ICCJ. Decizia nr. 2733/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2733/2013

Dosar nr. 77361/3/2011

Şedinţa publică din 17 septembrie 2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de către inculpaţii I.M., B.M.M.C., M.F., împotriva deciziei penale nr. 30. din data de 06 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti constată următoarele;

Prin sentinţa penală nr. 439 din data de 27 iunie 2012 s-a dispus în baza art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpatului I.M., la pedeapsa închisorii de 11 ani.

În baza art 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata reţinerii şi arestării preventive de la 09 august 2011 la zi.

În baza art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.F., la pedeapsa închisorii de 13 ani.

În baza art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 rămasa definitivă prin decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durata de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. raportat la art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată anterior de la 02 august 2005 la 28 septembrie 2005 şi de la 01 septembrie 2009 la zi.

S-a dispus anularea MM. nr. M1. din 03 decembrie 2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.M.M.C., la pedeapsa închisorii de 11 ani.

În baza art 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 09 august 2011 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a cantităţii de 980,5 gr heroina depusă la camera de corpuri delicte, conform dovezii seria SS., nr. S1. din 14 septembrie 2011.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 5.100 RON, revenind fiecăruia câte 1.700 RON.

Onorariul avocat din oficiu pentru inculpatul M.F., în suma de 300 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

În considerentele sentinţei penale se arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - S.T. Bucureşti, nr. 2190 D/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. I.M. zis „R." , cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de organizare a faptelor prevăzute la art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, respectiv a traficului de droguri de mare risc, (heroină), prevăzute de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;

2. M.F., cercetat în stare de arest în altă cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de organizare a faptelor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, respectiv a traficului de droguri de mare risc, (heroină), prevăzute de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen.

3. B.M.M.C. zis „B.", cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, (heroină), prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

4. I.R., cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.;

5. D.C. zis „C.", cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

6. C.V., cercetat în stare de arest în altă cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Învinuiţii:

7. A.M.I., cercetată în lipsă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

8. I.N., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000,

şi numiţii

9. R.L. şi K.O. cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Întrucât inculpaţii I.R., D.C. şi C.V. au recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute in sarcina lor, tribunalul a procedat la judecata acestora pe fond prin pronunţarea hotărârii penale din data de data la care s-a dispus disjungerea judecării cauzei cu privire la inculpaţii I.M., B.M.M.C. şi M.F., fiind acordate succesiv mai multe termene de judecata, ultimul fiind la data de când tribunalul a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat părţilor cuvântul pe fondul cauzei.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost ascultaţi inculpaţii care nu au recunoscut infracţiunile reţinute în sarcina lor aşa cum au fost descrise in rechizitoriu.

Întrucât inculpatul I.M. a arătat că nu îi aparţine vocea din convorbirile telefonice interceptate în mod legal, acesta a solicitat efectuarea unui raport de expertiză criminalistică a vocii şi vorbirii inculpatului, raport care s-a depus la dosar la data de 12 iunie 2012 prin Serviciul Registratură.

Examinând materialul probator administrat în cauza, în ambele faze ale procesului penal, tribunalul a reţinut următoarele:

În data de 01 noiembrie 2010 lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracţională desfăşurată pe linia traficului de droguri de mare risc, de numita „L." identificată în persoana lui R.L.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că aceasta se află în legătură infracţională cu A.M.I. şi numiţii „P." „S." şi „R.C.".

Astfel, în vederea probării activităţii infracţionale desfăşurate de persoanele suspecte, identificarea tuturor persoanelor cu care aceştia se află în legătură infracţională, prin ordonanţa nr. 93A/01 noiembrie 2010 emisă de S.T. Bucureşti s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cu nume de cod „S.C." şi a colaboratorului acestuia „V.A." şi autorizarea lor în vederea cumpărării de heroină de la persoanele menţionate mai sus, precum şi de la persoanele aflate în legătură infracţională cu aceştia.

În data de 18 noiembrie 2010 s-a dispus extinderea limitelor ordonanţei menţionate sub aspectul introducerii în cauză al unui al doilea colaborator cu nume de cod „T.I.", iar în data de 24 martie 2011 al unui al treilea colaborator cu nume de cod „I.S.", ordonanţă care a fost prelungită succesiv până la data de 28 iunie 2011.

De asemenea prin autorizaţiile nr. A1./2010, nr. A2./2010, nr. A3./2010, nr. A4./2011, nr. A5./2011, nr. A6./2011, nr. A7./2011, nr. A8./2011, nr. A9./2011 emise de Tribunalul Bucureşti s-a dispus interceptarea şi înregistrarea audio/video în mediu ambiental a întâlnirilor şi discuţiilor purtate de colaboratorii cu nume de cod „V.A." şi „T.I." cu inculpaţii, precum şi interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate de aceştia.

Astfel, în data de 01 aprilie 2011 colaboratorul cu nume de cod „T.I." sub supravegherea investigatorului sub acoperire a efectuat o cumpărare autorizată de heroină de la inculpaţii I.R. zis „R." şi B.M.M.C. zis „B." după cum urmează:

În jurul orelor 14:00 colaboratorul „T.I." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „S.C." în zona străzii V. din sectorul 2, unde a primit de la acesta suma de 750 RON pentru a cumpăra 5 (cinci) grame heroină de la inculpaţii menţionaţi mai sus.

În jurul orelor 14:15 colaboratorul a intrat la adresa din str. V., sector 2, unde s-a întâlnit cu inculpatul I.R.. I-a spus acestuia că doreşte să cumpere 5 grame heroină. În replică inculpatul i-a spus că trebuie să îl sune pe coinculpatul B.M.M.C., întrucât de la acesta se aprovizionează cu droguri, după care a intrat în altă cameră.

După aproximativ 5 minute inculpatul I.R. a revenit în camera în care îl aştepta colaboratoml „T.I.", ocazie cu care i-a cerut acestuia banii. Astfel, colaboratorul i-a înmânat inculpatului suma de 750 RON, primită anterior de la investigatorul sub acoperire cu nume de cod „S.C.", după care acesta din urmă a părăsit imobilul.

Din procesul verbal de supraveghere operativă a rezultat că inculpatul I.R. singur, s-a deplasat pe jos pe traseul str. V. - M.E. - B-dul D., unde a urcat într-un taxi marca L., cu nr. de înmatriculare BB., cu care a rulat în perimetrul delimitat de străzile V. - L. -Dr. C.G. - B.C., după care str. Î., sector 3, unde locuieşte coinculpatul B.M.M.C. intrând la această adresă.

Instanţa de fond reţine că după aproximativ 10 minute din imobil a ieşit inculpatul B.M.M.C., care împreună cu două persoane neidentificate, au urcat în autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare BA., cu care au rulat spre cartierul R..

În jurul orelor 16:00 inculpatul B.M.M.C. a revenit Ia domiciliu, iar după aproximativ 10 minute din imobil a ieşit şi coinculpatul I.R., care s-a deplasat către str. V., unde era aşteptat de colaboratul „T.I.".

Inculpatul I.R. împreună cu colaboratul „T.I." au intrat în imobilul situat pe str. V., sector 2, unde primul i-a dat celui de-al doilea o punguţă din celofan sigilată la capăt prin ardere iar după efectuarea tranzacţiei colaboratorul a părăsit imobilul menţionat şi s-a deplasat în locul în care îl aştepta investigatorul sub acoperire „S.C." căruia i-a predat drogurile cumpărate în modalitatea expusă mai sus.

Din Raportul de Constatare TehN. - Ştiinţifică din 05 aprilie 2011 a rezultat că proba înaintată în cauză este constituită din 3,21 grame heroină. Cantitatea de 2,80 grame heroină, rămasă în urma analizelor de laborator a fost depusă la camera de corpuri delicte, conform dovezii seria QQ., nr. Q1. din 29 aprilie 2011.

Declaraţia colaboratului „T.I." s-a coroborat cu procesele-verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire „S.C." şi lucrătorii de poliţie cu ocazia supravegherii operative a inculpatului I.R., precum şi cu procesul verbal de redare a înregistrărilor audio/video efectuate în mediu ambiental.

Întrucât din investigaţiile efectuate a rezultat că inculpatul B.M.M.C. se află în legătură infracţională cu coinculpatul I.M., respectiv aceştia urmau să ridice un colet în care era disimulată heroină, colet expediat din Turcia, în data de 09 august 2011 D.I.I.C.O.T. - S.T. Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la această activitate infracţională, dosar înregistrat sub numărul 1656/D/P/2011.

Întrucât inculpatul I.M. a mai fost cercetat şi în Dosarul cu nr. 1053/D/P/2011, pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni, prin ordonanţa din data de 09 august 2011 s-a dispus disjungerea materialului de urmărire penală cu privire la acesta, formarea unui nou Dosar nr. 1657/D/P/2011, care în aceiaşi dată a fost conexat la Dosarul cu nr. 1656/D/P/2011.

În data de 09 august 2011 inculpaţii I.M. şi B.M.M.C. au fost prinşi în flagrant, reţinându-se că în 09 august 2011 împreună cu învinuitul I.N. s-au deplasat la firma de transport „V." situată în sectorul 4, de unde inculpatul B.M.M.C. a ridicat un colet (expediat din Turcia), în care s-a aflat cantitatea de aproximativ 1 kg heroină, drog de mare risc disimulat în recipiente de ketchup, activitatea infracţională desfăşurată de acesta din urmă fiind coordonată de inculpaţii I.M. şi M.F., prin ordonanţa nr. 1656/D/P/2011 din 21 septembrie 2011, pentru o bună înfăptuire a justiţiei, s-a dispus conexarea acestui dosar la Dosarul cu nr. 2190/D/P/2010.

Deşi inculpaţii I.M., M.F. şi B.M.M.C. au negat sau nu au recunoscut în totalitate traseul activităţii infracţionale din data menţionată mai sus, totuşi următoarele mijloace de probă au contrazis susţinerile acestora şi au confirmat vinovăţia acestora în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.

Astfel, convorbirile telefonice interceptate în mod legal şi purtate de inculpaţii M.F. zis „D.", I.M. şi B.M.M.C., au confirmat că în data de 09 august 2011, aceştia urmau să intre în posesia unei cantităţi de heroină astfel la ora 08:23:15 inculpatul I.M. a purtat o discuţie telefonică cu o persoană care nu a fost identificată, acesta îndrumându-l să meargă la autogara F., iar la puţin timp acelaşi interlocutor i-a trimis inculpatului I.M. un SMS cu următorul conţinut: „Coletu e cu mankare"

Din discuţia telefonică din data de 09 august 2011 ora 09:00:24 a rezultat că inculpatul I.M. s-a deplasat la „V.", însă coletul nu se afla acolo, iar la ora 09:03:07 inculpatul I.M. a purtat o nouă discuţie telefonică cu inculpatul M.F., cu privire la coletul ce urma să îl ridice primul dintre aceştia.

La ora 09:16:18 între inculpaţii I.M., M.F. şi B.M.M.C. a avut loc o discuţie telefonică din care a rezultat că acesta din urmă, la indicaţiile primilor doi inculpaţi urma ca în aceeaşi zi după ora 16:00, să ridice coletul în discuţie.

Discuţia a continuat între inculpaţii B.M.M.C. şi M.F. după care M.F. s-a adresat unei persoane aflată in proximitatea sa, cu replica "Că nu e nimic pe numele lui, auzi! " apoi a continuat discuţia cu B.M.M.C.

Din discuţia telefonică purtată în aceiaşi zi la ora 15:45:50 a rezultat că inculpatul I.M. s-a deplasat la firma de transport pentru a ridica coletul.

Deşi inculpatul I.M. a negat încă din faza de urmărire penală vocea sa din cadrul convorbirilor telefonice, pe care însă a refuzat să le asculte, totuşi concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în faza cercetării judecătoreşti nu au susţinut afirmaţiile sale, din contra expertul concluzionând ca este probabil ca vocea atribuită inculpatului să îi aparţină. Concluzia expertului a fost probabilă în condiţii de zgomot şi distorsiuni prezente în înregistrările contestate, precum şi ale diferenţelor necontrolabile generate de stările fiziologice şi emoţionale în care au fost înregistrate vocile comparate.

Tribunalul reţine că, de asemenea, în data de 09 august 2011 a fost efectuată o supraveghere operativă a inculpatului I.M., ocazie cu care s-a constat că la ora 15:50, acesta a ieşit de la adresa din str. VE., fiind însoţit de învinuitul I.N., inculpatul B.M.M.C., precum şi de o persoană de sex masculin neidentificată şi un copil de circa 6-7 ani urcându-se cu toţii în autoturismul M. cu nr. BC. şi s-au deplasat pe str. Z.O., strada VS., str. M., str. E., unde au oprit în apropierea intersecţiei cu Şos. VI.

Aici, inculpatul B.M.M.C. a coborât şi a mers pe Şos. VI., până în dreptul firmei de transport internaţional de persoane „V.", unde a intrat. După circa 3 minute, a revenit la autoturism, unde îl aşteptau inculpatul I.M. şi învinuitul I.N., care erau însoţiţi de o persoană neidentificată şi un minor.

În jurul orei 16:15, inculpatul B.M.M.C. s-a reîntors la sediul firmei de transport „V." unde s-a întâlnit cu o persoană de sex masculin (angajat al firmei), care i-a înmânat un pachet cu dimensiunile 50x40x30 cm. Inculpatul a cântărit pachetul în prezenţa unei angajate a firmei, aceasta comunicându-i că pachetul este mai greu şi trebuie achitată o taxă suplimentară de 50 RON. Astfel, inculpatul a revenit la coinculpatul I.M., de la care a luat suma respectivă, a reintrat în sediul firmei de transport achitând taxa suplimentară şi însoţit de un angajat al firmei, care a transportat pachetul, au mers la autoturismul M. cu nr. BC., la volanul căruia se afla I.N. Au pus pachetul în portbagaj, apoi, I.N. (la volanul autoturismului) şi inculpatul B.M.M.C. s-au deplasat pe diferite străzi din cartier până pe str. P.F., unde au fost opriţi de un echipaj al poliţiei.

Inculpatul I.M., persoana de sex masculin şi minorul s-au urcat în tramvaiul liniei 35 şi au călătorit până la staţia RATB „N.", unde au coborât, iar la ora 16:20, au intrat în imobilul din str. VE. În jurul orei 16:35, inculpatul I.M., însoţit de aceleaşi persoane au ieşit de la adresă, au mers până pe C.R., iar în apropierea restaurantului M.D., s-au urcat în taxi cu nr. BD. Cu acesta au călătorit până pe str. I.G., unde au coborât şi la ora 16:45, au intrat în imobilul de la nr. Y.

După ce inculpatul I.M. s-a despărţit de coinculpatul B.M.M.C. şi I.N., lucrătorii de poliţie au procedat la oprirea autoturismului şi identificarea pasagerilor. În urma controlului autoturismului în portbagaj a fost găsită o cutie din carton, în care se aflau 4 (patru) recipiente de ketchup în interiorul cărora găsindu-se punguţe de culoare maro.

Deşi inculpatul I.M. a susţinut în faţa instanţei de judecată că el ştia că acel colet ridicat de inculpatul B.M.M.C. conţine mâncare, totuşi exprimarea din cuprinsul convorbirilor telefonice a relevat contrariul, fiind folosit un limbaj codificat şi, mai mult decât atât, inculpatul a fost de acord să îi mai dea inculpatului B.M.M.C. suma de 50 RON reprezentând taxa suplimentară pentru ridicarea coletului, ceea ce a însemnat, în opinia instanţei de fond, că a consimţit la desfăşurarea activităţii infracţionale reţinută în sarcina sa în rechizitoriu.

De asemenea, această depoziţie a fost infirmată de supravegherea operativă care a stabilit că, după ce inculpatul I.M. s-a asigurat că inculpatul B.M.M.C. a preluat coletul, s-a urcat cu minorul în tramvaiul liniei 35 şi a călătorit până la staţia RATB „N.", unde a coborât, iar la ora 16:20, a intrat în imobilul din str. VE.

În jurul orei 16:35, inculpatul I.M., însoţit de aceleaşi persoane a ieşit de la adresă, a mers până pe C.R., iar în apropierea restaurantului M.D., s-a urcat în taxi cu nr. BD. Cu acesta a călătorit până pe str. I.G., unde a coborât şi la ora 16:45, a intrat în imobilul de la nr. Y.

Investigaţiile efectuate în faza de urmărire penală au stabilit că numitul „D." este coinculpatul M.F., încarcerat în penitenciarul G., care a recunoscut activitatea infracţională desfăşurată de acesta care a constat în aceea că, în data de 09 august 2011, împreună cu coinculpatul I.M. a organizat preluarea şi transportarea în municipiul Bucureşti, a cantităţii de 989,7 grame heroină, prin intermediul inculpatului B.M.M.C. Deşi inculpatul M.F. a susţinut ca numai el împreună cu inculpatul B.M.M.C. au participat la aceasta activitate, negând orice implicare a inculpatului I.M., totuşi, aşa cum s-a arătat mai sus, mijloacele de proba au dovedit contrariul şi, din acest motiv, tribunalul nu a reţinut în favoarea acestuia art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., nefiind vorba de o recunoaştere totală a infracţiunii reţinută în sarcina sa, aşa cum a reieşit din coroborarea tuturor mijloacelor de proba administrate în ambele faze ale procesului penal.

Aceeaşi atitudine a avut-o şi inculpatul B.M.M.C. referitoare la activitatea de organizare a traficului de droguri de mare risc, respectiv de recunoaştere a contribuţiei sale la aceasta activitate, şi de negare a implicării inculpatului I.M., pe care l-a rugat doar să îl transporte cu autoturismul la sediul firmei V., fără ca acesta să cunoască motivul deplasării sale şi conţinutul coletului pe care urma să îl ridice. Din acest motiv, tribunalul nu a dat eficienţă art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. referitoare la reducerea limitelor pedepsei cu 1/3 , nefiind vorba despre o recunoaştere totală a acuzaţiei ce i s-a adus acestui inculpat.

Tribunalul a reţinut că în drept:

Fapta inculpatului I.M. zis „R." constând în aceea că în data de 09 august 2011 împreună cu coinculpatul M.F. (deţinut în Penitenciarul G.) a organizat preluarea şi transportarea în municipiul Bucureşti, a cantităţii de 989,7 grame heroină, prin intermediul coinculpatului B.M.M.C. zis „B.", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de organizare a faptelor prevăzute la art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, respectiv a traficului de droguri de mare risc, (heroină), prevăzute de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului M.F. constând în aceea că în data de 09 august 2011 împreună cu inculpatul I.M. a organizat preluarea şi transportarea în municipiul Bucureşti, a cantităţii de 989,7 grame heroină, activitate infracţională adusă la îndeplinire de coinculpatul B.M.M.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de organizare a faptelor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, respectiv a traficului de droguri de mare risc, (heroină), prevăzute de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 Iit. a C. pen.

Fapta inculpatului B.M.M.C. zis „B.", constând în aceea că în data de 01 aprilie 2011 prin intermediul coinculpatul I.R. a vândut colaboratorului cu nume de cod „T.I." cantitatea de 3,21 grame heroină şi la 09 august 2011, sub coordonarea coinculpaţilor I.M. şi M.F. s-a deplasat la firma de transport „V." situată în sectorul 4, de unde a ridicat un colet (expediat din Turcia), în care s-a aflat disimulată cantitatea de 989,7 grame heroină, drog de mare risc disimulat în recipiente de ketchup, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpaţilor, tribunalul a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv cele legate de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor, de modalitatea de concepere şi executare a faptelor, de urmările produse s-au ce s-ar fi putut produce, precum şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu se aflau la prima confruntare cu legea penală, cu excepţia inculpatului I.M., dar şi de atitudinea de nerecunoaştere sau parţial sinceră a inculpaţilor.

Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse orientată peste minimul special prevăzut de lege, cu executare in regim de detenţie, va fi de natură să asigure realizarea scopului educativ, preventiv şi de constrângere prevăzut de art. 52 C. pen. şi să asigure formarea unei atitudini corespunzătoare faţă de ordinea de drept şi valorile socio-morale.

Cu privire la inculpatul M.F., tribunalul a reţinut starea de recidiva postcondamnatorie, prezenta faptă fiind săvârşită în timpul executării pedepsei închisorii de 16 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 rămasă definitivă prin decizia penale nr. 4292/30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind astfel incident art. 39 alin. (1) C. pen. care prevăd că în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară s-a contopit, potrivit art. 34 şi 35 C. pen.

În consecinţă, în baza art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen., a contopit pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa aplicată prin sentinţă, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor I.M. şi B.M.M.C.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata reţinerii şi arestării preventive de la 09 august 2011 la zi pentru inculpaţii I.M. şi B.M.M.C.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. raportat la art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa perioada executata anterior de la 02 august 2005 la 28 septembrie 2005 şi de la 01 septembrie 2009 la zi.

S-a anulat MM. nr. M1. din 03 decembrie 2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a cantităţii de 980,5 gr heroina depusă la camera de corpuri delicte, conform dovezii din 14 septembrie 2011.

Inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare.

împotriva acestei soluţii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii I.M., B.M.M.C. şi M.F.

În dezvoltarea motivelor de apel Parchetul arată că:

1. Instanţa de fond a aplicat inculpatului M.F. o pedeapsă nelegală procedând în conformitate cu art. 39 alin. (1) C. pen. şi contopind pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Î.C.C.J. cu pedeapsa aplicată prin prezenta - 13 ani închisoare, „urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 ani închisoare" .

Instanţa de fond însă trebuia să se raporteze şi la art. 39 alin. (2) C. pen. care menţionează expres că „Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior".

Având în vedere fişa de cazier a inculpatului şi sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sentinţa penală nr. 588 din 22 iulie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 138 din 21 aprilie 2011 prin nerecurare la data de 17 mai 2011 s-au constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea la data de 26 din 27 iunie 2009 a infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare, din care a executat perioadele de la 02 august 2005 - 28 septembrie 2005 şi de Ia 01 septembrie 2009 la zi.

Prin sentinţa penală 588 din 22 iulie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea la data de 24 noiembrie 2007 a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare din care a executat perioadele 02 august 2005 - 29 august 2005 şi 26 octombrie 2006 (1 zi reţinere) şi 31 iulie 2008 (1 zi reţinere).

Văzând că fapta din prezenta cauză a fost săvârşită la data de 09 august 2011, inculpatul fiind în stare de detenţie (art. 14 lit. c) Legea nr. 143/2000) în executarea M.E.PT. emis în baza sentinţei penale 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rezultă că acesta a săvârşit fapta dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie (art. 37 lit. a) C. pen.) faţă de ambele condamnări pronunţate prin sentinţa penală nr. 45/2010 şi sentinţa penală nr. 588/2010. Instanţa de fond, reţinând perioadele deja executate în ambele sentinţe penale, urma să se raporteze la data pronunţării hotărârii atacate - 27 iunie 2012 - , şi să se deducă întreaga perioadă executată la zi din pedepsele de 16 ani închisoare şi 5 ani închisoare. Faţă de conţinutul art. 39 alin. (2) C. pen., pedeapsa aplicată în cauza de faţă urma să fie contopită cu ceea ce a mai rămas de executat din pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010, fiind evident că pedeapsa rezultantă nu poate fi 16 ani, ci mai mică, ţinându-se seama de perioada deja executată până în prezent.

La data de 27 iunie 2012, când s-a pronunţat instanţa de fond, inculpatul executase 1103 zile din pedeapsa de 16 ani închisoare, rămânându-i de executat 4753 zile (13 ani şi 8 zile) care trebuia contopită cu pedeapsa de 13 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză.

În aceeaşi manieră trebuia procedat şi cu privire la calcularea restului rămas neexecutat din sentinţa penală nr. 588/2010, respectiv rest rezultat prin scăderea din durata de 5 ani a 59 zile executate în baza acestei sentinţe, adică 4 ani, 10 luni şi 1 zi, în raport de care se aplică art. 39 alin. (2) C. pen.

În consecinţă, s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului M.F. este nelegală, întrucât într-o atare situaţie, urmare aplicării corecte a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă este de 13 ani şi 8 zile cu un eventual spor faţă de cuantumul pedepsei anterioare, natura infracţiunilor comise şi sancţionate de ambele hotărâri judecătoreşti din antecedenţa infracţională.

2. Instanţa de fond a omis să contopească pedeapsa aplicată inculpatului B.M.M.C. cu pedeapsa pentru infracţiunea concurentă pentru care acesta a fost condamnat definitiv - aşa cum a rezultat din cazierul judiciar actualizat anexat în dosar, în contradicţie cu Decizia nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, care dispune, că „Instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicabile infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă".

Prin urmare, era imperativ necesar, faţă de conţinutul deciziei susmenţionate ca instanţa de fond să fi procedat la contopirea pedepsei aplicate inculpatului cu pedeapsa definitivă pronunţată în cauză concurentă.

Pentru inculpatul B.M.M.C., urma ca pedeapsa rezultantă din prezenta cauză să fie contopită cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 588 din 27 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 8808/3/2009, definitivă prin decizia penală nr. 3044 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu un eventual spor faţă de cuantumul pedepsei anterioare, natura infracţiunii produse şi sau de ambele hotărâri pronunţate.

3. Parchetul consideră că prima instanţă a făcut o greşită individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor I.M., M.F. şi B.M.M.C. condamnându-i la pedepse de 11, 13 şi respectiv 11 ani închisoare - pe care le consideră prea mici pentru gravitatea infracţiunilor săvârşite. Infracţiunea de organizare a faptelor prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, precum şi infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, sunt infracţiuni al căror maxim special al pedepsei este de 25 de ani sau mai mare, iar instanţa de fond a înţeles să cantoneze pedepsele lângă minimul special de 10 ani închisoare.

Este de observat că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că inculpaţii au traficat o cantitate foarte mare de heroină, pe care au procurat-o din Turcia, transfrontalier, heroina fiind disimulată în recipiente de ketchup iar inculpatul M.F. a săvârşit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind încarcerat la Penitenciarul G. în executarea unei pedepse de 16 ani închisoare tot pentru infracţiuni la Legea nr. 143/2000.

În ceea ce îl priveşte pe inc. M.F., Parchetul apreciază că este incidenţă circumstanţa agravantă prevăzute expres la art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 respectiv „fapta a fost comisă într-un loc de detenţie".

Referitor la inc. B.M.M.C. este de observat că anterior a mai fost condamnat pentru trafic de droguri de mare risc, dovedind perseverenţă infracţională şi specializare pentru această infracţiune, ceea ce necesita o pedeapsă orientată mult spre maximul special. S-a apreciat deci că, faţă de modul cum au fost săvârşite faptele şi faţă de cantitatea mare de heroină traficată se impuneau pedepse mult superioare, cantonate către maximul special al pedepselor - pentru toţi cei trei inculpaţi.

4. Instanţa de fond a omis să confişte cantitatea de 5,03 grame heroină depusă la Camera de corpuri delicte cu dovada din 14 septembrie 2011 ridicată şi analizată urmare traficării la 09 august 2011 a cantităţii de 989.7 grame heroină de către inculpaţii I.M., M.F. şi B.M.M.C.

Astfel, în dosarul de urmărire penală, se găseşte raportul de constatare tehN.-ştiinţifică nr. 143801 din 31 august 2011 în care se evidenţiază, că proba înaintată este constituită din patru punguţe din material plastic transparent, care conţin o substanţă pulverulentă de culoare bej, substanţă care a fost omogenizată, realizându-se proba medie M. cu masa totală de 989,7 grame heroină în amestec cu cofeină. S-a evidenţiat în concluziile raportului ca şi în dovada din 14 septembrie 2011 că, după efectuarea analizelor de laborator, au rezultat următoarele: 980,5 grame heroină în amestec cu cofeină, rămase după efectuarea analizelor de laborator şi pregătirea contraprobei; 5,03 grame heroină în amestec cu cafeina, predate organului de cercetare penală drept contraprobă.

Deci se observă că instanţa de fond a confiscat doar cantitatea de 980,5 grame heroină, omiţând să confişte cantitatea de 5,03 grame heroină predată drept contraprobă.

5. Instanţa de fond a omis să oblige inculpaţii I.M., M.F. şi B.M.M.C. la prelevare de probe conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 4 din aceeaşi lege, respectiv „prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii este dispusă de instanţa de judecată în hotărârea de condamnare" operaţiune efectuată în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Apelantul inculpat I.M. apreciază sentinţa penală nr. 439/F pronunţata la data de 27 iunie 2012 în soluţionarea Dosarului cu nr. 77361/3/2011 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, ca fiind netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:

Acesta consideră că instanţa de judecată în mod greşit a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 11 ani închisoare, având în vedere că din probele administrate atât în faza de urmărire penala, cât şi în faza de judecată nu a reieşit faptul că infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată există în materialitatea ei.

Conform art. 17 alin. (2) din C. pen. singurul temei al răspunderii penale este săvârşirea unei infracţiuni. Existenţa infracţiunii implică în mod necesar existenţa unei fapte care prezintă anumite trăsături caracteristice. Inexistenta faptei presupune, în mod logic, şi inexistenta infracţiunii şi, în consecinţă, apare imposibilitatea fundamentării obiective a tragerii la răspundere penală. Astfel prin actul de sesizare al instanţei acesta arată că a fost trimis în judecata pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de „organizare" a faptelor prevăzute de dispoziţiile art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, respectiv „organizarea" traficului de droguri de mare risc.

Conform dicţionarului explicativ al limbii române prin activitatea de „organizare" se înţelege: activitatea de a coordona situaţia, lucrările, activitatea unui stat, a unei instituţii, a unui grup social etc. în aşa fel încât să funcţioneze organic, lucrând după un plan adecvat la îndeplinirea unui anumit scop; a pregăti temeinic o acţiune etc; a proceda metodic şi ordonat în acţiunile sale.

Astfel, pentru existenţa infracţiunii de organizare prevăzuta de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 trebuie efectuate acte preparatorii, însă nici la dosarul de urmărire penală, nici la dosarul de fond nu sunt probe în sensul că acesta ar fi avut vreo participaţie, ca ar fi pregătit în vreun fel săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Acesta ştia doar ca trebuie să ridice un colet, fără a cunoaşte care este conţinutul acestuia, ce anume trebuia să transport.

Instanţa de fond nu a avut în vedere la soluţionarea prezentei cauze, toate probele administrate în cauză, dând o valoare absolută înregistrărilor convorbirilor telefonice, încălcând astfel dispoziţiile art. 63 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd ca „probele nu au o valoare mai dinainte stabilita. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penala sau de instanţa de judecata in urma examinării tuturor probelor administrate, in scopul aflării adevărului".

Mai mult, pe lângă faptul că instanţa de fond a atribuit o valoare absoluta înregistrărilor convorbirilor telefonice, înlăturând practic celelalte probe administrate in cauza, nu a analizat corect concluziile raportului de expertiza criminalistica efectuat în faza cercetării judecătoreşti, care a arătat că „este probabil ca vocea atribuita inculpatului să îi aparţină".

Conform dicţionarului explicativ al limbii române prin cuvântul „probabil" se înţelege care pare să fie adevărat, nu că este adevărat, existând astfel dubiu cu privire la faptul că aceste convorbiri telefonice au fost purtate şi de el.

Deci, cu privire la acest lucru apelantul consideră ca instanţa de judecată se afla în dubiu, ceea ce înseamnă că în prezenta cauza, faţă de acesta se aplică principiul „in dubio pro reo" conform căruia orice îndoială operează în favoarea inculpatului. De asemenea, aceasta probabilitate nu este reţinută decât cu privire la un sfert din convorbirile telefonice considerate ca fiind purtate de inculpat, aspect care a demonstrat faptul că numărul de telefon de la care s-au purtat convorbirile telefonice nu-i aparţine, vocea nefiind a acestuia.

Faptul ca i-a dat inculpatului B.M.M.C. suma de 50 de RON pentru ridicarea unui colet nu înseamnă ca a consimţit la desfăşurarea activităţii infracţionale reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, având în vedere că nu cunoştea care este conţinutul coletului, aspect care a reieşit şi din declaraţiile celorlalţi inculpaţi din prezenta cauza.

Instanţa de fond a considerat că deşi inculpaţii M.F. şi B.M.M.C. au declarat ca nu a participat la aceasta activitate, negând orice implicare a apelantului, apărarea consideră că mijloacele de proba au dovedit contrariul.

Apelanţii inculpaţi M.F. şi B.M.M.C., în dezvoltarea motivelor de apel, făcută oral, au susţinut că vizează reindividualizarea pedepsei, considerând că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de faptul că au recunoscut în totalitatea comiterea faptelor, apreciind că se pot aplica prevederile art. 74 lit. c) C. pen.

Consideră de asemenea că se putea face aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. în raport de atitudinea sinceră de care inculpaţii au dat dovadă atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de cercetare judecătorească.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul-inculpat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea prin decizia penală nr. 30/2013, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii M.F. şi B.M.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 439, din data de 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.M.

A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 439 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând în fond:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului I.M. pentru infracţiunea prevăzute de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen., de la 11 ani închisoare, la 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului I.M. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., a contopit, pedeapsa aplicată inc. M.F. în prezenta cauză, de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale cu: restul rămas neexecutat, de 5.075 de zile închisoare, după executarea pedepsei principale, din pedeapsa de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, aplicate prin sentinţa penală nr. 588 din 22 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin nerecurare, la 17 mai 2011, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5.075 de zile închisoare, pe care a sporit-o cu 765 de zile închisoare, urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 5.840 de zile, adică 16 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 39 C. pen., raportat la art. 36 alin. alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.F., perioada executată de la 09 august 2011 la zi. A înlăturat, din dispozitivul sentinţei penale apelate, dispoziţiile referitoare la deducerea deţinerii, pentru inc. M.F.

În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, aplicate inc. B.M.M.C. în prezenta cauză cu pedepsele de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, aplicate prin sentinţa penală nr. 588 din 22 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3044 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

A dedus, din durata pedepsei aplicate inc. B.M.M.C., durata reţinerii din data de 31 iulie 2008.

A dispus anularea M.E.PI emise, pentru inculpatul B.M.M.C., în baza sentinţei penale nr. 588 din 22 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi pentru inculpatul M.F. în baza sentinţei penale nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi a dispus emiterea de noi mandatelor de executare a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea specială a cantităţii de 5,03 grame heroină depusă la camera de corpuri delicte conform dovezii din 14 septembrie 2011. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, a obligat inculpaţii la prelevarea de probe biologice.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 383 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor I.M. şi B.M.M.C.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaţilor I.M. şi B.M.M.C., durata reţinerii şi arestării preventive din prezenta cauză de la 09 august 2011 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen., a obligat inculpaţii B.M.M.C. şi M.F. la plata a câte 600 de RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor din oficiu, de câte 300 de RON fiecare, au fost avansate din fondurile Ministerul Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu al inc, I.M., în cuantum de 200 de RON s-a avansat din fondurile Ministerul Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită, din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, rezultând că la data de 09 august 2011 inculpatul I.M. împreună cu coinculpatul M.F. (deţinut în Penitenciarul G.) au organizat preluarea şi transportarea în municipiul Bucureşti, a cantităţii de 989,7 grame heroină, prin intermediul coinculpatului B.M.M.C., iar acesta din urmă, la data de 01 aprilie 2011 prin intermediul coinculpatul I.R. a vândut colaboratorului cu nume de cod „T.I." cantitatea de 3,21 grame heroină.

Apărările inculpatului I.M. s-au referit la faptul că nici la dosarul de urmărire penală, nici la dosarul de fond nu sunt probe în sensul că acesta ar fi avut vreo participaţie, ca ar fi pregătit în vreun fel săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în sensul că acesta ştia doar că trebuie să ridice un colet, fără a cunoaşte care este conţinutul acestuia, ce anume trebuia să transporte. De asemenea acesta a susţinut că instanţa nu a analizat corect concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în faza cercetării judecătoreşti, care a arătat ca „este probabil ca vocea atribuită inculpatului să îi aparţină".

Curtea constată că, din probatoriu administrat în cauză rezultă împrejurarea că inculpatul I.M. cunoştea conţinutul pachetului ridicat de către inc. B.M.M.C. Astfel, acesta, la data de 09 august 2011 a purtat mai multe discuţii cu inculpatul M.F., aflat în penitenciar, prin care, acesta din urmă îndrumă pe coinculpatul I.M., aflat la firma de turism care realizase transportul împreună cu inculpatul B.M.M.C., ca acesta din urmă să se intereseze de pachetul venit din Turcia.

Insistenţa cu care inc. I.M. încearcă obţinerea de informaţii de la fratele său, inculpatul M.F. cu privire la conţinutul pachetului („Păi să spună ce şofer ce maşină (...) şi ce alimente fost!"), legătura de rudenie între cei doi inculpaţi care presupune o mai mare încredere între aceştia precum şi împrejurarea că inculpatul I.M. cunoştea că purta convorbirile telefonice cu inculpatul M.F. care se afla în penitenciar şi era puţin probabil să fie interesat de un pachet ce ar fi conţinut ketchup, sunt elemente de fapt care exclud posibilitatea ca inculpatul I.M. să nu fi cunoscut împrejurarea că în pachetul ce conţinea recipiente de ketchup, erau disimulate droguri de mare risc, respectiv heroină.

Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 este unul circumstanţiat, neputând fi decât o persoană implicată în traficul de droguri supuse controlului, în calitate de organizator, conducător sau finanţator.

În privinţa inculpaţilor I.M. şi M.F., instanţa de apel a constatat că aceştia au avut calitatea de organizatori ai traficului de droguri, în sensul că inculpatul M.F. a coordonat activitatea de transport a drogurilor, iar inculpatul I.M. a asigurat ridicarea pachetului ce conţinea heroină de către coinculpatul B.M.M.C., dar şi plata taxei suplimentare de transport.

Prin raportul de expertiză criminalistică din data de 11 iunie 2012, s-a concluzionat că, în condiţiile de zgomot şi distorsiuni prezente în înregistrările contestate, precum şi ale diferenţelor necontrolabile generate de stările fiziologice şi emoţionale în care au fost înregistrate vocile comparate - respectiv cele purtate la data de 09 august 2011 cu inculpatul M.F. - este probabil (o probabilitate predominantă) ca vocea atribuită numitului I.M. în înregistrările convorbirilor în litigiu să-i aparţină acestuia.

Concluziile raportului de expertiză care constată o probabilitate dominantă ca inculpatul să fi purtat acele convorbiri telefonice se coroborează cu împrejurarea că, în momentul purtării discuţiilor, acesta se afla împreună cu inculpatul B.M.M.C. la firma care a realizat transportul, astfel încât susţinerile inculpatului l.M. potrivit cărora telefonul de pe care s-au purtat convorbirile îi aparţinea inculpatului B.M.M.C., nu exclud posibilitatea ca aceste convorbiri să fi fost purtate de inculpatul I.M.

Astfel, instanţa de control judiciar nu va retine motivul de apel formulat de către apelantul inculpat I.M., privind împrejurarea că nu există fapta prevăzută de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi solicitarea de a fi achitat în conformitate cu art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât, în urma analizei probelor administrate, coroborate şi cu declaraţiile inculpatului a constatat existenta faptei de organizare a faptelor prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/200, dar şi vinovăţia acestuia în săvârşirea infracţiunilor, sub forma intenţiei directe.

În privinţa inculpaţilor M.F. şi B.M.M.C., instanţa, faţă de declaraţiile acestora de recunoaştere a săvârşirii faptelor (cu negarea participării şi a inculpatului I.M.), dar şi de mijloacele de probă administrate: declaraţiile coinculpaţilor I.R., D.C., C.V., K.O. date în faza de cercetare judecătorească, dar şi cele administrate în faza de urmărire penală: procesele-verbale de consemnare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpaţi, procese-verbale de supraveghere operativă, proces-verbal de depistare, declaraţii colaborator cu nume de cod „T.I.", rapoarte de constatare tehN.-ştiinţifică, constată că a fost dovedită săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în drept, faptele inculpaţilor I.M. şi M.F. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de organizare a faptelor prevăzute la art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, respectiv a traficului de droguri de mare risc, (heroină), prevăzute de art. 10 raportat la art, 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar faptele inculpatului B.M.M.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

În privinţa inculpatului M.F. a fost reţinută şi circumstanţa agravantă prevăzute de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/200, întrucât acesta a săvârşit infracţiunea într-un loc de detenţie, respectiv Penitenciarul G.

În mod corect instanţa de fond a constatat, de asemenea, că nu poate aplica procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen., în privinţa inculpaţilor M.F. şi I.M., întrucât aceştia nu au recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei. Astfel, instanţa nu poate considera o recunoaştere totală a faptelor a acestor inculpaţi, care au negat implicarea inculpatului I.M. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar acţiunile acestuia sunt în strânsă legătură cu cele ale celor doi coinculpaţi.

Curtea consideră întemeiate motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, referitoare la nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului M.F., nefiind în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) C. pen., precum şi la omisiunea instanţei de a contopi, în privinţa inculpatului B.M.M.C. pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 588 din 22 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Astfel, inculpatul M.F. a săvârşit infracţiunea ce face obiectul prezentei cauzei, în condiţiile recidivei postcondamnatorii, prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., în timpul executării pedepsei de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi până la considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, aplicate prin sentinţa penală nr. 588 din 22 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin nerecurare, la 17 mai 2011.

Potrivit art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., în cazul recidivei postcondamnatorii, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc, iar dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.

Astfel, în ceea ce priveşte pedeapsa de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a fost executată în parte, instanţa, trebuia să contopească restul rămas neexecutat, calculat la data săvârşirii faptei (şi nu la data pronunţării, cum se specifică în motivele de apel ale parchetului) - care este de 5075 de zile închisoare, având în vedere perioadele ce trebuie deduse, respectiv durata prevenţiei - reţinerile din datele de 26 octombrie 2006 şi 31 iulie 2008 şi durata arestării de la 02 august 2005 la 28 septembrie 2005, dar şi perioada deja executată, de la 01 septembrie 2009 la data săvârşirii prezentei fapte la 09 august 2011.

Pentru pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, aplicate prin sentinţa penală nr. 588 din 22 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin nerecurare, la 17 mai 2011, instanţa constată că acesta nu a fost executată nici în parte, urmând a fi aplicabile prevederile art. 39 alin. (1) C. pen. În ceea ce priveşte perioadele deduse din durata executării pedepsei de 5 ani închisoare, Curtea constată că acestea sunt cele deduse deja prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2919 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, avute în vedere la calcularea restului rămas neexecutat.

În privinţa inculpatului B.M.M.C., Curtea constată că acesta a săvârşit fapta ce constituie obiectul prezentei cauze, la data de 09 august 2011, înainte de rămânerea definitivă a pedepsei de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, aplicate prin sentinţa penală nr. 588 din 22 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3044 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea are în vedere decizia nr. 70/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat, în soluţionarea recursului în interesul legii, obligatoriu potrivit art. 414³ C. proc. pen., că instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către primă instanţă.

Pe de altă parte, din considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus amintite, se arată că atât timp cât examinarea cauzei de către instanţa de control judiciar, în cadrul operaţiunii de rejudecare, nu poate depăşi ceea ce a constituit obiectul judecăţii anterioare, finalizată prin hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac, pentru ca un atare procedeu ar echivala cu o extindere nejustificata a competenţei sale funcţionale, înseamnă că nu este posibilă nici efectuarea, de către acea instanţa, a contopirii pedepsei stabilite în cauza la care se refera calea de atac cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care condamnarea este definitiva, decât dacă prima instanţă însăşi a dispus contopirea sau dacă, fiind legal investită, a omis să se pronunţe în aceasta privinţă.

Or, instanţa de fond a fost investită cu realizarea contopirii, existând la dosarul cauzei fişa de cazier a inculpatului B.M.M.C., în care se afla înscrisă condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, aplicate prin sentinţa penală nr. 588 din 22 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3044 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind deci posibilă realizarea contopirii de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte motivul de apel privind pedepsei aplicate inculpaţilor, sub aspectul cuantumului, invocate atât de inculpaţi cât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptelor săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, de persoana fiecărui inculpat şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea, precum şi limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea dedusă judecăţii, modalitatea de săvârşire a faptei, dar şi persoana apelantului - inculpat.

Curtea apreciază, în privinţa inculpatului I.M. că, prin reţinerea în beneficiul inculpatului a circumstanţei atenuante, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, se poate reţine de către instanţă conduita sa bună înainte de săvârşirea infracţiunii, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special. Instanţa de apel apreciază un cuantum al pedepsei de 8 ani închisoare şi stabilirea unei pedepse complementare a interzicerii drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale, ţinând cont şi de criteriile generale de individualizare a pedepsi, stabilite de art. 72 C. pen., ca fiind pe deplin justificat, stabilirea pedepsei într-un cuantum mai mic decât cel stabilit de instanţa de fond fiind în măsură de a îndeplini, potrivit art. 52 C. pen., scopul pedepsei aplicate.

Pentru inculpaţii M.F. şi B.M.M.C., instanţa de apel a constatat că pedepsele aplicate - de 13, respectiv 11 ani - sunt în mod temeinic individualizate şi reflectă gradul de pericol social al faptelor săvârşite - vizând droguri de mare risc, în cantitate de aproximativ 1 kg de heroină, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, recidivist - inculpatul M.F. sau suferind o altă condamnare - inculpatul B.M.M.C., pentru săvârşirea aceluiaşi gen de fapte, vizând droguri.

Curtea a constatat că, într-adevăr instanţa de fond a omis a confisca specială a cantităţii de 5,03 grame heroină depusă la camera de corpuri delicte conform dovezii din 14 septembrie 2011, rămasă după expertizarea substanţei şi a obliga inculpaţii la prelevarea de probe biologice şi a dispus în consecinţă.

Împotriva deciziei penale nr. 30, din data de 06 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs inculpaţii I.M., B.M.M.C., M.F.

În recursul inculpatului I.M., se solicită admiterea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Se arată că, din probele administrate în cauză nu rezultă că s-ar face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute, neexistând nicio probă din care să rezulte că ar fi cel care, din penitenciar, a organizat şi a iniţiat grupul care s-a ocupat de trafic de droguri. De asemenea, se apreciază că din conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice nu rezultă că ar fi săvârşit fapta.

În subsidiar, se solicită admiterea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., precum şi achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu a avut cunoştinţă de conţinutul respectivelor pachete.

În recursul inculpatului B.M.M.C. se invocă art. 385 alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., arătând că nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen. În acest sens, se precizează că a recunoscut săvârşirea faptelor, atât cea din 1 aprilie 2011, cât şi cea din 9 august 2011, în legătură cu care a declarat că ştia că ridică un colet ce conţine droguri.

În recursul inculpatului M.F., se invocă o greşită individualizare a pedepsei, deoarece instanţa de fond şi cea de apel nu au reţinut aplicarea art. 320 C. proc. pen.

Cu privire la aceste dispoziţii normative, apărătorul apreciază că legiuitorul impune ca făptuitorul să îşi recunoască participarea la săvârşirea infracţiunii, rară însă a putea recunoaşte şi faptele celorlalţi participanţi. În acest sens, se arată că inculpatul M.F. a recunoscut că a săvârşit fapta împreună cu inculpatul B.M.M.C., însă fără a putea preciza participarea inculpatului I.M., aspecte care nu ar putea conduce la înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen.

Analizând recursurile declarate instanţa în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen. instanţa urmează să le respingă ca nefondate pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţei pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Cazul de casare a fost invocat de către I.M. care s-a apărat afirmând că nu a săvârşit fapta şi a solicitat achitarea conform art. 10 lit. c) C. proc. pen. (nu este autorul faptelor) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. (nu a avut cunoştinţă de conţinutul pachetelor). Ambele critici sunt nefondate.

Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond, şi nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente şi utile sau din inteipretarea unor probe.

Instanţa de recurs apreciază că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe, având în vedere că soluţia de condamnare decurge din declaraţiile inculpaţilor B. şi M., precum şi succesiunea faptelor pentru care este acuzat I.M.

Instanţa de apel şi cea de fond, ale căror hotărâri sunt criticate în motivele de recurs, au analizat infracţiunea pentru care este acuzat I. conform rechizitoriului, dar şi apărarea referitoare la inexistenţa infracţiunilor.

Declaraţiile inculpaţilor M.F. şi B.M.M.C. din faza de cercetare judecătorească sunt în sensul recunoaşterii propriei vinovăţii pentru traficul de droguri, cu excluderea contribuţiei lui I.M. la organizarea actelor de trafic de droguri. Această variantă a apărării este infirmată de probele din dosar. Astfel, fratele lui I.M., M.F., în timp ce se afla în penitenciar a discutat cu un deţinut turc despre preluarea unui pachet cu droguri. B.M.M.C. a fost condus cu autoturismul propriu, la locul de unde trebuiau preluate drogurile, de I.M. care fa şi plătit pentru ridicarea coletului. În timp ce se căuta coletul respectiv la firma de transport, I.M. a vorbit la telefon cu fratele său M.F. (care însă a negat că ar fi cunoscut cu cine a discutat la telefon) despre preluarea pachetului. După preluarea pachetului cu droguri, I.M. l-a lăsat să folosească autoturismul său pe B.M.M.C. (care a transportat drogurile), iar el însuşi a preferat să meargă cu mijloacele de transport în comun.

M.F. a arătat: „cunosc motivul pentru care am fost trimis în judecată, însă recunosc parţial cele reţinute în sarcina mea, întrucât eu cred că procurorul de caz nu a reţinut întreaga situaţie de fapt, care în realitate se prezintă astfel: în data de 06 august 2011 în timp ce mă aflam în executarea pedepsei la Penitenciarul G., am vorbit cu un alt deţinut turc, care se afla închis în camera 206, cu ocazia plimbării noastre în curtea penitenciarului, despre preluarea unui colet de la sediul unei firme despre care eu ştiam ca acesta conţine droguri şi în acest scop l-am desemnat pe inculpatul B.M.M.C. să îl ridice, sens în care am luat legătura cu acesta telefonic şi i-am spus să meargă la sediul firmei să-l ridice, firma nou înfiinţată, numitul K.O. că nu vor fi probleme la ridicarea coletului.

Pe data de 09 august 2011 l-am sunat pe inculpatul B.M.M.C. însă nu am apucat sa vorbesc cu acesta pentiu ca deja fuseseră reţinuţi. Coletul trebuia să ajungă undeva în zona pieţei R. la numita N., o persoană de sex feminin, nume pe care l-am adus la cunoştinţa şi d-nei procuror, însă evident că coletul nu a mai ajuns. În raport de cele relatate mai sus, eu consider coordonatorul şi organizatorul acestei activităţi ca fiind cetăţeanul turc.

Recunosc că şi eu am fost implicat în această activitate la spusele cetăţeanului turc. Iniţial cantitatea de droguri, am stabilit împreună cu cetăţeanul turc că urma să fie vândută, însă ulterior acesta s-a răzgândit şi mi-a spus că marfa trebuie să ajungă la o persoana de sex feminin N. Cu privire la această ultimă variantă eu stabilisem cu cetăţeanul turc ca după înmânarea coletului acestei persoane, inculpatul B.M.M.C. să primească o sumă de bani, înjur de 30 - 40 mii ROL, pentru sine şi droguri pentru consum.

Iniţial stabilisem ca eu împreună cu inculpatul B.M.M.C. după ce acesta le vindea, să îi dăm numitului K.O., 15 - 20 mii de euro, iar noi să ne păstram restul de bani. Insă ulterior s-a aplicat planul doi cel cu persoana de sex feminin N., urmând ca inculpatul B.M.M.C. să păstreze 30 - 40 mii ROL plus droguri pentru consum. Eu urma să beneficiez în urma vânzării de 3 - 4 mii de euro. Nu ştiu de ce s-a schimbat planul ulterior. În consecinţă, recunosc în totalitate acuzaţia care mi se aduce prin rechizitoriu."

B.M.M.C. a recunoscut, de asemenea traficul de droguri: „Cunosc motivul pentru care am fost trimis în judecata şi arăt că în data de 09 august 2011, m-am deplasat la firma V., de unde ştiam ca trebuie să ridic un colet în care se afla droguri, în nişte recipiente de ketchup însă după ce le-am ridicat am fost oprit de organul de politie, fiind reţinut. L-am rugat pe inculpatul I.M. să mă transporte până la acel loc, cu autoturismul său, însă acesta nu a cunoscut motivul deplasării mele.

Recunosc şi fapta din data de 01 aprilie 2011. Arăt că inculpatul I.M. nu ştia de existenţa conţinutului coletului şi nici nu m-a însoţit în sediul firmei. Arăt că eu am vorbit la telefon cu inculpatul M.F. care mi-a spus sediul firmei unde trebuia să mă deplasez să ridic coletul. Telefonul şi numărul de telefon îmi aparţineau. Arat că inc. I.M. a plecat împreună cu copilul său la tramvai înainte de a mă întoarce eu din sediul firmei, rămânând ca autoturismul să fie condus de I.N.

Arăt că am fost sunat din Turcia de către un cetăţean care vorbea limba română şi care mi-a dat instrucţiunile necesare în vederea conţinutului coletului, aşadar eu am înţeles ce va conţine acel colet.

Urma ca eu sa duc coletul în piaţa R. la o domnişoara N., care urma sa îmi plătească contravaloarea banilor în droguri, urmând să primesc în jur de 50 de grame de droguri, lucru care mie mi-a convenit fiind un consumator de aproximativ 16 ani."

Apărarea inculpatului I.M. a fost: „cunosc motivul pentru care am fost trimis în judecată însă nu recunosc infracţiunea reţinute în sarcina mea, întrucât, deşi am condus pe inculpatul B.M.M.C. cu autoturismul până la firma respectivă, eu am ştiut doar că acel colet conţine mâncare, aşa cum adusese la cunoştinţa inculpatul.

În timp ce inculpatul B.M.M.C. se afla în sediul firmei, a sunat inculpatul M.F. şi am răspuns eu la acel telefon spunându-i ca inculpatul B.M.M.C. nu a ridicat nici un colet.

Iniţial ne-am dus la o firma pe str. VI., însă acolo nu era nici un colet, astfel că ne-am dus la o altă firmă tot pe str. VI., însă nici aici nu era nici un colet, aşa ca ne-am îndreptat către P. şi aici i s-a spus să vină la ora 4 când vine şoferul.

Am auzit o convorbire telefonica între inculpatul B.M.M.C. şi o altă persoană în cadrul căreia inculpatul B.M.M.C. îi spunea persoanei din urmă că atunci când va ridica acel colet o va suna să îi spună unde să îi ducă. Inculpatul B.M.M.C. mi-a spus că acel colet îl va da unei persoane care era arestată cu fratele meu.

Eu nu i-am dat inculpatului B.M.M.C. decât suma de 50 ron pentru a cumpăra ţigări, însă fiul meu I.N. i-a dat inculpatului B.M.M.C. suma de 50 ron cu titlu de împrumut. Nu este adevărat că eu i-am dat inculpatului B.M.M.C. suma de 50 ron pentru a plăti restul sumei în vederea ridicării coletului, în consecinţă eu nu am plătit acea taxă suplimentară pentru ridicarea coletului.

Eu nu cunosc cine era deţinutul către care se ducea acel colet, B.M.M.C. îi cunoştea. Eu m-am implicat în aceasta activitate pentru a face un bine celui care era în puşcărie şi beneficia de colet. Arăt că niciodată nu am discutat cu inculpatul M.F. despre faptul de a ridica eu coletul. Arăt că eu nu cunosc această discuţie telefonică transcrisă din rechizitoriu asupra căreia am fost întrebat de organul judiciar la termenul de astăzi. De aceea eu arăt ca multe convorbiri din cuprinsul rechizitoriului nu îmi aparţin. Arăt că M.F. este fratele meu.

Nicio clipă nu mi-am pus problema ca acel colet ar conţine substanţe interzise. Cunoşteam faptul că fratele meu se afla în executarea pedepse pentru trafic de droguri, dar nu m-am gândit niciodată că fratele meu m-ar putea implica intr-o asemenea activitate".

Referitor la apărările inculpatului I.M., audiat la data de 25 ianuarie 2012, M.F. a declarat că a vorbit la telefon despre colet, dar nu a ştiut că vorbeşte cu fratele său I.M.: „Arat că inculpatul I.M. nu are nicio implicare în această activitate infracţională, dovadă că i-am spus inculpatului B.M.M.C. ce are de făcut, pe care l-am şi trimis să ridice coletul. Am vorbit anterior cu inculpatul I.M., respectiv în datele de 08-09 august şi l-am cerut la telefon pe inculpatul lui B.M.M.C., aparat care aparţine acestui inculpat din urmă.

Nu am discutat cu inculpatul I.M. despre nici un colet şi în consecinţă nici de conţinutul acestuia, de altfel numitului K.O., i-am dat numărul de telefon al inculpatului B.M.M.C.

Deşi din conţinutul convorbirilor telefonice reiese că eu am vorbit cu inculpatul I.M., despre un colet, totuşi aşa cum am arătat şi în faţa procurorului, susţin şi astăzi în instanţă, faptul că, din cauza zgomotului, nu mi-am dat seama cu cine am vorbit. Eu nu am audiat convorbirile telefonice înregistrate, însă din punctul meu de vedere, oricum nu mai avea rost această activitate, întrucât eu mi-am recunoscut activitatea."

Declaraţiile inculpatului I.M. sunt infirmate de trecutul său infracţional care atestă implicarea în trafic de droguri şi de convorbirile purtate între l. şi ceilalţi inculpaţi care confirmă continuarea activităţii infracţionale.

Instanţa de fond reţine că inculpatul I.M. a mai fost cercetat şi în dosarul cu nr. 1053/D/P/2011, pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni. Deşi inculpaţii I.M., M.F. şi B.M.M.C. au negat sau nu au recunoscut in totalitate traseul activităţii infracţionale din data menţionata mai sus, totuşi următoarele mijloace de probă contrazic susţinerile acestora şi confirma vinovăţia acestora în săvârşirea faptelor reţinute in sarcina lor.

a) La data de 09 august 2011, ora 08:23:15 inculpatul I.M. poartă o discuţie telefonică cu o persoană care nu a fost identificată, acesta îndrumându-l să meargă la autogara F., după cum urmează: " I.M.: Da?Domnu: La V.. I.M.: V.. Bine. mă.DovnxwA.: Bine, bossule meu, hai!" După câteva minute acelaşi interlocutor îi trimite inculpatului I.M. un SMS cu următorul conţinut: „Coletu e cu mankare".

b) Din discuţia telefonică din data de 09 august 2011 ora 09:00:24 rezultă că inculpatul I.M. s-a deplasat la „V.", însă coletul nu se afla acolo, după cum urmează: Domnul: Alo! I.M.: Ce faci, mă? Domnul: Ce-ai făcut? I.M.: Băi, nene.l Nu e! Ce a...?! Am fost acolo, nu e. Domnul: Bine mă, staipuţin, că te sun in două minute. da?! I.M.: Hai!

c) După câteva minute, respectiv la ora 09:03:07 inculpatul I.M. poartă o nouă discuţie telefonică cu inculpatul M.F., cu privire la coletul ce urma să îl ridice primul dintre aceştia, după cum urmează: I.M.: Da, mă! M.F.: Zice ăştia d-aici că n-are cum., trebuie să fie /I.M.: Păi, Cu ce maşină a venit, mă. frate? Ce şofer, întreabă! M.F.: Stai, că-l întreb acuma (...) Da acolo trebuie să fie, aşa mi-a zis şi-acuma. I.M.: Păi (...) M.F.: Ă? I.M.: Păi, să spună ce şofer, ce maşină, măi M.F.: Aha. I.M.: Şi ce alimente fost. M.F.: Aha. Hai! I.M.: Hai, bine".

d) La ora 09:05:46 coinculpatul M.F. îi comunică următoarele detalii: I.M.: Zi, ce zic? M.F.: Ce să zici? Un colet cu mâncare, mă (...) I.M.: A?/ M.F.: E colet cu mâncare, mă. I.M.: Da, mă, dar tre" să ştie ce maşină, mă, frate, că, uite, sunt iar în fată, aicea. Şi ce şofer? Uite, îmi pune întrebări. M.F. se adresează unei alte persoane aflată în proximitatea sa. Cu următoarea replică: "Auzi, întreabă cu ce maşină şi cu ce şofer, că nu ştie. ", apoi reia discuţia cu I.M. / M.F.: Nu ştie nici el. I.M.: Se duce iară, îl trimit iar, da" nu i le dă. M.F.: Cu maşina de ieri, auzi. I.M.: Maşina de /<?/7? M.F. Da. Da. I.M.: Şi ce şofer? M.F: Păi, Nu ştie. De unde dracu să ştie? I.M.: II trimet iar. D.: Bine.

e) La ora 09:16:18 între inculpaţii I.M., M.F. şi B.M.M.C. are loc o discuţie telefonică din care rezultă că acesta din urmă, la indicaţiile primilor doi inculpaţi urma ca în aceiaşi zi după ora 16:00, să ridice coletul în discuţie, după cum urmează: I.M.: Da, mă. M.F.: Ce-ai făcut? I.M.: Nimic. M.F.: Nu e, ă? I.M.: Nu e, frate. Nu e, uite, zice că n-a venit nici o maşină. M.F.: îfim. I.M.: Mai insistă şi mă duc după patru. M.F.: Ce PLM.: Să mă duc după patru, insistă.

Discuţia continuă intre inculpaţii B.M.M.C. şi M.F.: Gogule! M.F.: E? B.M.M.C.: Să-l întreb p-ăla sigur, să-ţi spună ce alimente este, mânca-ţi-aş, ...(trivialităţi) Şi, dacă (...) M.F.: Mâncare, mâncare, mă, nene, mâncare B.M.M.C.: Mâncare, mâncare, mâncare, mâncare, am înţeles! Da" ce? Conserve, carne, ce fel de (...)? M.F.: Gudem, d-astea, mo/ B.M.M.C.: A, gudem, d-astea, păi, zi, mă, aşa, mă! /i/?a .M.F.: Da, şi spui că ...(neinteligibil-n.i.) pentru unu", ştii duci la pachet aici. B.M.M.C. Da, Da, da. M.F.: Do. B.M.M.C.: Deci, gudem, d-astea, ă M.F.: Da. B.M.M.C.: Şi ştie, cumva, maşina, ce maşină? Sau indicativ, are vreun indicativ maşina? N[mui Florin: Nu ştie. Nu, nu, m/ B.M.M.C.: Că eu i-am spus: maşina de ieri, şi a zis că nu a avut nici un bagaj, ieri. M.F.: Ihm B.M.M.C.: Ai înţeles? M.F.: N-a lăsat nimic pe numele tău. B.M.M.C. Da, da. Mi-a zis să vin după patru, că e posibil să fie la şofer şi ăla aplecat la Vâlcea şi după ora patru vine.

M.F. se adresează unei persoane aflată în proximitatea sa, cu replica: "Auzi, poa" să vină după patru, că şoferul e la Vâlcea şi vine după patru." apoi continuând discuţia cu B.M.M.C. / M.F.: Mai du-te odată, vezi ce mai zice/ B.M.M.C.: Băi. deci: V. M.F.: V. B.M.M.C. M.M.C: Da, mă, asta e. Ce să zic. mă, ...(trivialităţi - n.l.)! sau, să mă duc după patru, ce zici? Că aşa multe drumuri (...) M.F.: Ia, stai puţin. M.F. se adresează unei persoane aflată in proximitatea sa, cu replica: „Auzi? Să se ducă după patru, ce zici?", apoi continuând discuţia cu B.M.M.C. M.F. Auzi mă, dacă e pungi, orice e pe numele tău, colet, pungi, ce e! Ia mai întreabă odată B.M.M.C.: Am înţeles, da" dacă femeia mi-a spus în felul următor: că n-a lăsat nimica. M.F. se adresează unei persoane aflată in proximitatea sa, cu replica „Că nu e nimic pe numele lui, auzi!" apoi continuă discuţia cu B.M.M.C.: Nu a lăsat, mi-a zis aşa, în felul următor, ascultă-mă! A zis în felul următor: că e posibil să le fi uitat şoferul să le lase şi ăla e plecat la Vâlcea. Să vin după ora patru, că sigur e la el. Ai înţeles? A şi sunat, a sunat în faţa mea. Ai înţeles? MY\i3. Florin: Auzi? După patru, încearcă după patru. B.M.M.C.: Da, mă duc după patru, ce, asta e. M.F.: Hai, bine, vezi că îmi sting ăsta, băi B.M.M.C.: Şi mai... Să mai insiste, să mai întrebe, să sune, să mai... M.F.: Da, mă, vă dau eu pe la unşpe" vă dau, unşpe" şi ceva.

f) Din discuţia telefonică purtată în aceiaşi zi la ora 15:45:50 rezultă că inculpatul I.M. s-a deplasat la firma de transport pentru a ridica coletul, cupă cum urmează: I.M.: Da. M.F.: Ce-ai făcut mă? I.M: Ce dracu să fac? Acuma să vedem. M.F.: M-ai sunat? I.M.: Nu, acuma ne ducem să vedem. E patru,m/?M.F.: E fără zece, fără un sfert. I.M.: Fără zece? M.F.: Da. I.M.: Mai stăm un pic (...) M.F.: Fără un sfert. I.M.: ...Pân" la patru. Să se facă patru. M.F.: Ihm. Păi, nu mai îl lua p-ăsta. Du-te /«/I.M.: /I?M.F.: Du-te tu, mtf I.M.: Da. Bine, mă."

Faţă de cele ce preced criticile recurentului

I. În sensul existenţei unei grave erori de fapt sunt nefondate.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337 C. proc. pen.

Cazul de casare a fost invocat de către I.M., care a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

I.M. a fost trimis în judecată şi a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Conform art. 10 din Legea nr. 143/2000, organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.

Conform art. 2 din Legea nr. 143/2000:

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 presupun ca acuzarea să dovedească:

a) existenţa unei activităţi de organizare. Legea nu cere o anumită formă de organizare a activităţii, fiind suficient ca persoana acuzată să fi contribuit la pregătirea faptei, luând orice măsuri pentru coordonarea acţiunilor, orientăndu-se după un plan, aranjând activităţile astfel încât să fie atins scopul dorit:

b) organizarea să privească producerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc;

c) faptul că inculpatul a cunoscut că actele sale sunt destinate să ajute producerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc.

În speţă probatoriul a dovedit faptul că:

- inculpatul I. a discutat despre livrarea unui colet cu M.F. aflat în penitenciar;

- inculpatul l-a cooptat pe B.M.M.C. pe care l-a plătit pentru a ridica un colet transportat printr-o firmă de curierat;

- interceptările au confirmat şase discuţii telefonice între inculpaţi cu privire la ridicarea coletului.

Inculpatul I.M. s-a apărat arătând că nu a ştiut că urma să ridice droguri şi că ştia că urma să fie un colet cu mâncare. Apărarea inculpatului este infirmată atât numărul de convorbiri telefonice (şase convorbiri telefonice într-o perioadă scurtă de timp) cât şi faptul că în discuţiile telefonice se vorbeşte despre gudem, iar în audieri a declarat că era vorba despre borcane cu ketchup, de faptul că s-au deplasat în mod repetat pentru a ridica un colet care, conform apărării, avea o valoare redusă şi conţinea mâncare pe care o puteau găsi şi în România, de faptul că acel colet care, conform apărării, conţinea mâncare, nu a fost trimis direct celui care era destinatar, respectiv nu a fost trimis în penitenciar şi a fost aşteptat mai multe ore de către inculpaţi fiind căutat la mai multe sedii ale firmei de curierat.

Faţă de cele ce preced criticile recurentului în senul lipsei elementelor constitutive sunt nefondate.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17² C. proc. pen. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Inculpaţii B.M.M.C. şi M.F. au invocat greşita aplicare a legii cu privire la faptul că deşi au recunoscut faptele instanţa nu a făcut aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

Apărările inculpaţilor nu sunt susţinute de probe.

Având ca titlu marginal, judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, art. 320¹ C. proc. pen. prevede că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic ca recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cazul aplicării acestei proceduri instanţa pronunţă condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

Procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdusă prin Legea nr. 202/2010, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu. Inculpatul trebuie să declare înainte de începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte în totalitate fapta/faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi că nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acel termen de judecată. Inculpatul trebuie să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Aplicarea procedurii simplificate presupune ca persoanele audiate să recunoască faptele pentru care sunt acuzate; astfel cum sunt descrise în rechizitoriu. Instanţa de judecată, atunci când apreciază asupra incidenţei procedurii recunoaşterii vinovăţiei, verifică existenţa unei concordanţe depline intre acuzaţiile formulate şi declaraţiile inculpaţilor. Instanţa nu se rezumă la a verifica dacă inculpaţii recunosc încadrarea juridică dată faptei. Verificarea instanţei presupune o analiză a acuzaţiei, respectiv a faptelor susceptibile să producă consecinţe juridice asupra situaţiei persoanei trimise în judecată. Instanţa va aplica procedura simplificată atunci când sunt recunoscute faptele proprii. Neconcordanţele între faptele proprii pentru care sunt acuzaţi şi faptele recunoscute de către inculpaţi exclud aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 C. proc. pen., cercetarea judecătorească urmând să stabilească adevărata situaţie de fapt.

În cauza de faţă critica este nefondată având în vedere că inculpaţii nu au recunoscut faptele pentru care au fost acuzaţi aşa cum sunt descrise în actul de acuzare. Inculpaţii B.M.M.C. şi M.F. au negat asocierea cu I.M. Faptul că I.M. a reprezentat elementul de legătură între M.F. aflat în penitenciar şi B.M.M.C. cel care a ridicat coletul, reprezintă acuzaţia descrisă în actul de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi fiind, preluată în Rechizitoriu, producând consecinţe asupra încadrării juridice a faptelor proprii pentru care cei doi au fost trimişi în judecată.

În mod corect instanţele au constatat că, în raport de modul în care au fost formulate acuzaţiile, nici inculpatul M.F., nici inculpatul B.M.M.C. nu beneficiază de procedura simplificată, deoarece niciunul nu a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise acuzaţiile în rechizitoriu, excluzând un element important al acuzării şi anume coordonarea faptelor proprii de către I.M.

Astfel în rechizitoriu, M.F. este acuzat pentru că în data de 09 august 2011 împreună cu inculpatul I.M. a organizat preluarea şi transportarea în municipiul Bucureşti, a cantităţii de 989,7 grame heroină, activitate infracţională adusă la îndeplinire de coinculpatul B.M.M.C. Audiat în faţa instanţei de fond inculpatul a prezenta o altă versiune a faptelor negând asocierea sa cu I.M.

B.M.M.C. zis „B.", a fost acuzat în rechizitoriu pentru faptul că:

În data de 01 aprilie 2011 prin intermediul coinculpatul I.R. a vândut colaboratorului cu nume de cod „T.I." cantitatea de 3,21 grame heroină;

În 09 august 2011, sub coordonarea coinculpaţilor I.M. şi M.F. s-a deplasat la firma de transport „V." situată în sectorul 4, de unde a ridicat un colet (expediat din Turcia), în care s-a aflat disimulată cantitatea de 989,7 grame heroină, drog de mare risc disimulat în recipiente de ketchup.

Audiat în faţa instanţei de fond inculpatul a prezenta o altă versiune a faptelor negând asocierea sa cu I.M.

Faţă de cele ce preced soluţia instanţei de fond şi a celei de apel cu privire la refuzul de a aplica art. 320 alin. (7) C. proc. pen., este justificată, nefiind vorba de o recunoaştere totală a faptelor reţinute.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14C. proc. pen. când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72. C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare a fost invocat de către M.F. Critica este nefondată având în vedere că inculpatul a organizat infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în timp ce se afla în penitenciar în executarea unei pedepse. Pentru inculpatul M.F. instanţa de apel a constatat că pedeapsa aplicată - de 13 ani - sunt în mod temeinic individualizate şi reflectă gradul de pericol social al faptelor săvârşite - vizând droguri de mare risc, în cantitate de aproximativ 1 kg de heroină, dar şi circumstanţele personale, inc. M.F. fiind recidivist.

Instanţa de recurs constată că nu au fost administrate probe de natură să infirme susţinerile instanţei de apel cu privire la circumstanţele personale ale recurentului. Inculpatul M.F. a săvârşit infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze, în condiţiile recidivei postcondamnatorii, prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., în timpul executării pedepsei de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi până la considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale, aplicate prin sentinţa penală nr. 588 din 22 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin nerecurare, la 17 mai 2011.

Sunt de natură a susţine sancţiunea aplicată atât faptul că inculpatul a organizat traficul de droguri în timp ce se afla în penitenciarul G., cât şi cantitatea de droguri traficată, 989,7 grame heroină.

În condiţiile pedepsei aplicate inculpatului, acesta are posibilitatea liberării condiţionate, după 10 ani şi 8 luni de detenţie, nefiind obligatoriu să execute în integralitate pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare.

Pedeapsa rezultantă de 16 ani este consecinţa aplicării unui spor la pedeapsa cea mai grea de 5075 zile. În ceea ce priveşte sporul aplicat acesta este un echivalent al pedepselor de cinci ani respectiv 13 ani care nu se mai execută, ca urmare a contopirii lor cu sancţiunea de cea mai grea de 5075 zile.

După ce a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care depăşeşte 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin două treimi din durata pedepsei când aceasta depăşeşte 10 ani şi anume 10 ani şi 8 luni pentru cauza de faţă.

Apreciind criticile ca nefondate, va face aplicarea art. 191 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.M., B.M.M.C. şi M.F. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 06 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor I.M. şi B.M.M.C. timpul reţinerii şi arestării preventive de la 09 august 2011 la 17 septembrie 2013.

Constată că recurentul inculpat M.F. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 500 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2720/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2783/2013. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2615/2013. Penal. Infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2622/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2629/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2720/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2783/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2787/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2792/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2796/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs