ICCJ. Decizia nr. 2554/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2554/2013
Dosar nr. 3772/3/2013
Şedinţa publică din 3 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 131 din 22 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.L. zis V. (fiul lui G. şi F., născut în comuna Brăneşti, jud. Ilfov, dom. în Bucureşti, str. M. la 10 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe o durată de 10 ani şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa prevenţia de la 5 octombrie 2012 la zi.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpatul G.L. suma de 33.500 euro şi a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumei de 33.500 euro în vederea asigurării punerii în executare a măsurii confiscării.
S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile, s-a adus la cunoştinţa părţilor vătămate dispoziţiile art. 32 şi 33 din Legea nr. 678/2001 şi inculpatul a fost obligat la plata sumei de 9.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că prin Rechizitoriul nr. 2598/D/P/2012 din 30 ianuarie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.L. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că în luna martie a anului 2012, a contactat partea vătămată R.L., cu care avusese anterior o relaţie de concubinaj şi a invitat-o să-l însoţească în Italia, unde pretindea că are o slujbă.
Victima crezând că inculpatul nutreşte sentimente sincere de afecţiune, a fost de acord şi s-a deplasat împreună până în Italia, oraşul Torino, unde s-au cazat într-un apartament cu alte patru persoane, locaţie ce i-a trezit suspiciuni victimei, atunci inculpatul şi-a declarat adevăratele intenţii, luând telefonul victimei şi solicitându-i să se prostitueze.
Partea vătămată a declarat că nu doreşte să lucreze astfel cum i s-a solicitat, inculpatul a lovit-o de mai multe ori cu pumnul în zona feţei şi i-a spus că va trebui să meargă să se prostitueze împreună cu o altă colegă de apartament. C.J.G. i-a comunicat că aceasta era procedura şi trebuie să se prostitueze, altfel va fi agresată.
Inculpatul i-a achiziţionat părţii vătămate ţinute provocatoare şi a trimis-o pe stradă, pentru prostituţie, fiind supravegheată în permanent de un cunoscut al inculpatului.
Victima avea aproximativ 10 - 15 clienţi, de la fiecare dintre aceştia percepând 20 - 30 de euro, bani pe care îi remitea inculpatului.
Partea vătămată nu cunoştea limba italiană şi era lipsită de posibilităţi practice de comunicare, inclusiv posibilităţi materiale.
În luna ianuarie 2012, partea vătămată a reuşit să fugă înapoi la tatăl său, în Bucureşti. În aceeaşi zi a sosit la acest domiciliu şi inculpatul, care a ameninţat-o pe victimă că va aduce la cunoştinţa familiei că se prostituează în Italia, forţând-o astfel să se reîntoarcă cu el în Italia, unde a continuat activitatea de prostituţie, din luna ianuarie până în aprilie 2012.
Partea vătămată a întâlnit un client ce a conştientizat situaţia sa dramatică, acesta cumpărându-i un bilet de avion la o companie low-cost, astfel că victima s-a putut întoarce în ţară.
Inculpatul a mai racolat şi pe partea vătămată S.A.M. în luna aprilie 2012, promiţându-i acesteia că va lucra în Italia, contra sumei de 1.000 euro, lunar, şi îi va oferi şi locuinţă. Odată ajunşi în Italia, partea vătămată a fost agresată fizic de mai multe ori de inculpat, închisă în casă şi i s-a cerut să se prostitueze.
Activitatea de prostituţie s-a desfăşurat în perioada de 01 mai 2012 - 07 iulie 2012, victima obţinând din prostituţie aproximativ 400 - 500 euro/zi, sume însuşite în totalitate de inculpat.
Victima a mai arătat că a fost violată de mai multe ori de inculpat, dar procurorul a dispus clasarea faptei de viol, din motive neclare.
După ce această victimă a reuşit să fugă în ţară, inculpatul s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate S.A.M., unde a lovit-o de mai multe ori, pentru a o convinge să se reîntoarcă în Italia la prostituţie, în urma acestui incident fiind alertată şi poliţia.
Victimele se află în custodia unei organizaţii non-guvernamentale care le asigură domiciliu provizoriu, paza şi protecţia.
Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele-săvârşite, acest element coroborându-se atât cu declaraţiile celor două părţi vătămate, cât şi cu rapoartele de expertiză medico-legale nr. 9472/2012, respectiv 9834/2012, din care rezultă că părţile vătămate prezentau echimoze pe zona gambelor, dar şi leziuni traumatice provocate prin contact cu corp incandescent tip ţigară, element specific torturii.
Martorul indirect D.V. a perceput că după întoarcerea în ţară victima R.L. părea ca fiind traumatizată, iar ulterior i-a şi spus că inculpatul G.L. a bătut-o.
Instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt anterior menţionată în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv: proces-verbal întocmit de organele de poliţie din cadrul Secţiei 11, fişa eveniment a DGPMB, declaraţiile părţilor vătămate R.L. şi S.A.M., rapoarte de expertiză medico-legală, proces-verbal de redare în formă scrisă a declaraţiei verbale a inculpatului, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşa fotografică.
A constatat că în drept, fapta inculpatului G.L. care, în perioada februarie 2011 - august 2012, a recrutat de pe teritoriul României părţile vătămate S.A.M. şi R.L. pe care, sub promisiunea oferirii unor locuri de muncă pe teritoriul Italiei, le-au transportat în oraşul Torino, în Italia, unde, prin ameninţări şi violenţe fizice şi psihice, le-a obligat să se prostitueze, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. şi anume gradul de pericol social al inculpatului, modalitatea în care a săvârşit infracţiunea (prin agresiune, lovind, în repetate rânduri victimele cu pumnii şi picioarele, starea de teroare la care au fost supuse), cât şi faptul că inculpatul a recunoscut şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen, apreciindu-se că pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare, este aptă să asigure reeducarea acestuia şi că se impune confiscarea sumei de 33.500 euro, în condiţiile în care veniturile obţinute din traficare sunt între 33.500 - 43.550 euro.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul G.L. şi a solicitat admiterea apelului, susţinând că pedeapsa aplicată este foarte mare, în raport de circumstanţele reale şi de circumstanţele personale.
Prin Decizia penală nr. 137/A din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul G.L., împotriva Sentinţei penale nr. 131 din 22 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond a micşorat pedeapsa aplicată de la 10 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A menţinut starea de arest a inculpatului G.L. şi a dedus prevenţia din 05 octombrie 2012 la zi, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reţinut că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care, în mod corect a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii, însă s-a apreciat că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de gravitatea faptei şi persoana infractorului.
A reţinut instanţa de apel, fără a contesta pericolul social ridicat al infracţiunii comise, că pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare este o măsură excesivă, ţinând cont şi de faptul că inculpatul nu are antecedente penale.
Astfel, s-a procedat la reindividualizarea pedepsei, dând eficienţa cuvenită criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen, din aceleaşi raţiuni s-a redus şi perioada interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen., aplicată cu titlu de pedeapsă complementară.
S-a constatat că reţinerea de circumstanţe atenuante şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu se justifică din considerente legate de circumstanţele reale şi datele caracteristice persoanei inculpatului, arătând, totodată, că celelalte aspecte ale cauzei au primit o soluţionare legală şi temeinică, fiind menţinute dispoziţiile sentinţei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul G.L. şi a invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. solicitând, în esenţă, admiterea recursului, penală, apreciind ca pedeapsa aplicată este prea mare în raport de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, iar în subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedeapse cu suspendarea sub supraveghere.
Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.
Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013.
Textul punctului 15 al art. I al Secţiunii 1 a Capitolului I al legii stipulează: "La articolul 3859 alin. (1), punctele 14 - 16 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Prin modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prezentul recurs vizează Decizia penală nr. 137 din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi este promovat de inculpatul G.L. la data de 10 mai 2013.
Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de inculpatul G.L. nu intră sub incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., potrivit acestui text de lege, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care acestea sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că decizia atacată pronunţată la data de 30 aprilie 2013, intră sub incidenţa noilor dispoziţii legale, nefiind posibilă individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.
Prin urmare, criticile privind individualizarea pedepsei nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen., din actuala reglementare, astfel că sunt nefondate.
Rezultă, aşadar, că, în rigoarea juridică a textelor legale enunţate, motivele subsumate punctului 14 al art. 3859 C. proc. pen., în conţinutul anterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel cum au fost învederate, nu mai pot fi supuse analizei Înaltei Curţi, ca motiv de casare.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul G.L. împotriva Deciziei penale nr. 137/A din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 octombrie 2012 la 03 septembrie 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.L. împotriva Deciziei penale nr. 137/A din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 octombrie 2012 la 03 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2553/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2556/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
