ICCJ. Decizia nr. 2864/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006), infracţiuni la alte legi speciale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2864/2013
Dosar nr. 8630/40/2011*
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 251 din 11 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosarul nr. 8630/40/2011*, în rejudecare, inculpata C.A.M. a fost condamnată la:
- 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.;
- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 274 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.;
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi 34 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mal grea de 1 an închisoare.
S-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 81 şi 82 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale, cât şi a celor accesorii pe o perioadă de 3 ani şi s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantităţii de 16.320 ţigarete marca „X1” (816 pachete); 57.000 ţigarete marca „X2” (2.850 pachete); 27.800 ţigarete marca „X3” (1.390 pachete); 9.580 ţigarete marca „X4” (479 pachete); 17.580 ţigarete marca „X5” (879 pachete) şi 40 ţigarete marca „X6” (2 pachete), ce au fost găsite la locuinţa inculpatei cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la 30 septembrie 2010 şi indisponibilitate la I.P.J. Buzău conform procesului-verbal din 5 octombrie 2010, depus la dosarul de urmărire penală.
S-a respins acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă A.N.V. Bucureşti, reprezentată prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, şi s-a constatat că prejudiciul pretins în sumă de 71.789 RON cauzat bugetului de stat este stins prin confiscarea specială a ţigărilor sus arătate.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător luat prin ordonanţa din 9 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani cu privire la imobilul situat în Botoşani, strada N., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2009 de notarul public M.V. din cadrul Biroului Notarilor Publici „N.” Botoşani.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 215/P/2011 din 12 septembrie 2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei C.A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- „evaziune fiscală prin ascunderea bunului sau sursei impozabile şi taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005;
- „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, faptă prevăzută de art. 274, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.;
- „deţinerea în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 ţigarete”, faptă prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., constând în aceea că, la 30 septembrie 2010, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa învinuitei C.A.M., din municipiul Botoşani, str. I.P. (unde locuia fără forme legale), a fost găsită cantitatea de 16.320 ţigarete marca „X1”, 57.000 ţigarete „X2”, 27.800 ţigarete marca „X3”, 9580 ţigarete marca „X4”, 17.580 ţigarete marca „X5” şi 40 ţigarete marca „X6”, de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina, ce erau deţinute fără documente legale, fiind provenite din activităţi de contrabandă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpata a intermediat transportul şi plasarea ţigărilor de contrabandă pe piaţa neagră în vederea comercializării, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin ascunderea sursei impozabile şi taxabile, cauzând un prejudiciu în sumă totală de 56.385 RON (din care suma de 3.427 RON reprezintă taxe vamale, suma de 40.893 RON reprezintă accize şi suma de 12.065 RON reprezintă TVA aferentă), la care se adaugă suma de 15.404 RON reprezentând obligaţii fiscale accesorii, rezultând suma de 71.789 RON, sumă cu care Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale laşi s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât prejudiciul nu a fost recuperat în cursul urmăririi penale.
Tribunalul Botoşani, învestit cu soluţionarea în fond a cauzei, prin sentinţa penală nr. 235 din 7 noiembrie 2011, a achitat-o pe inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi a condamnat-o pentru celelalte două infracţiuni, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., reţinând vinovăţia inculpatei doar pentru aceste infracţiuni şi apreciind că infracţiunea de evaziune fiscală se regăseşte în conţinutul infracţiunii de contrabandă.
În apel, Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 13 din 31 ianuarie 2012, a desfiinţat în parte sentinţa, schimbând încadrarea juridică a celor trei infracţiuni din rechizitoriu, într-o singură infracţiune de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât, în realitate, toate infracţiunile se regăsesc în conţinutul infracţiunii de contrabandă, dispunând condamnarea inculpatei doar pentru această infracţiune, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 2649 din 4 septembrie 2012, a casat ambele hotărâri, a Tribunalului Botoşani şi a Curţii de Apel Suceava, dispunând rejudecarea cauzei de către prima instanţă, apreciind în fond că s-a aplicat greşit art. 3201 C. proc. pen. de către cele două instanţe.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, în faţa tribunalului investit cu rejudecarea cauzei inculpata C.A.M., în prezenţa apărătorului din oficiu, a arătat că recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa a admis prin concluzii această cerere, iar pe fondul cauzei, potrivit art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că faptele inculpatei sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana acesteia pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Astfel, examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, însuşite de inculpată, instanţa a reţinut ca temeinic dovedită situaţia de fapt şi anume că pe parcursul anului 2010, inculpata C.A.M. a desfăşurat activităţi de deţinere şi comercializare a ţigărilor de contrabandă, procurate de la diferite persoane care le aduceau din Republica Moldova sau Ucraina. Aceste activităţi s-au realizat pe cont propriu, fără asocierea şi fără ajutorul altor persoane.
O parte dintre aceste ţigări, respectiv 16.320 ţigarete marca „X1”, (816 pachete), 57.000 ţigarete „X2”, (2850 pachete), 27.800 ţigarete marca „X3”, (1390 pachete), 9580 ţigarete marca „X4”, (479 pachete) 17.580 ţigarete marca „X5” (879 pachete) şi 40 ţigarete marca „X6”, (2 pachete) au fost găsite la locuinţa inculpatei cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la data de 30 septembrie 2010. S-a constatat că inculpata nu deţinea documente legale de provenienţă pentru aceste cantităţi de ţigări.
S-a reţinut că prejudiciul cauzat bugetului de stat precizat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale laşi este de 71.789 RON, sumă cu care această direcţie s-a constituit parte civilă în cauză.
Totodată s-a constatat că faptele descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, fiind recunoscute de către aceasta, ele existând sub toate elementele lor constitutive, aşa cum s-a stabilit ulterior în practica judiciară în materie (decizia nr. 3825 din 21 noiembrie 2012, Dosar nr. 11408/40/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
La individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere, pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., şi datele referitoare Ia persoana inculpatei, infractoare primară, fără antecedente penale, căsătorită, un copil minor, cu o conduită procesuală corectă, apreciindu-se că pentru reeducarea ei este suficientă aplicarea unei pedepse cu închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării, conform art. 81 şi urm. C. pen.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a ţigărilor ce au făcut obiectul infracţiunilor reţinute în cauză.
Partea civilă a solicitat să fie despăgubită cu suma de 71.789 RON reprezentând contravaloarea ţigărilor confiscate şi a accesoriilor derivând din această valoare, respectiv taxe vamale, accize, TVA, dobânzi, penalităţi.
Instanţa a dispus respingerea acestor pretenţii ca fiind neîntemeiate, considerând că prin efectul confiscării ţigărilor sus arătate, prejudiciul este stins.
S-a reţinut că inculpata este trimisă în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni la data de 30 septembrie 2010, cantitatea de ţigări traficată cu această ocazie fiind reţinută imediat consumării infracţiunilor.
În vederea recuperării prejudiciului cauzat prin introducerea nelegală pe teritoriul României a acestor cantităţi, adică neregulat introduse pe teritoriul Uniunii Europene, aşa cum se foloseşte această exprimare în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie de la Luxembourg, A.N.V. Bucureşti, reprezentată prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale laşi, s-a constituit parte civilă cu suma de 71.789 RON.
Instanţa a apreciat că, ipotetic, există trei situaţii distincte ce se pot crea în cazul infracţiunilor de contrabandă şi de introducere ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import.
Într-o primă situaţie, modul cum se presupun aceste drepturi şi se sting atunci când mărfurile sunt depistate şi sechestrate înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul Comunităţii, în speţă, în interiorul României.
În al doilea rând, modul cum se presupun aceste drepturi şi se sting în situaţia în care mărfurile sunt introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, adică pe teritoriul comunităţii, şi sunt deja trecute de primul birou vamal situat la frontiera externă a comunităţii, mărfuri care nu se mai regăsesc pentru a putea fi confiscate, întrucât fie au fost valorificate, fie au fost pierdute.
În al treilea rând, modul cum se presupun aceste drepturi şi se sting în situaţia când mărfurile sunt introduse ilegal pe teritoriul României, adică al comunităţii, trec de primul birou vamal şi sunt sechestrate ulterior în vederea confiscării şi, în final, a distrugerii de către autorităţile din România.
Instanţa a analizat care dintre aceste ipoteze este aplicabilă în cauză, prevederile legale pe care se sprijină, cât şi modul în care inculpata răspunde pentru prejudiciul cauzat.
Dezvoltând cele trei ipoteze sus arătate, cât şi prevederile legale aplicabile, instanţa a apreciat următoarele:
I. Aşa cum rezultă din două hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie din 2 aprilie 2009 şi respectiv 29 aprilie 2010, incidente în cauză, care sunt izvoare de drept şi sunt obligatorii în dreptul intern conform Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene la care România este parte şi conform art. 11 din Constituţia României, s-a statuat cu titlu preliminar şi în cadrul unei interpretări autentice dată în aplicarea art. 267 (fost art. 234) din Tratat asupra punerii sub sechestru a mărfurilor în statul membru ai Uniunii europene: sustragerea mărfurilor de sub supravegherea vamală; momentul stingerii datoriei vamale; stingerea efectivă a acestor datorii, legate de confiscarea şi distrugerea mărfurilor de către autorităţile unui stat membru, la momentul introducerii nelegale a acestora pe teritoriul vamal al comunităţii.
Aceste două hotărâri au dat o interpretare obligatorie unor prevederi din C. vam. comunitar prevăzând că, pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al comunităţii, trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal, situat în interiorul acestui teritoriu.
Pe de altă parte, s-a statuat că împrejurările în care mărfurile sunt reţinute, în momentul introducerii pe teritoriul vamal comunitar, de autorităţile vamale şi fiscale locale în zona în care se află primul birou vamal situat la frontiera externă a comunităţii şi care sunt distruse simultan sau ulterior de autorităţile menţionate, mărfurile rămânând în permanenţă în posesia acestora, intră în cadrul noţiunii de mărfuri „puse sub sechestru şi confiscate simultan sau ulterior”, astfel încât datoria vamală se stinge.
Pe lângă aceste dispoziţii legale europene obligatorii, instanţa a reţinut că în dreptul nostru intern, aşa cum rezultă din art. 4 pct. 4 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României, prin birou vamal se înţelege o unitate a autorităţii vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalităţile prevăzute în reglementările vamale, instanţa reţinând faţă de aceste prevederi că în zona de desfăşurare a infracţiunilor din prezenta cauză, adică judeţul Botoşani şi judeţul Suceava, există birouri vamale în localităţile S.C. şi R.P., S. şi R., infracţiunile nefiind săvârşite în interiorul vreunuia dintre aceste birouri, ci într-un punct exterior acestora.
De asemenea, potrivit art. 1 lit. e) din O.U.G nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, frontierele externe sunt frontiere terestre şi pe apă, precum şi aeroporturile şi porturile ţării, prin frontiere externe ale statelor membre ale Uniunii Europene înţelegându-se tocmai aceste frontiere, cărora li se aplică dispoziţiile dreptului comunitar privind trecerea frontierelor externe de către persoane.
Sintetizând şi interpretând cele sus arătate, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile situaţiile reglementate de către cele două hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie, nefiind vorba despre mărfuri care să fi fost depistate înainte ca acestea să treacă de primul biroul vamal al României.
Mărfurile din prezenta cauză au trecut de primul birou vamal, au intrat pe teritoriului României, fiind confiscate, rezultând per a contrario că dacă mărfurile trec de primul birou vamal,intră pe teritoriul vamal al comunităţii şi sunt fie comercializate, fie pierdute, pentru aceste mărfuri se datorează drepturi vamale.
II. Concluzia de mai sus, a arătat prima instanţă conturează cea de a doua situaţie, care, de asemenea nu este aplicabilă în cauză pentru toate ţigările introduse la cele două date când au fost săvârşite infracţiunile, întrucât ţigările au fost confiscate, iar conform art. 277 din Legea nr. 86/2006, cât şi art. 654 din H.G. nr. 707/2006 privind Regulamentul de aplicare a C. vam., în cazul introducerii în ţară de mărfuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cum este în speţă, trebuie să se dispună plata echivalentului în RON al bunurilor, care se compune doar din drepturi de import, impozite şi taxe, obligarea la plată având acelaşi efect ca şi confiscarea mărfurilor în ceea ce priveşte stingerea datoriei vamale, în cauză confiscarea având ca efect stingerea laturii civile a cauzei.
III. În sfârşit, a precizat instanţa ,aşa cum rezultă din aceleaşi prevederile legale, datoria vamală ia naştere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import, conform art. 224 alin. (1) lit. a) C. vam., datoria stingându-se conform art. 256 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod şi prin confiscare.
S-a reţinut că această ultimă situaţie este incidenţă în cauză pentru ţigările confiscate, similar dar nu identic cu cele din cuprinsul celor două decizii ale Curţii Europene de Justiţie .
Concluzionând asupra laturii civile a cauzei, instanţa a constatat că acţiunea civilă este stinsă şi a apreciat că în prezenta cauză este incidenţă situaţia expusă în varianta 3 de mai sus, nefiind aplicabile în niciun fel prevederile din cele două hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie, întrucât ele statuează doar pentru mărfurile care sunt depistate ca fiind ilegale, înainte ca acestea să treacă de primul birou vamal, situaţie care nu se regăseşte dată în cauză, ţigările din prezenta cauză trecând în România de orice birou vamal cu care, de altfel, nu au avut vreo tangenţă, aşa cum ar trebui să se fi întâmplat în accepţiunea Curţii de Justiţie, stingerea datoriilor vamale din prezenta cauză trebuind să se facă, în opinia instanţei numai ca efect al confiscărilor, întrucât acestea, în mod logic, fiind deja indisponibilizate şi urmând a fi distruse, nu se obţine nicio valoare.
Ca efect al faptului că în cauză nu există prejudiciu, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător luat în timpul urmăririi penale de către parchet prin ordonanţa din 9 martie 2011.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel A.N.V. Bucureşti, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale laşi, criticând, prin motivele depuse Ia dosar, modul de soluţionare a laturii civile a cauzei. S-a arătat astfel că, în mod greşit datoria vamală s-a considerat stinsă ca urmare a confiscării pachetelor de ţigări.
Prin decizia penală nr. 35 din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de partea civilă A.N.V. Bucureşti, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale laşi împotriva sentinţei penale nr. 251 din 11 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 8630/40/2011*.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa şi, în rejudecare, a fost obligată inculpata C.A.M., să plătească părţii civile A.N.V. Bucureşti, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale laşi, suma de 71.789 RON cu titlu de despăgubiri civile.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpată, care s-a dispus a fi virată din fondurile Ministerul Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art. 256 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 86/2006, datoria vamală se stinge prin confiscare.
Potrivit însă alin. (2) al aceluiaşi articol, „stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor”.
Aşa fiind, instanţa de apel a arătat că pentru cantitatea de ţigări deţinută de inculpată nu se poate reţine că, prin confiscarea ei, sarcinile fiscale care-i incumbă în acest caz s-ar fi stins.
S-a precizat că după cum prevăd dispoziţiile art. 2062 din Legea nr. 571/2003, asupra tutunului prelucrat se percep accize, iar cât priveşte persoanele obligate la achitarea lor, acestea sunt, potrivit art. 2069 alin. (1) lit. a) pct. 2 lit. b) din acelaşi act normativ (în ceea ce priveşte deţinerea unor produse accizabile), persoanele care deţin astfel de produse sau orice alte persoane implicate în deţinerea acestora.
Prin urmare cum a arătat instanţa în sarcina inculpatei s-a reţinut că a deţinut ilegal ţigări, se justifică obligarea acesteia la plata accizelor aferente.
Totodată din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 131, art. 134 şi urm. din Legea nr. 571/2003 instanţa a constatat că în sarcina inculpatei s-a născut şi obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată, solicitarea părţii civile în acest sens fiind îndreptăţită.
Având în vedere că, potrivit principiilor de drept care guvernează instituţia răspunderii civile delictuale se impune a se repara nu doar prejudiciul efectiv cauzat părţii civile prin fapta culpabilă ci şi beneficiul nerealizat, şi cum partea civilă a emis pretenţii în acest sens instanţa a considerat că se impune obligarea inculpatei şi la plata accesoriilor aferente despăgubirilor stabilite prin sentinţa recurată, calculate potrivit art. 120 şi 1201 C. proc. fisc.
Împotriva acestei decizii inculpata C.A.M. a formulat recurs, în termen legal, la 13 martie 2013, cu referire la modul de soluţionare a laturii civile, apreciind că se impune casarea deciziei şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronţate de Tribunalul Botoşani invocâd ca temei de drept cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpata C.A.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă aşadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu se pot analiza decât motivele de recurs care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Totodată, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În ce priveşte căzui de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. invocat de recurenta inculpată, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut prin Legea nr. 2/2013, şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului, însă potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că inculpata C.A.M. şi-a motivat recursul numai oral, în ziua judecaţii, în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2013, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda Ia examinarea criticilor formulate de inculpată, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 385 alin. (2) C. proc. pen.
Instanţa de recurs mai constată că motivul de recurs susţinut de recurenta inculpată nu se subsumează vreunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpata C.A.M. împotriva deciziei penale nr. 35 din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTEVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A.M. împotriva deciziei penale nr. 35 din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2857/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2865/2013. Penal → |
|---|
