ICCJ. Decizia nr. 3090/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3090/2013

Dosar nr. 38661/3/2012/a9

Şedinţa publică din 10 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 527 din 26 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3866/3/2012, printre altele, în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 10 ani închisoare pe care a sporit-o la 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.

Împotriva sentinţei primei instanţe, au declarat apel inculpatul B.I.M. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 38661/3/2012 (2371/2013).

La termenul din 30 septembrie 2013, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de prim control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelantului inculpat B.I.M.

Împotriva încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 38661/3/2012 (2371/2013) inculpatul B.I.M., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de recurs care vizează revocarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160^b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive”.

În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.

Cu privire Ia situaţia de fapt, instanţa de fond pentru a pronunţa hotărârea menţionată anterior a reţinut următoarele:

În perioada 2010-2011, în calitate de reprezentant al SC B.M.A. SRL (preschimbată ulterior în SC B.A. SRL) şi al partenerului SC B.A.S.C. SRL, a prezentat O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunile Sud Vest Oltenia, Sud Est, Vest, Centru, Bucureşti Ilfov şi Sud Muntenia documente şi declaraţii false prin care se atesta în mod nereal capacitatea administrativă şi financiară a societăţilor comerciale beneficiar şi partener (respectiv certificate de atestare fiscală false ce figurau ca fiind emise de Administraţia Financiară sector 3 Bucureşti, declaraţii false privind eligibilitatea societăţii, adeverinţe false ce creau aparenţa emiterii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti) în baza cărora a obţinut pe nedrept în numele societăţilor reprezentate de inculpat fonduri europene nerambursabile în cuantum total de 3.410.089 RON, în cadrul mai multor proiecte, fapte care, în opinia instanţei de fond, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale).

Pentru săvârşirea faptelor descrise anterior şi reţinute la pct. 1-3, 7-17 de la situaţia de fapt, inculpatul B.I.M. a fost trimis în judecată prin cinci rechizitorii, după cum urmează:

Prin rechizitoriul nr. 39/P/2012 emis la data de 2 octombrie 2012 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale), fapte descrise la pct. 1-3 şi 7 din rechizitoriu.

Prin rechizitoriul nr. 11/P/2012 emis la data de 25 iunie 2012 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 18¹ alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Prin rechizitoriul nr. 317/P/2012 emis la data de 21 ianuarie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), fapte descrise la pct. 1 şi 2 din rechizitoriu;

Prin rechizitoriul nr. 315/P/2012 emis la data de 14 februarie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), fapte descrise la pct. 1 şi 2 din rechizitoriu;

Prin rechizitoriul nr. 15/P/2012 emis la data de 22 martie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale), fapte descrise la pct. 1, 2 şi 3 din rechizitoriu;

S-a reţinut că întrucât faptele anterior menţionate au fost comise de inculpatul B.I.M. într-un interval de timp foarte scurt, respectiv depunerea cererilor on-line s-a făcut în perioada 31 august 2010-3 septembrie 2010, după aceeaşi procedură, cu aceleaşi informaţii completate, instanţa a reţinut aceeaşi rezoluţie infracţională din partea inculpatului, astfel că a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc. pen., în sensul reţinerii unei singure infracţiuni comise în formă continuată, aşa cum s-a arătat anterior prin soluţia dată.

Astfel, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunile prevăzute de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul nr. 39/P/2012), prevăzute de art. 18¹ alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (rechizitoriul nr. 11/P/2012), prevăzute de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul nr. 317/P/2012), prevăzute de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul nr. 315/P/2012) şi prevăzute de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul nr. 15/P/2013) în infracţiunea unică prevăzută de art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 2010-2011, în calitate de reprezentant al SC B.M.A. SRL (preschimbată ulterior în SC B.A. SRL) şi al partenerului SC B.A.S.C. SRL, a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia fondurilor europene nerambursabile în cuantum total de 1.058.689,24 RON şi a dispus să fie plătită, fără respectarea dispoziţiilor legale, în mai multe tranşe, suma totală de 34.527,63 RON, reprezentând rate din contractul de leasing încheiat anterior semnării contractelor de finanţare şi pentru achiziţii de bunuri care nu au făcut obiectul cererilor de finanţare şi nu au fost notificate organismului intermediar regional pentru încheierea unui act adiţional, aşa cum prevede art. 9, lit. A, pct. 14 din contractele de finanţare, schimbând astfel destinaţia sumelor alocate prin prefinanţare, acordate SC B.M.A. SRL de către O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Vest Oltenia, Regiunea Sud Est, Regiunea Vest, Regiunea Centru şi Regiunea Bucureşti Ilfov, fapte care în opinia instanţei de fond ca urmare a soluţiei pronunţate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de schimbare fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 18² alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (11 acte materiale).

Pentru săvârşirea faptelor descrise anterior şi reţinute la punctele la pct. 1-3, 7-14 de la situaţia de fapt, inculpatul B.I.M. a fost trimis în judecată prin patru rechizitorii, după cum urmează:

Prin rechizitoriul nr. 39/P/2012 emis la data de 2 octombrie 2012 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18² alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale), fapte descrise la pct. 1-3 şi 7 din rechizitoriu.

Prin rechizitoriul nr. 11/P/2012 emis la data de 25 iunie 2012 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 18² alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Prin rechizitoriul nr. 317/P/2012 emis la data de 21 ianuarie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18² alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), fapte descrise la pct. 1 şi 2 din rechizitoriu;

Prin rechizitoriul nr. 315/P/2012 emis la data de 14 februarie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18² alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (doua acte materiale), fapte descrise la pct. 1 şi 2 din rechizitoriu;

Întrucât faptele anterior menţionate au fost comise de inculpatul B.I.M. într-un interval de timp relativ scurt, respectiv depunerea cererilor on-line s-a făcut în perioada 31 august 2010-3 septembrie 2010, iar sumele achitate în perioada martie-septembrie 2011, după aceeaşi procedură, instanţa reţine aceeaşi rezoluţie infracţională din partea inculpatului, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc. pen., în sensul reţinerii unei singure infracţiuni comise în formă continuată.

Astfel, în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunile prevăzute de art. 18² alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul nr. 39/P/2012), prevăzute de art. 18² alin. (1) din Legea nr. . 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (rechizitoriul nr. 11/P/2012), prevăzute de art. 18² alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul nr. 317/P/2012) şi prevăzute de art. 18² alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul nr. 315/P/2012) în infracţiunea unică prevăzută de art. 18² alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 2010-2011, în calitate de reprezentant al SC B.M.A. SRL (preschimbată ulterior în SC B.A. SRL) şi al partenerului SC B.A.S.C. SRL, a prezentat O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea Nord Vest documente şi declaraţii false prin care se atesta în mod nereal capacitatea administrativă şi financiară a societăţii comerciale (respectiv certificate de atestare fiscală false ce figurau ca fiind emise de Administraţia Financiară sector 3 Bucureşti, declaraţii false privind eligibilitatea societăţii, adeverinţe false ce creau aparenţa emiterii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti) în baza cărora a solicitat pe nedrept în numele societăţilor pe care le reprezenta fonduri europene nerambursabile în cuantum de 5.527.542,93 RON şi din bugetul naţional în cuantum de 546.680,07 RON, în cadrul proiectelor X1, X2 şi X3, însă nu s-a virat nicio sumă de bani, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute art. 18⁴ din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18¹ alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), pentru sumele ce urmau a fi virate din Fondul Social European şi ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), pentru sumele ce urmau a fi virate din bugetul naţional.

În perioada 2010-2011, l-a determinat pe numitul B.E. ca, fără vinovăţie, să completeze cu date false declaraţiile semnate de cel ultim menţionat în calitate de reprezentant al partenerului SC B.A.S.C. SRL, prin care se atesta existenţa resurselor administrative ale societăţii în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, declaraţii care au fost prezentate apoi de inculpatul B.I.M. autorităţilor contractante pentru a susţine cererile de finanţare în toate cele 17 proiecte în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (detaliate la situaţia de fapt, pct. 1-17), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 2010-2011, a falsificat 189 înscrisuri (contracte de prestări servicii, rapoarte de activitate, procese-verbale de confirmare a prestărilor de servicii) prin care a atestat în mod nereal existenţa relaţiilor contractuale între societatea beneficiară a fondurilor europene nerambursabile, respectiv SC B.M.A. SRL (preschimbată ulterior în SC B.A. SRL) şi prestatorii de servicii fictivi SC A.C.L. SRL, SC C.F.D. SRL şi SC O.T. SRL şi pe care le-a prezentat Autorităţilor Contractante, O.I.R.P.O.S.D.R.U., în baza acestora justificând în mod nereal utilizarea fondurilor europene nerambursabile în cuantum de 924.448,85 RON acordate în derularea proiectelor X4, X5, X6 şi X7, întruneşte elementele constitutive infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (189 acte materiale).

Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale descrise anterior a faptelor presupus săvârşite de inculpat cât şi faptul că pedepsele cu închisoare prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care exista indicii că inculpatul le-ar fi săvârşit, sunt mai mari de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.

Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptelor presupus săvârşite. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor pentru care este trimis în judecată inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 300 coroborat cu art. 160 alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor pentru care este trimis în judecată inculpatul, modalitatea de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte conform art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, recursul declarat de inculpatul B.I.M. împotriva încheierii din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 38661/3/2012 (2371/2013).

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.M. împotriva încheierii din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 38661/3/2012 (2371/2013).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3079/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 3107/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3064/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), infractiuni la legea falimentului/insolventei (Lg. 64/1995, Lg. 85/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3067/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3076/2013. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.). Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3079/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3107/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3124/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Omorul calificat (art. 175 C.p.), şantajul (art.194 C.p.), nerespectarea regimului armelo ICCJ. Decizia nr. 3146/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3147/2013. Penal