ICCJ. Decizia nr. 2956/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2956/2013

Dosar nr. 39202/3/2010

Şedinţa publică din 1 octombrie 2013

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 549 din data de 23 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, au fost respinse - ca neîntemeiate - cererile de: aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. formulată de inculpatul A.K. zis „Ş.”, respectiv de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

1. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.K. zis „Ş.” la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 3291 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 835 din 05 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 09 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa stabilită în speţă şi s-a dat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

2. În baza art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.K. zis „Ş.” la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 3206 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 835 din 05 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 09 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa stabilită în speţă şi s-a dat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 3291 de zile închisoare.

3. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A.K. zis „Ş.” pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele anterior stabilite şi s-a dat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 09 decembrie 2009 la zi.

S-a constatat că inculpatul se află deţinut în executarea pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 835/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis În baza Sentinţei penale nr. 835/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv M.E.P.I. nr. 1019/2007 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100.000 Euro dobândită prin săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a telefonului mobil marca N, având cartela SIM C şi opt cartele SIM depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R. - Direcţia cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezilor seria H nr. 0017755 din data de 12 ianuarie 2010 şi seria H nr. 0017753 şi seria H nr. 0017754.

În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului - din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului - a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Din luna august 2009 şi până la data transportului de heroină, din data de 09 decembrie 2009, inculpaţii A.K. şi S.F.S. şi D.G., au avut mai multe convorbiri şi schimburi de mesaje tip SMS, prin care au stabilit detaliile organizării mai multor transporturi de heroină, din Turcia în România.

S-a stabilit că în urma solicitărilor telefonice formulate de S.F.S., după ce acesta epuiza vânzarea heroinei la gram, obţinută dintr-un transport anterior, inculpatul A.K. să ia legătura telefonic cu persoane din Turcia sau Iran (neidentificate în cursul urmăririi penale), care să trimită heroina din Iran în Turcia şi final în România, ambalată în colete, în cantităţi cuprinse între unu şi cinci kilograme. Coletele erau predate unui transportator şi apoi, inculpatul, după ce avea confirmarea predării coletului către şoferul unui autovehicul de tip autocar, cu destinaţia România, îi transmitea lui S.F.S. numărul pachetului, numele expeditorului şi numele destinatarului, destinatar care nici nu exista în realitate.

S.F.S., întotdeauna însoţit de către D.G., se deplasau în cursul nopţii la autogara PT, situată în Bucureşti, pentru a verifica dacă coletul era sosit, însă, pentru a se asigura că nu se aflau sub urmărirea organelor de urmărire penală, cei doi preluau pachetul în dimineaţa zilei următoare.

Ulterior, inculpatul A.K. primea o parte din preţul heroinei valorificată în România, de la S.F.S. şi D.G., prin intermediul martorei M.S.F., căreia S.F.S. şi D.G. îi remiteau constant sume de bani, în euro, în cuantum de până la 5.000 euro, uneori şi săptămânal, diferenţa contravalorii heroinei fiind trimisă de cei doi martori furnizorului turc.

1. Astfel, în modalitatea descrisă, în noaptea de 26/27 septembrie 2009, în jurul orei 02:30, S.F.S. şi D.G., s-au deplasat cu autoturismul marca M, cu numărul de înmatriculare ..........., aparţinând numitei D.G., condus de S.F.S., la autogara PT, situată în Bucureşti, ajungând în jurul orei 02:50.

Din autoturism a coborât numai D.G. care a supravegheat operaţiunea de descărcare a bagajelor şi coletelor, apoi a revenit în autoturism şi, împreună cu S.F.S., au plecat la locuinţa comună.

Cu privire la acest transport, au fost realizate interceptări ale convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi S.F.S. la data de 23 septembrie 2009, ora 21:36:32, din cuprinsul cărora reiese că au stabilit să mai realizeze un transport de heroină.

Conform înţelegerii, transportul urma să aibă ca obiect 2 - 3 kg heroină (ceea ce, de altfel, s-a şi realizat ulterior, în noaptea de 08/09 decembrie 2009, când S.F.S. şi D.G. au fost opriţi de către lucrătorii de poliţie în timp ce transportau cantitatea de 2024,2 grame substanţă conţinând heroină).

În noaptea de 26/27 septembrie 2009 la ora 02:46:55, S.F.S. a verificat telefonic sosirea din Turcia a autocarelor în autogara PT, pentru a prelua pachetul cu heroină.

Succesiunea mesajelor tip SMS dintre inculpatul A.K. şi S.F.S., confirmate de declaraţia inculpatului A.K., a relevat cronologia acţiunilor derulate în noaptea respectivă, privind preluarea pachetului cu heroină, trimis din Turcia în România, ca urmare a demersurilor făcute de către inculpatul A.K., după cum urmează: la orele 08:26:53 şi 08:31:56, S.F.S. a confirmat inculpatului că a plecat spre autogară, urmare a solicitării inculpatului A.K. de la ora 08:23:54; la data respectivă, 26/27 septembrie 2009 inculpatul A.K. era deţinut în penitenciar, fiind condamnat la 18 ani închisoare pentru trafic de droguri.

La cererea lui S.F.S., inculpatul i-a transmis, la ora 08:46:35, numărul coletului cu heroină, numele expeditorului şi numele destinatarului („Nr. 003038. A trimis A.H. Cel ce primeşte. P.G..”), iar la ora 11:54:06, S.F.S. i-a comunicat inculpatului A.K. că a preluat coletul conţinând heroină.

2. Împrejurarea că anterior acestui transport de 1 kg heroină, din data de 26/27 septembrie 2009, au mai fost realizate şi altele, în perioada 2008 - 2009, a reieşit din discuţiile purtate între inculpat şi S.F.S., interceptate pe baza de autorizaţii emise de instanţa competentă, coroborate cu declaraţiile inculpatului A.K., acesta precizând că primul colet cu heroină l-a trimis martorului S.F.S., în cursul anului 2008, iniţial pentru suma de 16.000 euro/kilogram, iar apoi, 14.000 euro/kilogram, frecvenţa coletelor fiind uneori chiar săptămânală, precum şi cu declaraţiile martorului M.S.F., care a confirmat că a primit de la S.F.S. şi D.G., începând cu vara anului 2008, sume de bani în euro, cuprinse între 1.000 şi 5.000 euro, uneori săptămânal, pentru a le folosi apoi în interesul inculpatului A.K. ori pentru sine, ca o contravaloare a comisioanelor pe care le realiza în folosul inculpatului A.K. sau pentru alte persoane indicate de către acesta.

Faptul că au mai existat şi alte transporturi de heroină, anterior celor din 26/27 septembrie 2009 şi 08/09 decembrie 2009, derulate în modalitatea prezentată anterior, a fost evidenţiată de discuţiile telefonice interceptate şi înregistrate în temeiul autorizaţiilor emise de instanţa competentă, coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate.

S-a constatat că inculpatul, precum şi martorii S.F.S. şi D.G. au utilizat mai multe cartele SIM, unele dintre acestea fiind găsite, asupra martorilor S.F.S. şi D.G. (............ - în telefonul mobil marca N, aflat asupra lui S.F.S., la data de 09 decembrie 2009; ............ - în telefonul mobil marca M, , aflat asupra lui S.F.S., la data de 09 decembrie 2009; ............ - în telefonul mobil marca N aflat asupra lui S.F.S., la data de 09 decembrie 2009; ............ - în telefonul mobil de culoare albă, aflat asupra martorei D.G., la data de 09 decembrie 2009) ori în camera nr. 16 a Secţiei nr. 4 din Penitenciarul Poarta Albă, unde se afla încarcerat şi inculpatul A.K.

3. Primirea coletului conţinând 2.024,2 grame heroină, din data de 08/09 decembrie 2009, de către S.F.S. şi D.G. a fost precedată de numeroase convorbiri telefonice purtate între inculpatul A.K. şi S.F.S., în legătură cu livrarea heroinei, plata acesteia şi cu modalitatea în care, la rândul său, S.F.S. urma să vândă heroina unor consumatori sau altor traficanţi de droguri.

