ICCJ. Decizia nr. 2379/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2379/2013
Dosar nr. 526/42/2013
Şedinţa publică din 17 iulie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 9 iulie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 526/42/2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.A.C. (fiul lui I. şi E., născut la 26 martie 1975), arestat preventiv în Arestul IPJ Dâmboviţa.
S-a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 9 iulie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 526/42/2013 Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei materiale invocate de către reprezentantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa privind soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul ales al inculpatului C.A.C., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi, conform art. 42 C. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Cauza a fost înregistrată la această instanţă sub nr. 526/42/2013 la data de 4 iulie 2013 şi s-a dispus ataşarea dosarului de urmărire penală nr. 61/D/2013 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa, pentru verificarea competenţei.
Constatând că în aceeaşi cauză s-a pus în mişcare a acţiunii penale faţă de mai mulţi inculpaţi, printre care şi faţă de inculpatul N.C., care are calitatea de avocat, potrivit art. 281 lit. b) rap. la art. 35 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constat că a fost legal învestită cu soluţionarea cererii de liberare provizorie formulată pentru inculpatul C.A.C.
Prin cererea sa, inculpatul C.A.C. a solicitat punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar, motivând că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de lege, că nu sunt date sau elemente din care să rezulte că lăsat în libertate va împiedica aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau că va intenţiona să distrugă mijloacele materiale de probe, nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi a recunoscut săvârşirea faptei, dorind să beneficieze de judecată în procedură simplificată, precizând că va respecta toate măsurile ce vor fi stabilite de instanţă.
Analizând cererea formulată, în raport de actele şi lucrările Dosarului de urmărire penală nr. 61/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa, Curtea a constatat că prin ordonanţa din 14 iunie 2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului C.A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul fiind arestat preventiv prin încheierea nr. 26 din 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pentru o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 20 iunie 2013 până la data de 18 iulie 2013. S-a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani şi existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din probatoriile administrate până la acest moment procesual, respectiv procesele- verbale întocmite de organele de cercetare penală, declaraţiile martorilor, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, interceptate în mod autorizat, a rezultat că există indicii temeinice că inculpatul C.A.C., alături de alţi inculpaţi, au procurat şi comercializat droguri de risc (cannabis) către diferite persoane din municipiul Târgovişte, în special în zona barurilor "F." şi "S.". De asemenea, la percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului au fost găsite fragmente vegetale inflorescenţe de culoare verde olive care, potrivit constatării Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R., s-a dovedit a fi cannabis, probele conducând la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul faptei ce i se impută.
Potrivit dispoziţiilor art. 1606 C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, inculpatul poate solicita liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în condiţiile respectării disp. art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
S-a arătat că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul săvârşirii infracţiunilor din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Instanţa de fond a considerat că îndeplinirea acestei condiţii nu determină în mod automat admiterea unei astfel de cereri, fiind necesar să se dovedească că inculpatul nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
În speţă, însă, asemenea elemente nu s-au dovedit ci, dimpotrivă, s-a probat aceea că de la 20 iulie 2013, când inculpatul a fost arestat preventiv şi până în prezent există temeiuri care duc la presupunerea că revocarea arestării preventive ar putea constitui un risc major, concret, pentru ordinea publică din comunitate.
Ca atare, prima instanţă a privit cererea inculpatului ca nefondată, respingând-o.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.A.C., susţinând că este nelegală şi netemeinică.
Recursul este nefondat.
Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine încheierea atacată, ca fiind temeinică şi legală.
I. În legătură cu excepţia necompetenţei instanţei de fond invocată de către apărare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, urmând a o respinge.
Astfel, se consideră că în mod corect a procedat Tribunalul Dâmboviţa atunci când, prin încheierea de şedinţă din 2 iulie 2013, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de către reprezentantul Parchetului şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 C. pen., constatând că în această cauză s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de mai mulţi inculpaţi, printre care şi faţă de inculpatul N.C., care are calitatea de avocat, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că încheierea atacată este pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti, instanţă care, potrivit art. 281 lit. b) rap. la art. 35 alin. (1) C. proc. pen., era competentă material să soluţioneze cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
II. Cu privire la restul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că în mod corect a constatat prima instanţă întrunirea condiţiilor legale ale cererii, potrivit art. 1602 C. proc. pen.
În primul rând, în cauză subzistă suspiciunea rezonabilă, reţinută ca temei al arestării preventive a inculpatului, în sensul că acesta a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis -în judecată - trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, infracţiune intenţionată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Fiind întrunite condiţiile legale prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar este, în principiu, admisibilă, astfel cum, în mod corect, a reţinut Curtea.
Cu toate acestea, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 160 alin. (1) C. proc. pen. nu determină în mod automat admiterea cererii şi liberarea provizorie a inculpatului, din interpretarea dispoziţiilor menţionate rezultând că liberarea provizorie este o măsură facultativă, iar beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocaţie a acestuia, instanţa fiind cea îndreptăţită a verifica temeinicia cererii.
Procedând la examenul de oportunitate, ce trebuie efectuat prin raportare la fapta reţinută în sarcina inculpatului (grad de pericol social, urmările produse sau care s-ar fi putut produce) şi la persoana acestuia, se apreciază că cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul C.A.C., deşi întruneşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de lege, nu este întemeiată, aşa cum corect s-a constatat prin încheierea recurată.
Inculpatul este acuzat că alături de alţi inculpaţi, au procurat şi comercializat droguri de risc (cannabis) către diferite persoane din municipiul Târgovişte, în special în zona barurilor "F." şi "S.".
S-a mai susţinut, de asemenea, că la percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului au fost găsite fragmente vegetale inflorescenţe de culoare verde olive care, potrivit constatării Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R., s-a dovedit a fi cannabis.
Prin urmare, instanţa de fond a presupus, în mod rezonabil, că inculpatul ar putea fi autorul faptei ce i se impută.
În plus, arestarea inculpatului s-a dispus cu scurt timp în urmă, prin încheierea nr. 26 din 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, instanţa apreciind că scopul prevăzut de art. 136 C. proc. pen. nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului.
Or, în perioada scurtă de timp ce a trecut de la luarea măsurii nu au intervenit elemente noi, schimbări sau modificări care să justifice aprecierea că respectivul scop se poate realiza într-o altă modalitate decât aceea a arestării preventive.
Se apreciază că la soluţionarea cererii formulate de către inculpat instanţa de fond a avut în vedere toate aspectele anterior menţionate şi a stabilit în mod justificat că la acel moment, prin raportare la gravitatea faptelor, la stadiul procesului penal şi la pericolul social ridicat pentru ordinea publică ce se deduce din probele dosarului, nu se justifică punerea inculpatului în libertate, încheierea atacată fiind temeinică şi legală.
Faţă de toate aceste considerente, din perspectiva dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu poate fi atins prin punerea acestuia în libertate provizorie.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de inculpatul C.A.C. împotriva încheierii atacate.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.C. împotriva încheierii din 09 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 526/42/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2375/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2384/2013. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
