ICCJ. Decizia nr. 2787/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2787/2013
Dosar nr.6122/2/2013
Şedinţa publică din 19 septembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin adresa nr. 1980/H-5/2013, înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 10 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 16 mai 2011 de către autorităţile judiciare din Italia, faţă de numita M.G.
În cuprinsul sesizării, s-a arătat că mandatul a fost emis pentru săvârşirea infracţiunii de răpire de minori, mandat transmis prin semnalarea introdusă prin Sistemul Informatic Schengen, iar în data de 10 septembrie 2013 împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o durată de 24 ore.
În conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată, s-a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european de arestare şi care a relatat că are cunoştinţă despre fapta imputată de statul emitent al mandatului european de arestare.
Faţă de cele reţinute, s-au constatat îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art. 103 alin. (7) din legea de mai sus.
Mandatul european de arestare, emis la data de 16 mai 2011, de către autorităţile judiciare italiene împotriva cetăţeanului român M.G. reţine, ca situaţie de fapt, împrejurarea că, persoana solicitată a răpit pe fiicele sale X şi Y, custodia acestora fiind acordată municipalităţii Milano. Acestea erau plasate în centrul numit „A.” printr-un ordin de către Tribunalul din Milano, secţia a IX-a civilă. Cele două minore au fost aduse în România împotriva voinţei tatălui lor care avea autoritatea parentală.
Potrivit C. pen. italian, fapta constituie infracţiunea prevăzută art. 81, art. 574 bis C. pen. italian.
Prin sentinţa penală nr. 388 din 11 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 16 mai 2011 de către Curtea din Milano, Italia, pe numele persoanei solicitate M.G.
S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile italiene, cu respectarea regulii specialităţii şi a condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa împotriva acesteia o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 29 zile, respectiv de la 11 septembrie 2013 la 9 octombrie 2013, inclusiv.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută 24 ore, de la 10 septembrie 2013, ora 11:45, prin ordonanţa nr. 70 din 10 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 modificată şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 din legea de mai sus.
De asemenea, a constatat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, în sensul că semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare.
Astfel, mandatul european de arestare a fost emis, la data de 16 mai 2011, de către Curtea din Milano.
Infracţiunea pentru care se solicită predarea persoanei solicitate este prevăzută de art 81, art. 574 bis C. pen. italian.
Această infracţiune, indicată în cuprinsul mandatului european de arestare, este dintre cele prevăzute la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru care nu este necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.
Totodată, Curtea a ţinut cont de faptul că mandatul european de arestare se soluţionează şi se execută, în regim de urgenţă, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că audierea persoanei solicitate, când nu consimt la predare, este limitată la două aspecte, respectiv, motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare şi eventualele obiecţii privind identitatea, astfel cum prevede art. 103 alin. (7) din aceeaşi lege.
Referitor la cerinţele reglementate de art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea a reţinut că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni, în ceea ce priveşte identitatea.
Curtea a ţinut seama de poziţia exprimată de către persoana solicitată cu ocazia audierii sale, acesta menţionând că nu este de acord cu predarea sa în Italia.
Instanţa a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunţat şi de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.
Faţă de cele arătate, s-a dat eficienţă juridică opoziţiei la predare, constând în acordarea dreptului la recurs prevăzut de art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prezenta hotărâre nefiind definitivă la data pronunţării, în lipsa consimţământului persoanei solicitate.
Tot în spiritul respectării drepturilor persoanei solicitate, Curtea a dispus predarea persoanei solicitate cu respectarea regulii specialităţii.
Pentru considerentele expuse, constatând îndeplinite cerinţele legale mai sus enunţate, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitată M.G. către Autorităţile Judiciare din Italia, cu respectarea regulii specialităţii, în vederea efectuării urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de răpire de minori.
A dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la 11 septembrie 2013 până la 9 octombrie 2013, inclusiv.
În temeiul art. 8 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi persoana solicitată M.G., ambele părţi criticând-o prin aceea că în mod greşit s-a emis dispoziţia de punere în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate, având în vedere că la dosar nu a fost depus originalul mandatului european de arestare.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că recursurile declarate sunt nefondate.
Se constată că împotriva persoanei solicitate M.G. a fost emis un mandat european de arestare la data de 16 mai 2011 de către Instanţa de drept comun din Milano, reţinându-se în sarcina acesteia că a răpit pe fiicele sale X şi Y, aflate în custodia municipalităţii Milano. Acestea erau plasate în centrul numit „ A.” printr-un ordin de către Tribunalul din Milano, secţia a IX-a civilă. Cele două minore au fost aduse în România împotriva voinţei tatălui lor care avea autoritatea parentală.
Potrivit C. pen. italian, fapta constituie infracţiunea prevăzută art. 81, art. 574 bis C. pen. italian.
Se mai constată că mandatul a fost transmis prin semnalarea introdusă prin Sistemul Informatic Schengen, fiind incidente dispoziţiile art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, în sensul că semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare.
La pronunţarea hotărârii de punere în executare a mandatului european de arestare şi de predare a persoanei solicitate, instanţa de fond a avut în vedere că pentru infracţiunea indicată în cuprinsul mandatului de arestare nu este necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări [art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004], că acest mandat se execută în regim de urgenţă [art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004] că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate [art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004] şi că aceasta nu a fost de acord cu predarea către autorităţile italiene.
În ce priveşte critica formulată atât de Ministerul Public cât şi de persoana solicitată în sensul că la dosar nu a fost depus mandatul european de arestare în original, Înalta Curte constată că după pronunţarea sentinţei instanţei de fond, la dosar au fost depuse atât mandatul european de arestare în original cât şi actele necesare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
Potrivit acestui text de lege, semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare dacă este însoţită de informaţiile prevăzute în anexa nr. 1 cu titlu tranzitoriu, până la data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite toate informaţiile menţionate în anexa nr. 1, iar semnalarea echivalează cu un mandat european de arestare în aşteptarea transmiterii originalului.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară emitentă poate solicita introducerea semnalmentelor persoanelor în cauză în Sistemul de Informaţii Schengen prin intermediul Sistemului Informatic Naţional al semnalării. În acest scop se aplică dispoziţiile art. 95 al Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen.
Aşa fiind hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi persoana solicitată M.G. împotriva sentinţei penale nr. 388 din 11 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 6122/2/2013.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2783/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2792/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
