ICCJ. Decizia nr. 2246/2007. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2246 /2013
Dosar nr. 2893/111/2007*
Şedinţa publică din 25 iunie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul S.A.R. împotriva deciziei penale nr. 19/A/2013 din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 104 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Bihor s-a dispus, printre altele, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului S.A.R., pentru comiterea infracţiunii pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu) a fost condamnat inculpatul S.A.R. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului S.A.R. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (pct. 4 din rechizitoriu) în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., texte în baza cărora a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului S.A.R. din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. 5 din rechizitoriu) în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., texte în baza cărora a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus precum şi a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 862 C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lor de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la data de 21 iunie 2006 la data de 29 iunie 2006
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a constatat că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, au fost trimişi în judecată inculpaţii: 1). I.C.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003; art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 2). C.F. pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de: art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 3). S.A.R. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a); art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 4). S.T.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 33 lit. a); toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 5). K.G.L. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 6). I.S. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a); art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a); art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a); art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 363 C. pen.; 7) G.C.L. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 8). A.M.F. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 9). P.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de: art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39 /2003; art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen.
Tribunalul a reţinut în ceea ce îl priveşte pe inculpatul apelant S.A.R. că, audiat fiind în cursul urmăririi penale, a declarat că obişnuia să facă curse cu maşina în Italia, ocazie cu care mai lua şi alte persoane pentru a-şi recupera cheltuielile. Acesta a recunoscut şi în faţa instanţei cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă, că are o rudă în V.-Italia, care lucrează la un restaurant şi că a dus-o pe martora S.L. în apartamentul acesteia.
Audiat fiind, în faza de cercetare judecătorească, acesta a declarat că obişnuia să efectueze curse în Italia, evident contra cost. A mai declarat aceea că nu contestă deplasarea în Italia cu prietena sa, S.L., dar aceasta a rămas în Italia şi nu cunoaşte ce fel de activitate a desfăşurat pe teritoriul statului străin. Pe numitele P.I. şi V.M. le-a cunoscut ca fiind prietenele numitei S.L., iar acestea i-au cerut contra cost să le transporte în Italia, lucru care s-a şi întâmplat; nu s-a pus problema să le găsească locuri de muncă în străinătate şi nici nu cunoaşte ce activitate au desfăşurat pe teritoriul Italiei. În mod similar declară că a transportat-o şi pe martora M.V., pe care o cunoştea de 2 ani de zile, însă nu este adevărat că ar fi angajat-o la un bar din Italia.
S-a reţinut că, în ceea ce priveşte fapta reţinută la pct. 3 din rechizitoriu, în anul 2001, când era elevă la Şcoala postliceală G. din Oradea, martora A.A. (nume atribuit conform art. 86 C. proc. pen.) l-a cunoscut pe inculpatul S.A.R. Acesta i-a propus un loc de muncă ca dansatoare în Italia, unde spunea că are o mătuşă care lucrează la un club de noapte. După ce a primit din partea inculpatului asigurări că munca ei se va rezuma doar la aceea de dansatoare, aceasta a acceptat propunerile inculpatului şi în data de 19 iulie 2002 a plecat cu maşina condusă de către acesta până în localitatea V. din Italia.
Aici martora le-a întâlnit pe victimele G.C. şi H.A. enunţate la pct. 1 din rechizitoriu, fapt confirmat de acestea în declaraţiile date. A doua zi martora a fost dusă la acel bar denumit A., unde a revăzut-o pe acea mătuşă a inculpatului S.A.R., respectiv S.L., despre care a aflat că pentru fiecare fată găsită şi transportată de către S.A.R., aceasta primea de la patron suma de 200 euro. Martora a lucrat în acel bar fără contract de muncă şi pentru că i s-a spus să întreţină raporturi sexuale cu clienţii, aceasta a refuzat categoric şi s-a reîntors în ţară cu maşina.
