ICCJ. Decizia nr. 250/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 250/2013
Dosar nr. 112/1/2013
Şedinţa publică din 5 martie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 7 ianuarie 2013, petentul O.V.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6863/302/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că la instanţa susmenţionată nu va avea parte de o judecată dreaptă şi imparţială întrucât obiectivitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor.
În argumentare, petentul a arătat că modalitatea în care a fost respinsă solicitarea formulată la termenul din data de 13 decembrie 2012 de amânare a judecării cauzei datorită imposibilităţii de prezentare a apărătorului ales dovedită cu acte medicale, apoi respingerea cererii de administrare a unor probe noi, respingerea cererii de eliberare de copii ale notelor grefierului, încheierii de şedinţă şi înregistrării audio a şedinţei din data de 13 decembrie 2012 precum şi articolele apărute în presă cu privire la presupuse legături care ar exista între judecătorul D.M. şi reprezentanţii D.N.A., dovedesc fără echivoc starea de bănuială legitimă.
Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Ministerul Justiţiei.
Din informarea transmisă de Ministerul Justiţiei rezultă că dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpaţii C.A. şi O.V.C. împotriva sentinţei penale nr. 1848 din 12 decembrie 2012 pronunţată de către Judecătoria Sector 5 Bucureşti.
Prin sentinţa penala anterior menţionată, inculpatul O.V.C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunile de abuz în serviciu în formă calificată în calitate de complice, fals intelectual şi uz de fals şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, graţierea sau prescripţia executării pedepsei.
Referitor la motivele invocate de petent în cuprinsul cererii de strămutare, Ministerul de Justiţie a comunicat faptul că din cele precizate de Curtea de Apel Bucureşti reiese că motivele invocate de petent se circumscriu în termeni generali, cazurilor prevăzute de art. 55 C. proc. pen., însă nu sunt de natură a conduce la aprecierea că acesta nu ar beneficia de o judecată imparţială şi obiectivă în faţa Curţii.
În concluzie, s-a opinat că la Curtea de Apel Bucureşti sunt asigurate condiţiile necesare pentru o normală şi corectă soluţionare a cauzei şi nu sunt motive de strămutare a cauzei la o altă instanţă egală în grad.
Faţă de motivele invocate, Înalta Curte constată faptul că cererea de strămutare este nefondată.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
În cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent necircumscriindu-se situaţiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În acest sens, se constată că suspiciunile petentului în sensul că imparţialitatea şi obiectivitatea magistraţilor ar putea fi afectate datorită pretinselor relaţii de prietenie între preşedintele completului de judecată, judecător D.M. şi procurorii D.N.A. care au instrumentat dosarul de urmărire penală finalizat prin rechizitoriul nr. 31/P/2007 prin care inculpatul a fost trimis în judecată, nu este susţinută de probe.
Criticile formulate de petent se referă ia soluţiile instanţei cu privire la cereri înaintate de acesta în cursul procesului, cereri a căror soluţionare este atribuţia exclusivă a completului învestit cu judecarea cauzei şi care nu pot face obiectul verificării în cadrul unei cereri de strămutare.
Faptul că instanţa a respins cererea de administrare a unor probe nu poate constitui motiv de bănuială legitimă în condiţiile în care instanţa este cea care poate aprecia asupra pertinenţei, concludentei şi utilităţii probelor şi în virtutea art. 67 C. proc. pen., poate după caz admite sau respinge o astfel de cerere.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la refuzul instanţei de a acorda un termen la solicitarea motivată a apărătorului ales aflat în imposibilitate de prezentare dovedită prin acte medicale, verificând documentele ataşate cererii de strămutare, Înalta Curte constată că aceasta nu este dovedită, motivul amânării cauzei la termenul din data de 13 decembrie 2012, astfel cum reiese din încheierea de şedinţă, a fost tocmai cel legat de imposibilitatea prezentării apărătorului ales.
Faţă de articolele de presă ataşate cererii de strămutare, Înalta Curte constată că acestea nu au legătură cu cauza a cărei strămutare se cere, pentru a determina bănuiala legitimă cu privire la atitudinea părtinitoare a judecătorului, aceasta trebuie să se bazeze pe date concrete şi nu pe speculaţii ale ziariştilor pe marginea unor soluţii pronunţate în diferite dosare penale fără a exista o constatare, conform dispoziţiilor legale, cu privire la neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de către judecătorul investit cu judecarea cauzei.
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În cazul de faţă, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. şi de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate, membrii instanţei fiind magistraţi de profesie, prezumaţi a fi lipsiţi de orice prejudecată sau de parţialitate.
Ca atare, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul O.V.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6863/302/2010 al Curţii de Apel Bucureşti.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 251/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 25/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
