ICCJ. Decizia nr. 3023/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3023/2013
Dosar nr. 1007/2/2013
Şedinţa publică din 7 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 89 F din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, neexistând niciun motiv pentru a se refuza transferul potrivit art. 153 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Aşa fiind, în baza art. 162 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea Parchetului şi a recunoscut Sentinţa penală a Curţii de Apel din Torino din data de 03 februarie 2013, prin care s-a reformat parţial Sentinţa emisă la data de 26 aprilie 2011 a Judecătorului pentru Audierea Preliminară de la Tribunalul din Torino, prin care numitul V.M.C. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani şi 7 luni închisoare şi 200 euro amendă.
S-a dispus transferarea persoanei condamnată într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei şi a amenzii.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a constatat că prin adresa nr. 80399/2012 din 03 decembrie 2012, Ministerul Justiţiei-Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Republicii Italia prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate V.M.C., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată de către instanţele italiene.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv adresa declaraţia persoanei condamnate din care rezultă că este de acord cu transferarea; adresa autorităţii centrale din statul de condamnare; descrierea faptelor care au dus la condamnare; adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Torino; referat privind stadiul executării pedepsei; sentinţa Tribunalului Ordinar din Torino; hotărârea Curţii de Apel Torino; copia dispoziţiilor legale aplicabile.
În urma verificărilor efectuate, Ministerul Administraţiei şi Internelor-Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a comunicat prin adresa nr. 3544907 din data de 08 ianuarie 2013, că numitul V.M.C. este cetăţean român şi este titular al paşaportului nr. X, eliberat de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al judeţului Neamţ. S-a constatat astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, au rezultat următoarele:
Numitul V.M.C. a fost condamnat prin Sentinţa Curţii de Apel din Torino, din 03 februarie 2012, prin care s-a reformat parţial Sentinţa emisă la data de 26 aprilie 2011 de Judecătorul pentru Audierea Preliminară de la Tribunalul din Torino la pedeapsa de 9 ani şi 7 luni închisoare pentru comiterea a trei infracţiuni de tâlhărie; trei infracţiuni de viol în grup; trei infracţiuni de sechestru persoană; o infracţiune de furt şi o infracţiune de vătămare prevăzute de art. 110, 628 nr. 1, art. 110, 609, art. 110, 605, art. 110, 624, 61 nr. 11 şi art. 110, 582, 576 nr. 1 şi 5 C. pen. italian şi 200 euro amendă.
Hotărârea a rămas definitivă la data de 18 iulie 2012.
Având în vedere cele expuse, s-a constatat că este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Numitul V.M.C. a început executarea condamnării la data de 17 mai 2010, durata condamnării urmând a se împlini la data de 16 decembrie 2019.
În consecinţă, este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În fapt, prin sentinţa de condamnare s-a reţinut că în luna noiembrie 2009, numitul V.M.C. împreună cu alţi conaţionali prefăcându-se că sunt clienţi, le-au determinat pe numitele G.H., E.P. şi J.F. să urce în autoturismul lor, le-au imobilizat pe acestea, după care le-au condus într-un loc retras unde, prin violenţă, au întreţinut raporturi sexuale cu acestea şi le-au sustras telefoanele mobile şi diverse sume de bani. Prin aceeaşi hotărâre s-a reţinut că în urma loviturilor primite, pentru a fi determinată să întreţină raporturi sexuale numita J.F. a suferit vătămări corporale ce au necesitat 5 zile îngrijiri medicale.
S-a mai reţinut că la data de 07 mai 2010, numitul V.M.C. a sustras din patrimoniul firmei C. S.R.L., situată în San Gillio, via Druento, 46 materiale de construcţii în valoare de circa 5.000 euro.
Examinând materialul cauzei s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului V.M.C., având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.; viol prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.; lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen.; furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. şi lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Numitul V.M.C. a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România fiind îndeplinită condiţia prev. de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Torino, din Republica Italia.
Trebuie făcută sublinierea că Republica Italia a exclus procedura conversiunii hotărârii.
Referitor la pedepsele accesorii stabilite de instanţele italiene, respectiv interdicţia de a ocupa funcţii publice şi de a avea calitatea de curator şi tutore s-a apreciat că nu se impune ca acestea să fie executate şi în România, având în vedere practica Curţii Europene a Drepturilor Omului care a stabilit că nu se pot lua măsuri accesorii decât în situaţia dacă infracţiunile comise impun acest lucru.
Faptele reţinute în sarcina persoanei transferabile nu sunt de natură a determina aplicarea de pedepse accesorii care să fie executate în România.
S-a constatat că persoana condamnată a fost arestată de la 17 mai 2010 la zi.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3959 pct. 172 C. proc. pen. solicitând, recunoaşterea pedepselor accesorii şi complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul intimatului persoană transferabilă au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin Sentinţa din data de 26 aprilie 2011 a Judecătorului pentru Audiere Preliminară de la Tribunalul din Torino, modificată parţial prin Sentinţa din data de 3 februarie 2011 de Curtea de Apel din Torino, s-a dispus condamnarea inculpatului V.M.C., la pedeapsa de 9 ani şi 7 luni închisoare, 200 euro şi la pedepsele accesorii a interzicerii pe viaţă a dreptului de a ocupa funcţii publice şi de a fi tutore sau curator.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 89 F din 4 martie 2013 a dispus transferarea condamnatului V.M.C. în vedera continuării executării pedepsei de 9 ani şi 7 luni închisoare şi 200 euro, într-un penitenciar din România.
Potrivit art. 9 parag. 1 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 se permite autorităţilor competente ale statului de executare fie să continue executarea condamnării, fie să schimbe condamnarea.
În acord cu dispoziţiile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Convenţie, statul de executare este continuatorul statului de condamnare, fiind ţinut de natura şi de durata pedepselor aplicate.
În speţă, întrucât autorităţile judiciare italiene au aplicat condamnatului V.M.C. atât o pedeapsă principală de 9 ani şi 7 luni închisoare şi 200 euro amendă cât şi pedepsele accesorii a interzicerii pe viaţă a exercitării dreptului de a ocupa funcţii publice şi de a fi tutore sau curator, în acord şi cu practica Înaltei Curţi, instanţa de fond trebuia să recunoască în integralitate hotărârea de condamnare şi să dispună transferarea în vederea executării pedepsei de 9 ani şi 7 luni închisoare şi 200 euro amendă şi a pedepselor accesorii şi complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
Totodată, se constată că aprecierea curţii de apel referitoare la aceste pedepse accesorii, respectiv că nu se impun ca acestea să fie executate şi în România întrucât nu se pot lua măsuri accesorii decât în situaţia dacă infracţiunile comise impun acest lucru, este greşită având în vedere ca în cauză s-a dispus ca intimatul condamnat să execute pedeapsa de 9 ani şi 7 luni închisoare şi 200 euro amendă şi pedepsele accesorii şi complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., iar potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată când statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 89F din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă V.M.C.
Va casa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 71 C. pen. va interzice intimatului condamnat persoană transferabilă V.M.C. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. va interzice intimatului condamnat persoană transferabilă exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 89 F din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă V.M.C.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 71 C. pen. interzice intimatului condamnat persoană transferabilă V.M.C. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. interzice intimatului condamnat persoană transferabilă exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3022/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3063/2013. Penal. Arestarea nelegală şi... → |
|---|