Inculpatul S.A.R. nu a renunţat însă la victimă, pe care a contactat-o din nou în luna decembrie 2002, spunându-i că are în oraşul B. un prieten în persoana inculpatului I.S., care o poate ajuta să se angajeze ca şi dansatoare. În prezenţa ei, inculpatul S.A.R. l-a sunat la telefon pe inculpatul I.S., căruia i-a spus despre martoră şi insista să o ducă la el, pentru că vor avea de câştigat amândoi.
Din nou, martora s-a lăsat ademenită şi a plecat cu inculpatul S.A.R. la Brescia unde au fost aşteptaţi de către beneficiarul ei, inculpatul I.S. şi alţi bărbaţi pe care atunci nu îi cunoştea, cum a fost inculpatul P.M., despre care martora declară că se folosea de un paşaport emis de autorităţile din Ungaria, motiv pentru care a şi fost trimis în ţară. Autorităţile italiene au semnalat prezenţa acestora în regiunea respectivă.
Martora a fost preluată în Brescia de către inculpatul I.S., care a cazat-o într-o casă în care mai locuiau şase fete, despre care a aflat că se prostituau pentru acesta. Pentru că a refuzat să-i încredinţeze inculpatului I.S. paşaportul şi să se prostitueze pentru acesta, martora s-a reîntors acasă după câteva zile, împreună cu inculpatul S.A.R.
Martora precizează că a auzit că inculpatul I.S. le bătea pe acele fete sub pretextul că nu câştigau suficienţi bani.
În data de 11 iulie 2007, martora a fost reaudiată, ocazie cu care a solicitat să fie audiată sub numele ei real de S.L. şi a declarat că cele afirmate de ea în urmă cu doi ani respectiv în septembrie 2005 când a fost audiată prima dată nu sunt reale, în sensul că inculpatul S.A.R. nu are nici o implicare, respectiv nu acesta i-a găsit acel loc de muncă la acel bar în V., ci ea.
Din procesul verbal de verificare a intrărilor şi ieşirilor din şi în ţară a martorei rezultă că aceasta a ieşit din ţară împreună cu inculpatul S.A.R. de trei ori.
Cu prilejul audierii în faţa instanţei martorei S.L. i s-a cerut să justifice retractarea declaraţiei olografe şi a celei date la procuror sub identitate ascunsă. În acest sens martora a arătat că declaraţia olografă nu corespunde realităţii, martora fiind marcată şi timorată deoarece tot timpul a respectat legea şi nu dorea să intre în bucluc. A precizat că în aceleaşi condiţii a formulat şi cererea de a fi audiată sub o identitate ascunsă. Cât priveşte declaraţia dată în faţa procurorului, a arătat că nu a citit-o, că a făcut cu totul alte precizări, dar ceea ce s-a consemnat erau cu totul alte aspecte, iar de faţă nu a fost nici un procuror, ci un ofiţer de poliţie. A precizat că nu i s-a cerut să depună jurământul, iar în dreptul menţiunii privind depunerea jurământului i s-a cerut să aplice o altă semnătură. În faţa instanţei martora susţine că S.A.R. nu are nici o implicare, nu acesta i-a găsit acel loc de muncă la barul Viterbo, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.S., l-a cunoscut dar nu ştia cu ce se ocupă.
În condiţiile în care, în luna septembrie 2005, martora a scris personal prima declaraţie şi a relatat cu lux de amănunte împrejurările în care a lucrat ca damă de companie la acel bar din Viterbo, fapt relatat apoi şi sub prestare de jurământ la procuror, este evident că revenirea ei asupra declaraţiei de mai sus nu este justificată, acesta reflectând mai degrabă o împăcare a sa cu inculpatul S.A.R. motiv pentru care această din urmă declaraţie a fost înlăturată în mod justificat de tribunal. Aceleaşi considerente au fost avute în vedere de instanţă şi cu prilejul analizei declaraţiei dată de martoră în faza de cercetare judecătorească. Se poate observa că nu oferă nici o justificare plauzibilă asupra retractării conţinutului cererii formulate la data de 28 septembrie 2005 când solicita să fie audiată sub identitate ascunsă pe considerent că îi este teamă de persoanele care au exploatat-o, care sunt dure, agresive, comportament care l-au adoptat şi faţă de alte tinere. Martora a susţinut în faţa instanţei de fond că era timorată şi nu dorea să intre în bucluc de aceea a scris această cerere şi declaraţia olografă de la dosarul de urmărire penală.
A constatat tribunalul că este esenţial de reţinut că martora a retractat doar susţinerile privind implicarea inculpaţilor S.A.R. şi I.S., în schimb a recunoscut constant, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, că a lucrat ilegal pe teritoriul Italiei, ca damă de companie, context în care nu se înţelege de unde teama „de a nu intra în bucluc” cu prilejul prezentării faptelor la organele de urmărire penală. În ceea ce priveşte declaraţia dată în faţa procurorului, întâi de toate, tribunalul a reţinut că ultimul pasaj conţine consemnarea că martora a citit declaraţia, iar semnătura martorei se regăseşte pe toate declaraţiile, fiind identică. A mai reţinut tribunalul că toate victimele care au putut fi audiate şi-au menţinut integral declaraţiile, S.L. fiind singura care a susţinut că s-ar fi simţit timorată atunci când i s-a cerut să relateze împrejurările traficării ei pe teritoriul Italiei.
Pentru considerentele mai sus arătate tribunalul a înlăturat, justificat în opinia curţii, ca nesinceră declaraţia dată de martoră în faza de cercetare judecătorească, apreciind că declaraţia olografă dată de aceasta în cursul urmăririi penale reflectă realitatea, coroborându-se cu procesul verbal de verificare a intrărilor şi ieşirilor din ţară respectiv cu depoziţiile celorlalte victime şi dovedesc atât fapta inculpatului S.A.R. constând în recrutarea în două rânduri a martorei, în înţelegere cu inculpatul I.S., transportarea şi cazarea în Italia în scopul exploatării sexuale a acesteia, chiar dacă aceasta a refuzat să se prostitueze, cât şi cea a coinculpatului I.S. constând în preluarea şi cazarea în B. a martorei de mai sus, traficată de către inculpatul S.A.R., în scopul exploatării ei sexuale.
Împrejurarea că martora nu s-a prostituat în Italia lucrând doar ca damă de companie fără contract de muncă la acel bar din V. nu schimbă cu nimic încadrarea juridică dată faptei.
Astfel, inculpaţii nu au fost autorizaţi potrivit Legii nr. 156/2000 să îndeplinească atribuţii de agenţi de recrutare a forţei de muncă şi nici pentru a desfăşura activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate şi nici nu aveau autorizaţie eliberată de autorităţile italiene să medieze cu angajatorii italieni încheierea contractelor de muncă.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie când prin decizia penală nr. 3361 din 22 octombrie 2008 a apreciat că fapta de a recruta, transporta, caza şi primi persoane pentru a fi angajate în străinătate, în schimbul unor sume de bani, de către făptuitori care nu au calitatea de agenţi de ocupare a forţei de muncă în străinătate potrivit Legii nr. 156/2000, prin înşelăciune cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, în scopul exploatării lor prin executarea unei munci cu încălcarea normelor privind aceste condiţii şi fără încheierea unor contracte legale de muncă, constituie în fracţiunea de trafic de persoane.
Sub aspectul încadrării în drept a faptei inculpatului I.S. instanţa a considerat că nu se impune reţinerea formei continuate prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) fiind vorba de o singură victimă, acesta preluând-o şi cazând-o în B. în decembrie 2002 când victima a intrat pentru a doua oară în Italia cu S.A.R. context în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În vara anului 2002 martora P.I. l-a cunoscut pe inculpatul S.A.R. care era în compania martorei S.L.
Inculpatul s-a oferit să-i găsească un loc de muncă la un local de alimentaţie publică în oraşul V. din Italia al unui prieten de al său.
