ICCJ. Decizia nr. 3146/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3146/2013

Dosar nr.2824/120/2011

Şedinţa publică din 16 octombrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 429 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74. lit. a), art. 76 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S., la 8 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o durata de 3 ani.

În baza art. 279 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 138 din Legea nr. 295/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 73 lit. b), art.74 lit. a), art. 76 lit. c) şi art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la 1 an şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani,

În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la 8 luni închisoare.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B.S., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71-64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 16 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14 cu art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte latura civilă a cauzei, astfel: a fost obligat inculpatul să plătească câte 15.000 euro cu titlu de daune morale către fiecare minor aflat în întreţinerea părţii vătămate B.C., anume: B.M., B.G.C. şi B.V.M.

A fost obligat inculpatul să plătească, cu titlu de prestaţii periodice lunare, următoarele sume de bani în beneficiul minorilor aflaţi în întreţinerea victimei:

- 150 RON pentru minorul B.V.M.

- 100 RON pentru minora B.G.C.

- 80 RON pentru minorul B.M., începând cu data decesului victimei, 15 ianuarie 2011 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru fiecare minor.

A fost obligat inculpat să plătească suma de 10.000 euro către partea civilă B.M.A., soţia supravieţuitoare, cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul să plătească suma de 5.000 euro către partea civilă B.A., cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomenile ulterioare efectuate cu ocazia decesului părţii vătămate B.C.

A fost obligat inculpatul să plătească suma de 5.000 euro către partea civilă B.A., cu titlu de daune morale.

S-a luat act că U.E.J., mama minorilor B.V.M. şi B.G.C., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 18 lit. b) şi f) C. pen., s-a dispus confiscarea armei de vânătoare marca C.B., calibru 12, deţinută fără drept şi folosită de inculpat la săvârşirea infracţiunilor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând a se lua act că plata expertizei criminalistice efectuată în cursul cercetării judecătoreşti a fost suportată de inculpat, conform facturii din 4 ianuarie 2012, emisă de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti.

De asemenea, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 29,12 RON reprezentând contravaloarea celor 14 cartuşe de calibru 12 folosite la efectuarea expertizei criminalistice, conform facturii din 30 martie 2012 emisă de SC V.P.D. SRL, cu sediul în T., judeţul Dâmboviţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa din 2 mai 2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.S., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că inculpatul s-a aflat în raporturi de rudenie cu partea vătămată B.C. şi, începând cu a doua jumătate a anului 2009, după angajarea inculpatului în funcţia de paznic la SC P.D. SA Crevedia, între cei doi s-au născut divergenţe generate „de implicarea părţii vătămate în numeroase acte de braconaj piscicol.

În seara zilei de 15 ianuarie 2011, organele de poliţie judiciară au fost sesizate cu un eveniment petrecut în jurul orei 22:30 pe raza comunei C., satul S., judeţul Dâmboviţa, în urma căruia a decedat prin împuşcare numitul B.C., conflictul fiind întâmplat între inculpat şi partea vătămată, aflaţi în duşmănie.

S-a mai reţinut că începând din luna noiembrie 2009 la posturile de poliţie Crevedia şi Ciocăneşti s-au înregistrat mai multe plângeri penale depuse de inculpat şi societatea unde acesta era angajat, în care se făcea referire la distrugerea prin incendiere a unui autoturism şi a unui dig, la agresiunea comisă cu o sabie şi stricăciuni provocate altui vehicul, toate aceste fapte penale fiind puse de inculpat pe seama ori în legătura cu persoana părţii vătămate.

Acestor infracţiuni li s-a adăugat distrugerea din noaptea de 22 septembrie 2010 a unui năvod, plângerea fiind formulată de la SC P.D. SA Crevedia, din nou fiind menţionat drept autor B.C.

În rechizitoriul parchetului s-a arătat că, pe fondul acestor stări conflictuale, în seara de 15 ianuarie 2011 inculpatul l-a întâlnit pe vărul său în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală alături de martorul C.F. pentru a verifica una din bălţile aflate în pază pe raza comunei Crevedia. În jurul orei 22:00, cei doi s-au reîntâlnit, inculpatul fiind însoţit de acelaşi C.F., iar partea vătămată fiind alături de martorii B.C.A. şi T.S.F., incidentul dintre cei doi veri având loc în drumul public în timp ce maşina condusă de C.F. a oprit, iar partea vătămată B.C. s-a apropiat de autovehicul. Astfel, în timp ce partea vătămată s-a aplecat către portiera dreaptă a autoturismului, geamul maşinii fiind lăsat, pentru a vorbi cu inculpatul, acesta din urmă a executat un foc de armă asupra părţii vătămate cu arma de vânătoare pe care inculpatul o deţinea fără autorizaţie, arma fiind predată ulterior organelor de poliţie.

Referindu-se la împrejurările în care a deţinut ilegal în autoturismul său o armă de vânătoare, inculpatul a declarat în faţa organelor de poliţie că a dobândit această armă letală având: ambele ţevi debitate şi patul tăiat în vara anului 2010, fiind primită de Ia un cetăţean din municipiul Bucureşti care ar fi venit cu un taxi la pescuit şi care i-a remis totodată drept muniţie 3 cartuşe calibrul 12.

În ceea ce priveşte incidentul în sine, în rechizitoriu s-a arătat că inculpatul a declarat că partea vătămată l-a ameninţat de multe ori şi că a încercat în numeroase rânduri să-i pună în pericol atât viaţa, cât şi bunurile proprietatea sa şi că în seara de 15 ianuarie 2011 din nou a avut o atitudine ameninţătoare şi jignitoare la adresa sa, în sensul să, în momentul în care s-a apropiat de portiera maşinii, l-a scuipat şi a încercat să-l lovească cu un cuţit pe care partea vătămată îl avea asupra sa, prin introducerea pe geamul maşinii a mâinii înarmate. Inculpatul a susţinut în faţa organelor judiciare că vizibil intimidat, a apăsat trăgaciul armei, după care s-a auzit un zgomot specific împuşcăturii, iar partea vătămată a reacţionat printr-un strigăt.

În acel moment, inculpatul a cerut martorului C.F. să pornească maşina, inculpatul susţinând că nu şi-a dat seama pe moment despre gravitatea şi consecinţele împuşcăturii, iar ulterior chiar a încercat să anunţe organele de poliţie despre acest eveniment.

S-a mai reţinut în actul de sesizare că, după efectuarea focului de armă partea vătămată a căzut în mijlocul carosabilului, martorii care o însoţeau au venit la fata locului, însă au constatat starea de inconştientă în care intrase partea vătămată.

În cursul urmăririi penale şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a solicitat să se reţină că provocările părţii vătămate, în contextul conflictelor anterioare, au fost împrejurări ce l-au determinat să riposteze, folosindu-se de arma letală, pentru a înlătură un atac iminent comis cu un cuţit de către victimă asupra sa.

Referitor la acest cuţit de care s-ar fi folosit victima în faza cercetărilor penale s-a concluzionat că reţinerea existenţei acestei arme asupra părţii vătămate a rămas o împrejurare incertă, câtă vreme martorii B.C.A. şi T.S.F., persoanele cu care se afla partea vătămată, au infirmat existenta acestui cuţit.

S-a reţinut că a fost audiat în condiţiile art. 86 şi urm. C. proc. pen. martorul cu identitate protejată S.A., care, referindu-se la cele petrecute la faţa locului, a susţinut că a ajuns în seara respectivă Ia locul incidentului imediat ce a auzit împuşcătura şi a văzut în preajma părţii vătămate căzută, la pământ un pachet de ţigări, un telefon şi un cuţit cu lama având o lungime aproximativă de 20 cm. Acest martor a susţinut ulterior că, fiind implicat într-o discuţie telefonică de câteva minute, nu a văzut când acel cuţit a dispărut de Ia faţa locului, însă a auzit pe unele dintre persoanele prezente acolo discutând în legătură cu arma dispărută.

După efectuarea cercetărilor premergătoare şi stabilirea în concret a cadrului procesual, a încadrării juridice dată faptei comisă de inculpat şi a consecinţelor acesteia, inculpatul a fost propus instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de acesta, această măsură fiind luată prin încheierea nr. 3 din 16 ianuarie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa, prelungită de 2 ori în faza urmăririi penale şi menţinută apoi succesiv de către instanţa de judecată cu ocazia cercetării în fond a cauzei, inculpatul neînţelegând să atace încheierile prin care arestul preventiv s-a menţinut.

