ICCJ. Decizia nr. 2559/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2559/2013
Dosar nr. 4717/2/2012
Şedinţa publică din 3 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin Ordonanţa nr. 2141/P/2011 din 27 martin 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4), (6) raportat la art. 10 lit. a), d) C. proc. pen., art. 209 alin. (3), (4), art. 281 pct. 1 lit. b) şi art. 35 din acelaşi cod, neînceperea urmăririi penale faţă de:
- executorul judecătoresc C.I.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 246, art. 288, art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod;
- prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, T.R., executorul judecătoresc C.I.I. şi faţă de avocatul R.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute dispoziţiile art. 25 C. pen. raportat la art 174.C. pen.;
- G.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 din acelaşi cod.
S-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în vederea continuării cercetărilor faţă de numiţii G.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 194, art. 289, art. 291, art. 193, art. 220 şi art. 217 C. pen. şi D.V., T.V., I.S. şi A.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen.
Împotriva rezoluţiei petentul F.V. a formulat plângere şi prin rezoluţia nr. 1333/II/2/2012 din 15 mai 2012 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea acestuia.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul şi prin Sentinţa penală nr. 13/A din 14 ianuarie 2013 Cartea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul F.V., împotriva Rezoluţiei nr. 2141/P/2011 din 27 martie 2012 dată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a reţinut că în mod corect s-a dispus în cauză o soluţie de netrimitere în judecată, având în vedere că din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei nu au rezultat indicii cu privire la existenţa faptelor invocate de petenta ca fiind săvârşite în dauna sa.
S-a constatat că în cauză au fost efectuate suficiente acte premergătoare, iar procurorul a analizat în detaliu fiecare mijloc de probă, arătând motivele pentru care a ajuns la concluzia dispusă prin soluţie.
Împotriva sentinţei penale nr. 13/F din 14 ianuarie 2013, la data de 17 ianuarie 2013, petentul F.V. a formulat recurs şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului şi admiterea plângerii, apreciind că rezoluţia dată este nelegală şi netemeinică, arătând că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, iar organele de cercetare penală nu au aflat adevărul. De asemenea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 care modifică dispoziţiile art 2781 C. proc. pen. în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 11, art. 16 alin. (1) art. 20, art. 21, art. 24 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (2), art. 129 şi art. 148 din Constituţia României.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări de natură să contribuie la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi înlăturarea unor căi de atac, cum este şi cazul recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în procedura reglementată de disp. art. 2781 din C. proc. pen. (plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., modificat prin dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea formulată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Dispoziţiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 (dispoziţii tranzitorii) prevăd că numai în situaţia în care hotărârile au fost pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a legii, acestea rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Se constată că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 14 ianuarie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel că devin aplicabile disp. art. 2781 alin. (10) din " C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile pronunţate de judecător în procedura prevăzută de disp. art. 2781 C. proc. pen., este definitivă.
Întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va mai analiza excepţia de neconstituţionalitate invocată şi va respinge ca inadmisibil recursul în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., iar în temeiul art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul F.V. împotriva Sentinţei penale nr. 13/F din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 03 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2558/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2560/2013. Penal → |
|---|
