ICCJ. Decizia nr. 3107/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3107/2013
Dosar nr. 6256/87/2012
Şedinţa publică din 14 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2 din 8 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 6256/87/2012, Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. au fost admise cererile formulate de inculpaţii D.A.E., N.C.A., S.M.A., A.C.M. şi C.V.F. de judecare în temeiul procedurii simplificate, instituită de Legea nr. 202/2010.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2), art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.A.E., la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), alin. (2), art. 76 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, dispunându-se ca inculpatul D.A.E. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., alin. (2) C. pen., art. 76 a fost condamnat inculpatul N.C.A., la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul N.C.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.M.A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c, alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.M.A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.C.M., la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V.F., la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.
Fiecărui inculpat susmenţionat le-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpaţilor D.A.E., N.C.A., S.M.A. şi A.C.M. fixându-se un termen de încercare în cazul fiecăruia de 3 ani şi 6 luni conf. art. 861 alin. (2) C. pen.
Inculpaţilor le-a fost atrasă atenţia asupra consecinţelor înscrise la art. 864 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Pe durata termenului de încercare au fost obligaţi inculpaţii D.A.E., N.C.A., S.M.A. şi A.C.M. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;
b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a dispus ca datele să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului C.V.F., fixându-se un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor înscrise la art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor D.A.E., S.M.A. şi N.C.A. perioada prevenţiei de la 25 octombrie 2012 la zi.
În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor D.A.E., S.M.A. şi N.C.A., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză, de sub puterea mandatelor de arestare preventivă, emise de Tribunalul Teleorman, la 26 octombrie 2012, dispunându-se ca măsura să se comunice administraţiei locului de deţinere conf. art. 350 alin. (5) C. proc. pen.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, art. 118 alin. (1) lit. b), e) şi alin. (3) C. pen. au fost confiscate de la inculpaţii D.A.E., S.M.A. şi N.C.A. 15 ţigarete constituite din 4,25 gr. fragmente vegetale cu conţinut canabis, o bancnotă cu valoarea de 5 dolari SUA, o bancnotă cu valoarea 1 dolari SUA, 2 bancnote cu valoarea de 100 RON fiecare, 4 bancnote cu valoarea de 10 RON fiecare, 4 bancnote cu valoarea de 5 RON fiecare şi 2 bancnote cu valoarea de 1 leu fiecare, precum şi suma de 10.000 RON rezultată din vânzarea jointurilor.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 2.500 RON fiecare, în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 30/D/P/2012 din 13 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Teleorman s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor D.A.E., S.M.A. Şi N.C.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. C. pen.
De asemenea, s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor A.C.M. şi C.V.F. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege.
Procurorul a reţinut în esenţă că, în cursul anului 2012, inculpaţii D.A.E., S.M.A. şi N.C.A. s-au constituit într-o grupare infracţională, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi au desfăşurat activităţi specifice acestei infracţiuni, pe raza mun. Turnu Măgurele şi a mun. Bucureşti, respectiv cumpărarea, deţinerea, vânzarea şi intermedierea vânzării de droguri de risc (canabis).
În sarcina inculpatului A.C.M. s-a reţinut că, în cursul anului 2012, a cumpărat şi vândut în mod repetat canabis către inculpatul D.A.E. şi N.C.A. precum şi către inculpatul C.V.F., crezând că aceştia îl folosesc pentru consumul propriu, iar nu pentru a fi revândut.
Referitor la inculpatul C.V.F. s-a reţinut că, la data de 23 octombrie 2012, la solicitarea inculpatului D.A.E., a cumpărat de la inculpatul A.C.M., cantitatea de 5 gr. canabis şi a trimis-o către inculpatul D., de la Bucureşti în mun. Turnu Măgurele, prin intermediul martorului C.R., conducător auto, care nu cunoştea conţinutul mărfii.
S-a menţionat că, faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată se întemeiază pe următoarele mijloace de probă, alte dovezi:
- proces-verbal de sesizare din oficiu al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman;
- procese-verbale de redare în scris a convorbirilor telefonice autorizate;
- procese-verbale întocmite de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, din care a rezultat identificarea numerelor de telefon folosite de inculpaţii;
- procese-verbale de efectuare a percheziţiei domiciliare din data de 25 octombrie 2012 efectuate la domiciliile inculpaţilor D.A.E., S.M.A., N.C.A. şi A.C.M.;
- ordonanţă din 13 iunie 2012 de autorizare investigator sub acoperire şi a colaboratorului acestuia şi procurării de droguri;
- ordonanţă din 19 septembrie 2012 privind prelungirea autorizării investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia şi a procurării de droguri;
- autorizaţia din 20 septembrie 2012 privind interceptarea şi înregistrarea video în mediu ambiental a întâlnirilor şi discuţiilor purtate de investigator şi colaboratorul acestuia cu inculpaţii precum şi cu alţi membrii ai reţelei de narcotraficanţi cu care aceştia aveau legături infracţionale cu ocazia cumpărării autorizate de droguri;
- încheierea nr. 39 din 24 octombrie 2012 a Tribunalului Teleorman privind autorizarea percheziţiei domiciliare;
- încheierea nr. 41 din 5 noiembrie 2012 a Tribunalului Teleorman privind autorizarea percheziţiei informatice asupra a 4 hard discuri ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare;
- autorizaţii de percheziţie;
- procese-verbale întocmit de investigatorul sub acoperire la datele de 02 octombrie 2012, 03 octombrie 2012, 06 octombrie 2012, 17 octombrie 2012
- procese-verbale de redare a discuţiilor purtate cu ocazia cumpărării de canabis de către inculpatul D.A.E., S.M.A. cu colaboratorul investigatorului sub acoperire, înregistrate în mediu ambiental;
CD inscripţionat din 04 octombrie 2012, privind redarea convorbirii din 03 octombrie 2012, CD inscripţionat din 24 octombrie 2012 privind redarea înregistrării audio video în mediu ambiental a cumpărării autorizate de cannabis din data de 6 octombrie 2012, CD inscripţionate din 24 octombrie 2012, privind înregistrarea în mediu ambiental la data de 17 octombrie 2012;
- rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 octombrie 2012, din 22 octombrie 2012, din 25 octombrie 2012, ale Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române;
- declaraţii martori;
- declaraţii inculpaţi.
La termenul de judecată din 08 ianuarie 2013, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii susmenţionaţi au declarat personal că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Pentru inculpaţi au fost depuse înscrisuri în circumstanţiere, administrate la acelaşi termen de judecată, respectiv caracterizări întocmite de autorităţile locale din localitatea de domiciliu a inculpaţilor, de persoane fizice precum şi de SC I.C. SRL Turnu Măgurele, în cazul inculpatului S.M.A., diplome şcolare şi certificate de competenţă profesională, adeverinţe eliberate de unităţile de învăţământ liceal şi superior la care sunt înscrişi inculpaţii D.A.E., respectiv C.V.F. şi N.C.A., adeverinţă de absolvire liceu şi alte acte doveditoare a absolvirii privind pe A.C.M.
De asemenea, pentru inculpatul A.C.M. au fost depuse la dosar note de concluzii scrise.
Luând act de declaraţiile personale ale inculpaţilor, astfel cum au fost consemnate în şedinţa publică din 08 ianuarie 2013 şi constatând faţă de probatoriul administrat de organul de urmărire penală că faptele pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată sunt stabilite şi dovedite, iar la dosar sunt suficiente date referitoare la persoana inculpaţilor, prima instanţă a procedat la judecarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., potrivit cărora „până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal (...) că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.".
Prima instanţă a reţinut în fapt că, începând cu luna ianuarie 2012 inculpatul D.A.E., în vârstă de 17 ani la acea vreme, elev în cadrul Colegiului Tehnic din Mun. Turnu Măgurele, a hotărât să obţină bani din vânzarea de droguri, pe care urma să le achiziţioneze din mun. Bucureşti. În acest sens, inculpatul se deplasa în Bucureşti de unde cumpăra drogurile (cannabis) după care le aducea în localitatea de domiciliu (Turnu Măgurele) şi le vindea către diferite persoane, spre exemplificare, martorului T.L.V.
Cumpărarea drogurilor de către inculpat era intermediată de inculpatul A.C.M., din mun. Bucureşti. Această activitate a fost desfăşurată de inculpat o perioadă de timp, singur, după care acesta s-a asociat în săvârşirea faptelor de trafic de droguri cu inculpaţii S.M.A. şi N.C.A., ambii cu domiciliile în mun. Turnu Măgurele. Deplasările în mun. Bucureşti, pentru cumpărarea de canabis, erau efectuate cu un autoturism aflat în posesia inculpatului N.C.A. (un P. de culoare albă, înmatriculat în Bulgaria), după care drogurile erau transportate cu acelaşi autoturism, fie de inculpatul N.C.A. singur, fie împreună cu inculpatul D.A.E.
Potrivit declaraţiei date de inculpatul D.A.E., acesta a cumpărat de la inculpatul A.C.M., diferite cantităţi de canabis, cea mai mare fiind de 5 grame iar cea mai mică de 1 gram. Acelaşi inculpat a declarat că, lunar, vindea o cantitate de aproximativ 4 grame canabis, ceea ce reprezenta conţinutul a 40 de ţigări, iar de la începutul anului 2012 şi până la data de 25 octombrie 2012, a cumpărat în mod direct de 4 ori canabis în vederea valorificării, prin vânzarea lui către diferite persoane, martori în cauza de faţă, în cantităţi de 4-5 grame, la preţul de 60 RON gramul. În afara acestor cantităţi de drog achiziţionate în mod direct, inculpatul D. a mai primit de la inculpatul A.C.M., prin intermediul inculpatului C.V.F., 5 grame canabis, o singură dată.
Potrivit declaraţiilor date de martorii R.M.A., I.V., D.B.A., P.V., C.B.I., C.C., B.Ş.A., I.B.Ş., T.L.V., inculpaţii D.A.E., N.C.A. şi S.M.A. erau cunoscuţi în mun. Turnu Măgurele ca fiind traficanţi de droguri, respectiv erau cunoscuţi că achiziţionează droguri (canabis) din mun. Bucureşti şi apoi îl vând în Turnu Măgurele, ei fiind o parte din persoanele care au cumpărat de la inculpaţi droguri (canabis) pentru consumul propriu.
Legătura dintre inculpaţi şi persoanele care doreau să cumpere ţigări ce conţineau canabis (şi care erau confecţionate manual de inculpaţii în apartamentul inculpatului N.) era realizată prin intermediul telefonului, persoana doritoare să cumpere canabis apela telefonic pe unul dintre inculpaţi, după care se întâlneau în locul prestabilit şi realizau transferul contra cost al ţigărilor cu conţinutul de canabis (în acest sens sunt notele de redare a convorbirilor telefonice coroborate cu declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor).
Deplasările la locul unde se producea transferul drogurilor contra cost era efectuată, de obicei, cu autoturismul aflat în posesia inculpatului N., iar uneori cu cel aflat în posesia inculpatului S.M.A.. Potrivit probatoriului, drogurile transportate din mun. Bucureşti pentru a fi vândute erau depozitate şi păstrate în apartamentul inculpatului N.C.A. şi tot aici inculpaţii confecţionau ţigările cu conţinut de canabis (jointuri), pe care le vindeau ulterior.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că, actele de urmărire penală efectuată în cauză au demonstrat că inculpaţii N.C.A., D.A.E. şi S.M.A. au desfăşurat activităţi specifice traficului de droguri de risc, fără drept, respectiv au cumpărat canabis din mun. Bucureşti, de la inculpatul A.C.M. o dată în luna iulie 2012, precum şi la datele de 18 septembrie 2012, 01 octombrie 2012, 12 octombrie 2012, 16 octombrie 2012 şi 23 octombrie 2012, au confecţionat jointuri, au oferit şi pus în vânzare, au vândut şi deţinut în vederea vânzării cantităţi de canabis. În declaraţia dată, inculpatul D.A.E. a afirmat că lunar vindea cantitatea de 4 gr. de canabis, ceea ce reprezintă 40 de ţigări conţinând canabis, iar 10 jointuri erau vândute, în medie, la 3 zile, rezultând astfel că erau vândute 40 de jointuri, în medie, la un interval de 12 zile.
Pentru a se proba că substanţele cumpărate de către inculpaţii D., N. şi S. de la inculpatul A. conţineau canabis, s-a procedat la efectuarea de cumpărări autorizate, după cum urmează:
Prin ordonanţa nr. 30/D/P/ 2012 din 13 iunie 2012 s-a dispus de procuror autorizarea pe o perioadă de 60 de zile a investigatorului sub acoperire precum şi a colaboratorului acestuia în vederea procurării de droguri, în baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 508/2004 modificată raportat la art. 21 şi 22 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, art. 2241 şi urm. C. proc. pen.
Autorizaţia a fost prelungită ulterior, în condiţiile legii, până la data de 18 octombrie 2012.
În acelaşi scop, s-a autorizat de instanţa competentă, interceptarea şi înregistrarea audio video în mediu ambiental a întâlnirilor şi discuţiilor directe purtate de investigator şi colaboratorul acestuia cu inculpaţii, precum şi cu alţi membrii ai reţelei de narcotraficanti cu care aceştia aveau legături infracţionale (autorizaţia emisă de Tribunalul Teleorman la data de 20 septembrie 2012).
La data de 02 octombrie 2012, colaboratorul investigatorului sub acoperire a achiziţionat de la inculpatul D.A.E. 5 ţigări artizanale de tip joint, pentru care a plătit acestuia suma de 120 RON. La această tranzacţie, inculpatul D. s-a deplasat împreună cu inculpatul N.C.A., care a condus auto marca P., de culoare albă.
Acelaşi colaborator a cumpărat în temeiul autorizaţiei de la inculpatul D.A.E. precum şi de la inculpatul N.C.A., care îl însoţea şi a condus auto P., patru ţigări confecţionate artizanal tip joint pentru care a plătit inculpatului D. suma de 100 RON. Această cumpărare autorizată a fost înregistrată audio video în mediu ambientalin.
La data de 6 octombrie 2012, colaboratorul investigatorului sub acoperire a luat legătura telefonic cu inculpatul S.M.A., fiind interesat de cumpărarea de droguri de la acesta. Inculpatul S.M.A. l-a direcţionat pe colaborator către inculpatul D.A.E., care i-a vândut astfel 2 ţigări de tip joint, pentru suma de 50 RON. Cumpărarea autorizată de droguri a fost înregistrată audio video în mediu ambiental.
De asemenea, la data de 17 octombrie 2012, acelaşi colaborator a cumpărat de la inculpatul S.M.A., în două rânduri, 5 ţigări artizanale tip joint, pentru care a înmânat acestuia suma de 125 RON. Şi această cumpărare a fost înregistrată în mediu ambiental.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că, din cantităţile aprovizionate la datele de 01 octombrie 2012 şi 16 octombrie 2012, au fost efectuate cumpărări de către colaboratorul investigatorului sub acoperire, la datele de 02 martie 06 şi 17 octombrie 2012 iar din cantitatea aprovizionată la data de 23 octombrie 2012 au fost ridicate ţigări tip joint, cu ocazia percheziţiei, în vederea analizei de laborator.
S-a constatat că toate ţigările artizanale tip joint cumpărate de la inculpaţi în modalitatea arătată mai sus au conţinut de tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă de plantă canabis şi care face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, aspect relevat de rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 octombrie 2012, din 22 octombrie 2012, din 25 octombrie 2012, ale Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că, referitor la achiziţionarea de droguri din data de 23 octombrie 2012, actele de urmărire penală au relevat că, la această dată inculpatul D.A.E. a solicitat inculpatului C.V.F., să cumpere pentru el 5 grame de canabis, de la inculpatul A.C.M., aflat în mun. Bucureşti.
Pentru plata drogului ce urma a fi achiziţionat de inculpatul C. de la inculpatul A., inculpatul D.A.E. a schimbat la aceeaşi dată, ora 13:55, la Banca C. Turnu Măgurele o bancnotă de 100 euro pentru care a primit suma de 451,50 RON, după care a efectuat o alimentare de card către inculpatul C., pentru valoare de 380 RON. În acest fel, inculpatul C. a achiziţionat de la inculpatul A. cantitatea de drog de 5 grame canabis, pe care a transmis-o, în baza înţelegerii cu inculpatul D., prin martorul C.R., conducător auto, care efectua la acea dată curse pe relaţia Bucureşti -Turnu Măgurele.
Martorul s-a dovedit că nu cunoştea conţinutul pachetului, respectiv nu a cunoscut că marfa transportată conţinea canabis.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată în temeiul autorizaţiei emise de Tribunalul Teleorman la 24 octombrie 2012, la domiciliul inculpatului N.C.A., au fost găsite mai multe ţigări tip joint, confecţionate manual din marijuana în amestec cu tutun, potrivit declaraţiei date de acest inculpat.
În aceeaşi împrejurare, inculpatul N. a afirmat că jointurile aparţin inculpaţilor D.A.E. şi S.M.A.
De asemenea, în locuinţa acestui inculpat, într-un sertar al biroului unde se afla calculatorul, în camera de zi, s-a găsit o cutie inscripţionată „S8.", în care se găseau 15 ţigări tip joint, care conţineau fragmente vegetale de culoare maron. Au fost identificate cu ocazia percheziţiei şi două cutiuţe sigilate, de culoare neagră, ce conţineau foiţe pentru confecţionarea jointurilor şi o cutie pentru confecţionat filtre, ce conţinea hârtie specială. În aceeaşi cutie s-a descoperit şase pliculeţe din plastic autosigilante goale şi un pliculeţ autosigilant în care se găseau fragmente vegetale de culoare verde şi maro.
De asemenea, s-a mai reţinut că, în urma percheziţiei domiciliare autorizate efectuate la domiciliul inculpatului S.M.A., au fost găsite mai multe sume de bani şi un telefon mobil iar la locuinţa inculpatului D.A.E., s-au găsit patru foiţe de culoare albă, o bucată de carton de culoare albă cu inscripţia „S.", aflate într-un portofel, despre care inculpatul a afirmat că le foloseşte la confecţionarea ţigărilor artizanale de tutun. În acelaşi portofel, au fost găsite două chitanţe, una care atestă schimbul valutar pentru suma de 100 euro din data de 23 octombrie 2012, iar cealaltă reprezentând ordin de încasare numerar pentru contul aparţinând inculpatului C.V.F., pentru suma de 380 RON.
La inculpaţii A.C.M. şi D.A.E. nu s-au găsit bunuri care să intereseze cauza de faţă.
Audiaţi în cursul urmăririi penale inculpaţii au avut în mod constant poziţii sincere, de recunoaştere a faptelor pentru care sunt cercetaţi.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au declarat că recunosc vinovăţia în comiterea faptelor pentru care sunt trimişi în judecată şi au solicitat ca judecata să se facă în temeiul probatoriului administrat de organul de urmărire penală, pe care îl cunosc şi nu-l contestă precum şi a înscrisurilor depuse în circumstantiere, cereri pe care instanţa de fond le-a admis, apreciindu-le întemeiate în raport de probatoriu şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În drept, instanţa de fond a apreciat că, faptele inculpaţilor D.A.E., S.M.A. şi N.C.A., care în cursul anului 2012, s-au constituit într-o grupare infracţională, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi au desfăşurat activităţi specifice acestei infracţiuni, pe raza mun. Turnu Măgurele şi a mun. Bucureşti, respectiv cumpărarea, deţinerea, vânzarea şi intermedierea vânzării de droguri de risc (cannabis), fără drept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. C. pen.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că, faptele inculpatului A.C.M., care în cursul anului 2012, a cumpărat şi vândut fără drept şi în mod repetat canabis, către inculpaţii D.A.E., S.M.A. şi N.C.A., fără a cunoaşte că drogurile vândute sunt achiziţionate de inculpaţi în scop de revânzare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2). S-a reţinut forma continuată a infracţiunii având în vedere că faptele inculpatului A.C.M. au fost comise la diferite intervale de timp în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Prima instanţă a apreciat că, fapta inculpatului C.V.F., care la data de 23 octombrie 2012, la solicitarea inculpatului D.A.E., a cumpărat fără drept de la inculpatul A.C.M., o cantitate de 5 grame de canabis pe care a transmis-o către primul inculpat prin intermediul martorului C.R., conducător auto pe relaţia Bucureşti - Turnu Măgurele, şi care nu cunoştea conţinutul pachetului primit pentru transport, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, s-a mai reţinut că, urmarea imediată a faptelor infracţionale comise de inculpaţi este dată de starea de pericol creată pentru sănătatea publică, cu atât mai mult cu cât printre persoanele care cumpărau droguri de la inculpaţi, în scopul consumului propriu, se aflau şi persoane minore la aceea vreme (ex. martorul R.M.A., I.V., C.C.).
La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., raportate la gradul de pericol social concret al fiecărei infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor, de împrejurările în care acestea au fost săvârşite, de consecinţele produse prin comiterea unor astfel de fapte infracţionale, de limitele de pedeapsă, caracterul continuat al faptelor infracţionale, de circumstanţele personale şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, respectiv faptul că aceştia sunt tineri, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au avut un comportament bun în comunitatea din care provin, anterior săvârşirii faptelor infracţionale, aspecte rezultate din caracterizările aflate la dosar, s-au prezentat la instanţă (cu referire aici la inculpaţii A.C.M. şi C.V.F., ceilalţi fiind judecaţi în stare de arest preventiv) au recunoscut comiterea infracţiunilor, le-au regretat.
Toate aceste ultime aspecte au fost calificate de instanţa de fond ca fiind circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., care au condus la diminuarea pedepsei ce s-a aplicat fiecărui inculpat, pentru infracţiunea comisă, potrivit prevederilor art. 76 C. pen. La stabilirea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere, cu prioritate, şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., referitoare la cauzele legale de reducere a pedepsei, în cazul recunoaşterii vinovăţiei şi a redus pedepsele aplicate inculpaţilor cu o treime.
Totodată, instanţa de fond a mai avut în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., apreciind că, prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege şi care s-au redus sub acest minim ca urmare a aplicării prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 76 C. pen., scopul pedepsei, ca mijloc de constrângere şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, de reeducare a infractorului a putut fi atins.
Prima instanţă, având în vedere că inculpaţii D.A.E., N.C.A., S.M.A. şi A.C.M. s-au aflat la prima abatere de la legea penală, au recunoscut şi regretat săvârşirea acestora, sunt tineri, având vârste cuprinse între 18 şi 23 ani, văzând gravitatea faptelor comise şi circumstanţele reale în care acestea au fost săvârşite, tribunalul a apreciat că, prin aplicarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate, ca modalitate de executare, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut la art. 52 C. pen. poate fi realizat.
Constatând îndeplinite condiţiile cerute cumulativ de art. 861 C. pen., prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaţilor D.A.E., N.C.A., S.M.A. şi A.C.M. şi fixarea unor termene de încercare de câte 3 ani şi 8 luni pentru fiecare, potrivit art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen. au fost obligaţi inculpaţii sus-menţionaţi să se supună măsurilor de supraveghere, constând în:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă ori locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a le putea fi controlate mijloacele de existenţă.
Datele prevăzute la lit. b, c, d au fost comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman.
S-a atras atenţia inculpaţilor D.A.E., N.C.A., S.M.A. şi A.C.M. asupra consecinţelor ce decurg din aplicarea prevederilor art. 864 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 359 C. proc. pen.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, în cazul inculpatului C.V.F., prima instanţă, faţă de gradul de participaţie al acestuia la comiterea infracţiunii de trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv a participat o singură dată în calitate de coautor la cumpărarea cantităţii de 5 gr. canabis de la inculpatul A.C.M., din data de 23 octombrie 2012, pentru inculpatul D.A.E., a avut o poziţie constantă de recunoaştere a vinovăţiei, a colaborat cu organele judiciare, este tânăr, cu un comportament bun în comunitatea în care locuieşte şi studiază, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei se poate asigura şi prin neexecutarea acesteia, condamnarea acestuia reprezentând un avertisment.
Aşa fiind, văzând şi limitele de pedeapsă aplicate, în temeiul art. 81 C. pen., instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate inculpatului C.V.F., de 1 an şi 6 luni închisoare, fixând termen de încercare pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, conform art. 82 C. pen. şi a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din aplicarea art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedepsele aplicate inculpaţilor D.A.E., N.C.A., S.M.A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 octombrie 2012 la zi.
Având în vedere modalitatea de executare a pedepsei, în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor D.A.E., N.C.A., S.M.A. de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise de Tribunalul Teleorman la data de 26 octombrie 2012.
Faţă de prevederile art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus, ca măsură de siguranţă, confiscarea de la inculpaţii D.A.E., N.C.A., S.M.A. a 15 ţigarete constituite din 4,25 gr. fragmente vegetale cu conţinut canabis precum şi a unor bancnote găsite cu ocazia percheziţiei la locuinţa inculpatului S.M.A., respectiv a unor bancnote de 5 dolari SUA, de 1 dolari SUA, 2 bancnote în valoare de câte 100 RON fiecare, 4 bancnote cu valoare de 10 RON, 4 bancnote cu valoare de câte 5 RON şi 2 bancnote cu valoarea de câte 1 RON fiecare. De asemenea, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale s-a dispus confiscarea de la inculpaţii susmenţionaţi a sumei de 10.000 RON, rezultată din vânzarea drogurilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Teleorman şi inculpaţii S.M.A., N.C.A. şi C.V.F. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 14 februarie 2013 sub nr. 6256/87/2012.
În apelul său, parchetul a criticat soluţia instanţei de fond, apreciind că este atât nelegală în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, dar şi netemeinică.
Astfel, cu referire la latura civilă a cauzei, parchetul a apreciat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, considerându-se că măsura de siguranţă a fost aplicată în mod eronat, prin confiscarea nediferenţiată, fără a se argumenta acest procedeu, de la trei dintre inculpaţi: D.A.E., N.C.A. şi S.M.A., fără a se avea în vedere împrejurarea că atât cele 15 ţigări conţinând canabis, cât şi sumele de bani au fost ridicate de la domiciliul inculpatului N.C.A.
În acest sens s-a arătat că, potrivit art. 343 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond era obligată să se pronunţe asupra măsurii de siguranţă a confiscării cu privire la fiecare dintre inculpaţi, în mod proporţional beneficiilor obţinute din activitatea infracţională, iar nu s-a dispună confiscarea sumei totale de 10.000 RON, în mod global, nediferenţiat, de la aceştia.
În consecinţă, s-a apreciat că se impunea confiscarea acestor bunuri şi valori numai de la inculpatul N.C.A.
Totodată, parchetul a criticat hotărârea primei instanţe şi sub aspectul netemeiniciei, având în vedere modul de soluţionare a laturii penale, apreciind că instanţa de fond a aplicat un tratament sancţionator nediferenţiat şi necorespunzător proporţiei contribuţiilor inculpaţilor la comiterea faptelor. Mai mult, în opinia parchetului, se impunea ca inculpaţii D.A.E., N.C.A. şi S.M.A. să fie condamnaţi la pedepse privative de libertate având în vedere pericolul social concret pe care îl reprezintă gravitatea deosebită a faptelor săvârşite în contextul amplorii deosebite a fenomenului infracţional.
În apelul lor, inculpaţii S.M.A. şi N.C.A. au solicitat aplicarea unor pedepse mai blânde, având în vedere circumstanţele lor personale.
Totodată, inculpatul S.M.A. a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea sa de libertate, iar inculpatul N.C.A. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
În apelul său, inculpatul C.V.F., a solicitat redozarea pedepsei aplicate şi, pe cale de consecinţă, reducerea cuantumului acesteia cu aplicarea art. 81 C. pen.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri în circumstanţiere din partea inculpaţilor D.A.E., C.V.F. şi N.C.A.
Prin decizia penală nr. 108/A din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II -a penală, au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Teleorman şi de inculpatul C.V.F. împotriva sentinţei penale nr. 2 din data de 08 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond:
Au fost descontopite pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor D.A.E., N.C.A. şi S.M.A. în pedepsele componente.
Au fost înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen. pentru fiecare dintre cei trei inculpaţi.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat pe inculpatul D.A.E., la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani.
S-a făcut aplicare art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani.
S-a făcut aplicare art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul D.A.E. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicare art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.A., la pedeapsa închisorii de 3(trei) ani.
S-a făcut aplicare art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani.
S-a făcut aplicare art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul N.C.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicare art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată pe inculpatul S.M.A. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani.
S-a făcut aplicare art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat pe inculpatul S.M.A. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani.
S-a făcut aplicare art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicare art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpaţilor D.A.E., N.C.A. şi S.M.A. şi s-a fixat un termen de încercare pentru fiecare inculpat de câte 5 ani, conform art. 861 alin. (2) C. pen.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor înscrise la art. 864 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Pe durata termenului de încercare au fost obligaţi inculpaţii D.A.E., N.C.A., S.M.A. şi A.C.M. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;
b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepselor principale s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepselor principale s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi pentru inculpaţii A.C.M. şi C.V.F.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate de la inculpatul N.C.A. 15 ţigarete constituite din 4,25 gr. fragmente vegetale cu conţinut canabis, o bancnotă cu valoarea de 5 dolari SUA, o bancnotă cu valoarea 1 dolari SUA, 2 bancnote cu valoarea de 100 RON fiecare, 4 bancnote cu valoarea de 10 RON fiecare, 4 bancnote cu valoarea de 5 RON fiecare şi 2 bancnote cu valoarea de 1 RON fiecare.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpaţii N.C.A., S.M.A. şi D.A.E. suma de câte 3.333,3 RON, rezultată din vânzarea drogurilor.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaţilor S.M.A. şi N.C.A.
Au fost obligaţi inculpaţii S.M.A. şi N.C.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 RON fiecare, în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a analizat judicios materialul probator, şi a stabilit în mod corect situaţia de fapt, având în vedere mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, însuşite de toţi inculpaţii, aceştia solicitând ca judecata să se desfăşoare conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
În acord cu prima instanţă, instanţa de prim control judiciar a constatat că, în drept, faptele inculpaţilor D.A.E., S.M.A. şi N.C.A., care în cursul anului 2012, s-au constituit într-o grupare infracţională, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi au desfăşurat activităţi specifice acestei infracţiuni, pe raza mun. Turnu Măgurele şi a mun. Bucureşti, respectiv cumpărarea, deţinerea, vânzarea şi intermedierea vânzării de droguri de risc (canabis), fără drept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. C. pen.
În drept, faptele inculpatului A.C.M., care în cursul anului 2012, a cumpărat şi vândut fără drept şi în mod repetat canabis, către inculpaţii D.A.E., S.M.A. şi N.C.A., fără a cunoaşte că drogurile vândute sunt achiziţionate de inculpaţi în scop de revânzare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2).
De asemenea, în drept, fapta inculpatului C.V.F., care la data de 23 octombrie 2012, la solicitarea inculpatului D.A.E., a cumpărat fără drept de la inculpatul A.C.M., o cantitate de 5 grame de cannabis pe care a transmis-o către primul inculpat prin intermediul martorului C.R., conducător auto pe relaţia Bucureşti - Turnu Măgurele, şi care nu cunoştea conţinutul pachetului primit pentru transport, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor D.A.E., S.M.A. şi N.C.A., Curtea constată că sunt întemeiate criticile Ministerului Public.
Instanţa de apel a apreciat că, la individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, prima instanţă nu a aplicat în mod judicios dispoziţiile art. 72 C. pen. şi a reţinut în mod greşit incidenţa circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că, inculpaţii D.A.E., S.M.A. şi N.C.A. sunt tineri, nu au antecedente penale, au avut un comportament relativ bun în comunitatea din care provin anterior săvârşirii faptelor (în condiţiile în care din declaraţiile martorilor a rezultat că inculpaţii erau cunoscuţi în municipiul Turnu Măgurele ca fiind persoane ce comercializau droguri), au recunoscut săvârşirea infracţiunilor.
Totuşi, instanţa de apel a apreciat că, prima instanţă nu a dat suficientă relevanţă celorlalte împrejurări indicate în art. 72 C. pen. În acest sens, instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpaţii menţionaţi au săvârşit infracţiuni cu un grad de pericol social foarte ridicat, trafic de droguri, constituind în acest scop un grup infracţional, în sensul art. 8 din Legea nr. 39/2003. Totodată, aceştia au săvârşit infracţiunea de trafic de droguri în mod repetat, acţionând asemănător unei societăţi comerciale, achiziţionând de la inculpatul A.C.M. materie primă (canabis), transportând-o la locuinţa inculpatului N.C.A., confecţionând joint-uri, pe care ulterior le vindeau diferiţilor clienţi, toţi tineri şi lipsiţi de experienţă, în scopul obţinerii de venituri ilicite.
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că, nu este oportună reţinerea faţă de inculpaţii D.A.E., S.M.A. şi N.C.A. a circumstanţelor atenuante menţionate şi reducerea pedepsei sub minimul special oricum redus ca urmare a aplicării art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa stabilită de prima instanţă pentru fiecare infracţiune săvârşită de către fiecare dintre inculpaţii D.A.E., S.M.A. şi N.C.A., nefiind de natură să asigure atingerea scopului pedepsei, conform art. 52 alin. (1) C. pen., respectiv prevenirea săvârşirii altor infracţiuni, şi nici dezideratele cuprinse de art. 52 alin. (2) C. pen., respectiv inculpaţii să-şi formeze o atitudine corectă faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Dimpotrivă, instanţa de prim control judiciar a apreciat că, faţă de gravitatea infracţiunilor, modalitatea săvârşirii acestora, într-un grup infracţional, obişnuinţa de a obţine sume de bani din săvârşirea de infracţiuni de trafic de droguri de risc, se impune ca inculpaţilor să le fie aplicate pedepse în cuantum de câte 3 ani închisoare pentru fiecare infracţiunea săvârşite, fiecare urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
În privinţa inculpaţilor A.C.M. şi C.V.F., instanţa de prim control judiciar a apreciat că, în mod justificat prima instanţă a reţinut aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), alin. (2) C. pen., respectiv cele menţionate mai sus, ţinând seama că aceşti doi inculpaţi, deşi au săvârşit o infracţiune gravă, trafic de droguri de risc (inculpatul A.C.M. în formă continuată), totuşi faptele acestora prezintă un grad mai redus de pericol social faţă de faptele celorlalţi 3 inculpaţi. În acest sens s-a avut în vedere că, inculpatul A.C.M. a vândut canabis celor 3 inculpaţi, de mai multe ori, fără însă a acţiona într-un grup infracţional şi fără a se asocia cu aceştia ori cu alte persoane, faptele sale prezentând deci un grad de pericol social mai redus. În privinţa inculpatului C.V.F., Curtea constată că acesta a săvârşit un singur act material de trafic de droguri de risc, infracţiunea săvârşită de acesta prezentând cea mai redusă gravitate în raport cu infracţiunile celorlalţi inculpaţi.
Faţă de aspectele menţionate, instanţa de apel a apreciat că, pedepsele de câte 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor A.C.M. şi C.V.F. sunt necesare şi suficiente pentru atingerea scopului pedepselor.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiate criticile Ministerului Public.
Astfel, circumstanţele personale care le sunt favorabile inculpaţilor, respectiv, vârsta lor, conduita acestora înainte de săvârşirea infracţiunilor, împrejurarea că nu au antecedente penale, că toţi sunt în continuarea studiilor, fiind elevi ori studenţi, că au avut o atitudine sinceră, regretând comiterea faptelor, au format convingerea instanţei de apel că scopul pedepselor ce vor fi aplicate fiecărui inculpat poate fi atins şi fără executarea efectivă a acestora.
Cu privire la inculpaţii A.C.M., D.A.E., S.M.A. şi N.C.A., instanţa de prim control judiciar a apreciat că, în acord cu prima instanţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 861 şi urm. C. pen. în acest sens s-a reţinut că, fiecare dintre inculpaţi a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri în formă continuată, dând dovadă de obişnuinţă în privinţa obţinerii de venituri din săvârşirea de infracţiuni, fiind deci necesar ca aceştia să fie supuşi unui control, mai ales în privinţa modalităţii de obţinere a veniturilor. Prin urmare, s-a apreciat ca fiind oportun în cauză ca aceşti inculpaţi să fie supuşi măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen.
Cu privire la inculpatul C.V.F., având în vedere că a săvârşit o singură faptă, izolată, de trafic de droguri, ţinând seama şi de celelalte împrejurări ce caracterizează persoana acestuia, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării, nefiind necesar ca inculpatul să fie supus unor măsuri de supraveghere.
Cu privire la acelaşi inculpat, instanţa de apel a admis apelul declarat de acesta şi a aplicat prevederile art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
Aceeaşi măsură a fost aplicată şi în cazul celorlalţi inculpaţi. Instanţa de apel a apreciat că apelul Ministerului Public este întemeiat şi cu referire la greşita modalitate de aplicare a măsurii de siguranţă a confiscării, prevăzută de art. 17 din Legea nr. 143/2000. În acest sens s-a reţinut că, prima instanţă a confiscat global, de la inculpaţii D.A.E., S.M.A. şi N.C.A., bunurile ridicate în urma efectuării percheziţiei la domiciliul inculpatului N.C.A., precum şi suma de 10.000 RON, dobândită prin săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri (după cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor).
Instanţa de prim control judiciar a constatat că bunurile ridicate în urma efectuării percheziţiei domiciliare trebuie confiscate de la persoana în posesia căreia se aflau, respectiv a inculpatului N.C.A., în absenţa oricăror dovezi din care să rezulte că bunurile aparţineau şi celorlalţi doi inculpaţi.
Cu privire la suma de 10.000 RON, instanţa de apel a constatat că banii au fost obţinuţi prin comercializarea joint-urilor şi împărţiţi între inculpaţi. Cum cu privire la această măsură de siguranţă nu operează solidaritatea (incidenţă doar între persoanele responsabile de producerea unui prejudiciu şi doar în raport de persoana vătămată prin fapta delictuală), ţinând seama şi de principiul că răspunderea penală este individuală (principiu ce se aplică la toate sancţiunile de drept penal, inclusiv măsuri de siguranţă), rezultă că în cazul în care se dispune confiscarea trebuie să se indice atât inculpatul de la care se confiscă, precum şi câtimea bunurilor ori cuantumul sumei de bani ce sunt supuse confiscării.
Prin urmare, ţinând seama că inculpaţii D.A.E., S.M.A. şi N.C.A. au împărţit în mod egal banii obţinuţi în urma desfăşurării activităţii infracţionale, instanţa de apel a dispus confiscarea de la fiecare dintre aceşti inculpaţi suma de câte 3.333,3 RON.
Împotriva deciziei penale nr. 108/A din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II -a penală au formulat recurs inculpaţii S.M.A. şi N.C.A.
Inculpatul S.M.A. a transmis prin corespondenţă la dosarul cauzei o cerere de renunţare la recursul pe care l-a promovat la data de 08 martie 2013 împotriva deciziei penale nr. 108/A din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II -a penală pronunţată în Dosarul nr. 6256/87/20012, înregistrată la Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 26745 din 23 septembrie 2013.
De asemenea, recurentul inculpat N.C.A. a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător ales, indicându-şi reşedinţa ca fiind în comuna L., sat L., anexând şi o copie de pe cartea de identitate, din care rezultă că domiciliază în oraşul Tr. Măgurele, str. C., judeţul Teleorman.
La termenul din 14 octombrie 2013 stabilit pentru judecarea recursurilor s-a prezentat recurentul inculpat S.M.A. asistat de apărătorul său ales, avocat D.D.
Înalta Curte a procedat la identificarea recurentului inculpat S.M.A.
Recurentul inculpat S.M.A. a precizat că înţelege să-şi retragă recursul.
De asemenea, la termenul de judecată 14 octombrie 2013 Înalta Curte, având în vedere lipsa de procedură cu recurentul inculpat N.C.A. şi cererea de retragere a recursului formulată de recurentul inculpat S.M.A., a pus în discuţie disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat N.C.A.
Reprezentantul Ministerului Public şi apărătorii recurenţilor au fost acord cu disjungerea cauzei.
Înalta Curte a dispus disjungerea cauzei în ce-l priveşte pe recurentul inculpat N.C.A.
Asupra retragerii recursului declarat de recurentul inculpat S.M.A.;
Potrivit art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. părţile pot renunţa la recurs potrivit art. 368 C. proc. pen. şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor, la instanţa apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat. Acelaşi text prevede că, retragerea trebuie făcută personal, sau prin mandatar special, iar când partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată într-un proces-verbal, de către conducerea locului de deţinere.
Aşa fiind, având în vedere că recurentul inculpat S.M.A., prezent în sala de şedinţă şi asistat de apărătorul său ales şi-a manifestat voinţa de a-şi retrage recursul formulat, până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi va lua act de retragerea recursului împotriva deciziei penale nr. 108/A din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II -a penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul S.M.A. împotriva deciziei penale nr. 108/ A din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II -a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3090/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3124/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
---|