ICCJ. Decizia nr. 2817/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2817/2013

Dosar nr. 2671/111/2011

Şedinţa publică din 23 septembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 57 din 8 martie 2012, Tribunalul Bihor, în baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.N.S., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul graţierii condiţionate în ce priveşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 257/2009 a Judecătoriei Cluj Napoca şi a dispus ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa aplicată în cauză prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv de la 09 februarie 2011 până la 24 februarie 2011.

În baza art. 1605 alin. (6) C. proc. pen. a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, măsură dispusă prin decizia penală nr. 141/R din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea.

În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen. a obligat inculpatul S.N.S. să restituie denunţătorului I.C.N. echivalentul în RON a sumei de 1.100 euro la cursul oficial al zilei în care se efectuează plata.

A constatat că suma de 300 euro a fost restituită denunţătorului I.C.N. la data de 09 februarie 2011 conform procesului verbal.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) raportat la art. 163 C. proc. pen. a menţinut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa procurorului din 15 februarie 2011 şi procesul verbal de sechestru din 16 februarie 2011, asupra sumei de 873 RON consemnată la Banca C., la dispoziţia D.N.A. - S.T. Oradea, conform recipisei de consemnare C1. din 15 februarie 2011.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 11.800 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel a reţinut că, prin rechizitoriul D.N.A. - S.T. Oradea, înregistrat la instanţă la data de 22 februarie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul S.N.S., pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada în perioada iulie 2010 - februarie 2011, în calitate de comisar şef la A.N.P.C.- Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, a pretins, a acceptat şi a primit, în cinci rânduri, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma totală de 1.400 euro, de la martorul denunţător I.C.N., pentru a-l proteja şi favoriza pe acesta cu ocazia acţiunilor de control, pe linia comercializării produselor „etnobotanice", efectuate de comisarii din subordinea sa la punctul de lucru al întreprinderii Familiale „I.O.I.", situat în Oradea, str. M., jud. Bihor, la care denunţătorul I.C.N. are calitatea de asociat, alături de fratele său, I.O.I., respectiv de a nu aplica amenzi contravenţionale prea mari ori pentru a nu lua alte sancţiuni contravenţionale complementare severe faţă de acesta. Audiat fiind în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, afirmând că nu a primit de la I.C.N. sume de bani în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu iar pe martorul denunţător precizează că l-a cunoscut în decembrie 2010, sau ianuarie 2011 când acesta s-a deplasat la sediul instituţiei cerând audienţă şi a reclamat desele controale la care a fost supus precum şi severitatea ultimei măsuri luate, aceea a închiderii temporare a magazinului. După ultimul control din data de 8 februarie 2011, când s-a constatat nerespectarea sancţiunii închiderii temporare de către comisarul M., a doua zi a fost sunat de I., s-a întâlnit cu acesta la birou şi martorul denunţător a insistat să primească plicul, după ce, în prealabil, l-a refuzat de mai multe ori, după care s-a realizat flagrantul.

În legătură cu conţinutul plicului inculpatul a susţinut că nu-şi imagina că ar putea conţine bani faţă de măsura drastică luată cu privire la magazinul administrat de I.C.N., a apreciat că în plic se găsea un favor respectiv fie o invitaţie la masă, la o serată, fie o bonificaţie pentru achiziţionarea de marfă de la anumite magazine. A recunoscut că după prinderea sa în flagrant, în curtea instituţiei s-a speriat, a scos plicul din buzunarul interior al sacoului dar imediat, dându-şi seama că face o prostie l-a pus înapoi iar după deschiderea plicului ce conţinea 300 euro a afirmat că „sunt un prost" respectiv „pe un aşa salariu mic, uite ce mi se întâmplă".

Prima instanţă a reţinut că inculpatul S.N.S. deţinea funcţia de comisar şef la Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Bihor din cadrul A.N.P.C. şi potrivit fişei postului avea printre atribuţiile de serviciu coordonarea activităţii C.J.P.C. Bihor, întocmirea procedurilor privind activităţile specifice desfăşurate de comisarii din subordine şi urmărirea respectării acestora de către subordonaţi, exercitarea controlului privind activitatea personalului din subordine a pieţei produselor şi serviciilor din raza sa de competenţă, etc.

În cursul lunii mai 2010 martorul denunţător I.C.N., împreună cu fratele său I.O.I. au înfiinţat întreprinderea Familială „I.O.I.", având sediul în localitatea R., judeţul Bihor, cu punct de lucru în Oradea, str. M. Obiectul principal de activitate declarat al firmei este „comerţul cu amănuntul al produselor cosmetice şi de parfumerie în magazine specializate".

La data de 19 mai 2010 a avut loc o acţiune mixtă de control, la care au participat lucrători din cadrul B.C.C.O. Oradea şi comisari din cadrul C.J.P.C. Bihor, la magazinele din mun. Oradea unde au existat informaţii că s-ar comercializa produse „etnobotanice". Astfel, s-au deplasat şi la magazinul de pe str. M., aparţinând Î.F. „I.O.I.", unde, în timpul controlului, comisarul M.O. a ridicat câte o mostră din flecare produs comercializat, fără a consemna aceasta în vreun act, lăsând o invitaţie numitului I.C.N. pentru a se prezenta a doua zi la sediul C.J.P.C. Bihor în vederea finalizării controlului şi pentru aplicarea sancţiunilor legale pentru abaterile constatate.

Având în vedere invitaţia primită, în dimineaţa zilei de 20 mai 2010, martorul denunţător I.C.N., împreună cu fratele său, martorul I.O.I., s-au prezentat la sediul C.J.P.C. Bihor, unde comisarul M.O. le-a comunicat că pentru abaterile constatate cu ocazia controlului efectuat în ziua precedentă ar putea să le aplice o amendă în sumă de 15.000 RON, însă „pentru o viitoare colaborare" le va aplica o amendă de doar 1.500 RON, precizându-le acestora că „puteţi să vă faceţi abonament la noi". Cu aceeaşi ocazie, comisarul M.O. a restituit în totalitate mostrele ridicate cu o zi înainte, fără a întocmi vreun document în acest sens, aplicându-le o amendă orientată spre minimum prevăzut de lege.

1. După o perioadă de timp, la data de 21 iulie 2010, a avut loc din nou o acţiune de control la punctul de lucru al întreprinderii Familiale „I.O.I." din Oradea, pe linia protecţiei consumatorilor, la care au participat doi comisari din cadrul Comisariatului Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, însoţiţi de lucrători de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog.

Comisarii M.O. şi L.N. din cadrul C.J.P.C. Bihor au ridicat, cu această ocazie, mostre din toate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare, fără a le consemna într-un document, după care au lăsat o invitaţie reprezentanţilor firmei pentru a doua zi, în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor.

La data de 22 iulie 2010, potrivit invitaţiei primite, martorul denunţător I.C.N. s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor la comisarul M.O., ocazie cu care acesta i-a spus denunţătorului că doreşte să-l prezinte pe acesta la şeful instituţiei. Cei doi s-au deplasat în biroul inculpatului S.N.S., unde, după o scurtă discuţie despre activitatea desfăşurată, comisarul şef S.N.S. i-a comunicat martorului I.C.N. că va încearcă să-l sprijine pe viitor, în schimbul „recunoştinţei" sale.

Cu această ocazie. în urma discuţiei avute cu comisarul şef S.N.S. şi a aluziilor explicite ale acestuia, numitul I.C.N. i-a înmânat un plic în care se afla suma de 200 euro, pe care inculpatul S.N.S. l-a primit şi fără să se uite ce sumă de bani se află în interior l-a pus într-un sertar de la biroul său, iar înainte ca martorul să părăsească biroul l-a asigurat pe acesta de tot sprijinul său, comisarul şef S.N.S. dându-i denunţătorului cartea sa de vizită.

Urmare a remiterii acestei sume de bani, comisarul M.O. a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei prin care i-a aplicat denunţătorului un avertisment, după care i-a restituit marfa ridicată cu ocazia controlului, fără a întocmi un document în acest sens.

2. La data de 20 septembrie 2010, la acelaşi magazin al întreprinderii Familiale "I.O.I." a avut loc o acţiune de control pe linia protecţiei consumatorilor, la care au participat comisarul M.O. din cadrul C.J.P.C. Bihor, însoţit de lucrători de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog.

În urma acestei acţiuni de control, comisarul M.O. a ridicat toate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare, fără a întocmi niciun document de ridicare a bunurilor, comunicându-le totodată reprezentanţilor unităţii că le va închide magazinul pe o perioadă nedeterminată, după care a lăsat o invitaţie pentru data de 27 septembrie 2010, în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor. Dând curs invitaţiei, martorul denunţător s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor, unde s-a dus direct la comisarul şef S.N.S. în birou pentru a rezolva cu acesta să nu i se închidă magazinul şi pentru a i se restitui marfa ridicată de către comisarul M.O. în urma acţiunii de control.

Întrucât, din unele discuţii avute anterior cu comisarul M.O., denunţătorului i s-a sugerat de către acesta că suma de 200 euro remisă comisarului şef S.N.S. la data de 22 iulie 2010 ar fi „prea mică", acesta i-a dat inculpatului un plic în care se afla suma de 300 euro, pe care inculpatul l-a primit şi fără să se uite în acesta, l-a pus în sertarul de la birou. Totodată, după ce a primit plicul, comisarul şef S.N.S. l-a asigurat pe I.C.N. că totul este în regulă şi că a vorbit chiar şi la Primăria Oradea pentru a rezolva ca magazinul acestuia să nu fie închis.

După aceste discuţii numitul I.C.N. s-a deplasat în biroul comisarului M.O., care i-a aplicat o amendă minimă pentru una dintre faptele contravenţionale constatate şi avertisment pentru o altă faptă, după care i-a restituit marfa ridicată, fără a întocmi vreun înscris în acest sens, precizându-i că „avem mare noroc că suntem prieteni cu şeful S.N.S., că altfel am fi primit amendă de 5.000 RON". De asemenea, în urma „discuţiei" cu comisarul şef S.N.S., nu a mai fost aplicată sancţiunea complementară a închiderii temporare a punctului de lucru al întreprinderii Familiale „I.O.I." din Oradea.

3. La data de 2 decembrie 2010, comisarul M.O. din cadrul C.J.P.C. Bihor, însoţit de lucrători de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog a efectuat din nou un control la magazinul întreprinderii Familiale „I.O.I." din Oradea, tot pe linia comercializării produselor „etnobotanice" şi procedând în aceeaşi modalitate a ridicat toate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare, fără a întocmi vreun document de ridicare a mărfii, i-a avertizat pe reprezentanţii unităţii că le va închide magazinul şi a lăsat o invitaţie pentru săptămâna următoare în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor.

Fiind invitat pentru data de 6 decembrie 2010, numitul I.C.N. s-a prezentat la sediul C.J.P.C. Bihor, deplasându-se direct în biroul comisarului şef S.N.S., unde i-a remis un plic în care se afla suma de 300 euro, pe care acesta l-a acceptat şi l-a introdus fără să verifice conţinutul într-un sertar al biroului. După ce a primit banii, comisarul şef i-a spus lui I.C.N. să ţină magazinul închis o perioadă de timp, până ce va fi anunţat de comisarul M.O., pentru „a nu fi bătător la ochi pentru celelalte organe de control", dându-i acestuia asigurări că îl va ajuta să deschidă cât mai repede.

După întrevederea cu inculpatul S.N.S., martorul denunţător I.C.N. s-a deplasat în biroul comisarului M.O., care a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei, aplicând o sancţiune minimă pentru abaterile constatate, dispunând închiderea temporară pe o perioadă de până la 6 luni a punctului de lucru şi restituind, totodată, marfa ridicată cu ocazia controlului, fără însă a întocmi un document în acest sens. În timp ce aplica sancţiunea, comisarul M.O. i-a spus denunţătorului că îi dă acest cuantum minim al amenzii deoarece „suntem colaboratori", altfel sancţiunea ar fi fost între 5.000 şi 10.000 RON.

La data de 15 decembrie 2010, în urma unei discuţii telefonice cu comisarul M.O., numitul I.C.N. s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal nr. PV1. din 15 decembrie 2010, prin care s-a stabilit că „operatorul economic poate să îşi reia activitatea de comercializare a produselor menţionate la cap. F al procesului verbal". În cuprinsul acestui proces-verbal a fost menţionat de către învinuitul M.O. şi comisarul Ş.D., care, potrivit declaraţiei date în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei, nu a participat la întocmirea actului şi nu a semnat respectivul proces-verbal.

4. În aceeaşi manieră s-a realizat şi activitatea de control efectuată de comisarul M. la data de 19 ianuarie 2011, la punctul de lucru de pe str. M. al întreprinderii Familiale „I.O.I.", la care au participat lucrători de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog şi comisari din cadrul Gărzii Financiare - Secţia Bihor, produsele „etnobotanice" fiind ridicate din magazin fără vreun document justificativ.

Dând curs invitaţiei, la data de 25 ianuarie 2011, martorul I.C.N. s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor, a fost primit în birou de către comisarul şef S.N.S., căruia i-a înmânat suma de 300 euro într-un plic, pe care acesta l-a acceptat şi, ca de fiecare dată, l-a introdus în sertarul de la birou, fără a se uita ce conţine. După primirea banilor comisarul şef S.N.S. i-a dat asigurări în continuare martorului I.C.N., spunându-i „să ne vedem liniştiţi de treabă deoarece rezolvă el problemele care apar".

De la comisarul şef S.N.S., denunţătorul s-a deplasat în biroul comisarului M.O., care i-a aplicat o amendă minimă pentru abaterile constatate şi sancţiunea complementară a închiderii temporare a activităţii pe o perioadă de până la 6 luni.

Important este faptul că pe perioada închiderii temporare a punctului de lucru, urmare a sancţiunii primite, în realitate magazinul a funcţionat în continuare, însă cu preponderenţă seara (când vânzările erau mai mari la magazinele de acest profil), potrivit indicaţiilor primite de la cei doi funcţionari din cadrul C.J.P.C. Bihor.

5. La data de 08 februarie 2011, la magazinul martorului denunţător s-a prezentat din nou comisarul M., însoţit de lucrători de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog şi din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea tot pentru realizarea unei acţiuni de control pe linia protecţiei consumatorilor. Şi cu această ocazie, comisarul M.O. a ridicat toate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare, fără a întocmi vreun document de ridicare a mărfii, i-a ameninţat pe reprezentanţii unităţii de faţă cu lucrătorii de poliţie că le va închide definitiv magazinul şi a lăsat o invitaţie pentru a doua zi în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor.

În aceste împrejurări, martorul I.C.N. a hotărât să denunţe fapta autorităţilor competente, astfel că în aceeaşi zi, 8 februarie 2011, s-a prezentat la sediul D.N.A. - S.T. Oradea, unde a formulat un autodenunţ în care a menţionat că a dat mită în mai multe rânduri comisarului şef S.N.S. pentru a-l favoriza cu ocazia efectuării acţiunilor de control pe linia comercializării produselor „etnobotanice", arătând totodată că pentru ziua de 9 februarie 2011 a fost invitat la sediul C.J.P.C. Bihor, unde, potrivit „uzanţelor", urmează să dea suma de 300 euro comisarului şef S.N.S. şi suma de 100 euro comisarului M.O., pentru a nu lua faţă de el sancţiuni contravenţionale prea severe şi pentru a-i fi restituite bunurile ridicate de către comisarul M.O. cu ocazia controlului din 8 februarie 2011.

Astfel, la data de 9 februarie 2011 s-a organizat activitatea de prindere în flagrant a comisarului şef S.N.S., sens în care organele de urmărire penală au procedat la înregistrarea seriilor bancnotelor ce au fost remise denunţătorului I.C.N., după care acesta s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor, unde, în jurul orelor 11:00, s-a întâlnit cu comisarul şef S.N.S., care l-a primit în biroul său, iar după o discuţie de circa 15-20 de minute legată de acţiunea de control din seara zilei de 8 februarie 2011 şi diferite posibilităţi de eludare a legii în acest domeniu, denunţătorul i-a remis comisarului şef S.N.S. un plic cu suma de 300 euro pentru a-l ajuta şi favoriza în legătură cu controlul efectuat în seara zilei precedente, pe care acesta l-a acceptat, la fel ca şi în celelalte rânduri, precizându-i însă lui I.C.N. că „ (...) Mie... Io numa" aşa-ţi iau asta, dacă tu-mi închizi mie până luni".

După ce a primit de la denunţător plicul în care se afla suma de 300 euro, inculpatul S.N.S. a intenţionat să părăsească sediul C.J.P.C. Bihor, pe jos, fiind oprit în curtea instituţiei de organele de urmărire penală şi condus în biroul său, declarând că deţine suma de 873 RON, fiind banii săi personali. Fiind percheziţionat biroul inculpatului, în sacoul pe care acesta îl pusese în momentul în care a intrat în birou pe spătarul de la scaunul de la birou, în buzunarul interior de la piept, organele de urmărire penală au găsit un plic alb de hârtie în care se aila suma de 300 euro, cu privire la care inculpatul a arătat ca l-a primit cu puţin timp în urmă de la numitul I.C.N., însă nu ştie ce anume conţine plicul respectiv.

Pe traseul parcurs din curtea instituţiei, unde inculpatul a fost oprit de organele de urmărire penală, până în biroul său de la etajul 1 al clădirii, inculpatul S.N.S. a încercat să arunce plicul cu bani care se afla în buzunarul interior de la sacoul său, însă văzând că organele de urmărire penală se aflau chiar lângă acesta şi i-au observat gestul, a renunţat.

Organele de urmărire penală au procedat la verificarea seriilor de pe bancnotele având cupiura de 100 euro găsite în plicul din buzunarul de la piept al sacoului inculpatului cu seriile consemnate în procesul-verbal întocmit anterior, constatându-se că bancnotele găsite asupra inculpatului S.N.S. au aceleaşi serii cu cele ale bancnotelor înmânate de către organele de urmărire penală denunţătorului I.C.N.

Tot cu ocazia efectuării percheziţiei efectuate la sediul C.J.P.C. Bihor, a fost găsit în sertarul din mijloc din partea dreaptă a biroului inculpatului S.N.S. mai multe produse „aromaterapeutice", într-un plic de culoare albă, format A4, cu privire la care inculpatul S.N.S. a arătat că „acestea au fost ridicate de către comisarul M.O. de la numitul I.C.N. în urma acţiunii de control efectuată în seara zilei de 8 februarie 2011 la magazinul Î.F. I.O.I.", aceste produse fiind ridicate de către organele de urmărire penală.

S-a stabilit că produsele „etnobotanice" au fost ridicate cu ocazia acţiunii de control din data de 8 februarie 2011, de către comisarul M.O., prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, acesta ridicând produsele respective fără să aibă vreun temei legal şi fără să întocmească vreun act (dovadă de ridicare) în acest sens. Din adresa nr. A1. din 18 februarie 2011 a C.J.P.C. Bihor a rezultat că produsele „etnobotanice" ridicate în data de 8 februarie 2011 de către comisarul M.O. de la Î.F. „I.O.I.", s-a făcut fără a exista o bază legală care să poată fi invocată şi fără a exista un document de ridicare a acestora.

S-a reţinut că, fapta inculpatului S.N.S. este dovedită de mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, respectiv, autodenunţul formulat în cauză de I.C.N. confirmat ulterior de declaraţiile date de acesta în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei; declaraţiile martorului I.O.I. care deşi nu a participat efectiv la remiterea sumelor pretinse cu titlu de mită de către faptele său, a aflat de la acesta că i-a fost prezentat şeful C.J.P.C. Bihor, de către comisarul M., şi îi dădea inculpatului S.N.S. suma de 300 euro de fiecare dată, doar la prima întâlnire i-a remis 200 euro însă i s-a comunicat că este prea puţin, cunoaşte în mod direct modalitatea în care se realiza controlul de către comisarul M. şi faptul că după ce fratele său da curs invitaţiei şi remitea banii inculpatului S.N.S., produsele etnobotanice le erau restituite iar sancţiunile contravenţionale pe care le plăteau erau într-un cuantum mic, magazinul fiind închis temporar, dar în realitate acesta era deschis; declaraţia martorului P.V. care, de asemenea, confirmă modalitatea în care se desfăşurau controalele de către comisarul M. şi faptul că ştia de la martorul denunţător I. că s-a înţeles cu reprezentanţii C.J.P.C. Bihor cărora le dădeau suma de 300 euro la fiecare invitaţie şi că marfa ridicată cu ocazia controlului le era restituită; declaraţiile martorilor B.T., Ş.D. şi L.N. angajaţi în cadrul C.J.P.C. Bihor care au arătat că pentru ridicarea mostrelor trebuia întocmit un proces-verbal tipizat pe care îl avea fiecare comisar când mergea în control, nu se ridica niciodată întreaga marfă şi mostrele trebuiau predat la laboratoarele autorizate, unde se folosesc aceste mostre în totalitatea lor. De asemenea, martorul Ş.D. a menţionat că la data de 11 februarie 2011 a constatat că în documentele întocmite de M.O. şi ridicate cu ocazia flagrantului în procesul verbal datat 15 decembrie 2010 era menţionat şi numele său ca persoană ce a întocmit actul, prin care se permitea operatorului economic să comercializeze produse, dar, în realitate, nu cunoaşte nimic în legătură cu procedura de închidere sau deschidere a magazinului.

S-a mai reţinut ca fiind relevante sub aspect probator şi declaraţiile martorilor A.H.G. şi S.C., din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog care au arătat că, reprezentanţii C.J.P.C. Bihor obişnuiau să ridice câteodată diferite produse pe care le introduceau în plicuri format A4 pe care le puneau la dispoziţie chiar martorii, în care introduceau produsele etnobotanice ridicate; în legătură cu activitatea comisarului M. au arătat că acesta le comunica că a aplicat amenzi în cuantum foarte mare cuprinse între 10.000 RON şi 25.000 RON iar cu ocazia controlului efectuat la data de 08 februarie 2011, după sosirea administratorului I.C.N., comisarul M. i-a reproşat acestuia faptul că magazinul este deschis, la care I. i-a replicat că şi data trecută, după 10 zile a deschis magazinul, însă comisarul M. i-a spus că el nu i-a permis atâta vreme cât nu a întocmit un proces-verbal în acest sens. Cu această ocazie au fost ridicate fără documente justificative toate produsele etnobotanice care erau expuse în magazin, pe care M. le-a introdus într-un plic pe care nu l-a sigilat, închizându-l cu autocolante pentru preţuri. Modalitatea nelegală în care se efectuau controale de către comisarii din cadrul C.J.P.C. Bihor sunt confirmate şi de martorii D.A.M. şi L.I.D. Totodată, L.I.D. a arătat că inculpatul S.N.S. avea posibilitate reducerii cuantumului amenzilor aplicate de comisarii din subordine, fapt de care a beneficiat şi martorul, căruia i-a redus cuantumul amenzii de la 4.000 RON la 100 RON, însă nu i-a solicitat nimic în schimb.

S-a mai reţinut că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul S.N.S., astfel cum a fost susţinută de martorul denunţător, este dovedită şi de împrejurarea că imediat după efectuarea controlului, la data de 9 februarie 2011 a luat legătura cu martora B.A.A.M. căreia i-a solicitat să verifice dacă este posibilă aplicarea sancţiunii complementare a închiderii definitive a unui operator economic fără aplicarea unei amenzi, martora comunicându-i că acest lucru nu este posibil, de rezultatul percheziţiei efectuate la biroul inculpatului de unde au fost ridicate dintr-un sertar produsele aromoterapeutice ridicate de comisarul M. de la societatea martorului denunţător la data de 8 februarie 2011, al percheziţiei efectuate în biroul lui M.O., documente distruse de acesta dar reconstituite de organele judiciare, respectiv „proces-verbal de prelevare" utilizate de A.N.P.C., fiecare formular fiind în trei exemplare, unul necompletat ce avea aplicată ştampila întreprinderii Familiale I.O.I., C.U.I. C1. şi semnătura indescifrabilă a reprezentantului acesteia, cel de-al doilea, cu nr. C2. din 21 iulie 2010, întocmit cu ocazia ridicării unor bunuri tot de la întreprinderea Familială I.O.I., invitaţia din 19 ianuarie 2011, ora 20:30 - 2 exemplare, a câte o filă fiecare, invitaţia din 8 februarie 2011, ora 19:30 - un exemplar, o filă, filă caiet dictando conţinând 19 poziţii cu diferite produse care au fost găsite în magazinul E. în data de 8 februarie 2011, procesul verbal de constatare a contravenţiei seria XX. nr. X1. din 9 februarie 2011, nefinalizat, - 3 exemplare, a câte două file fiecare şi procesul verbal de constatare a contravenţiei seria XX. nr. X2. din 25 ianuarie 2011, referitor la întreprinderea Familială I.O.I. - un exemplar conţine două file.

