ICCJ. Decizia nr. 2865/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2865/2013
Dosar nr. 4286/100/2012
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 636 din 17 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în Dosar nr. 4286/100/2012, printre altele , s-a dispus condamnarea inculpatului:
- M.I.E. la:
- 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen.;
- 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1254 din 2 iunie 2011 a Judecătoriei Baia Mare, pedeapsă ce a fost cumulată aritmetric cu cea aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureş nr. 80-D/P/2010 din 5 iunie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.A.R. şi M.I.E. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, şi deţinere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În sarcina inculpatului B.A.R. s-a reţinut că, în perioada 2010-mai 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut, a oferit, a distribuit, a transportat, a livrat, a vândut altor persoane în mod repetat şi constant (inclusiv investigatorului sub acoperire şi unor minori) diverse cantităţi de droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis-haşiş). În aceeaşi perioadă şi-a procurat droguri de risc şi a deţinut pentru consum propriu fără drept astfel de droguri, consumând efectiv asemenea droguri.
Cu privire la inculpatul M.I.E. s-a reţinut că în perioada mai 2011-mai 2012, a procurat de la inculpatul B.A.R., a primit de la acesta, a deţinut, a oferit, a distribuit, a vândut şi a livrat altor persoane (inclusiv mai multor minori de la Liceul A. din Baia Mare, unde şi el era elev) cannabis şi rezină de cannabis-haşiş. De asemenea, în perioada 2010-mai 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi-a procurat droguri de risc de la inculpatul B.A.R. şi din alte surse şi a deţinut pentru consum propriu fără drept astfel de droguri, consumând efectiv asemenea droguri.
La termenul de judecată din 13 septembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti în cauză, inculpatul M.I.E. a solicitat judecarea sa potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Inculpatul B.A.R. nu a uzat de procedura de judecată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. şi, în consecinţă, s-a procedat la efectuarea cercetării judecătoreşti şi administrarea de probe doar cu privire la acest inculpat.
Instanţa de fond, cu privire la inculpatul M.I.E. a reţinut că rezultă că este consumator ocazional de droguri (cannabis şi haşiş) de circa doi ani, procurându-şi droguri din diferite surse. Aproximativ în perioada mai 2011, l-a cunoscut pe inculpatul B.A.R., cumpărându-şi în continuare droguri de la acesta, de circa 3-4 ori pe lună, câte 1-2 grame la preţui de 60 RON gramul.
Drogurile le cumpăra pentru consum propriu, însă, uneori, le consuma împreună cu colegii de liceu (la acea dată fiind elev la Liceul A. din Baia Mare), ori se întâmpla să comercializeze altor persoane, colegi de clasă.
Totodată din probele administrate în cauză s-a reţinut că inculpatul M.I.E. era cunoscut printre colegii de liceu ca fiind o persoană consumatoare de droguri şi care poate să intermedieze cumpărarea de droguri. Astfel, colegii săi de liceu adunau bani împreună, după care banii erau daţi inculpatului M.I.E., care se deplasa la domiciliul inculpatului B.A.R. şi procura cantitatea de drog, de regulă 1 gram de cannabis ori rezină de cannabis. Întotdeauna inculpatul îi telefona în prealabil inculpatului B.A.R. pentru a se interesa dacă acesta deţine droguri, uneori folosind telefoanele mobile ale colegilor pentru a-l apela pe inculpat.
În acest sens, a arătat prima instanţă, sunt declaraţiile martorilor: B.D.E., care a arătat că, la finele anului 2011, a început să consume droguri împreună cu inculpatul M.I.E., acesta din urmă ocupându-se de procurarea drogului, că a apelat împreună cu alţi colegi de câteva ori la inculpatul M.I.E., însă fiind nemulţumit de cantitatea primită a solicitat să-l pună în legătură cu inculpatul B.A.R., de la care martorul a achiziţionat ulterior direct drogurile; M.D.A., care a arătat că o dată a contribuit cu bani şi a cumpărat împreună cu inculpatul M.I.E. 1 gram de drog, după care inculpatul M.I.E. i-a spus unde locuieşte inculpatul B.A.R., martorul cumpărând în continuare droguri de la acesta din urmă; O.F.A., care a declarat că o dată şi-a procurat drog împreună cu martorul M.D.A. de la inculpatul M.I.E., după care de procurarea drogurilor s-au ocupat colegii săi, ştiind însă că drogurile provin de la un băiat numit „R.”; A.A.C., A.A.S., R.A.I. şi S.G., care au arătat că o singură dată au apelat la inculpatul M.I.E., i-au dat bani şi acesta Ie-a intermediat cumpărarea unui gram de drog; A.A.D., care a declarat că de trei ori inculpatul M.I.E. i-a intermediat cumpărarea a câte 1 gram de haşiş, i-a dat bani şi inculpatul i-a adus drogul; Z.C.N., care a precizat că de 2 ori a contribuit cu bani împreună cu colegii pentru cumpărarea unui gram de drog, inculpatul M.I.E. procurându-le drogurile, menţionând că acestea provin de la un băiat numit „R.”; S.R.A., care a arătat că a cumpărat droguri de la inculpatul B.A.R. direct, ori prin intermediul inculpatului M.I.E., apelând la acesta din urmă de vreo şase ori, cunoscând însă că drogurile provin tot de la inculpatul B.A.R.
În drept, instanţa de fond a reţinut ca , faptele inculpatului M.I.E., care, în perioada mai 2011-mai 2012, a procurat de la inculpatul B.A.R., a deţinut, a oferit, a distribuit, a transportat şi a vândut altor persoane (inclusiv minori) în mod repetat droguri de risc, cannabis şi haşiş (rezină de cannabis) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu o treime potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., respectiv, 2 ani-10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 4 luni-1 an 4 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, dar şi pericolul social concret al faptelor, împrejurarea că, în cea mai mare parte inculpatul şi-a cumpărat drogurile pentru consum propriu şi doar uneori a vândut altor persoane din aceste droguri, ori a intermediat cumpărarea de droguri de la inculpatul B.A.R. şi în cantităţi reduse de 1-2 grame, rezultând astfel o cantitate relativ redusă de droguri traficată, împrejurare ce a fost reţinută ca o circumstanţă atenuantă în sensul dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 C. pen. Instanţa a apreciat că pedepsele aplicate corespund scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C. pen. şi necesităţilor reale de reeducare a inculpatului.
Nu în ultimul rând s-au avut în vedere şi datele furnizate de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş, din care rezultă că inculpatul s-a implicat în activitatea infracţională pe fondul vulnerabilităţii emoţionale generate de trauma suferită ca urmare a pierderii ambilor părinţi, şi a apartenenţei la un anturaj nepotrivit, în cadrul căruia era încurajat consumul de droguri. Experienţa traversată ca urmare a demarării cercetării sale penale a determinat majore schimbări de optică şi de atitudine, inculpatul finalizându-şi studiile liceale, în prezent fiind student la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia-Mare.
S-a mai reţinut că inculpatul M.I.E. are antecedente penale, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 1254 din 2 iunie 2011 a Judecătoriei Baia Mare (definitivă la 21 iunie 2011) la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pe timp de 2 ani, pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat în perioada minoratului. În cursul termenului de încercare, inculpatul a comis infracţiunile deduse judecăţii, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pedeapsă ce a fost cumulată cu cea aplicată în prezenta cauză , inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.I.E., solicitând desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi, pronunţându-se o nouă hotărâre, a se dispune reducerea pedepselor aplicate de instanţa de fond.
Prin decizia penală nr. 38/A din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.I.E. cu obligarea sa la plata sumei de de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar suma de 50 RON, reprezentând onorariu parţial pentru apărător din oficiu, s-a dispus a fi plătită din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că nu se impune în cauză a se da o eficienţă mai mare nici dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi nici împrejurării că inculpatul a fost sincer şi a recunoscut fapta, pentru că ar însemna, pe de o parte, a se da o dublă semnificaţie acestei împrejurări, prin reţinerea ei şi ca circumstanţă atenuantă, iar pe de altă parte, a lipsi practic de conţinut dispoziţiile art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei.
Din aceeaşi raţiune, a arătat instanţa, a asigurării realizării scopului pedepsei, nu se impune valorificarea într-o măsură mai mare a împrejurărilor reţinute de instanţă cu valoarea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. ori reţinerea unor noi împrejurări cu această valoare (contextul emoţional care a generat intrarea inculpatului în câmpul infracţional, reluarea studiilor, etc.), întrucât acestea sunt evenimente naturale, care, mai devreme sau mai târziu, apar în viaţa oricărui om, iar reabilitarea emoţională, reluarea studiilor sunt atitudini, de asemenea, fireşti, normale şi nu trebuie făcut un titlu de glorie din acestea, care să reclame o asemenea clemenţă din partea organelor judiciare, cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai fost anterior condamnat, săvârşind prezentele fapte în perioada suspendării condiţionate a executării unei pedepse anterioare, astfel că nu s-ar fi impus (fără a fi în prezenţa unui concurs între cauze de agravare şi cauze de atenuare a răspunderii penale, în sensul legii) reducerea pedepselor sub minimul special, redus şi acesta cu 1/3, reducerea operată de prima instanţă apreciindu-se că este oricum, mult prea substanţială faţă de circumstanţele concrete ale speţei, faţă de împrejurarea că, deşi în trecut inculpatul a beneficiat de clemenţa organelor judiciare, nu a înţeles să se îndrepte, ci a perseverat în atitudini cu caracter penal.
Împotriva acestei decizii, inculpatul M.I.E. a formulat, în termen legal, la 12 martie 2013, recursul de faţă, solicitând o reindividualizare a pedepselor în sensul reducerii acestora , invocând ca temei de drept cazul casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.I.E. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă aşadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la 4 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care însă nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate, sub aspectul individualizării pedepsei, nu mai poate fi examinat în recurs.
Pentru considerentele expuse , recursul declarat de inculpatul M.I.E. împotriva deciziei penale nr. 38/A din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.E. împotriva deciziei penale nr. 38/A din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2864/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2867/2013. Penal → |
|---|
