ICCJ. Decizia nr. 2641/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2641/2013

Dosar nr. 4296/117/2013

Şedinţa publică din 9 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 112 din 28 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4296/117/2013, a fost condamnat inculpatul O.B.F., la pedepsele de: 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la terminarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b¹), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen. şi 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. b) C. pen., s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt concurente şi în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia timpul reţinerii şi al arestului preventiv, începând cu data de 29 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate O.A.R. despăgubiri civile în sumă de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a stabilit în favoarea Baroului de avocaţi Cluj suma de 350 RON, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu (cuvenite av. M.O.S. suma de 200 RON şi av. M.L.I. suma de 150 RON) care se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare constând în plata onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru a asigura asistenţă juridică părţii vătămate au rămas în sarcina statului.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.150 RON, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în perioada mai 2012-ianuarie 2013, fără a se putea stabili exact data, cu intenţie şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul O.B.F. a întreţinut în mod repetat acte sexuale normale şi orale cu fiica sa, minora O.A.R. în vârstă de 12 ani, prin constrângerea acesteia, realizată prin ameninţarea cu acte de agresiune asupra minorei şi de auto-agresiune asupra sa, precum şi profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa.

La termenul de judecată din data de 21 martie 2013, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul O.B.F. a declarat că are cunoştinţă despre probele administrate în faza de urmărire penală, probe pe care şi le însuşeşte şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza acestora, conform art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând faptele pentru care a fost trimis în judecată şi, totodată, vinovăţia sa.

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe şi mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a plângerii penale, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe fotografice, declaraţia părţii vătămate O.A.R., certificat de naştere al minorei, raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 25 ianuarie 2013, raport de constatare medico-legală din 28 ianuarie 2013 emis de I.M.L. Cluj, declaraţie de făptuitor, fişa de cazier judiciar, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor P.F.C., F.N.M., C.I., M.I.M., B.R.L., M.C., S.G., H.N., M.M.A., procese-verbale, înscrisuri, raport de evaluare psihologică a victimei din data de 14 februarie 2013, buletin de analiză din 13 februarie 2013, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

În baza acestor probe, cunoscute şi însuşite de către inculpat în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a reţinut prin rechizitoriu următoarea stare de fapt, recunoscută de către inculpatul O.B.F.:

În data de 24 ianuarie 2013, numitul M.C. a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii despre faptul că nepoata sa minoră O.A.R., în vârstă de 12 ani, a fost violată de tatăl acesteia, O.B.F.

Din cercetările efectuate, a rezultat că, în data de 18 mai 2012, numita M.R., mama minorei O.A.R. şi concubina inculpatului, a decedat. După decesul acesteia, inculpatul a rămas singurul întreţinător al familiei, având în grijă pe minora O.A.R., în vârstă de 12 ani şi pe fiul său, M.R.L., în vârstă de 11 ani.

S-a reţinut că aceştia locuiesc într-o locuinţă socială, cu două camere, situată în zona fermei „I.” de la marginea municipiului Câmpia Turzii, iar situaţia materială este precară, veniturile acestora fiind asigurate din alocaţia de stat a copiilor şi din valorificarea deşeurilor reciclabile. Totodată, s-a reţinut că sunt ajutaţi de o asociaţie, condusă de cetăţeanul austriac G.S., care deţine şi un cămin în cornuna Luna localitatea L., unde persoanele cu o situaţie similară familiei O. primesc hrană, au posibilitatea să îşi efectueze igiena personală şi, temporar, sunt cazaţi aici.

Din declaraţiile minorei, audiată în prezenţa asistentului social P.F.C. şi a psihologului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, Centrul Judeţean de Intervenţie pentru Copilul Abuzat Cluj, susţinute şi prin raportul de evaluare psihologică din data de 14 februarie 2013, a rezultat că partea vătămată a stabilit ca moment de început al abuzurilor sexuale perioada imediat următoare decesului mamei sale, iar ultimele acte, în luna ianuarie, în vacanţa de iarnă, după Revelion. Actele sexuale se întâmplau când tatăl său era beat, iar cu privire la momentul producerii primului act sexual, a relatat că, pentru a o determina să accepte relaţiile sexuale, tatăl său a luat un cuţit şi a spus că se omoară dacă nu face ce spune el, ameninţările cu auto-agresiunea fiind reluate şi în alte rânduri. Totodată, minora a susţinut că tatăl său a ameninţat-o cu moartea dacă spune cuiva ce se întâmplă. Faptele aveau loc în locuinţa lor, cu o frecvenţă de două ori pe săptămână, de regulă noaptea, când fratele său, M.R.L., nu era acasă sau dormea. Minora a descris amănunţit modul de desfăşurare a actelor sexuale, informaţii care potrivit raportului de evaluare psihologică, puteau fi obţinute prin expunerea directă la un asemenea proces întrucât sunt improprii vârstei acesteia.

După sesizare, s-a procedat la cercetarea locului faptei, ocazie cu care minora, în prezenţa martorilor asistenţi F.N.M. şi C.I., a arătat locurile în care s-au întâmplat faptele de abuz sexual, ca fiind patul situat în bucătărie (unde dormea inculpatul) şi în camera copiilor, pe patul de jos, unde dormea minora (fiind un pat supraetajat). Tot cu ocazia cercetării la faţa locului, au fost identificate locurile în care, potrivit declaraţiei minorei, în timpul actelor sexuale, inculpatul ejacula; astfel, au fost identificate urme biologice în dormitorul minorei, care au fost ridicate pe recoltor steril (de pe pardosea), totodată, fiind ridicat şi un covoraş purtând urme biologice.

Din probele administrate a rezultat că, la câteva zile de la decesul mamei minorei O.A.R., profitând de faptul că fiul său, M.R.L., nu se afla la domiciliu, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, i-a cerut minorei să îl masturbeze, spunându-i, conform relatărilor acesteia, că se omoară dacă nu face ce spune şi a luat un cuţit lângă el. Minora a declarat că, de frică să nu se omoare, a făcut ce a zis el şi tot atunci a avut relaţii sexuale cu ea, în timpul cărora a afirmat că a durut-o foarte tare şi a curs sânge.

Din actele de la dosar a rezultat că, în mod regulat, respectiv de aproximativ două ori pe săptămână, începând cu luna mai a anului 2012 şi până în anul 2013, înainte de începerea şcolii, inculpatul a avut relaţii sexuale normale şi orale cu fiica sa minoră. Potrivit declaraţiei minorei, „în toată această perioadă, tata mi-a spus că dacă spun cuiva ce se întâmplă mă omoară şi pe mine şi se omoară şi pe el.”

Cu toate că minora a fost ameninţată de tatăl său cu acte de agresiune şi auto-agresiune, în data de 24 ianuarie 2013, aceasta a povestit martorei M.I.M., cu care este în relaţii de rudenie, ce îi face tatăl său, relatarea fiind în contextul în care în comunitate existau zvonuri despre o relaţie intimă între cei doi, iar martora a observat anumite reacţii ale minorei în preajma tatălui său şi a insistat ca minora să îi spună ce i se întâmplă. Imediat ce minora a relatat martorei despre faptele tatălui său, au fost anunţate organele de poliţie.

Din raportul de evaluare psihologică din data de 14 februarie 2013 întocmit de psihologii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Pentru Protecţia Copilului, Centrul Judeţean de Intervenţie pentru Copilul Abuzat Cluj, s-a reţinut că minora a arătat cu claritate împrejurările şi modul în care inculpatul a comis faptele, informaţii care puteau fi obţinute prin expunerea directă la un asemenea proces întrucât sunt improprii vârstei şi îl indică fără echivoc pe tatăl său ca autor a abuzurilor sexuale; nu a dezvăluit abuzul sexual datorită ruşinii şi a fricii, abuzatorul folosind ameninţarea cu sinuciderea, mizând pe faptul că pierderea mamei a marcat-o deja pe fetiţă; relaţia O.A.R. cu tatăl ei era una tensionată, el o suspiciona în permanenţă că întreţine relaţii improprii cu băieţii din comunitate; la momentul evaluării, simptomele comportamentale şi emoţionale asociate abuzului sexual au fost estompate din cauza problemelor asociate acestuia, respectiv a faptului că locuieşte într-un adăpost şi a pierdut ambii părinţi.

În cauză a fost efectuată analiza biocriminalistică din 13 februarie 2013 şi 19 februarie 2013, din care a rezultat că probele ridicate (din dormitorul minorei) sunt de provenienţă umană, pe produse se găseşte lichid seminal spermatic şi grupa de sânge a inculpatului O.B.F. corespunde cu grupa de sânge din materialul biologic, lichid spermatic (grupa sangvină A), găsit pe corpul delict trimis spre examinare aflat în coletul 2 (bucată covor). S-a constatat că această probă se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate, dar şi cu declaraţiile inculpatului, conform cărora, la finalizarea actelor sexuale, inculpatul ejacula pe jos, în apropierea patului minorei.

Cu privire la învinuirile aduse, inculpatul a recunoscut că, după decesul concubinei sale, a întreţinut relaţii nefireşti cu fiica sa minoră, care constau în aceea că fiica sa se urca pe el şi îşi atingea zona genitală de organul lui sexual, mimând un act sexual până el ejacula. A recunoscut faptul că, la o perioadă după decesul concubinei sale şi până în luna ianuarie a acestui an, el i-a făcut sex oral minorei şi a susţinut că a avut aceste relaţii de comun acord cu fiica sa, nu a forţat-o în niciun fel şi nici nu a ameninţat-o vreodată. A mai declarat că aceste fapte se întâmplau atunci când fiul său nu se afla la domiciliu, ci la Asociaţia de la Castelul B. sau la bunica maternă.

Inculpatul nu a recunoscut iniţial întreţinerea de relaţii sexuale normale intravaginale cu fiica sa, dar fapta a fost dovedită prin declaraţiile minorei, care se coroborează cu raportul de constatare medico-legală din 28 ianuarie 2013 emis de I.M.L. Cluj, din care rezultă că minora prezintă o deflorare veche a cărei dată nu se poate preciza, precum şi cu declaraţiile martorilor P.F.C., F.N.M., C.I., M.I.M., B.R.L. şi M.C. şi, nu în ultimul rând, cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică poligraf din 25 ianuarie 2013. Deşi inculpatul a acreditat ideea că minora ar fi avut relaţii sexuale şi cu alţi bărbaţi, probele administrate nu au confirmat această susţinere, declaraţia minorei care a negat acest lucru fiind confirmată de martorii H.N., S.G. şi M.M.A.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în data de 21 februarie 2013, inculpatul a recunoscut infracţiunile reţinute în sarcina sa, respectiv că a avut relaţii sexuale orale şi normale cu fiica sa minoră O.A.R.

Raportat la toate cele de mai sus, s-a concluzionat că nu există nici un dubiu privitor la veridicitatea susţinerilor părţii vătămate legate de modul de comitere a faptei, existând probe certe că fapta există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de inculpat.

În drept, s-a constatat că faptele inculpatului care, în perioada mai 2012-ianuarie 2013, fără a se putea stabili exact data, cu intenţie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut în mod repetat, acte sexuale normale şi orale cu fiica sa, minora O.A.R., în vârstă de 12 ani (născută la data de 10 iunie 2000), prin constrângerea acesteia, realizată prin ameninţarea cu acte de agresiune asupra minorei şi de auto-agresiune asupra sa, precum şi profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b¹) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi incest în formă continuată prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanţa de judecată a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume: gradul de pericol social concret al faptelor comise, deosebit de ridicat din perspectiva, în principal, a consecinţelor acestor fapte asupra dezvoltării psihice ulterioare a victimei, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege reduse cu o treime în raport de dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (6 ani şi 8 luni-16 ani şi 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de viol şi 1 an şi 4 luni-4 ani şi 8 luni închisoare în cazul infracţiunii de incest) şi, desigur, persoana infractorului, care se află la prima confruntare cu legea penală şi a manifestat regret.

Raportat, însă, la natura şi gravitatea deosebită a infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, tribunalul a aplicat acestuia pedepse cu închisoarea, apreciind că nu este oportună reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante.

Având în vedere conduita infracţională a inculpatului, natura infracţiunilor comise şi cuantumul pedepsei închisorii stabilite pentru infracţiunea de viol, în privinţa căreia legiuitorul a stabilit că se pedepseşte cu pedeapsa închisorii şi interzicerea unor drepturi, tribunalul a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., apreciind că interzicerea acestor din urmă drepturi se impune pentru ocrotirea copiilor săi minori, acesta fiind din aceeaşi perspectivă, nedemn pentru a dobândi calitatea de tutore sau curator.

În baza art. 33 lit. b) C. pen., tribunalul a constatat că infracţiunile comise de inculpat sunt concurente, fiind comise în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, sens în care, în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la terminarea executării pedepsei.

În privinţa modalităţii de individualizare judiciară a executării pedepsei, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei nu va putea fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenţie, sens în care, în baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

S-a constatat că minora O.A.R. se află în grija unor rude, familia M.I.M. şi S., până la momentul pronunţării hotărârii nefiind instituită o măsură de protecţie, aceasta fiind în evidenţa D.G.A.S.P.C. Cluj, conform adresei Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Câmpia Turzii.

Pentru minora O.A.R. au fost solicitate despăgubiri civile reprezentând daune morale, în sumă de 100.000 RON, conform constituirii de parte civilă depusă la dosar.

S-a reţinut că actele de la dosar, în special raportul psihologic întocmit de specialişti, au aptitudinea de a contura prejudiciul nepatrimonial suferit de către victima abuzurilor sexuale, generat de pierderea integrităţii fizice la o vârstă fragedă, de suferinţele fizice repetate, inerente abuzurilor în sine şi actelor de constrângere materializate prin ameninţări cu acte de agresiune şi auto-agresiune pentru înfrângerea opoziţiei victimei, de afectarea echilibrului psihic şi emoţional, de accentuarea sentimentului de nesiguranţă şi de înstrăinare în contextul unui mediu familial potrivnic unei evoluţii psihice şi fizice normale pentru vârsta minorei, ceea ce a făcut ca pretenţiile civile să fie justificate, chiar dacă nu în cuantumul pretins.

Pe cale de consecinţă, tribunalul, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească părţii vătămate O.A.R. despăgubiri civile în sumă de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul O.B.F., criticând soluţia primei instanţe ca nefiind temeinică şi legală.

În motivarea apelului, inculpatul a învederat faptul că, faţă de conduita sa procesuală corectă, de lipsa antecedentelor penale, se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate, prin reţinerea unor circumstanţe atenuante favorabile.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a susţinut că, raportat la gravitatea deosebită a faptei, dată de numărul mare de acte materiale comise, de perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul, de natura şi gravitatea faptei săvârşite, de urmarea produsă, se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate şi dispunerea ca şi pe durata executării pedepsei principale să-i fie interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

Prin decizia penată nr. 88/A din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 112/D/2013 a Tribunalului Cluj, care a fost desfiinţată cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului O.B.F., neaplicarea sporului ca urmare a efectuării contopirii şi cu privire la pedepsele accesorii aplicate acestuia.

Pronunţându-se o nouă hotărâre în aceste limite, a fost majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată, de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare şi al pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de incest, de la 3 ani la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a constatat concursul de infracţiuni, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, pedeapsa finală fiind de 14 ani închisoare, cu menţinerea pedepsei complementare dispusă de prima instanţă.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa stabilită timpul detenţiei preventive începând cu data de 29 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului O.B.F. declarat împotriva aceleiaşi hotărâri.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

S-a stabilit onorariu apărător din oficiu în sumă de 350 RON (200 RON şi 150 RON) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în favoarea apărătorilor din oficiu.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului au rămas în sarcina acestuia.

A fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare, din care 350 RON reprezintă onorariu apărător din oficiu.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale în materie, curtea de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea, în baza probelor legal administrate în faza de urmărire penală, coroborate cu declaraţia de recunoaştere a săvârşirii faptei dată de inculpat în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului care, în perioada mai 2012-ianuarie 2013, fără a se putea stabili exact data, cu intenţie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut în mod repetat, acte sexuale normale şi orale cu fiica sa, minora O.A.R., în vârstă de 12 ani, prin constrângerea acesteia, realizată prin ameninţarea cu acte de agresiune asupra minorei şi de auto-agresiune asupra sa, precum şi profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa.

Faţă de starea de fapt reţinută, expusă în mod detaliat în considerentele hotărârii atacate (argumente pe care instanţa de apel şi le-a însuşit întru totul), s-a apreciat că se impune o reindividualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi executată de către inculpat.

Pentru a conchide astfel, curtea de apel a avut în vedere, în primul rând, numărul mare de acte comise, gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor săvârşite, reflectat de perseverenţa infracţională a inculpatului, de faptul că acesta a profitat de fiica sa minoră la foarte scurt timp după decesul mamei acesteia, modul în care a acţionat inculpatul şi mijloacele de constrângere la care acesta a apelat, urmarea produsă, partea vătămată fiind în prezent în grija unor rude.

Pe de altă parte, s-a ţinut seama şi de împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. şi nu are antecedente penale.

Astfel fiind, a fost majorat cuantumul pedepsei pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată, de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare şi al pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de incest în formă continuată, de la 3 ani la 4 ani închisoare, apreciindu-se că aceste pedepse vor fi în măsură să contribuie la sancţionarea şi reeducarea inculpatului.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a constatat concursul de infracţiuni, s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare, spor care s-a apreciat că se justifică având în vedere gravitatea deosebită a faptelor comise şi numărul mare de acte materiale reţinute în sarcina inculpatului, pedeapsa finală fiind de 14 ani închisoare, cu menţinerea pedepsei complementare dispusă de prima instanţă.

De asemenea, s-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În ceea ce priveşte pedepsele accesorii aplicate, curtea de apel, raportându-se la decizia nr. 74 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi la jurisprudenţa C.E.D.O. (în special cauzele Hirst c. Marii Britanii şi Sabou şi Pârcălab c. României), a apreciat că, raportat la faptele concret săvârşite de inculpat, se impune, în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi a celor prevăzute de art. 64 lit. d), e) C. pen., inculpatul nefiind apt în a-şi exercita drepturile părinteşti. Astfel, caracterul antisocial al faptelor şi gravitatea acestora au condus la incompatibilitatea inculpatului cu exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, cu dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi cu exercitarea drepturilor părinteşti sau a dreptului de a fi tutore.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul O.B.F., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., criticând decizia instanţei de apel sub aspectul nereţinerii circumstanţelor atenuante şi al greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi Cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 25 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurentul inculpat a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea mare în raport cu circumstanţele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.B.F.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 9 septembrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.B.F. împotriva deciziei penale nr. 88/A din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 9 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2640/2013. Penal. Lovirile sau vătămările...		ICCJ. Decizia nr. 2642/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2632/2013. Penal. Contestaţie (Plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2635/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2640/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2642/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2643/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Proxenetismul (art. 329 C.p.), traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2646/2013. Penal