ICCJ. Decizia nr. 2868/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2868/2013
Dosar nr. 2793/121/2013/a3
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele;
Prin încheierea din 13 septembrie 2013 Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, investită cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galaţi, împotriva sentinţei penale nr. 270 din 14 iunie 2013, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.V.
În baza art. 3002 referitor la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului P.V.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 270 din 14 iunie 2013 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, inculpatul P.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi şi inculpaţii A.B.I., G.A.L. şi C.A.C., reţinându-se. în esenţă, că, în intervalul toamna anului 2012-ianuarie 2013, fără drept şi prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi hotărâri infracţionale, inculpaţii P.V., A.B.I. şi G.A.L. au procurat, deţinut şi vândut diverse cantităţi de produse cannabice (substanţe prevăzute ca drog de risc în tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000), iar în privinţa inculpatului C.A.C. s-a reţinut că, în acelaşi interval de timp, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a ajutat pe inculpatul minor G.A.L. şi, acţionând fără drept, a intermediat vânzarea de către acesta a diverse cantităţi de cannabis, substanţă înscrisă ca drog de risc în tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000.
Referitor la măsura arestării preventive a inculpatului P.V., instanţa a reţinut că temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, existând indicii temeinice de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 143 C. proc. pen.
S-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciate astfel şi la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, că pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi, avându-se în vedere gravitatea deosebită a acesteia, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire, numărul persoanelor implicate, natura şi importanţa valorii sociale lezate, acest gen de infracţiuni, de o amploare deosebită, aducând atingere uneia dintre cele mai importante valori sociale respective, sănătatea publică, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reţinut că lipsa antecedentelor penale şi situaţia personală a inculpatului sunt preexistente luării măsurii arestării preventive şi nu pot fi privite disociat de gravitatea faptei comise şi că măsura arestării preventive a inculpatului este justificată şi prin prisma dispoziţiilor art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul P.V. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul formulat de inculpatul P.V. este nefondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instaţa dispune , prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generate de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Pornindu-se de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, se reţine că, potrivit art. 148 alin. (1) Iit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Condiţiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Înalta Curte apreciază că, în acest moment procesual cerinţele art. 148 Iit. f) C. proc. pen. se menţin, impunând, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat (nedefinitiv) de prima instanţă, în faţa căreia a recunoscut fapta solicitând aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social, prin acţiuni repetate, desfăşurate în baza aceleiaşi hotărâri infracţionale, constând în aceea că, împreună cu inculpaţii A.B.I. şi G.A.L. a procurat, deţinut şi vândut diverse cantităţi de produse cannabice (substanţe prevăzute ca drog de risc în tabelul anexă nr. lll din Legea nr. 143/2000), inculpatul P.V. fiind condamnat deja de prima instanţă ia 2 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Pe de altă parte, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta, nu poate fi disociat de rezonanţa socială pe care săvârşirea acestor fapte a generat-o, fapte care au luat amploare deosebită în societatea actuală, trafic de droguri de risc.
Pentru considerentele expuse, se impune a se aprecia că în mod legal a fost menţinută măsura arestării preventive şi că nu se justifică luarea faţă de inculpat a unei măsuri preventive mai puţin restrictive, precum obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Circumstanţele persoanale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, faptul că a colaborat cu organele de anchetă, recunoscând săvârşirea faptei) nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelaţie cu interesul public, respectiv, protejarea în faţa riscului repetării unor astfel de fapte, încât protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului, după cum deja s-a arătat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că încheierea din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2793/121/2013, este legală şi temeinică şi urmează ca recursul declarat de inculpatul P.V. să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2793/121/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2867/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2869/2013. Penal → |
|---|