La întrebarea martorei în ce consta acest loc de muncă, inculpatul i-a răspuns că ea va trebui doar să stea de vorbă cu clienţii pentru a-i determina să facă consumaţie şi în funcţie de care va fi şi plătită.
La insistenţele inculpatului, martora împreună cu prietena sa V.M. a plecat cu acesta până în oraşul V.
Amabil, pentru că urmărea doar exploatarea lor sexuală, inculpatul S.A.R. nu le-a încasat contravaloarea transportului, făcând cursa doar în scopul de mai sus. Inculpatul le-a cazat într-un apartament fără apă caldă şi căldură, în care se mai aflau patru fete din Bulgaria şi una din România, de la care acestea au aflat de specificul locului de muncă pentru care au fost aduse de către inculpat, respectiv practicarea prostituţiei. Fiind şocată de această veste, martora l-a sunat pe inculpat la telefon, iar acesta a încercat să o liniştească spunându-i că nu trebuie să „lucreze decât 1-2 săptămâni”.
Martora împreună cu celelalte fete au fost duse cu un microbuz condus de un cetăţean italian la acel local de noapte, unde urma să lucreze şi unde s-a lămurit că de fapt trebuia să practice prostituţia mai discret cu clienţii.
Aceasta declară că nu a practicat prostituţia, ci doar a dansat şi că a aflat că pentru fiecare fată adusă la local pentru scopul de mai sus, inculpatul primea de la patronul acestuia suma de 200 euro.
De asemenea martora a mai precizat că inculpatul S.A.R. a mai dus şi alte fete în scopul de mai sus la acel local, respectiv pe S., M., M.1 pe care le-a recunoscut dintr-un set de fotografii, ca fiind S.M.I., C.M.D.
Martora V.M., declară că a fost recrutată, transportată şi cazată acolo tot de către inculpatul S.A.R. care a mai dus şi alte fete din care le-a recunoscut pe martora S.S. şi D.M. A lucrat în bar circa o lună şi jumătate după care în urma unei razii a poliţiei a refuzat să mai lucreze, întorcându-se în România cu inculpatul S.A.R. în timp ce P.I. a rămas în Italia. Relatările martorelor P.I. şi V.M. sunt confirmate de martora S.S. care relatează că împreună cu sora sa D.M. a fost dusă în Italia la Viterbo, de către inculpatul S.A.R., fiind cazate împreună cu mai multe fete într-un apartament şi că a lucrat ca şi damă de companie tot în acel local, unde dacă voiau întreţineau cu clienţii şi raporturi sexuale. Pentru o săptămână de lucru, noaptea a fost plătită cu suma de 50 euro. Martora s-a reîntors în ţară după scurt timp tot cu inculpatul S.A.R.
De asemenea a mai fost identificată şi audiată martora M.V., pe care inculpatul a recrutat-o, transportat-o şi angajat-o la acel bar de noapte „A.”, ca şi damă de companie, evident fără contract de muncă şi asigurări sociale. Aceasta a fost cazată în acelaşi apartament cu martorele de mai sus şi i-a recunoscut dintr-un set de fotografii pe inculpatul S.A.R. şi pe S.M.
Martora S.M. fiind nepoata învinuitului S.A.R. a refuzat să depună mărturie.
S-a reţinut că faptele inculpatului S.A.R., mai sus descrise se probează cu declaraţiile martorelor de mai sus, citite în instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., coroborate cu procesele-verbale de verificare la P.T.F. Borş.
S-a apreciat că în cauză fapta inculpatului de a recruta, transporta şi caza cele 3 victime pentru a fi angajate în străinătate în schimbul obţinerii unor sume de bani de către inculpat care nu are calitatea de agent de ocupare a forţei de muncă în străinătate potrivit Legii nr. 156/2000, prin înşelăciune cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, în scopul exploatării lor prin executarea unei munci cu încălcarea normelor privind aceste condiţii şi tară încheierea unor contracte legale de muncă, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (inculpatul racolând cele 3 victime în baza unei rezoluţii infracţionale unice întemeiate pe reprezentarea de ansamblu a activităţii pe care inculpatul urma să o desfăşoare), motiv pentru care instanţa de fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din trei infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), incidenţa acestui din urmă text de lege fiind determinată de modificarea adusă art. 12 prin Legea nr. 287/2005 care stabileşte ca maxim special al pedepsei 10 ani închisoare, anterior acest maxim fiind de 12 ani închisoare.
În luna decembrie 2002, martora M.A.M. (nume atribuit conf. art. 86 C. proc. pen.) a fost căutată la domiciliul său de către inculpatul S.A.R. care s-a oferit să-i găsească un loc de muncă ca şi ospătar la o pizzerie în Italia. Pentru că nu avea loc de muncă, martora a acceptat, iar inculpatul a ajutat-o cu bani să-şi facă paşaport.
Inculpatul a transportat-o pe martoră cu autoturismul în aceeaşi lună până în localitatea S. sau P., unde a fost predată inculpatului I.S. Acesta i-a comunicat martorei că pentru recrutarea şi transportarea ei acolo, el a cheltuit suma de 2.000 euro şi că pentru recuperarea acesteia, va trebui să lucreze pentru el. Inculpatul I.S. a cazat-o într-o casă în care mai erau şi alte fete, iar în următoarele zile a fost scoasă în stradă pentru a se prostitua.
Inculpatul I.S. i-a reţinut paşaportul, apoi i-a cumpărat martorei haine adecvate, telefon mobil şi a instruit-o cum să procedeze, în sensul că dacă va fi prinsă de autorităţi să declare că este din Republica Moldova.
Martora a fost obligată de către inculpatul I.S. să se prostitueze în fiecare seară până dimineaţa timp de 3 luni realizând pe noapte cca 700 euro, timp în care inculpatul o bătea sub diferite pretexte, dar aceasta nu l-a reclamat pentru că nu avea actele de identitate asupra sa.
În luna martie 2003 martora a revenit în ţară, dar în luna aprilie 2003 inculpatul S.A.R. a trimis-o din nou în Italia, unde aceasta a stat până în luna decembrie 2003.
În toată această perioadă de circa 1 an de zile martora a realizat de pe urma exploatării sale sexuale suma de cel puţin 150.000 euro, sumă ce urmează a fi confiscată de la inculpatul I.S., în baza art. 118 lit. e) C. pen.
S-a reţinut că faptele inculpatului S.A.R. şi ale coinculpatului I.S. sunt dovedite prin declaraţia martorei M.A.M. [a cărei declaraţie a fost citită conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., fiind imposibilă audierea acesteia]; procesul verbal de constatare.
În drept, fapta celor doi inculpaţi se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 78/2001, fiind înlăturată prin schimbare de încadrare juridică reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) privind forma continuată, în contextul în care vorbim de un singur subiect pasiv, fiind irelevantă împrejurarea că la un moment dat victima revenit în ţară şi s-a întors din nou în Italia în cursul lunii aprilie 2003 continuând să se prostitueze.
Inculpatul S.A.R., prin apărătorul său ales, a invocat nulitatea absolută a aplicării prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în sensul citirii declaraţiilor martorelor P.I., V.M., M.V., M.A.M. A apreciat tribunalul că atâta timp cât prevederile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. permit instanţei să dea citire declaraţiilor martorilor a căror audiere nu este posibilă (instanţa dispunând citarea pe parcursul mai multor termene de judecată a martorelor, care potrivit proceselor-verbale întocmite sunt plecate din ţară, fără a se cunoaşte adresa acestora) nu este incidenţă niciuna din situaţiile de nulitate absolută prevăzute de art. 197 C. proc. pen. Pe de altă parte, la solicitarea inculpatului S.A.R. au fost audiaţi părinţii victimei P.I. (martorii P.L., I.P.) K.L. (mama martorei V.M.) respectiv V.M.A., depoziţii care în opinia instanţei nu au fost în măsură să ducă la înlăturarea probelor administrate în cursul urmăririi penale. Astfel, martorii P.L. şi I.P. susţin că fiica lor ar fi lucrat circa 3 luni ca şi coafeză în străinătate, K.L. susţine că fiica ei a plecat cu P.I. în Italia unde din spusele lor au lucrat la un restaurant spălând vase, relatări în totală contradicţie, susţineri infirmate de ambele victime ceea ce dovedeşte că cel mai probabil niciuna dintre victime nu a relatat părinţilor ce fel de activitate au desfăşurat în realitate în străinătate. Nu în ultimul rând, în ceea ce o priveşte pe martora V.M., aceasta relatează că fiica ei V.D.L. a fost audiată în cauză, nu ştie dacă i s-a atribuit o identitate ascunsă şi anume aceea de M.A.M. Niciodată fiica ei nu i-a spus ce fel de muncă a desfăşurat pe teritoriul statului străin. De precizat că V.D.L. este născută la data de 18 mai 1981 (fiind identificată dintr-o fotografie de către martora K.M.L.) în timp ce martora M.A.M. este născută la data de 19 martie 1978 ca atare nu sunt una şi aceeaşi persoană.
În schimb, s-a arătat că ceea ce este esenţial de reţinut în cauză este faptul coroborării declaraţiilor victimelor audiate în cauză: S.L. (cu precizările făcute, în sensul că reflectă adevărul doar declaraţia olografă dată de aceasta, precum şi cea dată în faţa procurorului); P.I., V.M., M.V., M.A.M., atât între ele cât şi cu declaraţia martorei S.S., care confirmă, asemenea victimelor, faptul racolării de către S.A.R. şi al transportării, tot de către acesta, până în localitatea V., unde toate au lucrat ca dame de consumaţie la acel bar.
S-a reţinut că declaraţiile martorilor R.G.C. şi M.M. care susţin că inculpatul S.A.R. se ocupa strict cu transportul de persoane sunt lipsite de relevanţă juridică în cauză. Martorii nu cunosc efectiv ce fel de activităţi desfăşura inculpatul pe teritoriul statului străin şi ca atare nu pot oferi nicio certitudine asupra împrejurării că munca inculpatului era una onestă pentru a-şi asigura mijloacele financiare necesare traiului.
A reţinut tribunalul că, prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, fiecare inculpat a fost trimis în judecată şi pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, dar, în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi coinculpaţi I.S., S.A.R., S.T.M., P.M., C.F. şi A.M.F. ale căror acte materiale se circumscriu perioadei anterioare şi ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003, s-a considerat că nu se poate reţine existenţa grupului infracţional organizat.
S-a reţinut că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în modalitatea constituirii unui grup infracţional organizat, implică o activitate de alcătuire, de înfiinţare a grupului, iar în modalitatea iniţierii implică acţiuni prin care se pun bazele acestui grup, toate acestea presupunând stabilirea componenţei, structurii, modului de organizare şi operare, scopului şi mijloacelor, a rolului fiecărui membru şi modalităţilor de aducere la îndeplinire a scopului urmărit. Sub aspect subiectiv este necesar ca persoanele care urmăresc iniţierea şi constituirea unui astfel de grup să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup şi modalităţile de aducere la îndeplinire şi în final să contribuie activ la realizarea acestui scop.
