ICCJ. Decizia nr. 2867/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2867/2013
Dosar nr. 8729/3/2013
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Deliberând asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă, constată următoarele:
La 28 februarie 2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost, înregistrată sub nr. 8729/3/2013, cererea de contestaţie la executare formulată de contestatorul V.A.M., deţinut în Spital - Penitenciar Jilava, împotriva Sentinţei penale nr. 99 din 11 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 39072/3/2006.
În motivarea, contestaţiei petentul a arătat că dosarul, mai sus menţionat a fost soluţionat fără ca el să fie citat, deşi se afla în arest preventiv într-o altă cauză, astfel că nu a putut beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., aşa cum au beneficiat alţi inculpaţi din acest dosar.
În şedinţa publică din 12 martie 2013, Tribunalul, din oficiu, a pus în discuţie calificarea cererii ca fiind contestaţie în anulare şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 192 F din 12 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 389 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul V.A.M. către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu motivarea, că, potrivit art. 389 alin. (1). C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) şi e) se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cauza înregistrându-se sub nr. 8729/3/2013.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 99 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul V.A.M. (fiul lui M. şi al C.) a fost condamnat la:
- 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a), raportat la art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a), cu aplicarea art. 80 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 506/2004 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, şi s-a dispus executarea în întregime a acelei pedepse, alături de pedeapsa aplicată, prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa, în total, pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71., 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) , raportat la art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b), cu aplicarea art. 80 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 506/2004 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti şi s-a dispus executarea în întregime a acelei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în total, 5 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen. cele două pedepse rezultante au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.:
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenţia, de la 17 mai 2006 la 26 octombrie 2007.
Prin aceeaşi sentinţă penală au mai fost condamnaţi inculpaţii S.T., G.A.A., S.A.R., G.F., C.T., D.C., P.A.B., S.D., A.D.Ş., C.G.G., L.R.V., M.M., I.G., S.R.T., D.N., F.T.A., N.D., B.G., C.V., Z.I.M., B.I.L. şi E.A.F.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel, care, prin Decizia penală nr. 315/A din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins ca nefondat, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.400 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 400 RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva deciziei mai sus arătate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi inculpaţii - S.T., C.T., A.D.Ş., I.G., F.T.A., N.D., B.G., C.V., Z.I.M., B.I.L., G.A.A., C.G.G., S.R.T. şi D.N.
În recursul Parchetului decizia penală atacată a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greşita achitare a inculpaţilor G.F., F.T.A. şi E.A.F., caz de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.;
- greşita individualizare a pedepselor, aplicate inculpaţilor S.T., S.A.R., C.T., D.C., P.A.B., S.D., A.D.Ş., L.R.V., M.M., I.G., F.T.A., N.D., B.G., C.V.,. Z.I.M., B.I.L., V.A.M., G.A.A., C.G.G., S.R.T. şi D.N., solicitând în acest sens înlăturarea circumstanţelor atenuante judiciare şi majorarea pedepselor aplicate - caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 3351 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 39072/3/2006, a fost respins ca nefondat recursul formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT în privinţa intimatului inculpat V.A.M., cu motivarea că pedeapsa a fost corect individualizată, Sentinţa penală nr. 99 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămânând astfel definitivă.
Împotriva acestei din urmă decizii contestatorul V.A.M., invocând ca temei de drept art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a formulat cerere de contestaţie în anulare, arătând că, la data soluţionării cauzei în recurs - 5 octombrie 2012 - se afla în stare de arest, în altă cauză, şi nu a fost citat la locul de deţinere neparticipând astfel la judecarea recursului - defavorabil - declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT.
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi privind actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară de atac al contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) -c) şi e) C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra fondului cererii de contestaţie în anulare, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a acesteia.
În această etapă procesuală, instanţa verifică dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a) - c) şi e) fără citarea părţilor.
Dacă instanţa constată că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Analizându-se, în lumina sus-arătatelor texte de lege, actele şi lucrările dosarului, se constată că, în cuprinsul încheierii de şedinţă de la al doilea termen de judecată a cauzei în recurs - 8 iunie 2012 - s-a consemnat - şi această consemnare nu a fost denunţată ca falsă - că inculpatul intimat V.A.M. a fost prezent personal, luând astfel în cunoştinţă următorul termen de judecată - 7 septembrie 2012 - motiv pentru care el nu a mai fost citat nici pentru acest proxim termen de judecată - 7 septembrie 2012 - şi nici pentru cel ce i-a urmat - 5 octombrie 2012 (când au avut loc dezbaterile în recurs) - în virtutea prezumţiei dedusă din luarea în cunoştinţă a proximului termen de judecată.
Se constată, totodată, absenţa din dosarul cauzei a oricărei dovezi - că, atât anterior datei de 8 iunie 2012 cât şi după acesta dată, inculpatul s-ar fi găsit în stare de detenţie (în executarea unei pedepse anterioare), cu toate că nimic nu l-a împiedicat ca, de la locul de deţinere, printr-o corespondenţă, să informeze în timp util instanţa de recurs asupra acestei împrejurări.
Aşa fiind chiar dacă primele două condiţii de admisibilitate în principiu a acestei căi extraordinare de atac, prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., sunt îndeplinite, cea de a treia condiţie, ce se analizează cumulativ cu primele două, nu este îndeplinită din moment ce instanţa de recurs nu a dispus de nici o dovadă că, la 5 octombrie 2012 data dezbaterilor în recurs, contestatorul V.A.M., ce avea calitatea de intimat inculpat, era arestat iar nu liber.
Pe lângă cele mai sus arătate, Înalta Curte mai constată că, prin admiterea contestaţiei în anulare s-ar ajunge la rejudecarea recursului procurorului declarat în defavoarea intimatului inculpat V.A.M. (contestator în prezenta cauză), prin care s-a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în favoarea acestuia, neputându-se lua în discuţie vreun caz de casare la cererea inculpatului V.A.M. care nu a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.
Pentru considerentele expuse, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul V.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 3351 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 39072/3/2006, va fi respinsă ca inadmisibilă.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul V.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 3351 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 39072/3/2006.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2113.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2865/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2868/2013. Penal → |
|---|
