ICCJ. Decizia nr. 2792/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2792 /2013

Dosar nr. 3983/98/2011

Şedinţa publică din 20 septembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 312/F din data de 26 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3983/98/2011, Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, a hotărât astfel:

În temeiul art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) corob. cu art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la înşelăciune, în formă continuată.

În temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) corob. cu art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

În temeiul art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) corob. cu art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, în formă continuată.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) cu aplic. art. 35 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a exercita activitatea de comerciant).

În temeiul art. 71 C. pen., a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a exercita activitatea de comerciant).

În temeiul art. 86⁴ alin. (1) cu ref. Ia art. 83 alin. (1) C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 977/2005 a Judecătoriei Brăila (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 280/2005 a Tribunalului Brăila) şi a dispus ca inculpatul să execute, în regim de detenţie, pedeapsa finală de 9 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) teza a II-a C. pen., a dedus din pedeapsa de 9 ani închisoare perioada reţinerii şi arestării preventive din perioada 19 - 21 februarie 2002.

A admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de A.P.I.A. şi a obligat pe inculpat la plata către aceasta de despăgubiri în sumă de 248.600 RON (reprezentând valoare necuvenită conform bonurilor valorice falsificate), majorată cu dobânda legală conform OG nr. 13/2011.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus desfiinţarea următoarelor bonuri valorice falsificate:

nr. B1. din 24 octombrie 2006, cu valoarea înscrisă de 35.187,50 RON;

nr. B2. din 14 octombrie 2006, cu valoarea înscrisă de 37.307,50 RON;

nr. B3. din 24 octombrie 2006, cu valoarea înscrisă de 21.150 RON;

nr. B4. din 31 octombrie 2006, cu valoarea înscrisă de 30.187 RON;

nr. B5. din 31 octombrie 2006, cu valoarea înscrisă de 30.150 RON;

nr. B6. din 24 octombrie 2006, cu valoarea înscrisă de 28.225 RON;

nr. B7. din 31 octombrie 2006, cu valoarea înscrisă de 2.437,50 RON;

nr. B8. din 31 octombrie 2006, cu valoarea înscrisă de 24.180 RON;

nr. B9. din 24 octombrie 2006, cu valoarea înscrisă de 41.275 RON.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. 234/P/2009 din data de 02 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă instanţa respectivă, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor anterior menţionate. În fapt, s-a reţinut că, în cursul lunii noiembrie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a falsificat 9 bonuri valorice emise de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ca sprijin financiar pentru producătorii agricoli proprietari de terenuri cultivate, în principal, prin adăugarea unor cifre, crescând astfel, în mod artificial, valoarea acelor bonuri faţă de valoarea lor iniţială, iar ulterior le-a introdus în circuitul comercial pentru decontare. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul i-a determinat, cu intenţie şi în mod repetat, pe lucrătorii comerciali din cadrul SC A. SRL din localitatea C., judeţul Giurgiu (I.G., O.A. şi V.D.), care au intrat în posesia celor 9 bonuri valorice falsificate şi s-au încrezut în aparenţa de veridicitate a acestora, acţionând, deci, fără vinovăţie, să îi inducă în eroare pe reprezentanţii legali ai A.P.I.A. Prahova, instituţie care, în urma decontării bonurilor respective, a suferit o pagubă în cuantum de 248.400 RON.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpatului şi a unora dintre martorii înscrişi în rechizitoriu, ale căror declaraţii au fost considerate esenţiale pentru soluţionarea cauzei, şi anume: G.B., S.I., C.D., M.I., M.C., L.F., P.C.S., T.A.E. şi I.G. La cererea inculpatului, au fost audiaţi martorii A.P., D.D. şi M.V.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a stabilit următoarea situaţie de fapt:

La data de 14 septembrie 2006 a fost publicată, în M. Of. nr. 781, O.U.G. nr. 65/2006, privind unele măsuri de sprijin financiar acordate producătorilor agricoli pentru înfiinţarea culturilor din toamna anului 2006. Potrivit acestui act normativ, sprijinul financiar, în valoare de 150 RON pe hectar, se acorda producătorilor agricoli care înfiinţau culturi în toamna anului 2006, pentru achiziţia de seminţe şi/sau îngrăşăminte şi/sau pesticide. Beneficiarii sprijinului financiar erau producătorii agricoli (persoane fizice şi/sau juridice) care deţineau sau exploatau terenuri agricole, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi în participaţiune şi societăţi agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 (privind societăţile agricole şi alte forme de asocieri în agricultură). Sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli se făcea prin atribuirea gratuită de bonuri valorice nominale, formate din matcă şi cotor, proporţional cu suprafaţa de teren pe care se înfiinţau culturile agricole în toamna anului 2006, pe baza cererii tip al cărei model era prevăzut în anexa ordonanţei. Cererile solicitanţilor sprijinului financiar se depuneau la centrele locale ale sucursalelor judeţene şi respectiv municipiului Bucureşti ale A.P.I.A.

La data de 13 aprilie 2007 A.P.I.A. a formulat o plângere penală, prin care a reclamat producerea unui prejudiciu în sumă de 248.400 RON, prin acordarea de subvenţii nedatorate, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de fals material şi uz de fals, în ceea ce priveşte modificarea unor bonuri valorice. În cuprinsul plângerii penale, s-a menţionat că, pentru solicitările de subvenţii înregistrate pe raza comunei B.A. din judeţul Prahova, activităţile de primire a cererilor şi de acordare a bonurilor valorice s-au desfăşurat în incinta clădirii primăriei acelei localităţi, iar cererile tip depuse au fost însoţite de următoarele documente: copie de pe buletinul sau cartea de identitate (pentru persoanele fizice) ori de pe certificatele de înmatriculare şi înregistrare (pentru persoanele juridice) şi copie de pe actul de proprietate şi/sau concesionare şi/sau arendare şi/sau alte acte doveditoare ale dreptului de folosinţă şi/sau proprietăţii asupra suprafeţei de teren pe care se înfiinţau culturi agricole în toamna anului 2006, după caz. La ridicarea bonurilor valorice, beneficiarii sprijinului financiar au semnat de primire într-un centralizator, care conţinea seriile, numerele şi valorile bonurilor, cât şi suprafaţa de teren cultivată pentru care s-a acordat sprijinul. Matca bonurilor, însoţită de facturile emise de furnizorul de îngrăşăminte chimice (SC A. SRL din localitatea C., judeţul Giurgiu), s-a întors, spre decontare, la A.P.I.A. (Sucursala Prahova), care a procedat deja la plata acelor bonuri.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că, între valoarea înscrisă pe matca bonurilor valorice seria M. şi cotorul acestora, există o diferenţă foarte mare, privind suma înscrisă, după cum urmează:

bonul nr. B1. din 24 octombrie 2006, cu valoarea de 35.187,50 RON, în loc de suma reală de 187,50 RON, titular M.A., cum figurează pe cotor;

bonul nr. B2. din 14 octombrie 2006, cu valoarea de 37.307,50 RON, în loc de suma reală de 307,50 RON, titular M.A., cum figurează pe cotor;

bonul nr. B3. din 24 octombrie 2006, cu valoarea de 21.150,00 RON, în loc de suma reală de 150,00 RON, titular M.M., cum figurează pe cotor;

bonul nr. B4. din 31 octombrie 2006, cu valoarea de 30.187,50 RON, în loc de suma reală de 187,50 RON, titular V.A., cum figurează pe cotor;

bonul nr. B5. din 31 octombrie 2006, cu valoarea de 30.150,00 RON, în loc de suma reală de 150,00 RON, titular B.A.G., cum figurează pe cotor;

bonul nr. B6. din 24 octombrie 2006, cu valoarea de 28.225,00 RON, în loc de suma reală de 225,00 RON, titular M.J., cum figurează pe cotor;

bonul nr. B7. din 31 octombrie 2006, cu valoarea de 2.437,50 RON, în loc de suma reală de 37,50 RON, titular D.G., cum figurează pe cotor;

bonul nr. B8. din 31 octombrie 2006, cu valoarea de 24.180,00 RON, în loc de suma reală de 180,00 RON, titular P.L., cum figurează pe cotor;

bonul nr. B9. din 24 octombrie 2006, cu valoarea de 41.275,00 RON, în loc de suma reală de 75,00 RON, titular F.I., cum figurează pe cotor.

În facturile de livrare a îngrăşămintelor chimice depuse de furnizorul SC A. SRL pentru decontare la A.P.I.A. Prahova, nu figurează însă, ca şi cumpărători, titularii reali ai bonurilor valorice, astfel cum apar înscrişi pe cotoarele acestora, ci alte entităţi juridice, societăţi comerciale şi asociaţii familiale, neînregistrate la O.R.C sau cu date de identificare ce aparţin altor societăţi comerciale, cu care SC A. SRL nu a derulat relaţii comerciale, astfel cum rezultă din informaţiile furnizate de O.R.C. sau de societăţile în cauză, după cum urmează:

- factura fiscală seria GW. nr. A1. din 10 noiembrie 2006, în care apare drept cumpărător A.F. M.A., ce figurează ca fiind achitată cu bonul valoric nr. B1. din 24 octombrie 2006, în valoare de 35.187,50 RON;

- factura fiscală seria GW. nr. A2. din 10 noiembrie 2006, în care apare drept cumpărător A.F. M.A., ce figurează ca fiind achitată cu bonul valoric nr. B2. din 14 octombrie 2006, în valoare de 37.307,50 RON;

- factura fiscală seria GW. nr. A3. din 17 noiembrie 2006, în care apare drept cumpărător A.F. H.M., ce figurează ca fiind achitată cu bonul valoric nr. B3. din 24 octombrie 2006, în valoare de 21.150,00 RON;

- factura fiscală seria GW. nr. A4. din 30 noiembrie 2006, în care apare drept cumpărător SC P.S.T.G. SRL Prahova, ce figurează ca fiind achitată cu bonul valoric nr. B4. din 30 octombrie 2006, în valoare de 30.187,50 RON;

- factura fiscală seria GW. nr. A5. din 22 noiembrie 2006, în care apare drept cumpărător SC C.C.C. SRL Băileşti, Dolj, ce figurează ca fiind achitată cu bonurile valorice nr. B9. din 24 octombrie 2006 şi nr. B8. din 31 octombrie 2006, în valoare totală de 65.455,00 RON;

- factura fiscală seria GW. nr. A6. din 30 noiembrie 2006, în care apare drept cumpărător SC E.C. SRL Brăila, ce figurează ca fiind achitată cu bonurile valorice nr. B6. din 24 octombrie 2006, nr. B5. din 31 octombrie 2006 şi nr. B7. din 31 octombrie 2006, în valoare totală de 60.850,50 RON.

La data de 01 octombrie 2006 s-a încheiat contractul de comision între SC A. SRL (cu sediul social în localitatea C., judeţul Giurgiu), în calitate de comitent, pe de o parte şi SC B.T. SRL (cu sediul social în Bucureşti), reprezentantă de martorul G.B., având funcţia de director, în calitate de comisionar, pe de altă parte. În baza acestui contract, cel din urmă se obliga să prospecteze piaţa, să plaseze şi să vândă îngrăşăminte chimice, iar comitentul se obliga să îi plătească comisionul cuvenit, în termen de 30 de zile de la data primirii facturii de comision. După încheierea contractului, comisionarul G.B. a fost contactat de inculpat, care s-a arătat interesat de achiziţionarea de îngrăşăminte chimice de la producătorul SC A. SRL, urmând ca plata lor să se facă prin intermediul bonurilor valorice emise de centrele locale ale A.P.I.A. în favoarea beneficiarilor acestora. Având un interes direct în derularea acestei înţelegeri verbale, comisionarul G.B. a fost de acord să procure îngrăşăminte chimice pentru inculpat. Acesta din urmă figura la data respectivă în calitate de administrator al SC C.C.C. SRL (cu sediul social în municipiul Urziceni), având drept obiect principal de activitate intermedieri în comerţul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile şi semiproduse.

Întrucât avea unele probleme cu organele fiscale, inculpatul nu a dorit, pentru început, să acţioneze în calitate de reprezentant legal al SC C.C.C. SRL în relaţia derulată cu SC A. SRL, prin intermediul comisionarului B.G. Drept urmare, inculpatul a luat legătura cu S.I., administrator al SC S.C. SRL (cu sediul social în municipiul Urziceni), având ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri, căruia i-a propus ca, prin intermediul firmei acestuia, să deruleze operaţiuni de vânzare-cumpărare de îngrăşăminte chimice, astfel cum au fost perfectate cu comisionarul B.G. Administratorul S.I. a fost de acord cu propunerea făcută de inculpat, în condiţiile în care acesta şi-a luat angajamentul de a se ocupa de tot ceea ce privea derularea acelor operaţiuni comerciale cu îngrăşăminte, din care lui urma să îi revină un comision. În acest sens, S.I. i-a remis inculpatului o copie de pe certificatul de înmatriculare al SC S.C. SRL şi, astfel, şi-a dat consimţământul ca acesta să acţioneze în numele societăţii sale.

În continuare, în cursul lunii noiembrie 2006, inculpatul I-a contactat pe martorul M.I. din comuna B.A., satul C., judeţul Prahova, pe care îl cunoştea de mai multă vreme. În vara anului 2006, M.I. desfăşurase diferite lucrări de recoltare de produse agricole de pe suprafeţele de teren pe care inculpatul le deţinea în arendă, acesta datorându-i plata acelor prestări de servicii. Martorul M.I. a fost de acord cu oferta făcută de inculpat, în sensul ca acesta să îi plătească, cu îngrăşăminte chimice, contravaloarea prestărilor de servicii anterior menţionate şi, în plus, să vândă, pentru locuitorii din comuna B.A., sacii cu îngrăşăminte chimice aduşi la domiciliul său de către inculpat, plata acestora urmând a se face, în principal, prin bonurile valorice deţinute de acei locuitori, dar şi cu numerar.

Astfel, martorul M.I. a strâns bonurile valorice pe care le deţinea de la titularii M.A., M.M., F.I., dar şi de la alte 18 persoane din comună, care i le-au dat şi, totodată, a luat legătura cu martora C.D., administrator al Asociaţiei Agricole „F.", care a ridicat de la el 58 de saci cu azot a 50 kg fiecare, pe bază de bonuri valorice, în numele a 20 de persoane, membrii ai acelei asociaţii, în valoare totală de 2.694 RON. Printre aceste bonuri valorice s-au aflat şi cele ridicate, de la centrul local, de către titularii B.G. (bonul valoric nr. B5., în valoare de 150 RON), V.A. (bonul valoric nr. B10._; în valoare de 187,5 RON), M.J. (bonul valoric nr. B6., în valoare de 225 RON), D.G. (bonul valoric nr. B11., în valoare de 112,5 RON şi bonul valoric nr. B7., în valoare de 37,5 RON).

Martora C.D. a precizat în declaraţiile sale că ea, personal, a întocmit tabelul nominal cu cei 20 de membrii asociaţi care au beneficiat de bonuri valorice pentru îngrăşăminte chimice, în valoare totală de 2.694 RON şi că a primit faptic toate acele 20 de bonuri de la cetăţenii trecuţi în tabel. Fiind contabilă de meserie, i-a solicitat lui M.I. un document justificativ pentru bonurile valorice în baza cărora a cumpărat îngrăşăminte chimice pentru membrii Asociaţiei Agricole „F." şi, astfel, a primit de la acesta factura fiscală nr. F1. din 28 noiembrie 2006, în care apare drept furnizor SC S.C. SRL. Privitor la această factură fiscală, martorul M.I. a precizat că inculpatul i-a remis-o, în contul tuturor celor 128 de saci cu îngrăşăminte a câte 50 kg fiecare, în cantitate totală de 6.402 kg, care i-au fost livraţi, într-un singur transport efectuat cu un camion, fie în contul datoriei pe care a avea faţă de el, fie pentru bonurile valorice (atât cele strânse de M.I., cât şi cele aduse la domiciliul acestuia de C.D.).

Referitor la momentele predării efective a bonurilor valorice, atât martorul M.I., cât şi soţia sa, martora M.C., au învederat că acestea au fost ridicate în două etape. Prima oară au fost ridicate chiar de către inculpat, de faţă fiind M.I. şi soţia sa, care i-au predat, cu acea ocazie, toate bonurile valorice primite de la C.D. şi o mică parte dintre bonurile strânse de M.C. A doua oară au fost ridicate, după aproximativ o săptămână, de către două persoane trimise de inculpat, a căror sosire le-a fost anunţată telefonic, în aceeaşi zi, de către acesta din urmă. La momentele când au avut loc cele două operaţiuni de predare a bonurilor valorice nu s-a întocmit niciun fel de document sau centralizator în care să fie înscrise acele bonuri, titularii lor sau valoarea acestora. Martora M.C. a menţionat însă că, în prima etapă, i-a predat personal inculpatului, odată cu bonurile valorice, şi centralizatorul întocmit de C.D. pentru bonurile aduse de aceasta. La aproximativ două zile de la momentul predării ultimei tranşe de bonuri valorice, inculpatul a revenit la domiciliul soţilor M. şi a rugat-o pe martora M.C. să întocmească un tabel în care să treacă toate bonurile valorice pe care, la momentul respectiv, el le avea asupra sa, cu justificarea că îi era necesar pentru decontarea acestora. Martora M.C. a precizat că a întocmit acel tabel, denumit „Lista beneficiarilor de îngrăşăminte chimice şi seminţe achitate pe bază de bonuri valorice", iar, ulterior, după declanşarea cercetărilor, a constatat că, pe lista completată de ea la cererea inculpatului, nu se regăseau bonurile valorice aparţinând numiţilor F.I., P.L., M.A. şi M.M., întrucât acele bonuri nu i-au fost înmânate de inculpat pentru a le înscrie în tabelul respectiv.

Aprovizionările cu îngrăşăminte chimice de la furnizorul SC A. SRL nu s-au concretizat însă doar în livrări către producătorii agricoli din comuna B.A., judeţul Prahova, ci şi în livrări către diferite societăţi comerciale, în special către SC A. SRL Buzău. Potrivit adresei din 08 decembrie 2008, emisă de această ultimă societate, în anul 2006, a achiziţionat îngrăşăminte chimice, dar nu direct de la SC A. SRL, ci de la SC C.C.C. SRL (reprezentată legal de inculpat, în calitate de director general) şi de la SC S.C. SRL (reprezentată legal de S.I., în calitate de director general), în baza Contractelor de vânzare-cumpărare din 01 noiembrie 2006 şi din 15 noiembrie 2006, marfa facturată de aceste societăţi fiind achitată în numerar (în cazul SC C.C.C. SRL) şi respectiv printr-un ordin de plată (în cazul SC S.C. SRL). Conform aceleiaşi adrese, mijloacele de transport au fost ale vânzătorului (în fapt, şoferii angajaţi ai furnizorului iniţial de îngrăşăminte chimice, SC A. SRL, C.M., L.I. şi P.I.), iar marfa a fost descărcată în punctul de lucru M., proprietatea SC A. SRL. Din conţinutul aceleiaşi adrese a rezultat că SC C.C.C. SRL a emis, faţă de cumpărătoarea SC A. SRL, 14 facturi fiscale de livrare a îngrăşămintelor chimice în perioada 02-05 noiembrie 2006, iar SC S.C. SRL, în numele căreia a acţionat tot inculpatul, a emis în perioada 15-29 noiembrie 2006 4 facturi fiscale de livrare a îngrăşămintelor chimice.

În numele societăţii sale, SC C.C.C. SRL, inculpatul s-a aprovizionat în mod direct cu îngrăşăminte chimice de Ia furnizorul SC A. SRL, în baza a două facturi fiscale din datele de 03 şi respectiv 14 noiembrie 2006, care au fost achitate cu bonuri valorice, astfel cum rezultă din adresa din 14 noiembrie 2010 emisă de ultima societate.

Aşadar, cea mai mare parte a operaţiunilor comerciale cu îngrăşăminte chimice s-a derulat prin intermediul SC S.C. SRL, iar administratorul de drept al acesteia, martorul S.I., a declarat că inculpatul s-a ocupat de întreaga afacere, găsind furnizorii şi beneficiarii îngrăşămintelor chimice, iar Iui i-a revenit doar sarcina de a înregistra în evidenţa contabilă a societăţii acele operaţiuni, în sensul întocmirii NIR-urilor pentru marfa intrată şi a facturilor de livrare. Facturile de aprovizionare cu îngrăşăminte chimice emise de furnizorul SC A. SRL îi erau aduse de către inculpat şi, în baza acestora, el întocmea notele de intrare-recepţie. De asemenea, el a întocmit facturile de livrare a îngrăşămintelor chimice către SC A. SRL. Martorul S.I. a mai declarat că a primit banii de Ia această ultimă societate, prin ordine de plată, oprindu-şi pentru el comisioanele aferente, iar diferenţa i-a dat-o, în numerar, inculpatului, care a făcut plata către firma furnizoare. Potrivit martorului, pentru banii remişi inculpatului, acesta i-a dat chitanţe emise în numele firmei furnizoare.

În prima declaraţie dată în cauză, în calitate de făptuitor, Ia data de 10 octombrie 2007, inculpatul nu a recunoscut că a primit bonuri valorice de Ia M.I., susţinând că acestea au fost ridicate de către S.I., reprezentantul SC S.C. SRL. Această declaraţie a inculpatului este contrazisă, în totalitate de martorii M.I. şi M.C.

În a doua declaraţie, datând din 26 septembrie 2008, inculpatul a recunoscut că a primit, de la M.I., bonuri valorice în valoare de aproximativ 5.000 RON, afirmând despre acestea că Ie-a predat, împreună cu un tabel anexat, Iui S.I., administratorul SC S.C. SRL. Inculpatul a susţinut că nu cunoaşte cine a modificat valoarea bonurilor prezentate Ia SC A. SRL.

Cu ocazia audierii de către instanţă, inculpatul şi-a menţinut poziţia de negare a faptelor, arătând că nu a tranzacţionat niciodată îngrăşăminte chimice prin intermediul SC S.C. SRL, iar dacă a cumpărat îngrăşăminte chimice de Ia SC A. SRL, a făcut acest lucru în nume propriu, pentru societatea sa, SC C.C.C. SRL, pe baza bonurilor valorice care i se cuveneau de Ia A.P.I.A., asigurând cu el fertilizarea propriului teren. Inculpatul a susţinut că tranzacţiile cu bonurile valorice ridicate de Ia persoane din comuna B.A. şi respectiv cu îngrăşămintele chimice furnizate de SC A. SRL, astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, au fost derulate de martorii S.I. şi M.I., că factura fiscală pentru îngrăşămintele chimice distribuite locuitorilor din acea comună a fost întocmită de martorul S.I., ca şi când îngrăşămintele respective ar fi provenit de la SC S.C. SRL, administrată de acesta şi că falsurile au fost realizate de S.I., Ţ.N. şi B.G.

Tribunalul a constatat că aceste susţineri ale inculpatului sunt contrazise, în primul rând, de Raportul de expertiză grafoscopică cu nr. B1. din 05 mai 2009, efectuat în cursul urmăririi penale, din conţinutul căruia rezultă aspecte esenţiale în privinţa adăugirilor efectuate pe bonurile valorice. Astfel, specialistul criminalist a menţionat că scrisul depus în plus pe aversul celor 9 bonuri valorice a fost executat, în totalitate, de aceeaşi persoană şi prezintă caracteristici grafice, generale şi individuale, suficiente pentru efectuarea unui examen comparativ, situaţia fiind identică şi în ceea ce priveşte scrisul depus în plus pe reversul acelor bonuri valorice. În urma efectuării examenului comparativ, între scrisul depus în plus pe aversul celor 9 bonuri valorice şi scrisul model de comparaţie prelevat de la inculpat, specialistul criminalist a stabilit că, între acestea, există mai multe caracteristici grafice şi individuale de asemănare, în baza cărora a stabilit că scrisul de mână depus în plus pe bonurile valorice având seria M. nr. B1., nr. B3., nr. B4., nr. B5., nr. B6., nr. B7., nr. B9., nr. B8. şi nr. B2., faţă de scrisul de mână depus pe cotorul acestora (avers şi revers), a fost executat de inculpat.

În cauză s-a dispus şi efectuarea unui supliment la raportul de expertiză grafoscopică anterior menţionat, prin care să se stabilească dacă scrisul depus în plus pe bonurile valorice în litigiu a fost executat cu acelaşi instrument scriptural cu care acestea au fost completate iniţial. S-a avut în vedere faptul că falsurile materiale au fost realizate la date ulterioare şi, în mod evident, cu un alt instrument scriptural faţă de cel (cele) utilizat(e) la datele completării iniţiale a bonurilor valorice în incinta sediului primăriei comunei B.A. de către martorul P.C.S., reprezentantul A.P.I.A. Prahova, fără ca, Ia faţa locului şi în momentele respective, să se fi aflat inculpatul sau vreo altă persoană posibil implicată. Potrivit suplimentului la raportul de expertiză, expertul criminalist a procedat la examinarea bonurilor valorice în litigiu cu ajutorul sistemului informatic D.D., iar prin folosirea întregii game de filtre şi lungimi de undă ale aparatului, a constatat că substanţa scripturală cu care a fost executat scrisul depus iniţial (cel real) pe bonurile valorice reacţionează asemănător la folosirea aceloraşi filtre, păstrându-şi o nuanţă apropiată de culoarea neagră, pe când cea depusă în plus pe acele bonuri îşi pierde din culoare, odată cu mărirea lungimii de undă, mergând până Ia estomparea sa. Drept urmare, specialistul criminalist a concluzionat că, Ia executarea celor două tipuri de scris, cel iniţial şi cel adăugat în plus, au fost folosite substanţe scripturale diferite. Pe baza celor constatate, specialistul criminalist a evidenţiat că scrisul de mână depus în plus pe cele 9 bonuri valorice în litigiu a fost realizat cu instrumente având substanţă scripturală diferită faţă de cele cu care a fost executat scrisul de mână cu care au fost completate iniţial acele bonuri (avers şi revers).

La cererea inculpatului, tot în faza urmăririi penale, s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice grafoscopice, care a fost realizată în cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, fiind întocmit astfel raportul de expertiză nr. 307 din 14 octombrie 2011. În concluziile acestui raport, expertul criminalist autorizat a stabilit că scrisul de mână, depus suplimentar pe bonurile valorice având seria M. nr. B1., nr. B3., nr. B4., nr. B5., nr. B6., nr. B7., nr. B9., nr. B8. şi nr. B2., faţă de completările olografe de pe aversul şi reversul cotoarelor acestora, a fost executat de inculpat.

În faţa Tribunalului, inculpatul a contestat concluziile rapoartelor de expertiză grafoscopică, în raport cu modul în care au fost prelevate probele de scris, susţinând că un lucrător de poliţie i-ar fi cerut să copieze un text şi să se străduiască să imite scrisul acelui text, lucru pe care el l-a făcut, iar, în baza acelor probe, s-au întocmit ulterior ambele expertize. Inculpatul a recunoscut însă, într-un supliment de declaraţie luat de Tribunal, că declaraţiile olografe, avute în vedere la întocmirea rapoartelor de expertiză, inclusiv cea criminalistică, îi aparţin, susţinând că nu este sigur că îi aparţine o altă declaraţie, de asemenea folosită drept probă de către specialiştii experţi, pe care însă a semnat-o şi a cărei apartenenţă nu a negat-o în totalitate. Afirmaţia inculpatului, în sensul copierii unui text scris cu imitarea scrisului, nu este susţinută de nicio probă, astfel că Tribunalul a apreciat-o drept subiectivă, fiind făcută de acesta exclusiv în susţinerea propriei apărări.

În cursul judecăţii inculpatul a solicitat efectuarea unei noi expertize grafoscopice, pe baza unor probe noi de scris, furnizate direct expertului criminalist, dar şi a unor manuscrise mai vechi, pe care expertul respectiv să le folosească drept comparaţie. Această cerere a fost considerată neîntemeiată de către Tribunal, în lipsa unor indicii care să susţină necesitatea completării, în sensul solicitat, a materialului probator. Tribunalul a evidenţiat că, în faza de urmărire penală, expertiza criminalistică a fost dispusă la cererea inculpatului, având drept material probator de comparaţie chiar declaraţiile olografe ale acestuia, asigurându-se astfel „echilibrul" între acuzator şi acuzat, despre care vorbeşte Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când defineşte „principiul egalităţii armelor" (cauza Tarău c. României, Borgers c. Belgiei, Bonischi c. Austriei). Tribunalul a evidenţiat şi faptul că, prorogând pronunţarea asupra necesităţii efectuării unei noi expertize grafoscopice după administrarea celorlalte probe, a urmărit observarea unor modificări ale situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriu, pe baza declaraţiilor martorilor propuşi atât de acuzare, cât şi de apărare, pe care i-a ascultat în mod nemijlocit. Or, martorii menţionaţi în rechizitoriu şi-au menţinut declaraţiile din faza urmăririi penale, iar martorii audiaţi în apărare nu au relevat elemente de noutate şi nu au combătut probele de vinovăţie prezentate de parchet. Tribunalul a subliniat că, pentru a se lămuri asupra necesităţii completării materialului probator, a dispus, la cererea inculpatului, ascultarea mai multor persoane, în apărarea sa, din declaraţiile acestora nerezultând însă niciun alt posibil falsificator al bonurilor valorice. Mai mult, la efectuarea expertizei criminalistice au fost verificate şi scrisurile altor persoane, precum S.I. şi G.B., concluzia expertului fiind în sensul că scrisul adăugat de pe bonurile falsificate îi aparţin inculpatului.

Referitor la asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care apar înscrise ca şi cumpărătoare în facturile fiscale emise de furnizorul SC A. SRL, achitate prin bonurile valorice falsificate, Tribunalul a constatat, pe baza verificărilor efectuate în baza de date a O.N.R.C., următoarele:

A.F. H.M. şi A.F. M.A., ambele cu sediul social în comuna B.A., judeţul Prahova, nu sunt înregistrate în baza de date a O.N.R.C.;

SC P.S.T.G. SRL Prahova, nu figurează înregistrată în baza de date a O.N.R.C; sub acelaşi cod unic de înregistrare, figurează înregistrată SC P.S.T.G. SRL, însă cu sediul în municipiul Constanţa, Strada I.R., societate aflată în faliment, ca urmare a nedepunerii bilanţurilor contabile anuale la registrul comerţului pe anii 2005-2008;

SC C.C.C. SRL Băileşti, judeţul Dolj, nu figurează înregistrată în baza de date a O.N.R.C; sub codul unic de înregistrare E1. din 14 aprilie 2005, figurează înregistrată SC C.C.C. SRL, având numărul de ordine în Registrul Comerţului din 14 aprilie 2005, însă cu sediul în municipiul Craiova, P.G., societate care este radiată, pe motivul închiderii procedurii falimentului, ca urmare a nedepunerii bilanţurilor contabile anuale pentru anii 2006-2008;

În registrul computerizat al O.R.C Brăila nu figurează nicio firmă înregistrată cu denumirea SC E. SRL, având codul unic de înregistrare E2., iar sub nr. J1. apare înregistrată SC R. SRL, radiată în anul 2007.

Referitor Ia datele de identificare înscrise la rubrica „cumpărător" pe facturile fiscale (sediul social, numărul de ordine în Registrul Comerţului şi CUI), martora O.A., în calitate de contabilă a SC A. SRL, a declarat că i-au fost indicate de către comisionarul G.B., acesta fiind singura persoană cu care a discutat în cazul livrărilor de îngrăşăminte chimice aferente acelor facturi, el fiind şi singura persoană care i-a adus bonurile valorice cu care s-a făcut plata facturilor respective. Declaraţia martorei este susţinută prin adresa din 04 noiembrie 2010 emisă de SC A. SRL.

La rândul său, martorul G.B. a declarat, pe întreg parcursul procesului penal, că a primit bonurile valorice de la inculpat şi că le-a dus la sediul SC A. SRL, unde le-a predat la biroul facturare. Acolo, după ce erau verificate, se emitea factură pentru valoarea din bonuri pe numele persoanei care apărea ca titulară a acestora. Martorul a precizează că, în situaţia în care titularii bonurilor valorice erau societăţi comerciale, îl contacta telefonic pe inculpat, pentru ca acesta să-i comunice datele necesare completării facturii, şi anume sediul social, CUI şi numărul de ordine în Registrul Comerţului. Facturile pe care el le semna la primire erau predate apoi inculpatului. Martorul a menţionat că îşi aminteşte numele mai multor AF-uri şi SC-uri, înscrise ca titulare ale bonurilor valorice primite de la inculpat şi predate la SC A. SRL pentru plata îngrăşămintelor chimice ridicate de acesta. Martorul a susţinut că a predat toate bonurile valorice, astfel cum le-a primit de la inculpat, fără a efectua vreo modificare asupra acestora. De asemenea, a arătat că inculpatul nu i s-a plâns niciodată că ar exista diferenţe, în plus sau în minus, între valoarea bonurilor remise de el şi valoarea îngrăşămintelor chimice ridicate de la SC A. SRL. Martorul a furnizat informaţii suplimentare cu ocazia confruntării pe care a avut-o în faţa procurorului cu inculpatul, la cererea celui din urmă, ocazie cu care a precizat că, în calitatea sa de comisionar, s-a ocupat de livrarea îngrăşămintelor chimice numai pentru inculpat şi la solicitarea acestuia, de la care, în două împrejurări diferite, a primit bonurile valorice cu care a făcut plata acelor îngrăşăminte, livrate de furnizorul SC A. SRL. Tot el a semnat, în calitate de delegat, facturile fiscale, la rubrica „semnătura de primire". Astfel, a recunoscut că îi aparţin semnăturile de pe factura fiscală din data de 22 noiembrie 2006 (în care figurează cumpărător SC C.C.C. SRL), factura fiscală din data de 30 noiembrie 2006 (în care figurează cumpărător SC P.S.T.G. SRL), factura fiscală din data de 10 noiembrie 2006 (în care figurează cumpărător AF M.A.) şi factura fiscală din data de 10 noiembrie 2006 seria GW. nr. A2. Celelalte facturi prezentate martorului, având drept cumpărători SC E. SRL şi SC H.M. SRL, nu au fost semnate de acesta, deoarece au fost transmise prin poştă, conform menţiunii corespunzătoare la rubrica „date privind expediţia". În faţa Tribunalului, martorul şi-a menţinut în totalitate declaraţiile din faza urmăririi penale, precizând că inculpatului i s-au livrat îngrăşăminte chimice, cu permisiunea de a aduce ulterior bonurile valorice, deşi, în mod normal, furnizorul SC A. SRL nu proceda astfel, dar a acceptat situaţia datorită încrederii pe care reprezentanţii săi o aveau în el, dată fiind colaborarea anterioară, martorul fiind, la rândul său, încrezător în corectitudinea inculpatului, având în vedere seriozitatea persoanei care i-l prezentase.

În ceea ce priveşte circuitul contabil al bonurilor falsificate până la decontarea acestora, martora T.A.E. a menţionat că au fost făcute copii de pe facturi, iar acestea, împreună cu bonurile valorice şi cu un centralizator al lor, au fost înaintate la A.P.I.A. Prahova, spre decontare, fără a fi cerute de către această instituţie publică alte documente referitoare la societăţile beneficiare de îngrăşăminte. Aceeaşi martoră a confirmat că, lui B.G., client vechi al SC A. SRL, i s-a acceptat ridicarea de îngrăşăminte cu plata ulterioară.

În ceea ce priveşte verificarea autenticităţii bonurilor valorice, martora I.G., având funcţia de contabil şefia SC A. SRL, a declarat că acestea au fost verificate de un angajat al societăţii de la Serviciul facturare, iar, ulterior, au fost verificate şi de reprezentantul A.P.I.A. Prahova, în momentul înregistrării centralizatoarelor emise în baza bonurilor valorice, fără a fi sesizată vreo neregulă cu privire la scrisurile de pe acele bonuri.

O opinie asemănătoare au exprimat şi reprezentanţii legali ai A.P.I.A. Prahova, prin adresa din 10 decembrie 2008, în care se menţionează că „Reprezentanţii sucursalei judeţene au verificat autenticitatea bonului valoric aferent facturilor, în sensul existenţei firului de siguranţă, hârtia specială, precum şi seria, numărul, valoarea, produsul, numele beneficiarului, ştampila centrului local care să corespundă cu datele din facturile emise, existenţa conformităţii cu originalul pe facturile emise, precum şi nominalizarea bonurilor valorice, serie, număr. În centralizatorul facturilor emise în baza bonurilor valorice s-a verificat ca numărul, data facturilor şi valoarea acestora pentru fiecare furnizor să fie corecte în vederea întocmirii situaţiei centralizatoare a sumelor şi Centralizatorului sumelor solicitate de furnizorii de produse de către sucursalele judeţene şi a transmiterii pentru decontare la A.P.I.A. Central".

Tribunalul a apreciat ca fiind evident faptul că cele 9 bonuri valorice falsificate s-au bucurat de un mare grad de veridicitate în privinţa autenticităţii lor, de vreme ce adăugirile nu au fost sesizate nici de către reprezentanţii SC A. SRL, nici de către reprezentanţii A.P.I.A. Prahova, la momentul verificării lor.

Astfel fiind, acţiunea inculpatului, dovedită indubitabil, de inducere în eroare a persoanelor care au verificat bonurile valorice, prin folosirea de mijloace frauduloase (denaturarea materială, prin adăugire, a bonurilor valorice), şi-a produs efectele juridice, însă fără ca aceste persoane (contabilul şef I.G., contabila O.A. şi agentul de vânzări V.D.) să poată fi considerate că au acţionat cu vinovăţie.

În opinia Tribunalului, falsificarea bonurilor valorice s-a produs după ce inculpatul a intrat în posesia acestora de la martorii M.I. şi M.C. şi până la momentul predării lor către comisionarul B.G. În fapt, inculpatul lua bonurile valorice strânse de martorii M.I. şi C.D., după care realiza adăugirile, dar, înainte de această ultimă acţiune (falsificarea), le aducea titularilor de bonuri îngrăşăminte chimice de la SC A. SRL, acest furnizor fiind de acord să îi dea în avans acele îngrăşăminte, pe baza încrederii pe care societatea o avea în comisionarul B.G., partener mai vechi de afaceri. Titularii bonurilor primeau îngrăşăminte chimice corespunzătoare valorii reale a acelor bonuri, inculpatul emitea factură, ca şi cum societatea furnizoare ar fi fost SC S.C. SRL, însă el solicita de la SC A. SRL, în avans, îngrăşăminte cât pentru valoarea ce urma să o obţină prin adăugiri în litere şi cifre, bonurile astfel falsificate fiindu-i predate comisionarului B.G. Aşadar, martora C.D., administrator al Societăţii Agricole „F.", a cumpărat, cu bonurile strânse de la locuitorii din comuna B.A., îngrăşăminte chimice, prin intermediul martorului M.I., din factura fiscală nr. F1. din 28 noiembrie 2006, emisă de inculpat în contul a 128 de saci, rezultând că furnizor ar fi fost SC S.C. SRL. Din această cantitate, 58 de saci (corespunzători valorilor reale din bonuri) au fost predaţi locuitorilor din comuna B.A., alte îngrăşăminte fiind remise martorului M.I., în contul datoriei inculpatului faţă de acesta. Inculpatul a realizat livrări de îngrăşăminte şi către SC A. SRL (fiind achitate de către aceasta atât în numerar, cât şi prin ordin de plată), SC C.C.C. SRL şi SC S.C. SRL (fiecare emiţând facturi fiscale de încasare a contravalorii şi având, în fapt, acelaşi reprezentant, pe inculpat).

Cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul a reţinut că inculpatul nu a desfăşurat, în mod nemijlocit, o acţiune de inducere în eroare a reprezentanţilor A.P.I.A. Prahova, cei care, încrezându-se în veridicitatea bonurilor valorice falsificate, au procedat la decontarea acestora. În schimb, inculpatul a desfăşurat această activitate prin intermediul persoanelor angajate ale SC A. SRL (I.G., O.A. şi V.D.), care au primit, verificat şi dispus transmiterea bonurilor valorice falsificate către A.P.I.A. Prahova, spre decontare, în patrimoniul acestei instituţii producându-se, în final, paguba aferentă infracţiunii de înşelăciune. În consecinţă, pe baza materialului probator anterior analizat, care contrazice apărările inculpatului, Tribunalul a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că inculpatul a acţionat cu vinovăţie, în calitate de autor mediat pedepsibil al acestei fapte.

Tribunalul a reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat şi săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi de uz de fals, fiecare în formă continuată, prevăzute de art. 288 alin. (1) şi respectiv de art. 291 C. pen., ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.

Referitor la apărările inculpatului, Tribunalul a constatat că acestea s-au întemeiat nu numai pe negarea vinovăţiei, dar şi pe invocarea prescripţiei răspunderii penale, cu privire la infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ambele în formă continuată, susţinând că, în cursul urmăririi penale, nu i-a fost comunicat niciun act, dintre cele prevăzute de art. 123 C. pen., care să întrerupă cursul prescripţiei şi că, astfel, raportat la momentul săvârşirii faptelor, în cursul lunii noiembrie 2006, sunt incidente dispoziţiile art. 122 lit. d) corob. cu art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Tribunalul a apreciat nefondată această susţinere a inculpatului, în considerarea următoarelor argumente: cazul de întrerupere a prescripţiei, prevăzut de art. 123 C. pen., presupune îndeplinirea unui act procedural, care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal; raţiunea instituirii prescripţiei răspunderii penale constă în necesitatea şi oportunitatea uitării infracţiunii şi a consecinţelor sale, ca efect al trecerii unui interval de timp suficient de mare pentru a o şterge din conştiinţa publică şi din cea a părţilor implicate; în situaţia inculpatului, nu se poate reţine că termenul de prescripţie a curs nestingherit, fără nicio reactualizare a faptei în cursul urmăririi penale, acte de natură să readucă infracţiunile imputate în conştiinţa părţilor şi a colectivităţii fiind, de exemplu, procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii (datând din 09 august 2010) şi procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (datând din 01 noiembrie 2011), ambele semnate de S.M., în calitate de învinuit şi respectiv de inculpat, ceea ce corespunde unei comunicări; în condiţiile în care infracţiunile datează din cursul lunii noiembrie 2006, ambele acte anterior menţionate au fost înfăptuite mai înainte de împlinirea termenului de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen.; la o dată apropiată celei a prezentării materialului de urmărire penală, respectiv la data de 02 noiembrie 2011, s-a procedat la sesizarea instanţei, prin rechizitoriu, nici la acel moment nefiind împlinit termenul de prescripţie anterior menţionat, întrucât activitatea infracţională a continuat în tot cursul lunii noiembrie 2006, astfel că acel termen urma a se împlini la sfârşitul aceleiaşi luni a anului 2011; în cursul judecăţii, prescripţia a fost întreruptă prin îndeplinirea procedurii de citare a inculpatului; deoarece, după fiecare întrerupere, a început să curgă un nou termen de prescripţie, Tribunalul a apreciat că nu poate fi reţinută nici incidenţa prescripţiei speciale, astfel cum este prevăzută de art. 124 C. pen.

La individualizarea pedepselor, Tribunalul a ţinut seama de criteriile generale şi obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale din textele incriminatorii, gradul concret de pericol social al fiecărei infracţiuni (evaluat prin raportare la împrejurările de comitere şi la urmările produse, constând în valoarea prejudiciului cauzat), precum şi persoana inculpatului (cu privire la care a reţinut atât aspecte de natură să îi agraveze răspunderea penală, precum atitudinea de negare a faptelor, în pofida existenţei unor probe indubitabile de vinovăţie şi starea de recidivă postcondamnatorie, cât şi elemente favorabile, precum vârsta înaintată şi prezenţa constantă în faţa instanţei, cărora le-a dat eficienţa circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., cu consecinţa coborârii corespunzătoare a pedepselor, sub limitele speciale minime, conform art. 76 lit. a) sau lit. e) din acelaşi cod.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Tribunalul, în aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, individualizată în raport cu criteriile şi circumstanţele anterior menţionate.

În privinţa pedepsei accesorii, Tribunalul, citând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Decizia nr. LXXIV(74)/2007 pronunţată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a apreciat, în raport cu natura infracţiunilor săvârşite, că se impune interzicerea, cu acest titlu, a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., cel din urmă referindu-se la exercitarea activităţii de comerciant de care inculpatul s-a folosit la comiterea acelor infracţiuni.

Tribunalul a constatat, pe baza fişei de cazier judiciar, că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin sentinţa penală nr. 977/2005 a Judecătoriei Brăila (rămasă definitivă la data de 12 august 2005, prin decizia penală nr. 280/2005 a Tribunalului Brăila, care a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat). Întrucât infracţiunile deduse judecăţii au fost comise în cursul lunii noiembrie 2006, deci în interiorul termenului de încercare anterior menţionat, Tribunalul, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 86⁴ rap. la art. 83 alin. (1) C. pen., a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei anterioare şi executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracţiunile deduse judecăţii, în regim de detenţie.

Tribunalul a mai constatat că fişa de cazier judiciar a inculpatului evidenţiază şi o condamnare la pedeapsa de 100.000.000 RON amendă penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 339/2003 a judecătoriei Urziceni (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 207/2003 a Tribunalului Ialomiţa) pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., în privinţa căreia a intervenit graţierea, conform art. l din Legea nr. 543/2002, termenul condiţie de 3 ani, prevăzut de art. 7 din aceeaşi lege, împlinindu-se anterior săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii.

Pe latură civilă, Tribunalul a constatat că, prin adresa nr. 39409 din 25 noiembrie 2011, A.P.I.A. a solicitat despăgubiri în cuantum de 250.136 RON, reprezentând contravaloarea subvenţiilor acordate necuvenit în baza O.U.G. nr. 65/2006, majorate cu dobânda legală şi a apreciat întemeiată această cerere, însă doar în parte, pentru următoarele considerente: conform art. 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile; în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) din noul C. civ., actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor; potrivit art. 998 C. civ., în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor, „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara", iar, conform art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa"; în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, precum şi cele privind repararea prejudiciului. Referitor la cuantumul despăgubirilor, Tribunalul a apreciat că suma solicitată de partea civilă este mai mare decât cea cuvenită. Astfel, suma pretinsă reprezintă totalul sumelor înscrise pe bonurile valorice falsificate, după adăugirile realizate de inculpat. Nu se poate omite însă faptul că o parte din valoarea înscrisă pe acele bonuri (cea dinaintea adăugirii, care figurează şi pe cotorul acestora) este reală şi a fost acordată în mod legal beneficiarilor sprijinului financiar, ea însumând 1.500 RON (totalul valorilor de pe cotoarele celor 9 bonuri). În consecinţă, făcând diferenţa dintre suma totală decontată de A.P.I.A. (conform mătcilor celor 9 bonuri, însumate), de 250.100 RON şi suma acordată în mod legal, de 1.500 RON, Tribunalul a constatat o diferenţă de 248.600 RON, acordată necuvenit, pe care partea civilă este îndreptăţită să o recupereze de la inculpat. Reţinând că principiul general care guvernează soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, Tribunalul a considerat că, la suma anterior menţionată, de 248.600 RON, trebuie adăugată şi dobânda legală, conform O.G. nr. 13/2011.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, inculpatul S.M. (la data de 27 septembrie 2012, printr-o cerere scrisă formulată, în numele său, de apărătorul ales) şi partea civilă A.P.I.A. (la data de 01 octombrie 2012).

Partea civilă, al cărei reprezentant nu s-a înfăţişat la dezbateri, şi-a motivat în scris apelul declarat, prin care a criticat sentinţa primei instanţe numai pe latură civilă, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor care i-au fost acordate. Astfel, a susţinut că determinarea acelui cuantum este rezultatul unei erori materiale, de calcul, care a condus la stabilirea unei valori mai mici a prejudiciului cauzat decât cea reală şi a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 250.136 RON, majorată cu dobânda legală, conform constituirii de parte civilă.

Inculpatul nu şi-a motivat în scris apelul formulat, iar, cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 11 februarie 2013 (consemnate în încheierea de amânare a pronunţării), beneficiind de asistenţa juridică a apărătorului ales, a solicitat, în principal, achitarea sa, pentru toate cele trei infracţiuni, în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe motiv că faptele nu au fost săvârşite de către el, iar, în subsidiar, încetarea procesului penal, conform art. ll pct. 2 lit. b) rap. Ia art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. corob. cu art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., în privinţa infracţiunii de uz de fals, pe motivul prescrierii răspunderii penale şi reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunea cea mai gravă, respectiv cea de participaţie improprie la înşelăciune, prin acordarea unui efect sporit circumstanţelor atenuante judiciare deja acordate de prima instanţă.

La cererea inculpatului, Curtea a încuviinţat audierea martorului Ţ.N., fără a putea realiza însă ascultarea acestuia, întrucât adresa indicată pentru citarea lui s-a dovedit a fi nereală, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere emis pe numele lui. Referitor la martorul respectiv, Curtea evidenţiază că acesta nu a putut fi audiat nici de către prima instanţă, întrucât nu mai locuieşte la adresa de domiciliu, fratele său declarând că este plecat din localitate, fără a-i putea indica noua adresă. De asemenea, Curtea remarcă intenţia vădită a inculpatului de a determina, prin insistenţa manifestată în audierea acestui martor, tergiversarea cauzei, în speranţa prescrierii, în viitorul apropiat, a răspunderii penale pentru unele dintre infracţiunile deduse judecăţii. În acest sens, inculpatul nu a fost în măsură să indice vreodată locuinţa în fapt a martorului propus de el, a arătat, în faţa instanţei de apel, o adresă a acestuia care s-a dovedit a fi chiar inexistentă, iar, la ultimul termen a susţinut, prin intermediul apărătorului ales, că martorul s-ar afla internat într-un spital, fără a-l putea preciza însă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei deduse judecăţii, Curtea a constatat că ambele apeluri cu care a fost sesizată sunt nefondate.

Curtea de Apel a constatat că prima instanţă a administrat toate probele necesare pentru lămurirea deplină a cauzei şi a stabilit, pe baza acelor probe, amplu prezentate şi judicios analizate în considerentele sentinţei pronunţate, o situaţie de fapt corectă şi o încadrare juridică legală.

Faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor continuate şi concurente de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi participaţie improprie la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291 şi art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., astfel că soluţia de condamnare a acestuia, pentru săvârşirea acelor infracţiuni, este legală şi temeinică, iar cererea de achitare este netemeinică.

Referitor la apărările formulate în subsidiar de către inculpat, Curtea constată, de asemenea, că sunt nefondate, întrucât, pe de o parte, cu privire la niciuna dintre infracţiunile anterior menţionate nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, iar, pe de altă parte, pedepsele aplicate de prima instanţă pentru acestea au fost legal stabilite şi just individualizate, fără a exista motive pertinente care să justifice reducerea lor.

a. Astfel, sub primul aspect, Curtea constată că, la data de 09 august 2010, organul de cercetare penală a procedat la comunicarea către învinuitul de la acel moment S.M. a începerii urmăririi penale împotriva sa, măsură dispusă prin rezoluţia din data de 07 octombrie 2009, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit la momentul respectiv, semnat de către acesta. De asemenea, la data de 16 iunie 2011, învinuitului i s-a adus la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate, dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 02 iunie 2011, astfel cum se consemnează în declaraţia sa, formulată în prezenţa apărătorului ales. În sfârşit, la data de 01 noiembrie 2011, învinuitului, asistat juridic de acelaşi apărător ales, i s-a prezentat materialul de urmărire penală, conform procesului verbal întocmit cu acea ocazie.

Toate aceste acte procedurale au fost înfăptuite mai înainte de împlinirea termenului prescripţiei generale, care, în cazul celor două infracţiuni mai puţin grave (falsul material în înscrisuri oficiale şi uzul de fals), este de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., în condiţiile în care, conform datelor înscrise în bonurile valorice falsificate şi respectiv în facturile emise de SC A. SRL, faptele s-au derulat, în mod continuat, în perioada 14 octombrie - 30 noiembrie 2006 şi fiecare dintre acele acte, prin comunicarea către învinuit, a întrerupt cursul prescripţiei, făcând să curgă un nou termen de prescripţie, potrivit art. 123 alin. (1) şi (2) C. pen.

În acelaşi timp, până în prezent, nu s-a împlinit termenul prescripţiei speciale, prevăzut de art. 124 cu aplic. art. 13 C. pen., care, în cazul aceloraşi două infracţiuni, este de 7 ani şi 6 luni, expirând prin urmare abia la sfârşitul lunii mai a anului 2014.

În cazul infracţiunii celei mai grave (participaţia improprie la înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave), nu se ridică problema prescripţiei răspunderii penale, întrucât, conform art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen., chiar termenul celei generale este de 15 ani, iar cel al prescripţiei speciale de 22 ani şi 6 luni.

b. Sub cel de-al doilea aspect, Curtea constată că singurele elemente favorabile inculpatului (prezentarea în faţa organelor judiciare şi vârsta relativ înaintată - 57 de ani) au fost deja valorificate într-un mod suficient de către prima instanţă, prin reţinerea lor ca circumstanţe atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., cu consecinţa coborârii consistente a pedepselor sub limitele speciale minime prevăzute în normele de incriminare incidente, care, în cazul infracţiunii celei mai grave, s-a produs cu nu mai puţin de 4 ani sub minimul de 10 ani închisoare.

Curtea apreciază că nu se poate da o mai mare eficienţă acelor circumstanţe (a căror acordare nu a fost contestată de Parchet), având în vedere existenţa a două cauze legale de agravare a răspunderii penale (starea de recidivă şi concursul de infracţiuni), atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului (menţinută şi în actualul stadiu procesual, în dezacord cu probatoriul care îi dovedeşte cu certitudine vinovăţia), încercările de a atribui responsabilitatea faptelor altor persoane şi de a tergiversa soluţionarea cauzei (ca dovezi ale lipsei de conştientizare a consecinţelor acţiunilor sale), lipsa oricărui demers de reparare a prejudiciului cauzat, dar şi, mai ales, antecedentele penale ale acestuia, în care se identifică condamnări pronunţate pentru infracţiuni de aceeaşi natură cu cele deduse judecăţii, atât contra patrimoniului (mergând de la abuz de încredere până la înşelăciune, cum este şi cea care a atras pedeapsa pe care o execută în prezent, fiind arestat în altă cauză), cât şi de fals în înscrisuri (oficiale sau sub semnătură privată), cazierul judiciar dovedind că inculpatul a stăruit pe această cale, în pofida actelor de clemenţă de care a beneficiat în mod repetat, prin graţierea unei pedepse şi suspendarea sub supraveghere a executării alteia.

Stabilirea spre executare, în speţă, a unei pedepse severe, de 9 ani închisoare, este consecinţa legală a adăugării, la pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, a pedepsei anterioare de 3 ani închisoare, ca efect al revocării suspendării sub supraveghere a executării acesteia, potrivit art. 86⁴ alin. (1) rap. la art. 83 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite chiar înăuntrul termenului de încercare al acelei suspendări.

Pe latură civilă, Curtea constată, contrar criticii formulate de partea civilă, că întinderea prejudiciului cauzat acesteia şi, implicit, a valorii despăgubirii ce i-a fost acordată, a fost corect determinată de către prima instanţă, fără a fi rezultatul vreunei erori materiale, de calcul, după cum s-a susţinut în motivele scrise de apel.

Faţă de toate aceste considerente, întrucât sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, sub toate aspectele, neconstatându-se, nici din oficiu, motive de desfiinţare a acesteia, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S.M. şi de partea civilă A.P.I.A..

Împotriva acestei decizii nr. 40/A din 18 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în sensul indicat, în termen legal s-au exercitat recursuri de către inculpat şi partea civilă.

Recurentul inculpat, în funcţie de memoriul depus Ia dosar şi de manifestarea de voinţă de a achita prejudiciul, a înţeles, inclusiv prin apărător, a invoca cazul de casare de Ia pct. 5 al art. 385⁹ C. proc. pen. cu trimitere Ia aşa-zise nulităţi absolute, respectiv că rechizitoriul a fost întocmit fără a fi finalizat, prejudiciul nu este cert, în cauză nu a fost introdusă partea responsabilă civilmente, la fond judecata s-a efectuat fără a fi prezent, în apel nu ar fi fost audiat, în consecinţă solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, nu i s-a garantat un proces echitabil, în subsidiar invocându-se cazurile de casare de Ia pct. 12 şi 17², respectiv achitarea sa cu incidenţa art. 10 lit. d) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, a fost condamnat pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o, pentru celelalte infracţiuni aplicarea unei amenzi administrative, iar în ultim subsidiar o reapreciere a probelor şi reducerea pedepsei, iar pentru condamnarea anterioară din 2005 a intervenit reabilitarea.

Partea civilă, prevalat de cazul de casare de la pct. 17², a reluat susţinerea din apel, respectiv obligarea inculpatului Ia plata întregului prejudiciu de 250.136 RON.

Instanţa de recurs, în funcţie de momentul pronunţării deciziei atacate, respectiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, cadrul legislativ plasând actuala cale de atac a recursului într-un spaţiu judiciar restrictiv, în cuprinsul căruia pot fi abordate strict chestiuni de drept specifice speţei, reţine, într-o formulă sintetizată, că niciunul din motivele de recurs promovate de părţi nu se poate încadra, îngloba, în cazurile exprese de casare invocate sau altele care pot fi tratate din oficiu.

Raportat la recursul inculpatului este de precizat că aşa-zisele nulităţi absolute invocate sau trimiterea generală Ia nerespectarea de către instanţele de judecată a derulării unui proces echitabil, nu au darul decât de a fi preluate ca fiind simple apărări, prezumtive vicii ale derulării procedurii penale îndreptate împotriva sa, aspecte altfel tratate în plan juridic de către instanţa de apel.

Curtea de Apel a constatat cu deplin temei că prima instanţă a administrat toate probele necesare pentru lămurirea deplină a cauzei şi a stabilit, pe baza acelor probe, amplu prezentate şi judicios analizate în considerentele sentinţei pronunţate, o situaţie de fapt corectă şi o încadrare juridică legală.

În continuare, prevalat de cazurile de casare de la pct. 12 sau cel general de la pct. 17² (văzut artificial şi nepotrivit ca fiind o punte de legătură în catalogarea recursului ca fiind tot o cale de atac în care pot fi dezbătute orice problematici juridice, cu devoluţiune integrală în fapt şi în drept) ale art. 385⁹ C. proc. pen., ce indiferent de formulele lor interpretative nu permit o dezbatere şi în fapt a speţei, apărarea principală susţinută insistă spre soluţia de contestare a faptelor, cu raportare la probatoriul administrat, în contextul în care însă, cele evidenţiate au fost dovedite în afara oricărui dubiu - împrejurarea că inculpatul este autorul faptelor de falsificare, prin adăugirea unor cifre pe matcă, în faţa celor reale, a nouă bonuri valorice acordate, conform O.U.G. nr. 65/2006, ca sprijin financiar din partea statului, unor producători agricoli de pe raza comunei B.A. din judeţul Prahova, pentru înfiinţarea de culturi agricole în toamna anului 2006, de folosire a înscrisurilor oficiale astfel falsificate pentru cumpărarea, facturată, de îngrăşăminte chimice de la SC A. SRL şi de determinare a angajaţilor acestei societăţi, prin intermediul martorului G.B., să depună acele bonuri valorice, fără a cunoaşte caracterul lor fals, la A.P.I.A. Prahova, care, fiind indusă astfel în eroare, le-a decontat integral, cu consecinţa prejudicierii sale cu suma totală de 248.600 RON.

Curtea de Apel a reţinut elocvent că atât raportul de expertiză întocmit la data de 05 mai 2009 de către Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Ialomiţa, cât şi raportul de expertiză criminalistică întocmit la data de 14 octombrie 2011 de către un organism independent, respectiv de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, au concluzionat că scrisul de mână depus în plus pe matca bonurilor valorice seria M. nr. B1., nr. B3., nr. B4., nr. B5., nr. B6., nr. B7., nr. B9., nr. B8. şi nr. B2., prin comparaţie cu scrisul olograf depus pe cotorul acestora, a fost executat de către inculpat, în ambele rapoarte fiind examinată şi posibilitatea, în final exclusă, a săvârşirii falsurilor de către alte două persoane bănuite, indicate de inculpat ca posibili autori (martorii S.I. şi G.B., reluaţi şi în recurs).

La întocmirea ambelor rapoarte de expertiză au fost avute în vedere, drept comparaţie, atât procesul verbal conţinând probe de scris ridicate de la inculpat în data de 24 februarie 2009, în poziţiile şezând şi în picioare, cât şi trei declaraţii olografe ale acestuia din faza de urmărire penală (recunoscute de el, în faţa primei instanţe, ca aparţinându-i), datând din 10 octombrie 2007, 26 septembrie 2008 şi 13 februarie 2009.

Concluziile rapoartelor de expertiză anterior menţionate se coroborează şi cu declaraţiile martorilor M.I. şi M.C., care au precizat că i-au înmânat numai inculpatului, în două rânduri (prima dată, personal, iar, a doua oară, prin intermediari a căror sosire le-a fost anunţată în prealabil de către acesta), bonurile valorice strânse de la locuitorii din comuna B.A. atât de către ei, cât şi de către martora C.D. (administrator al asociaţiei agricole „F."), primul martor afirmând că tot inculpatul i-a înmânat factura fiscală pentru îngrăşămintele chimice pe care i le-a remis ulterior (mult mai puţine decât cele facturate de SC A. SRL), având menţionat ca furnizor SC S.C. SRL Urziceni, declaraţiile, inclusiv din confruntarea cu inculpatul, ale martorului S.I., administratorul acestei ultime societăţi, care a susţinut că inculpatul i-a cerut să deruleze prin societatea respectivă operaţiunile comerciale de achiziţionare de îngrăşăminte chimice de la SC A. SRL, pe motiv că societatea lui, SC C.C.C. SRL, avea la acel moment probleme cu organele fiscale, conturile fiindu-i blocate, declaraţiile, inclusiv din confruntarea cu inculpatul, ale martorului B.G., ce acţiona drept comisionar al societăţii furnizoare de îngrăşăminte chimice, care a arătat că inculpatul i-a remis bonurile valorice, pe care el le-a depus, ca atare, la biroul de facturare al SC A. SRL, tot inculpatul indicându-i şi datele de identificare ale persoanelor juridice menţionate drept beneficiari în facturile emise de către acel furnizor, cu care martora T.A.E., contabilă a societăţii respective, a completat acele facturi, precum şi declaraţiile martorilor I.I. şi C.M., angajaţi ai SC A. SRL, care au relatat că inculpatul se interesa telefonic de livrările de îngrăşăminte chimice comandate prin comisionarul B.G. şi respectiv că tot el indica personal transportatorului locurile de descărcare (altele faţă de cele ale beneficiarilor reali ai bonurilor valorice, dar şi faţă de cele ale beneficiarilor scriptici, din facturi, ai acelor îngrăşăminte). Copii de pe facturile emise de furnizor şi bonurile valorice falsificate, cu care s-a realizat plata acestora, au fost transmise de SC A. SRL către A.P.I.A. Prahova, care, încrezându-se în autenticitatea acestora, a procedat la decontarea lor integrală. Cu privire la beneficiarii scriptici ai îngrăşămintelor chimice livrate de furnizor (alţii decât titularii reali ai bonurilor valorice - persoane fizice, locuitori ai comunei B.A.), se constată că, potrivit facturilor emise de SC A. SRL, aceştia erau asociaţii familiale şi societăţi comerciale (AF H.M., AF M.A., SC P.S.T.G. SRL, SC C.C.C. SRL şi SC E. SRL), despre care verificările efectuate în baza de date a O.N.R.C. au dovedit că fie nu existau (nefiind înregistrate), fie că aveau alte denumiri sau sedii, se aflau în faliment ori erau deja radiate.

În consecinţă, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor continuate şi concurente de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi participaţie improprie la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291 şi art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., astfel că soluţia de condamnare a acestuia, pentru săvârşirea acelor infracţiuni, este legală şi temeinică, iar cererea de achitare, dincolo de netemeinicia sa, nici nu poate, prin prisma cadrului legal de casare, ca fiind principial abordată.

Criticile vizând actul de sesizare al instanţei nu pot fi primite. La data de 16 iunie 2011 învinuitului i s-a adus la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate, dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 02 iunie 2011, astfel cum se consemnează în declaraţia sa, formulată în prezenţa apărătorului ales. În sfârşit, la data de 01 noiembrie 2011, învinuitului, asistat juridic de acelaşi apărător ales, i s-a prezentat materialul de urmărire penală, conform procesului verbal întocmit cu acea ocazie. La data de 2 noiembrie 2011 inculpatului i s-a întocmit rechizitoriu, act procedural ce nu suferă în planul legalităţii.

Chestiunile legate de vicii raportat la plângerea ce a declanşat ancheta penală de faţă nu pot fi primite. Încadrările juridice nu reclamă necesitatea unei plângeri prealabile care să şi fie introdusă într-un anumit termen legal. În acelaşi plan juridic al criticilor, prezenţa în faţa organelor judiciare a inculpatului tocmai că a fost valorificată prin reţinerea ca circumstanţă atenuantă judiciară, potrivit art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., cu consecinţa coborârii consistente a pedepselor sub limitele speciale minime prevăzute în normele de incriminare incidente, care, în cazul infracţiunii celei mai grave, s-a produs cu nu mai puţin de 4 ani sub minimul de 10 ani închisoare.

Inculpatul a fost prezent în faţa instanţei de fond, a fost audiat, a avut apărător ales, pentru termenele de judecată la care a lipsit a depus dovezi medicale justificative, neformulându-se alte cereri la ultimul termen de judecată din 26 septembrie 2012.

În apel, la termenul din data de 03 decembrie 2012, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere recunoscut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., refuzând astfel să dea declaraţie în faţa instanţei, însă, ulterior, la termenul din data de 11 februarie 2013, a consimţit la aceasta, fiind ascultat în mod nemijlocit de către Curtea de Apel. Cu ocazia acestei audieri, inculpatul şi-a menţinut poziţia procesuală de nerecunoaştere a săvârşirii faptelor imputate, susţinând că acuzaţiile ce îi sunt aduse se întemeiază numai pe declaraţiile mincinoase ale unor martori.

Cuantumul pedepsei se află în limitele legale incidente, stabilirea unei pedepse severe, de 9 ani închisoare, este consecinţa legală a adăugării, Ia pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, a pedepsei anterioare de 3 ani închisoare, ca efect al revocării suspendării sub supraveghere a executării acesteia, potrivit art. 86⁴ alin. (1) rap. la art. 83 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite chiar înăuntrul termenului de încercare al acelei suspendări, fără a putea aduce în discuţie problema interveniţii instituţiei reabilitării.

Pe latură civilă remarcăm acelaşi cadru procesual de imposibilitate de a aduce critici legate de procedeul de cuantificare a pagubei. Invocarea cazului de casare de la pct. 17² este neoportună, iar altfel, contrar criticii formulate de partea civilă, întinderea prejudiciului cauzat acesteia şi, implicit, a valorii despăgubirii ce i-a fost acordată, a fost corect determinată de către prima instanţă fără a fi rezultatul vreunei erori materiale, de calcul. Prima instanţă a evidenţiat procedeul de determinare a acelei valori, reţinută, de altfel, şi în rechizitoriu (248.600 RON), constând în scăderea din valoarea totală a bonurilor valorice, după falsificarea lor, de 250.100 RON, a valorii reale a acelor bonuri, emise şi decontate în mod legal în favoarea producătorilor agricoli din comuna B.A., de 1.500 RON.

Faţă de toate aceste considerente, întrucât decizia pronunţată este Ia adăpost de orice critici de legalitate, neconstatându-se nici din oficiu motive de casare a acesteia, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul S.M. şi de partea civilă A.P.I.A., care, aflându-se fiecare în culpă procesuală, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod.

Se va constata că, în prezent, inculpatul este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S.M. şi de partea civilă A.P.I.A. împotriva deciziei penale nr. 40/A din 18 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Constată că inculpatul S.M. este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2787/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2796/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2720/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2733/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2783/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2787/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2796/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2816/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2817/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2842/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs