ICCJ. Decizia nr. 242/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 242/2013

Dosar nr. 7608/1/2012

Şedinţa publică din 28 februarie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală petentul U.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4551/89/2012 al Tribunalului Vaslui, motivând că la această instanţă nu va avea loc o judecată dreaptă şi imparţială, precizând că a avut numeroase conflicte cu organele fiscale şi că este în conflict cu prim procurorul şef adjunct al Tribunalului Vaslui.

Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Curtea de Apel Iaşi.

La data de 4 ianuarie 2013, petentul U.C. a depus la dosarul cauzei un memoriu prin care precizează că înţelege să renunţe la judearea cererii de strămutare, întrucât dosarul a cărui strămutare se cere a fost soluţionat.

Din examinarea dispoziţiilor art. 55 C. proc. pen., rezultă că petentul, în virtutea principiului disponibilităţii, poate uza de dreptul de a sesiza instanţa, iar dacă a uzat de acest drept, nicio dispoziţie legală nu îl poate împiedica să-şi retragă cererea de strămutare.

Potrivit dispoziţiilor art. 721 din C. proc. civ., acesta constituie procedura de drept comun şi în alte materii, dacă acestea nu conţin dispoziţii potrivnice; codul de procedură penală nu conţine o astfel de prevedere contrară, astfel încât, în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 246 din C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul poate să renunţe verbal la judecată în şedinţă, fie prin cerere scrisă, iar judecătorul trebuie să constate aceste împrejurări.

În consecinţă, Înalta Curte va lua act retragerea cerererii de strămutare formulată de petentul U.C..

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Ia act de retragerea cererii formulată de petentul U.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4551/89/2012 al Tribunalului Vaslui.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 242/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond