ICCJ. Decizia nr. 3124/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Omorul calificat (art. 175 C.p.), şantajul (art.194 C.p.), nerespectarea regimului armelo

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3124/2013

Dosar nr. 3938/115/2012

Şedinţa publică din 15 octombrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

Prin rechizitoriul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Caraş-Severin nr. 23-D/P/2012 au fost trimişi în judecată inculpaţii: B.B., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, instigare la infracţiunile de şantaj şi omor calificat şi deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, fapte prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 şi 4 din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. şi art. 134 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; T.R., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj, omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, tentativă la omor calificat, şantaj, deţinerea fără drept de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme, deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, fapte prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 39/2003, art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen., art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 134 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; R.C., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj, omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, tentativă la omor calificat, şantaj, deţinerea fără drept de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme, deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, fapte prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 39/2003, art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen., art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 134 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; S.S., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de omor calificat şi complicitate la infracţiunea de omor calificat, fapte prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; U.F., în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de omor calificat şi complicitate la infracţiunea de omor calificat, fapte prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în rechizitoriu că la data de 8 mai 2012 S.C.C.O. Caraş-Severin s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza Municipiului Reşiţa s-a cristalizat o grupare infracţională organizată şi coordonată de numiţii M.D.F. şi B.B. implicată în săvârşirea de şantaj şi alte acte de mare violenţă, dar şi infracţiuni din sfera traficului de persoane. Alături de aceştia din grupul infracţional au fost identificaţi ca făcând parte inculpaţii: T.R., R.C., U.F. şi S.S.

Coordonarea grupului de către B.B. reiese şi din interceptările telefonice în cauză, acesta dând indicaţii pe linie infracţională când se află pe raza localităţii de domiciliu, cât şi atunci când este plecat din localitate, membrii grupului fiind dependenţi de sarcinile şi prezenţa acestuia în acţiunile pe care aceştia urmează să le execute, cu titlu exemplificativ fiind următoarele convorbiri:

În contextul ideii de a-şi asigura supremaţia în lumea interlopă din oraş, pe fondul unor conflicte de natură financiară avute cu numiţii R.L.C., I.G. şi persoane din anturajul acestora, numitul B.B. a organizat activităţi de intimidare şi ulterior anihilare a concurenţei folosindu-i în aceste activităţi în principal pe inculpaţii: T.R., R.C., U.F. şi S.S., precum şi alte persoane utilizate punctual.

Începând cu luna martie a anului 2012 această grupare a organizat şi executat mai multe acte de violenţă având ca ţintă pe numitului R.L.C., patronul mai multor localuri publice din Reşiţa şi pe prietenul acestuia, I.G. consideraţi de gruparea susmenţionată ca fiind principalii lideri ai lumii interlope din Reşiţa.

Astfel, la mijlocul lunii martie a anului 2012 într-o dimineaţă în jurul orelor 05:30 a luat foc autoturismul marca X1 aparţinând numitului R.L.C. Deşi pompierii chemaţi la faţa locului au considerat că incediul s-a datorat unui scurt circuit, din declaraţia martorului I.G. aflat la faţa locului rezultă că existau indicii ca focul să fie pus intenţionat: „Deşi incendiul a fost clasat de pompieri ca datorându-se unui scurtcircuit, am convingerea că a fost provocat deoarece erau arse cauciucurile, fără a fi ars traseul de la motor spre cauciuc(...)”.

Imediat, după sărbătorile pascale, tot într-o dimineaţă în jurul orelor 5 au fost sparte geamurile locuinţei lui R.L.C., cu trei bucăţi de cărămidă, aspecte rezultate tot din declaraţia martorului susmenţionat: „într-o dimineaţă, tot în jurul orelor 5, m-a sunat R.L.C., spunându-mi că persoane necunoscute i-au spart geamurile de la apartament, ulterior găsind lângă zid, trei bucăţi de bordură (...)”.

La scurt timp au fost distruse trei autoturisme aparţinând numiţilor R.L.C. şi I.G. staţionate în staţia de benzină Y1 din cartierul T. din Reşiţa, aspecte rezultate printre altele şi din declaraţia marotrului R.L.C.

Atât incendierea autoturismului X1, cât şi distrugerea celorlalte 3 autoturisme au făcut obiectul cercetării în cauze aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.

Cu privire la toate aceste evenimente s-a avut în vedere faptul că, aşa cum rezultă din declaraţia martorului R.L.C. cu prilejul discuţiei telefonice avută cu B.B., acesta din urma nu a negat niciodată că ar fi organizatorul, lăsând chiar să se înţeleagă că sunt lucruri normale într-un război de tip mafiot, aspecteIe fiind confirmate şi de martorul I.G.

În acelaşi context, de anihilare a numitului R.L.C. şi I.G., B.B. şi oamenii acestuia au desfăşurat începând cu luna martie şi până în prezent acte de intimidare/atragere de partea lor a unor persoane cunoscute ca fiind prieteni cu susnumiţii.

Astfel, în cursul lunii aprilie 2012 R.C. l-a contactat sub pretextul unor zvonuri privind conflicte existente, pe numitul B.G. faţă de care a executat acte de şantaj, respectiv solicitându-i să rupă orice legătură cu R.L.C. şi I.G. şi să treacă de partea grupării lui B.B., în caz contrar dându-i de înţeles că va exercita acte de violenţă asupra familiei sale, aşa cum rezultă din declaraţia martorului B.G.

Ameninţările privind intenţia de „a arunca în aer” cluburile patronate de R.L.C. au fost făcute direct şi pe telefonul de rezervări al clubului B., asa cum rezultă din declaraţia susnumitului.

La începutul lunii mai 2012 T.R. l-a contactat sub pretextul unor zvonuri privind conflicte existente pe numitul C.R., faţă de acesta executând acte de intimidare şi ameninţare, respectiv solicitandu-i să treacă de partea grupului condus de B.B., să nu mai lucreze în localurile patronate de R.L.C. (B. şi M.), în caz contrar dându-i de înţeles că maşina personală va sări în aer.

Aceste activităţi au fost în mod cert premeditate, aşa cum reiese din exemplele menţionate, precum şi din declaraţia martorului I.I. S-a remarcat faptul că, deşi s-ar putea crede că activităţile de conspirare a prezenţei în oraş şi a ascunzătorilor folosite se datorează fricii de a nu se întâlni cu membrii grupării adverse, trebuie accentuat faptul că pe parcursul monitorizării inculpaţii se fereau permanent şi de întâlnirea cu organele de poliţie, fapt care arată premeditarea unor activităţi infracţionale.

Activităţile violente descrise mai sus au culminat cu tentativa de asasinat a numitului R.L.C. din data de 23 mai 2012.

Astfel, în zilele premergătoare datei de 23 mai 2012 numitul B.B. aflat pe raza municipiului Bucureşti a coordonat toate activităţile necesare pregătirii acţiunii: obţinerea de date privind deplasarea ţintelor, respectiv R.L.C. şi I.G.; coordonarea şi planificarea activităţii membrilor grupului aflaţi în Reşiţa; pregătirea autoturismului care urma să fie folosit în vederea evitării oricăror posibilităţi a organelor statului de a-l identifica (un autoturism necunoscut în oraş cu numere false de Spania); asigurarea intrării în oraş fără a se cunoaşte de către nimeni acest fapt, având în vedere că datorită evenimentelor anterioare descrise mai sus avea convingerea că va fi principalul suspect.

În noaptea de 21 din 22 mai 2012 numitul B.B. împreună cu T.R. au venit în oraş luandu-şi măsuri de precauţie, sens în care U.F. s-a deplasat cu un autoturism în gara B.H. de unde i-a preluat şi au venit la Reşiţa pe drum ocolitor.

La Reşiţa s-au deplasat într-o ascunzătoare dinainte stabilită, mai exact o garsonieră, închiriată anterior în acest sens de inculpatul S.S.

În data de 22 mai 2012 B.B. a executat personal pânde la domiciliul numitului R.L.C., aşa cum reiese de convorbirile avute în data de 23 mai 2012 cu inculpatul T.R.

În după-amiaza zilei de 23 mai 2012 în jurul orelor 17:00 numiţii T.R. şi R.C. s-au deplasat cu un autoturism marca X2 având numere de înmatriculare false, de Spania, într-o parcare de lângă blocul viitoarei victime, R.L.C., cu vizibilitate spre scara în care locuieşte acesta, au acoperit parbrizul autoturismului cu un parasolar pentru a crea impresia că nu este nimeni în autoturism, stând în maşină şi aşteptând apariţia „ţintei”.

Aspectele prezentate mai sus sunt dovedite cu certitudine de rezultatul interceptării convorbirilor telefonice coroborat cu activitatea de verificare şi ulterior cercetare penală desfăşurată de lucrătorii Poliţiei Municipiului Reşiţa, ca urmare a sesizării organelor de anchetă.

De remarcat nivelul ridicat de pregătire a actului infracţional atât pre acţiune, cât şi post acţiune. Implicarea tuturor membrilor grupării în tentativa de asasinat a numitului R.L.C. rezultă şi din modul în care după reţinerea palierului de execuţie de către lucrătorii Poliţiei Municipiului Reşiţa, membrii grupului aflaţi pe palierul de asigurare a operaţiunii au desfăşurat activităţi certe de: culegere de informaţii, supraveghere a zonei Poliţiei Municipiului Reşiţa şi filaj asupra unor autoturisme suspecte ca aparţinând organelor de aplicare a legii, aşa cum rezultă din analiza convorbirilor telefonice:

În cea ce priveşte modul de desfăşurare, în data de 23 mai 2012 inculpaţii au pus în aplicare acţiunea menţionată îndreptată împotriva numitului R.L.C., în sensul că numiţii T.R. şi R.C. coordonaţi prin telefon de către B.B. se deplasează cu un autoturism în imediata apropiere a adresei de domiciliu a persoanei vizate încercând să o parcheze cât mai aproape de scara blocului în cauză, fiind îndrumaţi cu privire la atenţia sporită asupra modului de parcare, aşezarea în maşină pentru evitarea deconspirării prezenţei acestora în autoturism, liderul grupului B.B. atrăgându-le atenţia că de data aceasta să nu mai rateze obiectivul, aspecte reieşite din convorbirea telefonică din ziua de 23 mai 2012, la ora 17:20:25, T.R. de la postul telefonic Z1 cu B.B. aflat la postul telefonic Z2.

În baza celor rezultate din interceptările telefonice efectuate în cauză, pentru împiedicarea oricărui act de vătămare/ucidere a potenţialei victime, precum şi unor terţe persoane care s-ar fi putut afla în zonă la momentul atentatului, precum şi pentru conspirativitatea activităţilor de monitorizare, a fost sesizată Poliţia Municipiului Reşiţa pentru a acţiona în vederea verificării şi depistării suspecţilor aflaţi în autoturismul în cauză.

În jurul orelor 20:30 numiţii T.R. şi R.C. au fost depistaţi în interiorul autoturismului marca X2 de culoare vişinie, numere de înmatriculare spaniole, parcat pe strada G.E. în imediata apropiere a adresei de domiciliu a numitului R.L.C., cei doi fiind conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Reşiţa în vederea continuării cercetării, iar cu ocazia percheziţiei efectuate asupra autoturismului mai sus menţionat au fost identificate, două pistoale în stare de funcţionare, unul de autoapărare marca Z., 12 cartuşe aferente şi unu semiautomat marca C.Z., cu 8 cartuşe aferente, 2 perechi mănuşi, 2 perechi ochelari de soare, două şepci de culoare neagră din care una era prevăzută cu o meşă din păr artificial de culoare neagră, un pumnal cu lama de 19 cm şi mai multe pet-uri, în care se afla benzină.

După ce inculpaţii T.R. şi R.C. au fost conduşi la sediul poliţiei, numitul T.R. reuşeşte să comunice telefonic cu liderul grupului, inculpatul B.B., căruia îi raportează faptul că au fost depistaţi de organele de poliţie şi îi cere acestuia noi indicaţii cu privire la modul cum ar trebui să procedeze în această situaţie, precum şi solicitarea de a trimite o altă persoană pentru a lua din maşină parcată în faţa poliţiei anumite obiecte deţinute contrar legii, în principal armele, aspecte rezultate din convorbiri telefonice şi SMS-uri din ziua de 23 mai 2012, la ora 20:52:47 dintre inculpaţii B.B. şi T.R.

Din cadrul grupului coordonat de B.B. reiese clar că sprijinirea acestuia se face şi de către numiţii U.F. (prietena lui B.B.) şi S.S., implicaţi direct în activitatea infracţională după depistarea numiţilor T.R. şi R.C., prin supravegherea autoturismului indisponibilizat de poliţie, cu scopul de a ridica şi ascunde cele două pistoale lăsate de către cei doi suspecţi în autoturism, precum şi comunicarea către liderul grupului de informaţii de la faţa locului cu privire la evenimentele ce se desfăşoară în jurul Poliţiei Municipiului Reşiţa.

A fost subliniat modul în care aceştia au supravegheat zona cu accent pe lucrătorii şi autoturismele neinscripţionate ale poliţiei şi pe schimbarea cartelelor SIM folosite pentru împiedicarea interceptărilor telefonice asupra acestora.

În ceea ce priveşte activităţile violente de acţiune a grupării se mai menţionează faptul că şi la percheziţiile domiciliare efectuate în cauză au fost identificate o armă de foc şi mai multe arme albe, specifice utilizării de către grupări cu preocupări violente.

Totodată, la data de 29 mai 2012 cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa folosită de inculpatul B.B., situată la adresa Bucureşti, b-dul G., sectorul 6, a fost găsit un pistol şi 12 cartuşe.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 iunie 2012 întocmit de I.P.J. Caraş-Severin, Serviciul Criminalistic, rezultă că arma respectivă face parte din categoria armelor de foc; este un pistol de autoapărare marca Z.; arma este în stare de funcţionare; cele 12 bucăţi de cartuşe în litigiu sunt destinate armelor de foc scurte de calibru de 9 mm, sunt în stare activă şi sunt de producţie industrială.

S-a considerat a fi exterm de important şi îngrijorător în acelaşi timp, relevant pentru gradul de pericol social al grupării cele rezultate cu ocazia exepertizării pistoalelor marca Z. şi a muniţiei găsite asupra numiţilor B.B., T.R. şi R.C.

Astfel, deşi acestea au fost construite în scopul autoapărării, făcând parte din categoria armelor neletale, (cf. art. 2 teza a II-a pct. 3 din Legea nr. 295/2004: „confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor”) în urma expertizării au fost constatate unele elemente care ridică suspiciuni cu privire la intenţia de folosire a acestora şi gravitatea efectului. Astfel, în nici una din situaţii ţeava nu este obturată şi nu prezintă în interior dispozitive sau elemente de dispersie a gazelor, permiţând astfel folosirea oricărui fel de muniţie. În acelaşi context se reţine ca deşi în mod obişnuit muniţia folosită la armele de autoapărare, mai precis proiectilul este din cauciuc, în cazul muniţiei găsite în încărcătoarele aferente celor două pistoale, expertiza a relevat faptul că acestea sunt proiectile metalice.

Din adresele din 24 mai 2012 respectiv 1 iulie 2012 ale I.P.J. Caraş-Severin, Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase rezultă că inculpaţii B.B., T.R. şi R.C. nu sunt autorizaţi să deţină, să poarte sau să folosească niciun fel de armă, letală sau neletală, şi nici nu s-au prezentat la Serviciul A.E.S.P. pentru a depune cerere în acest sens.

Prin prisma celor descrise mai sus şi a actelor existente la dosarul cauzei s-a consierat că grupul implicat în activităţile infracţionale susmenţionate se circumscrie grupărilor infracţionale organizate, aşa cum sunt prevăzute de Legea nr. 39/2002.

Astfel, pe parcursul cercetărilor au fost obţinute date certe privind acţiunea grupului ca un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave. Nu s-a reuşit dovedirea unei singure trăsături din cele prevăzute în definiţia prevăzută de lege a grupului infracţional organizat, respectiv nu s-a dovedit scopul de a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Prin sentinţa penală nr. 18 din 14 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 şi 4 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul B.B., pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, la 9 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de instigare la omor calificat, la 15 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de instigare Ia şantaj la 5 ani închisoare.

În baza art. 134 din Legea nr. 295/2004, a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de deţinere nelegală de armă neletală, la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., art 35 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 8 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 71, art. 64 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

II. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4, 6 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul T.R. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj, omor calificat la 7 ani închisoare.

În baza art. art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, la 10 ani închisoare.

În baza art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, la 6 ani închisoare.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de şantaj la 5 ani închisoare.

În baza art. 134 din Legea nr. 295/2004, a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de deţinere nelegală de armă neletală, la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 71, art. 64 C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

III. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4, 6 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul R.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj, omor calificat la 7 ani închisoare.

În baza art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, la 10 ani închisoare.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de şantaj la 5 ani închisoare.

În baza art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost condamnat a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, la 6 ani închisoare.

În baza art. 134 din Legea nr. 295/2004, a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de deţinere nelegală de armă neletală, la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 71, art. 64 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., art 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 8 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

IV. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4, 6 din Legea nr. 39/2003 art. 74 alin. (2) art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.S., pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de omor calificat şi complicitate la infracţiunea de omor calificat, la 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 26 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la omor calificat, Ia 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71, art. 64 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 86² C. pen.

S-a suspendat executarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86³ C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se conformeze următoarelor măsuri de supraveghere: se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin; va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) din textul art. 86³ C. pen. să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

V. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4, 6 din Legea nr. 39/2003, art. 74 alin. (2) art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata U.F., pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de omor calificat şi complicitate la infracţiunea de omor calificat, la 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 26 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru infracţiunea de complicitate la omor calificat, la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71, art. 64 C. pen., a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 86² C. pen.

S-a suspendat executarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 86³ C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se conformeze următoarelor măsuri de supraveghere: se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin; va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) din textul art. 86³ C. pen. să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.B. durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 29 mai 2012, până la zi.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.B. pe o durată de 60 zile.

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor T.R. şi R.C., durata arestului preventiv, începând cu data de 30 mai 2012, până la zi.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor T.R. şi R.C., pe o durată de 60 zile.

S-a dedus din perioada termenului de încercare stabilit pentru inculpatul S.S. durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 29 mai 2012, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) şi (3) lit. b) C. proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului S.S., instituită conform încheierii nr. 14 din 30 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin şi a dispus punerea în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 30 mai 2012 emis de Tribunalul Caraş-Severin în cauza Dosar nr. 2542/115/2012, în condiţiile în care nu este reţinut, deţinut preventiv sau aflat în executarea unei pedepse privative de libertate (în alte cauze).

S-a dedus din perioada termenului de încercare stabilit pentru inculpata U.F. durata reţinerii de 24 de ore, din data de 29 mai 2012.

În baza art. 350 alin. (1) şi (3) lit. b) C. proc. pen., a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi localitatea a inculpatei U.F., măsură preventivă instituită prin încheierea din 18 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosar nr. 3938/115/2012.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b), f) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri: 2 cartele SIM cu seriile A1, A2, telefon mobil marca Q1 cu carcasa de plastic de culoare negru, cartela SIM seria A3, o cartela SIM cu seria A4, un pistol cu bile marca Z. confecţionat din metal şi mânerul din material plastic culoare neagră şi în care se află introdus: un încărcător cu 12 cartuşe fără nici un fel de inscripţie confecţionate din metal de culoare argintie având forma rotundă la partea frontală, un telefon marca Q2 în care este introdusă o cartela SIM cu seria A5 nr. de apel Z3 carcasă din plastic de culoare neagră, un telefon marca Q3 în care este introdusă o cartelă SIM cu seria A6 în carcasă din metal şi plastic de culoare negru şi argintiu, un telefon model marca Q4 fără cartela SIM culoare negru cu argintiu, un telefon mobil marca Q5 având introdusă cartela SIM seria A7 carcasa de culoare bleu-gri, 1 cartela SIM cu seria A8, 1 cuţit cu lama scurtă de aproximativ 8 cm, 1 cuţit cu lama scurtă de aproximativ 9 cm, 1 cuţit cu lama de aproximativ 8 cm cu mâner de lemn, 1 cuţit cu lama de 10 cm şi mâner de 10 cm din material plastic şi metal, 1 spray iritant lacrimogen, 1 cartela SIM cu seria A9, 1 detector de camere video şi microfoane din material plastic fără nici un fel de mască din carcasă de culoare neagră cu butoane de culoare argintie, 1 baston metalic telescopic de culoare neagră, 1 cuţit cu mâner metalic în lungime totală de 39 cm cu lama de 25 cm lungime şi 4,5 cm lăţime cu toc aferent de culoare neagră, un briceag argintiu, Hard disk 120 GB, telefon marca Q6 şi cartelă cu seria A10, telefon mobil marca Q7, cartela SIM seria A11, telefon Q8 cu cartelă specială încorporată nr. A12, toc pentru pistol tip ham de culoare neagră, telefon mobil marca Q3 de culoare negru cu argintiu având cartela cu seria A13, telefon mobil marca Q9 de culoare roşu cu negru seria A14 fără cartelă telefonică, cartelă valorică de 4 euro credit cu seria A15, telefonul mobil marca Q10, de culoare neagră, cu clapetă, în stare de funcţionare, precum şi a cartelei aferente cu seria A16.

S-a revocat măsura sancţionării cu amendă judiciară în cuantum de 3.000 RON aplicată martorului R.L.C. prin încheierea de şedinţă din data de 31 ianuarie 2013, pronunţată Tribunalul Caraş-Severin în Dosar nr. 3938/115/2012, cu consecinţa anulării formelor de executare a acestei sancţiuni.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 1.500 RON, fiecare, cheltuieli judiciare faţă de stat.

Din probele administrate în cauză prima instanţă a reţinut faptul că gruparea infracţională a fost organizată cu reguli stricte de conspirativitate şi sarcini precise pentru fiecare membru, reţinându-se în acest sens impunerea unor reguli de conspirativitate stricte: neafişarea împreună în locuri publice, folosirea unor mijloace de comunicare considerate sigure, neutilizarea în comunicare a nici unor date concrete (mărci, culori, numere maşini folosite, ore şi locuri de întâlnire, nume de persoane, etc.) sau conţinând termeni care ar putea fi interpretaţi în defavoarea acestora.

S-a considerat că nu rezultă din probe şi nu pot fi reţinute ca dovedite unele aspecte de fapt expuse în rechizitoriu cu privire la unele dintre regulile şi practicile existente în interiorul grupării infracţionale constituite, cum ar fi aspectele potrivit cărora membrii grupului trebuiau să fie supuşi unor probe de iniţiere ori de fidelitate.

Cu toate acestea, s-a reţinut că doi martori, I.G. şi cunosc despre faptul că sub comanda inculpatului B.B. şi a lui M.D.F. au avut loc unele activităţi de pregătire fizică desfăşurate pe dealuri, fiind legate de copac unele persoane. Tribunalul a considerat că declaraţiile din faza de urmărire penală date de martorul I.G., cu privire la antrenamentul paramilitar al membrilor grupului, la probe de fidelitate concepute în stil mafiot, la existenţa grupului infracţional şi a scopurilor sale se coroborează cu declaraţia martorului cu identitate protejată „C.R.A.”.

Cu privire la acest aspect, prima instanţă a reţinut că s-a obiectat de către apărarea inculpaţilor că martorii nu au furnizat numele participanţilor la aceste activităţi, ceea ce e real şi în consecinţă nici nu poate fi pusă problema angajării răspunderii juridice a inculpaţilor pentru aceste activităţi; nu mai puţin, însă, e clar că şi aceste probe dovedesc că în jurul şi sub coordonarea inculpatului B.B. şi a lui M.D.F. se constituise un grup având scopuri ce exced normelor sociale şi de drept.

S-a considerat că existenţa şi scopurile grupării infracţionale sunt dovedite prin declaraţii de martor şi prin convorbirile dintre inculpaţi, ca şi prin înseşi acţiunile acestora.

S-a reţinut că e în natura lucrurilor ca într-un grup structrat şi organizat doar unii membri ai acestuia să acţioneze direct, executanţii, iar dintre aceştia numai cei cărora conducătorul le cere aceasta în mod expres. S-a considerat, de asemenea, normal ca martorul, şi afirmaţia e general valabilă pentru toţi martorii din cauză şi nu va fi reiterată, să nu fi putut asista direct la întrunirile membrilor grupului, caracterizat prin conspirativitate, şi nici să nu cunoască, decât din zvon public, despre existenţa/scopurile grupului (şi aici, afirmaţia e general valabilă pentru toţi martorii din cauză şi nu va fi reiterată).

Prima instanţă a reţinut că s-a afirmat de către apărare că, dată fiind inexistenţa probelor care să dovedească faptele, instanţa trebuie să pronunţe achitarea inculpaţilor în temeiul inexistenţei faptelor. În realitate, s-a considerat că există probe, însă acestea nu sunt întotdeauna directe şi acestea din urmă nici nu pot şi nu trebuie să fie produse de către acuzare în toate situaţiile, tocmai datorită specificului cauzei şi a infracţiunilor. Astfel, dacă zvonul public menţionat este răspândit în comunitate, dacă declaraţiile de martori, precum şi afirmaţiile şi acţiunile inculpaţilor făcute în libertate susţin, fie şi indirect sau circumstanţial, acest zvon, date fiind particularităţile situaţiei, existenţa şi scopurile grupului pot fi astfel dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Cât priveşte structura grupului şi raporturile dintre membrii acestuia, prima instanţă a reţinut că în cadrul relaţiilor dintre membrii grupului, aceştia evită pe cât posibil contactul direct, preferând chiar şi evitarea convorbirilor în favoarea comunicării prin sms-uri sau prin intermediul internetului, reţelele de socializare, folosind un limbaj lacunar, ermetic.

În opinia primei instanţe, coordonarea grupului de către B.B. a reieşit şi din interceptările telefonice în cauză, acesta dând indicaţii pe linie infracţională când se află pe raza localităţii de domiciliu, cât şi atunci când este plecat din localitate, membrii grupului fiind dependenţi de sarcinile şi prezenţa acestuia în acţiunile pe care aceştia urmau să Ie execute.

Instanţa de fond a confirmat pertinenţa şi veridicitatea stării de fapt reţinute în rechizitoriu cu privire la tentativa de ucidere a lui R.L.C., care este deplin probată. Întrucât expunerea faptelor este clară şi corectă, a modificat ceea ce este necesar pentru a corespunde propriei sale opinii aşa cum şi-a format-o din probe.

S-a reţinut că acţiunile ostile ale grupării infracţionale au avut ca punct culminant o tentativă de asasinare a numitului R.L.C., ce a avut loc în data de 23 mai 2012.

În speţă, s-a apreciat că scopul grupului infracţional în legătură cu persoana numitului R.L.C. a fost uciderea acestuia şi nu vreo altă acţiune. Faptul e dovedit prin mijloacele ce urmau a fi folosite, arme de foc, prin cerinţa ca potenţiala victimă „să nu scape”, conform inculpatului B.B., prin referirea la pedeapsa de 20 de ani închisoare de care era pasibil inculpatul, referire pe care a făcut-o concubina inculpatului.

Astfel, prima instanţă a reţinut că în zilele permergătoare datei de 23 mai 2012 numitul B.B. aflat pe raza municipiului Bucureşti a coordonat toate activităţile necesare pregătirii acţiunii: obţinerea de date privind deplasarea ţintelor, respectiv R.L.C. şi I.G.; coordonarea şi planificarea activităţii membrilor grupului aflaţi în Reşiţa; pregătirea autoturismului care urma să fie folosit în vederea evitării oricăror posibilităţi a organelor statului de a-l identifica (un autoturism necunoscut în oraş cu numere false de Spania); asigurarea intrării în oraş fără a se cunoaşte de către nimeni acest fapt, având în vedere că datorită evenimentelor anterioare descrise mai sus avea convingerea că va fi principalul suspect.

În noaptea de 21 din 22 mai 2012. numitul B.B. împreună cu T.R. au venit în oraş luandu-şi măsuri de precauţie, sens în care U.F. s-a deplasat cu un autoturism în gara B.H. de unde i-a preluat şi au venit la Reşiţa pe drum ocolitor.

La Reşiţa s-au deplasat într-o ascunzătoare dinainte stabilită, mai exact o garsonieră, închiriată anterior în acest sens de inculpatul S.S.

În data de 22 mai 2012 B.B. a executat personal pânde la domiciliul numitului R.L.C., aşa cum reiese din convorbirile avute în data de 23 mai 2012 cu inculpatul T.R.

Tribunalul a apreciat că aspectele prezentate mai sus sunt dovedite de rezultatul interceptării convorbirilor telefonice coroborat cu rezultatele activităţii de verificare şi ulterior de cercetare penală desfăşurată de lucrătorii Poliţiei Municipiului Reşiţa, ca urmare a sesizării organelor de anchetă.

S-a considerat că implicarea tuturor membrilor grupării în tentativa de asasinat a numitului R.L.C. rezultă şi din modul în care după reţinerea palierului de execuţie de către lucrătorii Poliţiei Municipiului Reşiţa, membrii grupului aflaţi pe palierul de asigurare a operaţiunii au desfăşurat activităţi certe de: culegere de informaţii, supraveghere a zonei Poliţiei Municipiului Reşiţa şi filaj asupra unor autoturisme suspecte ca aparţinând organelor de aplicare a legii, aceste aspecte reuitând şi din analiza convorbirilor telefonice din 12 mai 2012, la ora 21:10:54, între inculpaţii B.B. şi U.F., 12 mai 2012, în intervalul orat 18:26:45-18:31:08 între inculpaţii B.B. şi T.R.

În cea ce priveşte modul de desfăşurare, prima instanţă a reţinut că în data de 23 mai 2012 inculpaţii au pus în aplicare acţiunea menţionată îndreptată împotriva numitului R.L.C., în sensul că numiţii T.R. şi R.C. coordonaţi prin telefon de către B.B. s-au deplasat cu un autoturism în imediata apropiere a adresei de domiciliu a persoanei vizate încercând să o parcheze cât mai aproape de scara blocului în cauză, fiind îndrumaţi cu privire la atenţia sporită asupra modului de parcare, aşezarea în maşină pentru evitarea deconspirării prezenţei acestora în autoturism, liderul grupului B.B. atrăgându-le atenţia ca de data aceasta să nu mai rateze obiectivul, aspecte reieşite din următoarea convorbire telefonică:

Din interceptările telefonice efectuate în cauză, a rezultat că pentru împiedicarea oricărui act de vătămare/ucidere a potenţialei victime, precum şi unor terţe persoane care s-ar fi putut afla în zonă la momentul atentatului, precum şi pentru conspirativitatea activităţilor de monitorizare, a fost sesizată Poliţia Municipiului Reşiţa pentru a acţiona în vederea verificării şi depistării suspecţilor aflaţi în autoturismul în cauză.

S-a reţinut că în jurul orelor 20:30 numiţii T.R. şi R.C. au fost depistaţi în interiorul autoturismului marca X2 de culoare vişinie, numere de înmatriculare spaniole, parcat pe strada G.E. în imediata apropiere a adresei de domiciliu a numitului R.L.C., cei doi fiind conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Reşiţa în vederea continuării cercetării, iar cu ocazia percheziţiei efectuate asupra autoturismului mai sus menţionat au fost identificate, două pistoale în stare de funcţionare, unul de autoapărare marca Z. şi 12 cartuşe aferente şi unu semiautomat marca C.Z., cu 8 cartuşe aferente, două perechi de mănuşi, două perechi de ochelari de soare, două şepci de culoare neagră din care una era prevăzută cu o meşă din păr artificial de culoare neagră, un pumnal cu lama de 19 cm şi mai multe pet-uri, în care se afla benzină.

Totodată, s-a reţinut că după ce inculpaţii T.R. şi R.C. au fost conduşi la sediul poliţiei, numitul T.R. reuşeşte să comunice telefonic cu liderul grupului, inculpatul B.B., căruia îi raportează faptul că au fost depistaţi de organele de poliţie şi îi cere acestuia noi indicaţii cu privire la modul cum ar trebui să procedeze în această situaţie, precum şi solicitarea de a trimite o altă persoană pentru a lua din maşina parcată în faţa poliţiei anumite obiecte deţinute contrar legii, în principal armele, aspecte rezultate din convorbiri telefonice şi SMS-uri din ziua de 23 mai 2012, la ora 20:52:47, dintre inculpaţii B.B. şi T.R., din ziua de 23 mai 2012, la ora 21:08:26, dintre aceiaşi inculpaţi.

Prima instanţă a reţinut că martorii nu au cunoscut componenţa nominală a grupului, numele şi contribuţia inculpaţilor U.F. (prietena lui B.B.) şi S.S., nefiind menţionată de către martori, însă din înregistrările convorbirilor telefonice şi din SMS-urile membrilor grupului reiese că aceştia au fost implicaţi direct în activitatea infracţională, atât în faza premergătoare tentativei de omor, cât şi ulterior.

Cât priveşte activitatea ulterioară, în baza unei rezoluţii luate anterior, prima instanţă a reţinut că aceştia, după depistarea şi reţinerea numiţilor T.R. şi R.C., au acţionat în interesul grupului prin supravegherea autoturismului indisponibilizat de poliţie, cu scopul de a ridica şi ascunde cele două pistoale lăsate de către cei doi suspecţi în autoturism, chiar dacă faptele lor au rămas la nivel de intenţie. Au mai acţionat cei doi inculpaţi menţionaţi şi prin comunicarea către liderul grupului de informaţii de la faţa locului cu privire la evenimentele ce se desfăşoară în jurul Poliţiei Municipiului Reşiţa.

S-a subliniat modul în care aceştia au supravegheat zona cu accent pe lucrătorii şi autoturismele neinscripţionate ale poliţiei şi pe schimbarea cartelelor SIM folosite pentru împiedicarea interceptărilor telefonice asupra acestora.

De asemenea, la percheziţiile domiciliare efectuate în cauză au fost identificate o armă de foc şi mai multe arme albe, specifice utilizării de către grupări cu preocupări violente.

Totodată, s-a reţinut că la data de 29 mai 2012 cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa folosită de inculpatul B.B., situată la adresa Bucureşti, b-dul G., sectorul 6, a fost găsit un pistol şi 12 cartuşe.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 iunie 2012 întocmit de I.P.J. Caraş-Severin, Serviciul Criminalistic, prima instanţă a reţinut că arma respectivă face parte din categoria armelor de foc; este un pistol de autoapărare marca Z.; arma este în stare de funcţionare; cele 12 bucăţi de cartuşe în litigiu sunt destinate armelor de foc scurte de calibru de 9 mm, sunt în stare activă şi sunt de producţie industrială.

Relevant pentru gradul de pericol social al grupării s-a considerat a fi cele rezultate cu ocazia exepertizării pistoalelor marca Z. şi a muniţiei găsite asupra numiţilor B.B., T.R. şi R.C. Astfel, deşi acestea au fost construite în scopul autoapărării, făcând parte din categoria armelor neletale, (cf. art. 2 teza a II-a pct. 3 din Legea nr. 295/2004: „confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor”) în urma expertizării au fost constatate unele elemente care ridică suspiciuni cu privire la intenţia de folosire a acestora şi gravitatea efectului.

Astfel, s-a reţinut că în nici una din situaţii ţeava nu este obturată şi nu prezintă în interior dispozitive sau elemente de dispersie a gazelor, permiţând astfel folosirea oricărui fel de muniţie. În acelaşi context se reţine că deşi în mod obişnuit muniţia folosită la armele de autoapărare, mai precis proiectilul este din cauciuc, în cazul muniţiei găsite în încărcătoarele aferente celor două pistoale, expertiza a relevat faptul că acestea sunt proiectile metalice.

Din adresele din 24 mai 2012 respectiv 1 iulie 2012 ale I.P.J. Caraş-Severin, Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase prima instanţă a reţinut că inculpaţii B.B., T.R. şi R.C. nu sunt autorizaţi să deţină, să poarte sau să folosească niciun fel de armă, letală sau neletală, şi nici nu s-au prezentat la Serviciul A.E.S.P. pentru a depune cerere în acest sens.

Tribunalul a apreciat că individualizarea activităţii infracţionale a fiecăruia dintre membrii grupării, realizată prin rechizitoriu, este corectă, temeinică şi legală, rezultând din probele cauzei.

Astfel, în privinţa inculpatului B.B., prima instanţă a reţinut că acesta este liderul de necontestat al grupului infracţional fiind cel care a iniţiat şi constituit grupul şi totodată a organizat şi coordonat toate activităţile infracţionale desfăşurate de ceilalţi membri ai grupării; se reţine atât constituirea grupării împreună cu R.C. şi T.R., cât şi atragerea pe parcurs la sprijinirea grupului a numiţilor U.F. şi S.S.

De asemenea, în activitatea infracţională desfăşurată de acesta se reţin elemente prevăzute de normele în vigoare referitoare la existenţa grupului infracţional organizat, respectiv continuitatea în timp, acţiunea coordonată, scopul săvârşirii unei infracţiuni grave şi numărul de membri ai grupului; pe întreaga perioadă de monitorizare a activităţii grupului s-au întâlnit situaţiile în care membrii grupării acţionau numai la dispoziţia liderului; acesta era de altfel recunoscut ca având această calitate şi mai ales era considerat un garant al reuşitei acţiunilor, relevantă fiind în acest sens comunicarea dintre T.R. şi B.B. ca urmare a eşuării unei operaţiuni în data de 11 din 12 mai 2012:

Prima instanţă a mai reţinut că acesta a impus reguli de conspirativitate totală în vederea protejării activităţilor infracţionale şi creării de alibiuri în premeditarea acestor activităţi; astfel au fost reţinute îndemnurile repetate la a se evita comunicarea prin intermediul telefoanelor care ar putea fi interceptate; în acelaşi sens a locuit o mare parte a timpului în Bucureşti împreună cu membrii palierului de execuţie al grupării, respectiv T.R. şi R.C., în scopul de a se evita orice împrejurări care ar putea confirma prezenţa acestora pe raza municipiului Reşiţa încercând să inducă ideea că toţi sunt plecaţi, separat, în diverse alte zone; relevant în acest sens este modul în care la una din „vizitele” pe raza municipiului Reşiţa se ascund inclusiv de organele de poliţie în momentul în care o patrulă s-a deplasat la motelul C. unde se aflau şi aceştia.

De asemenea, s-a reţinut a instigat la şantajarea unor persoane din anturajul numitului R.L.C., în scopul izolării acestuia şi probabil a face mai uşoară anihilarea; în acest sens se reţine faptul că atunci când T.R. l-a şantajat pe C.R. în scopul atragerii de partea lor era alături de B.B. care a şi intervenit la telefon când victima l-a chemat la telefon pe R.L.C.

Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a pregătit în cele mai mici detalii operaţiunea care avea ca scop uciderea numitului R.L.C., fapt rezultat cu certitudine din: organizarea venirii în municipiul Reşiţa, fiind preluat atât el, cât şi membrii palierului de execuţie sus-menţionaţi din gara B.H. de către U.F. în scopul ascunderii prezenţei în zonă; este cel care a dispus cu privire la implicarea celorlalţi membri în pregătirea autoturismului cu numere false care a fost folosit în tentativa de asasinare a numitului R.L.C.: totodată este cel care a dispus cu privire la modul concret în care membrii palierului de execuţie au acţionat în vederea comiterii asasinatului, dând indicaţii până în cel mai mic detaliu, inclusiv locul din zona adresei viitoarei victime unde trebuia făcută pânda pentru a reuşi atentatul.

Prima instanţă a reţinut că inculpatul B.B. după eşuarea atentatului asupra lui R.L.C. din seara zilei de 23 mai 2012 a iniţiat unele activităţi necesare înlăturării oricăror mijloace de probă, cu predilecţie în vederea nedeconspirării existenţei grupului infracţional; în mod special au fost reţinute indicaţiile date prin sms lui T.R. când acesta era reţinut în sediul poliţiei cu privire la adoptarea unei atitudini ostile aflării adevărului prin apelarea la dreptul de a nu da nici o declaraţie, ceea ce atât T.R. cât şi R.C. au şi făcut în faţa organelor de anchetă; desigur că, aparent, aceştia au uzat de dreptul lagal la tăcere, însă din cauze şi motive ce ţineau de apartenenţa la grup, de aderenţa la valorile acestuia, de obedenţa faţă de conducător, ceea ce dă tăcerii alte semnificaţii decât uzul de un drept altfel legal recunoscut, în acelaşi context dispune coinculpaţilor U.F. şi S.S. să încerce să ia din autoturismul folosit la atentat a unor probe, fapt nerealizat deoarece aceştia din urmă au observat prezenţa în zonă a unor poliţişti.

S-a apreciat de către tribunal că inculpaţii B.B. şi U.F. au avut reprezentarea exactă a consecinţelor penale ale faptelor celui dintâi, conştienţi fiind că grupul pusese la cale un omor, fapt ce atrage pedepse privative de libertate deosebit de mari.

În privinţa inculpatului T.R., prima instanţă a reţinut că este membru al grupării care face parte din palierul de execuţie fiind în contact direct cu liderul grupării numitul B.B. şi din dispoziţiile acestuia a participat la luarea măsurilor de conspirativitate a activităţiilor grupării reţinându-se în mod special activităţile de conspirare a prezenţei în municipiul Reşiţa alături de ceilalţi membrii ai grupării.

S-a mai reţinut că acesta a participat în mod direct la tentativa de atragere în grupul condus de B.B. a numitului C.R., ulterior exercitând activităţi de şantaj asupra acestuia în acest scop pe fondul unor relaţii cunoscute între C.R. şi numitul R.L.C.

Totodată, prima instanţă a reţinut că inculpatul T.R. a participat direct la tentativa de asasinare a numitului R.L.C. din data de 23 mai 2012 deplasându-se la dispoziţia liderului grupării în apropierea blocului unde locuieşte viitoarea victimă şi pândind momentul în care acesta iese din scară pentru executarea atentatului; prin intervenţia organelor de poliţie atentatul a fost dejucat, T.R. fiind identificat alături de R.C. în autoturismul cu numere false parcat pe strada G.E. din municipiul Reşiţa, camuflat în aşa fel încât să nu se observe că în interiorul acestuia se află cineva, cei doi având asupra lor două pistoale, dintre care unul cu glonţ şi fiind pregătiţi să acţioneze în orice moment, relevant fiind faptul că la intervenţia organelor de poliţie numitul R.C. a fost identificat stând deghizat în autoturism.

Prima instanţă a apreciat că aspectele menţionate sunt dovedite şi prin actele întocmite de lucrătorii de poliţie cu ocazia prinderii în flagrant a numiţilor T.R. şi R.C., în seara zilei de 23 mai 2012 lângă locuinţa numitului R.L.C.

S-a considerat ca fiind mult prea vagă şi probată doar printr-o înregistrare a unei convorbiri ce nu se coroborează cu restul probelor admininstrate în cauză, acuzaţia că ar mai fi existat, în luna mai a anului 2012, o acţiune ostilă eşuată a grupului, acţiune îndreptată împotriva numitului R.L.C., reţinându-se în acest sens comunicările telefonice între acesta, utilizator al postului telefonic Z1 şi B.B., respectiv S.S.; utilizarea de către susnumitul a postului telefonic menţionat reiese cu certitudine din ansamblul convorbirilor telefonice exemplificând convorbirea din 21 mai 2012 ora 21:38:16 când de la acest post telefonic B.B. vorbeşte cu U.F., pe parcursul discuţiei întrebându-l pe T.R. „ai minute pe asta?(...)”.

Prima instanţă a considerat că ţinta acţiunilor inculpaţilor a fost R.L.C. este şi rămâne la nivel prezumtiv; de asemenea, nu se cunoaşte valoarea socială ocrotită de lege împotriva căreia urmau a se îndrepta acţiunile grupului.

Cu privire la inculpatul R.C., tribunalul a reţinut că este membru al grupării care face parte din palierul de execuţie fiind în contact direct cu liderul grupării numitul B.B., din dispoziţiile acestuia a participat la luarea măsurilor de conspirativitate a activităţilor grupării reţinându-se în mod special activităţile de conspirare a prezenţei în municipiul Reşiţa alături de ceilalţi membrii ai grupării; în acest sens menţionându-se identificarea, cu ocazia percheziţiilor domiciliare, a actelor de identitate şi a altor bunuri aparţinând acestuia la ascunzătorile pregătite de B.B. din municipiile Reşiţa şi Bucureşti şi a participat în mod direct la tentativa de atragere în grupul condus de B.B. a numitului B.G., angajat al Iui R.L.C. şi ulterior a exercitat asupra acestuia acte de şantaj în scopul sus-menţionat, ameninţându-l cu repercusiuni asupra soţiei şi copilului; mai grav este faptul că susnumirul cunoştea exact programul familiei lui B.G. şi chiar cunoştea locul unde se aflau aceştia în momentul discuţiei cu B.G.

S-a mai reţinut că inculpatul R.C. a participat direct la tentativa de asasinare a numitului R.L.C. din data de 23 mai 2012 deplasându-se la dispoziţia liderului grupării în apropierea blocului unde locuieşte viitoarea victimă şi pândind momentul în care acesta iese din scară pentru executarea atentatului; prin intervenţia organelor de poliţie atentatul a fost dejucat, R.C. fiind identificat alături de T.R. în autoturismul cu numere false parcat pe strada G.E. din municipiul Reşiţa, camuflat în aşa fel încât să nu se observe că în interiorul acestuia se află cineva, cei doi având asupra lor două pistoale dintre care unul cu glonţ şi fiind pregătiţi să acţioneze în orice moment; R.C. era cel care urma să execute asasinatul, aspect rezultat din faptul că, având în vedere că acţiunea sa se desfăşura în stradă, la vedere, este singurul care s-a deghizat în scopul de a nu putea fi identificat ulterior de eventuali martori oculari.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.S., prima instanţă a reţinut că acesta este verişorul liderului grupării, numitul B.B.; a participat la pregătirea autoturismului care a fost folosit pentru pânda efectuată la adresa victimei R.L.C. şi urma a fi folosit pentru fugă după uciderea acestuia; este cel care a pus numere false de Spania pe autoturism şi l-a predat numitului B.B., care în noaptea de 22-23 mai 2012 a executat o pândă la domiciliul viitoarei victime, iar ulterior în data de 23 mai 2012 a fost folosit în tentativa de asasinat.

Cât priveşte acuzaţia că inculpatul a organizat o pândă şi apoi a participat direct în data de 11-12 mai 2012 la o acţiune de anihilare a Iui R.L.C., alături cel puţin de T.R., s-a reţinut că aceasta reiese din interceptarea convorbirilor telefonice: pregătirea operaţiunii, deplasarea lui T.R. şi S.S. după orele 21:30 în zona de acţiune, comunicarea lui T.R. către B.B. privind eşuarea acţiunii şi necesitatea repetării la o dată ulterioară cu participarea acestuia din urmă, fapt petrecut în data de 23 mai 2012 faptele sunt probate nu doar circumstanţial, ci şi neconcludent cât priveşte prezumtiva victimă şi valoarea socială pe care acuzarea pretinde că dorea s-o lezeze grupul: viaţa lui R.L.C. Desigur s-a considerat că pot fi formulate prezumţii cu privire la aceste aspecte,dar nu se pot şi forma convingeri dincolo de orice îndoială rezonabilă numai în baza acestor probe.

S-a mai reţinut că inculpatul S.S. a participat la tentativa de asasinat a numitului R.L.C. prin „patrularea” în jurul zonei, precum şi la activităţile de monitorizare a reacţiei autorităţilor după reţinerea lui T.R. şi R.C. în zona locuinţei viitoarei victime R.L.C., executând dispoziţiile liderului grupării; rezultă cu certitudine cunoaşterea detaliilor operaţiunii de către S.S. atât din ansamblul convorbirilor telefonice anterioare, cât şi din comunicarea cu T.R. în timpul când acesta se afla în „pîndă”.

Prima instanţă a considerat că nu rezultă din probatoriul administrat în cauză că în garsoniera situată în municipiul Reşiţa, închiriată de acest inculpat, au locuit efectiv ceilalţi trei membrii ai grupării susmenţionaţi, că au stat ascunşi în perioada premergătoare tentativei de asasinat a numitului R.L.C. şi nici, în cazul lui B.B., până la fuga acestuia la Bucureşti, după eşuarea atentatului. Faptul e posibil, dar e tot doar prezumtiv, şi nu e reţinut de prima instanţă ca temei al răspunderii penale a inculpatului.

Deasemenea, s-a reţinut că acest inculpat a fost desemnat de liderul grupării să încerce să extragă bunuri, posibil chiar probele, din maşina folosită la atentat, care iniţial fusese lăsată de către poliţişti în faţa sediului poliţiei, însă nu a avut loc nicio acţiune în acest sens.

S-a mai reţinut că inculpatul S.S. a desfăşurat din ordinul liderului grupării activităţi de sprijinire a grupului infracţional după reţinerea lui T.R. şi R.C., în vederea luării unor măsuri de ştergere a oricăror urme a legăturilor dintre cei doi şi restul membrilor grupării;

Cu privire la inculpata U.F., prima instanţă a reţinut că aceasta este concubina liderului grupării, numitul B.B.; a sprijinit activitatea grupului infracţional, fiind principala persoană de legătură cu terţi, a liderului grupării B.B. în perioada când acesta se ferea să fie văzut pe raza municipiului Reşiţa în scopul conspirării activităţii infracţionale; se reţine în principal faptul că îi ţinea în permanent la curent pe liderul grupării cu tot ce se întâmpla în zonă şi totodată acţiona numai la dispoziţia acestuia.

De asemenea, în susţinerea ideii de participare la asociaţia criminală s-a reţinut de către prima instanţă în mod deosebit atenţia acordată conspirativităţii activităţilor infracţionale; în acest sens e de remarcat modul în care se fereşte să comunice cele mai mici detalii prin intermediul telefonului care ar putea fi interceptat („pot să spun măcar minutul?” referindu-se la data la care urmează a prelua membrii grupării din gara B.H.); în acelaşi context s-a reţinut faptul că după reţinerea lui T.R. şi R.C. îşi schimbă postul telefonic îndemnând la prudenţă pe toată lumea în acest sens.

S-a mai reţinut că inculpata U.F. desfăşura activităţi de obţinere de date despre gruparea rivală şi comunicarea acestora către liderul grupării; s-a reţinut astfel urmărirea unui autoturism X3 în care se aflau numitul I.G. şi alte persoane.

Prima instanţă a reţinut că inculpata a pretins că ea şi ceilalţi din maşina urmăritoare au urmărit o maşină în scop de amuzament, dar din convorbire rezultă că în maşină se afla adversarul grupului. I.G., fapt cunoscut inculpatei şi e de reţinut şi reacţia nefavorabilă a inculpatului B.B. faţă de acţiunea inculpatei.

În aceste condiţii, s-a reţinut că apărarea analizată nu poate fi primită pentru că nu e verosimilă, considerându-se că fapta rămâne o acţiune a inculpatei indisolubil legată de scopul grupului infracţional de supraveghere a „rivalilor” aşa cum erau percepuţi ei de către grup.

Totodată, s-a reţinut că inculpata U.F. a sprijinit gruparea în conspirarea activităţilor infracţionale şi prin asigurarea transportului la garsoniera inchiriată de S.S.; astfel în data de 21 mai 2012 a preluat de la S.S. numerele false pe care le-a pus pe autoturismul X2 utilizat în activitatea infracţională şi s-a deplasat la B.H. de unde i-a preluat pe B.B., T.R. şi R.C. pe care i-a adus pe o rută ocolitoare, pentru a evita controalele poliţiei, în municipiul Reşiţa.

S-a considerat că e posibil ca inculpaţii să se fi ascuns la garsoniera sus-mentionată şi ca numita U.F. să fi fost implicată în pregătirea acestei ascunzători, deţinând o cheie de la uşa de la intrare în aceasta; e posibil, totodată, să-i fi aprovizionat cu mâncare pe liderul grupării şi membrii palierului de execuţie, dar s-a reţinut că faptele inculpaţilor în legătură cu garsoniera folosită ca ascunzătoare nu sunt probate în mod cert şi nu angajează răspunderea penală a inculpaţilor. Incertă cât priveşte valoarea sa de adevăr judiciar s-a considerat a fi şi afirmaţia că „inculpata este cea care transmite dispoziţiile liderului grupării către S.S., fiind de altfel singura care are posibilitatea de a-l contacta pe acesta după fuga la Bucureşri, în realitate faptul alegat având loc uneori, dar nefiind prerogativul absolut al inculpatei.

Deasemenea, prima instanţă a reţinut că inculpata U.F. a participat la activităţile de monitorizare a reacţiei autorităţilor după reţinerea lui T.R. şi R.C. în zona locuinţei viitoarei victime R.L.C., executând dispoziţiile liderului grupării; în acelaşi timp transmite dispoziţiile liderului grupării către numitul S.S.

S-a reţinut în sarcina inculpatei şi faptul că aceasta „a desfăşurat din ordinul liderului grupării activităţi de sprijinire a grupului infracţional după reţinerea lui T.R. şi R.C., în vederea luării unor măsuri de ştergere a oricăror urme a legăturilor dintre cei doi şi restul membrilor grupării; îl ţine la curent pe liderul grupării cu aspecte legate de cauză implicându-se activ în protecţia grupului („neapărat până miercuri trebuie vorbit cu un avocat (...) să dea şi avocatul un sfat la vizită să vadă ce şi cum”).

Deşi s-a reţinut că probele în sprijinul acuzaţiei constau în acte ale inculpatei ce reies doar dintr-o înregistrare telefonică cu caracter aparent neconcludent, aşa cum dealtfel a şi susţinut apărarea, s-a apreciat că acţiunile inculpatei nu sunt decât aparent legale şi justificabile, în realitate acestea fiind circumscrise doveditei sale apartenenţe la grup şi fiind îndreptate în scopul protejării existenţei şi acţiunilor acestuia sau, după caz, evitării tragerii la răspundere penală a membrilor grupului.

Prima instanţă nu s-a bazat în pronunţarea condamnării pe declaraţia martorului sub acoperire S.R., martor la care acuzarea a renunţat.