S-a reţinut că, în cauză s-a probat că principala caracteristică a modului de acţionare era sporadicitatea, că inculpaţii nu se cunoşteau cu toţii între ei şi nici nu efectuau fiecare activităţi fixe, bine stabilite, fără a se putea stabili vreo conexiune între acţiunile acestora. Relevant în sensul celor de mai sus este modul în care au acţionat inculpaţii (activitatea lor infracţională fiind expusă pe larg la pct. 1-19) instanţa de fond opinând că se poate concluziona pentru o acţiune comună doar la pct. 3, 5 (I.S., S.A.R.); 9-10 (I.S., S.T.M.); 15 (I.S., P.M.); 16 (I.C.M., C.F.); 18 (P.M., A.M.F.); 17 (I.C.M., I.S.) în timp ce la pct. 2, 4, 6, 11, 12, 13 activitatea infracţională a fost desfăşurată de către un singur inculpat. Chiar şi atunci când s-a dovedit implicarea mai multor inculpaţi aceştia au fost în număr de doi, de fiecare dată diferiţi ca persoană, situaţie ce exclude o acţiune coordonată a acestora.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa a dispus achitarea inculpaţilor G.C.L. şi K.G.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen., respectiv achitarea coinculpaţilor I.S., S.A.R., S.T.M., P.M., C.F. şi A.M.F.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel inculpatul S.A.R., apel care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 91/A din 15 decembrie 2011.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin decizia penală nr. 2909 din 20 septembrie 2012, a admis recursul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva deciziei penale nr. 91/A din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare, în ceea ce-l priveşte, acestei instanţe, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 21 C. proc. pen.
În rejudecarea apelului, inculpatul apelant, prin apărător ales, a solicitat să se desfiinţeze sentinţa pronunţată de către instanţa de fond, în sensul de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În motivarea apelului, inculpatul S.A.R. a susţinut că în cauză s-a demonstrat că nu a fost implicat în activitatea de trafic de persoane, fiind un simplu şofer, că nu a avut nicio înţelegere cu persoanele ce au fost traficate, precum şi niciun beneficiu de pe urma exploatării acestora.
S-a mai arătat că inculpatul apelant nu are antecedente penale, este căsătorit şi are un loc de muncă.
Prin decizia penală nr. 19/A/2013 din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva sentinţei penale nr. 104 din 28 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în totul, obligând pe apelant să plătească suma de 100 RON.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este temeinică şi legală, iar apelul declarat de inculpat este nefondat.
Instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt, astfel cum este prezentată în decizia instanţei de fond şi a stabilit vinovăţia inculpatului apelant pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dispunând în mod corect şi schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată.
S-a reţinut că instanţa de fond a admis şi probele solicitate de inculpatul apelant în apărare, sens în care au fost audiaţi părinţii victimei P.I., mama martorei V.M. şi mama numitei V.D.L. (identitate ascunsă a martorei M.A.M.), dar, în mod justificat, tribunalul a apreciat declaraţiile nerelevante, nefiind de natură a duce la înlăturarea probelor administrate în faza de urmărire penală, fiind evident că martorele nu le-au spus părinţilor lor cu ce s-au ocupat în realitate în Italia.
În raport de cele mai sus arătate, Curtea a reţinut că în mod justificat a reţinut tribunalul că sunt întrunite elementele constitutive ale celor trei infracţiuni de trafic de persoane, din care una în formă continuată, reţinute în sarcina inculpatului apelant, atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv, fiind evident că inculpatul apelant a cunoscut scopul în care le-a recrutat pe victime şi le-a transportat în Italia, nicio probă administrată în cauză nefăcând dovada susţinerilor inculpatului apelant în sensul că a efectuat doar o activitate de transport şi că nu a avut nicio înţelegere cu victimele sau nu a obţinut niciun beneficiu, aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul apelant primind, pentru fiecare fată recrutată şi transportată câte 200 euro.
În aceste condiţii, cererea inculpatului de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. sau a celor prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. nu a putut fi primită, în speţă fiind întrunite elementele constitutive ale celor trei infracţiuni pentru care prima instanţă a dispus condamnarea sa şi nu se poate nici susţine că acestea nu ar fi fost comise de inculpatul apelant.
Curtea a reţinut că în speţă, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul apelant, nu sunt incidente nici dispoziţiile Legii nr. 543/2002, toate faptele, respectiv activitatea infracţională sau unele dintre actele materiale, în cazul infracţiunilor continuate, fiind comise şi ulterior intrării în vigoare a actului de graţiere.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, ce i-a fost aplicată inculpatului apelant, Curtea a apreciată că aceasta a fost just individualizată, corespunzând sub aspectul naturii şi al duratei sale, gravităţii deosebit de mari a faptelor comise, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului apelant, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale, instanţa de fond reţinând, de altminteri, în favoarea inculpatului apelant. în mod justificat, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Instanţa de fond a ţinut seama la individualizarea pedepsei pe care i-a aplicat-o inculpatului apelant şi de circumstanţele personale ale acestuia, la care a făcut referire prin motivele de apel, respectiv la împrejurarea că acesta are o familie şi un loc de muncă.
Cât priveşte apărările formulate de către inculpatul apelant S.A.R. în primul ciclu procesual, acestea au fost înlăturate justificat, curtea achiesând la argumentele pentru care s-a dispus respingerea lor, fără a le mai reitera.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs inculpatul S.A.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului promovat, inculpatul a invocat cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., arătând că a recunoscut faptele, aşa cum au fost reţinute prin actul de sesizare şi a solicitat instanţei să facă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către inculpatul S.A.R. ca fiind nefondat.
În legătură cu solicitarea recurentului de aplicare a procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, exprimată în declaraţia din 12 iunie 2013 autentificată de către Notarul Public L.F. ce a fost depusă la dosarul cauzei la data de 25 iunie 2013, din verificarea actelor dosarului se reţine că cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010), anume la 11 noiembrie 2010.
Se mai reţine, sub acest aspect, că în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470/2011, potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. se aplică, în mod corespunzător, la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 (25 decembrie 2011) termen care, în speţă, a avut loc la data de 10 mai 2012 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când inculpatul S.A.R. a fost prezent şi asistat de apărător ales, avocat V.I.
Rezultă, prin urmare, că cererea de aplicare a procedurii recunoaşterii vinovăţiei formulată de inculpat în recurs la termenul de 25 iunie 2013, în cadrul judecării celui de al doilea ciclu procesual al dosarului, este inadmisibilă, fiind depăşit momentul procesual până la care se putea obţine un efectul legal urmărit de către inculpat.
Înalta Curte subliniază, de asemenea, că din punctul de vedere al incidenţei dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., nu prezintă relevanţă data pronunţării hotărârilor judecătoreşti anterioare din cauză sau aducerea la cunoştinţa inculpatului de către instanţe a prevederilor textului de lege menţionat, astfel de aspecte nefiind incluse de legiuitor printre condiţiile de aplicare a procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei.
Cu privire la modul de individualizare al pedepsei aplicate recurentului inculpat, se constată că pedeapsa aplicată de către instanţa de fond, menţinută de către instanţa de apel, a fost corect individualizată în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptei, natura, gravitatea şi gradul de pericol social al acesteia, instanţa de fond reţinând în favoarea inculpatului apelant, în mod justificat, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Se reţine că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-au avut în vedere circumstanţele personale ale acestuia respectiv la împrejurarea că acesta are o familie şi un loc de muncă.
În dezacord cu susţinerile recurentului Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului s-a stabilit prin valorificarea armonioasă şi realistă a tuturor împrejurărilor şi elementelor obiective şi subiective specifice cauzei, în sensul şi spiritul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din probele administrate în cauză a rezultat, aşa cum în mod corect au stabilit atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., întrucât inculpatul era necunoscut cu antecedente penale, aspect avut în vedere, de altfel, şi la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei.
Concluzionând asupra criticii analizate, Înalta Curte apreciază că în cauză, în mod corect nu au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., fiind justificată, totodată, reţinerea circumstanţei atenuante judiciare conţinută de art. 74 lit. a) C. pen.
În consecinţă, critica formulată de recurent, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. nu este întemeiată.
Pentru considerentele ce preced, reţinând, totodată, că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare care se analizează din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva deciziei penale nr. 19/A/2013 din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva deciziei penale nr. 19/A/2013 din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2243/2013. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 2248/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
