ICCJ. Decizia nr. 3120/2013. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3120/2013
Dosar nr. 3232/85/2012*
Şedinţa publică din 15 octombrie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 125 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în Dosarul nr. 3232/85/2012 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen.,, faţă de inculpatul C.S.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), (2) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 C. pen., art. 65 C. pen. a fost condamnat inculpatul C.S., fiul lui N. şi M., născut în com. Răşinari, jud. Sibiu, cetăţenia română, studii 10 clase, fără ocupaţie şi loc de muncă, domiciliat în com. Răşinari, str. R., jud. Sibiu, căsătorit, are 3 copii minori, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa de:
- 3 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
În baza art. 180 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 80 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la:
- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 78 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de:
- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară, sporită la 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J., după eliberarea din penitenciar.
În baza art. 180 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 78 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.K.S., porecla "T.", fiul lui S. şi M., născut în Sibiu, jud. Sibiu, cetăţenia română, studii 8 clase, domiciliat în com. Răşinari, str. R., jud. Sibiu, fără ocupaţie, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa de:
- 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 78 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de:
- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, sporită la 9 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În baza art. 1101 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani ce constituie termen de încercare.
În baza art. 1101, 863 C. pen., au fost impuse inculpatului, pe durata termenului de încercare, următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciu de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 1101, art. 863 alin. (3) C. pen. s-a impus inculpatului C.I.S. să participe la un program de consiliere în cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu şi să nu intre în legătură cu părţile vătămate G.I., B.P.
A fost încredinţată supravegherea inculpatului C.I.S., Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 1101, art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 180 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 78 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.I.C., porecla "U.", fiul lui I. şi M., născut în Sibiu, jud. Sibiu, cetăţenie română, pregătire şcolară 10 clase, fără ocupaţie, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în com. Răşinari, str. Ş., jud. Sibiu, fără antecedente penale, la pedeapsa de:
- 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 78 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de:
- 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, sporită la 1 an 4 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului S.I.C. pe o durată de 3 ani 4 luni care constituie termen de încercare potrivit art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prev. de art. 83, 84 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea ţevii metalice şi a celor două bucăţi de bâtă folosite de inculpaţi, care se află anexate dosarului ca şi corpuri delicte.
S-a constatat că partea vătămată B.P., domiciliat în sat Târna Mare, jud. Satu Mare, fără forme legale în com. Răşinari, str. U., jud. Sibiu nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, au fost obligaţi inculpaţii C.S., C.I.S., S.I.C. în solidar iar inculpatul C.I.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M., la plata sumei de 649 RON plus dobânzi şi penalităţi de întârziere până la achitarea sumei datorate către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul C.S. la plata sumei de 3436 RON plus dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea totală a debitului către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, au fost obligaţi inculpaţii C.S., C.I.S., S.I.C. în solidar iar inculpatul C.I.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M., la plata sumei de 205,55 RON plus dobânzi şi penalităţi de întârziere până la achitarea sumei datorate către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul C.S. la plata sumei de 157 RON plus dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea totală a debitului către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.S. la plata sumei de 5000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă G.I., domiciliat în com. Răşinari str. U. A fost respinsă cererea părţii civile G. de acordare a despăgubirilor materiale.
În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.S. la plata sumei de 1350 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat şi obligă pe inculpatul S.I.C. la plata sumei de 1650 RON cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 191 alin. (1) - (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.I.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M. la plata sumei de 1650 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpaţii şi părţile vătămate domiciliază în comuna Răşinari, jud. Sibiu iar între inculpatul C.S. şi părţile vătămate G.I. şi B.P., în urmă cu cinci ani a avut loc o altercaţie, urmată de acte de lovire reciprocă, incident care a tensionat relaţiile dintre părţi.