Prin urmare, s-a constatat că fapta inculpatului B.B. de a iniţia şi constitui un grup infracţional care nu prezintă toate elementele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (din probele administrate în cauză nu s-a probat cu certitudine comiterea infracţiunilor pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material) în scopul săvârşirii infracţiunilor de omor şi şantaj, constituie infracţiunea de „iniţierea sau constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este grup infracţional organizat” prevăzută şi pedepsită de art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 şi 4 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii.

Totodată s-a reţinut că fapta inculpatului B.B. de a instiga pe inculpaţii T.R. şi R.C. la uciderea cu premeditare a numitului R.L.C. constituie infracţiunea de instigare la omor calificat faptă prevăzută şi pedepsită de art 25 C. pen. raportat la art 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

Cu privire la fapta inculpatului B.B. de a instiga pe inculpaţii T.R. şi R.C. la şantajarea numiţilor C.R., respectiv B.G., prima instanţă a reţinut că aceasta constituie infracţiunea de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită art. 25 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului B.B. de a deţine în afara condiţiilor legale un pistol neletal marca Z., care în conformitate cu legea română este supus autorizării, s-a apreciat că aceasta constituie infracţiunea de deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 134 din Legea nr. 295/2004, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului T.R. de a adera şi constitui un grup infracţional care nu prezintă toate elementele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (din probele administrate în cauză nu s-a probat cu certitudine comiterea infracţiunilor pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material) în scopul săvârşirii infracţiunilor de omor, şantaj constituie infracţiunea de „aderarea sau constituirea unui grup rn vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este grup infracţional organizat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii.

Cu privire la fapta inculpatului T.R. de a se deplasa împreună cu R.C. la locuinţa victimei R.L.C. şi de a pândi, înarmat, apariţia acestuia la domiciliu în vederea uciderii sale, acţiunea de ucidere fiind întreruptă de intervenţia organelor de poliţie, prima instanţă a reţinut constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a reţinut că fapta inculpatului T.R. de a-l ameninţa pe numitul C.R. cu privire la producerea de daune asupra bunurilor acestuia cu scopul de a-l determina să rupă orice relaţii de prietenie cu R.L.C. şi de a se alătura grupării conduse de B.B., constituie infracţiunea de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului T.R. de a deţine fără drept o armă militară supusă autorizării conform legii române, precum şi a muniţiei aferente, constituie infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.

Cu privire la fapta inculpatului T.R. de a deţine în afara condiţiilor legale un pistol neletal marca Z. care în conformitate cu legea română este supus autorizării, prima instanţă a reţinut că aceasta constituie infracţiunea de deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 134 din Legea nr. 295/2004, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului R.C. de a adera şi constitui un grup infracţional care nu prezintă toate elementele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (din probele administrate în cauză nu s-a probat cu certitudine comiterea infracţiunilor pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material) în scopul săvârşirii infracţiunilor de omor şi şantaj, prima instanţă a reţinut că aceasta constituie infracţiunea de „aderarea sau constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este grup infracţional organizat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii.

S-a reţinut că fapta inculpatului R.C. de a se deplasa împreună cu T.R. la locuinţa victimei R.L.C. şi de a pândi, înarmat, apariţia acestuia la domiciliu în vederea uciderii sale, acţiunea de ucidere fiind întreruptă de intervenţia organelor de poliţie, constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

Cu privire la fapta inculpatului R.C. de a-l ameninţa pe numitul B.G. cu acte de natură să-i inspire acestuia temerea că în viitor soţia şi copilul său urmează să suporte un rău, constând în acte de violenţă, cu scopul de a-l determina să rupă orice relaţii de prietenie cu R.L.C. şi de a se alătura grupării conduse de B.B., prima instanţă a reţinut că aceasta constituie infracţiunea de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului R.C. de a deţine fără drept o armă militară supusă autorizării conform legii române, precum şi a muniţiei aferente, constituie infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului R.C. de a deţine în afara condiţiilor legale un pistol neletal marca Z. care în conformitate cu legea română este supus autorizării, constituie infracţiunea de deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 134 din Legea nr. 295/2004, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Tribunalul a reţinut că fapta inculpatei U.F. de a adera la un grup infracţional care nu prezintă toate elementele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (din probele administrate în cauză nu s-a probat cu certitudine comiterea infracţiunilor pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material) în scopul săvârşirii infracţiunii de omor constituie infracţiunea de „aderarea sau constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este grup infracţional organizat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii.

S-a mai reţinut că fapta inculpatei U.F. de a ajuta la uciderea lui R.L.C. prin sprijinirea executanţilor acestei activităţi infracţionale în conspirarea activităţii, prin aportul adus la pregătirea autoturismului care a fost folosit în activitatea de pândire a apariţiei la domiciliu a viitoarei victime, precum şi activităţile desfăşurate în baza înţelegerii prealabile după reţinerea lui T.R. şi R.C. de către poliţie, constituie infracţiunea de complicitate la omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la fapta inculpatului S.S. de a adera şi constitui un grup infracţional care nu prezintă toate elementele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (din probele administrate în cauză nu s-a probat cu certitudine comiterea infracţiunilor pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material) în scopul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, s-a reţinut că aceasta constituie infracţiunea de „aderarea sau constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este grup infracţional organizat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului S.S. de a ajuta la uciderea lui R.L.C. prin sprijinirea executanţilor acestei activităţi infracţionale în conspirarea activităţii, prin aportul adus la pregătirea autoturismului care a fost folosit în activitatea de pândire a apariţiei la domiciliu a viitoarei victime şi activităţile desfăşurate, în baza înţelegerii prealabile, după reţinerea lui T.R. şi R.C. de către poliţie, constituie infracţiunea de complicitate la omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art 26 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la apărările inculpaţilor, prima instanţă a reţinut că toţi inculpaţii au relatat instanţei versiuni proprii şi exoneratoare de răspundere ale faptelor, însă acestea sunt neconvingătoare prin faptul că scot faptele din contextul lor general, care este incriminator, şi le aduc pe tărâmul particularului şi al amănuntului, într-o încercare de a le banaliza, acestor fapte, intenţiile, mobilurile, contextul, scopurile. Aşa cum a motivat instanţa, faptele inculpaţilor sunt incriminatoare, iar apărările, nefondate.

Instanţa de fond a înlăturat unele alegaţii ale acuzării ce erau şi sunt bazate pe prezumţii insuficient probate, în acest sens apărarea având câştig de cauză, dar acuzaţiile au fost probate ca fiind întemeiate.

Totodată, prima instanţă a înlăturat din activitatea grupului, ca şi acuzaţie, scopul nerespectării regimului armelor şi muniţiilor, aceasta fiind strict o activitate individuală şi nu una de grup sau un scop. S-a reţinut că inculpaţii au susţinut că se cunosc din împrejurări legate de locurile de muncă, activităţile, sau relaţiile lor personale şi de rudenie în unele cazuri. Faptul însă nu exclude existenţa grupului infracţional, acestea sunt realităţi coexistente.

Prima instanţă a considerat că faptul că unii martori nu sunt în relaţii bune cu inculpaţii, nu le relativizează mărturiile ipso factu, prin însuşi faptul discutat, ar fi fost nevoie pentru aceasta de probe de părtinire ce nu există, existând însă, o deplină coroborare a probelor în sensul că declaraţiile au fost sincere. S-a apreciat că faptul că declaraţiile martorilor din faza judecăţii sunt, câteodată, mai reticente şi mai nuanţate decât cele din faza de urmărire penală se datorează reţinerii unor martori de a-i incrimina direct pe inculpaţii ce fac parte dintr-un sociogrup cu valori similare lor, ca şi, alteori, dorinţei martorilor de a demonstra că ei nu se tem de inculpaţi. De aici poziţiile de genul „nu mi-e teamă de inculpaţi/de inculpatul x” poziţii adoptate în public, în faza judecăţii, dar contrazise de adevăratele declaraţii ce sunt date în faza urmăririi penale. De asemenea, s-a reţinut că faptul că unii martori au fost judecaţi, ori condamnaţi, ori au executat pedepse în penitenciar, nu se poate constitui nici el, per se, prin el însuşi, în factor de relativizare a valorii probatorii a declaraţiilor date de către aceştia şi nu există nici un element care să justifice un asemenea tratament pentru probele obţinute în aceste condiţii.

Cu privire la faptul că mass media a reflectat de timpuriu şi cu consecvenţă mersul procesului şi că, uneori, a descris şi faptele prezumtiv săvârşite de către inculpaţi, prima instanţă a apreciat că nu denotă construirea unui „caz de presă” şi nu a reprezentat o influenţare a justiţiei în sensul anticipării unei soluţii.

Pe de o parte s-a reţinut că interesul pentru cauză al mass media era firesc date fiind împrejurările obiective cauzei ce ţin de natura faptelor inculpaţilor, pe de altă parte, libertatea presei e un drept consacrat şi aplicat în democraţii. Soluţia în cauză este, în orice caz, expresia unui proces penal echitabil şi rezultatul stabilirii, pe bază de probe admininstrate de acuzare şi de apărare, a stării de fapt ce reprezintă adevărul judiciar.

Prin urmare, pentru toate considerentele expuse, prima instanţă a apreciat că achitarea inculpaţilor pentru motivul inexistenţei faptelor este o cerere nefondată.

Tribunalul a apreciat, de asemenea, că încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la instigarea la omor calificat este corectă, întrucât inculpatul B.B. i-a determinat pe coinculpaţii T.R. şi R.C. să-l ucidă cu premeditare pe numitul R.L.C., faptă ce se circumscrie prevederilor art. 25 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. Nu a fost luată efectiv viaţa acestuia nu fiindcă acest inculpat nu a dorit-o, ci fiindcă executanţii acestei acţiuni de ucidere au fost opriţi din acţiune de către forţele de ordine publică. Instigarea, însă, a fost la infracţiunea perfectă, cu rezultatul atins, şi nu la tentativa acesteia. Acesta a fost şi motivul pentru care inculpatul B.B. a fost pedepsit potrivit art 27 C. pen., cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autorul infracţiunii realizate, reţinându-se că este aplicabil art. 29 C. pen., pentru că instigarea a fost urmată de executare, iar întreruperea săvârşirii infracţiunii nu s-a datorat desistării autorilor şi nici împiedicării de către aceştia a producerii rezultatului, ci unui factor exterior inculpaţilor executanţi.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum şi persoanele inculpaţilor.

S-a reţinut că nici un inculpat nu a recunoscut săvârşirea vreuneia dintre faptele pentru care au fost trimişi în judecată, ceea ce reprezintă un factor de individualizare a pedepsei în sensul că acest comportament denotă neînţelegerea gravităţii faptelor şi a urmărilor acestora, produse sau poteţiale, şi un indicator negativ al capacităţii de reeducare a inculpaţilor.

S-a considerat de către prima instanţă că faptele acestora sunt neîndoielnic grave, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, tribunalul a ţinut seama că faptele au avut drept scop obţinerea unor avantaje materiale pe căi nelegale, respectiv prin şantajarea unor persoane în scopul determinării acestora să părăsească grupul unor pretinşi rivali în obţinerea supremaţiei în lumea interlopă a municipiului Reşiţa, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpaţilor demonstrează că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unor pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., ce prevăd că „legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”.

S-a considerat, de asemenea, că nici unul dintre inculpaţi nu a dat de înţeles că are capacitatea efectivă de a se implica într-un proces de autoeducare pentru evitarea situaţiilor care să îl aducă în conflict cu normele de incriminare.

Prima instanţă a reţinut că inculpaţii nu au antecedente penale, astfel încât pedepsele au fost orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru fiecare din infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Inculpatul B.B. a fost cel mai aspru sancţionat, potrivit poziţiei sale în grup şi contribuţiilor sale la activitatea acestuia, în funcţie şi de natura infracţiunilor săvârşite. Au mai fost sancţionaţi sever şi coinculpaţii T.R. şi R.C., potrivit aceloraşi criterii. Cu privire la inculpaţii S.S. şi U.F., prima instanţă a decis ca aceştia să primească sancţiuni mai blânde în cuantum, deoarece şi contribuţia lor la săvârşirea de infracţiuni de către grup/membrii grupului a fost mai redusă şi relativ mai puţin importantă.

Instanţa de fond a reţinut în beneficiul acestor inculpaţi, potrivit art. 74 alin. (2) C. pen., circumstanţe atenuante reale şi personale. S-a reţinut că inculpaţii sunt tineri, au un bun nivel de inteligenţă, au acţionat în virtutea legăturilor lor personale cu inculpatul B.B., şi nu din motive exclusiv josnice, contribuţia lor la săvârşirea faptelor a fost relativ mai mică.

De asemenea, pentru aceşti doi inculpaţi, instanţa de fond a apreciat, din analizarea datelor privind persoana acestora, că îndreptarea lor poate fi obţinută şi fără executarea efectivă a pedepsei.

La individualizarea pedepselor complementare aplicate inculpaţilor conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen. s-a apreciat de prima instanţă că aplicarea acestora se justifică faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului.

Tribunalul a apreciat că executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât şi cel educativ al pedepselor în vederea îndreptării atitudinii inculpaţilor B.B., R.C. şi T.R. faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor viitoare pozitivă.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii S.S. şi U.F., tribunalul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 86¹ C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, întrucât s-a reţinut că inculpaţii au avut anterior săvârşirii infracţiunii un comportament social bun, fără antecedente penale, instanţa de fond a apreciat că vor fi atinse scopurile pedepsei penale chiar dacă inculpaţii nu o vor executa efectiv, astfel că va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva sentinţei penale nr. 18 din 14 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 3038/115/2012 au declarat apel în termen legal, inculpaţii B.B., T.R., R.C., S.S. şi U.F., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Prin decizia penală nr. 90/A din 30 aprilie 2013 Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii B.B., T.R., R.C., S.S. şi U.F. împotriva sentinţei menţionate.

În temeiul art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor B.B., T.R. şi R.C.

În temeiul art. 383 alin. (2¹) C. proc. pen. s-a dedus în continuare din pedepsele aplicate inculpaţilor B.B., T.R. şi R.C. durata arestului preventiv de Ia data de 14 februarie 2013 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi fiecare inculpat la plata a câte 300 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel.

În faţa instanţei de apel, au fost audiaţi inculpaţii, nemaifiind administrate sau solicitate spre administrare alte probe; declaraţiile acestora neconducând Ia reţinerea unor elemente care să conducă la o altă stare de fapt decât cea reţinută de Tribunalul Caraş-Severin.

Înainte de a proceda la analiza probatoriului administrat, în contextul în care în faţa instanţei de apel, inculpaţii au susţinut că nu ar exista probe certe privind vinovăţia lor, Curtea de Apel considerând necesar a sublinia distincţia ce trebuie făcută între faptele principale şi faptele probatorii.

Astfel, s-a reţinut că obiectul probaţiunii îl formează ansamblul faptelor şi împrejurărilor de fapt ce trebuie dovedite în vederea soluţionării cauzei penale. În cadrul faptelor şi împrejurărilor cu ajutorul cărora se rezolvă fondul cauzei se distinge între fapte principale şi fapte probatorii. Faptele probatorii, probe indirecte în proces, conduc la stabilirea, pe cale indirectă, a faptelor principale. Aceasta este şi situaţia în speţă, împrejurarea determinată de caracterul clandestin, încercarea de a nu fi depistaţi de organele judiciare, dar şi de mediul în care acţionau inculpaţii.

Pe de altă parte, au fost avute vedere şi dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., potrivit căruia mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o deosebire, în ceea ce priveşte forţa lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătoreşti.

Pornind de la aceste principii, instanţa de apel a constat că starea de fapt reţinută în cauză de către Tribunalul Caraş-Severin corespunde realităţii şi probatoriului administrat, susţinerile inculpaţilor fiind nefondate.

Astfel, în jurul orei 20:30, inculpaţii T.R. şi R.C. au fost depistaţi în interiorul autoturismului marca X2 de culoare vişinie, numere de înmatriculare spaniole, parcat pe strada G.E. în imediata apropiere a adresei de domiciliu a numitului R.L.C., iar cu ocazia percheziţiei efectuate asupra autoturismului au fost identificate, două pistoale în stare de funcţionare, unul de autoapărare marca Z. şi 12 cartuşe aferente şi unu semiautomat marca C.Z., cu 8 cartuşe aferente, două perechi de mănuşi, două perechi de ochelari de soare, două şepci de culoare neagră din care una era prevăzută cu o meşă din păr artificial de culoare neagră, un pumnal cu lama de 19 cm şi mai multe pet-uri, în care se afla benzină.

Scopul prezenţei celor doi inculpaţi în locaţia respectivă rezultă din convorbirile telefonice şi mesajele interceptate în data de 21 mai 2012 şi 23 mai 2012, care relevă că persoana vizată era numitul R.L.C., că exista un plan minuţios făcut cu ceva vreme înainte şi nu o acţiune spontană, că inculpatul B.B. este cel care a iniţait şi coordonat activitatea celorlalţi inculpaţi.

În acest sens, relevate sunt, aşa cum a reţinut şi prima isntanţă, convorbirile din data de 23 mai 2012, ora 17:20:25 dintre inculpaţii T.R. şi B.B., în care ultimul le dă indicaţii unde să parcheze maşina, cum să aştepte şi să se ascundă pentru a nu fi descoperiţi, dar şi determinarea în atingerea scopului (B.B. - „Pune-o acolo unde ţi-am zis, în faţă.”; „Na. Parcaţi-o acolo dacă nu vreţi să-i puneţi parasolaru, faceţi probă, puneţi-vă amândoi, staţi în spate şi rabataţi scaunele în faţă ca şi cum ai vrea să ieşi, vezi dacă se mai vede prin parbriz dacă e ok aşa.”; „să nu scape, că dacă o apucat să se urce în maşină poate scapă.”).

Despre discuţia sus menţionată, inculpatul B.B. a susţinut în faţa instanţei de apel că se referea la ajutorul pe care îl solicitase inculpatului T.R. de a prinde persoana/persoanele care sustrăgeau bunuri din cadrul pensiunii C., pe care o deţinea, că despre acest aspect ar fi crezut că discută; apărare contrazisă însă de conţinutul integral al convorbirii, detaliile referitoare la locaţie. Astfel, în conversaţie se vorbeşte de faptul că parcările sunt plătite, că au parcat iniţial într-un loc, dar cineva s-a uitat la ei până au plecat, aspecte care arată că inculpatul B.B. nu putea fi în eroare cu privire la subiectul discuţiei.

Din planşele fotografice efectuate cu ocazia percheziţiei realizate la Restaurantul C. din Reşiţa, rezultă că locaţia respectivă este una în afara oraşului, nu sunt parcări şi alte elemente care să corespundă discuţiei purtate de cei doi inculpaţi, neexistând elemente de asemănare cu locul unde au fost surprinşi inculpaţii T.R. şi R.C., după cum se constată din planşele fotografice efectuate la imobilul de pe strada G.E., locul unde a fost parcat autoturismul X2.

Pe de altă parte, inculpatul B.B. a invocat faptul că nici în conversaţia respectivă, nici în alte conversaţii nu apare numele lui R.L.C., fapt real, dar nerelevant, nefiind necesar şi nici un fapt obişnuit acela de a folosi numele viitoarei victime cu ocazia elaborării sau punerii în aplicare a planului infracţional. În convorbirea telefonică menţionată sunt folosite sintagme care conduc la concluzia că victima era stabilită anterior, că cei doi inculpaţi discutau cu referire la o persoană precis determinată şi nu în general la un potenţial autor al unor furturi. Că persoana vizată de inculpaţi era R.L.C. rezultă şi din declaraţia dată în faţa instanţei de apel de către inculpatul R.C., care a arătat: „L-am aşteptat pe R.L.C. întrucât doream să-l bat”. Deşi, inculpatul R.C. susţine că doar dorea să-i aplice o corecţie, să-l bată pe numitul R.L.C., că inculpatul T.R. nu ar fi avut cunoştinţă de planul său şi nici de existenţa armelor din maşină, precum şi că nu era în relaţii apropiate decât cu T.R., cu ceilalţi inculpaţi, în speţă şi cu B.B. fiind doar cunoscuţi, este contrazis de probele din cauză: convorbirea dintre B.B. şi T.R., declaraţia inculpatei U.F. din cursul urmăririi penale, planşele fotografice, modul de derulare al evenimentelor înainte şi după intervenţia organelor de poliţie.

Astfel, legătura strânsă dintre cei trei inculpaţi, B.B., T.R. şi R.C., precum şi starea conflictuală cu numitul R.L.C. şi apropiaţii acestuia rezultă şi din declaraţia dată de inculpata U.F. în cursul urmăririi penale, care arată că: „În baza acestei relaţii i-am cunoscut pe numiţii R.C., T.R. şi M.D.F. Ştiu că B.B. avea o relaţie de prietenie cu toţi cei trei mai sus amintiţi, se apelau telefonic des, ieşeau împreună, dar nu ştiu să fi avut alte afaceri băneşti, în afara unor mici împrumuturi. Îl mai cunosc şi pe S.S. încă din copilărie şi ştiu că este văr cu B.B. (...) De cea 2 luni de zile am auzit despre un conflict izbucnit între B.B. şi numitul R.L.C. despre care ştiu că este patronul de la discoteca B., mai exact din câte ştiu, conflictul nu era între B.B. şi R.L.C., ci era între B.B. şi I.G., prieten de-al lui R.L.C. Cred că acest conflict a fost generat de o sumă de bani şi de o anumită persoană numită U.A. (...) în Reşiţa a locuit iniţial la Motel C. (B.B. s.n.) şi apoi la o garsonieră, în chirie, dar nu ştiu cine a închiriat-o. Am fost la acea garsonieră şi i-am văzut pe R.C. şi pe T.R. Ştiu că la început aceştia doi au stat la garsonieră cu B.B., iar ulterior s-au mutat la unul din ei acasă.”

Fotografiile stocate pe două dintre hard disk-urile ridicate de la inculpata U.F. îi arată pe inculpaţii B.B., T.R. şi R.C. ca fiind apropiaţi. De asemenea, actele anterioare de şantaj la adresa martorilor B.G. şi C.R.B. sunt în legătură cu relaţiile dintre martori şi R.L.C., existând ameninţări directe şi indirecte cu referire la acesta. Relevantă este declaraţia dată de martorul R.L.C. în cursul urmăririi penale: „Pe fondul acestor atacuri, şi eu şi I.G. am început să ne interesăm despre cine ar putea fi în spatele lor, şi astfel am aflat că B.B. este în strânsă legătură cu numiţii T.R. şi R.C., alături de care formau o grupare. Tot în perioada acestor atacuri am aflat direct de la C.R.B. şi B.G., că au fost şantajaţi de B.B. şi oamenii lui, solicitându-li-se să se alăture grupării lor şi ameninţaţi totodată că dacă vor mai continua să fie prieteni cu mine, le vor ataca familiile şi maşinile. Chiar îmi amintesc faptul că B.G. era extrem de agitat deoarece membri ai grupării lui B.B. i-au demonstrat că ştiu foarte bine programul soţiei şi copilului său. (...) Pe parcursul discuţiei B.B. nu a negat niciodată faptul că el şi gruparea lui ar fi în spatele atacurilor asupra bunurilor mele. Totodată, acesta mi-a atras atenţia că în cel mai scurt timp îmi va bătea la geam noaptea, din discuţii dându-mi de înţeles că se vrea eliminarea mea şi a lui I.G. (...) în data de 23 mai 2012 am avut un program puţin diferit faţă de cel cotidian întrucât am plecat la Anina pentru nişte probleme de afaceri şi am întârziat foarte mult acolo, nerevenind la domiciliu până după orele 21:00.” În acelaşi sens, este şi declaraţia martorului I.G. dată în cursul urmăririi penale: „Într-o zi eram la o masă împreună cu prietenul meu B.G., când acesta a fost sunat, cu număr ascuns, de către R.C., care a început să îi transmită să nu mai lucreze la discoteca lui R.L.C. şi să se rupă de acesta şi de mine pentru a nu avea probleme. Apoi l-a întrebat ce îi fac soţia şi copilul, spunându-i că îi vede când ies şi intră în scară, fapt care era clar în context ca o ameninţare şi o atenţionare la problemele pe care i le poate face. Menţionez că întreaga discuţie am auzit-o şi eu întrucât B.G. a dat telefonul pe spiker. La scurt timp un alt prieten, C.R.B., a fost sunat de T.R. care, printre altele, a adus discuţia despre relaţia lui C.R.B. cu R.L.C. şi ulterior i-a întrebat pe C.R.B. dacă maşina îi este în regulă, făcând aluzie la faptul că iar putea-o incendia ca şi pe a lui R.L.C. C.R.B. i-a transmis că dacă are probleme cu R.L.C. să vorbească direct cu el şi că se pot auzi peste 5 minute. După aproximativ 5-10 minute, mă aflam la o masă cu C.R.B., R.L.C. şi B.G., când T.R. l-a sunat pe C.R.B. şi l-a cerut pe R.L.C. la telefon, iar apoi T.R. i-a dat telefonul lui B.B. Menţionez că telefonul era dat pe spiker. În convorbirea dintre cei doi, în nici un moment B.B. nu a negat atacurile asupra mea şi a lui R.L.C. şi din contră i-a spus că în acest conflict el va merge până la capăt, că nu am fost cuminţi şi că el şi echipa lui vor rezolva situaţia.”, precum şi că inculpaţii i-au transmis ameninţări în timpul când se aflau în arest.

Deşi inculpatul T.R. a negat implicarea sa în activitatea infracţională din data de 23 mai 2012, susţinând şi el că nu cunoştea de ce au aşteptat în faţa blocului numitului R.L.C., că nu ştia de existenţa armelor şi a obiectelor de recuzită menite să le ascundă identitatea, acesta este contrazis de conţinutul discuţiei din 23 mai 2012, ora 17:20; de modul cum erau amplasate în autoturism armele, bidoanele cu benzină şi pumnalul, de perioada mare de timp cât au aşteptat în parcarea blocului celui vizat, că erau două perechi de mănuşi, două perechi de ochelari de soare, pentru fiecare dintre inculpaţi. Relevantă în acest sens, este şi discuţia telefonică dintre inculpaţii T.R. şi B.B. din data de 23 mai 2012, ora 20:52:47, după ce au fost depistaţi de organele de poliţie, din care rezultă că ambii cunoşteau despre existenţa în autoturism a armelor şi celorlalte obiecte, că nu se aflau întâmplător acolo, ci cu un scop precis [„B.B.: Păi şi cu alea -pe voi? T.R.: Păi îs în maşina. B.B.: Ha? T.R.: îs în maşină. B.B.: Păi şi voi unde sunteţi, la gardă acuma? T.R.: Suntem aicia la gardă B.B.: Ai de capul nostru! (...) T.R.: Ce fac acuma? B.B.: Ce să faceţi, staţi să vedeţi ce e cu ea! T.R.: Eu le las în maşină. B.B.: Ha? T.R.: Îs în maşină. B.B.: Stai că nu te aud, vorbeşte mai tare. T.R.: Şi maşina, cu tot cu maşină, frate. B.B.: Cu tot cu maşină v-o turnat? T.R.: Da B.B.: Şi unde-i maşina? T.R.: Îi la poliţie aicia. B.B.: Şi v-o găsit şi alea? T.R.: Nu le-o găsit că (...) B.B.: păi vezi că nu prea au voie să percheziţioneze maşina că nu e pe numele vostru! T.R.: îhm! B.B.: nu vorbiţi nimic, ce (...) mea! T.R.: Nu vorbesc şi dacă găsesc, nu-s ale mele, nu ştiu a Iu" cine. B.B.: Nu? T.R.: Nu-s ale mele! B.B.: Ce? T.R.: Dacă găsesc alea, nu-s ale mele. B.B.: Da mă, ce naiba! Ţi le-o pus altcineva acolo. Nu vorbi nimic, exact cum am vorbi (...)”]; precum şi mesajul trimis câteva minute mai târziu de inculpatul T.R. către inculpatul B.B., ora 21:08:26 şi răspunsul celui din urmă: „Zi la S.S. sa vină sa ia alea”; „Dacă îi la ei îs cu ochii pe ea. Şterge toate sms şi numărul din lista de apeluri”.

În ceea ce priveşte intenţia inculpaţilor T.R. şi R.C. de a suprima viaţa martorului R.L.C. şi nu de a exercita doar nişte acte de violenţă fizică, cum s-a susţinut în faţa instanţei de apel, sunt reţinute ca elemente: pregătirile anterioare, modul cum s-a organizat venirea inculpatului B.B. în Reşiţa; numerele autoturismului; locul unde a fost parcat; pândele şi informaţiile obţinute privind persoana vizată, respectiv locul pe unde se afla autoturismul acestuia, locaţia; afirmaţiile din conversaţii, de genul „să nu scape”; afirmaţiile anterior transmise în sensul că se va suprima viaţa acestuia; natura armelor găsite în autoturism; pumnalul; precum şi bidoanele cu benzină, care denotă şi un plan pentru ştergerea urmelor; recuzita aptă pentru a ascunde identitatea inculpaţilor (ori, dacă era reală afirmaţia inculpatului R.C. că dorea doar să-i aplice o corecţie, nu ar fi urmărit să-şi ascundă identitatea); afirmaţiile referitoare la cum se pedepseşte o asemenea faptă penală.

Astfel, raportul de constatare tehnico-ştiinţifica din 9 iunie 2012 întocmit de I.P.J. Caraş-Severin, Serviciul Criminalistic, a concluzionat că deşi cele două pistoale găsite în autoturism au fost construite în scopul autoapărării, făcând parte din categoria armelor neletale, în nici una din situaţii ţeava nu este obturată şi nu prezintă în interior dispozitive sau elemente de dispersie a gazelor, permiţând astfel folosirea oricărui fel de muniţie; precum şi că, deşi în mod obişnuit, muniţia folosită la armele de autoapărare, mai precis proiectilul, este din cauciuc, în cazul muniţiei găsite în încărcătoarele aferente celor două pistoale acestea erau proiectile metalice.

Prin urmare, intenţia inculpaţilor de a suprima viaţa numitului R.L.C. este evidentă şi singura împrejurare care a împiedicat acest rezultat a fost intervenţia organelor de poliţie.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, instanţa de apel a reţinut că tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau, deşi executată în întregime, n-a produs rezultate.

În apel, inculpaţii au invocat şi împrejurarea că în fapt nu au exercitat nicio acţiune asupra vreunei persoane, nu s-au întâlnit în data de 23 mai 2012 cu martorul R.L.C.

În această privinţă, s-a constatat că deşi delimitarea actelor preparatorii de tentativă este o problemă dificilă, în noţiunea de tentativă nu pot fi cuprinse numai acţiunile prevăzute de verbum regens, întrucât aceasta ar restrânge prea mult sfera actelor de executare, încadrându-se şi acele acţiuni anterioare sau concomitente cu acţiunea, tipice elementului material, legate nemijlocit de aceasta, şi care sunt angajate în mod neechivoc în săvârşirea faptei.

Spre deosebire de tentativă, actele preparatorii, deşi se înscriu şi ele în perioada externă a activităţii infracţionale, se caracterizează prin desfăşurarea unor activităţi de pregătire a executării propriu-zise a activităţii infracţionale, pregătire materială (cum este cazul procurării unor mijloace ce urmează a fi folosite la săvârşirea infracţiunii) sau, după caz, morală. Specific însă acestei faze este faptul că nu se execută acţiuni ce conturează elementul material al laturii obiective, ci doar activităţi menite să pregătească executarea.

În speţă, acţiunile inculpaţilor T.R. şi R.C. au depăşit faza actelor preparatorii, intrând în conţinutul tentativei la infracţiunea de omor calificat întrucât constituie o punere în aplicare a planului, au mers în faţa blocului persoanei vizate, fiind dotaţi cu armele apte a produce suprimarea vieţii acestora, cu obiecte de natură să le ascundă identitatea şi să şteargă urmele infracţiunii, aşteptând apariţia acestuia o perioadă de mai bine de două ore, împiedicarea consumării faptei datorându-se intervenţiei organelor de poliţie înainte de apariţia persoanei vizate.

Aceste fapte se încadrează în conţinutul tentativei reglementat de art. 20 alin. (1) C. pen., respectiv de „punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.”

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpaţilor T.R. şi R.C. comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. constând în aceea că în data de 23 mai 2012 s-au deplasat la locuinţa numitului R.L.C. şi au pândit, înarmaţi, apariţia acestuia, după un plan organizat anterior, acţiunea de ucidere fiind împiedicată de intervenţia organelor de poliţie.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.B., instanţa de apel a reţinut că din interceptările convorbirilor telefonice şi mesajelor, declaraţiile martorilor anterior menţionaţi, rezultă că acesta a avut rolul determinant în comiterea infracţiunii, la această concluzie conducând şi îndrumările date inculpaţilor T.R., R.C., dar şi celorlalţi doi inculpaţi, U.F. şi S.S.; coordonarea efectuată, dar şi informarea acestuia de către ceilalţi inculpaţi; ameninţările transmise atât direct (declaraţia martorului R.L.C.), cât şi indirect; afirmaţiile în genul „să nu scape”.

În speţă sunt întrunite condiţiile instigării ca acţiune de determinarea cu intenţie, prin orice mijloace de către o persoană a altei persoane să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală; relevant fiind faptul că hotărârea de a săvârşi infracţiunea aparţine instigatorului, care este autorul moral al infracţiunii.

Astfel, în cazul instigării hotărârea de a săvârşi infracţiunea aparţine instigatorului, hotărâre pe care o transmite altei persoane. Inculpatul B.B. a susţinut că pedeapsa aplicată este una nelegală făcând trimitere la prevederile art. 29 C. pen., prevederi însă care nu sunt incidente în cauză întrucât se impunea ca actele de instigare să nu fi fost urmate de executarea faptei sau să fi intervenit desistarea autorului ori actul de împiedicare de către acesta a producerii rezultatului.

În speţă, a reţinut instanţa de apel că inculpaţii T.R. şi R.C. au săvârşit o tentativă pedepsibilă, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi nu sunt incidente nici prevederile art. 22 C. pen. întrucât există o desistare, deoarece renunţarea la săvârşirea infracţiunii nu a fost de bunăvoie, după efectuarea unor acte de executare, ci datorită intervenţiei unei cauze străine de voinţa autorilor, şi anume intervenţia organelor de poliţie.

Prin urmare, s-a reţinut că şi încadrarea juridică dată faptei inculpatului B.B. este legală şi temeinică, întrucât acţiunea de a instiga pe inculpaţii T.R. şi R.C. la uciderea cu premeditare a numitului R.L.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art 25 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte implicarea inculpaţilor U.F. şi S.S. în activitatea infracţională anterior expusă în mod corect s-a reţinut în sarcina acestora comiterea infracţiunilor de complicitate la omor calificat.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) C. pen. „complice este persoana. care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală”. Complicitatea morală constă în acte de sprijin moral, în vederea realizării laturii subiective a infracţiunii ca: promisiunea de tăinuire şi de favorizare a infractorului, procurarea de date, informaţii cu privire la locul, timpul unde urmează să fie săvârşită infracţiunea, întărirea şi menţinerea hotărârii infracţionale.

Pentru definirea participării la comiterea unei fapte penale în calitate de complice este necesară intenţia acestuia, iar nu modul mai mult sau mai puţin mascat de participare demonstrat în faţa victimei unei asemenea fapte, neavând relevanţă împrejurarea că inculpatul nu a participat efectiv la comiterea actelor ce intră în conţinutul infracţiunii comise de autor; atâta timp cât el a înlesnit realizarea faptei prin întărirea şi întreţinerea hotărârii coinculpatului de a săvârşi infracţiunea.

Pornind de la aceste principii de bază, instanţa de apel a constatat că în cauză există probe care conduc la concluzia că inculpata U.F. se face vinovată de comiterea infracţiunii de complicitate la omor calificat prin sprijinirea executanţilor acestei activităţi infracţionale în conspirarea activităţii, prin aportul adus la pregătirea autoturismului care a fost folosit în activitatea de pândire a apariţiei la domiciliu a viitoarei victime, precum şi activităţile desfăşurate în baza înţelegerii. prealabile după reţinerea lui T.R. şi R.C. de către poliţie.

Aceasta este cu atât mai evidentă cu cât a existat o premeditare a faptei, un plan anterior şi o pregătire prealabil, în acest sens, fiind: convorbirile telefonice cu inculpatul B.B. din 12 mai 2012, ora 21:10:54 şi din 21 mai 2012, ora 21:38:16, privind numerele ce au fost aplicate pe autoturismul cu care s-au deplasat inculpaţii T.R. şi R.C. la locuinţa persoanei vizate; supravegherea zonei cu privire la activitatea organelor de poliţie, convorbirile între aceeaşi inculpaţi din 23 mai 2012 ora 21:56:17, 22:30:48, 22:42:23 din care rezultă că avea cunoştinţă despre armele şi celelalte obiecte din maşină; că a transmis indicaţii către inculpatul S.S. privind încercarea de a recupera din maşină armele; că avea cunoştinţă de planul de a suprima viata numitului R.L.C. dovadă convorbirea din 28 mai 2012, ora 01:17:01 cu referire la cuantumul pedepsei; din convorbirea purtată între cei doi în data de 21 mai 2012, la ora 21:38:16, rezultă ajutorul dat de inculpata U.F. şi la conceperea şi verificarea planului cu privire la traseul şi perioadele de timp necesare [B.B.: Na vezi,. îs nişte numere la el de Spania, cred că în portbagaj la maşina Iu" C.R., să le iei tu. U.F.: Îhm! Şi atât, să iau numere!e? B.B.: Da, alea mă interesau. U.F.: Îhm! B.B.: Şi când vii, vii uşor dar vii, vino pe Anina, să nu te duci pe Caransebeş. U.F.: Ok, păi atunci cam într-o oră (...) trebuie s-o întind (...) B.B.: Na bine, să mergi uşor, să nu te grăbeşti. bine? Că noi ajungem (...) ai avut, te-ai uitat la cât ajungem. U.F.: Da, da. B.B.: Na bine. U.F.: Pot să zic măcar minutul? (...) B.B.: A (...) păi nu ştiu exact (...) ia dă-mi un (...) dar te-ai uitat, nu? U.F.: 23. (la 04:23 a ajuns trenul de la Bucureşti în staţia B.H. (...) U.F.: Da la ora x şi 23. B.B.: Bine? Na şi să te uiţi tot timpul să nu fie nimeni în spatele tău! U.F.: Îhm! Stai liniştit].

Deşi s-a încercat de către apărare acreditarea ideii că discuţiile şi acţiunea inculpatei au fost doar reacţii în virtutea relaţiei afective pe care o avea cu inculpatul B.B., instanţa de apel a constatat că nu s-au rezumat doar Ia atât, materializându-se şi în acţiuni de ajutor, acţiuni ce s-au realizat în cunoştinţă de cauză.

În faţa instanţei de apel, inculpata U.F. a susţinut că schimbarea cartelelor telefonice în data de 23 mai 2012 ar fi fost o reacţie obişnuită, aşa procedând în general, declaraţia sa fiind contrazisă de propriile afirmaţii din cadrul convorbirii telefonice cu inculpatul B.B. din data de 23 mai 2012, ora 22:42:23, respectiv: „Hai că ne mai auzim! De asta mi-am schimbat şi cartela, să fie ok. (...) Băi fii atent, nu mai suna de pe numărul ăsta pe nimeni, pe nimeni, pe nimeni”.

S-a reţinut că aceeaşi este şi situaţia inculpatului S.S. care s-a implicat în pregătirea autoturismului cu care s-au deplasat inculpaţii T.R. şi R.C. la domiciliul celui vizat şi a desfăşurat activităţi de supraveghere şi încercare a recuperării armelor din autoturism, aspecte ce rezultă din convorbirile telefonice dintre inculpaţii B.B. şi U.F. anterior indicate, precum şi din discuţiile dintre acesta şi inculpatul B.B. din data de 11 mai 2012. Sprijinirea în cunoştinţă de cauză de către acesta a activităţii din 23 mai 2012 a inculpaţilor T.R. şi R.C. rezultă şi din convorbirea din aceeaşi dată, ora 20:16:25 din care rezultă că s-a aflat în zona respectivă şi supraveghea situaţia.

Instanţa de control judiciar din coroborarea declaraţiilor martorilor R.L.C., I.G., B.G. şi C.R. a constatat că că în mod corect prima instanţă a reţinut în sarcina inculpaţilor T.R. şi R.C. şi a infracţiunilor de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., iar în sarcina inculpatului B.B. a infracţiunii de instigare la şantaj prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. Din aceste declaraţii a rezultat că inculpatul T.R. l-a ameninţat pe numitul C.R. cu privire la producerea de daune asupra bunurilor acestuia cu scopul de a-l determina să rupă orice relaţii de prietenie cu R.L.C. şi de a se alătura grupării conduse de B.B., iar inculpatul R.C. l-a ameninţat pe numitul B.G. cu acte de natură să-i inspire acestuia temerea că în viitor soţia şi copilul său urmează să suporte un rău, constând în acte de violenţă, cu acelaşi scop, de a-l determina să rupă orice relaţii de prietenie cu R.L.C. şi de a se alătura grupării conduse de B.B. Aceste acţiuni s-au desfăşurat la instigarea inculpatului B.B., una dintre discuţii, cea cu martorul C.R. fiind continuată de inculpatul B.B. Că rolul determinant l-a avut inculpatul B.B. rezultă şi din poziţia de lider, prin ascendentul pe care-l avea asupra inculpaţilor, referirea la un grup al acestuia de partea căruia trebuiau să treacă martorii.

Instanţa a constatat că apărarea inculpatului B.B. nu poate fi reţinută cu privire la infracţiunea de şantaj, întrucât infracţiunea de şantaj constă, potrivit art. 194 C. pen., în constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul. Este adevărat că infracţiunea de şantaj se comite numai cu intenţie directă (calificată prin scop) întrucât autorul acţionează având reprezentarea că, prin fapta sa exercită o constrângere ilicită asupra victimei, pentru a o determina să facă, să nu facă ceva, să dea ceva sau să sufere ceva, şi urmăreşte producerea acestui rezultat, cu scopul de a dobândi un folos injust, însă legiuitorul nu a avut în vedere doar un folos material, ci orice acţiune care profită inculpaţilor.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.C. s-a constatat că în mod temeinic şi legal au fost reţinute în sarcina sa infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., constând în deţinerea fără drept a unei arme militară supusă autorizării conform legii române, precum şi a muniţiei aferente, precum şi infracţiunea de deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 134 din Legea nr. 295/2004 constând în deţinerea în afara condiţiilor legale un pistol neletal marca Z. care în conformitate cu legea română este supus autorizării, probate cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 2012 şi adresele din 24 mai 2012 şi din 1 iulie 2012 ale I.P.J. Caraş-Severin.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.R. s-a constatat în mod temeinic şi legal au fost reţinute în sarcina sa infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., constând în deţinerea fără drept a unei arme militară supusă autorizării conform legii române, precum şi a muniţiei aferente, precum şi infracţiunea de deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 134 din Legea nr. 295/2004 constând în deţinerea în afara condiţiilor legale un pistol neletal marca Z. care în conformitate cu legea română este supus autorizării, probate cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 2012 şi adresele din 24 mai 2012 şi din 1 iulie 2012 ale I.P.J. Caraş-Severin.

Deşi inculpatul T.R. a susţinut în faţa instanţei că nu avea cunoştinţă de existenţa armelor, a reţinut instanţa că apărarea este contrazisă de conţinutul convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul B.B., convorbiri analizate cu ocazia evaluării probelor în legătură cu infracţiunea de tentativă de omor calificat şi care denotă inclusiv strategia de a nega faptul că îi aparţin.

S-a constatat în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.B. că în mod temeinic şi legal a fost reţinută în sarcina sa şi infracţiunea de deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 134 din Legea nr. 295/2004 constând în deţinerea în afara condiţiilor legale a unui pistol neletal marca Z., probate cu procesul-verbal de percheziţie domiciliară la adresa din Bucureşti, Bd. G., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 2012 şi adresele din 24 mai 2012 şi din 1 iulie 2012 ale I.P.J. Caraş-Severin.

Starea de fapt descrisă cu ocazia analizării participării fiecăruia dintre inculpaţi la punerea în aplicare a planului de suprimare a vieţii martorului R.L.C. şi de şantajare a unor apropiaţi ai acestuia conduce la concluzia existenţei unui grup organizat în cadrul căruia inculpatul B.B. avea rolul de lider, coordonator al activităţii celorlalţi membri; inculpaţii T.R. şi R.C. de executanţi ai acţiunilor cu caracter de intimidare şi violenţă; iar inculpaţii S.S. şi U.F. de sprijinire prin acţiuni de informare sau pregătire a mijloacelor utilizate, verificare a unor elemente ale planului. Grupul astfel format a avut o existenţă caracterizată prin coeziune şi durată de timp dovadă că era perceput ca atare de către terţe persoane (martorii C.R., S.R.F., B.G. şi I.G.) şi îşi afirma existenţa, fapt rezultat din modul cum au avut loc acţiunile de şantaj la adresa martorilor B.G. şi C.R., prin solicitarea afilierii la acesta; precum şi din circuitul informaţiilor referitoare la persoanele vizate şi bunurile lor, aspect rezultat din interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi.

Astfel, s-a constatat că în mod corect, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 şi 4 din Legea nr. 39/2003.

În ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor şi modalitatea de executare, instanţa de apel a constatat că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. şi 52 C. pen.

Instanţa de apel a reţinut că pentru fiecare inculpat s-a avut în vedere gradul de participare la comiterea faptelor, rolul jucat în cadrul grupului, importanţa contribuţiei fiecăruia în organizarea activităţii infracţionale, dar şi conduita procesuală, reţinându-se în mod corect în favoarea inculpaţilor S.S. şi U.F. circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. constând în faptul că au avut o contribuţie mai redusă la comiterea faptelor, contribuţie datorată în principal legăturilor personale cu inculpatul B.B.

Pedepsele aplicate reflectă atât gradul de pericol social al faptelor, cât şi al persoanei fiecăruia dintre inculpaţi, respectiv: inculpaţii au urmărit suprimarea vieţii unei persoane, sens în care au conceput un plan minuţios şi atent elaborat, au verificat în prealabil unii din paşii acestui plan, fapt ce denotă determinarea în realizarea acestuia; au desfăşurat activităţi de intimidare a persoanelor din anturajul persoanei vizate ceea ce denotă perseverenţa în atingerea scopului; mobilul faptelor, acela de a-şi crea o imagine de autoritate în mediul social din care fac parte, imagine creată pe baza unor ameninţări şi acte antisociale.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că, chiar în situaţia în care actele de distrugere a bunurilor martorilor nu pot fi imputate inculpaţilor, simpla asumare sau nenegare a lor de către inculpatul B.B. cu ocazia diferitelor discuţii purtate cu aceştia este de natură a contura pericolul social al persoanei, scopul de a-şi crea o imagine care să impună teama şi să înfrângă voinţa altor persoane.

S-a reţinut pe de altă parte, că prima instanţă a dat eficienţă faptului că inculpaţii sunt persoane tinere, nu au antecedente penale, păstrând un echilibru între aceste aspecte şi gravitatea faptelor.

Raportat la modul de comitere a faptelor, la conduita procesuală şi lipsa unor elemente care să conducă la concluzia că inculpaţii au realizat gravitatea faptelor şi nu există riscul de a le repeta, în cauză, se impune aplicarea unor pedepse ferme, care să constituie un avertisment suficient pentru conduita viitoare a inculpaţilor.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.B. s-a constatat că pedeapsa de 15 ani închisoarea aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art 25 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. reprezintă ininimul special prevăzut de legiuitor şi că nu se justifică retinerea unor circumstanţe atenuante, neexistând elemente care să conducă la concluzia că reeducarea sa poate fi realizată şi printr-o pedeapsă mai uşoară.

Pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. este în cuantum legal, nefiind incidente dispoziţiile art. 29 C. pen., aşa cum s-a arătat anterior cu ocazia analizării încadrării juridice a faptelor.

Pedepsele aplicate inculpaţilor T.R. şi R.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. au un cuantum orientat spre mediu, respectiv de 10 ani închisoare, reflectând modul în care a fost concepută fapta, numărul mare al obiectelor apte să suprime viaţa unei persoane găsite asupra lor, periculozitatea deosebită a armelor şi faptul că erau arme modificate astfel încât să se atingă scopul, determinarea cu care urmăreau atingerea scopului, precum şi locul faptei, loc care ar fi condus la urmări cel puţin de natură psihică şi asupra altor persoane.

În ceea ce priveşte infracţiunile de şantaj, respectiv instigare la şantaj, aplicarea unei pedepse în cuantum maxim este justificată atât de mobilul faptei, impunerea în faţa apropiaţilor numitului R.L.C. şi crearea unei subordonări a acestora, dar şi de împrejurarea că s-au făcut ameninţări la adresa integrităţii fizice a bunurilor şi persoanelor completate cu dovedirea unor informaţii deţinute despre acestea, gen locaţii şi program zilnic, ceea ce a condus chiar şi la luarea unor măsuri de protejare a celor vizaţi (soţia şi copilul martorului B.G.), afectând astfel şi viaţa normală a unor persoane străine de orice legături cu inculpaţii.

Totodată, caracterul armelor, locul unde au fost găsite, periculozitatea deţinerii lor de către inculpaţii B.B., R.C. şi T.R. justifică şi cunatumul pedepselor aplicate acestora pentru infracţiunile prevăzute de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 134 din Legea nr. 295/2004.

S-a mai reţinut că pedepsele aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 reflectă gradul de implicare şi rolul avut de fiecare inculpat în cadrul grupului, fiind corect individualizate pentru toţi cei cinci inculpaţii.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii S.S. şi U.F., deşi rolul acestora, în calitate de complici la infracţiunea de omor calificat a fost mai redus, nu poate fi minimalizat, pe lângă actele de sprijin material, susţinerea morală a planului contribuind ca suport important în activităţile celorlalţi inculpaţi, reţinând că această împrejurare face ca pedepsele de 3 ani închisoare aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. să fie legale şi temeinice în contextul reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (2) art. 76 lit. a) C. pen., impunându-se şi ca neexecutarea pedepsei în regim de deţinere să fie însoţită de anumite obligaţii şi măsuri de supraveghere pentru a se asigura preîntâmpinarea altor fapte ilicite şi reintegrarea socială.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii: R.C. şi T.R. ce au susţinut că recursul vizează legalitatea cuantumului pedepselor aplicate, în condiţiile în care la dosar sunt înscrisuri în circumstanţiere din care rezultă că inculpaţii nu au antecedente penale, judecătorul fondului fiind obligat să aplice circumstanţe atenuante; B.B. care a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile mai puţin pentru infracţiunea de deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, cu toate că din expertiza balistica efectuată rezultă ca nu le-a folosit. A mai susţinut ca potrivit dispoziţiilor art. 117 C. proc. pen. în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, instanţa este obligată să efectueze o expertiză psihiatrică, precum şi în cazurile în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are cu privire la comportamentul inculpatului, apreciind că se impunea efectuarea unei expertize psihiatric, iar în subsidiar a invocat şi cazul de casare prevăzut de dispoziţiile 17² C. proc. pen., făcând referire şi la dispoziţiile art. 29 C. pen. şi U.F. care a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., arătând că nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care este cercetată şi nu există fapte şi acte care să o incrimineze solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii R.C., T.R., B.B. şi U.F., prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰C. proc. pen. prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 30 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în. art. II din lege, referitoare Ia aplicarea, în continuare a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiutorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Solicitarea inculpaţilor B.B. şi U.F. de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) şi lit. c) C. proc. pen., respectiv fapta nu există şi fapta nu a fost săvârşită de inculpat, prin invocarea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., nu poate fi primită, având în vedere că dispoziţiile menţionate se pot invoca atunci când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, repectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Referitor la critica invocată de inculpatul B.B. privind efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză, Înalta Curte constată că în cauză în raport de dispoziţiile art. 117 C. proc. pen., care prevăd că expertiza este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav precum şi când instanţa sau organul de urmărire penală are îndoială asupra stării psihice a inculpatului, nu sunt incidente în cauză.

Referitor la critica recurentului inculpat B.B. cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 29 C. pen., invocat în cadrul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile necesare instigării, ca formă de participaţie este ca cel instigat să fi trecut la săvârşirea faptei la care a fost determinat. Începerea săvârşirii faptei este proba peremptorie a reuşitei instigării. Este suficient să se săvârşească o tentativă pedepsibilă, nefiind necesară consumarea infracţiunii. De asemenea, nu este necasar ca autorul să fie pedepsit, instigarea putând constitui o infracţiune de sine stătătoare.

Or, în cauză, pe plan subiectiv inculpatul a prevăzut şi urmărit preschimbarea rezultatului faptei la săvârşirea căreia ia de pe ce doi inculpaţi şi anume uciderea victimei. Totodată, inculpatul B.B. a prevăzut posibilitatea producerii omorului ca urmare firească a comportamentului violent al autorilor.

În acest context şi, raportat la modalitatea concretă în care au fost comise faptele din prezenta cauză, a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile invocate de recurentul inculpat B.B.

De asemenea, se constată că apărările inculpaţilor, B.B. care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., U.F. care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., R.C. şi T.R. care în ultimul cuvânt au susţinut că sunt nevinovaţi în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă de omor calificat, se circusmscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., care a fost abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013, situaţie în aceste prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.

Totodată, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, inculpaţii R.C., T.R. şi B.B. au criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, considerate prea mari în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele lor personale, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte constată că aceaste critici nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., având în vedere că potrivit acestui text de lege, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care acestea sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înţeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, aşa încât, după modificările menţionate, temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen.

Având în vedere cele menţionate, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., este nefondată.

Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.C., T.R., B.B. şi U.F. împotriva deciziei penale nr. 90/A din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor R.C. şi T.R., durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 mai 2012 la 15 octombrie 2013 şi va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.B. durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 mai 2012 la 15 octombrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.C., T.R., B.B. şi U.F. împotriva deciziei penale nr. 90/A din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor R.C. şi T.R., durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 mai 2012 la 15 octombrie 2013.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.B. durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 mai 2012 la 15 octombrie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi R.C., T.R. şi B.B. la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta inculpată U.F. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 15 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3107/2013. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 3146/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3124/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Omorul calificat (art. 175 C.p.), şantajul (art.194 C.p.), nerespectarea regimului armelo