ICCJ. Decizia nr. 3082/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3082/2013

Dosar nr. 15247/118/2011

Şedinţa publică din 10 octombrie 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă, pe baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin sentinţa penală nr. 260 din 9 mai 2012 a Tribunalului Constanţa s-au dispus următoarele:

În baza art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicare art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.O., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. în referire la art. art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., cu aplic. art. 998- 999 C. civ. a obligat pe inculpatul V.O. la plata către partea civilă L.R.D. a sumei de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune morale."

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. H9/D/P/2007 din data de 28 noiembrie 2011 întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului V.O. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.

Actul de inculpare a reţinut în esenţă că în luna martie 2007, prin înşelăciune inculpatul V.O. a recrutat-o pe L.R.D. cunoscând că are vârsta de 15 ani, în scopul exploatării ei sexuale şi a transportat-o în Italia, unde a fost constrânsă să practice prostituţia.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptului ilicit dedus judecăţii şi vinovăţia penală a autorului, sens în care a reţinut următoarele:

La data de 27 martie 2007 numita L.P. a depus o plângere cu privire la faptul că fiica sa minora L.R.D. a dispărut de la domiciliu.

La data de 13 aprilie 2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu nr. 679/P/2007, a fost înregistrată sesizarea formulată de L.P., mama părţii vătămate L.R.D., pe atunci minoră în vârstă de aproximativ 15 ani, prin care sesiza faptul că aceasta pleacă frecvent de acasă, nespunând unde, iar de aproximativ două săptămâni a dispărut de la domiciliu.

După efectuarea unor cercetări cu privire la cele sesizate, prin ordonanţa din 05 martie 2008 cauza a fost declinată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Constanţa, unde a fost înregistrată cu numărul 34D/P/2008.

Ulterior a fost reunită la cea cu numărul 105D/P/2007 care privea chiar sesizarea din 14 decembrie 2007 a minorei L.R.D., care se întorsese între timp acasă, referitoare la faptul că V.O. a recrutat-o prin înşelăciune în scopul exploatării sexuale în afara teritoriului României şi a transportat-o în Italia, la G.D. care a constrâns-o să se prostitueze în oraşul Milano.

Dosarul nr. 105D/P/2007 a fost reînregistrat la Serviciul Teritorial Constanţa cu nr. 145D/P/2009, iar la data de 17 august 2009 a fost reunit cu Dosarul nr. 119D/P/2007, dosar în care se efectuau cercetări faţă de D.E. şi G.D. sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism a cărei victimă ar fi fost T.R.

La data de 18 august 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de V.O., reţinându-se următoarele: că în luna martie 2007 V.O., prin înşelăciune a recrutat-o pe L.R.D., cunoscând că este minoră, în scopul exploatării ei sexuale şi a transportat-o în Italia unde a fost constrânsă să practice prostituţia de G.D. care a tras foloase materiale de pe urma acestei activităţi;

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză reiese că în luna martie din anul 2007, în timp ce se deplasa prin localitatea de domiciliu Tuzla, din judeţul Constanţa, parte vătămată L.R.D., pe atunci elevă în clasa a VIII-a, a fost acostată de şoferul unui microbuz, identificat ulterior ca fiind V.O.

Acesta, i-a făcut complimente că arată bine şi a întrebat-o dacă doreşte să meargă în Italia, promiţându-i că o poate duce el, şi acolo o va ajuta să lucreze ca îngrijitoare la o bătrână.

Inculpatul i-a dat un foarte scurt timp de gândire, hotărând să se întâlnească din nou în acelaşi loc după două ore.

L.R.D., a revenit având la ea şi cartea de identitate pe care la cererea sa, i-a arătat-o bărbatului, spunându-i că este de acord să meargă cu el în Italia.

După ce s-a uitat pe cartea de identitate şi a aflat că L.R.D. era minoră, i-a zis acesteia că nu este o problemă, pentru că el va reuşi să o treacă frontiera datorită relaţiilor pe care le are şi au convenit să se reîntâlnească pentru plecare a doua zi dimineaţă la ora 08.00.

Potrivit înţelegerii anterioare, victima s-a deplasat la locul de întâlnire cu inculpatul, respectiv în staţia de microbuz din localitatea Tuzla, unde acesta a sosit cu microbuzul, şi, după îmbarcarea părţii vătămate, s-au deplasat în autogara din localitatea Constanţa.

În autogara Constanţa inculpatul s-a întâlnit cu martorul C.D.E. împreună cu care a stat de vorbă, după care au plecat în cursă spre Italia, inculpatul spre Roma, în timp ce martorul C.D.E. spre Milano.

Pe drum cele două microbuze s-au intersectat în diverse locaţii, una din opriri fiind în apropiere de Sibiu, iar alta în punctul de trecere frontieră Nădlac din judeţul Arad.

În cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, nu s-a putut stabili modalitatea în care a trecut frontiera minora, având în vedere că nu avea acordul părinţilor pentru a face acest lucru.

Cu toate acestea călătoria a decurs fără probleme până în Italia, în apropiere de Padova, inculpatul a oprit într-o parcare de pe autostradă, a sunat pe telefonul mobil o persoană, iar după aproximativ 10 - 15 minute a venit un bărbat pe care inculpatul l-a recomandat a fi băiatul din Arad, spunându-i părţii vătămate că va trebui să plece cu el la bătrâna la care va lucra.

În continuare, victima a plecat cu acel bărbat, care a dus-o într-un restaurant unde s-a întâlnit cu martorul G.D., care a venit însoţit de alţi doi bărbaţi.

L.R.D. a fost luată de G.D. şi P.A. zis T., a fost dusă în Milano, iar pe drum G.D. vorbind cu minora a constatat că aceasta nu ştia scopul real pentru care venise în Italia şi anume să se prostitueze, dar că ulterior, atunci când a pus-o să facă acest lucru, nu s-a împotrivit.

G.D. şi P.A. au cazat-o pe L.R.D. într-un apartament situat la marginea oraşului Milano, în care mai stătea încă o fată, româncă, identificată Ţepeş Alina Ramona, care de asemenea, se prostitua.

După ce s-a prostituat o perioadă, L.R.D. a fost depistată de poliţia din Milano şi audiată într-un dosar având ca obiect infracţiuni de asociere în vederea comiterii de infracţiuni destinate tragerii de foloase şi înlesnirii practicării prostituţiei de către persoane majore şi minore şi de tragere de foloase şi înlesnirea prostituţiei calificate şi a prostituţiei cu minori, fapte reţinute a fi săvârşite în formă continuată şi în concurs, prev. de art. 81, art. 416 alin. (1) şi (4), art. 81, art. 110, art. 600 bis C. pen. italian de către G.D. împreună cu alţi cetăţeni români (V.M. zis V.) şi albanezi (P.A. zis T., D.E. zis T., B.E. ş.a.).

Autorităţile din Italia au reţinut că în cursul anului 2007 G.D. s-a asociat într-un grup, cu mai mulţi conaţionali dar şi cu cetăţeni albanezi, pentru a trage foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către tinere dintre care unele minore, printre care şi L.R.D., aduse din România dar şi din alte ţări.

Grupul din care acesta făcea parte asigura transportul femeilor din ţările de origine în Italia, procurarea actelor pentru cele care nu aveau, cazarea lor în Milano, transportul la locul unde acestea acostau clienţii, supravegherea şi controlul femeilor, percepând de la ele sume de bani importante câştigate prin prostituţie. Pentru aceste fapte, toţi cei anterior menţionaţi, au fost condamnaţi definitiv de instanţele judecătoreşti din Italia.

Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerile si declaraţiile părţii vătămate L.R.D., depoziţiile reprezentantului legal al părţii vătămate L.R.D., numita L.P., declaraţiile martorilor G.D., C.D.E., D.R.F., T.R. şi A.M., coroborate cu depoziţiile inculpatului V.O.