Mijloacele de probă enunţate se coroborează şi cu procesul verbal de redare a discuţiilor în mediul ambiental, din care rezultă cum inculpatul S.N.S., în pofida calităţii sale de comisar şef al C.J.P.C. Bihor, îl „consiliază" pe denunţător în sensul că îi indică mecanismele de eludare a legii în domeniul comercializării produselor „etnobotanice", indicându-i, în concret, ce activităţi să întreprindă în acest sens. Această discuţie are loc înainte de remiterea sumei de bani, constituindu-se astfel şi într-o modalitate de a-l determina pe denunţător să îi dea sume de bani, în schimbul „protecţiei" şi „consilierii" acordate.

Mai mult, pentru a sublinia riscurile la care se expune în cazul în care nu „colaborează", inculpatul îl ameninţă pe denunţător, în timpul acestor discuţii, cu sesizarea organelor de urmărire penală, ameninţându-l că îi poate face dosar penal, toate acestea în condiţiile în care cu ocazia efectuării controlului din ziua anterioară nu au fost constatate fapte de natură penală: „Deci, eu, acuma, trebuie să-ţi fac ţie adresă, să te fac, către Parchet, dosar penal".

De asemenea, inculpatul se arată intrigat şi de faptul că organele de poliţie au obţinut informaţii cu privire vânzările pe care numitul I.C.N. le-a realizat „de unde (...) ştiu ăştia de la poliţie că tu, sâmbătă noaptea, ai avut vânzări de 80 de milioane?, atrăgându-i acestuia atenţia că „înseamnă că şi-ntre voi îs cârtiţe! înţelegi?".

Relevant, sub aspectul modului în care comisarul şef S.N.S. a înţeles să-şi exercite atribuţiile de serviciu, chiar sub aspectul „consilierii" pe care susţine că i-ar fi acordat-o agentului economic în cauză este replica pe care i-a dat-o numitului I.C.N., chiar după ce a primit plicul cu bani de la acesta: „Mie, când îmi vine un audit şi io nu iau o măsură, se interpretează! (...) vii la mine cu (...) (moment în care pe înregistrările audio-video se observă cum inculpatul îi arată denunţătorului plicul pe care cu câteva momente îl primise de la acesta). Astea-s chestii care după aia, pe mine, mă costă la procurori mii de euro. Deci, eu nu mă pot juca cu treburile astea".

Prima instanţă a apreciat că se desprinde fără echivoc, din aceste discuţii, faptul că inculpatul se cunoştea bine cu denunţătorul, nefiind prima dată când primeşte bani de la acesta pentru a-l favoriza, dar şi faptul că a acceptat de la acesta suma de bani, pentru a-şi încălca îndatoririle de serviciu.

Referitor la apărările formulate de inculpat privind caracterul nelegal al ordonanţei procurorului din 09 februarie 2011, fiind interceptările convorbirilor telefonice şi înregistrarea ambientală video, fapt ce ar atrage implicit nelegalitatea probelor obţinute, a reţinut că textul art. 912 alin. (2) C. proc. pen. stipulează ca în caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizaţiei motivate de la judecător ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pe o durată de cel mult 48 ore.

A apreciat instanţa de fond că ordonanţa din 09 februarie 2011 emisă de procurorul din cadrul D.N.A. - S.T. Oradea este legală, fiind incidenţă acea situaţie de urgenţă reglementată de textul art. 912 alin. (2) C. proc. pen.

Deşi, în memoriu se susţine că ar ii existat timpul necesar pentru obţinerea unei autorizaţii în acest sens de la judecător, atâta vreme cât, în aceeaşi zi, s-a obţinut o autorizaţie de percheziţie, a apreciat că obţinerea autorizaţiei de percheziţie, respectiv a celei privind interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor se impun a fi tratate distinct în special prin prisma instituţiilor care îşi dau aportul la punerea concretă în aplicare a acestora. Dacă în cazul percheziţiei, textul art. 101 C. proc. pen. prevede că aceasta se efectuează de procuror, sau organul de cercetare penală însoţit de lucrători operativi, în cazul interceptărilor şi înregistrărilor se solicită şi se impune concursul tehnic al anumitor instituţii specializate în astfel de proceduri, aşadar, un întreg demers instituţional pentru punerea în executare a autorizaţiei, operaţiuni ce necesită în mod evident un timp mai îndelungat. Situaţia de urgenţă (care constituie premisa aplicării dispoziţiilor art. 912 alin. (2) C. proc. pen.) este evident dovedită în cauză în condiţiile în care urma a fi organizată prinderea în flagrant a învinuitului, context în care în mod corect procurorul a dispus emiterea ordonanţei de autorizare provizorie.

În termenul reglementat de art. 912 alin. (3) C. proc. pen., procurorul a solicitat instanţei confirmarea ordonanţei din 09 februarie 2011 dispusă de Tribunalul Bihor prin încheierea dată în camera de consiliu din 10 februarie 2011. Deşi s-a susţinut că procurorul s-a adresat instanţei pentru confirmare înainte de expirarea termenului de 48 ore, instanţa a reţinut că textul art. 912 alin. (3) C. proc. pen. instituie un termen de 48 ore care reprezintă un termen maxim limită până la care procurorul are obligaţia de a se prezenta la judecător, termen inserat tocmai pentru a se garanta imposibilitatea unor eventuale abuzuri care să aducă atingere drepturilor persoanelor.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului că organizarea flagrantului constituie o acţiune provocată, în sensul art. 68 C. proc. pen., inculpatul fiind sunat de martorul denunţător pentru a fi întrebat dacă mai vine la birou, a reţinut că, în speţă, remiterea sumelor băneşti nu reprezintă altceva decât o acţiune care este parte integrantă a unităţii naturale a infracţiunii. Astfel, s-a reţinut că din modul în care este reglementată infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. rezultă că legiuitorul a pus pe acelaşi plan activitatea prin care s-a început executarea (pretinderea, acceptarea, nerespingerea promisiunii de mită) cu fapta în formă consumată (primirea mitei), context în care s-a apreciat că în momentul realizării flagrantului infracţiunea era deja una consumată.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, s-a menţionat că infracţiunea de luare de mită are conţinuturi alternative, sub aspectul elementului material putându-se realiza fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune. Astfel, acţiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului, ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, iar inacţiunea constă în nerespingerea de către acesta a unei astfel de promisiuni.

În concret, s-a arătat că, în prezenta cauză, modalităţile prin care inculpatul S.N.S. a săvârşit infracţiunea de luare de mită constau, în principal, în pretinderea, acceptarea ori primirea unor sume de bani de la agentul economic controlat, pentru a-l proteja şi favoriza pe acesta cu ocazia acţiunilor de control, pe linia comercializării produselor „etnobotanice", respectiv de a nu aplica amenzi contravenţionale prea mari ori pentru a nu lua alte sancţiuni contravenţionale complementare severe faţă de acesta, precum şi pentru a restitui marfa ridicată, de altfel în mod nelegal, de la întreprinderea familială „I.O.I.".

În legătură cu susţinerile inculpatului privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, câtă vreme acţiunile de control erau efectuate exclusiv de comisarii din subordine, niciodată de inculpatul S.N.S., prima instanţă a reţinut că, printre altele, potrivit fişei postului, inculpatul răspundea de organizarea şi funcţionarea legală şi eficientă a C.J.P.C. Bihor, exercitând controlul cu privire la activitatea desfăşurată de personalul din subordine.

Din probele administrate în cauză rezultă că în urma controalelor din 21 iunie 2010, 20 septembrie 2010, 2 decembrie 2010, 19 ianuarie 2011, 8 februarie 2011 procesul verbal ele constatare a contravenţiei era întocmit de comisarul M.O. doar după ce, în prealabil, martorul denunţător se deplasa la biroul inculpatului căruia i-a predat prima dată 200 euro, apoi sume de câte 300 euro cu titlul de mită. Denunţătorul se deplasa apoi la biroul comisarului M.O. care nu uita să-i atragă atenţia acestuia fie „că are noroc că este prieten cu inculpatul altfel ar fi primit o amendă de 5.000 RON", fie că „îi dă cuantumul minim al amenzii deoarece sunt colaboratori", restituindu-i de fiecare dată după caz mostrele ridicate, respectiv întreaga cantitate de marfă expusă în magazin. împrejurarea că inculpatul prin funcţia pe care o exercita avea „un cuvânt de spus" în privinţa cuantumului amenzii contravenţionale aplicată este probată şi prin declaraţia martorului L.I.D. care, în urma unei audienţe la inculpat a obţinut reducerea cuantumului amenzii pe care intenţiona să i-o aplice comisarul M.O. de la 4.000 la 1.000 RON.

În sensul celor mai sus expuse, au fost apreciate ca având relevanţă şi rezultatele percheziţiilor efectuate la biroul comisarului M. şi cel al inculpatului. Astfel, în geanta comisarului M.O. s-au găsit două formulare tipizate intitulate proces-verbal de prelevaie rupte având aplicată ştampila întreprinderii Familiale I.O.I. (cu privire la care M. declară că recunoaşte şi regretă că le-a distrus) precum şi alte înscrisuri toate referitoare la acelaşi agent economic - invitaţie, proces-verbal de contravenţie. Pe de altă parte, în biroul inculpatului, în sertar, s-au găsit toate produsele ridicate ilegal de la magazinul denunţătorului, cu prilejul controlului din 08 februarie 2011.

Contrar susţinerilor inculpatului care a susţinut că nu constituie infracţiune de luare de mită câtă vreme agentul economic avea posibilitatea de a achita în termen de 48 ore jumătate din minimul amenzii prevăzută de lege, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că din declaraţiile angajaţilor C.J.P.C. Bihor rezultă că niciodată nu s-a pus în discuţie şi nu li s-a comunicat oficial vreo dispoziţie privind aplicarea de amenzi minime operatorilor economici situaţi într-un cadru contravenţional iar, pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat ţin de punerea în executare a sancţiunii aplicate şi nu de aplicabilitatea dispoziţiilor cuprinse în legile ce reglementează contravenţiile constatate la magazinul denunţătorului.

S-a apreciat că infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de către inculpat în formă continuată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fapt ce rezultă din materialitatea faptelor şi din „modul de operare" al acestuia, fiecare act material întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită. Pentru existenţa unităţii de rezoluţie nu este necesar ca reprezentarea activităţii infracţionale ce urmează a fi desfăşurată să implice o imagine exactă a acţiunilor sau inacţiunilor şi a condiţiilor în care ele vor fi săvârşite, fiind suficientă prevederea în linii generale a activităţii infracţionale şi a rezultatelor sale.

În concret, s-a reţinut că inculpatul S.N.S. a avut de la început reprezentarea, în linii generale, a activităţii infracţionale pe care o va desfăşura, fiind conştient că, prin natura funcţiei deţinute, poate condiţiona îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de primirea unor sume de bani sau că poate primi ori accepta astfel de foloase pentru acte îndeplinite în exercitarea funcţiei sale.

S-a arătat că infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. se consumă în momentul în care autorul pretinde bani sau alte foloase, însă această infracţiune se realizează prin activitatea ilicită ulterioară, respectiv primirea banilor pretinşi, situaţie în care avem de-a face cu o unitate infracţională naturală şi, în consecinţă, cu o infracţiune unică. Rezultă că acţiunea finală (primirea), are caracter absorbant al primei acţiuni (pretinderea), în condiţiile în care ambele acţiuni au fost comise în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice.

În prezenta cauză, însă, inculpatul S.N.S. a primit, ori acceptat, în mai multe rânduri, după o acţiune iniţială de pretindere, diferite sume de bani de la denunţător, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori de a face un act contrar atribuţiilor sale de serviciu, fiecare act material întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, situaţie în care considerăm că suntem în prezenţa unei infracţiuni comisă în formă continuată.

În consecinţă, a apreciat că fapta inculpatului care, în perioada iulie 2010 - februarie 2011, în calitate de comisar şefia A.N.P.C.-Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, a pretins, a acceptat ori a primit, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma de 1.400 euro, în cinci rânduri (cinci acte materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni), de la martorul denunţător I.C.N., pentru a-l proteja şi favoriza pe acesta cu ocazia acţiunilor de control, pe linia comercializării produselor „etnobotanice", efectuate de către comisarii din subordine la punctul de lucru al întreprinderii Familiale "I.O.I.", situat în Oradea, str. M., jud. Bihor, la care denunţătorul I.C.N. are calitatea de asociat, respectiv de a nu aplica amenzi contravenţionale prea mari ori pentru a nu lua alte sancţiuni contravenţionale complementare severe faţă de acesta, precum şi pentru a restitui marfa ridicată de altfel nelegal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu ref. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, prima instanţă a reţinut gravitatea incontestabilă a faptei de corupţie a inculpatului, modul de săvârşire a acesteia, funcţia deţinută (inculpatul fiind comisar şef al C.J.P.C. Bihor) calitatea şi atribuţiile de serviciu de care a profitat inculpatul pentru săvârşirea faptei, urmarea produsă, poziţia nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, vis a vis de acuzaţiile aduse, precum şi antecedenţa sa penală.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta este cunoscut cu antecedente penale ce nu atrag însă starea de recidivă, fiind incidente dispoziţiile art. 38 C. pen., potrivit cărora la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seamă de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiuni săvârşite din culpă.

Astfel, potrivit menţiunilor din fişa de cazier rezultă că inculpatul a fost condamnat, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 257 din 26 martie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R/18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, pedeapsă graţiată conform Legii nr. 543/2002. în condiţiile în care în cadrul termenului prev. de art. 7 din lege inculpatul a comis prezenta infracţiune, instanţa va proceda la revocarea beneficiul graţierii condiţionate.

Ca urmare, în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul graţierii condiţionate în ce priveşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 257/2009 a Judecătoriei Cluj Napoca şi a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză prin privare de libertate.

În baza art. 1605 alin. (6) C. proc. pen. a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, măsură dispusă prin decizia penală nr. 141/R/24 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea.

În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen. a obligat inculpatul S.N.S. să restituie denunţătorului I.C.N. echivalentul în RON a sumei de 1.100 euro la cursul oficial al zilei în care se efectuează plata, constatând că suma de 300 euro a fost restituită denunţătorului I.C.N. la data de 09 februarie 2011, conform procesului verbal aflat la dosar.

A menţinut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa procurorului din 15 februarie 2011 şi procesul-verbal de sechestru din 16 februarie 2011, asupra sumei de 873 RON consemnată la Banca C., la dispoziţia D.N.A. - S.T. Oradea, conform recipisei de consemnare C1. din 15 februarie 2011.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul S.N.S. solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni, respectiv o infracţiune de luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - cele patru acte materiale anterioare flagrantului şi o infracţiune de luare de mită în formă simplă, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - infracţiunea cu privire la care s-a organizat flagrantul.

Pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată s-a cerut achitarea, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În cauză fiind incident principiul in dubio pro reo.

S-a susţinut că, de altfel, cu privire la această infracţiune de luare de mită în formă continuată există o oarecare autoritate de lucru judecat, deoarece, pe baza aceloraşi acuzaţii şi probe, cu privire la învinuitul M.O., D.N.A. - S.T. Oradea, a dispus scoaterea de sub urmărire penală în Dosarul nr. 18/P/2011, cu referire la considerentele rezoluţiei, în care se reţine că declaraţiile martorului denunţător I.C.N. sunt susţinute doar de declaraţiile fratelui său, fără a se corobora şi cu alte probe şi cum nu s-a reuşit prinderea în flagrant a acestuia, nu s-a probat comiterea faptei dar şi la conţinutul rezoluţiei de începere a urmăririi penale din 8 februarie 2011 în care se reţine că fraţii I. au arătat că cel care a pretins şi primit mită, în mod repetat, este comisarul M.O., iar nu inculpatul S.N.S.

Sub acest din urmă aspect s-a susţinut că, împrejurarea că inculpatul apelant nu a primit nicio sumă de bani de la cei doi fraţi rezultă şi din înregistrările ambientale, când cu ocazia înmânării plicului inculpatul apelant spune de 8 ori „Nu", iar denunţătorul I.C.N. spune „pentru viitor, io zic să avem o relaţie".

S-a arătat că inculpatul apelant a luat măsura închiderii firmei denunţătorului I.C.N., pe care a comunicat-o şi comisarului M.O., aspect ce a fost confirmat şi de martora B.A.A.M., cu ocazia audierii acesteia în faţa instanţei de apel.

S-a apreciat că, la o simplă analiză a declaraţiilor denunţătorilor şi a martorului P.V., se poate observa că cel indicat de către toţi ca fiind cel care a pretins, a primit sume de bani, a efectuat controalele la societate şi care a făcut presiuni permanente asupra celor doi fraţi I., a fost comisarul M.O., cel faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită în formă simplă s-a cerut să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

S-a susţinut că, întreg flagrantul realizat şi toate probele obţinute cu ocazia realizării flagrantului sunt nelegale, infracţiunea fiind provocată de organele de urmărire penale şi s-a arătat că, mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

S-a mai arătat că, potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârşească sau că continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe şi că textul de lege nu distinge între provocarea poliţienească şi cea din partea oricărei alte persoane private. Determinarea de către organul de urmărire penală a unei persoane, după ce aceasta a denunţat autorităţii că un funcţionar îi pretinde o sumă de bani în scopul îndeplinirii unui act privitoare la îndatoririle sale de serviciu să dea bani acelui funcţionar, în scopul constatării acţiunii flagrante de luare de mită, constituie o încălcare a interdicţiei prevăzute de art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

S-a făcut referire la cauzele C.E.D.O. Teixeira de Castro c/a Portugaliuei, Vanyan c/a Rusiei, Eamanuskas c/a Lituaniei, Doorson c/a Olandei şi s-a mai arătat că, în această din urmă cauză s-a reţinut că depoziţiile unui martor în şedinţă publică şi sub jurământ ar trebui întotdeauna să fie prioritare altor declaraţii făcute de acelaşi martor în cursul urmăririi penale.

S-a apreciat că, în speţă, din coroborarea tuturor probelor se poate trage fără echivoc concluzia unei implicări active a organelor de urmărire penală în realizarea flagrantului şi implicit a comiterii de către inculpatul apelant a infracţiunii de luare de mită, cu referire la suma de bani remisă în data de 9 februarie 2011, respectiv 300 euro.

S-a precizat că este neîndoielnic că cel care a pretins şi primit, în mai multe rânduri, sume de bani este comisarul M., că acesta este cel care a participat la efectuarea controalelor la societatea celor doi denunţători şi că, din declaraţia martorului denunţător I.C.N. dată în faţa instanţei de apel rezultă că acesta a primit două plicuri cu bani de la sediul D.N.A., unul cu suma de 100 euro, pe care trebuie să-l înmâneze comisarului M. şi unul cu 300 euro, pe care trebuia să-l înmâneze inculpatului apelant. De asemenea, tot din declaraţia acestui martor rezultă că, după controlul din 8 februarie 2011, comisarul M. i-a cerut să se ducă a doua zi la sediul instituţiei şi că nu avea nicio întâlnire cu inculpatul apelant. Totodată, rezultă clar că la sediul C.J.P.C. Bihor a fost prezent, conform discuţiei din ziua anterioară comisarul M.O., iar din înregistrările convorbirilor telefonice, care nu au fost depuse la dosarul cauzei şi nici transcrise, rezultă fără echivoc că se putea remite plicul cu 100 euro comisarului M., dar că procurorul de caz nu i-a permis denunţătorului să facă acest lucru, deoarece dorea să realizeze flagrantul pentru „cel mare", adică pentru inculpatul apelant.

Din transcrierile discuţiilor dintre S.N.S. şi martorul denunţător I.C.N. rezultă fără echivoc faptul că suma de bani a fost pusă într-un plic închis şi remisă în acest fel, iar plicul nu a fost deschis decât în faţa organelor de urmărire penală de către inculpatul apelant. Tot din înregistrări rezultă că, iniţial, inculpatul apelant a refuzat plicul oferit de denunţător, spunând nu de mai puţine ori „nu".

În subsidiar, s-a cerut să se reţină în favoarea inculpatului apelant circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv conduita bună avută de inculpat anterior comiterii faptei, acesta fiind absolvent de studii superioare şi ulterior divorţului s-a ocupat de copilul său minor în permanenţă.

De asemenea, s-a solicitat ridicarea controlului judiciar instituit faţă de inculpatul apelant în raport de împrejurarea că a fost finalizată atât faza de urmărire penală, cât şi judecata în primă instanţă.

Prin decizia penală nr. 127/A din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul penal declarat de inculpatul S.N.S. împotriva sentinţei penale nr. 57/P din 8 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că:

A fost înlăturată dispoziţia privind condamnarea inculpatului S.N.S. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului S.N.S. din infracţiunea prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea arc. 41 alin. (2), 42 C. pen. în infracţiunea prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

A reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul S.N.S., la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86! C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la art. 863 lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A înlăturat dispoziţia privind executarea pedepsei de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 257/2009 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R/18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză prin privare de libertate şi dispoziţia privind încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului.

În baza art. 1603 C. proc. pen., a ridicat controlul judiciar instituit cu privire la inculpat prin decizia penală nr. 141 /R/24 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea.

A înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului S.N.S. la restituirea sumei de 1100 euro la cursul oficial la data plăţii în favoarea denunţătorului I.C.N.

A redus cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat inculpatul în favoarea statului de la 11.800 până la 6.000 RON.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, instanţa de prim control judiciar a constatat că aceasta este parţial netemeinică şi nelegală, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pornind de la situaţia de fapt reţinută de către judecătorul fondului, a constatat că în declaraţia dată în faţa acestei instanţe în şedinţa publică din 11 octombrie 2012, martorul denunţător I.C.N. deşi a confirmat susţinerile anterioare, în sensul că M.O. le-a sugerat să-şi facă un „abonament" la instituţie, respectiv că contribuie lunar cu o sumă de bani, pentru a beneficia de protecţie, a susţinut că aprecierea cuantumului sumei pe care urma să o plătească a fost lăsată la aprecierea sa. Martorul a mai arătat că prima sumă a plătit-o în vara anului 2010, respectiv că i-a dat comisarului M. suma de 300 euro şi că, i-a mai dat acestuia de 4-5 ori sume de bani, apreciind că i-a dat în total comisarului M.O. suma de aproximativ 1.000 euro pe perioada în care magazinul funcţiona şi că, la fiecare control comisarul îi spunea că trebuie să treacă pe la biroul şefului, respectiv al inculpatului S.N.S.

A mai arătat că, anterior flagrantului, a fost de câteva ori în biroul inculpatului S.N.S. şi că i-a dat acestuia aproximativ 7-800 euro, în afară de ultima „taxă", ce a constituit obiectul flagrantului iar la momnetul flagrantului avea asupra sa două plicuri, unul conţinând suma de 300 euro, destinată lui S.N.S. şi unul suma de 100 sau 200 euro, destinată comisarului M.O. dar, odată ajuns la sediul C.J.P.C. cei din D.N.A. l-au împiedicat să dea suma de bani destinată comisarului M., oprind procedura în ce-l priveşte pe acesta.

Tot în această declaraţie a arătat martorul denunţător că, întrucât inculpatul S.N.S. nu se afla la birou, la sugestia celor din D.N.A. a găsit un pretext pentru a-l determina să vină la birou şi că nu poate preciza sumele de bani exacte pe care le-a dat drept mită inculpatului S.N.S., făcând referire la declaraţia pe care a dat-o în faza de urmărire penală, care era recentă şi pe care a menţinut-o.

De asemenea, martorul J.I. a arătat că ştia despre o taxă pe care, la sugestia comisarului M.O., el şi fratele său, trebuiau să o plătească, din discuţiile cu acesta înţelegând că această taxă ajungea şi la comisarul şef S.N.S., despre care ştiau că este şeful C.J.P.C. Bihor.

A mai reţinut instanţa de apel că, prin rezoluţia din 3 aprilie 2012 dată în Dosarul nr. 18/P/2011, D.N.A. - S.T. Oradea a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la învinuitul M.O. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive al infracţiunii, probele administrate nu au venit să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi existând un dubiu ce profită inculpatului.

Tot în considerentele rezoluţiei s-a reţinut că, aşa cum rezultă din adresa nr. A1./18 februarie 2011 a C.J.P.C. Bihor, produsele etnobotanice ridicate de comisarul M.O. în data de 8 februarie 2011 de la Î-F. I.O.I. s-a făcut fără a exista o bază legală care să poată fi invocată şi fără a exista un document de ridicare a acestora dar că, întrucât cu privire la acesta nu s-a reuşit realizarea flagrantului, având în vedere poziţia de nerecunoaştere a sa, precum şi împrejurarea că declaraţiile martorului denunţător I.C.N. sunt susţinute doar de declaraţiile fratelui său, I.O.I., care ar putea fi considerate subiective, fără a se corobora cu alte probe, nu s-a putut proba comiterea faptei, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura obiectivă a infracţiunii, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.N.S., prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, pentru care acesta a fost trimis în judecată este dovedită prin autodenunţul făcut în cauză, procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de redare ale discuţiilor ambientale, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi alte probe administrate de organele de urmărire penală.

Deşi, prima instanţă a apreciat că afirmaţia lui S.N.S. că „noi ne-am înţeles bine" demonstrează, fără putinţă de tăgadă, „relaţia de colaborare" deja existentă dintre inculpat şi martor denunţător, aceasta nu poate fi însuşită de către instanţa de apel, în condiţiile în care din procesul-verbal de redare în formă scrisă a dialogului ambiental purtat în data de 9 februarie 2011, începând cu ora 11:00, de către denunţătorul I.C.N. cu inculpatul S.N.S., rezultă că, într-adevăr inculpatul i-a reproşat denunţătorului că deşi magazinul era închis temporar, au vândut în continuare produse etnobotanice şi că, în aceste condiţii, trebuie să ia măsura închiderii definitive a magazinul şi să confişte toată marfa, aceasta fiind singura soluţie pentru a nu-i „face dosar penal", respectiv a sesiza parchetul. În acest context, a arătat inculpatul că va lua măsura închiderii definitive a magazinului şi a confiscării în întregime a mărfii şi că nu va sesiza parchetul, pentru că „noi ne-am înţeles bine".

Tot în acest context, inculpatul S.N.S. l-a sfătuit pe denunţător să-şi deschidă o altă firmă, urmând ca după deschiderea noii firme, când se vine din nou în control să se aplice o amendă de 500 RON, în acest caz a declarat inculpatul că şi el are „acoperire", pentru că e vorba de o altă firmă, care nu a mai avut abateri.

Se constată că, din procesul-verbal de redare rezultă că la această discuţie a asistat şi comisarul M.O. care, îşi „ajută" şeful, precizând textul de lege în baza căruia, nu se poate dispune, dată fiind situaţia concretă, decât o amendă între 2.000 şi 200 de milioane.

Însă, tot în acest context, inculpatul S.N.S. face următoarea afirmaţie: „Păi ce obligaţie am eu cu tine" Corect? Ce obligaţie am cu tine?", iar în momentul în care denunţătorul îi dă plicul cu bani are loc următorul dialog: I.C.N.: Am pentru dumneavoastră...; S.N.S.: Nu! Nu!, Nu, nu, nu, nu, nu! Nu!; I.C.N.: Vă rog io frumos!; S.N.S.: Băi! Şi ce fac cu asta?!; I.C.N.: Nu, pentru...; S.N.S.: Şi ce fac cu asta?! Ce fac cu asta?; I.C.N.: Pentru... Să mă simt io bine pentru...; S.N.S.: Io-ţi dau amendă!; I.C.N.: Nu contează, pentru viitor.; S.N.S.: Mă, nu ştiu ce să-şi zic, că atâta de... Nu-mi place treaba, înţelegi?; I.C.N.: Pentru viitor, io zic să avem o relaţie... să colaborăm în continuare.; S.N.S.: Şi ce-am făcut? Mie... Io numa" aşa-ţi iau asta, dacă tu-mi închizi mie până luni."

Analizând acest dialog rezultă, fără putinţă de tăgadă, în opinia instanţei de apel că, anterior acestei discuţii, între cei doi nu a intervenit vreo înţelegere în sensul ca denunţătorul să-şi asigure protecţia prin plata către inculpatul S.N.S. a unor sume de bani.

Mai mult, se apreciază că în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, martorul denunţător I.C.N. a arătat că, anterior flagrantului, a mai fost de câteva ori în biroul inculpatului S.N.S., „pentru a-şi plăti abonamentul”, dându-i acestuia aproximativ 700-800 euro.

De asemenea, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, acesta a descris maniera în care se desfăşura predarea banilor către inculpatul S.N.S., în sensul că martorul denunţător îl căuta pe acesta la birou, îi preda plicul cu bani, pe care inculpatul S.N.S. îl punea în sertarul biroului, fără să-l întrebe nimic despre bani.

Or, în aceste condiţii, la data de 9 februarie 2012, momentul organizării flagrantului, inculpatul S.N.S. ar fi trebuit să se comporte în acelaşi mod, întrucât deja ar fi trebuit să fie „familiarizat" cu această procedură, care se susţine că s-ar fi desfăşurat chiar la cererea lui. Cu toate acestea, din conţinutul dialogului purtat între cei doi cu privire la banii predaţi de martorul denunţător, rezultă că iniţial inculpatul S.N.S. nu a vrut să primească plicul cu bani şi doar la insistenţele martorului denunţător a făcut acest lucru, nerefuzând practic suma de bani oferită de acesta.

Susţinerea denunţătorului că dă plicul pentru ca pe viitor să aibă „o relaţie", să colaboreze în continuare, ar fi putut fi făcută în opinia instanţei de control judiciar, în contextul în care inculpatul colaborează în acel moment cu denunţătorul, respectiv îl informează că nu va sesiza parchetul şi îl îndrumă să-şi facă o altă firmă, deci, acea susţinere că plicul se dă pentru a colabora în continuare se poate să fi fost făcută în considerarea colaborării din acel moment.

Niciun alt pasaj al discuţiei dintre cei doi, la care a participat şi comisarul M.O., nu demonstrează faptul că acea sumă de bani a fost dată ca „abonament" şi că anterior se mai dăduseră sume de bani cu acelaşi titlu. Or, o discuţie în acest sens ar fi putut fi în mod cert purtată, câtă vreme denunţătorul ştia că acea convorbire se înregistrează.

În aceste condiţii, a apreciat că principiul in dubio pro reo incident în cazul comisarului M.O., este aplicabil şi în cazul inculpatului S.N.S. cu privire la actele materiale anterioare flagrantului, respectiv cele din 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010, respectiv 2 decembrie 2010 când, se reţine că i s-ar fi dat suma de 200 euro şi câte 300 euro.

Mai mult, a reţinut că denunţul şi declaraţia dată de martorul denunţător I.C.N. în faza de urmărire penală, menţinută în parte în faţa instanţei de fond, nu sunt susţinute decât parţial de declaraţiile fratelui acestuia, I.O.I., care pot fi considerate ca fiind subiective.

De asemenea, în faţa acestei instanţe, martorul denunţător s-a referit la alte sume, susţinând că i-ar fi dat comisarului M.O. în total o sumă mai mare, de aproximativ 1000 euro, decât cea dată inculpatului S.N.S., de aproximativ 700-800 euro.

Chiar dacă denunţătorul a arătat că nu poate preciza sumele de bani exacte pe care le-a dat drept mită inculpatului S.N.S., făcând referire la prima declaraţie pe care a dat-o în faţa organelor de urmărire penală şi pe care a declarat că o menţine, este greu de crezut, în opinia instanţei de apel, că acesta nu şi-ar aminti la nici 2 ani de la comiterea faptelor, dacă a dat o sumă mai mare unuia dintre cei doi.

Aceste oscilaţii ale martorului denunţător cu privire la sumele de bani ce ar fi fost date, respectiv la împrejurările concrete şi persoanele cărora le-a remis, sunt de natură să susţină concluzia că în cauză nu sunt probe certe, care să înlăture orice îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului S.N.S. în ceea ce priveşte comiterea celor patru acte materiale de luare de mită mai sus arătate.

Cum în afara probelor la care s-a făcut referire, nici în faza de urmărire penală şi nici în cea a cercetării judecătoreşti, nu s-au administrat alte probe care să se coroboreze cu acestea, a constatat că în ceea ce priveşte cele patru acte materiale de luare de mită la care s-a făcut referire anterior, reţinute în sarcina inculpatul S.N.S. prin actul de sesizare a instanţei, nu s-a putut dovedi cu probe certe; care să înlăture orice îndoială privind vinovăţia acestuia.

Prezumţia de nevinovăţie face ca sarcina probei să revină organului de urmărire penală şi instanţei de judecată (eius inbumbit probatio qui dicit, non qui negat). Chiar dacă prezumţia de nevinovăţie este una relativă, în cauză, în urma administrării tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, s-a ajuns la o îndoială asupra vinovăţiei inculpatului, respectiv pe baza acestora nu se poate reţine cu certitudine nici vinovăţia nici nevinovăţia acestuia.

Or, în acest caz, îndoiala care rămâne este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie, potrivit principiului in dubio pro reo.

Apreciind că cele patru acte materiale nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care inculpatul S.N.S. a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) într-o singură infracţiune de luare de mită, în formă simplă (cea din 9 februarie 2011), prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, a înlăturat obligarea inculpatului S.N.S. la restituirea sumei de 1100 euro la cursul oficial la data plăţii în favoarea denunţătorului I.C.N.

În ceea ce priveşte actul material din 9 februarie 2011, din probele administrate în cauză, a rezultat în mod cert că inculpatul S.N.S. a acceptat suma de 300 de euro de la denunţătorul I.C.N.

A reţinut că acest lucru rezultă cu certitudine din procesul-verbal de redare a discuţie ambientale, precum şi din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 9 februarie 2011, care se coroborează cu declaraţiile martorului denunţător şi, parţial cu declaraţiile inculpatului apelant, acesta susţinând că a acceptat plicul ce i-a fost înmânat, deşi a apreciat că putea fi vorba despre invitaţie la masă sau cupoane de discount.

Nu a fost primită susţinerea apărării în sensul că în cauză a existat o provocare a inculpatului în comiterea faptei din partea organelor de urmărire penală, respectiv a denunţătorului, la solicitarea acestora, chiar dacă este adevărat că inculpatul nu se găsea la sediul instituţiei în data de 9 februarie 2011, şi s-a prezentat doar la solicitarea denunţătorului care a fost îndrumat de organele de urmărire să-l cheme. Acest aspect rezultă din înregistrările audiate în faţa instanţei, în care la un momentul dat denunţătorul purtând o discuţie cu „C.", care îi cere denunţătorului să-l sune pe inculpatul S.N.S. şi să-i spună că s-a prezentat cu actele şi că ar dori ca inculpatul să-l primească în audienţă.

Tot cu ocazia acestei discuţii, denunţătorul i-a comunicat lui „C." că a mai vorbit odată la telefon cu inculpatul S.N.S.

Cu privire la activitatea de organizare a flagrantului, trebuie făcută delimitarea între procedura organizării flagrantului şi provocarea săvârşirii infracţiunii de corupţie în scopul obţinerii de probe.

Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârşească sau că continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.

Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere atât provocarea poliţienească, din partea organelor de urmărire penală, a agenţilor statului, cât şi din partea oricărei persoane private, de exemplu denunţător, în scopul obţinerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.

Sintagma „a determina" presupune o instigare la comiterea infracţiunii în sensul reglementării formei de participaţia a instigării prevăzută de art. 25 C. pen., fiind reglementată totodată în dreptul român ca o formă de constrângere, aspect ce reiese din denumirea marginală a art. 68 C. proc. pen. „interzicerea mijloacelor de constrângere", text care interzice în alin. (1) obţinerea de probe prin constrângere în formele prevăzute acolo, iar în alin. (2) se referă expres la determinarea săvârşirii sau continuării săvârşirii unei infracţiuni în scopul obţinerii de probe.

Utilizarea procedurii flagrantului nu este însă incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil, C.E.D.O. arătând că, utilizarea unor tehnici ascunse trebuie să aibă limite clare, iar când inculpatul susţine că a fost instigat, se impune ca instanţele să verifice atent materialul probator de la dosar.

Legislaţia românească nu prevede o definiţie a provocării, arătând că se comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanelor vizate, încât să determine săvârşirea unei fapta penale care, fără această intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe şi a declanşa urmărirea penală.

Cu toate acestea, deşi legislaţia română nu defineşte aceste provocări, în raport de dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi de jurisprudenţa CEDO, se reţine existenta acesteia dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o motivaţie directă a comiterii infracţiunii din partea unui denunţător sau martor anonim şi lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.

Raportat ia criteriile mai sus arătate, instanţa de apel a constatat că, în momentul organizării flagrantului, organele de urmărire penală deţineau date şi indicii din care rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul S.N.S. şi comisarul M.O. au comis infracţiunea de luare de mită în formă continuată, împrejurare ce rezultă atât din procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare cât şi din rezoluţia de începere a urmăririi penale din 8 februarie 2011. Mai mult de atât, inculpatul S.N.S. a acceptat, pe baza unei simple chemări telefonice, să vină la sediul instituţiei pentru a purta o discuţie cu denunţătorul, pe care l-a „consiliat".

Sub acest din urmă aspect, a fost înlăturată susţinerea apărării în sensul că inculpatul a făcut această consiliere în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, neputându-se accepta ideea că un angajat al unei instituţii îndrumă o persoană care evident încalcă normele legale, cum să le încalce pe mai departe, respectiv cum să le eludeze.

Tocmai în acest context nu se poate reţine provocarea, inculpatul îndrumându-l pe denunţător, anterior primirii sumei de bani, cum să eludeze normele legale, subliniind totodată că va lua faţă de el cea mai blândă măsură, respectiv că va închide definitiv magazinul şi va confisca marfa şi nu va face sesizare la parchet. De asemenea, inculpatul îl îndrumă pe denunţător să-şi facă o altă firmă, arătând că, în acest caz, la următoarele controale, se vor aplica amenzi minime, tocmai pentru că societatea nou înfiinţată nu ar avea abateri.

Or, ulterior acestor manifestări ale inculpatului care, în niciun caz nu au fost provocate, în vreun fel, inculpatul a acceptat suma de bani oferită de denunţător. Prin urmare, este evident că nu ne găsim în prezenţa unei provocări din partea denunţătorului şi nici din partea organelor de urmărire penală.

Faţă de aceste considerente, a apreciat că, în ceea ce priveşte comiterea acestei infracţiuni, vinovăţia inculpatului apelant a fost dovedită dincolo de orice dubiu, considerent pentru care a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Reţinând că inculpatul a avut anterior comiterii acestei fapte un comportament bun, fiind integrat social, ocupându-se astfel cum rezultă din probele de la dosar, de creşterea şi educarea copilului său minor, deşi a divorţat de mama acestuia, iar ulterior comiterii faptei a avut o atitudine procesuală corectă, prezentându-se, după ce a fost pus în libertate, la toate termenele de judecată fixate în cauză, sunt aspecte care au fost apreciate ca circumstanţe atenuante în favoarea acestuia, în condiţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

În aceste condiţii, a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită, în formă simplă, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, este îndestulătoare pentru realizarea scopului sancţiunii penale, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen. Pedeapsa aplicată îşi păstrează, în opinia instanţei de control judiciar, caracterul de măsură coercitivă penală, iar perioada petrecută de inculpatul apelant în arest preventiv a fost în măsură să-l determine să conştientizeze consecinţele faptei sale.

În raport de persoana inculpatului, de circumstanţele concrete în care a comis fapta, de cuantumul relativ mic al sumei primită cu titlul de mită - 300 euro -, a apreciat că nu este absolut necesară executarea pedepsei prin privare de libertate.

A mai reţinut instanţa de control judiciar că inculpatul a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 257 din 26 martie 2009 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pedeapsă care a fost graţiată conform Legii nr. 543/2000, pentru o infracţiune săvârşită din culpă, găsindu-se astfel în situaţia prevăzută de art. 38 alin. (2) C. pen.

Infracţiunea din prezenta cauză a fost comisă de către inculpatul S.N.S. în termenul de încercare al acestei pedepse ceea ce, în mod evident, trebuia să determine instanţa de fond să dispună revocarea suspendării condiţionate şi executarea acestei pedepse alături de pedeapsa din prezenta cauză.

Cu toate acestea, prin sentinţă, prima instanţă a dispus, în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocarea beneficiului graţierii condiţionate în ce priveşte această pedeapsă şi executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză prin privare de libertate, nesocotind dispoziţiile art. 120 alin. (2) C. pen.

Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002, persoanele graţiate care, în curs de 3 ani, săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi.

În raport de dispoziţiile legale mai sus arătate, efectul legii de graţiere în ceea ce priveşte pedeapsa de 2 ani cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, a fost acela al reducerii termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen. - 4 ani în speţă, cu durata pedepsei graţiate - 2 ani, urmând ca, la împlinirea termenului de încercare astfel redus, inculpatul să fi fost reabilitat de drept dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86 C. pen., aşa cum s-a stabilit de altfel prin decizia nr. XIV/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.

Câtă vreme infracţiunea din prezenta cauză a fost comisă atât în termenul de încercare al graţierii (3 ani, conform art. 7 din Legea nr. 543/2002), cât şi cel al suspendării redus ca urmare a graţierii, trebuia mai întâi revocată graţierea, apoi revocată suspendarea condiţionată şi abia apoi se putea dispune ca pedeapsa a cărei executare a fost suspendată să fie cumulată aritmetic cu pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.

Ca urmare a revocării graţierii cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani, s-a ajuns la situaţia anterioară aplicării legii de graţiere, respectiv la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Or, în mod nelegal, prima instanţă a dispus executarea acestei pedepse de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare de 4 ani alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză fără a dispune revocarea suspendării condiţionate a executării acestei pedepse, situaţie ce nu poate fi remediată de către instanţa de prim control judiciar în raport de dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., întrucât s-ar încălca principiul non reformatio in pejus.

Referitor la dispoziţia privind încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanţa de apel a înlăturat-o, constatând că, faţă de inculpatul apelant S.N.S. s-a instituit măsura liberării provizorii sub control judiciar ca urmare a admiterii cererii formulată de către acestea, prin decizia penală nr. 141/R din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea şi în raport de stadiul procesului precum şi de atitudinea procesuală a inculpatului a apreciat că nu se mai impune menţinerea acestui control judiciar.

De asemenea, în raport de soluţia pronunţată, a redus cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat inculpatul în favoarea statului de la 11.800 RON la 6.000 RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Oradea şi inculpatul S.N.S.

Prin recursul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Oradea a criticat decizia pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, respectiv eroarea gravă de fapt, ce a avut drept consecinţă greşita înlăturare din conţinutul infracţiunii de luare de mită a patru acte materiale şi condamnarea, inculpatului pentru un singur act material, critică circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

În cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a criticat decizia sub aspectul greşitei aplicări a legii, în ceea ce priveşte dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Circumscris cazului de casare prev. de art. 385g pct. 14 C. proc. pen. a criticat decizia şi sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei, în sensul greşitei reţineri în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., pronunţarea unei pedepse în regim suspensiv de executare şi a nereţinerii dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie.

Faţă de argumentele dezvoltate pe larg în conţinutul încheierii de amânare a cauzei, a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei penale şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi a dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul înlăturării circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi interzicerea exerciţiului dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie.

Inculpatul S.N.S. a criticat decizia pe motiv de nelegalitate şi ne temeinicie, sub aspectul greşitei sale condamnări în condiţiile în care din probele administrate rezultă că a fost provocat de către martorul denunţător I.C.N. cu ocazia realizării flagrantului ia data de 09 februarie 2012 deşi anterior a mai respins cate va propuneri ale acestui martor. Prin urmare, probele obţinute cu ocazia flagrantului sunt lovite de nulitate urmare a încălcării dispoziţiilor art. 68 alin. (2) rap. la art. 64 - alin. (2) C. proc. pen., astfel trebuie înlăturate din ansamblu probator şi cum alte probe nu susţin acuzaţia adusă inculpatului, a solicitat achitarea, întemeiat pe dispoziţiile art. II pct. 2 lit. a) rap. al art. 10 lit. d) C. proc. pen. (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.).

Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinice, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A ca fondat şi al inculpatului ca nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Critica Parchetului privind greşita înlăturare de către instanţa de apel a celor patru acte materiale din conţinutul infracţiunii de luare de mică şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, în formă simplă, este întemeiată.

Înalta Curte constată că, instanţa de fond în urma unei analize judicioase probatoriului administrat, a reţinut în mod corect raportat la activitatea infracţională descrisă şi reţinută în actul de sesizare în sarcina inculpatului S.N.S., că în perioada iulie 2010 - februarie 2011, în calitate de comisar şef la A.N.P.C.- Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, a pretins, acceptat şi primit, în mai multe rânduri (5 acte materiale), în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, suma de 1.400 euro de la martorul denunţător I.C.N., pentru a nu se aplica amenzi contravenţionale prea mari, a nu se lua alte sancţiuni complementare mai severe cu privire la societatea pe care acesta o administra şi a i se restitui marfa ridicată de către comisarii din subordinea inculpatului, în urma actelor de control efectuate pe linia comercializării produselor etnobotanice.

Contrar celor reţinute de către instanţa de prim control judiciar, înalta Curte în baza propriei analize a materialului probator administrat în cauză, apreciază că susţinerile martorului denunţător I.C.N. că la datele de 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010 şi 2 decembrie 2010, a dat cu titlu de mită, suma de 200 euro şi sumele de câte 300 euro la ultimele trei întâlniri, inculpatului S.N.S., se coroborează cu declaraţiile martorilor I.O.I. şi P.V.

Astfel, martorul I.O.I., fratele martorului denunţător, în declaraţiile date în faza de urmărire penală şi a judecăţii (fond şi apel), confirmă împrejurarea că la datele de 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010 şi 2 decembrie 2010, după efectuarea unor controale la magazinul întreprinderii Familiale „I.O.I." din Oradea, de către comisarul M.O. din cadrul C.J.P.C. Bihor însoţit, în unele situaţii şi de organele de politie din cadru B.C.C.O.C. - Serviciul Antidrog din cadrul IPJ Oradea, erau ridicate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare sau mostre din aceste produse, fără se întocmi documente de ridicare a mărfii, comisarul M. îi ameninţa cu închiderea magazinului şi le lăsa o invitaţie pentru a se prezenta a doua zi în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor.

În acest context, I.C.N. se prezenta la sediul C.J.P.C. Bihor unde de fiecare dată a dat mită inculpatului S.N.S., respectiv, la prima invitaţie suma de 200 euro şi ulterior, sumele de câte 300 euro întrucât i s-a transmis de către comisarul M. că suma de 200 euro este prea mică. Acelaşi martor a mai arătat că la data de 20 mai 2010 a mers împreună cu fratele său la sediul C.J.P.C. Bihor iar comisarul M. le-a dat de înţeles că pot colabora, în sensul că fie pot primi amenzi minime sau pot fi sancţionaţi cu sume maxime de 15.000 RON.

Astfel, după fiecare control erau ridicate mostre din produsele comercializate, primeau o invitaţie şi fratele său I.C.N. se prezenta la sediul C.J.P.C. Bihor unde i s-a făcut cunoştinţă cu şeful instituţiei, inculpatul S.N.S., căruia îi remitea plicul cu bani, primeau o amendă minimă şi le erau restituite produsele ridicate cu ocazia controlului.

De asemenea, martorul P.V. în declaraţiile date în faza de urmărire penală şi a instanţei de fond, confirmă împrejurarea că, în cursul anului 2010, când efectua diverse activităţi la magazinul fraţilor I., a asistat la mai multe controale din partea reprezentanţilor C.J.P.C. Bihor, la care erau ridicate produsele aflate la vânzare sau venituri din alte produse care, ulterior, le-au fost restituite şi cunoaşte de la fraţii I. că au reuşit să se înţeleagă cu reprezentanţii instituţiei de control, respectiv cu inculpatul căruia i-au dat suma de 300 euro.

Împrejurarea că martorul denunţător a pretins, primit şi accepat sume de bani de la martorul denunţător I.C.N. la datele de 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010 şi 2 decembrie 2010 este dovedită şi de faptul că în virtutea atribuţiilor care îi reveneau în calitate de comisar şef al C.J.P.C. Bihor cunoştea roate activităţile de control ce erau desfăşuarte de comisarii din subordine, deci şi cele efectuate de comisarul M.O. ia firma martorului denunţător I.C.N., că erau ridicate produse etonobotanice fără documente justificative şi ulterior erau restituite, având în vedere că la percheziţia birorului inculpatului cu ocazia realizării activităţii de prindere în flagrant într-un sertar au fost găsite, într-un plic format A4, produse aromaterapeutice ridicate la data de 8 februarie 2011 de către comisarul M. de la firma denunţătorului din Oradea. Prin urmare, susţinerile martorului denunţător referitor la acţiunile întreprinse de M. şi recuperarea de către martor a produselor etnobotanice, ridicate cu ocazia controlului de comisarul C.J.P.C. Bihor, după remiterea sumelor de bani inculpatului S.N.S., dar şi cuantumul redus al sancţiunilor contravenţionale aplicate firmei sale sunt reale şi susţinute de probele administrate.

Relevante sub acest aspect sunt şi depoziţiile martorilor A.H.G. şi S.C. care au arătat că au participat la mai multe controale cu M.O. la firma martorului denunţător şi de fiecare dată erau ridicate produsele găsite la comercializare fără vreun document justificativ iar la data de 8 februarie 2011 au fost ridicate toate produsele găsite în magazin puse într-un plic format A4 ce nu a fost sigilat şi fără a se elibera vreo dovadă pentru produsele ridicate.

Totodată, martorii B.T., Ş.D. şi L.N., angajaţi ai C.J.P.C. Bihor, au relatat în declaraţiile date în cursul procesului penal faptul că atunci când se prelevau probe ale produselor găsite la comercializare se întocmea un proces-verbal, în trei exemplare, pe care fiecare dintre comisari îl avea asupra sa, probele erau predate în vederea analizei de laborator, niciodată nu se ridica întreaga cantitate de produse şi nici nu exista vreun formular tipizat pentru restituirea probelor prelevate.

Prin urmare, faptul că doar comisarul M.O. proceda în modalitatea descrisă de martorul denunţător şi confirmată de lucrătorii B.C.C.O.C. Oradea, precum şi de martorii A.H.G. şi S.C., susţine aprecierile instanţei de fond, însuşite de către instanţa de recurs, că toate aceste produse era restituite martorului denunţător I.C.N. după ce acesta remitea sumele de bani către inculpatul S.N.S. care cunoştea acţiunile întreprinse de M. în efectuarea activităţii de control. în susţinerea acestei concluzii sunt şi demersurile efectate de inculpatul S.N.S. la data de 9 februarie 2011, pentru a afla de la martora B.A.A.M., comisar principal, dacă poate aplica sancţiunea complementară a închiderii definitive a unui operator economic, fără a aplica sancţiunea principală a amenzii contravenţionale (în declamaţiile date martora arată că i-a comunicat că acest lucru nu este posibil. Nu poate fi ignorată nici împrejurarea că la data 9 februarie 2011, în biroul lui M.O., au fost identificate formulare tipizate de prelevare probe ce avea aplicată ştampila societăţii martorului denunţător, o invitaţie pentru martorul denunţător pentru a se prezenta la C.J.P.C. Bihor şi un proces-verbal de contravenţie, distruse de către M. dar care au putut fi reconstituite, prin urmare, ele confirmă declaraţiile martorului denunţător referitor la modalitatea în care se realiza activitatea infracţională a inculpatului S.N.S. care cunoaşte despre activităţile lui M.

Mai mult, din conţinutul convorbirii în mediu ambiental rezultă în mod evident că între martorul denunţător I. şi inculpatul S.N.S. au mai existat colaborări anterioare, dialogul celor doi nu s-a rezumat doar la refuzul repetat al inculpatului S.N.S. de a nu primi de la I. plicul cu bani şi a de a-l accepa, în final, pentru o viitoare colaborare, astfel cum reţine instanţa de apel, ci anterior acestui moment inculpatul îi reproşează lui I.C.N. că nu a fost diligent şi a vândut cu plicul având multă marfă la vânzare, sugerându-i acestuia că ar fi trebuit să ţină restul mărfii în maşină, după care îi comunică că singura modalitate în care îl poate ajuta este ca martorul să-şi facă o nouă firmă pe care inculpatul îi poate aplica sancţiuni contravenţionale, că nu îi va face dosar penal şi să o închidă pe cea pe care şi-a desfăşurat activitatea, dând martorului chiar indicaţii în acest sens ce paşi trebuie să urmeze. Faptul că între cei doi a existat o „colaborare" anterioară este dovedit şi de împrejurarea că după ce este contactat telefonic de către martorul denunţător, inculpatul S.N.S. deşi nu se afla la birou a accepat să vină la sediul C.J.P.C. Bihor deşi a declarat că l-a primit o singură dată pe martorul denunţător într-o audienţă atunci când i-a înmânat şi cartea sa de vizită. Or, este greu de acceptat că inculpatul deşi l-a întâlnit o singură dată pe martorul denunţător I. a acceptat să se întâlnescă cu acesta la birou dacă nu l-ar fi „cunoscut" din împrejurări similare şi nu ar fi „colaboarat" cu acesta, având în vedere că în funcţia deţinută a mai primit în audienţă şi reprezenatntii altor operatori economici.

Împrejurarea că martorul denunţător şi fratele acestuia nu şi-au mai adus aminte ce sume de bani au remis efectiv inculpatului S.N.S. este datorată trecerii timpului şi nu poate conduce în opinia instanţei de recurs la concluzia că, anterior realizării activităţii de prindere în flagrant a inculpatului, acesta nu a mai primit sume de bani de la martorul denunţător în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză astfel cum a fost analizat în cele ce preced, dovedesc contarariul iar în depoziţia din faţa instanţei de apel au menţioant că îşi menţine declaraţiile anterioare care s-au situat la un moment mai apropiat de data comiterii faptei.

Nici argumentul instanţei de apel că pentru comisarul M.O. s-a dispus de către parchet o soluţie de netrimitere în judecată nu poate justifica înlăurarea din conţinutul infracţiunii de luare de mită a celor patru acte materiale anterioare realizării activităţii de prindere în flagrant, în condiţiile în care activităţile infracţionale desfăşurate de cei doi sunt diferite.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că inculpatul S.N.S. în calitate de comisar şef la C.J.P.C. Bihor, a pretins, a acceptat şi a primit, la datele de 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010, 2 decembrie 2010 şi 9 februarie 2011, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma de 1400 euro de la martorul denunţător I.C.N., pentru a-l ajuta pe acesta să nu i se aplice sancţiuni contravenţionale sau să i se aplice într-un cuantum mai mic, să-i fie restituite produsele etnobotanice ridicate de comisarii din subordinea inculpatului ce efectuau controale tematice la I.F. „I.O.I." Oradea, administrată de denunţător.

Ca atare, constatând că în cauză a fost dovedită întreaga activitate infracţională a inculpatului S.N.S. pentru cele cinci acte materiale, astfel curn au fost descrise în actul de sesizare şi reţinute de către instanţa de fond, Înalta Curte va admite recursul parchetului sub acest aspect şi va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu ref. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu ref. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 42 C. pen. (5 acte materiale).

În ceea ce priveşte criticile parchetului circumscrise cazului de casare pev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului cu referire la modalitatea de executare, reţinerea greşită a circumstaneţlor judiciare atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate.

Astfel, reţinând vinovăţia inculpatului S.N.S. în comiterea infracţiunii de luare de mită, urmare schimbării încadrării juridice (5 acte materiale), Înalta Curte apreciază că raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., natura şi gravitatea faptei (infracţiune de corupţie), modalitatea de comitere a acesteia (folosindu-se de funcţia de deţinută şi exercitând presiuni asupra martorului denunţător prin intermediul comisarului M.O.), caracterul continuat al activităţii sale infracţionale, urmarea produsă, poziţia procesuală a inculpatului care a negat constant comiterea faptei în pofida unui probatoriu care dovedeşte contrariul dar şi la persoana inculpatului (cunoscut cu antecedente penale, o persoană integrată în societate, cu un nivel de pregătire superior, un bun coleg potrivit caracterizărilor şi actelor în circumstanţiere aflate la dosar) se justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum egal cu minimum special prevăzut de lege.

Prin urmare, va reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de către instanţa de fond de la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen. la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Faptul că inculpatul S.N.S. are studii superioare, un copil minor în întreţinere, este integrat în societate, s-a prezentat de fiecare dată în faţa instanţei, nu sunt nici în opinia Înaltei Curţi, elemente care să justifice reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor judiciare atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei sub minimum special prevăzut de lege, însă sunt împrejurări avute în vedere de către instanţa de recurs în procesul de individualizare judiciară al pedepsei, fapt ce a determinat aplicarea unei sancţiuni egale cu minimum special prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte raportat la natura faptei, modalitatea de comitere, participaţia penală şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului S.N.S. care, nu a recunoscut comiterea faptei, este o persoană integrată în societate, are un copil minor în întreţinere şi nu este la primul conflict cu legea penală, apreciază că aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere astfel cum a stabilit instanţa de apel, nu ar permite inculpatului să-şi schimbe atitudinea faţă de valorile sociale ocrotite de norma penală şi să conştientizeze că nerespectarea obligaţiilor impuse conduce le revocarea beneficiului acordat de instanţă, în condiţiile în care deşi a mai fost condamnat, a perseverat în activitatea infracţională, astfel că, numai prin executarea pedepsei în regim de detenţie s-ar realiza scopul preventiv educativ al pedepsei, cum este reglementat de prevederile art. 52 C. pen.

Având în vedere că inculpatul S.N.S. a săvârşit fapta în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în virtutea funcţie deţinute, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica parchetului sub acest aspect şi urmează să interzică inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., de a ocupa o funcţie de natura celei de care s-a folosit în comiterea faptei, cu titlu de pedeapsă accesorie, constatând că instanţa de fond a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.

Totodată, Înalta Curte constatând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, în urma schimbării încadrării juridice dată faptei, în temeiul dispoziţiilor art. 255 alin. (5) C. pen. îl va obliga pe inculpatul S.N.S. la restituirea sumei de 1100 euro la cursul oficial la data plăţii în favoarea denunţătorului I.C.N., dovedită ca fiind primită cu titlu de mită de la acesta.

Reţinând vinovăţia inculpatului pentru întreaga activitate infracţională în modalitatea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte va înlătura din decizia instanţei de prim control judiciar dispoziţia privind reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare de la 11.800 RON până la 6 001 RON, urmând ca inculpatul să rămână obligat la plata întregii sume stabilită de instanţa de fond pentru cheltuielile judiciare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contare prezentei decizii.

Circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., parchetul a criticat decizia instanţei de apel şi sub aspectul greşitei aplicări a legii, în ceea ce priveşte neaplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi a dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Înalta Curte apreciază criticile parchetului ca neîntemeiate, sub acest aspect.

Se constată potrivit datelor menţionate în fişa de cazier judiciar a inculpatului că, prin sentinţa penală nr. 257 din 26 martie 2009 a Judecătoriei Cluj - Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pedeapsă care a fost graţiată conform Legii nr. 543/2000, pentru o infracţiune săvârşită din culpă, condamnare ce nu atrage starea de recidivă potrivit dispoziţiilor art, 38 alin. (2) C. pen.

Infracţiunea din prezenta cauză a fost comisă de inculpat în cadrul termenului de încercare al pedepsei susmenţionate, astfel că se impunea să se dispună de către instanţa de fond revocarea suspendării condiţionate şi executarea acestei pedepse alături de pedeapsa din prezenta cauză. Prima instanţă, în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat doar beneficiului graţierii condiţionate în ce priveşte această pedeapsă şi a dispus executarea ei alături de pedeapsa aplicată în cauză, prin privare de libertate, fără a dispune şi revocarea suspendării condiţionate, eludând astfel dispoziţiile art. 120 alin. (2) C. pen. Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că în raport de dispoziţiile art. 7 Legea nr. 543/2002 şi art. 120 alin. (2) C. pen., efectul legii de graţiere în ceea ce priveşte pedeapsa de 2 ani cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, a fost acela al reducerii termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen. - 4 ani în speţă, cu durata pedepsei graţiate - 2 ani, urmând ca, la împlinirea termenului de încercare astfel redus, inculpatul să poată fi reabilitat de drept dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86 C. pen., invocând şi decizia în interesul Legii nr. XIV/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.

Or, în condiţiile în care infracţiunea din prezenta cauză a fost comisă atât în cadrul termenului de încercare al graţierii (3 ani, conform art. 7 din Legea nr. 543/2002), cât şi cel al suspendării condiţionate redus ca urmare a graţierii, se impunea ca mai întâi a se revoca beneficiul graţierii, apoi revocarea beneficiul suspendării condiţionate şi ulterior, se putea dispune ca pedeapsa a cărei executare a fost suspendată să fie executată alături de pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.

Deşi, instanţa de control judiciar a constatat nelegalitatea sentinţei sub acest aspect, având în vedere că în cauză a declarat apel doar inculpatul, în raport de limitele apelului şi cu respectarea dispoziţiilor art. 372 C. proc. pen., care stabilesc că instanţa de apei nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apelul, în mod corect a înlăturat dispoziţia privind executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin nr. sentinţa penală 257 din 26 martie 2009 a Judecătoriei Cluj - Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, alături de pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză.

Nu pot fi primite argumentele parchetului având în vedere că prin revocarea doar a beneficiului graţierii condiţionate prima instanţă a stabilit doar situaţia anterioară aplicării graţierii condiţionate şi, prin urmare, nu putea dispune executarea pedepsei de 2 ani alături de pedeapsa de 3 ani şi 6 luni aplicată prin sentinţă, or, dacă instanţa de apel ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen. în sensul revocării suspendării condiţionate şi ar fi dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză ar fi creat inculpatului o situaţie juridică mai grea, în condiţiile în care singurul care a declarat apel în cauză a fost inculpatul.

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte apreciază criticile parchetului ca neîntemeiate sub acest aspect.

2. Referitor la recursul formulat de recurentul intimat inculpat S.N.S., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat.

Şi în opina Înaltei Curţii, probele de la dosarul cauzei au fost obţinute legal şi sunt concludente sub aspectul vinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu ref. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 42 C. pen. (5 acte materiale).

Analizând probele ce susţin vinovăţia inculpatului şi apărarea dezvoltată de acesta, Înalta Curte în acord cu cele două instanţe reţine că, probaţiunea infracţiunilor de corupţie şi, în special, a infracţiunilor de luare de mită implică dificultăţi datorită naturii infracţiunilor care sunt corelative, aceasta implicând doi autori - mituitorul şi denunţătorul mituit care nu are interesul să divulge fapta, când folosul este transmis pentru un lucru nelegal. Multitudinea elementelor de conspirare şi a formelor atipice pe care le ia luarea de mită, mai ales în cazul corupţiei pasive a agenţilor publici - printre care se numără şi funcţionarii publici cu atribuţii de control, în această materie, de multe ori împrejurările dovedite cu depoziţiile martorilor sunt fapte probatorii sau indirecte.

Astfel, o importanţă deosebită o au procedeele probatorii şi în special interceptările în mediu ambiental care prezintă avantajul ascultării discuţiilor în timp real, cum a fost cazul în speţă.

În acord cu prevederile Convenţiei penale cu privire la corupţie (Strasbourg, 27 nov. 1993) ratificată de România prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 - art. 22 - Protecţia colaboratorilor justiţiei şi a martorilor - care impune luarea de măsuri legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura o protecţie convenabilă şi eficientă persoanelor care furnizează informaţii referitoare la infracţiunile penale stabilite în virtutea art. de la 2 la 14 sau care colaborează, în alt mod, cu autorităţile responsabile cu cercetarea şi urmărirea, martorilor care fac o depoziţie referitoare la astfel de infracţiuni, sunt reglementate, prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, metode de investigaţie specială, folosirea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală, procedura de simulare a comportamentului infracţional [art. 261 alin. (7) C. pen.].

În acelaşi cadru se înscrie şi cazul de impunitate a mituitorului, care denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de cercetare să fi fost sesizat pentru această infracţiune [prevăzut de art. 61 alin. (2) Legea nr. 78/2000].

Provocarea din partea agenţilor statului poate avea loc prin desfăşurarea activităţilor investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depăşirea limitelor cadrului legal (art. 26- din Legea nr. 78/2000).

Totodată, organizarea flagrantului ca tehnică specială de investigaţie nu poate fi folosită pencru a provoca sau instiga la săvârşirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluţie infracţională sau a instiga o persoană care a renunţat la planul de a comite o infracţiune. În cauza Ewards şi Lewis c. Regatul Unit (hotărârea din 27 octombrie 2004), Curtea Europeană a stabilit criterii pe baza cărora judecătorul naţional trebuie să examineze dacă acuzatul a fost sau nu victima unei provocări ilicite din partea poliţiei, respectiv, motivul pentru care operaţiunea poliţiei a fost organizată; natura şi întinderea participării poliţiei la săvârşirea de infracţiuni şi natura determinării sau presiunilor efectuate de poliţie.

În jurisprudenţa recentă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat conceptul de provocare, distinct de folosirea legitimă a operaţiunilor sub acoperire, subliniind încă o dată obligaţia instanţelor naţionale de a proceda la o examinare atentă a materialului din dosar în cazul în care inculpatul invocă instigarea din partea poliţiei. De asemenea, a mai stabilit că nu se poate reţine provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională era deja luată, existând predispoziţia făptuitorului de a comite infracţiunea (şi nu creată prin acţiunea organului judiciar), iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activităţile ilicite ale persoanei respective.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma acestor consideraţii teoretice şi doctrinare, Înalta Curte constată că, în prealabil, se impune a fi făcută precizarea că, în sarcina inculpatului s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, în modalitatea pretinderii, acceptării şi primirii în mai multe rânduri a sumei totale de 1.400 euro de la martorul denunţător I., ultimul act materiala fiind constatat cu ocazia realizării activităţii de prindere în flagrant în data de 9 februarie 2011.

Revenind la susţinerile apărării referitoare la împrejurarea că inculpatul S.N.S. ar fi fost provocat de către martorul denunţător la solicitarea organelor judiciare că infracţiunea de luare de mită nu ar fi fost săvârşită niciodată în lipsa intervenţiei acestora, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Referitor la prima condiţie în raport de care instanţele naţionale apreciază asupra existenţei provocării în lumina jurisprudenţei C.E.D.O. - situaţia infracţională tinde să fie probată prin solicitarea investigatorului sau colaboratului sau există o invitaţie expresă la comiterea faptei din partea unui denunţător sau a unui martor anonim -, se constată că, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul S.N.S. a fost sunat de către martorul denunţător, care venise la sediul C.J.P.C. Bihor la invitaţia comisarului M., după ce la data de 8 februarie 2011 i-a fost efectuat un control la societate pe care o administra şi i-au fost ridicate produsele aflate la comercializare, or, contactarea telefonică a inculpatului de către martorul denunţător s-a realizat pentru a vedea dacă acesta mai trece pe la birou, în condiţiile în care martorul a mai remis în alte patru rânduri sume de bani inculpatului în scopul restituirii mărfii ridicate de comisarul M.

Prin urmare, aspectele învederate de inculpat referitoare la nelegalitatea obţinerii mijloacelor de probă de către organul de urmărire penală, prin îndemnul, provocarea directă, realizate de denunţător nu au un fundament legal, activitatea desfăşurată de martorul denunţător respectă garanţiile dreptului la un proces echitabil şi dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., neexistând o provocare în condiţiile în care inculpatul, anterior, a mai primit sume de bani de la denunţător în aceleaşi împrejurări (în biroul său, după ce în prealabil comisarul M. a efectuat un control la societatea martorului denunţător şi i-a ridicat fără vreun document justificativ produsele aflate la comercializare).

Nici cea de-a doua condiţie a provocării nu este îndeplinită, respectiv, lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie a martorului denunţător.

Astfel, din materialul probator administrat rezultă că, urmare a denunţului formulat de martorul I.C.N. din data de 8 februarie 2011 au fost demarate cercetările în prezenta cauză, existând suspiciuni cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul S.N.S., sens în care s-a procedat la organizarea activităţii de prindere în flagrant.

De asemenea, împrejurarea că martorul denunţător l-a contactat la data de 9 februarie 2011 pe inculpat pentru a-i remite suma de 300 euro, nu constituie o încălcare a prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a luat hotărârea să comită fapta de luare de mită anterior acestui moment şi, ulterior, când a fost depistat de către organele de cercetare penală cu ocazia realizării acţiunii de prindere în flagrant. Or, din momentul în care acuzatul îşi dă seama că îndeplineşte un act ce cade sub incidenţa legii penale, îşi asumă riscul de a întâlni persoane care încearcă în realitate să-l demaşte (cauza Ludi c. Elveţiei). Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că nu poate fi reţinută provocarea inculpatului de către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională şi predispoziţia de a comite infracţiunea existau deja, intenţia infracţională nefiind creată prin acţiunea organelor judiciare, inculpatul mai primise anterior alte sume de bani pentru a-şi îndeplini necorespunzător atribuţiile de serviciu şi a-l ajuta pe denunţător, operaţiunea fiind realizată în vederea culegerii datelor şi informaţiilor privind activitatea infracţională a inculpatului şi nu al obţinerii de probe, în condiţiile în care autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activităţile ilicite ale acestuia, existând informaţii în acest sens, urmare denunţului formulat de I.C.N. la data de 8 februarie 2011.

Astfel, nu se poate reţine că la săvârşirea faptei penale pentru care inculpatul S.N.S. a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă, soluţie menţinută de instanţa de recurs, a fost determinat in vreun fel de martorul denunţător ori organele judiciare, întrucât inculpatul a pretins şi primit anterior şi alte sume de bani, neavând nevoie de inducerea unui îndemn, de către altă persoană, de a realiza o activitate infracţională, prin urmare, criticile sunt nefondate sub acest aspect.

Raportat la aceste considerente şi cele expuse pe larg la pct. 1, se constată existenţa infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, predispoziţia inculpatului de a comite infracţiunea în modalitatea pretinderii, acceptării şi primirii sumei de bani, intenţia infracţională nefiind rezultatul acţiunii provocatoare a organelor judiciare, astfel că, probele fiind legal obţinute fac dovada dincolo de orice dubiu a comiterii celor cinci acte materiale de către inculpat, ca atare, nu se poate dispune achitarea, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cum a solicitat recurentul, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată de ansamblul probelor administrate.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Oradea, va casa în parte, sentinţa penală şi decizia pronunţată de instanţa de prim control judiciar, în sensul celor arătate în considerente şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N.S., apreciind hotărârile pronunţate în cauză, ca fiind nelegale şi netemeinice.

Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Oradea împotriva deciziei penale nr. 127/A din 1 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 57 din 8 martie 2012 a Tribunalului Bihor, numai în ceea ce priveşte greşita schimbare a încadrării juridice, greşita individualizare judiciară a pedepsei, înlăturarea obligaţiei de restituire a sumei de 1.100 euro către denunţător şi reducerea cheltuielilor judiciare şi, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.N.S. din infracţiunea prev. şi ped. De art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. şi ped. De art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. ( 5 acte materiale).

Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.N.S. de instanţa de fond, de la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Menţine dispoziţia din decizie privind înlăturarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 257/2009 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, alături de pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispoziţiilor art. 255 alin. (5) C. pen., obligă inculpatul S.N.S. la restituirea sumei de 1.100 euro la cursul oficial la data plăţii în favoarea denunţătorului I.C.N.

Înlătură din decizia atacacă dispoziţiile art. 861, 862, 863 şi 71 alin. (5) C. pen., precum şi dispoziţia privind reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul în favoarea statului, de la 11.800 până la 6.000 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N.S. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2816/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2842/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2817/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs