ICCJ. Decizia nr. 2642/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2642/2013

Dosar nr. 1645/91/2012*

Şedinţa publică din 9 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 29 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea a fost condamnat inculpatul C.V. pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

- trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 5 ani închisoare (faptă privind pe C.D.);

- trafic de influenţă în formă continuată, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 5 ani închisoare;

- participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare (fapte privind pe P.I.);

- trafic de influenţă, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 4 ani şi 6 luni închisoare (fapta privind pe D.C.);

- trafic de influenţă, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., la 4 ani închisoare (faptă privind pe C.A.);

- înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.;

- participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare (fapte privind pe partea vătămată B.I.).

S-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) prin sentinţa penală nr. 232 din 8 noiembrie 2011 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin decizia penală nr. 424/R din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi şi la 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin sentinţa penală nr. 1894 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin decizia penală nr. 325 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) şi art. 36 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

S-a anulat mandatul de executare nr. 297 din 29 martie 2012 emis de Judecătoria Adjud şi mandatul de executare din 12 martie 2012 emis de Judecătoria Focşani şi s-a dispus emiterea unui nou mandat, după rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului C.V.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 24 ianuarie 2012, la zi.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.V. a sumei totale de 32.000 RON.

S-au respins, ca nefondate, acţiunile civile formulate de către C.D., P.I., D.C. şi C.A.

S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă B.I. şi, în consecinţă, în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 143.437 RON, plus dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă B.I.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale solicitat de către partea civilă B.I.

S-au anulat actele false, respectiv: contractul de împrumut autentificat din 1 iunie 2010 de notarul public O.A.R., în localitatea Oneşti şi contractul de împrumut autentificat din 28 august 2011 la notarul public C.N., în municipiul Focşani.

S-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea din 14 martie 2012, în limita cotei de ½, din imobilul, teren arabil, în suprafaţă de 14268 mp, situat pe raza cornunei C., judeţul Vrancea, conform titlului de proprietate 8 din martie 1995 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Vrancea şi din imobilul, casă de locuit, în suprafaţă de 66,50 mp şi teren în suprafaţă de 458,40 mp, situat în A., judeţul Vrancea, conform datelor de identificare din contractul de vânzare-cumpărare din 18 aprilie 1978.

A fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile pentru apărătorul din oficiu au fost avansate astfel: 200 RON din fondul Ministerului Public şi 400 RON din fondul Ministerului Justiţiei.

S-a reţinut, printre altele, că în ianuarie 2011, C.D. l-a cunoscut pe inculpatul C.V., împrejurare în care i-a spus că, după divorţ, intenţionează să deruleze şi un proces de partaj. Inculpatul s-a oferit să o ajute, promiţându-i că poate interveni pe lângă o judecătoare ca să-i rezolve problema, însă i-a solicitat numitei C.D. şi a şi primit suma de 1.200 RON spunându-i acesteia că sunt necesari pentru diferite atenţii ce urmau a fi oferite judecătoarei.

Ulterior, inculpatul a solicitat şi primit de la C.D. şi alte sume de bani, motivând în acelaşi fel.

În aceeaşi perioadă, C.D. s-a destăinuit inculpatului că intenţionează să-i găsească un loc de muncă fiicei sale, S.O.D., care urma să termine Facultatea de marketing din cadrul A.S.E. Bucureşti în vara anului 2011.

Şi de această dată, inculpatul s-a oferit să o ajute pe aceasta, spunându-i că el cunoaşte o persoană care este şefă de birou în cadrul Ministerului Transporturilor Bucureşti, că poate vorbi cu acea persoană pentru a o angaja pe un post în acel minister, contra sumei de 2.000 euro. C.D. i-a oferit inculpatului suma de 5.000 RON, iar în perioada următoare i-a dat inculpatului, pentru acelaşi motiv, şi alte sume de bani care au totalizat 22.000 RON, ultima sumă fiind de 280 RON, trimisă inculpatului în octombrie 2011 prin Serviciul Western Union.

Inculpatul nu şi-a respectat promisiunile, însă a urmărit să o convingă pe C.D. că face eforturi pentru a o ajuta. în acest sens, i-a cerut numitei S.O.D. să-şi pregătească actele necesare pentru angajare şi de mai multe ori i-a cerut acesteia să se deplaseze la Bucureşti pentru a o rezenta pentru un interviu la Ministerul Transporturilor, însă de fiecare dată întâlnirile nu se realizau din diferite motive invocate de inculpat.

C.D., după ce a verificat şi a constatat că nu se întreprinsese nimic în legătură cu partajul bunurilor şi că angajarea fiicei sale nu se poate realiza, şi-a dat seama că a fost înşelată de către inculpat.

Pentru acest motiv, C.D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 22.000 RON, reprezentând suma totală pe care i-a dat-o inculpatului pentru a i se rezolva cele două probleme, plus 17.000 RON, reprezentând daune morale.

S-a apreciat că susţinerile inculpatului în sensul că banii primiţi de la C.D. ar fi banii daţi ca împrumut în perioada cât a convieţuit în concubinaj cu aceasta ori că suma totală ar fi de numai 10.000 RON, nu pot fi reţinute întrucât nu au fost dovedite.

În acelaşi sens, s-a pronunţat instanţa şi în ce priveşte susţinerea inculpatului că ar fi restituit numitei suma de 16.000 RON, din suma totală de 22.000 RON.

S-a apreciat că, atât faptele reţinute la pct. 1, cât şi vinovăţia inculpatului, sunt pe deplin dovedite prin următoarele mijloace de probă:

- autodenunţul şi declaraţiile numitei C.D. din care rezultă împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpat şi în care i-a prezentat spre rezolvare cele două probleme: partajul bunurilor comune şi găsirea unui loc de muncă pentru fiica sa; promisiunile inculpatului că poate interveni pe lângă diferite persoane pentru a-i rezolva cele două probleme; pretenţiile acestuia în bani şi acţiunile acestuia de tergiversare, cât şi despre sumele de bani predate inculpatului;

- declaraţiile martorilor S.O.D. (fiica numitei C.D.) şi N.C.R. (prietenul martorei), care se coroborează cu declaraţiile numitei C.D. şi din care rezultă: promisiunile făcute de inculpat numitei C.D., sumele de bani pretinse şi primite de acesta; solicitările inculpatului privind pregătirea dosarului şi deplasările făcute de S.O.D. la Bucureşti în vederea susţinerii unui interviu, niciodată realizat, cât şi diferitele motive invocate de inculpat pentru nerealizarea celor promise;

- înscrisul numit „Chitanţă” şi înscrisurile bancare din care rezultă că numita C.D. avea resursele băneşti pentru a-i da inculpatului diferite sume de bani pentru rezolvarea celor două probleme;

- înscrisul din care reiese că, în data de 26 octombrie 2011, C.D. i-a trimis inculpatului suma de 280 RON;

- înregistrarea convorbirii telefonice purtată în data de 23 noiembrie 2011, în jurul orelor 13:00, între inculpat şi C.D., transcrisă, din care rezultă că până la acea dată C.D. i-a dat inculpatului pentru rezolvarea celor două probleme, partajul bunurilor şi încadrarea fiicei, aproximativ 22.000 RON, bani care nu au reprezentat un împrumut;

- înregistrarea convorbirii telefonice din 20 decembrie 2011 dintre inculpat şi C.D., redată în scris, din care rezultă că inculpatul recunoaşte că a primit de la C.D. suma totală de 22.000 RON, pentru a-i rezolva cele două probleme;

- din înregistrările convorbirilor telefonice dintre aceleaşi persoane, redate în scris, reies cu claritate promisiunile făcute de inculpat, motivele invocate pentru tergiversarea rezolvării celor două probleme, sumele de bani solicitate şi modul în care inculpatul explică folosirea acestora, reproşurile făcute inculpatului de către C.D. pentru că nu-i sunt rezolvate cele două probleme.

S-a apreciat că toate aceasta se coroborează cu declaraţiile inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptelor aşa cum acestea au fost reţinute în rechizitoriu.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului care, în perioada aprilie-octombrie 2011, a pretins şi a primit de la numita C.D., diferite sume de bani, în total 22.000 RON, lăsând să se înţeleagă care ar avea influenţă pe lângă magistraţi şi pe lângă funcţionari din Ministerul Transportului, promiţând că va interveni pe lângă aceste persoane în vederea derulării unui proces de partaj bunuri şi în vederea angajării fiicei acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a mai reţinut că numita P.I. intenţiona să găsească fiului ei, I.P., un loc de muncă.

În luna mai 2010, P.I. a aflat de la mama sa, N.I., că aceasta din urmă a cunoscut pe inculpatul C.V., care a susţinut că are cunoştinţe la Prefectura Bacău şi că, în schimbul unei sume de 1.000-2.000 RON, îl poate angaja pe fiul acesteia, ca şofer la Prefectura Bacău.

Intenţionând să îl contacteze pe inculpat, P.I. s-a deplasat la martora C.I., o cunoştinţă de-a inculpatului, aceasta confirmându-i că inculpatul îi poate rezolva diferite probleme personale. În aceste condiţii, P.I. a lăsat pentru inculpat un avans de 300 RON.

S-a reţinut că inculpatul mai primise şi suma de 100 euro de la N.I., în baza aceloraşi promisiuni.

În zilele următoare, P.I. l-a contactat telefonic pe inculpat şi s-a întâlnit cu acesta, împrejurare în care inculpatul i-a promis că îl poate angaja pe fiului său, I.P., ca şofer la Prefectura Bacău întrucât îl are pe fiul său jurist la acea instituţie, însă trebuie să-i dea pentru acest serviciu suma de 500 euro. Această sumă i-a fost înmânată inculpatului, împreună cu unele documente personale şi o cerere de angajare.

Din discuţiile purtate între aceste persoane, inculpatul a aflat că I.P. are un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău care l-ar putea încurca la angajare. în aceste condiţii, inculpatul a susţinut că are cunoştinţă şi relaţii printre procurorii de la Bacău şi printre judecătorii de la Tribunalul Vrancea şi că-i poate rezolva şi această problemă în schimbul sumei de 2.000 RON, sumă pe care inculpatul a şi primit-o.

Mai mult, în aceleaşi împrejurări, inculpatul a susţinut că are relaţii şi în rândul funcţionarilor de la Casa Judeţeană de Pensii Vrancea şi că îi poate facilita obţinerea unei pensii pe motive medicale pentru P.N., soţul numitei P.I.

Pentru acest serviciu, inculpatul a pretins şi primit suma de 1.100 RON, împreună cu copii de pe cartea de muncă.

Pentru a da impresia că se preocupă de rezolvarea celor trei probleme, inculpatul a cerut lui I.P. să-l transporte cu autoturismul în Focşani, Bacău, Oneşti, motivând că trebuie să discute cu diferite persoane: procurori, judecători şi alţi funcţionari publici din diferite instituţii.

Cum promisiunile inculpatului nu se concretizau, P.I. şi-a dat seama că inculpatul a înşelat-o, aceasta preocupându-se, în continuare, să obţină probe că i-a dat inculpatului, suma totală de 6.000 RON.

Pentru început, P.I. i-a propus inculpatului să încheie o „chitanţă” în care să se consemneze că a „primit suma totală de 6000 RON”. Inculpatul nu a fost de acord, însă i-a propus numitei P.I. să încheie la notar un contract de împrumut pentru suma de 6.000 RON. Deşi nu aceasta era realitatea, P.I. a acceptat, întrucât obţinea o recunoaştere din partea inculpatului că a primit suma de 6.000 RON.

Astfel, în data de 1 iunie 2010, inculpatul împreună cu P.I., I.P. şi C.I. s-au deplasat la Biroul notarului public O.A.R. din municipiul O., judeţul Bacău, unde s-a autentificat contractul de împrumut din 1 iunie 2010.

Evident, părţile contractante nu i-au adus la cunoştinţă notarului public scopul real al acestei contract.

Martora C.I., în declaraţia dată în faţa instanţei, a arătat în mod clar că inculpatul a încasat mai multe sume de bani de la P.I. pentru a-i rezolva cele trei probleme, că la întocmirea contractului la notar nu s-a înmânat nicio sumă de bani inculpatului, că „totul a fost de faţadă” şi că din suma totală de 6.000 RON, P.I. a recuperat doar 1.500 RON.

În acelaşi sens, a declarat şi martorul I.P.

P.I. a pus la dispoziţia organelor de cercetare şi un CD care conţine înregistrarea unor discuţii pe care le-a purtat cu inculpatul, din care rezultă cu claritate că inculpatul a primit diferite sume de bani, nu ca împrumut, ci pentru rezolvarea celor trei probleme.

S-a apreciat că situaţia de fapt reţinută la pct. 2 şi vinovăţia inculpatului a fost dovedită, pe lângă probele deja menţionate, prin:

- denunţul şi declaraţiile numitei P.I.;

- declaraţiile martorilor I.P., P.N., N.I. şi C.I. din care rezultă cu claritate împrejurările în care părţile s-au cunoscut, scopul real pentru care inculpatul a primit diferite sume de bani, scopul real pentru care s-a întocmit şi autentificat contractul de împrumut, sumele de bani pretinse şi primite de la inculpat, cât şi sumele restituite;

- înscrisul numit „Chitanţă” din care rezultă că, la data de 7 iunie 2010, inculpatul a restituit 1.500 RON din suma consemnată în contract;

- transcrierea înregistrărilor efectuate de P.I., din care rezultă cu claritate că inculpatul nu rezolvase cele trei probleme la care se angajase, că pentru aceasta încasase mai multe sume de bani, că inculpatul a fost cel care a propus încheierea actului de împrumut printr-un notar public şi tot inculpatul încearcă să justifice folosirea sumelor primite;

- declaraţiile inculpatului în care rezultă că acesta a primit de la P.I., iniţial, suma de 6.000 RON.

S-a apreciat că susţinerile inculpatului în sensul că, în realitate, ar fi împrumutat suma de 5.000 RON ori suma de 4.000 RON nu pot fi reţinute întrucât acestea sunt infirmate de probatoriul cauzei şi chiar de propriile declaraţii.

Chiar dacă martorul M.I. a susţinut că a fost de faţă când inculpatul discuta cu P.I., care era însoţită de o altă persoană, despre împrumutul unei sume de 6.000 RON, instanţa nu a putut reţine că, în realitate, a fost un împrumut de bani întrucât părţile (inculpatul şi P.I.) nu puteau discuta deschis, faţă de alte persoane, despre scopul real al sumelor înmânate inculpatului, deoarece erau conştiente că se aflau în zona faptelor penale. S-a reţinut că edificatoare în acest sens sunt transcrierile convorbirilor telefonice. A fost avut în vedere şi faptul că declaraţia martorului M.I. nu se coroborează, sub aspectul menţionat, cu niciuna dintre probele administrate în cauză.

În acelaşi mod s-a pronunţat instanţa şi cu privire la susţinerea inculpatului în sensul că ar fi restituit numitei P.I. suma de 2.500 RON întrucât din probele administrate a rezultat cu claritate că inculpatul a restituit doar 1.500 RON.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului care, în perioada mai-iunie 2010, a pretins şi a primit de la numita P.I. diferite sume de bani, care totalizează 6.000 RON, pretinzând că are influenţă pe lângă diferiţi magistraţi şi funcţionari publici şi promiţând că poate interveni pe lângă aceştia, în vederea angajării lui I.P. ori în legătură cu transferul unui dosar penal al aceluiaşi I.P. ori în vederea facilitării pensionării pe caz de boală a numitului P.N., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a apreciat că fapta aceluiaşi inculpat care, în data de 1 iunie 2010, a determinat pe notarul public O.A.R. care, necunoscând scopul real şi caracterul fictiv al convenţiei, a autentificat actul sub forma unui contract de împrumut, întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a reţinut că, în toamna anului 2008, numitul D.C. l-a cunoscut pe inculpatul C.V., împrejurare în care acesta din urmă a aflat că numitul D.C. beneficiază de o pensie medicală de handicap şi că trebuie să se prezinte anual la comisia de expertiză pentru a fi evaluat.

În aceste condiţii, inculpatul s-a oferit să-l ajute pe D.C. să se pensioneze definitiv fără a mai fi necesar să se prezinte anual la comisia de expertiză, spunându-i acestuia că are o cunoştinţă care este inspector în cadrul acelei comisii, pe lângă care poate interveni. D.C. a fost de acord cu propunerea inculpatului şi, în consecinţă, i-a înmânat inculpatului actele de pensionare şi cartea de identitate.

În schimbul ajutorului promis, D.C. i-a dat inculpatului o căruţă de lemne de foc, i-a transportat alte trei căruţe cu lemne de foc şi i-a oferit diferite sume de bani, toate acestea, în valoare de 1.500 RON, în perioada toamnei anului 2008-ianuarie 2009.

Pentru a fi mai convingător, inculpatul i-a spus numitului D.C. că, în acelaşi mod, a ajutat şi alte persoane să se pensioneze pe motive medicale, iar într-una din zile, după ce a solicitat acestuia o sumă de 200 RON, l-a transportat cu autoturismul la Focşani, motivând că trebuie să-l vadă o inspectoare din cadrul Comisiei de examinare, ceea ce nu s-a întâmplat. Aceasta nu l-a împiedicat pe inculpat să-i spună lui D.C. că situaţia lui se va rezolva în mod favorabil.

Ulterior, D.C. a verificat la comisia de expertiză şi a constat că pe numele său nu fusese depus niciun dosar, moment în care şi-a dat seama că a fost înşelat.

Situaţia de fapt reţinută la pct. 3, cât şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă:

- denunţul şi declaraţiile numitului D.C. din care rezultă: împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpat, promisiunea inculpatului că-l poate ajuta să se pensioneze definitiv, fără a mai merge anual la comisia de examinare, susţinerile condamnatului cu privire la persoanele pe lângă care poate interveni, cât şi avantajele materiale ori sumele de bani pe care i le-a oferit inculpatului ori au fost solicitate de către acesta în perioada toamna anului 2008-ianuarie 2009;

- declaraţia martorului V.C. care se coroborează cu declaraţia numitului D.C., din care reiese că inculpatul i-a promis numitului D.C. că-i va face o pensie definitivă de handicap, încât să nu se mai prezinte anual la comisie, că pentru aceasta inculpatul a solicitat de la D.C. mai multe sume de bani în mai multe tranşe şi că o sumă de 200 RON i-a fost înmânată inculpatului chiar de el, împrejurare în care inculpatul s-a oferit să-l ajute şi pe el pentru a obţine o pensie de handicap;

- declaraţia martorei G.S. din care reise că i-a dat inculpatului, în tranşe, suma totală de 700 RON pentru a o ajuta la comisie să obţină o pensie mai mare;

- declaraţia martorei G.C. din care rezultă că numitul D.C. i-a spus că i-a dat inculpatului bani pentru a obţine o pensie de handicap şi că acesta l-a înşelat.

S-a apreciat că toate aceste probe se coroborează cu declaraţiile inculpatului date atât în timpul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii prin care-şi recunoaşte şi faptele reţinute la pct. 3.

Susţinerile inculpatului în sensul că nu a săvârşit faptele reţinute la pct. 3 ori că a restituit în întregime sumele de bani obţinute de la D.C., nu au fost reţinute întrucât acestea nu au suport în materialul probator al cauzei.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului C.V. care, în perioada toamna anului 2008-ianuarie 2009, a pretins şi a primit de la numitul D.C., bani şi alte foloase materiale, în valoare de 1.500 RON, pentru acestea promiţând că are influenţă pe lângă funcţionari din cadrul Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi că o să-l ajute pentru a fi încadrat definitiv în categoria persoanelor cu handicap, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Contrar susţinerilor inculpatului, prima instanţă a reţinut că această infracţiune este săvârşită în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) şi b) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 162/2001 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin decizia penală nr. 528 din 29 august 2001 a Tribunalului Vrancea, întrucât, în acest caz, termenul de reabilitare nu se împlinise când, în toamna anului 2008, inculpatul a săvârşit actele materiale de trafic de influenţă.

Aşa fiind, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în raport cu infracţiunea reţinută la pct. 3.

De asemenea, s-a reţinut că, în luna octombrie 2009, numitul C.A. l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul nepoatei sale C.I. Inculpatul s-a oferit ca, în schimbul unor sume de bani, să intervină la Tribunalul Vrancea în vederea obţinerii unei soluţii favorabile într-o cauză având ca obiect retrocedarea unei suprafeţe de 2,50 ha teren agricol. În acest scop, în perioada 2009-2010, C.A. i-a dat inculpatului, în total, suma de 7.000 RON, cu privire la care inculpatul a pretins ulterior că a dat-o magistraţilor pentru soluţionarea favorabilă a procesului civil.

Dându-şi seama că inculpatul nu şi-a respectat promisiunea, C.A. i-a solicitat să îi restituie banii, însă nu a primit decât suma de 1.500 RON.

S-a constatat că situaţia de fapt rezultă din declaraţiile denunţătorului C.A., declaraţiile martorilor C.E., R.G., N.V., coroborate cu declaraţia inculpatului C.V. de recunoaştere totală a faptei comise.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului de a pretinde şi primi de la numitul C.A. suma de 7.000 RON, lăsându-l să înţeleagă că are influenţă asupra magistraţilor pentru a-i soluţiona favorabil o cauză civilă, constituie infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că, în perioada ianuarie 2011-mai 2011, numitul B.I. i-a dat inculpatului C.V. 74.200 RON şi 15.700 euro, luaţi de la ginerele său, promiţându-i că îl ajută să achiziţioneze utilaje agricole, întrucât fiul său, C.G., este juristul Prefecturii Bacău şi preşedintele unei comisii de licitaţie ce urma să organizeze o licitaţie pentru utilaje agricole confiscate sau gajate. Totodată, inculpatul i-a spus numitului B.I. că nu trebuie să se prezinte la licitaţie şi că este necesar să-i dea acte de identitate a mai multor persoane întrucât nu poate licita singur pentru toate utilajele. Ulterior, l-a înştiinţat că a câştigat la licitaţie o combină, trei tractoare, două remorci, pluguri, discuri şi alte utilaje, dosarul de licitaţie fiind înaintat la Bucureşti pentru aprobare. B.I. şi-a exprimat dorinţa de a vedea utilajele achiziţionate, însă inculpatul i-a spus că sunt depozitate într-o unitate militară din Bacău, unde accesul nu este permis.

Înţelegând că a fost indus în eroare, pentru a-şi putea recupera banii daţi pentru utilaje şi a avea o dovadă, B.I. i-a solicitat inculpatului să încheie un înscris autentic în acest sens. Inculpatul a acceptat propunerea, însă sub forma încheierii unui contract de împrumut. Prin urmare, cei doi s-au prezentat la notarul public C.N., unde au solicitat autentificarea unei convenţii de împrumut. Necunoscând caracterul fictiv al convenţiei, notarul a autentificat contractul de împrumut din 28 august 2011.

Din banii primiţi, inculpatul i-a restituit numitului B.I. suma de 3.700 RON (conform declaraţiilor părţilor).

S-a constatat că împrejurările în care inculpatul l-a indus în eroare pe B.I., aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, rezultă din declaraţiile părţii vătămate B.I. şi declaraţiile martorilor B.G., B.M., A.C., martori care au dat actele de identitate cerute de inculpat şi care cunosc că acesta a primit sumele de bani de la partea vătămată. Având în vedere şi recunoaşterea faptelor comise de către inculpat, Tribunalul a constatat pe deplin dovedită intenţia inculpatului de a înşela partea vătămată.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului de a-i forma convingerea numitului B.I. că are pârghiile necesare pentru a-i achiziţiona prin licitaţie utilaje agricole, folosindu-se de calitatea de jurist şi de membru al unei comisii de licitaţie a fiului său C.G., în scopul de a obţine injust banii daţi de B.I., pentru cumpărarea utilajelor, cauzând părţii vătămate un prejudiciu în valoare de 143.437 RON, constituie infracţiunea de înşelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.

S-a apreciat că fapta aceluiaşi inculpat de a consimţi şi a-1 determina pe notarul public C.N. să autentifice contractul de împrumut, fără ca notarul să cunoască caracterul fictiv al acestuia, constituie infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 31 C. pen. cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că susţinerile inculpatului în sensul că, în realitate, a împrumutat de la B.I. cele două sume de bani 74.200 RON şi 157.000 euro şi că din aceştia ar fi restituit, în două tranşe, 4.000 RON şi apoi 6.000 RON, în total 10.000 RON, nu au putut fi reţinute întrucât acestea sunt infirmate de probele administrate în cauză. Contrar susţinerilor inculpatului, martorul S.T. nu a putut face nicio referire clară cu privire la felul contractului ce urma să se încheie în faţa notarului şi nu a văzut nicio sumă de bani care să fie înmânată inculpatului în acel moment. Mai mult, martorul a susţinut că a înţeles că părţile urmau să întocmească „un scris pentru a avea o dovadă”. A fost avută în vedere şi susţinerea aceluiaşi martor, în sensul că nu a fost de faţă la întocmirea actului în faţa notarului, plecând cu mult înainte de acel moment.

Prin urmare, s-a constatat că declaraţia martorului S.T. nu se coroborează cu susţinerile inculpatului privind încheierea unui contract de împrumut.

Împotriva sentinţei penale menţionare au declarat apel inculpatul C.V. şi apelanta C.D.

La termenul de judecată din 10 aprilie 2013, apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., arătând că s-a pus greşit sechestru pe un imobil care a fost vândut.

În motivele de apel, apelanta C.D. a arătat, printre altele, că statutul său juridic este acela prevăzut de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia penală nr. 103 R din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 29 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în Dosarul nr. 1645/91/2012* şi, în consecinţă:

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

Au fost reduse pedepsele aplicate inculpatului C.V., după cum urmează:

- de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (faptă privind pe C.D.);

- de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu reţinerea 320¹ alin. (7) C. proc. pen.;

- de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi cu reţinerea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (fapte privind pe P.I.);

- de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) prin reţinerea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (faptă privind pe D.C.);

- de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., prin reţinerea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (faptă privind pe C.A.);

- de la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. la 3 ani şi 2 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), 2 C. pen., prin reţinerea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.;

- de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., prin reţinerea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (fapte privind pe partea vătămată B.I.).

Au fost modificate dispoziţiile privitoare la contopirea pedepselor, în sensul că în mecanismul de contopire intră pedepsele din prezenta cauză, astfel cum au fost reduse şi menţionate anterior, iar pedeapsa cea mai grea aplicată inculpatului este cea de 3 ani şi 6 luni închisoare sporită la 4 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost menţinută măsura arestării inculpatului C.V. şi s-a dedus durata reţinerii şi a arestării preventive a acestuia de la 24 ianuarie 2012 la zi-10 aprilie 2013.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta C.D. împotriva sentinţei penale nr. 29 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a se vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (avocat P.L.).

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta C.D. să plătească către stat suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că în mod corect prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului C.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. trafic de influenţă, în formă continuată prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (privind pe C.D.);

2. trafic de influenţă în formă continuată prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

3. participaţie improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapte privind pe P.I.);

4. trafic de influenţă prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (privind pe D.C.);

5. trafic de influenţă prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. (privind pe C.A.);

6. înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.;

7. participaţie improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut în acest sens că a fost avut în vedere materialul probator administrat în cauză, respectiv:

- declaraţiile lui C.D., P.I., C.A., D.C., din care reiese că inculpatul C.V. a primit de la aceştia diverse sume de bani, promiţând că va interveni pe lângă diferiţi magistraţi şi funcţionari în vederea rezolvării unor probleme de natură juridică sau administrativă;

- declaraţiile părţii vătămate B.I. din care rezultă că, în perioada ianuarie-mai 2011, inculpatul a primit de la acesta diverse sume de bani, promiţând că îl va ajuta în vederea achiziţionării unor utilaje agricole, motivat de faptul că fiul inculpatului, C.G., este juristul Prefecturii Bacău şi preşedintele unei comisii de licitaţie la care urmau să se liciteze utilajele respective;

- procese-verbale cu transcrierea unor convorbiri telefonice şi înregistrări audio-video în mediul ambiental care pun în evidenţă acţiunile ilicite ale acestuia de trafic de influenţă;

- proces-verbal de percheziţie domiciliară din 24 ianuarie 2012, vizând locuinţa inculpatului şi planşă foto aferentă, fiind ridicate mai multe înscrisuri care interesează prezenta cauză;

- alte înscrisuri care stau la baza acuzaţiilor;

- declaraţiile martorilor S.O.D., N.C.R., I.P., P.N., N.I., C.I., B.G., B.M., A.C., M.B., B.C., G.V., C.P., M.M., P.E., V.C., G.S., V.G., R.G., N.V., din care rezultă anumite împrejurări legate de comiterea faptelor;

- declaraţiile inculpatului C.V. date pe parcursul procesului penal, inclusiv cele prin care recunoaşte comiterea infracţiunilor, cu solicitările aferente de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Cu toate acestea, s-a constatat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi ne temeinică sub următoarele aspecte:

În primul ciclu procesual, în faţa instanţei de fond, inculpatul C.V. a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, cu solicitarea aferentă de a se judeca conform procedurii prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. (Dosar 1645/91/2012 al Tribunalului Vrancea).

Dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. au fost reţinute în favoarea acestuia prin sentinţa penală nr. 110 din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Vrancea (Dosar 1645/91/2012 al Tribunalului Vrancea).

În cel de-al doilea ciclu procesual, în faţa instanţei de fond, inculpatul a recunoscut iniţial faptele din rechizitoriu cu cererea aferentă de a i se aplica dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. (Dosar nr. 1645/91/2012* al Tribunalului Vrancea). Ulterior, inculpatul a mai dat o declaraţie prin care a arătat că recunoaşte faptele din rechizitoriu, cu excepţia a două aspecte (Dosar nr. 1645/91/2012* al Tribunalului Vrancea), instanţa de fond trecând la cercetare judecătorească, iar prin sentinţa penală nu au mai fost reţinute dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

În faţa instanţei de apel, inculpatul a mai dat o declaraţie de recunoaştere a faptelor şi de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Curtea de apel a apreciat că în mod nelegal nu au fost reţinute dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. în cuprinsul sentinţei apelate.

Pe de o parte, s-a reţinut că declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptelor, cu solicitarea aferentă de a i se aplica dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., are un caracter definitiv, nemaiputându-se reveni asupra ei decât în cazul unor situaţii excepţionale care ar viza cunoaşterea eronată a unor împrejurări sau vicierea consimţământului, neprobate în prezenta cauză.

Pe de altă parte, s-a constatat că în primul ciclu procesual, la fond, au fost reţinute dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., aspect care nu a fost contestat în apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 110/2012 a Tribunalului Vrancea.

Astfel, s-a reţinut că, în situaţia în care, în rejudecare, prima instanţă nu a făcut aplicarea acestor prevederi legale, a agravat situaţia juridică a inculpatului, încălcând principiul prevăzut de art. 372 C. proc. pen.

A fost avut în vedere că, deşi instanţa de fond a făcut cercetare judecătorească, dorind să clarifice anumite aspecte de fapt, în măsura în care faptele din rechizitoriu erau probate, trebuia să aplice dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

În apel, s-au reţinut aceste prevederi legale în favoarea inculpatului C.V., cu consecinţele menţionate de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Luând în considerare limitele de pedeapsă astfel reduse şi toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 2 C. pen., inclusiv situaţia antecedentelor penale ale inculpatului, instanţa de apel a apreciat că se impune o reducere corespunzătoare a pedepselor principale şi a celei complementare, nefiind elemente care să justifice o situare a acestora în apropierea maximelor speciale astfel cum au fost diminuate.

În ceea ce priveşte latura civilă, s-a constatat că aceasta a fost soluţionată în mod corespunzător, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale doar în raport cu partea vătămată/parte civilă B.I., conform art. 998 C. civ., act normativ anterior celui intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăţie, legătură de cauzalitate).

S-a constatat că numita C.D. nu are calitate procesuală de parte vătămată/parte civilă, infracţiunea de trafic de influenţă fiind o infracţiune de pericol şi nu de rezultat (de prejudiciu).

A fost avut în vedere că dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 nu sunt aplicabile în prezenta cauză întrucât infracţiunea de trafic de influenţă care o vizează pe C.D. nu este reglementată de legea specială, respectiv cea cu nr. 78/2000, ci de legea cadru, respectiv C. pen. S-a reţinut că dispoziţiile din legea specială nu pot fi extinse asupra faptei de trafic de influenţă, ţinând cont şi de decizia nr. 59/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată într-un recurs în interesul legii, fiind aplicabile doar prevederile care vizează confiscarea sumelor de bani, reţinute şi de instanţa de fond.

În consecinţă, s-a apreciat ca fiind nefondat apelul declarat de C.D.

Totodată, s-a constatat că este neîntemeiat şi motivul de apel al inculpatului care vizează aplicarea greşită a sechestrului asigurător asupra unui imobil.

S-a reţinut că a fost depus în acest scop un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 25 august 2008, cu privire la imobilul format din casă de locuit cu suprafaţa construită de 100 mp şi teren aferent, curţi-construcţii în suprafaţă totală de 458,40 mp, situat în oraşul A., judeţul Vrancea.

Pe de o parte, s-a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare menţionat nu este translativ de proprietate, nu are dată certă şi nu au fost îndeplinite alte condiţii „ad solemnitatem/ad valididatem”, iar pe de altă parte, s-a reţinut că, în cazul unor neregularităţi referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului, interes procesual de a invoca o eventuală ridicare a sechestrului o are proprietarul actual, respectiv un eventual cumpărător.

În ceea ce priveşte măsura arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că aceasta este legală şi temeinică, menţinându-se în continuare temeiul legal prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. În acest sens, s-a reţinut că pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea ridicată a infracţiunilor, numărul mare al acestora şi al actelor materiale, valoarea ridicată a sumelor de bani încasate de inculpat, faptul că acesta a mai suferit condamnări în trecut, dar şi starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunităţii dacă persoanele acuzate de asemenea fapte ar fi în libertate.

Împotriva deciziei anterior menţionate au declarat recurs partea civilă B.I., C.D. şi inculpatul C.V.

La termenul de judecată din 9 septembrie 2013, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie excepţia tardivităţii recursurilor declarate de C.D. şi de inculpatul C.V.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului intimat inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele şi lucrările din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursurile declarate de C.D. şi de inculpatul C.V. sunt tardiv introduse.

Astfel, din datele existente la dosar rezultă că inculpatului C.V. i-a fost comunicată decizia pronunţată în apel la data de 16 aprilie 2013, iar recursul a fost declarat la data de 9 mai 2013, aşadar cu depăşirea termenului legal, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că la data de 10 mai 2013 i s-a mai comunicat o dată hotărârea întrucât nu face să curgă un nou termen de recurs.

În ceea ce o priveşte pe C.D., se reţine că acesteia i-a fost comunicată decizia atacată la data de 18 aprilie 2013. Cu toate acestea, exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat abia la data de 7 mai 2013, rezultând în aceste condiţii depăşirea termenului legal de 10 zile. Totodată, se reţine că, deşi recurenta a arătat că este vorba despre un recurs peste termen, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursurile declarate de recurenta C.D. şi de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 103 R din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, urmează să fie respinse, ca tardiv introduse.

În ceea ce priveşte recursul declarat de partea civilă B.I., care a criticat decizia atacată atât sub aspectul laturii penale, cât şi al celei civile, Înalta Curte, procedând la examinarea acestuia prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 10 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Totodată, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul parte civilă B.I. a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, considerată prea redusă în raport cu circumstanţele sale personale şi cu cele reale, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În ceea ce priveşte criticile vizând greşita soluţionare a laturii civile, care au fost dezvoltate în cuprinsul motivelor scrise de recurs depuse la dosar în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. şi care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. (care a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013), Înalta Curte reţine că nici acestea nu pot fi primite, latura civilă fiind corect soluţionată, constatându-se îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în raport cu partea civilă B.I., conform art. 998 C. civ., act normativ anterior celui intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăţie, legătură de cauzalitate).

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul parte civilă B.I. şi recurenta C.D. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 200 RON, iar recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardive, recursurile declarate de recurenta C.D. şi de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 103 R din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul parte civilă B.I. şi recurenta C.D. la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat D.M. şi suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru termenul din 17 iulie 2013, avocat D.A., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2641/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2643/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2635/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2640/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2641/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2643/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Proxenetismul (art. 329 C.p.), traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2646/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2648/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs