ICCJ. Decizia nr. 236/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 236/2013
Dosar nr. 7579/1/2012
Şedinţa publică din 27 februarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petiţionarul M.M., prin mandatari a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului 6374/190/2012 al Judecătoriei Bistriţa, motivând că magistraţii Judecătoriei Bistriţa au dat dovadă de un comportament care ştirbeşte independenţa şi imparţialitatea unei instanţe. De asemenea, procurorii de şedinţă nu manifestă imparţialitate şi obiectivitate, fiind subordonaţi ierarhic prim-procurorului D.M., a cărei soluţie a fost infirmată pe motiv de nelegalitate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. A mai susţinut petiţionarul că din cauza soluţiilor nelegale adoptate de conducerile parchetelor locale a formulat o nouă plângere penală împotriva acestora, adresată Procurorului General al României.
Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Tribunalul Bistriţa Năsăud.
Din informarea transmisă de la Tribunalul Bistriţa Năsăud, instanţă ierarhic superioară Judecătoriei Bistriţa, pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se solicită, rezultă următoarele:
Cauza a cărei strămutare se solicită a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa, având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului M.B. prin rechizitoriul nr. 468/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire, prev. de art. 221 C. pen. şi respectiv, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a susţinut că au fost identificate elemente care să justifice admiterea cererii de strămutare.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
Având în vedere susţinerile petiţionarului, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la eventuala lipsă de imparţialitate şi obiectivitate a judecătorilor investiţi cu soluţionarea Dosarului nr. 6374/190/2012 al Judecătoriei Bistriţa, raportat şi la informaţiile comunicate de Tribunalul Bistriţa Năsăud, Înalta Curte apreciază cererea de strămutare fondată şi, în consecinţă, o va admite.
Prin cererea formulată la data de 24 ianuarie 2013 şi completată la data de 27 februarie 2013, petiţionarul prin mandatari a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare prin care să se răspundă la următoarele întrebări: „Dacă magistraţii care au judecat cererea de suspendare a Dosarului nr. 6374/190/2012, la termenul din 30 ianuarie 2013, mai pot judeca cererea de strămutare cu respectarea noţiunii de instanţă independentă şi imparţială?"; „Dacă procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa mai poate participa la judecarea Dosarului nr. 6374/190/2012 al Judecătoriei Bistriţa în cadrul noţiunii de proces echitabil în condiţiile în care soluţia adoptată iniţial de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa a fost infirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj?"; „Dacă judecătorul din cadrul Judecătoriei Bistriţa care avea de soluţionat Dosarul nr. 12448/190/2011 având ca obiect plângerea formulată de partea vătămată prin mandatar împotriva soluţiei adoptată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi care a luat act de faptul că soluţia atacată a fost deja infirmată, avea obligaţia să dispună, cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat în sensul ca acestea să rămână în sarcina statului şi nu să fie suportate de partea vătămată?"; „Dacă judecătorul de la Judecătoria Bistriţa avea obligaţia să verifice şi să stabilească de ce nu s-a prezentat inculpatul M.B. la termenul din 28 iunie 2012, pentru a respecta noţiunea de proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil?"; „Dacă judecătorul de la judecătorie avea obligaţia să verifice dacă procedura de citare a inculpatului M.B. a fost îndeplinită în mod legal şi inculpatul a fost cel care a dat dovadă de rea-credinţă prin lipsa nejustificată, dacă lipsa inculpatului a dus la tergiversarea cauzei?"; „Dacă judecătorul de la judecătorie avea obligaţia, la termenul din 6 septembrie 2012, să respingă cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului M.B., spre a nu discrimina partea vătămată M.M.?"; „Dacă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa avea obligaţia să transmită Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj absolut toate actele ce aveau legătură cu Dosarul 422/P/2011?"; „Dacă Judecătoria Bistriţa este obligată să asigure derularea şedinţelor publice de judecată în condiţii de independenţă şi imparţialitate, prin înregistrarea pe suport electronic a dezbaterilor şedinţelor de judecată şi astfel, fiecare dintre părţi să aibă posibilitatea să verifice în mod independent şi obiectiv dacă consemnările din caietul grefierului de şedinţă corespund realităţii?"; „Dacă preşedintele completului de judecată din dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este îndreptăţit să interzică unui cetăţean român şi european să invoce şi să susţină o cerere de trimitere cu titlu preliminar la Curtea de Justiţie de la Luxemburg?".
Analizând chestiunile prejudiciale invocate de petiţionar prin mandatari, Înalta Curte constată următoarele:
Sistemul trimiterilor preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, mecanism menit să confere instanţelor naţionale mijloacele de a asigura o interpretare şi o aplicare uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre.
Acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare este o procedură necontencioasă, de colaborare judiciară, independentă de orice iniţiativă a părţilor.