În noaptea de 7/8 aprilie 2012, după ce a fost anunţat telefonic de fiul său minor - inculpatul C.I.S., că în clubul "F." din comuna Răşinari, jud. Sibiu a fost bătut de părţile vătămate, inculpatul C.S. s-a deplasat la locaţia menţionată şi cu ţeava metalică cu care s-a înarmat, i-a aplicat părţii vătămate G.I., lovituri repetate şi de intensitate ridicată şi în zona capului, violenţe soldate cu producerea unor leziuni traumatice grave, inclusiv fracturi ale oaselor cutiei craniene, care au necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale şi au impus spitalizarea victimei şi acordarea de îngrijiri medicale calificate pentru salvarea vieţii. Raportul de constatare medico-legală din 9 aprilie 2012 al Serviciului de Medicină-Legală Judeţean Sibiu a stabilit că partea vătămată B.P. a prezentat un traumatism cranio-cerebral deschis şi contuzie toracică, leziuni traumatice produse în data de 7/8 aprilie 2012, prin lovire repetată cu corpuri dure, dintre care unele posibil alungite, care au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, în aceeaşi noapte şi în aceeaşi locaţie, inculpaţii C.S., C.I.S. şi S.I.C. împreună, au exercitat acte de lovire şi asupra părţii vătămate B.P., violenţe soldate cu producerea unor leziuni traumatice victimei, care au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Totodată, actele, gesturile şi manifestările la care s-au dedat inculpaţii C.S., C.I.S. şi S.I.C. în noaptea de 7/8 aprilie 2012 în clubul "F.", au adus atingere bunelor moravuri şi au indus o stare de indignare, temere, nelinişte şi insecuritate celor peste 50 de persoane prezente acolo, care au fost nevoite să părăsească urgent incinta şi să-şi întrerupă distracţia.
S-a constatat însă că inculpatul C.S. a săvârşit tentativa la infracţiunea de omor calificat şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe, sub imperiul unei puternice tulburări generată de încunoştinţarea telefonică făcută de fiul său minor, potrivit căreia părţile vătămate B.P. şi G.I. l-ar fi supus în noaptea respectivă unor acte de violenţă, persoane pe care inculpatul C.S. le cunoştea ca fiind violente şi cu care, personal, avusese o altercaţie cu aproximativ cinci ani în urmă.
Starea de fapt descrisă mai sus a fost confirmată de mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv de recunoaşterile inculpaţilor C.S., C.I.S. care s-au coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi, cu declaraţiile părţilor vătămate şi cu concluziile rapoartelor de constatare medico-legale ale Serviciului de Medicină Legală Judeţean Sibiu.
În consecinţă, s-a reţinut că fapta inculpatului C.S. care, în noaptea de 7/8 aprilie 2012, după ce a fost anunţat telefonic de fiul său minor, inculpatul C.I.S. că în clubul "F." din com. Răşinari, a fost bătut de părţile vătămate, s-a deplasat la locaţia respectivă şi cu ţeava metalică cu care era înarmat, i-a aplicat părţii vătămate G.I., lovituri repetate şi de intensitate ridicată şi în zona capului, violenţe soldate cu producerea unor leziuni traumatice grave, inclusiv fracturi ale oaselor cutiei craniene, care au necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale şi au impus spitalizarea victimei şi acordarea de îngrijiri medicale calificate pentru salvarea vieţii, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În sarcina inculpaţilor C.S., C.I.S., S.I.C. s-a reţinut şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (1), (2) C. pen., întrucât, în noaptea menţionată, în clubul "F." din comuna Răşinari, jud. Sibiu, inculpaţii împreună au exercitat acte de lovire asupra părţii vătămate B.P., violenţe soldate cu producerea unor leziuni traumatice care au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
De asemenea, s-a constatat că inculpaţii C.S., C.I.S., S.I.C. se fac vinovaţi fiecare şi de comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât actele, gesturile şi manifestările la care s-au dedat în noaptea de 7/8 aprilie 2012, în clubul "F." din comuna Răşinari, au adus atingere bunelor moravuri şi au indus o stare de indignare, temere, nelinişte şi insecuritate celor peste 50 de persoane prezente acolo, care au fost nevoite să părăsească urgent incinta şi să-şi întrerupă distracţia.
Nerecunoaşterea de către inculpatul S. a faptelor imputate este infirmată de actele dosarului. În acest sens, declaraţiile martorului H.D.C. - care a relatat că l-a văzut pe "U." lovindu-l pe B.P. - se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate B.P., precum şi cu actul medico-legal întocmit.
Faţă de toate acestea, tribunalul a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor, rapoartele de constatare medico-legale efectuate au confirmat vinovăţia inculpaţilor C.S., C.I.S., S.I.C., la comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.
În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă G.I., instanţa a apreciat că probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, susţin încadrarea juridică dată faptei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.S., astfel că în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen. cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca neîntemeiată. împrejurarea că martorii audiaţi (H.D.C., C.N., M.N.) nu au confirmat susţinerea minorului C.I.S. că a fost agresat prealabil de către cele două părţi vătămate, nu poate atrage nereţinerea stării de provocare în favoarea tatălui minorului, care fiind anunţat pe timp de noapte, de fiul său, că a fost agresat de persoane cu care anterior avusese conflicte, în mod real i-a cauzat inculpatului o puternică tulburare, emoţie. Existenţa puternicei stări de tulburare, de emoţie exclude existenţa în acelaşi timp şi a premeditării.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor au fost avute în vedere criteriile impuse de legiuitor prin dispoziţiile art. 72, 52 C. pen., respectiv în gradul de pericol social relativ ridicat al infracţiunilor comise, limitele de pedeapsă ale faptelor, urmările grave produse sau care s-ar fi putut produce, elementele ce caracterizează persoana inculpaţilor (s-a ţinut seama de conduita bună a inculpaţilor înainte de comiterea faptelor, de starea de minoritate a lui C.I.S., de atitudinea de recunoaştere manifestată însă doar de inculpaţii C.).
De asemenea, s-a constatat că în favoarea inculpatului C.S. sunt incidente şi prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi s-a reţinut şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Pe de altă parte, faţă de inculpaţii majori C. şi S. s-au reţinut şi circumstanţele agravante prevăzute de art. 75 lit. a), c) C. pen.
Având în vedere că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor C.S., C.I.S., S.I.C. au fost comise de către fiecare înainte de a fi fost condamnaţi definitiv pentru vreuna dintre ele, faţă de aceştia s-au reţinut şi prevederile art. 33 lit. a), 34 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., art. 357 alin. (3) C. proc. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunilor comise, de valoarea socială lezată - dreptul persoanei la viaţă, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie - cu referire la cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă şi Mazăre, Sabău şi Pârcălab contra României, instanţa a interzis inculpatului C.S. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., considerându-le măsuri de limitare a acestor drepturi proporţionale şi justificate în cauză. În acest sens, s-a avut în vedere şi practica instanţei supreme (Decizia nr. 623/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), care a conchis că din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al celor mai apropiaţi semeni, se impune în mod rezonabil concluzia că acesta nu este nici în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Aceleaşi motive au fost avute în vedere şi la individualizarea pedepsei complementare.
Conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.S. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J., după eliberarea din penitenciar.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 71 C. pen., art. 357 alin. (3) C. proc. pen., luând în considerare natura infracţiunilor săvârşite, valorile sociale încălcate, jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a interzis inculpaţilor C.I.S., S.I.C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., considerându-le măsuri de limitare a acestor drepturi proporţionale şi justificate în cauză.
Având în vedere vârsta inculpatului minor, împrejurarea că acesta nu a mai fost condamnat anterior, ţinând seama de conduita sa procesuală, de faptul că are şanse de reintegrare, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat şi fără privare de libertate, astfel că a dispus, în temeiul art. 1101 C. pen. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani ce constituie termen de încercare.
În temeiul prevederilor art. 1101, 863 C. pen., s-a impus inculpatului, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
e) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciu de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu;
f) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
g) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
h) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1101, art. 863 alin. (3) C. pen. şi faţă de concluziile referatului de evaluare presentenţial, s-a impus inculpatului C.I.S. să participe la un program de consiliere în cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu şi să nu intre în legătură cu părţile vătămate G.I., B.P.
Instanţa a dispus încredinţarea supravegherii inculpatului minor, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Referitor la inculpatul S.I.C., în raport de împrejurarea că nu prezintă antecedente penale, că nu a avut iniţiativa comiterii infracţiunilor, de faptul că acesta dispune de resurse personale necesare reintegrării sale în societate (astfel cum s-a evidenţiat şi în referatul de evaluare presentenţial), instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat şi fără privarea sa de libertate, astfel că a dispus, în temeiul art. 81 C. pen. suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate acestuia pe o durată de 3 ani şi 4 luni care constituie termen de încercare potrivit art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor C.I.S., S.I.C. asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepselor.
Potrivit prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepselor s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii, faţă de fiecare dintre inculpaţii C.I.S., S.I.C.
În conformitate cu dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen., instanţa a dispus confiscarea ţevii metalice şi a celor două bucăţi de bâtă folosite de inculpaţi la comiterea infracţiunilor şi care se află anexate dosarului ca şi corpuri delicte.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că partea vătămată B.P. nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Faţă de faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, în conformitate cu prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpaţii C.S., C.I.S., S.I.C. în solidar iar inculpatul C.I.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M., au fost obligaţi la plata pretenţiilor civile solicitate de părţile civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu, astfel cum au fost solicitate în scris şi avându-se în vedere totodată că s-a reţinut în favoarea inculpatului C.S. circumstanţa prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi în concret un grad de vinovăţie apreciat la 80% .
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., şi cu reţinerea aceluiaşi procent de 80%, inculpatul C.S. a fost obligat la plata sumei de 5000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă G.I., cuantum apreciat în raport de leziunile traumatice suferite de victimă, de numărul mare de zile de îngrijiri medicale cauzate.
Instanţa a respins ca nedovedite, despăgubirile materiale solicitate de partea civilă G.I.
Consecinţă a condamnărilor, în baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., inculpatul C.S. a fost obligat la plata sumei de 1350 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat şi inculpatul S.I.C. la plata sumei de 1650 RON cu acelaşi titlu. În conformitate cu prevederile art. 191 alin. (1) - (3) C. proc. pen., inculpatul minor C.I.S. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M. la plata sumei de 1650 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termenul legal, partea civilă G.I. şi inculpaţii C.S. şi C.I.S., fără a expune în scris motivele care au determinat promovarea căii de atac.
La termenul de judecată din data de 18 decembrie 2013, partea civilă G.I. a arătat că nu a înţeles să declare apel în cauză, calea de atac a fost promovată de apărător, fără acordul său, motiv pentru care nu înţelege să susţină apelul declarat.
În susţinerea orală a apelurilor formulate, prin apărători, inculpaţii C.S. şi C.I.S. au solicitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetarea procesului penal pentru comiterea infracţiunii de lovire, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., învederând că s-au împăcat cu partea vătămată B.P.
De asemenea, au solicitat o reindividualizare a sancţiunilor aplicate, precum şi acordarea beneficiului art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei, invocând atât circumstanţele concrete ale comiterii faptelor, cât şi aspecte de ordin personal.
În apel, s-a depus declaraţie autentificată a părţii vătămate B.P., prin care acesta învederează că îşi retrage plângerea formulată.
Inculpaţii au depus la dosar înscrisuri în circumstanţiere.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate de inculpaţii C.S. şi C.I.S. sunt fondate.
S-a arătat că prima instanţă a realizat o justă interpretare a materialului probator administrat în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii şi dispoziţiile legale aplicabile.
Aceste împrejurări nu au fost contestate în prezenta cale de atac, iar la analizarea din oficiu a hotărârii Curtea nu a sesizat aspecte de nelegalitate sau netemeinicie care să fie luate în considerare potrivit art. 371 alin. (2) C. proc.pen.
S-a constatat însă că în apel a intervenit retragerea plângerii prealabile pentru infracţiunea de lovire, prev. de art. 180 alin. (1) C. proc. pen., manifestarea de voinţă a părţii vătămate B.P. fiind consemnată în înscrisul autentic depus la dosar.
Având în vedere această împrejurare, faptul că infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. face parte din categoria infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, iar retragerea acestei plângeri înlătură răspunderea penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. Curtea a constatat că se impune încetarea procesului penal pentru infracţiunea menţionată, faţă de toţi cei trei inculpaţi.
Ca o consecinţă a retragerii plângerii de către partea vătămată, efectele apelurilor inculpaţilor C.S. şi C.I.S. au fost extinse şi asupra intimatului S.I.C., în privinţa inculpaţilor C.I.S. şi S.I.C., fiind înlăturate şi sporurile de pedeapsă aplicate, având în vedere că nu mai subzistă concursul de infracţiuni.
În privinţa individualizării pedepsei aplicate inculpatului C.S. pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu apl. art. 73 lit. b) C. pen., Curtea a reţinut că instanţa de fond nu a dat eficienţă deplină criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., având în vedere cu predilecţie gravitatea şi natura faptei imputate inculpatului, în detrimentul circumstanţelor de ordin personal ale inculpatului, respectiv fără luarea în considerare a circumstanţei atenuante a provocării reţinute în favoarea inculpatului.
Astfel, inculpatul a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii, determinate de conduita ilicită a părţii vătămate, care l-a agresat pe fiul său, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, recunoscând şi regretând faptele comise.
Având în vedere considerente, Curtea a apreciat că o pedeapsă într-un cuantum mai redus, cu aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen., este în măsură să corespundă scopului preventiv şi coercitiv reglementat de art. 52 C. pen., nefiind necesară executarea sancţiunii în regim de detenţie.
Pentru aceste considerente, prin Decizia penală nr. 25 din 05 februarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii C.S. şi C.I.S. împotriva Sentinţei penale nr. 125 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, şi, în baza dispoziţiilor art. 373 C. proc. pen., a extins efectele apelurilor şi asupra inculpatului S.I.C. şi în consecinţă:
A desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale în ce priveşte infracţiunea de lovire comisă în dauna părţii vătămate B.P., a individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor şi a cheltuielilor judiciare şi procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite.
I. În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor C.S., C.I.S. şi S.I.C. pentru comiterea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 78 C. pen. şi, respectiv art. 73 lit. b) şi art. 80 C. pen. în ce-l priveşte pe inculpatul C.S., şi art. 99 şi urm. C. pen. în ce-l priveşte pe inculpatul minor C.I.S. în dauna părţii vătămate B.P., ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către partea vătămată.
II. A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.S. în pedepsele componente şi a înlăturat sporul de pedeapsă de 2 luni închisoare aplicat.
A stabilit la 3 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului C.S. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev şi ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1), (2) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 C. pen., art. 65 C. pen.
A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
A menţinut pedeapsa accesorie aplicată inculpatului a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului C.S. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 78 C. pen., în pedeapsa cea mai grea, astfel că inculpatul C.S. va executa pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza dispoziţiilor art. 861 şi 862 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului C.S. pe durata unui termen de încercare de 7 ani, format din durata pedepsei aplicate inculpatului la care s-a adăugat un interval de timp de 4 ani.
Potrivit art. 863 alin. (1) C. pen., a impus ca pe durata termenului de încercare inculpatul C.S. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza dispoziţiilor art. 863 alin. (3) C. pen. instanţa a impus inculpatului să nu intre în legătură cu partea vătămată G.I. şi inculpatul S.I.C.
A fost desemnat Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu ca serviciu cu supravegherea respectării de către inculpat a măsurilor şi obligaţiilor stabilite prin prezenta decizie, căruia i se va comunica prezenta decizie.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 866 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. final C. pen. Curtea a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei să se suspende şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
III. A înlăturat sporul de pedeapsă aplicat de 1 lună închisoare aplicat inculpatului C.I.S., astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 78 C. pen.
A stabilit durata termenului de încercare la 1 an şi 8 luni, calculat potrivit art. 110 C. pen.
A înlăturat interdicţia inculpatului de a nu intra în legătură cu partea vătămată B.P.
În privinţa acestui inculpat, Curtea a reţinut că nu se impune o reindividualizare a pedepsei aplicate pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 78 C. pen., sancţiunea primei instanţe fiind corespunzătoare din punctul de vedere al cuantumului şi modalităţii de executare.
O sancţiune într-un cuantum mai redus ar lipsi de eficienţă scopul preventiv şi coercitiv prev. de art. 52 C. pen., criticile inculpatului fiind sub acest aspect nefondate.
IV. A înlăturat sporul de pedeapsă aplicat de 2 luni închisoare aplicat inculpatului S.I.C., astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 78 C. pen.
A stabilit durata termenului de încercare la 3 ani şi 2 luni, calculat potrivit art. 82 C. pen.
V. În baza dispoziţiilor art. 192 pct. 2, lit. c) C. proc. pen. a fost obligată partea vătămată B.P. la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în fond.
S-a stabilit la suma de 1.100 RON, cheltuielile judiciare în fond în sarcina inculpatului C.S., la suma de 1.400 RON, cheltuielile judiciare stabilite în fond în sarcina inculpatului S.I.C. şi la suma de 1.400 RON, cheltuielile judiciare stabilite în fond în solidar în sarcina inculpatului C.I.S. şi a părţii responsabile civilmente C.M.
Au fost menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
S-a respins apelul formulat în numele părţii civile C.I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale ca fiind făcut de o persoană fără calitate.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii C.I.S. şi S.I.C. în sumă de câte 300 RON, precum şi onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.I.S. până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 75 de RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs partea civilă G.I. care a solicitat aplicarea faţă de inculpatul C.S. a unei pedepse cu executare în regim de detenţie şi majorarea daunelor morale acordate de către instanţa de fond.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu conform ari 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, cu privire la soluţionarea laturii penale.
În acest sens, raportat la natura infracţiunilor săvârşite, dintre care una împotriva vieţii, modalitatea concretă de comitere a acestora, urmările produse şi persoana inculpatului C.S., nu se justifică aplicarea în favoarea acestuia a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.
Din probele administrate în cauză, rezultă că în noaptea incidentului ce a făcut obiectul prezentei cauze, inculpatul C.S. a lovit mai multe persoane - C.N. şi B.P., părţi vătămate care şi-au retras ulterior plângerile penale - iar părţii civile G.I. i-a aplicat o lovitură cu o ţeavă metalică în zona capului, cu intensitate, producându-i un traumatism cranian acut deschis cu fractură frontală, astfel cum este precizat în raportul de constatare medico-legală.
Totodată, comportamentul inculpatului a adus atingere bunelor moravuri şi a produs tulburarea ordinii şi liniştii publice, gesturile şi manifestările intimatului inducând o stare de indignare, temere, nelinişte şi insecuritate celor peste 50 de persoane prezente în clubul "F.".
În ceea ce priveşte persoana inculpatului, deşi acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, din referatul de evaluare rezultă că acesta consumă alcool sistematic, în cantităţi mari, iar pe fondul acestui consum îşi pierde capacitatea de autocontrol, devenind nervos şi agitat, precum şi violent cu membrii familiei. În acelaşi sens se mai arată că inculpatul manifestă empatie scăzută faţă de victime, denigrându-le, nu conştientizează consecinţele faptelor comise, le minimalizează, considerând că merită să fie sancţionat doar cu amendă.
De altfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul C.S. nu a recunoscut comiterea faptelor, ulterior în faţa instanţei de judecată arătând că doreşte să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 861 lit. c) C. pen., iar scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei aplicate inculpatului C.S.
Criteriile avute în vedere de către instanţa de apel în vederea stabilirii modalităţii de executare nu justifică aplicarea suspendării sub supraveghere, în raport de elementele ce ţin de faptele comise şi persoana inculpatului, menţionate anterior în considerentele prezentei decizii. Reţinerea circumstanţei atenuante a provocării şi lipsa antecedentelor penale sunt elemente ce conduc la aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, dar nu şi la stabilirea unei modalităţi de executare fără privare de libertate. În ceea ce priveşte atitudinea sinceră a inculpatului C.S. reţinută de către curtea de apel, aceasta nu rezultă din actele dosarului, inculpatul negând comiterea faptelor în cursul urmăririi penale, iar atitudinea sa în faţa instanţei de fond fiind determinată, într-o mare măsură, de prevederile legale favorabile privind reducerea pedepsei cuprinse în art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. Această concluzie concordă cu referatul de evaluare întocmit în cursul cercetării judecătoreşti, ale căror concluzii au fost expuse anterior.
În consecinţă, Înalta Curte constată că motivul de recurs al părţii civile ce vizează individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C.S. cu privire la modalitatea de executare este întemeiat, motiv pentru care, constatând incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 866 C. pen. şi art. 71 alin. final C. pen. şi va dispune ca pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.S. să se execute în regim de detenţie.
Referitor la critica privind latura civilă a cauzei, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată.
Prin decizia penală recurată s-a dispus respingerea apelului formulat în numele părţii civile G.I. ca fiind făcut de o persoană fără calitate.
La pronunţarea soluţiei s-a avut în vedere împrejurarea că la termenul de judecată din data de 18 decembrie 2012, partea civilă a arătat că nu a înţeles să declare apel în cauză, calea de atac fiind promovată de apărător fără acordul său, motiv pentru care nu înţelege să susţină apelul declarat.
Înalta Curte mai constată că anterior termenului de judecată menţionat, partea civilă a arătat la data de 27 noiembrie 2012 că i-a comunicat avocatului său care l-a reprezentat la instanţa de fond că nu doreşte să formuleze apel în cauză şi cu toate acestea apărătorul a declarat cale de atac.
Având în vedere poziţia procesuală clară a părţii civile exprimate expres la două termene de judecată în faţa instanţei de apel, dar şi consfinţite printr-o declaraţie semnată personal de parte în faţa curţii de apel, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind majorarea cuantumului daunelor morale nu poate fi primit, dispoziţia instanţei de fond privind soluţionarea laturii civile rămânând definitivă şi nemaiputând fi cenzurată de instanţa de recurs.
În concluzie, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) rap. la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de partea civilă G.I., va casa în parte, decizia penală recurată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului C.S. şi rejudecând:
Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 866 C. pen. şi art. 71 alin. final C. pen., urmând ca pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.S. să se execute în regim de detenţie.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de partea civilă G.I. împotriva Deciziei penale nr. 25/A/2013 din data de 05 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală recurată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului C.S. şi rejudecând:
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 866 C. pen. şi art. 71 alin. final C. pen.
Dispune ca pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.S. să se execute în regim de detenţie.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii C.I.S. şi S.I.C., în cuantum de câte 300 RON, precum şi onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.S. în cuantum de 75 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 3088/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3151/2013. Penal → |
---|