În discuţia purtată de inculpatul A.K. cu martorul S.F.S. la data de 08 decembrie 2009, ora 16:34:22, după ce inculpatul i-a comunicat că urmează a primi 2 kg de heroină, S.F.S. îi relevă inculpatului intenţia de a schimba modalitatea de valorificare a heroinei primită din Turcia.

În noaptea de 08/09 decembrie 2009, S.F.S. împreună cu concubina sa, D.G., s-au deplasat cu autoturismul marca GC, cu număr de înmatriculare ............, la autogara PT, din Bucureşti. D.G. a intrat în clădirea autogării, interesându-se de programul de sosire al autocarelor.

În jurul orelor 05:00 - 06:00, cei doi au revenit la locuinţa situată în oraşul Pantelimon, de unde au plecat spre autogară, la data de 09 decembrie 2009, în jurul orei 09:00. S.F.S. a intrat în clădirea autogării şi a ridicat un pachet pe care l-a pus în portbagajul autoturismului cu care se deplasaseră.

S.F.S. şi D.G. au fost opriţi de lucrători de poliţie, iar în urma percheziţiei efectuate s-a constatat că în colet se aflau şi patru pachete conţinând o substanţă pulverulentă de culoare închisă.

În urma analizării conţinutului pachetului preluat de către cei doi, s-a stabilit că acesta conţinea cantitatea de 2.024,2 grame heroină (conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 524.834 din 09 decembrie 2009 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române).

S.F.S., audiat în calitate de inculpat în Dosarul nr. 226/D/P/2009, a refuzat să dea declaraţii cu privire la activitatea de trafic ilicit de heroină realizat împreună cu concubina sa, martora D.G. şi cu inculpatul A.K. în perioada 2008 - 2009, pentru ca ulterior în cursul cercetării judecătoreşti să precizeze că din vara anului 2006, urmare a dispoziţiilor date de inculpat din penitenciar, acesta fiind deţinut în executarea unei pedepse, erau trimise din Turcia importante cantităţi de heroină, ultima tranzacţie fiind realizată în noaptea de 08/09 decembrie 2009, când a şi fost prins de organele de poliţie.

Cât priveşte pe martora D.G., aceasta a declarat în Dosarul nr. 226/D/P/2009, în care a fost audiată în calitate de inculpată, dispunându-se trimiterea sa în judecată, că nu a vândut niciodată droguri vreunei persoane şi nu ştia dacă concubinul său, S.F.S., se ocupă cu o astfel de activitate infracţională.

Totodată, martora D.G. a precizat că nu cunoaşte nici o persoană cu numele de M.O. (aşa cum era cunoscut la vremea respectivă inculpatul A.K.) şi, de altfel, nicio altă persoană aflată în stare de deţinere cu care să fi luat legătura telefonic. A susţinut, de asemenea, că nu o cunoaşte pe martora M.S.F., nu s-a întâlnit cu aceasta şi nu i-a dat nicio sumă de bani.

Cât priveşte noaptea de 8/9 decembrie 2009, D.G. a relatat că, la solicitarea concubinului său, S.F.S., s-au deplasat împreună la autogara PT, în jurul orelor 02:00 - 03:00, conducând autoturismul marca GC cu număr de înmatriculare ........... Motivul deplasării l-a constituit ridicarea unui pachet, sau a unei sume de bani, la rugămintea unui prieten de-al concubinului său, prieten pe care de altfel nici nu îl cunoaşte; a intrat în autogară şi a revenit la maşină având asupra sa un pachet, fără a-i cunoaşte conţinutul şi l-a pus în portbagaj.

Din ansamblul probator administrat, s-a stabilit că S.F.S. şi D.G. vindeau la gram heroina, atât consumatorilor, cât şi traficanţilor care, la rândul lor livrau heroina în doze mai mici unor consumatori.

Una dintre cumpărătoarele de heroină, L.G., a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunilor de trafic ilicit de heroină în formă continuată şi deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în formă continuată, prin rechizitoriul acestui parchet nr. 260/D/P/2009 din 15 martie 2010.

Din discuţiile telefonice purtate, a reieşit că D.G. avea cunoştinţă despre activitatea de trafic de heroină realizată de către concubinul său, S.F.S., dar şi că remitea heroină consumatorilor şi altor traficanţi de heroină şi, de asemenea, efectua şi plăţi reprezentând contravaloarea heroinei către inculpatul A.K., prin intermediul martorei M.S.F., care a precizat că s-a întâlnit în repetate rânduri cu S.F.S. şi D.G., de la care primea sume cuprinse între 1.000 şi 5.000 euro, pentru inculpatul A.K.

Faptul că D.G. s-a întâlnit cu martora M.S.F., deşi a susţinut că nici nu o cunoaşte, a rezultat şi din discuţii telefonice purtate între cele două martore sau din convorbiri telefonice purtate între D.G. şi concubinul său, S.F.S.

Astfel, la data de 16 august 2009, ora 19:31:35, D.G. a luat legătura telefonic cu martora M.S.F. şi îi cere să se întâlnească, în apropierea Secţiei 7 Poliţie, pentru a-i remite „ceva”.

La ora 19:44:26, D.G. a comunicat lui S.F.S. că a schimbat o sumă de bani din RON în euro, cumpărând 5.000 euro, că se va întâlni cu martora M.S.F. („F.”), la ora 22:34:22, D.G. discutând cu inculpatul A.K. şi confirmându-i că s-a întâlnit cu M.S.F. şi că i-a dat suma de 5.000 euro.

În cauză au fost interceptate şi înregistrate mai multe discuţii telefonice în limba turcă şi în limba kurdă purtate de către inculpatul A.K. cu persoane neidentificate aflate în afara teritoriului României, care procurau, ambalau şi expediau pachetele cu heroină din Turcia.

Au fost apreciate ca relevante în acest convorbirile din 21 septembrie 2009, ora 20:29:39, 01 noiembrie 2009, ora 15:48:05, 01 noiembrie 2009, ora 16:01:06, 01 noiembrie 2009, ora 16:15:13, 01 noiembrie 2009, ora 16:20:43, 06 noiembrie 2009, ora 00:28:09, 22 noiembrie 2009, ora 16:25:14, 05 decembrie 2009, ora 16:08:15, 05 decembrie 2009,ora 23:12:05, 06 decembrie 2009, ora 16:04:09, 07 decembrie 2009, ora 21:41:33, 08 decembrie 2009, ora 23:01:43, 09 decembrie 2009, ora 20:47:25, 10 decembrie 2009, ora 16:15:43 şi 10 decembrie 2009, ora 22:10:27, inculpatul A.K. stabilind cu interlocutorii săi detalii privind furnizorii de heroină, modalitatea de transport şi de ambalare a pachetelor, preţul drogurilor, precum şi măsurile de prevedere pentru a nu fi identificaţi.

De asemenea, tot prin comunicările telefonice, expeditorul heroinei din Turcia transmitea datele de identificare ale pachetelor, astfel cum s-a întâmplat la data de 08 decembrie 2009, când utilizatorul postului telefonic cu numărul apelabil ............, la ora 23:01:43, a precizat numele destinatarului şi cel al expeditorului pachetului în care se afla heroina („I.” şi, respectiv, „P.G.”), iar inculpatul A.K., la rândul său, le-a transmis martorilor S.F.S. şi D.G., aceste date fiind, de altfel, menţionate şi pe eticheta pachetului ridicat de cei doi martori la data de 09 decembrie 2009, din autogara PT.

În declaraţia sa din data de 03 martie 2010 inculpatul A.K. a susţinut că identitatea sub care era cunoscut până la acea dată, respectiv M.O., nu este reală, numele şi datele sale de identitate fiind în fapt A.K.

Inculpatul a mai precizat că datele numitului M.O. sunt reale, însă nu au nicio legătură cu persoana sa.

Faţă de cele relevate, a fost solicitată autorităţilor judiciare din Turcia, prin cerere de comisie rogatorie, verificarea în bazele de date ale autorităţilor naţionale conţinând amprente digitale sau prelevarea acestora, în situaţia în care datele nu sunt stocate şi transmiterea către autorităţile judiciare române a amprentelor digitale ale cetăţenilor turci M.O., şi A.K.

Prin Adresa nr. B martie 0UIG.0.00.00 martie 4 - 2 - DIŞ - 599 -2002/18786/95285 din 27 mai 2010, autorităţile judiciare din Turcia au trimis organelor de urmărire penală fişa dactiloscopică a numitului A.K., precum şi o declaraţie a numitului M.O., consemnată în faţa unui judecător al Tribunalului Istanbul, secţia a X-a penală, la data de 30 martie 2010, în cuprinsul căreia acesta preciza că nu are nicio legătură cu A.K. pe care de altfel nici nu îl cunoaşte, dar şi faptul că nu a fost niciodată condamnat penal.

S-a procedat la amprentarea inculpatului A.K. (aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, sub numele M.O.) şi la compararea acestui set de amprente digitale cu cele transmise de autorităţile judiciare din Turcia şi care aparţin numitului A.K., iar prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică nr. 396.620 din 09 iulie 2010 al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti - Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că impresiunile digitale prelevate inculpatului cunoscut sub numele M.O., sunt identice cu impresiunile digitale din fişa dactiloscopică pusă la dispoziţie de către autorităţile judiciare din Turcia, aparţinând lui A.K.

Împrejurările relevate, au confirmat susţinerile inculpatului A.K., în sensul că identitatea sub care a fost cunoscut până în prezent aparţine în fapt altei persoane, pe numele căreia deţinea şi paşaportul seria ........, emis de autorităţile turce, aflat în prezent în dosarul întocmit inculpatului la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu şi a cărui copie conformă cu originalul a fost ataşată la dosar.

Au fost ataşate şi depoziţiile inculpatului din Dosarul nr. 6449/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, precum şi din dosarul de urmărire penală, ataşat la dosarul de cercetare judecătorească, constatându-se că inculpatul A.K. şi-a atribuit o identitate falsă, în faţa autorităţilor judiciare române (organe de urmărire penală şi instanţă de judecată), în mai multe dosare penale, în perioada 1998 - 2010, prezentând şi un paşaport cu respectiva identitate, astfel încât a determinat pronunţarea unei condamnări penale faţă de o altă persoană, care, în realitate, nu a comis fapte penale, nu a fost urmărită penal, judecată, condamnată şi încarcerată pe teritoriul României, situaţie de natură a produce consecinţe juridice pentru respectiva persoană (M.O.).

Cu privire la paşaportul falsificat, inculpatul A.K. a declarat că l-a primit în anul 1997 de la un cetăţean turc, care, la solicitarea sa, l-a falsificat prin aplicarea fotografiei sale.

În legătură cu cele întâmplate, inc. A.K. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, precizând că la fiecare transport de heroină în România obţinea sume cuprinse între 2.000 şi 3.000 de euro, suma total obţinută fiind de 100.000 euro. La fiecare tranzacţie lua legătura telefonic cu distribuitorul de heroină din Iran, iar coletul era ridicat de S.F.S. de la autogara Filaret, heroina fiind distribuită de acesta la diverse persoane. În această modalitate, în perioada 2007 - 2009 au fost introduse în România importante cantităţi de heroină.

Cererea inculpatului de aplicare a dispoz. art. 320¹ C. proc. pen, Tribunalul a apreciat-o neîntemeiată, fiind respinsă ca atare. În acest sens, s-au avut în vedere împrejurarea că dispoziţiile procesual penale nu erau în vigoare la data ascultării inculpatului, 7 octombrie 2010, când s-a dat citire şi actului de sesizare, Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor fiind publicată în M. Of. la 26 octombrie 2010, şi intrată în vigoare la 30 zile de la publicare.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost reţinută din declaraţiile inculpatului A.K. date pe tot parcursul procesului penal, prin care a recunoscut şi descris modalitatea de săvârşire a faptelor, care s-a coroborat cu Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică nr. 396.620 din 09 iulie 2010 al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciul Criminalistic; procese-verbale de investigaţii şi verificări, din 30 iulie 2009, 20 august 2009, 25 august 2009, 01 septembrie 2009, 25 septembrie 2009, 28 septembrie 2009, 05 octombrie 2009, 08 octombrie 2009, 19 ianuarie 2009, 21 octombrie 2009, 10 noiembrie 2009, 17 noiembrie 2009, 25 noiembrie 2009 şi 26 noiembrie 2009, procese-verbale de supraveghere operativă (filaj), din 28 septembrie 2009 şi 25 octombrie 2009, proces-verbal, din 09 decembrie 2009, privind constatarea comiterii infracţiunii flagrante de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină), planşe foto şi fotocopia etichetei care însoţea pachetul ridicat de către inculpaţii S.F.S. şi D.G., proces-verbal de consemnare a declaraţiei numitului T.I., din 09 decembrie 2009, declaraţii martori asistenţi L.M. şi R.M., din 09 decembrie 2009, adrese emise de SC PT SRL, din 22 decembrie 2009 şi 18 ianuarie 2010, declaraţii ale numitului T.I., din 22 decembrie 2009, adrese, procese-verbale şi Rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 524834/2009, nr. 524840/2009, nr. 524841/2009, nr. 524839/2009, ale Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, declaraţiile martorei M.S.F., procese-verbale de recunoaştere a inculpaţilor S.F.S. şi D.G. realizate de către martora M.S.F., după planşe fotografice, din 27 mai 2010, declaraţiile inculpatului S.F.S., declaraţiile inculpatei D.G., procese-verbale de redare a unor comunicări telefonice interceptate şi înregistrate, toate acestea constituindu-se totodată în probe indubitabile de vinovăţie a inculpatului sub forma intenţiei directe.

Prima instanţă a concluzionat că, în drept, faptele inculpatului A.K. - care în perioada 2008 - 2009, cu intenţie, prin intermediul contactelor telefonice, a înlesnit şi a ajutat persoane neidentificate din Turcia, precum şi pe S.F.S. şi D.G., să vândă heroină pe teritoriul României celor din urmă şi, respectiv, să cumpere heroină trimisă în colete transportate de autovehicule tip autocar, şi care şi-a atribuit o identitate falsă în faţa autorităţilor judiciare române (organe de urmărire penală şi instanţă de judecată) şi a altor instituţii, în perioada 1998 - 2010 (până la data declaraţiei din cursul urmăririi penale realizată în această cauză, din 03 martie 2010, când a precizat adevărata sa identitate), prezentând şi un paşaport cu respectiva identitate, falsificat la solicitarea sa de către o altă persoană, prin aplicarea fotografiei sale, determinând pronunţarea unei condamnări penale faţă de o altă persoană, care, în realitate, nu a comis fapte penale, nu a fost urmărită penal, judecată, condamnată şi încarcerată pe teritoriul României, situaţia fiind de natură a produce consecinţe juridice pentru respectiva persoană (M.O.) - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., instigare la fals material în înscrisuri oficiale în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi fals privind identitatea în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Tribunalul a respins - ca neîntemeiată - cererea inculpatului A.K., de schimbare a încadrării juridice a faptei din infr. prev. de art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a argumentat, referitor la încadrarea juridică reţinută pentru activitatea de prezentare a inculpatului sub o identitate falsă în faţa unor organizaţii dintre cele prevăzute în art. 145 C. pen., că în doctrină s-a stabilit că în ipoteza în care subiectul activ al infracţiunii, periodic, se prezintă sub o identitate falsă, pentru a menţine în eroare organizaţiile respective, infracţiunea de fals privind identitatea devine una continuă şi se epuizează la data încetării acţiunii, intervenţia autorităţii sau a altei persoane.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, s-a apreciat că, întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, fapta fiind săvârşită în anul 1997 se va dispune încetarea procesului penal şi din acest motiv nu se mai impune schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispoz. art. 37 lit. a) C. pen.

