ICCJ. Decizia nr. 2390/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2390/2013
Dosar nr. 2733/3/2013/a4
Şedinţa publică din 17 iulie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 2 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a apreciat asupra verificării legalităţii ei şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor P.Ş.A. şi M.A., constatând legalitatea şi temeinicia, măsurii arestării preventive şi, menţinând-o pentru ambii.
Prin Sentinţa penală nr. 411 din data de 16 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală au fost condamnaţi inculpatul P.Ş.A., zis "F.R." - în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 39 alin. (4) C. pen. - la 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi inculpata M.A., zisă "N." - în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. - la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Ambilor inculpaţi li s-au aplicat pedepsele accesorii şi complementare, în condiţiile prevăzute de lege.
Condamnând pe inculpaţi, prima instanţă a menţinut arestările preventive ale acestora şi le-a dedus din pedepsele aplicate detenţiile executate în prevenţie.
În fapt, s-a reţinut că la data de 11 septembrie 2012, inculpatul P.Ş.A. zis "F.R." a vândut cu suma de 250 RON cantitatea de 0,25 grame heroină colaboratorului "D.C.", la data de 15 septembrie 2012 a vândut cu suma de 250 RON cantitatea de 0,58 grame diazepam aceluiaşi colaborator "D.C.", iar la data de 18 septembrie 2012, împreună cu inculpata M.A. zisă "N.", a vândut cu suma de 250 RON cantitatea de 0,26 grame heroină aceluiaşi colaborator sub acoperire. La data de 08 septembrie 2012 inculpata M.A. zisă "N." a vândut, contra sumei de 250 RON, cantitatea de 0,16 grame heroină în amestec cu cofeină, Paracetamol, Levomepromazin şi Griseofulvin colaboratorului sub acoperire "D.C.", iar la data de 18 septembrie 2012 a vândut, împreună cu inculpatul P.Ş.A. zis "F.R." cantitatea de 0,26 grame heroină aceluiaşi colaborator sub acoperire, pentru suma de 250 RON.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel inculpaţii P.Ş.A. şi M.A., Curtea de Apel Bucureşti fiind învestită cu soluţionarea căii de atac.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Instanţa a considerat că probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit faptele pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată în primă instanţă, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc.pen.
S-a apreciat ca fiind incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora, prezentând, încă, un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptelor, modalitatea în care au fost comise şi starea de insecuritate creată pentru populaţie.
Curtea a considerat îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 rap. la art 148 lit. f) C. proc. pen. şi, în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatei, măsură pe care a menţinut-o.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata M.A., invocând o stare precară de sănătate (este bolnavă de diabet şi ciroză) care necesită un tratament adecvat, imposibil de realizat în penitenciar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică şi legală.
Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
În conformitate cu dispoziţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
În considerarea probatoriului administrat până la acest moment procesual, rezultă că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
Mai rezultă că prin Sentinţa penală nr. 411 din data de 16 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnată inculpata, în primă instanţă, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, astfel că Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum, în mod corect, a reţinut şi Curtea de Apel.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuită inculpata, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacţiei ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererilor formulate de aceasta, în acest sens pronunţându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franţa şi Hendriks vs. Olanda).
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei, în raport de natura infracţiunilor presupus săvârşite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalităţile şi împrejurările comiterii faptelor (a vândut, singură sau împreună cu alţi inculpaţi, cantităţi de heroină sau amestec de heroină cu cofeină, paracetamol, levomepromazin şi griseofulvin, contra cost, unui colaborator sub acoperire).
Se reţine, de asemenea, că menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În condiţiile în care, în cauză s-a pronunţat deja o hotărâre de condamnare împotriva inculpatei la o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani, Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a depăşit un termen rezonabil de la arestarea inculpatei, întrucât pericolul social există şi se apreciază şi în raport de comportamental inculpatei, reacţia opiniei publice şi rezonanţa faptelor de care este acuzată inculpata.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acesteia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
În plus, se consideră că, raportat la gravitatea faptelor, circumstanţele personale favorabile inculpatei sau împrejurarea existenţei unor membri de familie pentru care aceasta trebuie să asigure întreţinere rămâne fără relevanţă la momentul procesual analizat, cu atât mai mult cu cât inculpata nu a făcut dovada afecţiunilor de care suferă, dar nici a împrejurării că în sistemul penitenciar nu ar putea beneficia de îngrijiri medicale corespunzătoare unor asemenea afecţiuni.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect s-a constatat prin încheierea recurată aceea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat, fiind în continuare îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., precum şi cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu ambele sale condiţii, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpata este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, aşa cum s-a argumentat anterior.
Pentru aceleaşi considerente, nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, motivat, în primul rând, de menţinerea temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării.
Toate considerentele de mai sus justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive astfel că, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.A. împotriva încheierii penale atacate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.A. împotriva încheierii din 02 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2733/3/2013 (1872/2013).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2388/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2392/2013. Penal → |
|---|
