ICCJ. Decizia nr. 2599/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2599/2013
Dosar nr. 2236/88/2012
Şedinţa publică din 5 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 20/P din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat C.P., a fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă - Tribunalul Tulcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 172 din 12 decembrie 2012 a Tribunalului Tulcea în Dosarul penal nr. 2236/88/2012, în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din legea nr. 143/2000 şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.G., zis "F.”, fără antecedente penale la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului C.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 861, art. 862, art. 863 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului C.G. sub supraveghere pe o durată de 6 ani.
A dispus suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
A obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;
- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
I s-a impus inculpatului C.G. obligaţia prevăzută de art. 863 alin. (3), lit. d) C. pen., respectiv să nu intre în legătură cu inculpaţii I.D. şi C.P.
A atras atenţia inculpatului C.G. asupra consecinţelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen.
În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul I.D., fără antecedente penale la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului I.D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 861, art. 862, art. 863 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I.D. sub supraveghere pe o durată de 6 ani.
A dispus suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
A obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;
- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
I s-a impus inculpatului I.D. obligaţia prevăzută de art. 863 alin. (3), lit. d) C. pen., respectiv să nu intre în legătură cu inculpaţii C.G. şi C.P.
A atras atenţia inculpatului I.D. asupra consecinţelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen.
În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul C.P., la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1008 din 8 septembrie 2010 a Judecătoriei Tulcea şi a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 1 an închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., urmând ca în final inculpatul C.P. să execute o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului C.P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 118 alin. (1), lit. f C. pen. a dispus confiscarea de la inculpaţi a cantităţii de 18,7 grame cannabis rămasă după expertizare şi depuse în camera de corpuri delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române - D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H nr. 0021737 din 8 noiembrie 2011.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul C.G. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.
A obligat pe inculpatul I.D. la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare către stat.
A obligat pe inculpatul C.P. la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu, în faza de urmărire penală şi de judecată, în valoare de 900 RON, s-a stabilit a fi plătiţi din fondul MJ.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 34D/P din 21 mai 2012 al D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor C.G. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi I.D. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Prin actul de sesizare s-a reţinut că până la data de 01 noiembrie 2011 inculpatul I.D. a efectuat, fără drept, operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, prin oferirea, punerea în vânzare, distribuirea sau/şi livrarea a 19,7 grame canabis.
S-a reţinut, de asemenea, că până la aceeaşi dată inculpatul C.G. i-a ajutat pe inculpaţii I.D. şi C.P. să distribuie cantitatea de 19,7 grame de canabis, intermediind vânzarea acestei cantităţi de substanţă aflată sub control naţional.
Prin Rechizitoriul nr. 38D/P din 27 iunie 2012 al D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.P. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) şi art. 83 din C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului C.P. faptul că până la data de 01 noiembrie 2011 a efectuat, fără drept, operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, prin procurarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea sau/şi livrarea a 19,7 grame canabis.
Prezenţi în faţa instanţei, cei trei inculpaţi au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
Până la data de 01 noiembrie 2011, inculpatul C.P., împreună cu inculpatul I.D., au procurat din surse necunoscute şi au deţinut cantitatea de 19,7 gr canabis (masă netă).
Apoi, I.D. l-a contactat pe inculpatul C.G., căruia i-a spus că deţine cantitatea respectivă de canabis şi l-a rugat să-i găsească un cumpărător.
La 31 octombrie 2011, contactat telefonic de investigatorul sub acoperire autorizat în cauză, inculpatul C.G., zis „F.”, i-a spus că nu este în Tulcea ca să-l ajute personal, însă i-a confirmat acestuia, într-un limbaj codat, că are lăsate la un prieten, pe nume „D.” (inculpatul I.D.), o cantitate mai mare de „tricouri verzi” (canabis), comunicându-i totodată şi numărul de telefon al ultimului. Sunat la rândul său, inculpatul I.D. i-a adeverit investigatorului sub acoperire că are de la „F.” cam 25 de „tricouri verzi”, pe care le vinde cu 1.000 RON, că „marfa” este de foarte bună calitate şi că o poate da apoi cu un preţ mai mare, convenind detaliile întâlnirii în vederea livrării drogurilor pentru a doua zi.
Conform celor stabilite în ziua precedentă, lucrătorii operativi de poliţie judiciară sub coordonarea D.I.I.C.O.T. din cadrul S.C.C.O. Tulcea, s-au întâlnit la 01 noiembrie 2011 cu inculpatul I.D., care i-a condus pe raza localităţii N, judeţul Tulcea, acesta comunicându-le pe drum că „marfa” se află la un prieten al său, identificat ulterior în persoana inculpatului C.P.. La rândul său, acesta din urmă, informat anterior de către inculpatul I.D., i-a aşteptat la intrarea în localitatea mai sus citată şi i-a condus până la o destinaţie de unde a revenit în foarte scurt timp cu drogurile asupra sa, pe care le-a oferit spre vânzare investigatorului sub acoperire.
Ulterior, prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 442417 din 03 noiembrie 2011 al Laboratorului de analiză şi profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. Constanţa, s-a stabilit că proba, cu masa brută de 39,2 gr şi masa netă de 19,7 gr, este constituită din canabis, punându-se în evidenţă tetrahidrocannabiol - ul (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta canabis, ce face parte din Tabelul-anexă nr. III al Legii nr. 143/2000 (republicată), privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Conform Dovezii seria H, nr. 0021737 din 08 noiembrie 2011, cantitatea de 18,7 gr. de cannabis, rămasă după analizele de profil, a fost depusă în custodia I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O.
În declaraţia sa olografă, precum şi în declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul C.P. a susţinut că, la 21 octombrie 2011, la domiciliul său din comuna N, judeţul Tulcea, a venit prietenul şi consăteanul său, inculpatul I.D., care i-a adus o pungă în care se aflau cca 20 gr de canabis, spunându-i că le are de la inculpatul C.G. şi rugându-l să le păstreze până la găsirea unui eventual cumpărător.
În cauză nu s-a dovedit însă că respectiva cantitate de droguri ar proveni de la inculpatul C.G.
Această concluzie a fost susţinută şi de faptul că inculpatul C.G., barman de profesie, fost coleg de liceu al inculpatul I.D., era cunoscut ca distribuitor de droguri în rândul tinerilor tulceni, ceea ce acoperă ipoteza apelării lui I. la C. în vederea găsirii unui cumpărător, după revenirea lui I. din Spania şi revederea fostului său coleg, căruia i-a comunicat posesia pentru vânzare a drogurilor. Fără să cunoască că drogurile sunt ale fostului său coleg ori ale altei persoane, inculpatul C.G., aşa cum a şi declarat şi cum proceda de obicei, a intermediat vânzarea drogurilor, precum s-a relevat şi la confruntarea efectuată între cei doi.
Inculpatul C.G. şi-a recunoscut din primele declaraţii implicarea în intermedierea vânzării „tricourilor verzi” despre care arată că inculpatul I.D. i-a comunicat că le are spre vânzare după revenirea din străinătate, dar a negat că ar fi stabilit personal preţul de vânzare, susţinând că drogurile nu-i aparţineau, că nu a obţinut şi nici nu urma să obţină vreo sumă de bani sau alte foloase de pe urma acestei tranzacţii şi că doar a făcut serviciul de intermediere între cumpărător şi inculpatul I.D. În declaraţiile sale inculpatul C.G. a insistat asupra faptului că nu îl cunoaşte pe inculpatul C.P., cel asupra căruia au fost găsite efectiv drogurile la data organizării şi desfăşurării flagrantului.
De asemenea, confruntarea din 24 aprilie 2012 între inculpaţii C.G. şi I.D. a relevat că drogurile nu s-au aflat niciodată în posesia inculpatului C.G., ci doar asupra inculpatului P.C., că primul a aflat de la I.D. despre droguri şi s-a oferit să găsească un cumpărător şi să intermedieze vânzarea, tot C.P. stabilind preţul vânzării şi urmând să încaseze şi preţul, respectiv cei 1.000 de RON, în cazul în care s-ar fi realizat vânzarea.
În ce priveşte activitatea provocatoare a agentului sub acoperire, instanţa a reţinut că această provocare a intervenit după ce inculpatul I.D. îl contactase pe C.G. şi îi solicitase sprijinul în a vinde cantitatea de droguri pe care o deţinea împreună cu C.P.
Aşa cum a statuat şi Curtea europeană a drepturilor omului, folosirea investigatorilor sub acoperire nu încalcă, prin ea însăşi, dreptul la un proces echitabil, stabilind că provocarea din partea organelor de poliţie intervine atunci când ofiţerii de poliţie nu se limitează la a investiga activitatea criminală într-o manieră pasivă, ci exercită o influenţă asupra făptuitorului, provocându-l să săvârşească o infracţiune pe care altfel nu ar fi comis-o.
Or, în cauza de faţă, rezoluţia infracţională a inculpatului I.D. era deja luată şi pusă în parte în executare la momentul intervenirii provocării din partea agenţilor sub acoperire, astfel că nu se poate susţine că inculpatul, în lipsa provocării, nu ar fi săvârşi niciodată acea faptă.
S-a arătat că situaţia de fapt reiese din următoarele mijloace de probă:
- actele de sesizare, de prindere în flagrant şi constatare, de începere a urmăririi penale, de învestire şi de delegare;
- actele de autorizare ale investigatorului şi colaboratorului sub acoperire şi procesele-verbale de consemnare a activităţilor operative desfăşurate;
- planşa foto;
- raportul de constatare tehnico-ştiinţifică;
- actele de ridicare şi de predare-primire;
- listele convorbirilor telefonice purtate de participanţi, suportul electronic de fixare a acestora şi procesul-verbal de consemnare a datelor şi orelor purtării respectivelor convorbiri;
- declaraţia martorului I.M.A.;
- declaraţiile învinuiţilor şi
- procesul-verbal de confruntare între înv. C.G. şi I.D.
În drept, fapta inculpatului I.D. care, până la data de 01 noiembrie 2011 a efectuat, fără drept, operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, prin oferirea, punerea în vânzare, distribuirea sau/şi livrarea a 19,7 grame canabis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, fapta inculpatului C.G. care, până la aceeaşi dată i-a ajutat pe inculpaţii I.D. şi C.P. să distribuie cantitatea de 19,7 grame de canabis, intermediind vânzarea acestei cantităţi de substanţă aflată sub control naţional, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 26 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Fapta inculpatului C.P. care, până la data de 01 noiembrie 2011 a efectuat, fără drept, operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, prin deţinerea, oferirea, punerea în vânzare a 19,7 grame canabis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată) de trafic de droguri de risc.
Inculpatul C.G. de 24 ani, are studii medii, o ocupaţie stabilă, nu are antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale a avut iniţial o atitudine corespunzătoare, recunoscând cu regret fapta reţinută în sarcina sa. De asemenea, în timpul cercetărilor a colaborat activ cu organele judiciare, în sensul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 (republicată).
Aceeaşi dispoziţie de favoare a fost reţinută din aceleaşi considerente şi faţă de inculpatul C.P..
În ce priveşte pe inculpatul C.P., Tribunalul, în temeiul art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1008 din 8 septembrie 2010 a Judecătoriei Tulcea şi a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 1 an închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., urmând ca în final inculpatul C.P. să execute o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă ce va fi executată în regim de detenţie, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei sau a executării pedepsei sub supraveghere.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.P. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, formulând apărări pe fondul cauzei şi contestând situaţie de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei, invocând de asemenea şi alte critici vizând modul de rezolvare de către prima instanţă a unor apărări legate de modul de desfăşurare a urmăririi penale.
Verificând sentinţa apelată instanţa de apel a constatat că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele motive.
Astfel, sentinţa apelată în ce-l priveşte pe inculpatul C.P. s-a întemeiat pe aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., invocându-se recunoaşterea de către inculpat a faptelor reţinute în actul de sesizare însuşirea probelor administrate pe timpul urmăririi penale .
Verificând declaraţia inculpatului consemnată la data de 18 decembrie 2012, dată la care au avut loc şi dezbaterile, curtea a constatat că, în mod greşit prima instanţă a făcut aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. în ce-l priveşte pe inculpatul C.P., întrucât declaraţia acestuia nu conţine manifestarea de voinţă clară şi explicită, în sensul prevăzut de art. 3201 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen.
Ca atare, hotărârea apelată fiind afectată de nulitate, în condiţiile art. 197 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., se impune refacerea acesteia de către prima instanţă de judecată, după administrarea completă a probatoriilor pentru a permite beneficiul celor trei grade de jurisdicţie prevăzute de lege în favoarea inculpatului şi pentru a-i permite acestuia accesul deplin la instanţă şi exercitarea plenară a dreptului la apărare.
Pentru aceste motive, făcând aplicarea art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul declarat de către inculpatul C.P., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, dispunând rejudecarea cauzei de către prima instanţă legal sesizat Tribunalul Tulcea, cu partea din cauza penală ce vizează tragerea la răspundere a acestui inculpat .
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul C.P. criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie cu privire la greşita condamnare a acestuia pentru o altă faptă decât pentru cea pentru care a fost trimis în judecată şi în mod greşit s-a făcut aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A arătat că în mod greşit s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât i se creează o situaţie mai grea în propria cale de atac. De asemenea instanţa nu a răspuns celorlalte critici formulate în apel.
Înalta Curte, analizând recursul formulat de inculpat prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. constată că acesta este nefondat.
În mod corect a constatat instanţa de apel că în faţa primei instanţe inculpatul nu şi-a manifestat expres intenţia de a-şi recunoaşte vinovăţia.
Declaraţia inculpatului din 18 decembrie 2012 nu atestă o recunoaştere a faptelor de către inculpat, astfel încât, în mod greşit instanţa a făcut aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi a soluţionat cauza fără administrarea probatoriului.
Argumentele invocate de inculpat că prin trimiterea spre rejudecare i s-ar crea o situaţie mai grea în propria cale de atac nu pot fi reţinute. Nu se poate aprecia de plano că aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. îi creează inculpatului o situaţie mai favorabilă, atâta vreme cât aplicarea instituţiei recunoaşterii de vinovăţie are drept efect condamnarea inculpatului, în timp ce, ca urmare a aplicării procedurii ordinare se poate ajunge şi la soluţia achitării inculpatului.
Deşi apelul este o cale de atac devolutivă, şi ca atare se puteau administra probe şi în această fază a judecăţii, Înalta Curte apreciază că soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă este corectă, deoarece o desfiinţare cu reţinere spre rejudecare ar fi privat inculpatul de un grad de jurisdicţie, beneficiind doar de o soluţie pe fondul cauzei pronunţată de Curtea de Apel care putea fi critică doar din perspectiva legalităţii, nu şi a temeiniciei, conform cazurilor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, urmând ca acesta să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 20/P din 26 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2563/2013. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 2615/2013. Penal. Infracţiunea de spălare de... → |
|---|