Referitor la infracţiunea de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc săvârşită continuat, s-a reţinut că nu se impune reţinerea dispoz. art. 37 lit. b) C. pen. întrucât a fost comisă de inculpat în perioada executării unei pedepse, fiind incidente disp. art. 37 lit. a) C. pen. Din relaţiile comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor a reieşit că inculpatul a fost încarcerat în perioadele 5 iunie 1998 - 23 mai 2001, 03 iunie 2002 - 29 septembrie 2005, 30 martie 2006 - 03 martie 2010, în executarea unei pedepse de 19 ani închisoare, iar în perioada 30 septembrie 2005 - 29 martie 2006 în executarea unei pedepse de 6 luni închisoare dispusă de Judecătoria Giurgiu prin Sentinţa penală nr. 1668/2001.

În procesul de individualizare, instanţa a aplicat inculpatului pedepse cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prev. de art. 72 C. pen. respectiv dispoziţiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gravitatea faptelor, respectiv fapte cu un grad ridicat de pericol social concret, împrejurările în care au fost comise şi modalitatea de săvârşire, în formă continuată, cantitatea mare de droguri destinată traficării, cauzele de agravare sau de atenuare a pedepsei, urmările care se pot produce prin punerea în circulaţie de droguri de mare risc, datele care circumstanţiază persoana inculpatului. Sub acest ultim aspect s-a reţinut că inculpatul este recidivist, în modalitatea recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen. săvârşind faptele deduse judecăţii în timpul executării pedepsei de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 835 din 05 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 09 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Inculpatul a avut o atitudine constant sinceră de recunoaştere şi regret a faptelor comise, aspect ce a determinat instanţa să reţină în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe, într-un prim ciclu procesual, a declarat apel inculpatul A.K. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele aspecte:

I. Greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi nepronunţarea asupra acestei cereri esenţiale formulată de către inculpat.

1) Cu privire la fapta de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. raportat la art. 37 lit. a) C. pen., apărarea a susţinut că paşaportul a fost falsificat de către inculpatul A.K. în anul 1997 la solicitarea unui cetăţean turc, prin aplicarea fotografiei. În anul 1997, inculpatul A.K. nu era cunoscut cu antecedente penale, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar, prin urmare încadrarea juridică a faptei de instigare la fals în înscrisuri oficiale în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel cum este reţinută prin rechizitoriu este greşită şi se impunea ca instanţa de fond să se pronunţe mai întâi cu privire la acest aspect, după care să constate că a intervenit prescripţia.

2) În privinţa faptei de complicitate la trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă condamnatorie prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., apărarea a susţinut că, în cursul urmăririi penale şi cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată, inculpatul A.K. a declarat că a săvârşit această faptă în perioada 2006 - 2009. Inculpatul a mai arătat că în anul 2006 se afla în Penitenciarul Rahova împreună cu S.F.S. şi începând cu anul 2006 a intermediat procurarea de heroină din străinătate pentru S.F.S. şi pentru apropiaţii acestuia; în perioada 2006 - 2009 a intermediat mai multe transporturi cu diverse cantităţi de heroină, în perioada 2006 - 2009 revenindu-i suma de aproximativ 100.000 Euro.

S-a mai susţinut că din declaraţia inculpatului A.K. dată în cursul cercetării judecătoreşti, coroborată cu probele dosarului rezultă fără echivoc că inculpatul a săvârşit această infracţiune în formă continuată în perioada 2006 - 2009, ocupându-se prin intermediul unor persoane, de procurarea heroinei şi trimiterea acesteia în România, unde aceste pachete erau preluate de martorul S.F.S., la început prin intermediul unor prieteni ai acestuia, la sfârşitul anului 2007, de preluare acestor pachete ocupându-se în mod personal martorul S.F.S.

În mod inexplicabil, în opinia apărării, deşi instanţa de fond a reţinut în totalitate aceste declaraţii, a făcut abstracţie de faptul că infracţiunea fost săvârşită în perioada 2006 - 2009 şi însuşindu-şi perioada avută în vedere greşit în rechizitoriu ca fiind 2008 - 2009 a dispus confiscarea sumei de 100.000 Euro, cu toate că aceasta fusese obţinută de inculpat în perioada 2006 - 2009.

Prin urmare, apărarea a solicitat instanţei de apel să dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) şi b) C. pen., întrucât faţă de pedeapsa stabilită prin Sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie, inculpatul A.K. se află în stare de recidivă executorie, iar faţă de pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 220/F din 22 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 53 din 09 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen.

3)Referitor la fapta de fals privind identitatea comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., apărarea a arătat că instanţa de judecată a respins în mod netemeinic cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit opiniei apărării, judecătorul instanţei de fond nu a motivat cererea de schimbare a încadrării juridice, depunând în acest sens hotărâri pronunţate de instanţele de judecată pentru a dovedi că infracţiunea de fals privind identitatea poate fi săvârşită şi în formă continuată, aşa încât şi sub acest aspect se impunea casarea sentinţei atacate şi deducerea tuturor perioadelor executate de inculpatul A.K. începând cu anul 1998 şi până în prezent.

II. Un alt motiv de apel al inculpatului A.K. a vizat greşita respingere a cererii de reunire a cauzei de faţă cu cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1733/1998 a Tribunalului Bucureşti, în condiţiile în care instanţa de fond a anulat un mandat de executare a pedepsei care de fapt este pe numele altei persoane, respectiv M.O.

III. Al treilea motiv de apel al inculpatului A.K. a vizat acordarea de circumstanţe atenuante faţă de atitudinea sinceră de recunoaştere şi regret a faptelor comise, a colaborării sale cu organele de urmărire penală, apreciindu-se că sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 lit. c) - 76 alin. (1) lit. a) C. pen., prin coborârea pedepselor aplicate mai mult sub minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 348 din 8 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost admis apelul declarat de inculpatul A.K. zis „Ş.” (arestat în altă cauză sub numele de M.O.), împotriva Sentinţei penale nr. 549 din 23 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 3206 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului A.K. zis „Ş.” (M.O.) prin Sentinţa penală nr. 835 din 05 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 09 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 549 din 23 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, urmând ca inculpatul A.K. zis „Ş.”să execute pedeapsa cea mai grea de 3206 zile închisoare.

În conformitate cu art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, cu pedeapsa de 3206 zile aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul A.K. zis „Ş.” să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 09 decembrie 2009 la zi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În conformitate cu art. 192 alin. (3) C. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul interpret limbă turcă reprezentând c/v a 4 ore se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel - în primul ciclu procesual, instanţa de control judiciar - examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:

I. 1. Pentru a exista dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi 4 C. proc. pen. privitoare la nulitatea relativă a sentinţei penale atacate este necesar ca inculpatului A.K. să i se fi adus o vătămate procesuală care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Or, faptul că instanţa de fond nu a dispus schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. cu privire la infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., săvârşită în anul 1997, nu constituie un motiv de casare a hotărârii, în sensul dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., mai sus invocate.

Mai mult, inculpatul A.K. prin apărător, nu a solicitat instanţei de judecată în conformitate cu art. 13 C. proc. pen. continuarea procesului penal cu privire la infracţiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, care într-adevăr a fost reţinută greşit prin rechizitoriu ca fiind săvârşită în condiţiile prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

Dar, astfel cum s-a arătat, nefiind incidente dispoziţiile referitoare la nulitatea relativă, Curtea a respins acest motiv de apel invocat de către apărare.

2. Potrivit art. 37 C. pen. primul termen al recidivei este atras de existenţa unei condamnări definitive pentru una sau mai multe infracţiuni săvârşite mai înainte de comiterea noii infracţiuni.

Astfel cum rezultă din Sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie, pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare a constituit primul termen al recidivei prin raportare la noua infracţiune prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În aceste condiţii, s-a apreciat că, atâta timp cât prin Sentinţa penală nr. 220/F din 22 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 53 din 09 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus în conformitate cu art. 39 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., contopirea restului de 1 an închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior în stare de recidivă postcondamnatorie, solicitarea apărării, cu încălcarea totodată a prevederilor art. 372 C. proc. pen., este cu totul nefondată.

S-a precizat că, primul termen al recidivei în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc şi de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, îl constituie, cum în mod corect s-a reţinut prin rechizitoriu şi pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 81 din 25 ianuarie 2005, definitivă prin Decizia penală nr. 7329 din 18 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Apărarea a mai susţinut că întreaga activitate infracţională a inculpatului A.K. s-a desfăşurat în perioada 2006 - 2009 şi nu între 2008 - 2009, cum în mod greşit s-a reţinut prin rechizitoriu, cât şi prin hotărârea de condamnare.

S-a arătat că această susţinerea a apărării, vizează confiscarea sumei de 100.000 Euro de către instanţa de fond În baza art. 118 lit. e) raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, care s-a întemeiat în mod exclusiv pe declaraţia inculpatului A.K.

S-a reţinut că, în declaraţia dată în şedinţa publică din 07 octombrie 2010, inculpatul A.K. a arătat următoarele: „în perioada 2007 - 2009 din Iran au fost aduse prin Turcia în România importante cantităţi de heroină, periodic la intervale de o săptămână uneori, alteori chiar şi de 6 luni, la fiecare transport fiind aduse 2 Kg de heroină. Procedeul era acelaşi în sensul că eu luam legătura telefonic cu distribuitorul de heroină din Iran, iar S.F. se ducea la Gara Filaret de unde lua coletul cu heroină.

La fiecare transport obţineam şi eu sume cuprinse între 2.000 - 3.000 Euro. Banii care mi-au revenit din efectuarea acestor transporturi de heroină, în perioada 2006 - 2009 a fost de aproximativ 100.000 Euro”.

Este adevărat că în declaraţia din data de 04 noiembrie 2010 martorul S.F.S. a susţinut că: ”din primăvara anului 2006 şi până în toamna anului 2006 când am fost mutat în altă cameră au fost realizate un nr. de 10 - 15 transporturi de heroină din Turcia în România”.

Însă Curtea, fiind ţinută de dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., a apreciat că, în condiţiile în care numai inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei atacate nu poate să constate existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de către instanţa de fond, pe baza coroborării întregului material existent la dosarul cauzei.

Potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 se confiscă banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul unei infracţiuni prevăzute de art. 2 - 10 din aceeaşi lege.

În raport de aceste dispoziţii, suma de 100.000 Euro şi în situaţia în care ar fi fost dobândită prin săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc începând cu anul 2006, trebuie să fie supusă confiscării atâta timp cât ultimul act material a avut loc la data de 09 decembrie 2009, când a fost capturată de către organele de poliţie cantitatea de 2.024,2 gr.

3. S-a constatat, totodată, că atât în doctrină, cât şi în practica judiciară, s-a statuat că infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenirea unei fapte contrare.

Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond inculpatul A.K. în faţa organelor judiciare s-a prezentat sub o identitate falsă, respectiv aceea de M.O.

Conform actelor şi lucrărilor dosarului inculpatul A.K. a fost condamnat sub identitatea falsă de M.O. nu numai prin Sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie şi Sentinţa penală nr. 220/F din 22 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 53 din 09 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi prin Sentinţa penală nr. 81 din 25 ianuarie 2005, definitivă prin Decizia penală nr. 7329 din 18 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) ,b), d) şi alin. (3) C. pen., art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 835 din 05 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3994/3/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 09 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în conformitate cu art. 37 C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de inculpatul A.K. sub numele fals de M.O., urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultant de 19 ani închisoare.

În raport de această situaţie prezentată, Curtea a apreciat că infracţiunea de fals privind identitatea săvârşită de inculpatul A.K. are caracterul unei infracţiuni permanente şi succesive şi nicidecum a unei infracţiuni continuate cum susţine apărarea.

Pentru a exista infracţiunea continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., este necesar ca pluralitatea actelor de executare (acţiuni şi inacţiuni) să fie săvârşite la intervale scurte de timp.

O altă condiţie a existenţei infracţiunii continuate priveşte unitate de rezoluţie infracţională.

S-a considerat atât în doctrină cât şi în practică că este îndeplinită această condiţie atunci când infractorul ia o nouă hotărâre infracţională ce intră în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni.

De asemenea, s-a constatat că momentul epuizării infracţiunii prev. de art. 293 C. pen. a avut loc la data de 03 martie 2010, când inculpatul A.K. a prezentat organelor de urmărire penală adevărata sa identitate, aşa încât în mod corect au fost reţinute şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., de către instanţa de fond.

II. A fost apreciat ca nefondat motivul de apel al inculpatului A.K. privitor la respingerea cererii de extindere a acţiunii penale pentru alte acte materiale conform art. 335 alin. (2) C. proc. pen.

S-a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie, inculpatul şi-a declinat o altă identitate falsă fiind condamnat sub numele de M.O. ca şi prin sentinţele penale nr. 220/F din 22 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 53 din 09 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sentinţa penală nr. 81 din 25 ianuarie 2005, definitivă prin Decizia penală nr. 7329 din 18 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Sentinţa penală nr. 835 din 05 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3994/3/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 09 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aşa încât nu se poate vorbi de o reuniune a cauzelor în faţa primei instanţe, cum greşit a susţinut apărarea.

De asemenea, în mod cu totul inexplicabil apărarea a solicitat instanţei de apel să deducă perioadele executate de către inculpatul A.K. începând cu anul 1998, în condiţiile în care această dispoziţie ar putea fi luată numai în condiţiile existenţei art. 36 alin. (2) C. pen.

III. Inculpatul A.K., prin apărător, a solicitat instanţei de apel coborârea pedepselor mai mult sub minimul special prevăzut de lege prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor de 15 ani închisoare şi respectiv 1 an închisoare, aplicate pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prev. de 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen.

Critica apărării, în sensul coborârii pedepsei pentru infracţiunea de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc la 1 an închisoare a fost apreciată ca nefondată faţă de gravitatea deosebită a faptei, cât şi a periculozităţii inculpatului A.K., ce rezultă din antecedenţa sa penală, conform actelor de la dosar.

În conformitate cu art. 52 C. pen., Curtea a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins numai în cuantumul stabilit de instanţa de fond, având în vedere şi situaţia de fapt rezultată din probele administrate, în sensul că în perioada 1998 - 2010 inculpatul A.K. şi-a atribuit o identitate falsă, respectiv aceea de M.O.

S-a arătat că, după cum în mod corect a reţinut şi procurorul de şedinţă, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este lovită de nulitate relativă, atâta timp cât instanţa de fond în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 3206 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 835 din 05 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 09 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa stabilită prin sentinţa penală şi aplică inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 3291 de zile închisoare.

Conform referatului întocmit de Penitenciarul Giurgiu, M.O. (A.K.) a fost încarcerat la data de 03 iunie 2002.

În ceea ce priveşte pedeapsa de 19 ani închisoare, s-a reţinut că inculpatul M.O. (A.K.) a executat următoarele perioade:

- 05 iunie 1998 - 23 mai 2001 = 1.084 zile;

- 03 iunie 2002 - 29 septembrie 2005 = 1.215 zile;

- 30 martie 2006 - 03 martie 2010 = 1.435 zile, rezultând un total de 3.734 zile.

S-a reţinut, de asemenea, că din totalul pedepsei de 19 ani închisoare s-a scăzut şi perioada cuprinsă între 30 septembrie 2005 - 29 martie 2006 când inculpatul, M.O. (A.K.) s-a aflat în executarea pedepsei stabilită prin Sentinţa penală nr. 1668/2001 a Judecătoriei Giurgiu.

Totodată, a rezultat că de la data de 03 martie 2010 şi până la expirarea în termen a pedepsei de 19 ani închisoare a rămas un rest de executat de 3206 zile şi nu de 3291 zile, cum în mod greşit a constatat instanţa de fond.

Împotriva acestei prime decizii din apel, a formulat recurs - în termen legal - inculpatul A.K., solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, sub incidenţa cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

S-a susţinut că în pronunţarea hotărârii atacate s-au reţinut şi însuşit numai concluziile din rechizitoriu, fără a se da eficienţă solicitărilor apărării, instanţa fondului omiţând a se pronunţa asupra unei cereri esenţiale formulată în scris de inculpat, respectiv aceea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului.

O asemenea omisiune a făcut şi instanţa de apel în faţa căreia inculpatul a reiterat cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor, context în care se poate aprecia că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, cu atât mai mult cu cât la data judecării apelului era în vigoare şi obligatorie pentru toate instanţele de judecată, Decizia nr. 9/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 6 iunie 2011 privind recursul în interesul legii care stabilea procedura în cazul hotărârilor definitive prin care o persoană a fost condamnată sub o identitate nereală.

O altă critică formulată de recurentul inculpat prin apărătorul său a vizat nemotivarea deciziei atacate, în împrejurarea în care instanţa de prim control judiciar avea obligaţia de a se exprima explicit cu privire la toate motivele invocate, de a trata implicit criticile avansate. Se susţine că practic hotărârea este nemotivată.

Cel de-al doilea motiv de recurs s-a referit la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., context în care s-a pretins de către apărare că în examinarea şi judecarea cauzei cu care a fost învestită, prima instanţă şi instanţa de apel erau datoare să se supună Deciziei de îndrumare 1 din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, decizie pronunţată în vederea asigurării unei practici unitare privind regimul sancţionator al infracţiunilor continue şi continuate.

Sub acest aspect, s-a arătat că instanţa supremă a decis ca în cazurile în care legea prevede că anumite efecte juridice se produc în raport de data săvârşirii infracţiunii, prin această expresie trebuie înţeleasă data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, iar nu data consumării acesteia prin producerea rezultatului.

Astfel, potrivit interpretării instanţei supreme, s-a statuat că în cazul infracţiunii continue sau continuate, consecinţele juridice se produc din momentul în care elementele constitutive ale infracţiunii sunt întrunite şi, potrivit legii, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală.

În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea în formă continuă în perioada 1998 - 2010, infracţiunea întrunind elementele constitutive încă din 1998, dată la care acesta nu fusese condamnat sub nicio identitate, ceea ce în opinia apărării determină concluzia că această infracţiune nu a fost săvârşită în stare de recidivă, cum greşit s-a reţinut.

Un alt motiv de recurs s-a circumscris cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., sens în care s-a invocat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., fiind obligatorie în speţă aplicarea legii penale mai favorabile, în condiţiile în care la momentul sesizării instanţei nu intrase în vigoare Legea nr. 202/2010 privind accelerarea soluţionării proceselor.

Referitor la cel de-al patrulea motiv de casare, cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat prin apărătorul său a precizat că în cursul judecării în fond a cauzei a solicitat chiar şi în subsidiar, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., ceea ce echivalează cu aplicarea art. 13 C. proc. pen. privind continuarea procesului penal.

Prin Decizia penală nr. 1639 din 17 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de inculpatul A.K. (M.O.) împotriva Deciziei penale nr. 348 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală; a fost casată decizia penală atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.

S-a constatat că recurentul inculpat A.K. (M.O.) se află în executarea unei alte pedepse.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. Onorariul interpretului de limbă turcă suportându-se din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, secţia penală - examinând hotărârile atacate, actele şi lucrările dosarului prin prisma cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 385⁹ alin. (2), (3) C. proc. pen., a arătat următoarele:

Atât în faţa instanţei de fond, cât şi cu ocazia soluţionării apelului, inculpatul a invocat greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, solicitând aplicarea art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice, astfel: din infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen. cu art. 37 lit. a) C. pen. - în infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a), b) C. pen. şi din infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

S-a arătat, în sensul celor solicitate că, în urma verificării antecedentelor penale ale inculpatului A.K., pe parcursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, când s-au cerut certificatele de cazier judiciar, atât pentru M.O., cât şi pentru A.K., s-a comunicat instanţei doar certificatul de cazier judiciar al numitului A.K., în care în mod inexplicabil se menţionau condamnările suferite în România de către M.O. (identitate sub care în mod fals se prezentase inculpatul în cauză).

S-a susţinut de către apărare că, menţiunile privind condamnările anterioare s-ar fi impus a fi operate în fişa cazierului judiciar a inculpatului A.K. doar printr-o hotărâre judecătorească a instanţei, şi nu ca rezultat al interpretării date de organisme care nu au atributul de a stabili statutul juridic al unei persoane decât În baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Aceleaşi critici au fost reiterate în faţa instanţei de prim control judiciar în împrejurarea în care instanţa fondului nu se pronunţase în mod motivat cu privire la cererea inculpatului privind schimbarea încadrării în raport cu aspectele învederate, ci doar stabilise, în cuprinsul considerentelor Sentinţei penale nr. 549 din 23 iunie 2011, că va respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului A.K. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanţa de prim control judiciar, în examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, a omis - însă - a se pronunţa cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.K. şi a răspunde criticilor formulate de acesta, atrăgând astfel casarea deciziei pronunţate sub incidenţa cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Observând Decizia nr. 348 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că se poate constata că, în demersurile instanţei de control judiciar de a răspunde motivelor de apel invocate şi, de altfel, amplu argumentate de apărare, nu a procedat, aşa cum s-ar fi impus, la o analiză judicioasă şi nu a motivat suficient şi convingător soluţia dispusă, omiţând a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale ale inculpatului de natură a garanta drepturile sale şi de a produce consecinţe în modul de rezolvare a cauzei.

S-a mai precizat că, în mod neîndoielnic, constituie astfel de cereri esenţiale motivele de apel formulate de inculpat şi prin urmare, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui motiv de apel atrage casarea deciziei.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că instanţele au obligaţia de a-şi motiva hotărârile în vederea garantării bunei administrări a justiţiei, dar şi a dreptului părţilor la un proces echitabil, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care impune obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti, astfel ca justiţiabilul să poată observa care dintre argumentele sale au fost acceptate şi motivele pentru care unele apărări i s-au respins (cauza Burg şi alţii contra Franţei, cauza Suominen contra Finlandei), această obligaţie rezultând şi din interpretarea art. 356 C. proc. pen.

Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând posibilitatea părţilor din proces şi opiniei publice să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţei de control judiciar, elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. De aceea, în cazul lipsei, insuficienţei sau neclarităţii, se impune anularea hotărârii, întrucât, în aceste condiţii, obligaţia de a controla, cenzura hotărârea instanţei de apel, devine dificil ori imposibil de realizat.

Dintr-o asemenea perspectivă, efectuând propriul examen cu privire la modalitatea în care, în cauză, instanţa de prim control judiciar a înţeles să rezolve motivele de apel, să motiveze soluţia dispusă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat neîntrunirea exigenţelor cerute.

În concret, evaluând considerentele deciziei atacate, s-a observat că instanţa de control a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile referitoare la nulitatea relativă, arătând că prin faptul că instanţa de fond nu a dispus schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea art. 37 lit. a) C. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. - raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. nu constituie motiv de casare în sensul art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen.

Referitor la statutul de recidivist al inculpatului, instanţa de apel a invocat o serie de hotărâri judecătoreşti În baza cărora inculpatul A.K. fusese condamnat, reţinând că, în acord cu dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., în condiţiile în care numai inculpatul a declarat apel, nu se poate constata existenţa unei alte situaţii de fapt, decât cea constatată de către instanţa fondului. De altfel, răspunzând motivului de apel vizând greşita reţinere a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., instanţa de control a procedat la o analiză extinsă, în plan factual, a activităţii infracţionale, referindu-se totodată şi la măsura confiscării.

În ceea ce priveşte critica avansată de către apelantul inculpat în legătură cu regimul sancţionator în cazul infracţiunii continue şi continuate, instanţa de control, după ce a arătat că infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenirea unei fapte contrare, a invocat hotărârea prin care inculpatul a fost condamnat în antecedenţă, concluzionând că infracţiunea de fals privind identitatea săvârşită de inculpatul K.A. are caracterul unei infracţiuni permanente şi succesive şi nicidecum al unei infracţiuni continuate.

În fine, s-a motivat că nici aprecierea ca nefondat a motivului de apel privind cererea de extindere a acţiunii penale şi pentru alte acte materiale conform art. 335 alin. (2) C. proc. pen. nu se fundamentează pe o motivare corespunzătoare.

În virtutea considerentelor expuse, luând în considerare în mod prioritar cazul de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. cu referirile ce privesc şi aspectele de nemotivare a deciziei penale atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, fără a mai examina motivele de recurs substanţiale susţinute de inculpat, motive şi critici ce au fost avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Astfel învestită cu judecarea cauzei, în apel, după casare, Curtea analizând apelul promovat, în limita motivelor invocate, cât şi din oficiu în - conformitate cu dispoziţiile art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., a constatat că apelul inculpatului A.K. este fondat.

Astfel, prin Decizia penală nr. 303 din 7 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost admis apelul declarat de inculpatul A.K. împotriva Sentinţei penale nr. 549 din 23 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, desfiinţată în parte, sentinţa şi în fond respinsă cererea formulată de inculpat cu privire la schimbarea încadrării juridice din art. 293 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 293 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat inculpatul la 9 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 3206 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 835 din 5 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 9 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie cu pedeapsa stabilită prin prezenta şi aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 300 RON amendă penală.

S-a contopit pedeapsa de 3206 zile rămasă de executat din pedeapsa de 19 ani închisoare cu pedeapsa amenzii de 300 RON şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3206 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele anterior stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată începând cu 9 decembrie 2009 la zi.

S-a constatat că inculpatul se află deţinut în executarea pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 835 din 2007 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

S-a înlăturat măsura confiscării de la inculpat a telefonului mobil marca N, având cartela SIM C şi opt cartele SIM depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IGPR - Direcţia de Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezilor seria H nr. 0017754 şi s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor sus menţionate.

Au fost menţinute în rest, dispoziţiile sentinţei.

S-a dedus perioada reţinerii şi arestului preventiv în prezenta cauză începând cu 21 decembrie 2009 la 18 iunie 2010.

Onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 50 RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit traducătorului de limbă turcă constând în contravaloarea a 5 ore prestate în instanţă s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Cât priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei prevăzută şi pedepsită de art. 293 C. pen., aceasta a fost respinsă, reţinându-se că doctrină şi în practică, s-a statuat faptul că prezentarea inculpatului sub o identitate falsă în faţa unor organizaţii din cele prevăzute de art. 145 C. pen., în mod periodic, cu scopul de a menţine în eroare respectivele organizaţii, infracţiunea de fals privind identitatea devine una continuă şi se epuizează la data încetării acţiunii ilicite, sau la data intervenţiei autorităţii, or a altei persoane.

În speţă, inculpatul apelant A.K. s-a înfăţişat în faţa organelor judiciare, sub numele fals de M.O., aşa încât, nu s-ar putea susţine - nicidecum - că ne-am afla în prezenţa unei infracţiuni continuate, aşa cum a susţinut apărarea.

Pentru a exista infracţiunea continuată, prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., este necesar ca pluralitatea actelor de executare (acţiuni şi inacţiuni) să fie săvârşite la intervale scurte de timp.

O altă condiţie a existenţei infracţiunii continuate priveşte unitatea de rezoluţie infracţională.

S-a mai arătat că doctrina şi practica au reţinut că este îndeplinită această condiţie atunci când infractorul ia o nouă hotărâre infracţională ce intră în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni.

De asemenea, s-a constatat că momentul epuizării infracţiunii prev. de art. 293 C. pen. a avut loc la data de 03 martie 2010, când inculpatul A.K. a prezentat organelor de urmărire penală adevărata sa identitate, aşa încât în mod corect au fost reţinute şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., de către instanţa de fond.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, fapta fiind săvârşită în anul 1997, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus încetarea procesului penal şi din acest motiv nu se mai impune schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispoz. art. 37 lit. a) C. pen.

Referitor la infracţiunea de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc săvârşită continuat, nu se impunea reţinerea dispoz. art. 37 lit. b) C. pen. întrucât a fost comisă de inculpat în perioada executării unei pedepse, fiind incidente disp. art. 37 lit. a) C. pen. Din relaţiile comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor a reieşit că inculpatul a fost încarcerat în perioadele 5 iunie 1998 -23 mai 2001, 03 iunie 2002 - 29 septembrie 2005, 30 martie 2006 - 03 martie 2010, în executarea unei pedepse de 19 ani închisoare, iar în perioada 30 septembrie 2005 - 29 martie 2006 în executarea unei pedepse de 6 luni închisoare dispusă de Judecătoria Giurgiu prin Sentinţa penală nr. 1668/2001.

Aşadar, instanţa de apel nu a reţinut săvârşirea acestei fapte în stare de recidivă postexecutorie, astfel cum a susţinut inculpatul, prin apărător, constatând că aceasta a fost săvârşită în timp ce executa o altă pedeapsă (şi nu după ce deja o executase); drept urmare s-a arătat că nu se impune o schimbare a încadrării juridice a acestei fapte, ci doar despre aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., cum - de altfel - corect a procedat şi instanţa de fond; sub acest aspect, a fost modificat cuantumul pedepsei, deoarece având în vedere împrejurarea că, în speţă, îşi află incidenţa dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., care vin în concurs cu disp. art. 74 alin. (1), lit. c) comb. cu art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (aceste din urmă prevederi legale favorabile inculpatului fiind deja recunoscute de prima instanţă), pedeapsa trebuie să fie coborâtă sub minimul de 10 ani închisoare, constatând că prima instanţă a pronunţat o sancţiune penală nelegală.

S-a arătat că în ceea ce priveşte restul de 3206 zile închisoare, rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară, acest rest urmează a fi contopit cu pedeapsa ce-i va fi aplicată prin hotărârea instanţei de apel, constatându-se că fapta pentru care este judecat în prezent inculpatul a fost comisă în timpul executării acelei pedepse, de 19 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 835/2007 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 9 noiembrie 2007, pronunţată de instanţa supremă.

S-a menţionat că după această primă contopire şi după stabilirea unei pedepse legale pentru fapta prev. de art. 293 C. pen. (săvârşită, de asemenea, în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen.), respectiv prin aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., este necesar a se proceda la o nouă contopire; de data aceasta, se va contopi restul de 3206 zile, rămas neexecutat cu pedeapsa pentru fapta de prezentare sub o identitate falsă, pedeapsă ce nu poate fi decât amenda penală, faţă de cele anterior arătate, în final, Curtea stabilind pedeapsa cea mai grea, ce urmează a fi dată spre executare, potrivit art. 33 lit. a) raportat la disp. art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen.

Inculpatul - prin apărătorul său - a mai susţinut că se impune”reunirea la prezenta cauză a tuturor celorlalte cauze în care inculpatul a mai fost condamnat sub identitatea falsă de M.O.”

Această cerere nu a fost primită, deoarece, potrivit disp. art. 335 alin. (2) C. proc. pen., dacă, cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii şi desfiinţează hotărârea anterioară.

Or, prin Sentinţa penală nr. 42 din 20 ianuarie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 2630 din 23 mai 2001 de Curtea Supremă de Justiţie şi-a declinat o altă identitate falsă fiind condamnat sub numele de M.O. ca şi prin sentinţele penale nr. 220/F din 22 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 53 din 09 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sentinţa penală nr. 81 din 25 ianuarie 2005, definitivă prin Decizia penală nr. 7329 din 18 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Sentinţa penală nr. 835 din 05 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3994/3/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 5372 din 09 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aşa încât nu se poate vorbi de o reuniune a cauzelor în faţa primei instanţe, cum cu totul greşit a susţinut apărarea.

De asemenea, apărarea a solicitat instanţei de apel să deducă perioadele executate de către inculpatul A.K. începând cu anul 1998, în condiţiile în care, în opinia instanţei de apel această dispoziţie putea fi luată numai dacă ar fost incidente disp. art. 36 alin. (2) C. pen., ceea ce nu este cazul în speţă.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, gravitatea lor, atitudinea necooperantă a inculpatului dar şi circumstanţele sale personale.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs:

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând, după cum rezultă din motivele scrise, şi concluziile orale ale procurorului de şedinţă:

- netemeinicia deciziei prin prisma înlăturării aplicării disp. art. 80 alin. (2) C. pen. raportat la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. - cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.;

- netemeinicia reducerii duratei pedepselor complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. de la 5 la 3 ani - cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs s-a arătat că se impunea a se fa eficienţă dispoziţiilor art. 80 alin. (2) C. pen. întrucât au fost reţinute, în concurs, circumstanţe agravante şi atenuante precum şi comiterea în formă continuată a infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc, fiind, deci necesară şi posibilă aplicarea - cu privire la această infracţiune - a unei pedepse de 15 ani închisoare, având în vedere natura infracţiunii comise, în stare de recidivă postcondamnatorie, în timp ce inculpatul se afla în executarea unei pedepsei de 19 ani închisoare, cu privire la infracţiunea prev. de art. 293 C. pen. era posibilă menţinerea cuantumului pedepsei -stabilit de prima instanţă de 1 an închisoare, urmând a se da eficienţă şi disp. art. 71 C. pen.

Relativ la cel de-al doilea caz de casare s-a motivat că în mod greşit a fost redus cuantumul pedepsei complementare, având în vedere perseverenţa infracţională demonstrată de inculpat şi urmările grave ale faptelor.

Cel de-al doilea motiv de recurs menţionat în cuprinsul motivelor scrise nu a mai fost susţinut de procurorul de şedinţă, argumentându-se că acesta (greşita individualizare a restului de pedeapsă 3206 zile şi nu 3291 zile) este un defavoarea inculpatului, ceea ce este inadmisibil, deoarece inculpatul a fost cel ce a promovat calea de atac a apelului.

2. Inculpatul A.K. invocând -potrivit motivelor scrise şi concluziilor orale ale apărătorului ales:

- cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tratarea „implicită” cu ocazia rejudecării a criticilor formulate ce impune casarea deciziei şi rejudecarea cauzei de instanţa de apel;

- cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 teza I C. proc. pen., greşita reţinere a săvârşirii infracţiunii prev. de art. 293 C. pen. în stare de recidivă, deşi consecinţele juridice ale faptei se produseseră anterior pronunţării vreunei condamnări definitive a inculpatului, greşita reţinere a comiterii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în stare de recidivă, greşita încadrare juridică a faptei de trafic internaţional de droguri în formă continuată, perioada de derulare a activităţii infracţionale fiind 2006 - 2009;

- cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., greşita achitare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale (comisă în stare de recidivă), deşi apărarea a solicitat schimbarea încadrării juridice - prin înlăturarea reţinerii comiterii faptei în stare de recidivă şi reţinerea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 C. pen. -ce echivala cu aplicarea art. 13 C. proc. pen. privind continuarea procesului penal, s-a mai susţinut că greşita achitare pentru infracţiunea menţionată a produs inculpatului o vătămare constând în nededucerea corectă a perioadei executate;

- cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., greşita aplicare a legii prin dispunerea confiscării sumei de 100.000 euro, deşi aceasta a fost obţinută în perioada 2006 - 2009, putându-se justifica măsura confiscării doar a sumei aferentă perioadei 2008 - 2009.

Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, în limitele prev. de art. 385⁶, 385⁸ şi 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se constată că acestea sunt nefondate şi vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals privind identitatea se reţine că instanţele au apreciat just în sensul comiterii acesteia în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen la recidivei constituindu-l condamnarea la 18 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 81 din 25 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 7329 din 18 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Inculpatul a comis fapta prin prezentarea în mod constant sub o identitate falsă - M.O. - menţinând în eroare organele judiciare, iar după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul a adoptat o nouă rezoluţie infracţională (rămânerea definitivă a hotărârii marcând momentul epuizării infracţiunii), nefiind afectat - contrar aprecierii apărării - caracterul continuu în mod natural şi implicit al infracţiunii.

Referitor la celelalte infracţiunii reţinute în sarcina recurentului inculpat se constată că şi acestea au primit o corectă încadrare juridică, starea de recidivă postcondamnatorie fiind just reţinută întrucât săvârşirea faptelor a avut loc în cursul executării unei pedepse la care inculpatul a fost anterior condamnat.

Aşadar, în circumstanţele expuse, în mod corect instanţa a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 288 C. pen. în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Se constată, faţă de elementele anterior amintite că instanţa de apel (în rejudecare) s-a pronunţat riguros motivat asupra criticilor apărării (calificate în recurs de apărare drept cereri de schimbare a încadrării juridice) hotărârea fiind, sub acest aspect legală şi temeinică, susţinerile apărării neputând fi primite.

În ceea ce priveşte aprecierile apărării vizând, în esenţă, perioada de desfăşurare a activităţii infracţionale - cu referire la infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 se constată că acestea nu pot fi primite şi nici nu sunt admisibile prin raportate, pe de o parte, la reţinerea, în speţă, a incidenţei disp. art. 320¹ C. proc. pen. ce presupune cu necesitate acceptarea stării de fapt stabilită în cursul urmăririi, iar, pe de altă parte, deoarece măsura confiscării sumei obţinută prin comiterea infracţiunii este legală, suma stabilindu-se prin raportare la momentul epuizării infracţiunii (9 decembrie 2009).

Relativ la modul de aplicare a disp. art. 320¹ C. proc. pen. şi la individualizarea sancţiunilor principale şi complementare aplicate -aspecte ce constituie, în esenţă, criticile invocate în recurs de către parchet se apreciază că aceste susţineri nu pot fi primite. Se va reţine sub acest sens că instanţa de apel a avut în vedere la stabilirea cuantumului sancţiunilor disp. art. 72 şi art. 52 C. pen., respectiv natura şi gravitatea deosebită a faptelor, determinată şi de caracterul transfrontalier al infracţiunii de trafic de droguri, urmările lor, modul şi circumstanţele comiterii - din penitenciarul unde inculpatul se afla încarcerat, în executarea unei pedepse cu închisoarea, perseverenţa infracţională deosebită, dar şi atitudinea sa de recunoaştere a faptelor, limitele de pedeapsă, efectele determinate de reţinerea circumstanţelor atenuante şi a disp. art. 320¹ C. proc. pen. se impune a se constata, totodată, că prevederile art. 80 alin. (2) C. pen., invocate de parchet stabilesc că „în caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie”, semnificaţia acestei norme fiind în mod evident aceea că instanţa poate stabili fie o pedeapsă în cuantum superior, fie o pedeapsă în cuantum inferior limitei reprezentată de minimul special al pedepsei prevăzută de norma de incriminare, disp. art. 80 alin. (2) C. pen. interpretându-se prin raportare la art. 80 alin. (1) C. pen. care impune instanţei ca în cazul concursului între cauzele de agravare şi cele atenuare să stabilească pedeapsa în funcţie de circumstanţele agravante, de cele atenuante şi de starea de recidivă, ceea ce prin decizia criticată s-a avut în vedere.

Considerentele anterior prezentate îşi găsesc aplicabilitatea şi în ceea ce priveşte aprecierea instanţei de recurs asupra celui de-al doilea motiv de recurs invocat de parchet, acesta fiind nefondat întrucât stabilirea pedepsei complementare a respectat condiţiile prev. de art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen.

Pentru cele ce preced, apreciindu-se că decizia recurată este legală, temeinică, corect şi complet motivată, în temeiul disp. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate.

Potrivit disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului - din care suma reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei; suma reprezentând onorariul traducătorului se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul A.K. împotriva Deciziei penale nr. 303 din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul traducătorului de limba turcă, aferent unei perioade de 3 ore, se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2954/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 296/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2933/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2936/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2953/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2954/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Nerespectarea obligaţiilor de a nu transmite informaţii privind operaţiuni ce intră sub incidenţa Legii 656/2002 (Legea 656/2002 art. 24), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/ ICCJ. Decizia nr. 296/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3006/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C.p., Legea 295/2004), asocierea ICCJ. Decizia nr. 3021/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3028/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). şantajul (art.194 C.p.). Recurs