ICCJ. Decizia nr. 280/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 280/2013
Dosar nr. 537/1/2013
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 21 decembrie 2012 în dosarul nr. 6081/105/2012, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării inculpatului S.G., zis „C.", aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni şi, în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut această măsură.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a constatat că împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive, prin încheierea nr. 34 din 3 august 2012 din Camera de Consiliu a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosarul penal nr. 5829/105/2012, în baza căreia s-a emis pe numele inculpatului mandatul de arestare preventiva din 3 august 2012, de către aceeaşi instanţă.
Prin sentinţa penală nr. 435 din 04 decembrie 2012, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul S.G.:
1 - în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen., la 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de viol In formă calificată şi continuată.
2 - în baza art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen., la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de incest.
A contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpatul a declarat apel. Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, Curtea a constatat ca măsura arestării, preventive a fost luată în condiţii de deplină legalitate, fiind îndeplinite condiţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., conform cărora inculpatul ar fi săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La menţinerea acestei masuri Curtea a avut în vedere gravitatea faptelor pretins comise, circumstanţele reale ale activităţii infracţionale, precum şi pericolul social ce l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pericol rezultat din modalitatea în care a comis faptele, respectiv că în perioada 2003 - februarie 2009, în mod repetat, prin constrângere, a întreţinut relaţii sexuale normale, orale şi anale cu fiica sa S.G.G. - minoră.
A mai reţinut Curtea că inculpatul nu poate fi judecat în stare de libertate, având în vedere modalitatea de îndeplinire a rezoluţiei infracţionale, reţinută în rechizitoriu şi confirmată de hotărârea de condamnare. În primă instanţă, gradul de pericol social concret al fiecăreia dintre infracţiuni, urmările faptelor penale comise de către inculpat, constând mai ales în prejudiciul moral cauzat victimei.
În concluzie, instanţa de apel a reţinut că menţinerea privării de libertate se justifică în continuare, iară a încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece a fost luată pe baza mijloacelor de probă administrate, acesta recunoscând în esenţă că este autorul faptei de viol şi incest, ambele în formă continuată şi calificată.
Cum în intervalul scurs de la luarea măsurii preventive şi până la zi nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puţin restrictivă de libertate şi câtă vreme inculpatul nu a invocat şi depus probe directe şi concludente care să ateste o altă situaţie de fapt decât cea rezultată din actele dosarului, Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul S.G. şi în consecinţă, a menţinut-o.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul S.G., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând recursul prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) clin acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauza, Curtea de Apel Ploieşti - secţia penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebita a acestora, de urmările produse, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi Curtea de Apel Ploieşti.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest, hotărârea de, condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile art. 6 din C.E.D.O.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că în perioada 2003 - februarie 2009, în repetate rânduri prin constrângere a întreţinut acte sexuale normale, orale si anale cu fiica sa S.G.G., acte sexuale ce s-au consumat la domiciliul comun al acestora, situat in comuna Boldeşti Grădiştea.
În acelaşi sens, înalta Curte reţine ca hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. 6081/105/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 278/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 292/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
