever, aşa cum a solicitat parchetul, este adecvată reintegrării în societatea civilă, care trebuie să conştientizeze natura şi gravitatea infracţiunilor pe care le-a săvârşit. Ca atare, s-a admis apelul declarat de parchet, cu consecinţa înlăturării circumstanţelor atenuante, reţinute greşit de prima instanţă şi majorarea corespunzătoare a pedepselor aplicate inculpatului.

Inculpatul, în contradicţie cu motivul de apel susţinut de parchet, a susţinut, în principal, că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane reţinute în sarcina sa. Sub acest aspect, având în vedere că în urma analizei situaţiei de fapt, dovedite prin declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor, percheziţiile domiciliare şi informatice, precum şi înregistrările convorbirilor telefonice, Curtea a ajuns la concluzia existenţei vinovăţiei inculpatului în cauza de faţă, s-a impus respingerea acestei critici, cu reţinerea soluţiei de condamnare adoptată de prima instanţă, în condiţiile majorării pedepselor aplicate.

Totodată, inculpatul a invocat, în subsidiar, că pedepsele aplicate reprezintă sancţiuni excesiv de severe şi care nu ţin seama de circumstanţele ce caracterizează pozitiv persoana sa.

Având în vedere gravitatea faptelor comise şi amploarea activităţii infracţionale desfăşurate în cauză, dar şi prejudiciul creat prin faptele comise, nu se poate reindividualiza pedeapsa aplicată, în sensul reducerii acesteia, ci, pentru argumentele pertinente expuse mai sus, dimpotrivă, s-a apreciat că se impune o majorare a ei, fapt pentru care, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondat, apelul inculpatului P.N.

Având în vedere că se menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în temeiul art. 381 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive, nefiind posibilă la acest moment luarea altei măsuri alternative, mai puţin restrictivă de libertate.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs inculpatul P.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului promovat, inculpatul a invocat dispoziţiile art. 385 pct. 18 C. proc. pen., susţinând că în realitate, nu a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat, aspect ce rezultă din declaraţiile părţilor vătămate, date în cursul desfăşurării procesului.

În subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., considerând că instanţa de apel a aplicat o pedeapsă cu încălcarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând reindividualizarea acesteia.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către inculpatul P.N. ca fiind nefondat.

I. Cu referire la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 385 pct. 18 C. proc. pen., se constată că inculpatul P.N. a declarat recurs împotriva unei decizii penale pronunţate de către Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în apel, la 14 martie 2013, astfel încât cazurile de casare aplicabile vor fi analizate în raport de conţinutul textelor de lege aplicabile, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I din Legea nr. 2/2013.

Începând cu data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, textul art. 385 alin. (1) pct. 17 şi 18-21 C. proc. pen. a fost abrogat în baza dispoziţiilor cuprinse în art. I pct. 16 din lege.

În consecinţă, aspectele susţinute de către recurentul inculpat P.N. prin care se invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., critică valabilă în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu se circumscriu niciunuia din cazurile de casare prevăzute în prezent de legea procesual penală şi, faţă de împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., critica va fi respinsă, ca nefondată.

II. Cu privire la critica invocată de către recurentul inculpat referitoare la greşita individualizare a pedepsei realizată de către instanţa de apel prin decizia atacată, se constată că potrivit vechiului text al art. 385 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, textul art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar în situaţia când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.

Potrivit art. II din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.

Per a contraria, rezultă că în cazul hotărârilor pronunţate de către instanţele de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, 15 februarie 2013, se aplică dispoziţiile privind cazurile de casare în forma modificată, prevăzută de noua lege.

Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat în subsidiar, anume greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţa de apel, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385 pct. 14 C. proc. pen., dispoziţii modificate prin Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunţată în faza procesuală a apelului.

Prin urmare, în raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerea invocată de către inculpa, privind greşita individualizare a pedepsei de către instanţa de apel, nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., precum şi niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru considerentele ce preced, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 27/A-MF din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 august 2011 la 25 iunie 2013.

În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 27/A-MF din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 august 2011 la 25 iunie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 4.550 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 4.350 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, a intimatelor părţi civile şi intimatelor părţi vătămate, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2240/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2243/2013. Penal. Dare de mită (art. 255... →

ICCJ. Decizia nr. 2241/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2241/2013. Penal