Prima instanţă a mai reţinut că situaţia de fapt expusă mai sus a fost stabilită în faza de urmărire penală prin proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe fotografice, raport medico-legal de necropsie, raport de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică, declaraţii inculpat, declaraţii martori, procese-verbale de confruntare, declaraţiile părţii civile, extrase caziere judiciare.

Dosarul penal a fost înregistrat la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 2824/120/2011, inculpatul fiind audiat în prezenţa apărătorului ales la termenul de judecată din 26 iulie 2011.

În declaraţia sa, inculpatul susţine în continuare că a executat focul de armă sub imperiul unei puternice tulburări provocată de atitudinea ameninţătoare pe care partea vătămată a avut-o faţă de el, atitudine care a debutat încă în urmă cu un an de zile, când inculpatul a fost angajat ca paznic la ferma piscicolă de pe raza comunei C. Înainte de a se angaja la această fermă s-a aflat în legături foarte bune cu vărul său, despre care cunoştea însă că se ocupă cu activităţi multiple de braconaj. După ce a dobândit funcţia de şef de pază la ferma piscicolă şi şi-a intrat în atribuţii încercând să restabilească ordinea pe bălţile primite spre administrare, s-a înrăutăţit şi situaţia cu partea vătămată care, fără a avea o îndeletnicire stabilă, a continuat să se ocupe cu braconajul în zonă, astfel încât şi atitudinile ameninţătoare şi agresive din partea părţii vătămate au început să se înmulţească.

Inculpatul a precizat că de-a lungul anului 2010 au avut loc pe raza fermei piscicole mai multe acţiuni distrugătoare (distrugerea unui năvod, a unor autoturisme ce aparţineau atât persoanei sale, cât şi a altuia, distrugerea unui dig etc.), acţiuni pe care Ie-a pus pe seama vărului său şi faţă de care a formulat numeroase plângeri penale atât personal, cât şi plângeri făcute de conducerea fermei la care lucra.

Referitor la seara de 15 ianuarie 2011, inculpatul a susţinut că incidentul s-ar fi declanşat cu o zi înainte, când a fost chemat de şeful de post al comunei care, la iniţiativa vărului său, I-a întrebat dacă îşi menţine plângerile penale pe care le formulase împotrivă lui B.C., răspunsul inculpatului fiind unul afirmativ. Pe fondul acestor plângeri şi neînţelegeri pe care Ie-a avut faţă de partea vătămată, în seara zilei de 15 ianuarie 2011, fiind de serviciu, a plecat în control pe bălţi cu maşina proprietatea sa, care era condusă de martorul C.F., acest martor fiind luat deseori de inculpat în maşină, câtă vreme existau aceste pericole şi ameninţări din partea părţii vătămate. În timp ce efectua controlul pe bălţi, martorul C.F. a primit un telefon de la partea vătămată, moment în care inculpatul şi-a dat seama că partea vătămată se află pe lac, într-o zonă interzisă pescuitului şi de aceea a plecat în control. În drumul său a văzut la un bar pe partea vătămată care se afla împreună cu numiţii T.S.F., B.C.A. şi C.A., a trecut pe lângă barul respectiv şi s-a îndreptat către locul pe care intenţiona să-I verifice. Constatând că nu există nereguli evidente, s-a întors cu maşina de pe baltă, iar pe drumul de întoarcere la o intersecţie de drumuri se afla vărul său cu mai multe persoane, moment în care s-a gândit că ar putea să poarte o discuţie cu acesta şi să rezolve situaţia referitoare la plângerile penale formulate.

Inculpatul a mai declarat că în momentul în care a trecut cu maşina pe lângă vărul său acesta i-ar fi făcut cu mâinile semn să oprească, că a oprit maşina şi a dat cu spatele câţiva metri pentru că trecuseră de locul unde se afla vărul său, acesta din urmă fiind la acel moment în dreptul casei martorului T.S.F. A avut intenţia să coboare din maşină, dar pentru că a observat că partea vătămată a luat un obiect de Ia T.S.F. pe care l-a băgat în buzunarul drept al pantalonilor nu a mai coborât din maşină, ci a aşteptat ca partea vătămată să se apropie de autovehicul. În momentul în care partea vătămată s-a apropiat de maşină, aceasta ar fi scuipat pe inculpat şi cu mâna palmând un cuţit a încercat să lovească prin portiera maşinii pe inculpat.

Acelaşi inculpat a susţinut că în momentul atacului din partea părţii vătămate a reacţionat ridicând arma pe care o avea în portiera maşinii şi pe care obişnuia să o lase acolo în momentul în care făcea controlul pe bălţi, moment în care arma s-ar fi descărcat şi a auzit strigătul părţii vătămate. La acel moment nu a realizat ce se întâmplă, starea de agitaţie şi tensiune în care se afla făcându-l să ceară şoferului maşinii să plece din acel loc şi că ulterior a anunţat organele de poliţie în legătură cu cele întâmplate.

Inculpatul a mai menţionat că nu a avut niciodată intenţia să folosească arma de foc împotriva vărului său, dar că se simţea ameninţat de acesta, cu atât mai mult cu cât evenimentele şi acţiunile distrugătoare ce aveau loc pe raza fermei piscicole le punea pe seama vărului său, care era nemulţumit de faptul că nu-şi mai putea efectua activităţile de braconaj, inculpatul fiind cunoscut ca o persoană foarte corectă la locul său de muncă.

În aceeaşi şedinţă de judecată din 26 iulie 2011 a fost audiată şi soţia victimei, B.M.A., care a declarat că soţul său era cel care îi asigura întreţinerea atât pentru sine, cât şi pentru copilul lor minor, aceasta fiind căsătorită legal cu partea vătămată încă din anul 2009.

Referitor la situaţia de fapt, soţia victimei a afirmat că în seara zilei de 15 ianuarie 2011 ar fi auzit împuşcătura urmare căreia a decedat soţul său, locul incidentului fiind foarte aproape de casa unde locuieşte. În momentul în care a auzit împuşcătura, soţia victimei a primit un telefon de la naşul său, care i-a spus că B.C. fusese împuşcat, moment în care a fugit către locul respectiv, unde l-a găsit pe soţul său deja mort. B.M.A. s-a constituit parte civilă în cauză atât cu pretenţii proprii, cât şi în beneficiul băiatului său minor în vârstă de 1 an şi jumătate, suma globală fiind de 50.000 euro.

S-a procedat, de asemenea, la audierea numitei U.E.J., fosta concubină a victimei, cu care aceasta din urmă avea 2 copii minori, în declaraţia sa arătând că nu are pretenţii civile, dar doreşte ca cei doi minori de care partea vătămată se ocupa îndeaproape să fie despăgubiţi civil.

S-a mai constituit parte civilă în cauză mama victimei, B.A., care a susţinut că a suportat împreună cu familia victimei cheltuielile de înmormântare şi pomenile ulterioare până la 1 an de zile, aceasta solicitând să fie despăgubită cu suma de 100.000 euro daune morale şi 15.000 euro daune materiale.

Referitor la cei doi minori ai victimei rezultaţi din relaţia de concubinaj cu U.E.J., fiul cel mare a solicitat daune morale pentru prejudiciul încercat, pretenţiile fiind susţinute şi în favoarea fiicei minore, reprezentată în cauză de U.E.J.

Au fost audiaţi în cauză martorii din acte, respectiv I.D., S.F., D.M., H.M., T.C.S., T.I.S., A.V., precum şi cel cu identitate protejată, faţă de care s-au respectat dispoziţiile art. 86¹ C. proc. pen.

La solicitarea inculpatului au fost audiaţi martorii C.G., B.N., V.R. şi C.F., acest martor fiind propus şi prin rechizitoriul parchetului.

Martorul C.F. a declarat că îl cunoaşte de mai mulţi ani pe inculpat, dar şi pe vărul acestuia B.C. şi că are cunoştinţă despre faptul că neînţelegerile dintre părţi au început odată ce inculpatul a fost angajat în funcţia de şef de pază la ferma piscicolă de pe raza comunei C. Martorul afirmă că de multe ori s-a întâlnit, cu B.C. care îi spunea că era nemulţumit de activitatea inculpatului la fermă, care-l împiedica să-şi desfăşoare activităţile de braconaj şi că ştie că acţiunile ameninţătoare şi agresive la adresa inculpatului au fost generate de partea vătămată, care de multe ori i-a arătat un cuţit pe care obişnuia să-l poarte asupra sa şi despre care spunea că intenţionează să-l folosească împotriva inculpatului.

Referitor la ziua de 15 ianuarie 2011, martorul a afirmat că a fost sunat de inculpat care i-a cerut să-l însoţească în tura de serviciu, că a plecat cu inculpatul în jurul orei 17:00, a făcut un tur al fermei, inculpatul dând câteva instrucţiuni persoanelor angajate şi că i-a cerut să aştepte până când va face controlul total. A aşteptat aproximativ două ore, interval de timp în care a primit un mesaj de la B.C. care îi cerea să-şi retragă plângerea penală pe care şi martorul o formulase împotriva părţii vătămate. Astfel, martorul a formulat plângere împotriva părţii vătămate, deoarece aceasta l-ar fi ameninţat în trecut cu cuţitul.

După cele două ore scurse, martorul l-a luat în maşină pe inculpat, care îşi terminase controlul şi pe drumul de întoarcere l-au văzut pe B.C. împreună cu două persoane, însă au trecut cu maşina pe lângă aceştia. În momentul în care au ajuns la intersecţie a văzut pe partea vătămată care a început să strige şi să facă semne să oprească maşina, moment în care inculpatul i-a cerut personal să oprească şi să aştepte venirea părţii vătămate. Partea vătămată singură s-a apropiat de maşina inculpatului, iar persoanele care o însoţeau au rămas la aproximativ 25 de metri.

Acelaşi martor a precizat că iniţial inculpatul a vrut să coboare din maşină, însă imediat a revenit în vehicul şi a deschis geamul portierei, martorul confirmând că partea vătămată avea în mână un obiect despre care a avut convingerea că este un cuţit, aceasta deoarece în multe rânduri B.C. i-a arătat cuţitul pe care îl purta asupra sa. În precizările martorului se arată că partea vătămată a fost cea care a început să fie agresivă verbal faţă de inculpat, că aceasta era în stare de ebrietate şi că la un moment dat, după ce I-a înjurat şi scuipat pe inculpat, partea vătămată a încercat să lovească prin geamul deschis al portierei pe inculpat, în mână având un obiect pe care nu I-a putut identifica cu exactitate iniţial, dar pe care l-a văzut ulterior când partea vătămată a scos mâna din buzunar, ca fiind un cuţit.

Martorul a mai arătat că evenimentele descrise mai sus au avut Ioc cu repeziciune şi că a constatat că inculpatul a încercat să pareze lovitura din partea părţii vătămate, ridicând arma pe care o avea în maşină cu ambele braţe, fără să poată preciza dacă inculpatul avea sau nu mâna pe trăgaci. După ce s-a auzit focul de armă, la solicitarea inculpatului au plecat din locul respectiv, a constatat că inculpatul se afla într-o stare de confuzie, dar imediat acesta a încercat să sune la poliţie şi chiar au mers ulterior la Poliţia din Tărtăşeşti.

Au fost audiaţi şi cei doi martori cu care se afla partea vătămată în momentul în care s-a întâlnit cu inculpatul, anume B.C.A. şi T.S.F. Primul dintre aceştia a confirmat faptul că în seara zilei de 15 ianuarie 2011 a fost împreună cu partea vătămată şi cu T.S.F. la un bar din sat, de unde au cumpărat cafea şi câteva cutii de bere, moment în care au observat maşina inculpatului mergând spre fermă, şi care nu a oprit, ci doar a claxonat în semn de salut.

În jurul orei 22:00, când se întorcea către casă cu amicii săi, s-a oprit în faţa casei lui T.S.F. pentru a consuma bere şi din nou a văzut maşina inculpatului care era condusă de martorul C.F., în dreapta aflându-se inculpatul.

Martorul a confirmat că partea vătămată s-a apropiat de maşina inculpatului, dar că nu avea asupra sa decât un telefon mobil şi de la o distanţă de 15-20 metri a văzut că inculpatul a deschis uşa din dreapta a maşinii şi a avut impresia că acesta are la geam un obiect, o ţeava ce părea a fi ţeava unei arme. În timp ce partea vătămată se apropia de maşină, T.S.F. a intrat în casă şi nu a auzit conţinutul discuţiei dintre partea vătămată şi inculpat. Ştia despre situaţia tensionată dintre părţi şi a încercat să reţină pe partea vătămată să nu meargă să vorbească cu inculpatul cu atât mai mult cu cât ştia că inculpatul deţine şi o armă de foc.

Martorul a mai susţinut că a auzit un foc de armă, după care a văzut pe partea vătămată căzută la pământ, moment în care a fugit către locul respectiv şi a constatat că partea vătămată fusese împuşcată. A sunat la spital şi, pe membrii familiei victimei, anunţându-i despre evenimentele întâmplate.

Martorul T.S.F. a confirmat spusele martorului B.C.A., însă fără a da foarte multe amănunte despre discuţia dintre părţi, deoarece susţine că ar fi intrat în casă la un moment dat pentru a-şi lua un pachet de ţigări, moment în care a auzit un zgomot ce se asemăna cu o împuşcătură. Când a ieşit afară din casă martorul l-a văzut pe B.C.A. lângă corpul părţii vătămate şi a aflat de la acesta că partea vătămată fusese împuşcată de către inculpat.

Martorul I.C. a afirmat că este concubinul surorii victimei şi că îl cunoaşte şi pe inculpat, care este în relaţie de rudenie şi cu victima. Referitor la situaţia tensionată dintre părţi, martorul a afirmat că vorbise cu partea vătămată despre aceasta, dar niciodată partea vătămată nu ar fi recunoscut că a comis fapte ameninţătoare la adresa, inculpatului, conflictul dintre părţi fiind amplificat şi de anturajul în care trăiau părţile şi de persoanele care din răutate şi invidie au reuşit să învrăjbească pe cei doi veri, în seara incidentului a fost anunţat că B.C. a fost împuşcat s-a deplasat la faţa locului împreună cu sora victimei, dar nu ştie ca victima să-fi avut asupra sa vreun cuţit. Partea vătămată, deşi mai consuma băuturi alcoolice, niciodată nu era violentă, dar ştie că inculpatul deţine o armă de foc, despre care şi victima avea cunoştinţă. Acelaşi martor a mai susţinut că partea vătămată îşi dorea să rezolve amiabil situaţia cu inculpatul şi că a aflat amănunte despre incident de Ia cei doi martori care îl însoţeau pe partea vătămată în seara respectivă.

Martorii S.F. şi L.E. au afirmat că sunt colegi de serviciu cu inculpatul şi că în această calitate au avut cunoştinţă despre diferitele acţiuni de ameninţare la care a fost supus acesta din urmă. Astfel martorii susţin că B.C. se ocupa de activităţi de braconaj în zonă de mai mult timp şi neînţelegerile dintre părţi au apărut în momentul în care inculpatul a fost numit şef de pază la ferma piscicolă. Inculpatul era o persoană cumsecade şi că de când a venit să lucreze la fermă activitatea acesteia s-a îmbunătăţit şi s-au rărit cazurile de braconaj pe lacuri.

Martorul D.M. a afirmat că ştie despre conflictul dintre părţi, care a debutat în toamna anului 2010, şi tot ceea ce cunoaşte este despre anumite evenimente ce au avut loc în luna noiembrie 2010 acasă la partea vătămată. Acolo se afla martorul C.F. care a sunat la un moment dat pe telefonul mobil şi pe inculpat, acesta din urmă fiind vădit nemulţumit de prezenţa Iui C.F. în domiciliul părţii vătămate, care ar fi proferat injurii la adresa lui B.C.

Referitor la ziua de 15 ianuarie 2011 martorul afirmă că B.C. a venit la el acasă în jurul orei 18:00, după care aceasta a plecat, iar în jurul orelor 22:00 a fost sunat de un prieten al victimei care i-a spus despre evenimentul tragic ce s-a soldat cu moartea victimei. Acelaşi martor a mai arătat că ştia despre activităţile de braconaj în care era implicat B.C., dar ştia că acesta încetase cu astfel de activităţi şi s-a apucat de alte acţiuni legate de dezmembrări de autovehicule.

Martorul H.M. a arătat că nu a fost de faţă la incidentul dintre părţi, dar că fusese solicitat de B.C. să îl ducă cu maşina acasă, deoarece acesta consumase băuturi alcoolice, după această martorul afirmând că a văzut o maşină ce ştia că aparţine inculpatului şi care a întors în dreptul locuinţei lui B.C. A auzit un schimb de replici între părţi toate acestea întâmplându-se pe fondul unei situaţii vechi tensionate dintre acestea.

Referitor la seara de 15 ianuarie 2011 martorul a arătat că în jurul orelor 16:30-17:00 a văzut pe B.C. împreună cu 2-3 persoane la un magazin din comună unde a şi oprit, moment în care a văzut maşina inculpatului care a dat un semnal acustic, martorul neputând preciza cine era cealaltă persoană din maşina inculpatului. După ce a plecat către casă, martorul susţine că nu a mai văzut pe partea vătămată, însă a fost înştiinţat ulterior despre decesul acesteia.

Martorii T.C.S. şi T.I.S. au arătat că până în vara anului 2010 părţile s-au înţeles bine, dar că neînţelegerile au apărut din momentul în care inculpatul a fost angajat la ferma piscicolă şi că activitatea s-a îmbunătăţit considerabil Ia fermă de când inculpatul lucra acolo. Martorul T.I.S. a confirmat faptul că la adresa inculpatului au existat câteva acţiuni de ameninţare şi că de aceste acţiuni inculpatul îl suspecta pe vărul său B.C.

La rândul său, martorul T.C.S. a afirmat că ştia despre plângerile reciproce pe care părţile şi le-au făcut la poliţie şi de faptul că B.C. manifesta temere ştiind că inculpatul deţinea o armă de foc.

Martorul cu identitate protejată audiat în cauză a confirmat poziţia pe care a avut-o încă din faza cercetărilor penale, anume că, ajuns la faţa locului unde partea vătămată căzuse împuşcată la pământ, a văzut în jurul acesteia câteva obiecte căzute la pământ, între care un telefon mobil şi un cuţit de bucătărie, care ulterior a dispărut. Acest martor a susţinut că a auzit ulterior discuţii între persoanele aflate la faţa locului despre dispariţia cuţitului, fapt ce i-a întărit convingerea existenţei acestei arme asupra părţii vătămate. A solicitat să aibă identitate protejată deoarece îi era teamă de persoanele ce făceau parte din anturajul părţii vătămate, aceasta din urmă fiind cunoscută în zonă ca o persoană destul de agresivă, ce se ocupa împreună cu prietenii săi, de mult timp, cu activităţi de braconaj.

La solicitarea inculpatului au fost audiaţi 3 martori pe situaţia de fapt, aceştia fiind cunoscuţi ai inculpatului şi ai părţii vătămate.Ţoţi aceşti martori au afirmat despre partea vătămată că era o persoană violentă, se ocupa cu activităţi de braconaj şi era implicată în numeroase acţiuni de ameninţare şi lovire faţă de mai multe persoane din comună. Şi acţiunile de ameninţare la adresa inculpatului au fost iniţiate tot de partea vătămată şi atât inculpatul, cât şi conducerea fermei piscicole au formulat numeroase plângeri la poliţie pentru distrugerile ce au avut loc în zona fermei.

În cauză s-a încuviinţat de către instanţa de fond, la solicitarea iriculpatului efectuarea unei expertize tehnice şi traseologice criminalistice, obiectivele fiind discutate şi propuse în şedinţă publică, experţii criminalişti răspunzând acestor obiective, care ţineau în special de poziţia victimei în momentul executării focului de armă, prin raportul de expertiză criminalistică depus Ia dosarul cauzei.

Prima instanţă a reţinut că raportul concluzionează că mecanismul de siguranţă al armei deţinute de inculpat a funcţionat normal în momentul tragerii, fiind exclusă posibilitatea declanşării accidentale a focului atunci când siguranţa se află pe poziţia blocat/safe, că percuţia nu se realizează fără acţionarea directă asupra trăgacelor, nici când arma este asigurată, nici când este dezasigurată.

S-a specificat în concluziile raportului de expertiză că, în momentul declanşării focului, ţeava armei se afla într-o poziţie sub un unghi de 35° cu orizontala şi la o înălţime de circa 1,68 metri faţă de sol, distanţa dintre trăgător şi victimă putând fi de 0,40 metri, iar victima aflându-se într-o poziţie verticală.

Pentru părţile civile şi vătămate din prezenta cauză, instanţa a încuviinţat şi numirea unui expert recomandat, care a depus la rândul său opinii cu privire la raportul de expertiză criminalistică efectuat, concluziile sale generale fiind în mare parte conforme cu cele din expertiza efectuată la institutul criminalistic.

De asemenea, instanţa de fond a încuviinţat şi un supliment de expertiză, acesta fiind depus la dosarul de fond, prima instanţă apreciind că nu sunt însă edificatoare concluziile acestuia în lipsa unui experiment judiciar, pe care nu l-a încuviinţat, întrucât expertiza solicitată şi actele dosarului de urmărire penală fac inutilă o asemenea experimentare.

Analizând actele şi lucrările dosarului în lumina susţinerilor părţilor, a materialului probator administrat în cauză, inclusiv al celui administrat nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, tribunalul a constatat următoarele:

Relativ la situaţia de fapt, tribunalul a observat că organele de urmărire penală au reţinut în mod corect şi complet împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi au realizat o justă administrare a mijloacelor de probă, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie în forma cerută de lege. La stabilirea acestei stări de fapt au fost avute în vedere probele aşa cum au fost evidenţiate mai sus, inclusiv concluziile expertizei medico-legale, care a concluzionat că moartea victimei B.C. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei mixte (externă şi internă), consecinţa unei plăgi împuşcate, penetrante în zona hemitorace drept, cu distrucţia în cvasitotalitate a plămânului drept. Examenul sângelui recoltat de la victimă cu ocazia autopsiei a confirmat o alcoolemie de 1,05 gr.‰.

De asemenea, au fost efectuate investigaţii de specialitate şi asupra armei deţinută de către inculpat fără autorizaţie legală şi s-a concluzionat că această puşcă, marca C.B., este o armă de foc destinată practicării vânătorii, având ţevile şi patul secţionate, iar elementele de identificare îndepărtate.

Coroborând toate probele ce au fost administrate pe parcursul procesului penal, a reţinut că în seara zilei de 15 ianuarie 2011 în jurul orei 22:30, pe raza comunei C., satul S., judeţul Dâmboviţa, pe fondul unui conflict mai vechi,inculpatul a împuşcat cu arma pe care o avea în deţinere şi pentru care nu poseda permis, pe vărul său B.C., împuşcătura fiind mortală.

Prima instanţă a mai reţinut că fapta de omor calificat reţinută în sarcina inculpatului,chiar dacă este apreciată de acesta din urmă ca fiind săvârşită fără intenţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 -175 lit. i) C. pen., din probe rezultând că fapta a fost comisă de inculpat în public, respectiv pe stradă, acest loc fiind prin natura şi destinaţia lui accesibil publicului.

Aşa cum rezultă din expertiza criminalistică efectuată în faza cercetării judecătoreşti, focul de armă nu s-a declanşat în mod accidental, inculpatul încercând să o aibă în permanenţă în maşină atunci când efectua controlul activităţilor pe lacurile aflate în administrare şi pentru temerea pe care o încerca privitor la partea vătămată, cunoscută ca o persoană violentă care se ocupa de mulţi ani cu braconajul.

Pe fondul ameninţărilor şi agresiunilor mai vechi la adresa sa, pentru care inculpatul formulase plângeri la poliţie, suspectându-l pe vărul său B.C. în seara zilei de 15 ianuarie 2011 inculpatul a reacţionat la fel de violent faţă de atitudinea ameninţătoare şi provocatoare a părţii vătămate.

Instanţa de fond a mai reţinut că este adevărat că în cauză nu s-a găsit niciun cuţit asupra părţii vătămate însă prezenţa unei asemenea arme asupra acesteia din urmă este dovedită prin declaraţiile martorului C.F. şi a martorului cu identitate protejată, acest cuţit fiind purtat ca şi o obişnuinţă de către partea vătămată.

Astfel, prima instanţă reţine că actul material al părţii vătămate a constat în încercarea acesteia de a lovi cu cuţitul pe care I-a palmat în mâna dreaptă, prin geamul deschis al portierei maşinii aparţinând inculpatului, pe vărul său, iar riposta inculpatului a constat în ridicarea aproape imediată a armei aflată în portiera maşinii, rezultatul fiind executarea unui foc de armă care a lovit mortal pe partea vătămată.

Ca urmare, tribunalul a apreciat că, în contextul cauzei, se poate reţine în favoarea inculpatului starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., potrivit cu care constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

În raport de aceste dispoziţii Iegale condiţiile de existenţă ale provocării privesc: 1) existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea persoanei vătămate; 2) actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie infractorului; 3) sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii infractorul să fi săvârşit infracţiunea; 4) infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului. Prin urmare, pentru reţinerea acestei circumstanţe trebuie dovedite toate cele 4 condiţii.

În speţă, din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, reiese fără putinţă de tăgadă că de mai mult timp inculpatul s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tensiuni, generată de ameninţările succesive Ia adresa persoanei şi a bunurilor sale, principala persoană suspectată fiind vărul său, B.C. De altfel, aşa cum rezultă din actele dosarului, faţă de victimă au fost formulate numeroase plângeri penale, inclusiv de către conducerea fermei piscicole unde lucra ca şef de pază inculpatul, partea vătămată fiind o persoană cunoscută în zonă pentru activităţile ilicite de braconaj, dar şi pentru comportamentul agresiv pe care l-a avut şi faţă de alte persoane din comunitate.

În ziua săvârşirii faptei, victima s-a comportat jignitor şi ameninţător din nou la adresa inculpatului, aceasta în ciuda declaraţiilor unor martori, prieteni apropiaţi ai victimei, care o însoţeau pe aceasta din urmă şi care au văzut de la distanţă că inculpatul discuta cu vărul său prin geamul deschis de la portiera maşinii.

Declaraţiile acestor din urmă martori nu au fost integral reţinute de către instanţa de fond, fiind apreciate ca subiective în contextul în care sunt cunoscuţi în zonă ca persoane ce se ocupă cu aceleaşi activităţi de braconaj şi faţă de care inculpatul a încercat să ia atitudine printr-un control corect şi eficient pe raza bălţilor aflate în administrarea sa.

Tot martorii fac dovada faptului că discuţia a avut loc între inculpat şi partea vătămată pe un ton uşor ridicat, martorul direct C.F. vorbind despre încercarea părţii vătămate de a-l lovi prima pe inculpat cu cuţitul pe care îl avea în mână. Or, acest comportament al părţii vătămate, în faţa căruia inculpatul a reacţionat sub imperiul tulburării provocate de atitudinea agresivă a părţii vătămate, coroborat cu întreaga situaţie tensionată ce a precedat, pot fi asimilate şi se circumscriu noţiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen.

Conform art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, iar probele administrate trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Tribunalul a administrat materialul probator indicat în rechizitoriul parchetului, a procedat Ia administrarea de probe noi în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, pe baza cărora a reţinut starea de fapt, vinovăţia inculpatului, elementele constitutive ale infracţiunilor şi încadrarea juridică a acestora.

Pe baza aceloraşi probe instanţa de fond a apreciat că în speţă nu ne aflăm nici în prezenţa unui exces de apărare justificat şi nici a unui exces scuzabil, aşa cum susţine inculpatul, ci în prezenţa circumstanţei atenuante a provocării, inculpatul săvârşind fapta de omor în stare de puternică tulburare ca urmare a incidentului ce a avut loc în seara de 15 ianuarie 2011, prin care partea vătămată a încercat să o lovească cu un cuţit, dar şi a puternicelor tulburări şi emoţii generate de perpetua activitate agresivă şi ameninţătoare pe care partea vătămată a manifestat-o în timp la adresa sa.

Aşadar, în drept, s-a apreciat de către instanţa de fond că această faptă a inculpatului întruneşte elementele constitutive, ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., iar referitor la celelalte două infracţiuni reţinute în sarcina, inculpatului, acestea nu au fost practic infirmate de către inculpat, care a recunoscut că nu deţinea autorizaţie legală pentru arma de vânătoare, această armă fiind folosită în comiterea infracţiunii de omor.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a pronunţat soluţia de condamnare a inculpatului, la individualizarea pedepselor aplicate ţinând seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., de consecinţele reţinerii art. 73 lit. b) C. pen. şi de efectele circumstanţelor atenuante personale conform art. 76 C. pen., inculpatul fiind o persoană cu un trecut mai mult decât decent, o persoană responsabilă atât în familie, cât şi în societate, necunoscută cu antecedente penale

Tribunalul a reţinut că o condamnare la pedeapsa închisorii atrage de drept şi interzicerea faţă de inculpat a unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen., această măsură nefăcându-se însă automat prin efectul legii, ci se supune aprecierii instanţei în funcţiile de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, tribunalul a reţinut că natura faptelor săvârşite şi circumstanţele personale ale inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 Iit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., motiv pentru care exerciţiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

Nu s-a interzis dreptul de a alege întrucât fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotaţie electorală şi nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., inculpatul nefolosindu-se de vreo profesie pentru săvârşirea infracţiunilor.

Relativ la modalitatea de executare a pedepsei, tribunalul a apreciat că executarea efectivă a pedepsei închisorii este justificată în cauză, inculpatul fiind arestat preventiv, măsură ce a fost menţinută în baza art. 350 C. proc. pen., iar perioada arestului preventiv s-a dedus conform art. 88 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a ţinut cont de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., anume că la comiterea infracţiunilor s-a reţinut şi o culpă a victimei, reţinând că este adevărat că familia victimei a fost greu încercată prin pierderea părţii vătămate, aceasta din urmă având copii minori în întreţinere, de care se ocupa îndeaproape şi pe care îi ajuta sub aspect financiar.

Faptul că partea vătămată era cunoscută în zonă ca o persoană ce se ocupa frecvent cu activităţi ilicite de braconaj, nu justifică decesul acesteia, prejudiciile morale încercate de părţile civile din prezenta cauză fiind mai mult decât dovedite.

Astfel, în baza dispoziţiilor art. 14 cu art. 346 C. proc. pen., instanţa de fond a admis în parte latura civilă a cauzei şi a obligat inculpatul să suporte atât plata unor daune morale către descendenţii direcţi ai victimei (copiii din prima relaţie de concubinaj şi copilul din căsătoria cu B.M.A.), faţă de aceşti minori instanţa de fond apreciind că se impune şi acordarea unor prestaţii periodice care să suplinească într-un fel ajutorul financiar pe care îl obţineau de la tatăl lor, în funcţie de venitul minim pe economie, câtă vreme din dosar nu rezultă probe certe în dovedirea veniturilor lunare obţinute de partea vătămată.

Soţia supravieţuitoare B.M.A. s-a apreciat că este îndreptăţită a fi despăgubită moral pentru prejudiciul încercat, la fel şi mama victimei, care din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză sub aspect civil, rezultă că a suportat cheltuielile cu înmormântarea victimei şi cu pomenirile ulterioare.

Referitor la probele administrate în dovedirea laturii civile, prima instanţă a avut în vedere coroborarea declaraţiilor martorilor, astfel încât acestea să coincidă până la o anumită sumă de bani reţinută ca reprezentând contravaloarea acestor ultime cheltuieli, această sumă fiind apreciată la 5.000 euro şi nu Ia sume mult mai mari, aşa cum a pretins partea civilă. Din probe rezultă că partea vătămată nu era o persoană foarte înstărită, contribuia la întreţinerea copiilor săi minori şi a construit casa în care locuiau, însă veniturile sale nu sunt stabilite cu exactitate prin probele administrate de părţile civile.

Ca o consecinţă a soluţiei de condamnare a inculpatului pentru toate cele 3 fapte penale aflate în concurs, instanţa de fond a procedat la contopirea acestora,inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat ca pedeapsă complementară şi aceea a interzicerii pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Totodată, în baza art. 118 lit. b) şi f) C. pen., s-a dispus confiscarea armei de vânătoare deţinută fără drept şi folosită de inculpat la săvârşirea infracţiunilor, iar în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat (cu excepţia sumei de bani reprezentând contravaloarea expertizei criminalistice dispusă în faza cercetării judecătoreşti, care a fost plătită în timpul procesului de către inculpat), inclusiv a sumei de bani reprezentând contravaloarea cartuşelor folosite la efectuarea expertizei criminalistice.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, inculpatul B.S. şi părţile civile B.A., U.E.J., B.M.A., B.M. prin reprezentant legal B.M.A., B.G.C. şi B.V.M., ambii prin reprezentant legal U.E.J.

În motivarea apelului declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a arătat în esenţă că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică întrucât în mod greşit s-au reţinut scuza provocării şi circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere că pretinsa acţiune agresivă a victimei, pe care inculpatul a invocat-o şi la urmărirea penală, afirmând că aceasta ar fi încercat să-l lovească cu un cuţit pe care îl avea în mână, nu este susţinută din punct de vedere probator, astfel încât instanţa de fond trebuia să o înlăture pe baza aceloraşi considerente pentru care a fost înlăturată şi de procuror.

Reţinerea, existenţei cuţitului ca fiind, o armă pe care partea vătămată o avea asupra sa este incertă, acesta nefiind văzut de martorii care o însoţeau pe aceasta, iar pretinsul remitent (martorul T.S.F.) a negat orice implicare în legătură cu înarmarea victimei. Martorul B.C.A., a susţinut că nu a auzit nici un fel de înjurături între inculpat şi victimă.

De asemenea, martorul cu identitate protejată a declarat că a ajuns la faţa locului imediat ce a auzit împuşcătura şi a văzut în preajma părţii vătămate un pachet de ţigări, un telefon şi un cuţit cu lama de aproximativ 20 de cm, iar ulterior, revenind alături de alte persoane, a constatat la faţa locului lipsa cuţitului de pe carosabil şi i-a auzit pe cei prezenţi discutând în legătură cu arma dispărută. Acest martor nu a fost prezent la faţa locului înainte de executarea de către inculpat a focului faţă de victimă, astfel că mărturia sa nu se referă la pretinsa provocare a acesteia, iar pe de altă parte că martorul nu a putut indica numele vreunei persoane dintre cele despre care a susţinut că au comentat dispariţia cuţitului de pe carosabil.

S-a arătat că nu subzistă nici starea de tulburare puternică a inculpatului determinată de actul provocator al părţii vătămate, şi chiar admiţând că el s-a manifestat indiferent legat de pericolul potenţial de a fi împuşcat de inculpat, starea conflictuală care a existat între cei doi nu exprimă nici ea temerea că disputa trebuia tranşată printr-o confruntare.

Chiar dacă inculpatul a depus la dosar caracterizări din care rezultă: că este cunoscut ca având un comportament corespunzător în comunitate, aceste referinţe favorabile puteau fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, dar este excesiv ca ele să primească semnificaţia circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate pentru infracţiunile comise, în condiţiile în care pe întreg parcursul procesului acesta a avut o conduită procesuală incorectă, invocând neîntemeiat în beneficiul său cauze exoneratoare de răspundere penală ori scuza provocării.

De asemenea, instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind prelevarea de la inculpat a probelor biologice.

Părţile civile au arătat, în esenţă, în motivarea apelurilor declarate că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzuta de art. 73 lit. b) C. pen., dând eficienţă declaraţiilor total nereale şi fără suport probatoriu ale martorului C.F., şoferul inculpatului. Depoziţia acestuia de la instanţa de fond trebuie înlăturată în totalitate pentru că la instanţă declara cu totul altceva decât a declarat la urmărirea penală. Precizările de la instanţă sunt în totală contradicţie cu expertiza balistică efectuată în cauză, care a concluzionat că mecanismul de siguranţă al armei a funcţionat normal, fiind exclusă posibilitatea declanşării accidentale şi că percuţia se realizează prin acţionarea directă a trăgacelor.

Totodată, martorul sub acoperire nu a declarat că victima ar fi folosit cuţitul, ci numai că la un moment dat ar fi văzut un cuţit pe sol, care a dispărut.

Sub aspectul laturii civile această reţinere a stării de provocare a diminuat cuantumul despăgubirilor solicitate, obligarea la prestaţii periodice este una derizorie, iar daunele morale nu au fost corect apreciate.

Inculpatul B.S. a criticat sentinţa instanţei de fond, arătând în esenţă că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor, infracţiune care se comite întotdeauna cu intenţie. În rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nu s-au precizat condiţiile focului letal, iar susţinerile sale, potrivit cărora a acţionat în legitimă apărare, nu au fost combătute în niciun fel.

Părţile adverse au susţinut că trebuie să se ţină seama de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, însă martorii acuzării au făcut parte din anturajul victimei, şi nu înţelege pentru care motiv ar fi mai credibile declaraţiile acestor martori, decât cei din anturajul său, cu care nu s-a aflat în contact chiar din noaptea incidentului.

A mai arătat că la instanţa de fond a dorit să demonstreze situaţia reală petrecută la momentul incidentului, iar în situaţia în care dorea să suprime viaţa victimei avea mai multe posibilităţi, respectiv noaptea, fără vreun martor de faţă, însă nu a făcut-o pentru că nu şi-a dorit acest lucru.

A solicitat instanţei de fond efectuarea unei expertize criminalistice, pe motiv că primul raport de expertiză s-a dovedit a avea concluzii greşite, concluziile expertului fiind absurde şi halucinante, iar aceste susţineri ale sale se întemeiază pe faptul că arma nu putea să aibă poziţia indicată de către expert, traseul de pătrundere fiind sub un unghi de 35°. Din această perspectivă a solicitat a se efectua un experiment judiciar, deoarece numai prin acest experiment s-ar fi înlăturat concluziile expertului.

În faza de urmărire, procurorul audiind martorul cu identitate protejată, a luat cunoştinţă de faptul că victima la momentul incidentului avea asupra sa un cuţit, însă nu a dus aceste informaţii la sfârşit şi instanţa de fond a ajuns la concluzia că se impune reţinerea dispoziţiilor art. 73C. pen., cu toate că această reţinere este greşită, instanţa de fond trebuind să reţină legitima apărare în acest sens fiind şi decizia nr. 686/2008 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în care se menţionează că în cazul legitimei apărări acţiunea se realizează imediat, astfel cum s-a petrecut şi în speţa de faţă.

La momentul producerii incidentului nu a făcut altceva decât să pareze, lovitura victimei, şi, chiar şi în măsura în care această parare a fost efectuată cu o armă, trebuia să se aibă în vedere că la acel moment inculpatul s-a aflat sub imperiul unei stări de tulburare.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, apelantul inculpat a arătat că suma despăgubirilor civile este destul de mare în raport de vinovăţia sa.

Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile invocate de apelanţi, dar şi, din oficiu sub toate aspectele potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de părţile civile B.A., U.E.J., B.M.A., B.M. prin reprezentant legal B.M.A., B.G.C. şi B.V.M., ambii prin reprezentant legal U.E.J. sunt fondate, iar apelul declarat de inculpatul B.S. este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la latura penală, Curtea a apreciat că situaţia de fapt a fost reţinută în mare parte în mod corect de instanţa de fond, şi a fost însuşită şi de instanţa de apel, însă cu precizările de mai jos.

Astfel, din probele administrate în cauză, aşa cum au fost prezentate mai sus, a rezultat că în seara zilei de 15 ianuarie 2011 inculpatul B.S. a întâlnit pe vărul său, B.C., în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală împreună cu martorul C.F., pentru a verifica una dintre bălţile pe care le avea în pază, de pe raza comunei C. În jurul orei 22:00, cei doi s-au reîntâlnit, inculpatul fiind însoţit de acelaşi martor, iar partea vătămată fiind împreună cu martorii B.C.A. şi T.S.F.

În timp ce maşina condusă de martorul C.F. a oprit, inculpatul fiind pe locul din dreapta al autoturismului, partea vătămată B.C. s-a apropiat de autovehicul şi s-a aplecat către portiera dreaptă pentru a discuta cu inculpatul, geamul acesteia fiind coborât.

Inculpatul avea în maşină o armă de foc marca C.B. destinată practicării vânătorii cu ţevile şi patul secţionate, iar cu elementele de identificare îndepărtate, pe care acesta o deţinea fără autorizaţie.

În. momentele premergătoare incidentului, inculpatul ţinea arma cu patul pe picioare şi cu ţevile ieşite în afara autoturismului şi sprijinite de geamul deschis al portierei din dreapta.

Curtea a mai reţinut că între inculpat şi vărul acestuia exista o stare conflictuală mai veche, datorită faptului că inculpatul îl suspecta pe vărul său că se ocupă cu braconajul în zona bălţilor pe care le avea în supraveghere, că a distrus un năvod, un dig şi un autoturism. Din această cauză, inculpatul şi societatea la care acesta era angajat au făcut mai multe sesizări la organele de poliţie locale, cu privire la presupusele fapte săvârşite de vărul inculpatului.

În seara zilei de 15 ianuarie 2011, în jurul orei 22:00, inculpatul B.S. s-a reîntâlnit cu vărul său, B.C., incidentul dintre cei doi veri având loc pe drumul public, în timp ce maşina condusă de martorul C.F. a oprit, iar partea vătămată s-a apropiat de autovehicul şi s-a aplecat către portiera dreaptă a autoturismului pentru a vorbi cu inculpatul.

Inculpatul a executat un foc de armă asupra părţii vătămate cu arma de vânătoare pe care o deţinea fără autorizaţie, iar partea vătămată a căzut în mijlocul carosabilului, martorii care o însoţeau venind la faţa locului şi constatând că aceasta intrase în stare de inconştienţă.

Inculpatul a arătat că provocările părţii vătămate, în contextul conflictelor anterioare, au fost împrejurările care l-au determinat să riposteze, folosindu-se de arma letală, pentru a înlătura un atac iminent cu un cuţit al victimei asupra sa.

Cu privire la cuţitul de care inculpatul spune că s-ar fi folosit victima, Curtea a reţinut că existenţa acestuia nu a fost dovedită, martorii B.C.A. şi T.S.F. infirmând susţinerile inculpatului.

Chiar martorul cu identitate protejată a susţinut că a ajuns în seara respectivă la locul incidentului imediat ce a auzit împuşcătura şi a văzut în preajma părţii vătămate, care era căzută la pământ, un pachet de ţigări, un telefon şi un cuţit cu lama de aproximativ 18-20 cm, însă a mai arătat şi că a avut o discuţie telefonică de câteva minute şi nu a văzut când acel cuţit a dispărut de la faţa locului, dar a auzit pe unele dintre persoanele prezente acolo discutând în legătură cu arma dispărută.

Acest martor nu a fost prezent la faţa locului înainte de executarea de către inculpat a focului de armă către victimă şi nici nu a putut indica numele vreunei persoane dintre cele despre care a susţinut că au discutat despre dispariţia cuţitului de pe carosabil, arătând că se afla la o distanţă de circa 100 metri şi la un moment dat a auzit un zgomot ca o petardă, după care a venit la faţa locului şi a văzut victima căzută la pământ.

Martorul C.F. a susţinut că a văzut, victima când încerca să-I lovească pe inculpat cu un cuţit însă declaraţia acestuia nu a putut fi luată în considerare, fiind subiectivă, având în vedere faptul că chiar martorul a arătat că se afla într-o relaţie conflictuală cu victima datorită relaţiei, de prietenie pe care o avea cu inculpatul şi pentru că şi în alte împrejurări a primit personal ameninţări de la victima B.C.

Totodată, acest martor a dat declaraţii contradictorii cu privire la incident, la fiecare dintre acestea încercând să prezinte o situaţie cât mai favorabilă pentru inculpat. Astfel, în declaraţia din data de 16 ianuarie 2011 martorul a arătat că o persoană i-a dat ceva părţii vătămate, dar nu poate preciza ce anume şi nici unde a pus partea vătămată acel obiect. În declaraţia din data de 9 februarie 2011 acelaşi martor a arătat că partea vătămată era împreună cu martorul B.C.A. şi cu încă o persoană pe care nu o cunoştea, iar acea persoană i-a dat părţii vătămate ceva, nu ştie ce anume, ce victima a introdus în buzunarul de la piept.

În aceste condiţii în care la locul incidentului nu a fost găsit vreun cuţit, Curtea a apreciat că presupusa acţiune agresivă a victimei cu cuţitul asupra inculpatului nu este susţinută din punct de vedere probator. Totodată, inculpatul se afla în habitaclul autoturismului, iar geamul portierei din dreapta era ridicat circa 10 cm, potrivit susţinerilor acestuia din urmă.

De asemenea, inculpatul avea posibilitatea să părăsească zona sau să închidă geamul portierei şi să încuie autoturismul pentru a evita conflictul cu vărul său, dacă ştia, aşa cum a afirmat că vărul său era o persoană violentă.

Dimpotrivă, inculpatul nu numai că nu a încercat să evite conflictul, ci s-a pregătit pentru un eventual conflict, ţinând arma sprijinită cu patul pe picioare şi cu ţevile pe geamul deschis al portierei, dar şi cu piedica (sistemul de asigurare) trasă. Această atitudine nu a condus decât la concluzia că inculpatul nu dorea să evite un conflict cu vărul său.

Susţinerile inculpatului, potrivit cărora a ridicat piedica armei pentru a fi (...) pregătit să tragă un foc în plan vertical, cunoscând de ce este în stare victima (...) nu au condus la concluzia că acesta s-a aflat în legitimă apărare, aceste pregătiri având loc înainte de incident. Totodată, chiar inculpatul a arătat că la a doua întâlnire cu victima trecuse de aceasta cu circa 4-5 metri şi i-a spus şoferului, martorul C.F., să meargă înapoi pentru a putea discuta cu vărul său.

De asemenea, tocmai pentru că inculpatul cunoştea de ce este în stare victima (potrivit spuselor sale) trebuia şi putea să evite o întâlnire şi un eventual conflict cu aceasta.

Inculpatul a mai susţinut că s-a apărat cu arma de lovitura cu cuţitul victimei, însă nici arma, nici inculpatul şi nici autoturismul nu au prezintat urme de lovituri (zgârieturi, tăieturi etc.).

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu se poate reţine existenţa vreunei provocări din partea victimei, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., şi nici că inculpatul ar fi săvârşit fapta în legitimă apărare, astfel că au fost înlăturate aceste dispoziţii cu privire la toate pedepsele aplicate inculpatului.

Chiar presupunând că victima ar fi avut un cuţit (fapt nesusţinut probator), pe care inculpatul a declarat că l-a văzut când martorul C.F. a dat cu spatele după ce-l depăşise pe vărul său, atacul victimei ar fi putut fi evitat de inculpat prin plecarea din acel loc.

Potrivit raportului de expertiză balistică, mecanismul de siguranţă al armei deţinute de inculpat funcţiona normal, fiind exclusă posibilitatea declanşării accidentale a focului cu siguranţa pe poziţia blocat.

De asemenea, potrivit aceluiaşi raport, percuţia nu se putea realiza fără acţionarea directă asupra trăgacelor, nici în situaţia în care arma era asigurată, nici în cea în care era neasigurată.

Curtea a mai reţinut că şi reţinerea de către instanţa de fond a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului este nejustificată, având în vedere încercarea sa de a scăpa de răspundere penală prin prezentarea unei situaţii de fapt nereale şi prin modificarea constantă a declaraţiilor date pe parcursul procesului penal.

Un aspect de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond I-a reprezentat omisiunea acesteia de a dispune ca inculpatului să-i fie prelevate probe biologice în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, potrivit cărora prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa, printre care şi infracţiunea de omor califi cat, este dispusă de instanţa de judecată prin hotărârea de condamnare.

În ceea ce priveşte latura civilă, Curtea a constatat că sumele pe care inculpatul a fost obligat să le plătească cu titlu de prestaţii periodice lunare în beneficiul minorilor aflaţi în întreţinerea victimei şi cele pe care a fost obligat să le plătească cu titlu de daune morale către părţile civile sunt prea mici, fiind acordate cu luarea în considerare a scuzei provocării, astfel că aceste sume vor fi majorate la un cuantum care să satisfacă nevoile părţilor civile, dar şi ţinând seama de contribuţia victimei la creşterea copiilor săi.

În acest sens, Curtea a reţinut că victima a ţinut legătura permanent cu toţi cei trei copii pe care îi sprijinea moral şi material, atât prin acordarea de bani, cât şi prin prestarea de diverse activităţi în gospodărie.

De asemenea, ţinând seama de gradul de apropiere dintre părţile civile şi victimă, respectiv soţie, copii şi mamă, Curtea a apreciat că sumele acordate acestor părţi cu titlu de daune morale se impune a fi majorate fără ca această majorare să reprezinte o îmbogăţire nejustificată a acestor persoane.

În acest sens, Curtea a apreciat că sumele de câte 20.000 euro pentru fiecare dintre minorii B.V.M., B.G.C. şi B.M., suma de 10.000 euro pentru partea civilă B.A. şi suma de 15.000 euro pentru partea civilă B.M.A. reprezintă a satisfacţie echitabilă a fiecăreia dintre părţile civile.

Faţă de aceste, considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de părţile civile B.A., U.E.J., B.M.A., B.M. prin reprezentant legal B.M.A., B.G.C. şi B.V.M., ambii prin reprezentant legal U.E.J. împotriva sentinţei penale nr. 429 din 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Dâmboviţa, pe care a desfiinţat-o în parte şi a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului B.S. în pedepsele componente.

A înlăturat dispoziţiile art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului şi a majorat pedepsele aplicate acestuia de la 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. la 16 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen., de la 1 an şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de fabricare ilicită a armelor de foc, prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. şi de la 8 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de falsificare sau modificare fără drept a marcajelor de pe arme de foc, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele astfel stabilite mai sus şi s-a aplicat inculpatului B.S. pedeapsa cea mai grea, respectiv 16 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) teza a ll-a C. pen.

Întrucât inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la data de 16 ianuarie 2011 la zi.

S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, faţă de soluţia în latură penală, pentru a împiedica sustragerea acestuia de la executarea pedepsei.

Totodată, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în condiţiile stabilite de art. 7 din Legea nr. 76/2008.

În latură civilă s-au majorat sumele pe care inculpatul a fost obligat să Ie plătească cu titlu de prestaţii periodice lunare în beneficiul minorilor aflaţi în întreţinerea victimei, de la 150 RON la 300 RON pentru minorul B.V.M., de la 100 RON la 300 RON pentru minora B.G.C. şi de la 80 RON la 300 RON pentru minorul B.M.

De asemenea, au fost majorate sumele pe care inculpatul a fost obligat să le plătească cu titlu de daune morale către părţile civile, de la câte 15.000 la câte 20.000 euro pentru fiecare dintre minorii B.V.M., B.G.C. şi B.M., de la 5.000 la 10.000 euro pentru partea civilă B.A. şi de la 10.000 Ia 15.000 euro pentru partea civilă B.M.A.

Pentru aceleaşi considerentejn baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.S. împotriva aceleiaşi sentinţe şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a obligat inculpatul apelant la 700 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON onorariu pentru apărătorul din oficiu de la termenul din 18 ianuarie 2013, care a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova, iar în baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat acelaşi inculpat la 2.000 RON cheltuieli judiciare către partea civilă B.A., reprezentând onorariu pentru apărătorul ales.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri partea civilă B.A. şi inculpatul B.S.

Examinând cauza atât prin prisma cazurilor de casare invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁹ C. proc. pen.stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 19 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,ipoteza care însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat nu şi-a motivat recursul în termen, ci la data de 11 octombrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 18 septembrie 2013), nerespectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Apărătorul inculpatului a invocat în esenţă ca şi motive de recurs greşita interpretarea a probatoriului, nepronunţarea instanţelor asupra unei cereri esenţiale pentru cauză, solicitând să se reţină legitima apărare, reindividualizarea pedepselor şi în final casarea deciziei din apel şi menţinerea sentinţei pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, invocând, cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 17¹,17² şi 14 C. proc. pen., se constată că cele prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 17¹ şi pct. 14 teza I C. proc. pen., au fost abrogate prin Legea nr. 2/2013, iar cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., nu poate fi avut în vedere din oficiu.

Se reţine că nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, deoarece pedepsele la care a fost condamnat recurentul inculpat, 16 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 174, 175 lit. i) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracţiunea de fabricare ilicită a armelor de foc, prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de falsificare sau modificare fără drept a marcajelor de pe arme de foc, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004, astfel cum au fost majorate de instanţa de apel, se situează în limitele prevăzute de textele de lege care incriminează infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Drept urmare, ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina aceaste critici invocate în cadrul cazurilor de casare mai sus menţionate, critici ce nu se circumscriu nici vreunuia din celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu.

În ce priveşte recursul părţii civile, se constată că acesta a fost motivat în termenul prevăzut de lege şi s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17¹ şi pct. 17² C. proc. pen. S-a susţinut că nu s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului pentru recuperarea prejudiciului cauzat părţilor civile, că încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat nu este corectă, că atât latura penală, cât şi cea civilă, nu au fost corespunzător soluţionate, situaţia de fapt nu a fost corect reţinută, solicitându-se majorarea atât a pedepsei aplicate inculpatului cât şi a despăgubirilor civile în cuantumul solicitat iniţial, reţinerea la încadrarea juridică a faptei şi a agravantei prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen. şi tragerea la răspunderea penală şi a martorului C.F. pentru complicitate la infracţiunea de omor.

Critica vizând greşita încadrare juridică a faptei prin nereţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen., omorul săvârşit cu premeditare, se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.

În ce priveşte critica vizând greşita individualizare a pedepsei al cărei cuantum s-a solicitat a fi majorat, se constată că nu se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. care este incident „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii”. Nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, deoarece pedepsele, la care a fost condamnat recurentul inculpat, 16 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracţiunea de fabricare ilicită a armelor de foc, prevăzută de art 138 din Legea nr. 295/2004 raportat Ia art. 279 alin. (1) C. pen. şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de falsificare sau modificare fără drept a marcajelor, de pe arme de foc, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004, astfel cum au fost majorate de instanţa de apel, se situează în limitele prevăzute de textele de lege care incriminează infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi răspund criteriilor de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen.

Referitor la critica privind cuantumul despăgubirilor civile Ia plata cărora a fost obligat recurentul inculpat, apreciat insuficient de către recurenta parte civilă şi neluarea măsurilor asigurătorii, nu poate fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. invocat de apărare. Ar fi incidente aceste prevederi legale numai dacă ar fi fost vorba despre o greşită aplicare a legii şi nu despre aprecierea cuantumului lor, orice apreciere neţinând de greşita aplicare a legii, pentru că nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale. Încălcarea dispoziţiilor legale ar fi existat dacă nu s-ar fi acordat despăgubirile civile conform art. 991-999 C. civ. sau art. 14 şi art 346 C. proc. pen. în caz de condamnare.

Or, detaliind aceste cazuri de casare se observă că toate au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât instanţa nu le poate avea în vedere la soluţionarea cauzei numai pe considerentul că părţile au invocat un caz de casare care în prezent ar părea acoperitor. Aşa cum şi în practica instanţei supreme s-a conturat, oricare dintre cazurile de casare pot reprezenta încălcarea legii, dar cât timp legiuitorul a înţeles să detalieze anumite încălcări ca motive individuale de critică pe calea de atac a recursului, înseamnă că în raport de dispoziţiile art. 17², criticile pot fi formulate cu privire la oricare alte încălcări în afara celor care sunt detaliate în cuprinsul art. 385⁹ C. proc. pen.

În ce priveşte cererea de a se dispune condamnarea şi a martorului C.F. pentru complicitate la infracţiunea de omor comisă de recurent, o atare cerere nu poate fi primită în raport de dispoziţiile imperative ale art. 317 C. proc. pen. în conformitate cu care „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.”

Or, instanţa de fond a fost investită prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa doar cu privire la faptele săvârşite de recurentul inculpat B.S., C.F. având calitatea de martor atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.S., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2011 la 16 octombrie 2013.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat şi pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă B.A. şi inculpatul B.S. împotriva deciziei penale nr. 82 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.S., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2011 la 16 octombrie 2013.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3124/2013. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 3147/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3079/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3090/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3107/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3124/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Omorul calificat (art. 175 C.p.), şantajul (art.194 C.p.), nerespectarea regimului armelo ICCJ. Decizia nr. 3147/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3148/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3154/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3174/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs