ICCJ. Decizia nr. 274/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 274/2013
Dosar nr. 9197/107/2012/a2
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 17 ianuarie 2013 în dosarul nr. 9197/107/2012, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia Penala şi pentru Cauze cu Minori, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării inculpaţilor T.V. şi T.C., aflaţi în stare de arest preventiv în Penitenciarul Aiud şi, în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut această măsură.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a constatat că subzistă şi la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, fiind îndeplinite cerinţele art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Instanţa a constatat că prin sentinţa penală nr. 292/2012 inculpatul T.V. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, iar inculpatul T.C. la o pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpaţii au declarat apel.
Procedând la verificarea legalităţii si temeiniciei arestării preventive, Curtea a constatat că măsura arestării preventive a fost luată în condiţii de deplină legalitate, fiind îndeplinite condiţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., conform cărora inculpaţii ar fi săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Sub aspectul pericolului pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpaţilor, Curtea a reţinut că aceştia sunt acuzaţi a fi liderii grupării infracţionale, cei care au participat la constituirea acesteia. Totodată, s-a avut în vedere că inculpaţii nu sunt la prima confruntare cu legea penală, în sarcina acestora fiind reţinută recidiva postcondamnatorie, astfel că este justificată temerea că lăsaţi în libertate, aceştia vor săvârşi noi infracţiuni.
Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpaţilor este rezonabilă, iar din perspectiva art. 5 par.1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, existenţa unei hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, pronunţată de un tribunal independent, constituie un temei pentru menţinerea detenţiei preventive.
În fine, Curtea a analizat posibilitatea instituirii faţă de inculpaţi a unor măsuri preventive mai puţin restrictive, însă le-a considerat, raportat la baza factuală reţinută conform probelor, insuficiente pentru protejarea interesului public ce impune detenţia.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul T.V., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de urmările produse, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, aşa cum corect a reţinut şi Curtea de Apel Alba Iulia.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 5 ani închisoare.
Or, hotărârea de condamnare apelată de inculpat, constituie un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, pronunţată în dosarul nr. 9197/107/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 244/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
