ICCJ. Decizia nr. 2646/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2646/2013
Dosar nr. 167/88/2012
Şedinţa publică din 9 septembrie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 75 din 16 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, iar, în temeiul art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului R.M. la 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, făcându-se, totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului s-a dedus durata reţinerii de 24 ore din data de 3 ianuarie 2012, iar, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat de la inculpat târpanul folosit la săvârşirea infracţiunii.
Pretenţiile civile formulate de Spitalul de Urgenţă Tulcea au fost admise şi obligat inculpatul R.M. să plătească acestuia suma de 1.892 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părţii vătămate C.F.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, pretenţiile părţii civile C.F.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., iar, în conformitate cu prevederile art. 191 C. proc. pen., acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că, prin rechizitoriul din 6 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.M. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., reţinându-se, în fapt, că, la data de 28 august 2011, C.F. şi vecinul său M.D. au lucrat, ca zilieri, la o persoană din comuna Jijila, iar, în jurul orelor 19:30, întorcându-se către casă, în timp ce erau pe str. L., s-au întâlnit cu inculpatul, care se deplasa cu o căruţă tractată de cal, ce avea porumb în atelaj. Acesta le-a propus să urce în căruţă, întrucât dorea să ia de la locuinţa lui M.D. boxele audio lăsate din data de 15 august 2011, când organizaseră o petrecere de ziua marinei, însă, datorită faptului că se afla în stare avansată de ebrietate, cei doi l-au evitat, continuându-şi deplasarea.
Aflându-se pe str. G., aceştia s-au întâlnit din nou cu inculpatul, care a insistat să urce în căruţă, cei doi acceptându-i propunerea. Când au ajuns la locuinţa lui M.D., toţi trei au intrat în curtea acestuia, iar atelajul inculpatului a rămas la poartă. În aceeaşi curte se afla şi calul lui C.F., căruia acesta din urmă i-a dat nişte porumb vechi dintr-un butoi aflat în imediata apropiere. Atunci, R.M., bănuind că porumbul fusese luat din atelajul său, a sărit la bătaie la partea vătămată, astfel că ambii şi-au rupt tricourile şi s-au trântit pe jos, intervenind M.D. care i-a despărţit şi i-a trimis pe fiecare la casele lor. Partea vătămată s-a îndreptat către locuinţa sa, folosind calea de acces dintre cele două proprietăţi (cei doi fiind vecini), după care şi inculpatul a părăsit curtea martorului, ieşind în stradă, punând boxele audio în căruţă, proferând injurii şi ameninţări la adresa lui C.F.
Ajunsă în curtea imobilului său, partea vătămată a aprins lumina şi s-a îndreptat către poartă, care se deschidea din cauza faptului că sistemul de închidere era defect pentru a o încuia. A ieşit, apoi, şi în stradă, observând cum inculpatul a trecut cu căruţa prin dreptul porţii sale, oprind la aproximativ cinci metri. A sesizat că acesta a coborât din atelaj, având în mână un târpan, şi s-a îndreptat către el, lovindu-l cu tăişul respectivului obiect în partea dreaptă a corpului. Simţind o durere puternică, a apucat târpanul, ce era înfipt în spate, de mâner, considerând că inculpatul l-ar fi tăiat mai tare şi a strigat „Aoleu! M-a tăiat!”, moment în care R.M. a fugit cu căruţa. În câteva secunde a apărut M.D., care a constatat că partea vătămată rămăsese „înţepenit, cu mâinile ţinându-se de gardul locuinţei”, fără să mai poată vorbi. Martorul a folosit telefonul mobil şi a apelat Serviciul de urgenţă 112, astfel că la scurt timp a apărut o ambulanţă care a transportat-o pe victimă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.
Cercetarea la faţa locului ce a fost efectuată imediat după producerea evenimentului a evidenţiat prezenţa în faţa imobilului părţii vătămate, la stradă, a târpanului folosit de către R.M., care prezenta urme de sânge, însă nu a fost identificat niciun băţ din lemn cu care inculpatul a susţinut că ar fi fost lovit de către C.F.
Raportul de constatare tehnico ştiinţifică biocriminalistică din 14 decembrie 2011 întocmit de I.P.J. Galaţi, Serviciul Criminalistic a concluzionat că obiectul tăietor-înţepător (târpan) prezintă urme de sânge uman care aparţine grupei sanguine A(II). Factorul Rhesus reprezintă un grup de antigene localizată pe suprafaţa hematiilor şi este mai puţin rezistent la deshidratare şi, prin urmare, se stabileşte în sângele lichid.
În urma recoltării probelor de sânge de la partea vătămată, a fost întocmit de către S.M.L. Tulcea Buletinul de analiză din 6 decembrie 2011, stabilindu-se că acesta are grup sangvin - A(II) şi RH (+) pozitiv.
O altă cercetare la faţa locului a fost efectuată şi la data de 16 noiembrie 2011 de către lucrători din cadrul I.P.J. Tulcea, care au întocmit planşe fotografice ce surprind poziţia pe care o avea partea vătămată în timpul incidentului, precum şi locul în care s-a produs acesta.
Din certificatul medico-legal rezultă că partea vătămată C.F. a fost internat de urgenţă cu o plagă înjunghiată penetrantă de 3-4 cm, hemitorace drept. Plaga a putut fi produsă prin lovire cu corp dur cu vârf ascuţit şi margine tăioasă şi a necesitat pentru vindecare cca. 15-17 zile îngrijiri medicale, punând în primejdie viaţa părţii vătămate.
Analizând în continuare materialul probator administrat în cauză, prin raportare la apărările formulate de inculpat, prima instanţă a reţinut că, din declaraţia acestuia, rezultă că a avut un conflict cu partea vătămată C.F. în curtea martorului M.D., un vecin al părţii vătămate, şi că se afla acolo deoarece dorea să-şi recupereze boxele. Conflictul s-a datorat comportamentului părţii vătămate care, fiind sub influenţa alcoolului, i-a reproşat că a venit să ia boxele, i-a adresat înjurii legate de mamă, fapt care l-a deranjat, iar apoi a sărit şi i-a rupt tricoul şi bluza. A mai arătat inculpatul că nu şi-au aplicat lovituri ci doar s-au împins până când a ieşit din casă martorul M.D. şi i-a cerut vecinului său, respectiv părţii vătămate C.F., să plece acasă. După ce şi-a luat boxele, inculpatul a susţinut că a urcat în căruţa sa şi a plecat spre casă, însă, în dreptul locuinţei lui C.F., a fost atacat de acesta şi lovit cu un par în frunte. Atunci a luat târpanul şi, fără să coboare, i-a aplicat o lovitură cu acesta în zona spatelui, susţinând că, ulterior, l-a văzut pe martorul M.D., care s-a apropiat de partea vătămată şi l-a ajutat să intre în curte.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a susţinut că partea vătămată i-a aplicat mai multe lovituri cu parul, respectiv şi peste mâini, situaţie în care a luat târpanul şi l-a lovit cu acesta fără să ştie foarte bine zona în care l-a rănit, din cauza întunericului.
În dovedirea susţinerilor sale, inculpatul a solicitat audierea a doi martori, S.I. şi I.M., care l-au văzut în aceeaşi seară pe inculpat, ulterior conflictului cu partea vătămată C.F. şi care au susţinut că acesta avea urme de lovire în zona frunţii, tricoul său era rupt şi le-a spus că a fost bătut.
În ce-l priveşte pe partea vătămată C.F., Tribunalul a arătat că acesta a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, că întreg conflictul s-a datorat inculpatului care, văzând că i-a dat calului porumb, a crezut că l-a luat din căruţa sa, susţinând că, din acest motiv, „ne-am împins unul pe altul, ne-am rupt tricourile şi ne-am adresat reciproc injurii”, martorul M.D. nefiind de faţă. Când acesta a ieşit din casă şi a văzut ce se întâmplă, le-a cerut să plece. A mai arătat partea vătămată că, fiind vecină cu M.D., a plecat prin grădină în curtea locuinţei sale, după care s-a îndreptat spre poartă pentru a o închide. Deoarece îl auzea pe inculpat „cum înjura din căruţă (...)”, a ieşit în stradă şi i-a spus la rândul său „câteva”. Atunci inculpatul, care tocmai trecea pe stradă, a oprit atelajul, a venit spre partea vătămată cu târpanul în mână şi i-a aplicat o lovitură în spate în partea toracică. Partea vătămată a susţinut că a apucat imediat târpanul şi l-a smuls din mâna inculpatului, apreciind, totodată, că dacă nu ar fi procedat astfel, ar fi fost rănit mult mai grav.
Instanţa fondului a constatat că declaraţiile părţii vătămate în acest sens se coroborează cu cele ale martorului M.D., rezultând că, din momentul plecării părţii vătămate din curtea martorului şi până la comiterea faptei, nu au trecut decât 2-3 minute, iar afară amurgea, deci nu era încă întuneric.
Ca urmare, a concluzionat că elementele de fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cauză nu conduc la varianta prezentată de inculpat, apreciind că, dacă susţinerile sale ar fi fost adevărate, nu ar fi trecut doar două minute din momentul plecării din curtea martorului şi până la rănirea părţii vătămate, timp în care, în mod logic, acesta ar fi trebuit să se preocupe de tratarea leziunilor (cauzate prin lovirea cu parul) din zona frunţii şi de obţinerea unui certificat medico-legal.
A reţinut instanţa că, în curtea martorului M.D., între inculpat şi partea vătămată a existat o altercaţie, dar nu atât de serioasă încât inculpatul să aibă răni în zona frunţii sau să fie murdar de sânge, această situaţie fiind susţinută atât de părţi (care au afirmat că s-au împins mai mult), cât şi de martor. În situaţia în care se afla partea vătămată după ce a fost rănit cu târpanul, s-a apreciat că era puţin probabil ca aceasta să se mai poată preocupa de ascunderea vreunui par, or nici martorul M.D. şi nici organele de poliţie nu au identificat la faţa locului un asemenea par la care a făcut referire inculpatul în declaraţiile sale. Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că declaraţiile martorilor I.M. (fratele inculpatului) şi S.I. (prietenul inculpatului) nu sunt sincere şi nu pot fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, aceasta fiind în mod corect reţinută prin rechizitoriu.
Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat că, în momentul săvârşirii faptei, inculpatul R.M. se afla sub imperiul unei puternice tulburări cauzate de partea vătămată, care s-a comportat violent şi l-a jignit atunci când se aflau în curtea martorului M.D. Conform declaraţiilor acestui martor, partea vătămată avea un comportament violent atunci când consuma băuturi alcoolice, iar, în ziua de 29 august 2011, au consumat vin acolo unde au lucrat. Având în vedere acest aspect, faptul că partea vătămată i-a adresat inculpatului injurii legate de mamă, care în general sunt de natură să tulbure, şi l-a împins, s-a considerat de către judecătorul fondului că este justificată reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului, fapta fiind comisă la un interval foarte scurt, respectiv după numai 2 minute. Mai mult, deşi era foarte nervos, inculpatul s-a urcat în căruţă dorind să plece acasă, vociferând şi înjurând continuu. Faptul că partea vătămată, care l-a auzit din curte, i-a mai spus „câteva” vorbe l-a determinat să oprească atelajul, să ia târpanul şi să îl lovească pe C.F.
Pentru reţinerea circumstanţei atenuante a provocării instanţa a considerat că se impune interpretarea în favoarea inculpatului a dubiului existent cu privire la motivul şi persoana care a declanşat conflictul din curtea martorului M.D., deoarece acesta s-a aflat în casă pentru a desprinde firele boxelor, iar variantele prezentate de inculpat şi partea vătămată sunt diferite.
În drept, Tribunalul a apreciat că fapta comisă de inculpatul R.M. întruneşte, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi al celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., acesta acţionând cu intenţia indirectă de a ucide; ca urmare, instanţa a constatat ca fiind nefondată solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi s-a dat eficienţă prevederilor art. 73 lit. b) şi art. 76 C. pen., apreciindu-se că o pedeapsă de 4 ani închisoare este suficientă pentru a asigura reeducarea acestuia. Cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului, s-a reţinut că acesta era în vârstă de 25 de ani la data comiterii faptei, se află la primul conflict cu legea penală, însă a manifestat o atitudine necorespunzătoare pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, încercând să acrediteze ideea că a fost atacat de partea vătămată cu un par.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că doar Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea a justificat pretenţiile sale, partea vătămată C.F. nedepunând diligenţe pentru dovedirea prejudiciului material reclamat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, criticând-o sub aspectul greşitei reţineri a circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., şi inculpatul R.M., care a invocat dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. pen. şi a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 154/P din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.M., iar, în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 75 din 16 mai 2012 a Tribunalului Tulcea şi, rejudecând în fond, a înlăturat dispoziţiile art. 73 lit. b) şi art. 76 C. pen., aplicând inculpatului R.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar, în temeiul art. 192 alin. (2) Cod proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a constatat că situaţia de fapt a fost, în esenţă, corect stabilită de prima instanţă, iar apărările inculpatului R.M. înlăturate întemeiat.
S-a reţinut, în acest sens, din declaraţiile părţii vătămate C.F., coroborate cu cele ale martorului M.D., cu procesul verbal de cercetare la faţa locului din 30 august 2011 şi planşele foto anexe, cu certificatul medico-legal din 19 septembrie 2011 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Tulcea, cu procesul verbal de cercetare criminalistică din 21 august 2011, cu procesul verbal de cercetare la faţa locului din 16 oiembrie 2011, cu planşele foto efectuate în cadrul experimentului judiciar din 16 noiembrie 2011, cu raportul ce constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 14 decembrie 2011 al I.P.J. Galaţi, dar şi parţial cu declaraţiile inculpatului că, la data de 29 august 2011, în cadrul unui conflict iscat de R.M., acesta l-a lovit cu un târpan în spate pe partea vătămată C.F., provocându-i „o plagă înjunghiată hemitorace drept”, care a necesitat pentru vindecare 15-17 zile de îngrijiri medicale, punându-i viaţa în primejdie.
În ce priveşte susţinerea inculpatului potrivit căreia conflictul dintre el şi partea vătămată C.F. ar fi fost declanşat de acesta din urmă, întrucât i-a reproşat nejustificat faptul că solicită de la martorul M.D. boxele ce-i aparţineau, Curtea a apreciat că nu este probată şi este contrazisă de declaraţiile martorului şi ale părţii vătămate, din care rezultă că ambii au luat cunoştinţă, la întâlnirea cu inculpatul, de intenţia cu care acesta a dorit să se deplaseze la locuinţa martorului şi nu au formulat niciun fel de obiectiuni, deplasându-se în cele din urmă împreună cu căruţa inculpatului.
Raportat la probatoriul administrat, Curtea a reţinut că, pe fondul consumului de alcool în exces, inculpatul a declanşat conflictul cu partea vătămată, în curtea locuinţei martorului M.D., situaţie în care nu se pot imputa victimei ca şi acte de provocare îmbrâncelile şi înjurăturile adresate inculpatului, cu atât mai mult cu cât acuzele acestuia din urmă erau total nejustificate, martorul M.D. confirmând faptul că porumbul dat calului părţii vătămate îi aparţinea.
În privinţa altercaţiei ce s-a consumat între inculpat şi partea vătămată în stradă, la câteva minute după primul conflict, instanţa de apel a reţinut că a fost iniţiată tot de inculpat, care, după ce a trecut cu căruţa de locuinţa părţii vătămate, a oprit atelajul, s-a înarmat cu târpanul şi a lovit-o cu acesta pe partea vătămată în partea dreaptă a corpului. Cele „câteva” injurii adresate de partea vătămată inculpatului au fost o „replică” la injuriile proferate de inculpat, când trecea cu căruţa prin faţa locuinţei victimei, or, în atare situaţie, s-a apreciat că nu poate fi vorba de acte de provocare ale părţii vătămate.
De asemenea, Curtea a considerat că nu poate fi reţinută nici afirmaţia inculpatului în sensul că partea vătămată l-ar fi atacat cu un băţ gros, atunci când trecea cu căruţa prin faţa locuinţei acestuia, întrucât nu există probe care să o susţină, în condiţiile în care cercetările la faţa locului nu au constatat existenţa băţului, iar pentru pretinsele leziuni suferite, inculpatul nu a prezentat certificat medico-legal şi nu a administrat probe concludente.
Drept urmare, Curtea a constatat că, prealabil lovirii victimei cu târpanul, nu s-au demonstrat acte de provocare la adresa inculpatului, care şi de această dată a iniţiat altercaţia cu victima. Aşa fiind, s-a apreciat că nu există suport probatoriu pentru reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante a provocării, critica invocată în apelul Parchetului fiind întemeiată şi impunându-se înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa reindividualizării pedepsei într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Referitor la criticile formulate de apelantul inculpat, instanţa de prim control judiciar a constatat că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat existenţa unui atac material, direct şi injust din partea victimei C.F. la adresa inculpatului, ci faptul că acesta din urmă a iniţiat în cele două rânduri altercaţia cu partea vătămată, nefiind, astfel, îndeplinite cerinţele art. 44 alin. (2) C. pen. Ca urmare, s-a apreciat că nu este incidenţă în speţă cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei invocată de apelant, fiind neîntemeiată solicitarea acestuia de achitare conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Făcând, în continuare, referire la încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, Curtea a confirmat concluzia primei instanţe în sensul că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., apelantul acţionând cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul R.M., reiterând întocmai criticile formulate în apel.
Astfel, atât în cuprinsul memoriului scris depus la dosar, cât şi cu ocazia dezbaterilor, recurentul inculpat a criticat, în principal, hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., susţinând că a acţionat în stare de legitimă apăraxe şi că se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (2) C. pen.
În subsidiar, criticând soluţia instanţei de apel sub aspectul înlăturării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., a solicitat menţinerea hotărârii pronunţate de Tribunal, arătând că, din probele administrate în cauză, rezultă că a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei.
Deşi inculpatul a circumscris criticile formulate motivului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte, în raport cu aspectele concrete invocate, care vizează, în realitate, greşita stabilire a situaţiei de fapt, ca urmare a interpretării necorespunzătoare a probatoriului, ce a avut drept consecinţă aprecierea eronată a instanţelor inferioare cu privire la caracterul penal al faptei comise sau, după caz, la existenţa unei acţiuni provocatorii din partea victimei, va proceda la analizarea lor prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., acesta fiind singurul motiv de recurs care permite repunerea în discuţie de către instanţa de ultim control judiciar a situaţiei de fapt reţinută de instanţele inferioare, dar numai în ipoteza în care se constată comiterea în cauză a unei erori grave de fapt. în opinia Înaltei Curţi, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. ar fi avut incidenţă, din punct de vedere formal, doar în ipoteza în care, prin hotărârile atacate, s-ar fi stabilit, ca situaţie concretă, însuşită de inculpat, săvârşirea faptei pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa de partea vătămată, dar, în mod greşit, nu s-ar fi făcut aplicarea prevederilor art. 44 alin. (2) C. pen., deşi acestea erau incidente în speţă, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză, din moment ce criticile inculpatului recurent vizează tocmai greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţele inferioare, ce ar fi avut drept consecinţă pronunţarea unor hotărâri eronate de condamnare.
Examinând, aşadar, decizia penală recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte arată că eroarea gravă de fapt poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţă erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.
În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de Curtea de apel care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată apărarea recurentului R.M., în sensul că ar fi comis actele de agresiune îndreptate împotriva părţii vătămate C.F. în stare de legitimă apărare sau, după caz, în stare de provocare şi că ar fi fost, aşadar, comisă, în cauză, o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raţionamentele instanţei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârii atacate cu privire la săvârşirea de către inculpatul recurent a infracţiunii de tentativă de omor calificat pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: declaraţiile părţii vătămate C.F. (care, în mod constant, a arătat că inculpatul a fost cel care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a generat conflictul dintre părţi, întrucât avea bănuiala că victima a luat porumb din atelajul său pentru a-şi hrăni calul, negând susţinerea acestuia în sensul că l-ar fi lovit cu un par); depoziţiile martorului M.D. (care a confirmat cele relatate de partea vătămată cu privire la motivul altercaţiei şi faptul că inculpatul a fost cel care a generat-o, declarând, totodată, că, după plecarea părţilor din curtea sa, l-a auzit pe inculpat înjurând-o pe victimă, iar, ulterior, a găsit-o pe aceasta, în stradă, înjunghiată în zona spatelui şi în imposibitate de a se deplasa, fără să observe existenţa la locul faptei a vreunui par); procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele de poliţie la data de 30 august 2011 (în cuprinsul căruia s-au consemnat cele declarate de martorul M.D. cu privire la cauza conflictului şi persoana autorului agresiunii şi din care rezultă că, la locul incidentului, nu a fost găsit niciun par/băţ pe care inculpatul susţine că l-ar fi folosit partea vătămată pentru a-l lovi); certificatul medico-legal din 19 septembrie 2011 eliberat părţii vătămate de serviciul medico-legal Tulcea (din care reiese că victima C.F. a prezentat, la data de 29 august 2011, plagă înjunghiată hemitorace drept, ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur cu vârf ascuţit şi margine tăioasă şi care a necesitat pentru vindecare cca. 15-17 zile îngrijiri medicale, punând în primejdie viaţa acesteia); procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 16 noiembrie 2011 de către lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Tulcea şi planşele fotografice realizate cu ocazia experimentului judiciar din aceeaşi dată, ce surprind poziţia pe care a avut-o partea vătămată în timpul incidentului, precum şi locul în care s-a produs acesta; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 14 decembrie 2011 întocmit de I.P.J. Galaţi, Serviciul Criminalistic şi buletinul de analiză din 6 decembrie 2011 întocmit de Serviciul medico-legal Tulcea.
Toate aceste probe confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi însuşită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpatul R.M. a infracţiunii pentru care a fost condamnat, instanţa de recurs neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.
Deşi inculpatul a susţinut în mod constant că a fost atacat de partea vătămată C.F., care l-a lovit cu un par în zona frunţii, acţiune care l-a determinat să riposteze şi să-i aplice, la rândul său, acestuia o lovitură cu târpanul, se constată că materialul probator administrat în cauză, în ambele faze procesuale, nu confirmă respectiva împrejurare, ci, dimpotrivă, faptul că recurentul a fost cel care a generat conflictul cu victima, acuzând-o că i-ar fi sustras porumb din atelaj pentru a-şi hrăni calul şi intenţionând să o agreseze, ocazie cu care părţile s-au îmbrâncit reciproc şi şi-au adresat cuvinte jignitoare, după care, aflându-se pe stradă, a continuat injuriile la adresa părţii vătămate şi i-a aplicat o lovitură cu târpanul în zona hemitoracelui drept, nefiind, astfel, îndeplinite, aşa cum, în mod corect, a stabilit Tribunalul şi Curtea de apel, condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (2) C. pen. pentru existenţa stării de legitimă apărare.
De asemenea, astfel cum, în mod judicios, a stabilit şi instanţa de prim control judiciar, se observă, contrar susţinerilor inculpatului, că nu poate fi reţinută, în cauză, nicio acţiune provocatorie din partea victimei C.F., produsă în vreuna dintre modalităţile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., atitudinea sa faţă de inculpat constituind o reacţie la comportamentul agresiv al acestuia, comportament ce a stat la baza declanşării situaţiei conflictuale dintre părţi.
De altfel, în motivele scrise de recurs şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul ales al inculpatului nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă, solicitând doar, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanţa fond şi cea de prim control judiciar, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Pe de altă parte, este de precizat că solicitarea apărării de a se face aplicarea principiului conform căruia orice dubiu profită inculpatului depăşeşte limitele cazului de clasare menţionat, definitoriu pentru acest principiu fiind caracterul doar îndoielnic al unei anumite situaţii de fapt, îndoială care excede atributului evident al erorii grave de fapt.
Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi situaţia de fapt stabilită de Curtea de apel, nefiind indicată de recurent şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţa de prim control judiciar sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.
În consecinţă, faţă de toate considerentele anterior expuse şi având în vedere că, în speţă, nu se regăseşte niciun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. şi, faţă de faptul că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 154/P din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Sentința nr. 127/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 2648/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
