ICCJ. Decizia nr. 2869/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2869/2013
Dosar nr. 4556/3/2013/a5
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele;
Prin încheierea din 9 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti, şi de inculpaţii G.S., S.P., T.G., G.S.V. şi F.V.V. împotriva sentinţei penale nr. 467/F din 5 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 4556/3/2012, a dispus următoarele:
- în baza art. 38 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de disjungere a cauzei formulată de inculpatul G.S.;
- în temeiul art. 3002, raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor G.S., S.P., T.G. şi G.S.V.
S-a dispus ca, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 RON pentru inculpaţii G.S. şi S.P., să fie plătit din fondurile Ministerul Justiţiei.
Asupra măsurii arestării preventive a inculpaţilor instanţa a reţinut că inculpaţii G.S., S.P., T.G., G.S.V. şi F.V.V. au fost arestaţi preventiv la 19 octombrie 2012, pe temeiul art. 143 alin. (1) şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., şi au fost condamnaţi, în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 467/F din 5 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic intern şi trafic internaţional de droguri de mare risc şi iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, astfel:
- inculpaţii G.S. şi S.P. la pedeapse rezultante de câte 15 ani închisoare;
- inculpatul T.G. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare;
- inculpatul G.S.V. ia pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că inculpaţii au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, în scopul aducerii în ţară a cantităţii de 48,502 kilograme de cocaină, care a şi fost introdusă în România la 16 octombrie 2012, prin P.T.F. Vama P., iar în ziua următoare, a fost prezentată colaboratorului cu identitate protejată „A.G.”, pentru vânzare, în schimbul sumei de 1.715.000 euro.
S-a reţinut că în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpaţii au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi, relevante sub acest aspect fiind procesele-verbale de verificări şi investigaţii, declaraţiile investigatorilor sub acoperire şi ale colaboratorilor cu identitate protejată, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi înregistrărilor în mediul ambiental, procesele-verbale de percheziţii (domiciliare şi informatice) şi, nu în ultimul rând, declaraţiile inculpaţilor înşişi, care au recunoscut faptele imputate şi au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., respingerea de către prima instanţă a cererii în acest sens a doi dintre ei (G.S. şi S.P.) urmând a fi cenzurată de către instanţa de apel.
De asemenea, pedeapsa prevăzută de lege pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a fiecăruia dintre ei continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea presupuselor fapte (de care nu se poate face abstracţie), ramificaţiile transfrontaliere care au condus la introducerea pe piaţa românească a unei cantităţi mari (peste 48 de kilograme) dintr-un drog de mare risc (cocaină), mediul infracţional căruia este rezonabil a considera că îi aparţin inculpaţii, ce par a fi versaţi în astfel de acţiuni, de pe urma cărora se aşteptau la obţinerea unui câştig consistent (1.715.000 euro) şi, nu în ultimul rând, datele personale ale acestora (fără ocupaţii şi surse licite de venituri dovedite, iar inculpaţii G.S. şi T.G. cu sancţiuni administrative aplicate pentru alte fapte penale), toate aceste împrejurări dovedind, în ceea ce îi priveşte, un potenţial criminogen ridicat, care îi expune riscului de reiterare a comportamentului infracţional.
De asemenea, s-a reţinut că, în raport cu stadiul procesual al cauzei, arestarea preventivă a inculpaţilor este necesară pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii, în condiţiile în care durata acesteia se menţine încă în limite rezonabile, avându-se în vedere complexitatea cauzei şi pronunţarea deja, în primă instanţă, a unei soluţii de condamnare a tuturor la pedepse severe.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpaţii G.S. şi G.S.V. solicitând casarea încheierii şi revocarea măsurii arestării preventive.
Analizând recursurile declarate atât potrivit susţinerilor orale, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele se se vor arăta în continuare:
Art. 23 din Constituţia României garantează libertatea individuală şi siguranţa persoanei. Din prevederile acestui text constituţional rezultă interesul evident pe care l-a manifestat legiuitorul constituţional în legătură cu reglementarea clară şi precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituţie, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumţia de nevinovăţie este unul dintre principiile constituţionale.
Prin urmare, art. 23 din Constituţie conferă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operaţiunilor fireşti, judiciare. Constituţia reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei şi, totodată, permite justiţiei să se deruleze.
În conformitate cu stipulaţiile art. 5 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul Ia libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nicio persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de stipulaţiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu exigenţele, regulile de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instaţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la reglementările normative anterior indicate, dar şi potrivit stipulaţiilor Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Înalta Curte apreciază că, în mod corect , instanţa de apel a constatat că se impune menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Înalta Curte, apreciază că, în acest moment procesual, cerinţele art. 148 lit. a), f) C. proc. pen. se menţin atât sub aspectul cuantumului pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de inculpaţi, cât şi al pericolului pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestora, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor G.S. şi G.S.V., în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că aceştia au comis faptele pentru care au fost cercetaţi, trimişi în judecată şi condamnaţi de prima instanţă la pedepse rezultante de 15 ani închisoare (G.S.) şi 5 ani închisoare (fiul acestuia, G.S.V.).
Pe de altă parte, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar crea, nu poate fi disociat de rezonanţa socială pe care săvârşirea acestor fapte a generat-o, fapte care au luat amploare deosebită în societatea actuală, de numărul de persoane implicate, de cantitatea de cocaină traficată 48,502 kg, aceste din urmă împrejurări dovedind un potenţial criminogen ridicat.
Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reţinută, necesitatea realizării unei protecţii reale şi eficiente a ordinii de drept precum şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, se justifică, în continuare, plasarea în detenţie a inculpaţilor.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că încheierea pronunţată este legală şi temeinică şi urmează ca recursurile declarate de inculpaţii G.S. şi G.S.V. să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.S. şi G.S.V. împotriva încheierii din 9 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4556/3/2013 (2391/2013).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2868/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2910/2013. Penal → |
|---|