Audiat fiind, inculpatul V.O. a negat comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, declarând în cursul cercetării judecătoreşti, că într-o zi de miercuri din luna martie 2007 a fost sunat de o fată care s-a recomandat R., care l-a întrebat dacă mai are un loc liber în microbuz pentru că vrea să meargă în Italia, în Milano.

Confirmând că mai are un loc liber în microbuz şi costul biletului, 100 euro, au stabilit să se întâlnească a doua zi la ora opt, când urma să aibă loc plecarea.

A doua zi, a luat-o pe partea vătămată, care avea la ea o gentuţă mică şi o poşetă de umăr, din staţia Tuzla şi că, în Constanţa s-a întâlnit cu amicul său D., cu care a stat de vorbă, a băut o cafea, a fumat o ţigară, a urcat bagajele în remorcă şi a plecat spre Italia.

Pe drum a oprit la popasul Dealul Negru din Vâlcea unde s-a întâlnit cu D. şi că, până în Vama Nădlac s-a mai intersectat cu D. pe drum.

Ajuns în Vama Nădlac un vameş a venit, i-a verificat actul de identitate, a deschis uşa microbuzului, şi vameşul a controlat actele de identitate ale tuturor pasagerilor şi când a ajuns la L.R., vameşul s-a uitat în buletin, s-a uitat la ea şi l-a auzit spunând că este o problemă cerându-i părţii vătămate să coboare din microbuz.

Poliţistul de frontieră i-a cerut să parcheze maşina pentru a elibera culoarul şi că a văzut cum partea vătămată împreună cu poliţistul de frontieră a urcat în sediul Poliţiei de frontieră, unde nu ştie ce s-a întâmplat.

După aproximativ 20 de minute partea vătămată s-a întors la maşină însoţită de poliţistul de frontieră, care le-a spus că sunt liberi şi pot pleca.

După ce s-a urcat în microbuz, femeile din microbuz au întrebat-o pe L. ce s-a întâmplat, atunci declară inculpatul, că a aflat vârsta fetei.

După ce a plecat a parcurs 50 metri şi a oprit pe dreapta unde se afla parcată şi maşina lui D., pentru a cumpăra vignetă de Ungaria, moment în care l-a întrebat dacă i se eliberează un loc în maşină să-i spună pentru că are o fată care trebuie să ajungă în Milano şi întrucât nu avea nici un loc liber a rămas să discute pe traseu.

Întrucât în microbuzul condus de D. nu s-a eliberat nici un loc, inculpatul i-a spus părţii vătămate că poate să o lase într-o parcare din Padova unde ea îşi poate găsi o altă maşină care să o ducă în Milano, cu menţiunea că, aceasta a fost de acord, astfel că în parcarea din Padova a coborât şi că el şi-a continuat drumul spre Roma, fără să-l intereseze ce face partea vătămată în Padova.

Inculpatul a negat faptul că s-a întâlnit cu vreo altă persoană în Padova, şi că a primit o sumă de bani pentru victimă.

S-a constatat că declaraţia inculpatului este lipsită de credibilitate, necoroborându-se cu nici un mijloc de probă administrat în cauză.

Inculpatul în apărare a propus audierea martorului D.R.F.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului propus de către inculpat s-a constatat că aceasta nu se coroborează cu celelalte probe, nici chiar cu declaraţia inculpatului.

Analizându-se cele afirmate de către martorul D.R.F., s-a reţinut că declaraţia acestuia, care vine la 5 ani după eveniment, este în mod vădit nesinceră şi nu exprimă adevărul, cu menţiunea că s-au avut în vedere contradicţiile existente între declaraţia martorului şi declaraţia inculpatului.

O primă contradicţie apare în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la vamă, astfel, inculpatul a declarat că partea vătămată împreună cu poliţistul de frontieră a urcat în sediul Poliţiei de frontieră, în timp ce martorul a declarat că poliţistul de frontieră a plecat cu tânăra la ghişeul poliţiei de frontieră, la o distanţă de aproximativ 20 - 30 metrii de locul unde era parcat microbuzul.

O altă contradicţie apare în legătură cu locul şi momentul în care inculpatul s-a întâlnit cu martorul C.D.E., astfel, martorul a declarat că între vama română şi vama ungară au fost opriţi pentru control de către vameşii unguri, care au verificat buletinele, însă nu au mai avut probleme, şi după punctul de frontieră maghiar, s-au întâlnit cu microbuzul condus de C.D.E., în timp ce inculpatul a declarat că după controlul efectuat de vameşii români a mai parcurs aproximativ 50 metrii şi a oprit pe dreapta pentru a cumpăra vigneta, loc în care s-a întâlnit cu C.D.E.

Martorul a declarat, în încercarea de a-l disculpa pe inculpat, că tot drumul a călătorit în dreapta inculpatului, însă pe drum, deşi inculpatul a vorbit la telefon, acesta nu a vorbit nimic legat de partea vătămată, ci de comenzile pe care trebuia să le ducă, iar pe parcursul călătoriei, V.O. nu a vorbit cu R., nici măcar nu i-a dat senzaţia martorului că se cunosc, în timp ce potrivit celor declarate de inculpat, acesta l-a sunat pe parcursul călătoriei de două ori pe C.D.E. şi l-a întrebat dacă i s-a eliberat un loc în maşină pentru partea vătămată, şi a vorbit cu partea vătămată când i-a adus la cunoştinţă că nu s-a eliberat nici un loc în maşina lui C.D.E. şi când i-a spus că poate să o lase în autogrill-ul din Padova unde opresc toate microbuzele din România şi unde poate găsi un microbuz care să o ducă în Milano.

În ceea ce priveşte susţinerea din declaraţia martorului C.D.E. dată în cursul cercetării judecătoreşti, în care a arată că inculpatul l-a întrebat după ce au trecut atât vama română, cât şi vama ungară dacă are un loc liber şi poate să ia un pasager în maşina lui, şi tot atunci l-a întrebat şi dacă are procură pentru minoră, a fost înlăturată, avându-se în vedere că, aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, nici chiar cu declaraţia inculpatului, care a susţinut că s-au întâlnit după controlul efectuat de poliţişti români de frontieră la aproximativ 50 de metrii după vama română.

S-a constatat că susţinerea potrivit căreia inculpatul l-ar fi întrebat pe martor după trecerea frontierei dacă are procură pentru minoră nu are nici o justificare în condiţiile în care după vama ungară nu mai există nici un control vamal până în Italia.

Cu privire la acest aspect pe parcursul declaraţiei, s-a apreciat că martorul se contrazice, în sensul că deşi iniţial a făcut precizarea că l-a întrebat pe inculpat despre procură după ce au trecut de punctul de frontieră ungar, ulterior întrebat asupra motivului pentru care a afirmat în cursul urmăririi penale de ce a declarat că V.O. dorea să treacă cu minora frontiera în maşina martorului, acesta să justifice această declaraţie, spunând că se referea la trecerea prin vama ungară, nu prin vama română.

Neexistând nici o justificare verosimilă şi temeinică, asupra revenirii asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, având în vedere şi faptul că în cursul urmăririi penale au existat indicii cum că martorul C.D.E. ar fi fost implicat în plasarea victimei în Italia, s-a înlăturat declaraţia dată de acest martor în cursul cercetării judecătoreşti, fiind lesne de observat că martorul a încercat să creioneze o imagine favorabilă inculpatului.

S-a reţinut declaraţia martorului C.D.E. dată în cursul urmăririi penale din care reiese că prin luna aprilie 2007, în timp ce efectua un transport de persoane pe relaţia România (Constanţa) - Italia (Milano) cu un microbuz proprietate personală, l-a văzut în Constanţa, plecând în cursă şi pe V.O. pe care îl cunoştea dinainte şi despre care ştia că face transport de persoane, tot cu un microbuz proprietate personală între România (Constanţa) - Italia (Roma), precum şi faptul că, în ziua respectivă, pe drumul spre Italia, a fost depăşit în trafic de microbuzul condus de V.O. şi că s-au reîntâlnit, fără o înţelegere prealabilă, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac din judeţul Arad.

C.D.E. a mai relatat că la un Peco dinaintea punctului de trecere a frontierei Nădlac, V.O. a venit la el şi l-a întrebat dacă mai are un loc în maşină, spunându-i că are o minoră cu el, pe care dorea să o ducă în Italia, fără să-i dea alte detalii şi dacă are procură pentru minoră V.O. spunându-i că se descurcă şi că o duce la Roma.

Martorul a mai precizat că a mai vorbit o singură dată despre minoră cu V.O., la telefon V.O. sunându-1 şi spunându-i că este în Bologna în drum spre Roma şi că minora trebuie să ajungă la Milano, vrând probabil să îl roage să o ia cu el în maşină, însă el deja ajunsese în Milano.

S-a reţinut ca având caracter de certitudine faptul că L.R.D. a rămas în microbuzul condus de V.O. care mergea spre Roma.

Astfel, se explică logic cererea lui V.O. către C.D.E., de a o lua cu el pe minoră, aceasta trebuind să ajungă la G.D. şi P.A., la Milano, unde mergea microbuzul lui C.D.E..

Deoarece acesta din urmă a refuzat, V.O., pentru a nu-şi schimba traseul, a fost nevoit să-i ceară lui G.D. să se întâlnească în Padova.

Această declaraţie reţinută de către instanţă ca exprimând adevărul în cauză, se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate L.R.D., depoziţiile reprezentantului legal al părţii vătămate L.R.D., numita L.P., declaraţiile martorilor G.D., C.T.R. şi A.M.

Astfel, audiată imediat după revenirea în România la data de 12 decembrie 2007, (filele 42 -45) L.R.D. a declarat că în luna martie 2007 în timp ce se afla în localitatea Tuzla a fost racolată şi transportată în Italia de către V.O., care a transportat-o până în localitatea Milano, unde a dat-o unui bărbat din Arad. Care la rândul său a vândut-o numitului D., care a obligat-o să se prostitueze în folosul său aproximativ 2 săptămâni.

Partea vătămată a arătat că în luna martie 2007 a fost acostată de şoferul unui microbuz, care i-a propus să meargă în Italia, promiţându-i un loc de muncă.

Bărbatul i-a dat timp de gândire, stabilind să se întâlnească după 2 ore, lucru care s-a şi întâmplat. A fost de acord cu propunerea făcută, acceptând să meargă cu el în Italia. Bărbatul a întrebat-o câţi ani are, aceasta spunându-i că are 15 ani, cerându-i ulterior să sustragă de la părinţi actul de identitate, spunându-i totodată că nu este o problemă pentru că el să o treacă frontiera datorită relaţiilor pe care le are, la sfârşitul întâlnirii convenind să se reîntâlnească pentru plecare a doua zi dimineaţă la ora 8.00. Fără să spună nimănui din familie ce hotărâre a luat, a plecat cu bărbatul respectiv, cu microbuzul condus de acesta, spre Italia.

Tot din declaraţia lui L.R.D. reiese că în ziua în care a plecat, bărbatul care i-a propus să o ducă în Italia s-a recomandat pentru prima dată spunând că se numeşte Ovidiu (identificat V.O.), precum şi că acesta mai era însoţit de încă un bărbat mai tânăr care a spus că se numeşte D. (identificat C.D.E.). Din aceeaşi declaraţie mai rezultă că cei trei au călătorit împreună, cu acelaşi mijloc de transport, până în oraşul Milano din Italia, reuşind să iasă fără probleme din România. Din declaraţia victimei L.R.D. a rezultat că după ce au trecut frontiera şi au ieşit din România, a călătorit în acelaşi microbuz împreună cu V.O. şi C.D.E. până în oraşul Milano, unde după ce au ajuns, V.O. a sunat la telefon un bărbat şi în convorbirea pe care a avut-o cu acesta i-a spus că au ajuns la destinaţie şi îl aşteaptă să se întâlnească. Acest bărbat a venit şi ar fi purtat o discuţie cu V.O. şi C.D.E., fără ca L.R.D. să poată auzi ce au vorbit, după care V.O. i-a spus acesteia că respectivul o va duce la o bătrână pe care trebuia să o îngrijească, conform înţelegerii din România.

L.R.D. a susţinut că a mers în Milano, s-au oprit la un bar, unde după ce bărbatul a sunat la telefon pe un anume Dan au aşteptat să se întâlnească cu el.

Pe bărbatul despre care a arătat că a luat-o de la V.O., L.R.D. l-a descris cu aproximaţie, precizând că era român şi s-a recomandat ca fiind din Arad, acesta spunându-i că a fost minţită de Ovidiu că va munci ca îngrijitoare la o bătrână şi că va trebui să se prostitueze, lucru pe care l-a şi făcut timp de aproximativ 2 săptămâni.

L.R.D. l-a descris în declaraţiile date şi l-a recunoscut pe D. ca fiind G.D., despre care a relatat că atunci când l-a cunoscut era însoţit de un alt bărbat, care în cursul cercetărilor a fost identificat ca fiind P.A. zis T., cetăţean albanez.

Audiată la data de 06 martie 2008 partea vătămată L.R.D. a menţinut declaraţiile date, arătând în mod constant că V.O. a dus-o în Italia pentru a lucra ca îngrijitoare la o femeie în vârstă, însă ajunsă în Italia a fost vândută şi pusă să se prostitueze în folosul lui G.D.

Potrivit procesului verbal de prezentare pentru recunoaştere încheiat la data de 06 martie 2008 L.R.D. l-a recunoscut după fotografie pe V.O. ca fiind persoana care i-a promis un loc de muncă în Italia şi a dus-o la Milano şi a predat-o altei persoane.

Potrivit procesului verbal de prezentare pentru recunoaştere încheiat la data de 06 martie 2008 L.R.D. l-a recunoscut după fotografie pe G.D. ca fiind persoana care în Milano a preluat-o de la V.O. şi a obligat-o să se prostitueze.

Declaraţiile constante ale părţii vătămate se coroborează cu declaraţia dată la data de 04 aprilie 2008 de martora A.M., care a declarat că a locuit până în 2007 la locuinţa concubinului său L.C.D., unde a cunoscut-o pe sora acestuia, L.R.D.

În cursul lunii martie 2007, L.R.D. i-a spus că vrea să plece în Italia sau Spania, întrebând-o dacă vrea să meargă cu ea să facă bani din întreţinerea de relaţii sexuale.

Martora declară că a refuzat oferta. R. i-a cerut mamei ei actele comunicându-i că vrea să plece în Italia.

Auzind aceste lucruri mama victimei i-a cerut martorei să meargă cu R. să vadă unde se duce, lucru pe care martora l-a şi făcut şi s-au deplasat împreună în Eforie Sud unde pe malul mării în zona unui depozit R. s-a întâlnit cu un bărbat pe care martora l-a recunoscut din fotografie ca fiind V.O. şi că, după o zi sau două de la această întâlnire, R. a dispărut de acasă.

Audiată în cursul cercetării judecătoreşti martora A.M., a declarat că nu menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale, că nu ştie nimic în legătură cu împrejurările în care L.R.D. a ajuns în Italia.

Încercarea martorei de a reveni asupra susţinerilor de la urmărire penală, nu poate fi primită în contextul în care a citit declaraţia procurorului şi a semnat, ceea ce conduce la ideea că a fost de acord cu acesta.

Trebuie subliniat şi faptul ca nimic nu probează că martora a fost constrânsă de către organele de cercetare penală pentru a da declaraţiile respective, aceasta nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violenţelor, ameninţărilor sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor.

Pe cale de consecinţă, s-au reţinut ca veridice declaraţiile date în faza de urmărire penale, aceste declaraţii coroborându-se cu restul probatoriilor, depoziţia acesteia dată în faţa instanţei nefiind pertinente.

Audiată în cursul urmăririi penale reprezentantului legal al părţii vătămate L.R.D., numita L.P., a declarat că în decembrie 2007 fiica sa a fost adusă acasă de Oficiul de Migraţiune, şi i-a povestit că a fost traficată de V.O. şi obligată să se prostitueze.

În cursul cercetării judecătoreşti L.P. a menţinut cele declarate în cursul urmăririi penale, în sensul că fiica sa i-a relatat faptul că V.O. i-a spus că o duce în Italia la muncă, însă când a ajuns în Italia a fost băgată într-o cameră unde a fost bătută şi obligată să se prostitueze.

Audiat martorul G.D., în cursul urmăririi penale, atât în faţa autorităţilor române cât şi în faţa autorităţilor judiciare din Milano - Italia, care au fost obţinute printr-o comisie rogatorie, precum şi în cursul cercetării judecătoreşti, a relatat în mod constant că în luna aprilie din anul 2007, o cunoştinţă de-a sa din Milano, cetăţean român, V.M., i-a spus că a fost contactat telefonic de C.D.E., pe care de asemenea îl cunoştea şi i-a zis că are de vânzare „ceva mic”.

Întrucât V.M. a răspuns că nu îl interesează oferta, C.D.E. l-a contactat, tot telefonic, chiar pe G.D., zicându-i acelaşi lucru şi anume dacă l-ar interesa o „fată mică ” cu 500 de euro, precizându-i în cuprinsul aceleiaşi discuţii că de fapt V.O., pe care G.D. îl cunoştea dar nu era în relaţii atât de apropiate ca şi cu C.D.E., ar avea de vânzare această fată.

G.D. a susţinut că a spus că nici pe el nu-l interesează oferta şi C.D.E. l-a rugat să-l întrebe despre aceasta pe prietenul său P.A., lucru pe care G.D. l-a făcut, constatând că T., ştia deja despre ofertă şi chiar o acceptase.

Toate aceste discuţii telefonice au avut loc, conform celor precizate de G.D., chiar în ziua în care el împreună cu P.A. s-au dus şi au luat-o pe L.R.D. din oraşul Bologna.

Tot din declaraţiile lui G.D. a mai reieşit faptul că în acea zi din România veneau practic două maşini, una condusă de V.O. şi alta condusă de C.D.E., care au circulat pe un traseu comun până în zona localităţii Padova, după care s-au despărţit, C.D.E. deplasându-se spre Milano, iar V.O. spre Roma, prin Bologna.

G.D. a mai declarat că a stabilit prin telefon cu V.O. să se întâlnească la Bologna pentru a o lua pe fată, dar că V.O. îi spunea că nu poate să-i mai aştepte, trebuind să-şi continue cursa cu pasagerii spre Roma şi că, atunci, P.A. a sunat pe un cetăţean român, pe care G.D. nu-l cunoştea şi l-a trimis să o ia pe L.R.D. de la V.O., spunându-i să îi dea acestuia 450 euro şi înţelegându-se cu V.O. ca diferenţa de 50 euro să i-o remită ulterior.

Ajungând în Bologna, G.D. şi P.A. zis T. s-au întâlnit cu cetăţeanul român care o luase pe L.R.D. de la V.O. şi toţi trei au plecat spre Milano.

Declaraţiile date de G.D., în cursul cercetării judecătoreşti, în faţa autorităţilor judiciare din Milano - Italia, care au fost obţinute printr-o comisie rogatorie, precum şi cea dată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa, se coroborează în ceea ce priveşte aspectele esenţiale cu cele declarate de L.R.D. şi parţial cu cele declarate de C.D.E.

În raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, aşa cum a fost prezentat, s-a constatat că apărările inculpatului sunt nefondate, şi nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

Probele dosarului aşa cum au fost prezentate confirmă faptul că inculpatul a folosit înşelăciunea cu prilejul recrutării victimei lipsite de resurse financiare, promiţându-i plasarea într-un loc de muncă, şi a transportat-o în Italia, unde după ce a ajuns a fost constrânsă să practice prostituţia.

De menţionat este şi faptul că potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimţământul persoanei - victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Din perspectiva acestei dispoziţii legale, rezultă voinţa legiuitorului de a sancţiona infracţiunile de trafic de persoane independent de consimţământul victimei, fiind lipsită de orice relevanţă exprimarea acestuia în contextul activităţii infracţionale a traficanţilor.

În drept, fapta inculpatului V.O., care, în luna martie 2007, prin înşelăciune, a recrutat-o pe L.R.D., cunoscând că are vârsta de 15 ani, în scopul exploatării ei sexuale şi a transportat-o în Italia, unde după ce a ajuns a fost constrânsă să practice prostituţia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., ţinându-se seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în legea aplicabilă, de persoana inculpatului, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea în discuţie, conduita nesinceră a inculpatului, modul de acţiune, atingerea adusă valorii ocrotite de legea penală, impactul social deosebit al faptei, şi faptul că inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei, nu este cunoscut cu antecedente penale şi are o ocupaţie.

Drept urmare, ţinând cont de caracterizarea inculpatului ce rezultă atât din înscrisurile depuse la dosar, cât şi din depoziţiile martorilor, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante judiciare, urmând a-i aplica o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege.

Prin pedeapsa aplicată se păstrează o proporţie între gravitatea deosebită a faptei, consecinţele acesteia şi durata în timp necesară reeducării şi reintegrării sociale a acestuia, iar prin executarea prin privare de libertate a pedepsei dispuse va fi atins scopul pedepsei, acela de a constitui mijloc de constrângere şi de reeducare în spiritul respectului pentru valorile sociale.

Aşa fiind, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

în baza art. 65 alin. (2) C. pen. în referire la art. art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Pe latura civila, s-a apreciat ca fapta reţinută în sarcina inculpatului, prin natura ei este aptă a provoca victimei o puternică suferinţă psihica ce se impune a fi reparata prin echivalent bănesc.

Ţinând cont de starea de minoritate a victimei, de agresiunile de ordin fizic şi psihic la care a fost supusă, a fost obligat inculpatul la plata de daune morale, respectiv 20.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune morale.

Împotriva susmenţionatei sentinţe a formulat apel inculpatul V.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

2. Împotriva sentinţei penale evocate a formulat în termen legal apel inculpatul V.O. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului V.O., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001, impunându-se achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a susţinut că, din materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a evidenţiat doar aspectele în defavoarea inculpatului sau doar acele contradicţii minime, fără a ţine seama de aspecte importante, care duceau la lămurirea elementului material al infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

În acest sens a făcut trimitere la sesizările mamei şi fratelui părţii vătămate cu privire la dispariţia de la domiciliu a acestei, şi din care ar rezulta, că, partea vătămată ar lipsi de la domiciliu de aproximativ două săptămâni şi că au cunoştinţă că aceasta ar practica prostituţia prin Tuzla, Eforie Nord cu diverse persoane, cu mult înainte de a se reţine prin rechizitoriu că, prin înşelăciune, a fost racolată de inculpatul din prezenta cauză.

Relevantă în acest sens a fost apreciată şi depoziţia martorei A.M. care la data de 27 martie 2007, a declarat că partea vătămată a avut propuneri din partea Dorei o amică din Tuzla, de a întreţine relaţii sexuale pe bani, fără să cunoască dacă a şi acceptat şi că, împreună cu această martoră, frecventa anumite baruri din Eforie şi Tuzla, aspecte care conduc la concluzia că partea vătămată practica prostituţia.

A evidenţiat şi depoziţia martorei C.M., care a susţinut că, victima îi relata că întreţinea relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi contra unor sume de bani.

Deşi s-a reclamat dispariţia minorei în luna martie 2007, ulterior, la data de 13 aprilie 2007, mama victimei a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia în legătură cu dispariţia minorei, ca şi cum s-ar fi produs cu două săptămâni în urmă, raportat la data acestei sesizări.

A mai arătat că, în luna decembrie 2007, partea vătămată a revenit în ţară, din Italia, adusă de Serviciul de Emigraţie, prilej cu care a dat o declaraţie, în care a arătat că a fost înşelată, în sensul că i s-a adus la cunoştinţă că va pleca în Italia pentru a lucra la o bătrână, că a fost dusă cu un microbuz iar la sosire a fost preluată de o persoană, şi în continuare că a fost obligată să practice prostituţia.

În combaterea declaraţiei părţii vătămate a făcut trimitere la depoziţia martorei A.M., care, reaudiată, a susţinut că, îi relatase mamei părţii vătămate că fiica ei ar vrea să pleca în Spania sau în Italia, cu aproximativ 1-2 săptămâni înainte să dispară şi chiar i-a făcut şi ei această ofertă şi că, înainte să plece, cu 1-2 zile, mama părţii vătămate a rugat-o să se intereseze de plecarea fiicei sale şi eventual să o însoţească.

Relevant este şi faptul că, martora s-a întâlnit cu partea vătămată, cu două seri înainte de a pleca, pe malul mării, la o terasă cu o persoană, pe care a recunoscut-o ulterior ca fiind inculpatul V.O., iar după două zile a dispărut.

A solicitat să se ia în considerare că, la instanţa de fond, aceeaşi martoră, a precizat că îşi menţine declaraţiile de la poliţie şi nu cele date la D.I.I.C.O.T., astfel încât, a considerat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut declaraţia martorei dată la D.I.I.C.O.T., care nu se coroborează cu nici o declaraţie din cauză şi nici chiar cu declaraţia părţii vătămate, prin care menţinea primele declaraţii.

S-a apreciat ca fiind contradictorie şi declaraţia părţii vătămate, care a susţinut că, în cursul unei dimineţi a fost oprită de un şofer, care i-a dat două ore timp de gândire pentru a o duce în Italia pentru a munci la o bătrână, şi că s-a conformat, spunându-i-se că a doua zi dimineaţă urma să plece.

Deşi în rechizitoriu se menţionează ca fiind nereală susţinerea părţii vătămate că a plecat împreună cu V.O. şi cu C.D.E., că a fost adusă de inculpat până la Milano, totuşi s-a reţinut numai partea că a înşelat-o, fără a avea în vedere aspecte legate de modalitatea în care a plecat şi a trecut graniţa, ce a făcut pe drum etc.

În aceste condiţii, inculpatul a apreciat că, depoziţia părţii vătămate nu poate constitui un mijloc de probă atât de determinat, de natură a se reţine vinovăţia sa.

În mod greşit instanţa de fond a înlăturat depoziţia martorului D.R.F., care a fost prezent în acea cursă la ieşirea din ţară spre Roma şi care a relatat că, a stat în dreapta inculpatului şi că nu a auzit ca acesta să vorbească la telefon cu persoane în legătură cu partea vătămată, ci dimpotrivă aceasta vorbit la telefon, de mai multe ori.

A mai arătat martorul că, în vamă a fost luată de vameşi, aspect în legătură cu care prima instanţă a speculat, neîntemeiat, aşa - zisele contradicţii între declaraţia acestui martor şi cea a inculpatului cu privire la locul unde au fost opriţi.

O altă declaraţie analizată de prima instanţă este cea a martorului C.D.E., declaraţie dată la D.I.I.C.O.T., acesta relatează în detaliu aspecte legate de G.D.

S-a solicitat să se aibă în vedere condiţiile în care un minor poate trece frontiera, fiind necesare, procură de la părinţi şi paşaport, cu luarea în considerare a faptului că, inculpatul nu răspundea de modalitatea în care persoanele transportate aveau sau nu actele, existând şi situaţii în care călătorii erau întorşi de la vamă pentru că nu aveau documentele necesare, interesul acestuia fiind acela al încasării contravalorii biletului de transport, responsabilitatea sa limitându-se strict la a veghea asupra integrităţii fizice a persoanelor pe care le transporta, raportat la momentul plecării din România şi cel al sosirii în Italia, chiar instanţa de fond reţinând că, nu se poate stabili în ce mod partea vătămată a putut trece frontiera.

A mai apreciat că, deşi partea vătămată avea vârsta de 15 ani, datorită constituţiei fizice şi a machiajului, se putea aprecia ca fiind de o vârstă mai mare.

A solicitat înlăturarea depoziţiei martorului G.D., ca fiind interesată, având în vedere că a fost dată în contextul în care, martorul avea calitatea de inculpat fiind într-un dosar în Italia, declarând aspecte de natură să îl avantajeze.

În raport de aceste argumente, a apreciat că, nu se face dovada recrutării în vederea exploatării părţii vătămate, de către inculpat.

Instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, impunându-se reducerea cuantumului pedepsei şi stabilirea, ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 86¹ C. pen., în raport de atingerea minimă adusă valorilor sociale, împrejurarea că nu are antecedente penale, are un loc de muncă şi o familie bine închegată şi că de la data comiterii faptei a trecut o perioadă mare de timp, în care inculpatul nu a repetat un comportament infracţional.

Examinând legalitatea şi temeinicia susmenţionatei sentinţe, din perspectiva criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Curtea a constatat:

Instanţa de fond a stabilit, în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, în acord cu materialul probator administrat în cauză, reţinând, în mod corect că, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate din 12 decembrie 2007, în luna martie 2007, în timp ce se afla în localitatea Tuzla, a fost acostată de şoferul unui microbuz, care i-a propus să meargă în Italia, promiţându-i un loc de muncă, care i-a dat un timp scurt de gândire pentru a se hotărî, partea vătămată acceptând oferta.

Acest aspect este confirmat prin declaraţia martorei A.M., care a declarat că a locuit până în 2007 la locuinţa concubinului său L.C.D., fratele părţii vătămate, unde a cunoscut-o pe sora acestuia, L.R.D. şi că, în luna martie 2007, L.R.D. i-a spus că vrea să plece în Italia sau Spania, că i-a cerut mamei ei actele comunicându-i că vrea să plece în Italia şi relevant, faptul că, s-au deplasat împreună în Eforie Sud unde pe malul mării în zona unui depozit, partea vătămată s-a întâlnit cu un bărbat pe care martora L-a recunoscut din fotografie ca fiind V.O. şi că, după o zi sau două de la această întâlnire, R. a dispărut de acasă.

În raport de declaraţiile acestei martore, în mod corect s-a înlăturat susţinerea inculpatului potrivit cu care a fost sunat de partea vătămată pentru a fi întrebat dacă mai are un loc în microbuz în vederea deplasării în Italia, fiind cert că, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul, anterior momentului plecării în Italia, această întâlnire fiind confirmată de martora menţionată.

S-a mai arătat că în mod corect instanţa de fond a înlăturat declaraţia martorei A.M., dată în cursul cercetării judecătoreşti, având în vedere că, nu a motivat retractarea declaraţiei, nefiind plauzibil ca, o persoană care a susţinut că, ar fi declarat numai faptul că, nu cunoaşte nici un aspect cu privire la partea vătămată, să semneze o declaraţie în care au fost consemnate aspecte pe care martora nu le-ar fi declarat.

Totodată, este cert că, microbuzul condus de inculpat avea o altă destinaţie decât cea unde urma să ajungă partea vătămată, respectiv Roma şi nu Milano, nefiind justificată nici graba părţii vătămate de a pleca şi nici acceptarea de către inculpat să o ia pe partea vătămată, în condiţiile în care aceasta avea o altă destinaţie, după cum nu sunt justificate nici demersurile ulterioare, din cursul călătoriei, făcute de inculpat pentru ca partea vătămată să ajungă la Milano, atâta timp cât nu exista nici o legătură între aceştia.

Este cert că partea vătămată a plecat cu microbuzul condus de inculpat şi că, pe parcursul călătoriei, înainte de a ieşi din ţară, inculpatul s-a întâlnit cu martorul C.D.E., pe care îl cunoştea şi care efectua şi el curse spre Italia, însă la Milano, chiar destinaţia părţii vătămate, pe care l-a rugat să o ia pe minoră în microbuzul său, însă martorul a refuzat, aspecte susţinute de martor în declaraţia dată în cursul urmăririi penale.

De asemenea, instanţa de apel a procedat corect când a înlăturat declaraţiile acestui martor date în cursul cercetării judecătoreşti potrivit cu care nu s-ar fi întâlnit cu inculpatul, înainte de a ieşi din ţară şi că nu i s-ar fi cerut de inculpat să o ia pe minoră în maşina sa, având în vedere că, şi în cursul cercetării judecătoreşti martorul confirmă că a avut o conversaţie cu inculpatul despre condiţiile în care un minor poate trece graniţa, discuţie care însă ar fi avut loc după trecerea graniţei cu Ungaria, întrucât, un asemenea subiect ar fi fost nejustificat după trecerea frontierei, ne mai fiind alte vămi până în Italia unde să se poată pune problema trecerii legale a frontierei.

Din această discuţie rezultă şi faptul că, inculpatul avea cunoştinţă, chiar de la data plecării din România, că partea vătămată era minoră şi că inculpatul avea un interes în a se asigura că partea vătămată va ajunge la Milano.

Conform declaraţiei martorului C.D.E., inculpatul a mai luat legătura telefonic cu martorul, în timp ce se afla deja în Italia, la Bologna, pentru a-i solicita să o ia pe partea vătămată în microbuzul său, pentru a o duce la Milano, însă martorul a refuzat întrucât deja ajunsese la Milano însă i-a promis că va lua legătura cu alţi cunoscuţi pentru ca aceştia să se deplaseze la locul unde se afla inculpatul şi partea vătămată, să o ia pe aceasta si să o ducă la Milano.

Aceste susţineri ale martorului sunt confirmate de martorul G.D., care în declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti a susţinut că, în timp ce se afla în Italia, a fost contactat telefonic de martorul C.D.E., care i-a spus că, inculpatul, pe care martorul îl cunoştea deoarece s-a deplasat spre Italia, în mai multe ocazii, cu microbuzul condus de acesta, are o fată pe care cere suma de 500 euro, însă nu a fost interesat de ofertă, cu menţiunea că, anterior, inculpatul 1-a contactat şi pe numitul V.M., pe care de asemenea îl cunoştea, cu aceiaşi ofertă, însă nici acesta nu a fost de acord cu preluarea părţii vătămate.

În aceste condiţii, la solicitarea martorului C.D.E., martorul G.D., l-a contactat pe numitul P.A., pentru a-i face şi lui oferta de preluare a părţii vătămate, cu menţiunea că, P.A. deja fusese informat si că acceptase cumpărarea părţii vătămate.

S-a reţinut că, inculpatul staţiona într-o parcare din apropierea oraşului Bologna, loc unde se bifurcă drumul spre Roma şi Milano, şi era grăbit să îşi continue drumul spre Roma, astfel încât, deşi iniţial, martorul G.D. şi P.A., hotărâseră să se deplaseze împreună la Bologna, să o preia pe partea vătămată, s-a apelat la o altă persoană, de naţionalitate română, care locuia în Bologna, acesta acceptând oferta celor doi de preluare a părţii vătămate.

Este de menţionat că, declaraţiile martorului G.D. se coroborează, cu privire la aceste aspecte cu declaraţiile părţii vătămate, privind locul unde a staţionat microbuzul condus de inculpat, caracteristicile autoturismului cu care persoana care a preluat-o pe partea vătămată s-a deplasat la locul de întâlnire, convorbirile telefonice pe care inculpatul le-a purtat, precum şi faptul că, ulterior, partea vătămată a fost transportată, de acea persoană la locul unde se aflau martorul G.D. şi P.A. şi numele persoanelor cu care s-a întâlnit după ce a fost preluată.

În ceea ce priveşte credibilitatea martorului G.D., s-a evidenţiat că, aceste aspecte au fost relatate de martor, prima dată, în Italia, într-un dosar privind o reţea de prostituţie din care a făcut parte şi victima, fiind evident că, trebuia să cunoască împrejurările în care a fost racolată partea vătămată.

Mai mult, s-a apreciat ca fiind relevant că, inculpatul îi cunoştea pe toţi martorii menţionaţi, respectiv G.D., C.D.E., V.M. şi P.A., că toţi aceştia se cunosc între ei, că partea vătămată nu avea posibilitatea să ia contact cu aceştia întrucât nu îi cunoştea şi că toţi au făcut parte dintr-o reţea de proxenetism şi prostituţie în Italia.

S-a arătat că, potrivit procesului verbal de prezentare pentru recunoaştere încheiat la data de 06 martie 2008 L.R.D. l-a recunoscut după fotografie pe G.D. ca fiind persoana care în Milano a preluat-o de la V.O. şi a obligat-o să se prostitueze.

Relevant este şi faptul că, ulterior, martorul C.D.E. a aflat de la numitul V.M. că, partea vătămată a fost preluată de martorul G.D., pentru a se prostitua, astfel încât şi acest martor confirmă, chiar în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, relatările martorului G.D., fiind astfel suficiente elemente în raport de care, instanţa să aprecieze că, depoziţiile acestuia sunt reale.

Este de menţionat că, potrivit declaraţiei martorului G.D., partea vătămată nu avea cunoştinţă că urmează să practice prostituţia, întrucât, la întrebarea expresă a martorului cu privire la motivul deplasării sale în Italia, partea vătămată a invocat alte motive, martorul fiind cel care i-a adus la cunoştinţă că urmează să practice prostituţia, programul şi modul în care se vor repartiza sumele de bani câştigate din practicarea prostituţiei.

În baza acestor susţineri, care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate, instanţa de apel a reţinut că în mod corect au fost înlăturate declaraţiile inculpatului potrivit cu care nu ar fi indus-o în eroare cu privire la motivul deplasării sale în Italia.

Declaraţiile mamei părţii vătămate privind datele la care aceasta a dispărut de la domiciliu, nu prezintă discrepanţe, întrucât, datele de 27 martie 2007, când s-a reclamat prima dată dispariţia şi data de 13 aprilie 2007, când se reclama aceiaşi dispariţie, precizându-se intervalul de două săptămâni în urmă, nu sunt depărtate în timp, urmând să se ia în considerare şi aspectele legate de pregătirea acesteia, relevant fiind că, martora L.P., relatează despre aceiaşi dispariţie.

S-a apreciat că, este irelevant, sub aspectul infracţiunii care face obiectul cauzei modalitatea în care partea vătămată, deşi minoră a reuşit să treacă frontiera de stat, fiind ştiut că, este posibil, ca urmare a faptului că, inculpatul efectua deplasări dese pe ruta Italia, controlul la graniţă să fie mai puţin riguros.

Referitor la declaraţiile martorului D.R.F., s-a apreciat că, în mod corect au fost înlăturate, având în vedere perioada mare de timp după care acest martor a fost identificat de inculpat şi după care a dat declaraţie, fiind neverosimil ca inculpatul să nu îl propună ca martor încă din cursul urmăririi penale, în condiţiile în care se cunoşteau şi, totodată, ca acesta să îşi aducă aminte atâtea amănunte după o perioadă aşa mare de timp.

Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că apărările inculpatului nu sunt susţinute de materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa de fond reţinând în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Prima instanţă, deşi a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. şi a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, nu a dat o eficienţă corespunzătoare acestora, stabilind o pedeapsă într-un cuantum prea ridicat, care nu reflectă gradul de pericol social concret al faptei comise prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanţiază şi nici periculozitatea inculpatului în raport de circumstanţele personale ale acestuia, realizând o individualizare greşită a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.

Astfel, în privinţa circumstanţelor reale, s-a reţinut că, s-a comis de inculpat un singur act de traficare, deci, activitatea infracţională nu avea caracter de obişnuinţă, fiind minimă, suma de bani obţinută a fost redusă, că partea vătămată şi-a exprimat anterior voinţa de a pleca de acasă pentru a practica prostituţia în Eforie şi Tuzla, astfel cum rezultă din declaraţia mamei acesteia.

S-a avut în vedere data la care s-a comis infracţiunea, la începutul anului 2007, că după acest moment, până în prezent inculpatul nu a mai fost implicat într-o astfel de activitate şi nici nu s-au descoperit alte fapte de acelaşi gen.

De asemenea, s-a luat în considerare faptul că, inculpatul este integrat familial, are un loc de muncă din care obţine venituri licite, acesta fiind un comportament constant al inculpatului.

În baza aceloraşi aspecte a rezultat şi concluzia că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei, fiind întrunite condiţiile impuse de art. 86¹ C. proc. pen.

În consecinţă, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de apelantul inculpat V.O. împotriva sentinţei penale nr. 206 din 09 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 15247/118/2011, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 206/09 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 15247/118/2011 şi rejudecând a dispus reducerea pedepsei aplicată inculpatului V.O. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. b) C. pen., de la 6 (şase) ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare.

A fost redusă pedeapsa complementară aplicată inculpatului V.O. în baza art. 65 alin. (2) C. pen. în referire la art. art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., de la 2 ani la 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului V.O. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit in condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., inculpatul se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere: sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; sa anunţe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; sa comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 57 C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

În consecinţă, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a pronunţat decizia penală nr. 20/ MP din 9 noiembrie 2012, în sensul celor înfăţişate.

3. Împotriva acestei decizii au formulat în termen legal recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial Constanţa şi inculpatul V.O. aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Procurorul a invocat în cuprinsul motivelor de recurs, cazurile de casare reglementate în art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen., arătând că instanţa de apel a realizat o incorectă dozare a pedepsei şi totodată a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întemeindu-se pe considerente unice soluţiile de reducere a pedepsei şi suspendare a executării acesteia.

Reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare a îngăduit coborârea sub minimul special, însă, în opinia procurorului, reducerea pedepsei la un nivel apt să permită suspendarea acesteia apare ca nerealistă şi în vădită contradicţie cu o serie de aspecte de natură a impregna faptei comise un grad de pericol social ridicat.

În sensul celor susţinute, se invocă vârsta şi condiţia victimei şi se precizează că la momentul recrutării sale (martie 2007) L.R.D. împlinea 15 ani, trecuse printr-o operaţie pe cord (în ianuarie 2007) - aspecte confirmate de martorii audiaţi în cauză. în plus, martorul G.D. a învederat, cu ocazia audierii în instanţă, că victima era redusă mintal.

Prin urmare, pe fondul situaţiei extrem de vulnerabile a victimei, activitatea desfăşurată de inculpatul V.O. capătă un pericol social concret sporit, în condiţiile în care minciuna relativ simplă la care acesta a recurs - promisiunea că va găsi victimei un loc de muncă în Italia - a avut sorţi de izbândă imediat, tocmai pentru că victima abia păşise în adolescenţă, avea un nivel de instrucţie precar, nu absolvise 8 clase, avea probleme de sănătate, dar şi un nivel de inteligenţă scăzut.

Procurorul apreciază că problema dacă partea vătămată se prostitua ori nu anterior recrutării sale de către inculpat este cel puţin nelămurită, însă o asemenea circumstanţă nu ar putea fi privită ca un element favorabil inculpatului, astfel încât Curtea în mod greşit a reţinut că partea vătămată şi-ar fi arătat anterior recrutării de către inculpat disponibilitatea în practicarea prostituţiei.

Deşi, în esenţă, inculpatul V.O. nu a comis decât un act de traficare, în viziunea procurorului, maniera în care a acţionat, de la momentul recrutării minorei şi până la cel al predării ei denotă că inculpatul avea numeroase legături cu traficanţii de carne vie, ştia pe cine să contacteze în Italia pentru a plasa fata, cunoştea ce are de făcut pentru a trece ilegal prin vamă o minoră.

Gravitatea faptei săvârşite de inculpat este conturată şi de aspectul că finalmente, minora a ajuns pe mâinile unor traficanţi români şi albanezi constituiţi în grup infracţional şi că doar după 9 luni a reuşit să revină în ţară.

Se mai susţine că nici conduita procesuală a inculpatului V.O. nu a fost de natură a demonstra empatie faţă de victimă ori regret ci, dimpotrivă, inculpatul a negat comiterea faptei, neasumându-şi greşelile, ceea ce impune, spre corectare, o pedeapsă mai aspră şi un regim de executare privativ de libertate.

În consecinţă, s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea deciziei penale atacate şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.

Recurentul inculpat V.O. a criticat hotărârile pronunţate, invocând drept cazuri de casare disp. art. 385⁹ pct. 12, 14 C. proc. pen.

În opinia apărării nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 impunându-se achitarea inculpatului conform art. 2 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Se susţine, reiterându-se aspectele înfăţişate în faţa instanţei de prim control judiciar, că din materialul probator administrat în cauză, instanţa fondului a evidenţiat doar elementele în defavoarea inculpatului, fără a ţine seama de împrejurări importante care duceau la lămurirea elementului material al infracţiunii. Se face trimitere, în acest sens, la sesizările mamei şi fratelui părţii vătămate minore cu privire la dispariţia sa din domiciliu, la lipsa acesteia circa 2 săptămâni, perioadă în care familia ar fi avut cunoştinţă că partea vătămată practica prostituţia în Tuzla, Eforie Nord, cu mult înainte de pretinsa recrutare a sa de către inculpat.

Apărătorul ales al recurentului inculpat a înţeles să depună la dosarul cauzei, în faţa instanţei de recurs, în conturarea profilului moral al victimei un număr de 12 procese verbale de contravenţie în baza cărora minora a fost sancţionată (în cursul anilor 20 august 2009 pentru atragerea persoanelor de sex masculin în vederea întreţinerii de relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani.

În sprijinul ideii că victima practica prostituţia anterior derulării acţiunii ilicite pretinse inculpatului, apărarea învederează declaraţia martorei A.M., C.M., dar şi caracterul contradictoriu al declaraţiilor date de partea vătămată, aspectele nelămurite în cauză cu referire la modalitatea plecării din ţară a minorei.

S-a mai arătat că în mod eronat instanţa de fond a înlăturat depoziţia martorului D.R.F., iar pe de altă parte, s-a apreciat că depoziţia martorului G.D. nu poate fi evaluată, în împrejurarea în care acesta avea interes în cauză, având calitatea de inculpat într-un alt dosar.

În fine, se concluzionează că probele cauzei nu fac dovada, dincolo de orice îndoială, a recrutării în scopul exploatării părţii vătămate, de către inculpat, prin înşelăciune, acesta neavând cunoştinţă de vârsta minorei (care datorită constituţiei fizice, machiajului, putea fi lesne considerată a avea o vârstă mai mare] şi nefăcând altceva decât să efectueze un transport în Italia cu microbuzul (aceasta era ocupaţia sa).

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate, prin prisma cazurilor de casare invocare, a criticilor aduse de către procuror şi inculpat, dar şi în conformitate cu disp. art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în efectuarea propriului examen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Acuzaţia adusă inculpatului V.O. constă în aceea că în luna martie 2007, prin înşelăciune, în concret promisiunea de găsire a unui loc de muncă în Italia, îngrijitoare la o bătrână, a recrutat-o pe minora de 15 ani L.R.D., având cunoştinţă de vârsta acesteia, în scopul exploatării ei sexuale şi a transportat-o în Italia, unde după ce a ajuns, minora a fost constrânsă să practice prostituţia.

Evaluând întregul material probator administrat în cauză - probele strânse la urmărirea penală - plângerea şi declaraţia părţii vătămate, procesele verbale de prezentare spre recunoaştere de către victimă a persoanelor indicate în declaraţiile sale, printre care şi inculpatul V.O., declaraţiile martorilor G.D., C.D.E., A.M., L.P., T.R., actele transmise de autorităţile judiciare din Italia răspuns la cererea de comisie rogatorie formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, adresa 722615 a Inspectoratului judeţean de Poliţie de Frontieră Constanţa - punctul Poliţie de Frontieră - declaraţii inculpat, cele luate martorilor C.D.E., D.R.F., L.P., A.M.- pe parcursul cercetării judecătoreşti - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu instanţa de fond şi cea de prim control judiciar constată că inculpatul V.O. a comis, dintre acţiunile prevăzute ca modalităţi alternative ale infracţiunii de trafic de persoane minore, acţiuni specifice recrutării şi transportării minorei L.R.

Victima a fost dusă de inculpatul V.O. prin promisiuni false cu privire la găsirea unui loc de muncă (îngrijirea unei bătrâne] în Italia, în împrejurarea în care probele cauzei au evidenţiat, cu certitudine, că inculpatul a avut cunoştinţă de vârsta victimei - a se vedea declaraţia martorei A.M. la urmărirea penală care confirmă acest aspect, şi infirmă total susţinerea inculpatului potrivit căreia partea vătămată l-ar fi întrebat dacă în microbuzul pe care-1 conducea mai există vreun loc liber pentru deplasarea în Italia.

Împrejurarea în care s-a produs ieşirea din ţară a minorei, acţiunile ilicite derulate de către inculpat în acest scop au fost corect descrise de către instanţe şi se reflectă pe deplin în materialul probator administrat, instanţele procedând în mod judicios la evaluarea probelor, motivând corespunzător înlăturarea declaraţiilor unor martori şi surprinzând întemeiat caracterul contradictoriu al apărărilor formulate de inculpat.

Prin urmare, a rezultat că inculpatul a fost cel care a propus părţii vătămate minore - copilă cu afecţiuni serioase ale stării fizice, dar şi pretins psihice, care nu absolvise la data evenimentelor 8 clase, cu un grad de instruire precar - să se deplaseze în Italia pentru găsirea unui loc de muncă.

Cu valoare de certitudine, de asemenea, s-a reţinut că partea vătămată a plecat cu microbuzul condus de inculpat care ştia de starea de minorat a acesteia şi avea interes în a se asigura că partea vătămată va ajunge la Milano (aspecte confirmate prin declaraţiile martorilor C.D.E., G.D., V.M. unde urma să se realizeze cumpărarea minorei pentru practicarea prostituţiei.

S-a mai demonstrat pe baza probelor că inculpatul îi cunoştea pe G.D., C.D.E., V.M. şi P.A., avusese numeroase contacte cu aceştia, că persoanele enumerate se cunoşteau între ele, îndeletnicindu-se cu activităţi ilicite de proxenetism şi prostituţie în Italia, iar partea vătămată în mod evident nu ar fi avut posibilitatea de a lua legătura cu ei, decât prin intermediul inculpatului.

În fine, s-a mai dovedit că în reprezentarea victimei a fost faptul că se deplasează în Italia, urmare a falsei promisiuni făcute de inculpat, pentru a îngriji o bătrână şi astfel a obţine venituri.

Apărarea inculpatului potrivit căreia profilul moral al victimei evidenţiază că aceasta practica prostituţia (fiind sancţionată în mod repetat de organele abilitate), lipsea perioade îndelungate din domiciliu, sens în care se invocă declaraţiile membrilor familiei minorei - ar constitui elemente ce s-ar impune a fi evaluate drept circumstanţe favorabile inculpatului - nu poate fi primită.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că sancţiunile contravenţionale aplicate părţii vătămate minore pentru atragerea persoanelor de sex masculin în vederea întreţinerii relaţiilor sexuale în schimbul unor sume de bani datează din anii 2008, 2009, deci după data săvârşirii de către inculpat a infracţiunii deduse judecăţii, astfel încât, apare ca îndoielnică dovada conturării unui profil moral precar al victimei anterior recrutării sale de către inculpat.

Acceptând însă şi o asemenea ipoteză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că materialul probator administrat în cauză a relevat aspecte deloc de neglijat cu privire la vârsta şi condiţia victimei, care la momentul recrutării avea 15 ani, suferise o operaţie pe cord (la 1 februarie 2007) şi în plus părea a avea şi afecţiuni de ordin psihic (reducere mintală). Prin urmare, victima prezenta o situaţie de o vulnerabilitate evidentă, împrejurare în care inculpatul şi-a derulat activităţile ilicite, profitând în mod efectiv de vârsta minorei, de gradul său de instruire redus, dar şi de problemele de sănătate, de nevoile pe care aceasta le avea, atrăgând-o pe copilă prin promisiuni neadevărate.

În adevăr, inculpatul V.O. nu a comis decât un act de traficare, activitatea sa având un caracter singular în sfera ilicitului penal, însă maniera în care a acţionat - de la momentul recrutării, aspectele ce au reieşit referitor la legăturile pe care V.O. le avea şi întreţinea cu lumea traficanţilor de carne vie - denotă un grad de pericol social ridicat al faptei, ceea ce impune - în planul individualizării judiciare a pedepsei aplicate respectarea criteriilor prev. de art. 72 C. pen., în asigurarea îndeplinirii scopului general şi special al prevenţiei sociale.

În acord cu susţinerile procurorului şi efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că modalitatea de executare a pedepsei, astfel cum a fost stabilită de instanţa de prim control judiciar nu satisface exigenţele unei operaţiuni de individualizare judiciară corespunzătoare.

Finalizarea procesului de stabilire a pedepsei presupune o activitate de cântărire a tuturor împrejurărilor care caracterizează fapta şi persoana infractorului în vederea aplicării unei pedepse care să asigure realizarea scopului acesteia, activitate în care judecătorul trebuie să asigure un echilibru între criteriile de individualizare a pedepsei şi scopurile pedepsei.

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte (în natura, cuantumul şi modalitatea sa de executare), atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului.

Este adevărat că inculpatul nu prezintă antecedente penale, probează circumstanţe ce îl caracterizează favorabil, însă în raport cu gravitatea faptei comise, cu situaţia specială a minorei, cu datele reale ale cauzei, executarea pedepsei, prin modalitatea suspendării sub supraveghere nu este de natură şi în măsură să realizeze reeducarea, reintegrarea socială a inculpatului.

În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite, în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. l lit. d) C. proc. pen., recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa şi va dispune casarea deciziei penale numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului V.O., apreciind că instanţa de apel a stabilit o pedeapsă într-un cuantum corespunzător.

Se vor înlătura dispoziţiile art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul V.O. să execute această pedeapsă în regim de detenţie.

Va dispune aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.O. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Va obliga recurentul intimat inculpat V.O. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă L.R.D., în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 20/ MP din 9 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului V.O. şi rejudecând în aceste limite:

Înlătură dispoziţiile art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul V.O. să execute această pedeapsă în regim de detenţie.

Dispune aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.O. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul intimat inculpat V.O. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă L.R.D., în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3074/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3088/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3063/2013. Penal. Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art.266 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3065/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3066/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3074/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3088/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3120/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3151/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3178/2013. Penal