ICCJ. Decizia nr. 2560/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2560/2013
Dosar nr. 5469/2/2013/a1
Şedinţa publică din 3 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin încheierea din 26 august 2013 Curtea de Apel Bucureşti în baza art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 a dispus prelungirea arestării provizorii a numitului Y.F. pe o perioadă de 30 de zile, de la 1 septembrie 2013 la 30 septembrie 2013, inclusiv şi în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 şi din Tratatul de extrădare dintre România şi Turcia.
S-a apreciat că de la momentul arestării provizorii nu au intervenit acele cazuri bine justificate, care să determine ca măsura arestării provizorii să fie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
S-a mai reţinut că, în speţă nu a fost depăşit nici termenul de 60 de zile prevăzut de Tratatul de extrădare dintre România Turcia, cu referire la art. 44 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a cărui împlinire ar fi presupus încetarea de drept a măsurii arestării provizorii şi în consecinţă a dispus punerea în libertate a persoanei extrădabile, dacă nu ar fi fost reţinută sau arestată în altă cauză.
În consecinţă, instanţa a apreciat că în speţă nu au intervenit de la momentul arestării provizorii acele cazuri, bine justificate, care să determine înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs persoana extrădabilă Y.F. şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului şi judecarea cererii de extrădare în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură restrictivă de drepturi, care ar fi îndestulătoare şi ar garanta că persoana extrădabilă nu se va sustrage, respectiv înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana extrădabilă Y.F. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Principiile generale ale cooperării judiciare internaţionale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie, mandatul european se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Examinând actele dosarului din înscrisurile aflate la dosar se constată că prin sesizarea din data de 2 august 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost înaintată cererea de arestare provizorie în vederea extrădării, formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia, cu privire la persoana extrădabilă Y.F., persoană urmărită pentru punerea în executare a mandatelor de prindere ale Parchetului General Republican Aliaga, pentru comiterea infracţiunilor de deschiderea focului într-o zonă populată, provocând teamă şi anxietate, achiziţionare sau port şi deţinere de arme de foc şi muniţie fără a deţine permis port armă, prevăzută de art. 455-112-113 şi continuarea acestora C. pen. turc şi textul art. 685 al Legii nr. 5237, fapte pedepsite cu 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 8 luni închisoare, 3 zile închisoare în locul sumei de 343 lire turceşti, 1 an închisoare.
S-a reţinut că pentru faptele sus-prezentate persoana extrădabilă a fost condamnată în Dosarul nr. 2010/523 la data de 26 iulie 2010 de către Judecătoria Penală Aliaga, hotărâre rămasă definitivă la data de 4 mai 2011 şi au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 279 C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 181 C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptelor şi limitele pedepselor în legislaţia statelor implicate în procedură.
Audiată fiind de instanţă, persoana extrădabilă Y.F. nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea sa, arătând că nu doreşte să fie extrădat în Turcia, nefiind de acord cu condamnarea din Turcia întrucât este nevinovat.
La data de 2 august 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 40, 43, 44 alin. (1)-(5) din Legea nr. 302/2004, modificată, şi dispoziţiile Legii nr. 80/1997, a dispus arestarea provizorie, în vederea extrădării a persoanei extrădabile Y.F., dispunându-se emiterea mandatului de arestare provizorie, în vederea extrădării.
Persoana extrădabilă Y.F., este urmărită pentru punerea în executare a mandatelor de prindere ale Parchetului General Republican Aliaga, pentru comiterea infracţiunilor de deschiderea focului într-o zonă populată, provocând teamă şi anxietate, achiziţionare sau port şi deţinere de arme de foc şi muniţie fără a deţine permis port armă, prev. de art. 455-112-113 şi continuarea acestora C. pen. turc şi textul art. 685 al Legii nr. 5237, fapte pedepsite cu 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 8 luni închisoare, 3 zile închisoare în locul sumei de 343 lire turceşti, 1 an închisoare.
S-a reţinut că la data de 17 decembrie 2003, în faţa barului T.B. aflat în oraşul Aliaga, Y.F., folosind fără drept o armă de foc, a rănit partea vătămată T.K. şi partea vătămată B.K., astfel încât partea vătămată T.K. nu a putut lucra 25 de zile, iar partea vătămată B.K. nu a putut lucra 15 zile.
Se constată că sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 302/2004, iar faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt prevăzute ca infracţiuni în legea română.
Dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 302/2004 privind arestarea provizorie de urgenţă prevăd că: (1) în caz de urgenţă, autorităţile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea şi transmiterea cererii formale de extrădare.
Dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 prevăd că „în cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menţinerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menţinerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea numai în cazuri bine justificate şi numai dacă instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.”
Astfel, în raport de dispoziţiile menţionate, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că de la momentul arestării provizorii, nu au intervenit acele cazuri bine justificate care să determine că măsura arestării să fie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Înalta Curte apreciază că încheierea atacată este legală şi faţă de considerentele ce preced în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă Y.F.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană extrădabilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Y.F. împotriva încheierii din 26 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5469/2/2013.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 3 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2559/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2561/2013. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