Procedura trimiterilor preliminare este reglementată cu titlu general prin art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (JOUE 2008, C 115, p. 47, denumit în continuare „TFUE"), reglementări particulare ale acţiunii privind pronunţarea unei hotărâri preliminare regăsindu-se şi în alte surse ale dreptului Uniunii Europene, respectiv Protocolul din 3 iunie 1971 privind Convenţia relativă la recunoaşterea reciprocă a societăţilor comerciale şi a persoanelor juridice din 29 februarie 1968 şi Convenţia de la Lugano din 16 decembrie 1968 privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, încheiată între statele membre ale Comunităţii Europene şi AELS.
În raport cu reglementarea dată chestiunilor prejudiciale prin normele Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii instanţei naţionale asupra admisibilităţii cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare, doctrina relevantă în materie a stabilit că acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare presupune îndeplinirea unor condiţii de admisibilitate privind: calitatea procesuală activă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene putând fi sesizată cu o chestiune prejudicială numai de către o instanţă a unui stat membru; obiectul chestiunii prejudiciale, care se referă exclusiv la interpretarea sau validitatea normei comunitare; momentul formulării unei astfel de cereri, precum şi condiţia de pertinenţă şi concludentă a chestiunii prejudiciale asupra soluţionării fondului litigiului dedus judecăţii instanţei naţionale.
Dacă în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îndeplineşte condiţia de jurisdicţie naţională competentă să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, îndeplinită fiind şi condiţia formulării chestiunii prejudiciale în cursul unei judecăţi aflate în derulare la o instanţă naţională, condiţia privind obiectul chestiunii prejudiciale în raport cu competenţa generală de jurisdicţie a instanţei comunitare reglementată prin art. 267 TFUE nu este îndeplinită.
Astfel, potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi dispoziţiilor art. nr. 19 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (JOUE 2008, C 115, p. 13, denumit în continuare „TUE"), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene şi cu privire la validitatea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii, neavând, în mod evident, competenţa de a interpreta legile sau reglementările naţionale, dar nici posibilitatea de a decide asupra validităţii unei proceduri a autorităţii interne.
Textul de lege menţionat stabileşte că obiectul cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare se referă exclusiv la interpretarea dreptului Uniunii Europene sau la aprecierea validităţii acestuia, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nefiind competentă să răspundă unor chestiuni prejudiciale care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar.
Prin urmare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu poate fi sesizată decât în scopul clarificării unor dispoziţii ale actelor normative ale Uniunii Europene, indiferent de categoria izvoarelor din care acestea fac parte.
În acest sens, dispoziţia art. 288 din TFUE stabileşte posibilitatea formulării unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare în interpretare privind tratatele Comunităţilor/Uniunii Europene (tratatele iniţiale şi de revizuire, anexele şi protocoalele), actele juridice care fac parte din dreptul derivat al Uniunii Europene (respectiv Regulamentele, Directivele şi Deciziile adoptate de instituţiile comunitare în exercitarea competenţelor atribuite prin tratatele constitutive, în scopul atingerii finalităţii acestora), acordurile externe încheiate de Uniunea Europeană (acordurile internaţionale încheiate de Consiliu în baza art. 218 TFUE sau acordurile de asociere încheiate în baza. art. 217 TFUE) şi statutele organismelor create printr-un act al Consiliului, dacă aceste statute prevăd astfel de dispoziţii.
De asemenea, deşi s-a statuat cu caracter de principiu că interpretarea unei hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu poate forma obiectul unei cereri prejudiciale, în practică au existat situaţii în care instanţa de contencios comunitar a pronunţat asemenea hotărâri preliminare.
În egală măsură, competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de a pronunţa hotărâri preliminare cu privire la aprecierea validităţii actelor juridice se referă exclusiv la norme juridice adoptate prin actele juridice ale Uniunii Europene, Curtea neputând efectua un control de legalitate al normelor dreptului naţional.
Din această perspectivă, raportat la cazul particular dedus judecăţii, se constată că prin cererea formulată petiţionarul, prin mandatari a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea interpretării unor dispoziţii din dreptul intern şi nu a unor dispoziţii ale actelor normative ale Uniunii Europene şi pronunţării asupra validităţii actelor juridice efectuate de instanţele naţionale, ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de la Luxemburg formulată de petiţionarul M.M., prin mandatarele C.T. şi P.N.
Admite cererea formulată de petiţionarul M.M., prin mandatarele C.T. şi P.N. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6374/190/2012 al Judecătoriei Bistriţa.
Strămută judecarea cauzei care formează obiectul Dosarului nr. 6374/190/2012 de la Judecătoria Bistriţa la Judecătoria Târgu Mureş.
Menţine actele îndeplinite la Judecătoria Bistriţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 200/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 301/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
|---|
