ICCJ. Decizia nr. 3148/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3148/2013

Dosar nr. 1998/100/2013

Şedinţa publică din 16 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr 235 din 28 martie 2013 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în Dosar nr. 1998/100/2013, au fost condamnaţi inculpaţii: 1. R.M., pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzut de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 Iit. a), 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 81 şi 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni şi s-a atras atenţia asupra prevederilor art. 83 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

2. V.G., arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, pentru comiterea infracţiunilor de:

- viol prevăzut de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani;

- lipsire de libertate în mod ilegal prevăzut de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., 2 infracţiuni, la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare;

- corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) şi b), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu 25 ianuarie 2013 la zi.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispuns după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul V.G. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

A fost obligat inculpatul R.M. să plătească părţii civile H.A., reprezentată de mama B.A., despăgubiri civile pentru daune morale în sumă de 5.000 RON.

A fost obligat inculpatul V.G. să plătească părţii civile H.A., reprezentată de mama B.A., despăgubiri civile pentru daune morale în sumă de 10.000 RON, iar părţii civile B.D.A., reprezentată de mama B.A., despăgubiri civile pentru daune morale în sumă de 5.000 RON.

Au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 37/P/2013 din 14 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului R.M. pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. şi trimiterea în judecată a inculpatului V.G. pentru comiterea infracţiunilor de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (două fapte) şi corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului R.M. că în data de 24 ianuarie 2013 a întreţinut relaţii sexuale normale consimţite cu partea vătămată H.A., cunoscând că aceasta are vârsta de 13 ani.

În sarcina inculpatului V.G. s-a reţinut că în data de 24 ianuarie 2013 a întreţinut relaţii sexuale orale prin constrângere (ameninţări şi violenţe) cu partea vătămată H.A., cunoscând că aceasta are, vârsta de 13 ani, actele sexuale având loc în prezenţa minorei B.D.A. în vârstă de 12 ani. La aceeaşi dată, inculpatul a împiedicat părţile vătămate H.A. şi B.D.A. să părăsească imobilul situat în R.S., judeţul Maramureş, atât pe durata relaţiilor sexuale, cât şi ulterior consumării acestora, uşa imobilului fiind asigurată din interior, iar cheia se află asupra inculpatului. În cursul urmăririi penale au fost administrate probe constatate în următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 24 ianuarie 2013 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, Serviciul de Investigaţii Criminale; procesul-verbal de depistare întocmit la data de 24 ianuarie 2013 de organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie R.S.; procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexe, întocmit de organele de poliţie la data de 24 ianuarie 2013; planşa fotografică întocmită la data de 25 ianuarie 2013 la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş privind părţile vătămate H.A. şi B.D.A.; certificatele de naştere ale părţilor vătămate H.A. şi B.D.A., în copie; constatările preliminarii din 25 ianuarie 2013 ale Serviciului de Medicină Legală Maramureş privind examinarea părţii vătămate H.A.; raportul de constatare medico-legală din 4 februarie 2013 a Serviciului de Medicină Legală privind pe partea vătămată H.A.; constatările preliminarii din 25 ianuarie 2012 ale Serviciului de Medicină Legală Maramureş privind pe inculpatul V.G.; raportul de constatare medico-legală din 4 februarie 2013 a Serviciului de Medicină Legală privind pe inculpatul V.G.; declaraţiile părţilor vătămate H.A. şi B.D.A.; declaraţiile martorilor R.V., L.L.M., M.R., N.E.; declaraţiile inculpaţilor.

La termenul de judecată din 21 martie 2013 inculpaţii V.G. şi R.M. au învederat instanţei că înţeleg să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., arătând că recunosc faptele şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile legale, instanţa a încuviinţat cererile formulate de inculpaţi.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele: La data de 23 ianuarie 2013 partea vătămată H.A. şi sora acesteia B.D.A., domiciliate în comuna R.S., judeţul Maramureş, au terminat cursurile şcolare în jurul orelor 13:00, apoi şi-au vizitat diverse rude din localitate.

În cursul serii, fiindu-le teamă că tatăl lor ar putea să le certe pentru întârziere şi să Ie aplice o corecţie, părţile vătămate au decis să nu revină acasă. În acest context, partea vătămată H.A. l-a contactat telefonic, de pe telefonul unei prietene, pe inculpatul R.M., cu care se afla în relaţii de prietenie, solicitându-i să se întâlnească întrucât inculpatul se afla la muncă, respectiv la gaterul aparţinând de SC J. SRL R.S., acesta i-a spus părţii vătămate că dacă doreşte, poate să vină acolo împreună cu sora sa. Ca atare, părţile vătămate s-au deplasat la gaterul susmenţionat, unde au rămas până în jurul orelor 01:00, ocazie cu care l-au recunoscut şi pe inculpatul V.G., coleg de muncă al inculpatului R.M. În jurul orei 01:00, după ce susnumitii şi-au terminat activitatea la gater, inculpatul V.G. i-a invitat pe toţi pentru a dormi la locuinţa sa, situată în R.S., judeţul Maramureş, motivând că locuieşte singur.

Inculpatul R.M. cunoştea dinainte că partea vătămată H.A. are vârsta de 13 ani, cu acea ocazie inculpatul V.G. aflând şi el vârsta părţilor vătămate. În continuare, părţile s-au deplasat la locuinţa inculpatului V.G. situată la adresa susmenţionată, compusă din două camere, unde inculpatul R.M. împreună cu partea vătămată H.A. s-au retras într-una din încăperi, unde au rămas până în jurul orelor 05:00, întreţinând relaţii sexuale consimţite.

Inculpatul V.G. şi partea vătămată B.D.A. au rămas în prima cameră, culcându-se în singurul pat existent, orientaţi în direcţii opuse (unul cu capul la picioarele celuilalt).

În jurul orelor 05:00, fiindu-le frig, inculpatul R.M. şi partea vătămată au revenit în prima cameră (singura încălzită) şi au intrat în patul în care se aflau inculpatul şi partea vătămată B.D.A., pentru a dormi. Partea vătămată H.A. s-a aşezat lângă sora sa, iar inculpatul R.M., în direcţie opusă lângă coinculpat. Aproximativ în jurul orelor 07:00, partea vătămată H.A. s-a trezit pentru a merge la şcoală, context în care aceasta a fost abordată de inculpatul V.G. care a afirmat că „trebuie să întreţină relaţii sexuale şi cu el”, motivând că ştie că a făcut acest lucru cu inculpatul R.M. Partea vătămată a refuzat categoric, situaţie în care inculpatul a trântit-o pe pat pentru a o dezbrăca, îndepărtându-i chiloţii şi pantalonii până Ia nivelul genunchilor. Partea vătămată a ripostat şi fizic, lovindu-l pe inculpat cu palmele peste cap, la strigătele acesteia trezindu-se atât inculpatul R.M. cât şi partea vătămată B.D.A.

Faţă de opoziţia părţii vătămate, inculpatul V.G. i-a cerut acesteia să întreţină cu el relaţii sexuale orale, ori să-l masturbeze, ameninţând-o că în caz contrar nu-i va permite să părăsească locuinţa.

Deşi atât inculpatul R.M., cât şi partea vătămată B.D.A. au intervenit verbal, solicitându-i inculpatului V.G. să o lase pe partea vătămată H.A., acesta nu a renunţat la intenţiile sale. Constrânsă în acest mod, partea vătămată H.A. a întreţinut relaţii sexuale orale cu inculpatul V.G. în prezenţa părţii vătămate B.D.A. şi a inculpatului R.M.

Atât anterior relaţiilor sexuale descrise, cât şi după consumarea acestora, părţile vătămate au încercat să părăsească locuinţa însă nu au reuşit, uşa fiind închisă prin interior, cheia aflându-se la inculpatul V.G. De abia după o oră de la momentul consumării relaţiilor sexuale prin constrângere, inculpatul V.G. a deschis uşa, doar după ce Ie-a instruit pe părţile vătămate în ce mod să relateze şi să motiveze absenţa lor de acasă, atrăgându-le atenţia să nu povestească cele întâmplate.

Inculpaţii au condus apoi părţile vătămate în locul numit „M.” pe raza comunei R.S., acestea fiind depistate de organele de poliţie în după masa aceleiaşi zile, într-un şopron de fân, organele de poliţie fiind sesizate despre dispariţia minorelor în dimineaţa respectivă, de către părinţii lor.

Potrivit raportului de constatare medico-legală din 4 februarie 2013, al Serviciului de Medicină Legală Baia Mare, întocmit pe baza examenului obiectiv medico-legal din data de 25 ianuarie 2013 „1. Numita H.A. prezintă o deflorare veche a cărei dată nu mai poate fi precizată. 2. Susnumita nu prezintă leziuni traumatice la data examinării. 3. Susnumita este dezvoltată corespunzător vârstei. 4. Examenul secreţiei vaginale nu pune în evidenţă prezenţa spermatozoizilor”.

De asemenea, potrivit raportului de constatare medico-legală din 4 februarie 2013 al aceleiaşi instituţii, urmare examenului medico-legal efectuat la data de 25 ianuarie 2013, s-a concluzionat că „Numitul V.G. prezintă leziuni traumatice (frontal drept excoriaţie de 0,5/0,5 cm şi frontal drept echimoză palid violacee de 6/5 cm) care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent dur şi zgâriere. 2. Leziunile necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. 3. Leziunile nu au pus în primejdie viaţa susnumitului. 4. Leziunile pot data din 24 ianuarie 2013.

În raport de starea de fapt expusă, instanţa a constatat că fapta inculpatului R.M. care în data de 24 ianuarie 2013 a întreţinut relaţii sexuale normale consimţite cu partea vătămată H.A., cunoscând că aceasta are vârsta de 13 ani, constituie infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatul V.G. care la aceeaşi dată a întreţinut relaţii sexuale orale prin constrângere cu partea vătămată H.A., cunoscând că aceasta are vârsta de 13 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

Fapta inculpatului V.G. care a întreţinut relaţiile sexuale prin constrângere cu partea vătămată H.A., în prezenţa minorei B.D.A., în vârstă de 12 ani, constituie infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiaşi înculpat care la data susmenţionată, le-a împiedicat pe părţile vătămate H.A. şi B.D.A. să părăsească imobilul, atât pe durata relaţiilor sexuale, cât şi ulterior consumării acestora, inculpatul asigurând uşa pe interior şi păstrând cheia asupra sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (două fapte).

Vinovăţia inculpaţilor a rezultat din coroborarea declaraţiilor acestora de recunoaştere a comiterii faptelor cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, concluziile raportului de constatare medico-legală nr. X din 4 februarie 2013 şi nr. Y din 4 februarie 2013, declaraţiile părţilor vătămate şi declaraţiile martorilor R.V. (fratele inculpatului R.M., care a relatat organelor de poliţie că acesta din urmă nu a dormit la locuinţa comună, ulterior fiind prezent la locul în care părţile vătămate au fost identificate în şopronul cu fân), L.L.M. (profesor la Şcoala gimnazială R.S., care a discutat cu părinţii părţilor vătămate despre dispariţia minorelor, iar la 24 ianuarie 2013 l-a contactat la telefon pe inculpatul R.M. pentru a se interesa de părţile vătămate, acesta negând că ar cunoaşte ceva despre dispariţia minorelor), M.R. (persoană care a lucrat la acelaşi gater în seara de 23 ianuarie 2013 şi i-a văzut pe inculpaţi în compania părţilor vătămate), N.E. (soţia administratorului societăţii de care aparţine gaterul, care Ie-a văzut pe părţile vătămate în compania inculpaţilor în seara de 23 ianuarie 2013, respectiv plecând împreună în jurul orelor 01:00).

Instanţa a dispus condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsă la a cărei individualizare s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzutede lege reduse cu o treime în conformitate cu prevederile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., respectiv 2 ani-6 ani şi 8 luni închisoare, gradul de pericol social concret al infracţiunii şi împrejurările în care a fost comisă, conduita anterioară bună a inculpatului, această ultimă împrejurare fiind reţinută ca şi circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, potrivit art. 76 lit. d) C. pen.

Fiind îndeplinite condiţiile legale şi apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, în temeiul art. 81 şi 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, atrăgându-se atenţia asupra prevederilor art. 83 C. pen. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Inculpatul V.G. a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. la pedeapsa de .8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pentru infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (două fapte) la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare, apreciind că aceste pedepse corespund scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime în conformitate cu prevederile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al infracţiunilor, modalitatea concretă de comitere, constrângerea părţii vătămate H.A. prin violenţă fizică şi ameninţări la întreţinerea de raport sexual, cu tot refuzul categoric al acesteia, vârsta părţilor vătămate, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea şi asumarea faptelor sale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., apreciind că natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civilă pe care îl implică exercitarea acestor drepturi.

S-a făcut aplicarea, dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind prelevarea de probe biologice de la inculpatul V.G. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, părţile vătămate H.A. şi B.D.A., prin reprezentant legal B.A. (mama) au arătat că se constituie părţi civile şi solicită obligarea inculpaţilor la plata de daune morale, nu pot aprecia o anumită sumă, lăsând la aprecierea instanţei. Dată fiind vârsta părţilor vătămate, instanţa a reţinut că, oricum este obligatorie pronunţarea din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă, potrivit dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen. Instanţa a constatat că prin infracţiuni nu a fost cauzat un prejudiciu material părţilor vătămate, urmând a fi analizat doar prejudiciul moral.

Sub acest aspect, este evident că în raport de natura infracţiunilor comise asupra părţilor vătămate, vârsta acestora, comunitatea restrânsă din care fac parte, minorelor le-a fost cauzat un prejudiciu moral ce se impune a fi compensat. Se are în vedere că reprezentanta părţilor vătămate a arătat că după incident, colegii de şcoală ai părţii vătămate H.A. îi adresează cuvinte jignitoare cu privire la moralitatea ei. Pe de altă parte, chiar dacă raportul sexual cu inculpatul R.M. a fost consimţit, legea penală ocroteşte persoanele minore ce se află la o vârstă când nu au discernământul necesar pentru a-şi putea manifesta în mod liber voinţa, în cunoştinţă de cauză asupra tuturor implicaţiilor actului lor de voinţă. Reţinând astfel, în raport de toate circumstanţele cauzei, că prin faptele inculpaţilor s-a adus atingere onoarei şi demnităţii părţii civile H.A., că acţiunea de lipsire de libertate a inculpatului V.G. a avut implicaţii pe plan psihic asupra ambelor părţi vătămate, instanţa a obligat inculpaţii la plata de despăgubiri pentru daune morale, conform dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul V.G. , fără a arăta în scris motivele, în susţinerea orală, prin apărător şi, personaI, a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţând o nouă hotărâre, a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate. S-a arătat în motivarea apelului că inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând şi regretând faptele, astfel că, se poate reţine în favoarea circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., atitudinea inculpatului după comiterea faptelor, care denotă, practic, că şi-a asumat faptele comise şi a înţeles gravitatea şi consecinţele acestora.

Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, prin prismă motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, în virtutea dispoziţiilor art. 385¹⁴ şi art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat fondat recursul în cauză, doar în parte, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., inculpatul recunoscând comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Aşa fiind, raportat şi la motivele de apel, instanţa de control judiciar s-a limitat doar la analiza individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului.

Sub acest aspect, s-a constatat că instanţa a valorificat eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere: gradul de pericol social concret al faptelor comise ridicat, raportat la natura infracţiunilor comise, importanţa relaţiilor sociale lezate, consecinţele produse; limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile comise (pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 25 ani pentru infracţiunea de viol; de la 7 la 15 ani pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal şi, respectiv, de la 6 luni la 5 ani pentru infracţiunea de corupţie sexuală, limite reduse cu 1/3 urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., deci pedepsele pentru infracţiunile comise fiind de la 6 ani şi 8 luni la 16 ani şi 8 luni pentru viol, de la 4 ani şi 8 luni la 10 ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi, respectiv, de la 4 luni la 3 ani şi 4 luni pentru corupţie sexuală); persoana inculpatului, fără antecedente penale, cu o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând şi regretând faptele. S-au aplicat astfel, pedepse în limite legale, cu puţin peste minimul special (redus cu 1/3), pentru infracţiunile lipsire de libertate în mod ilegal şi corupţie sexuală, în măsură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen. şi, respectiv, o pedeapsă sporită mai mult peste acest minim, pentru infracţiunea de viol.

Curtea a apreciat că nu se impune în cauză, a se da o eficienţă mai mare decât cea reclamată de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. împrejurării că inculpatul a fost sincer şi a recunoscut faptele, pentru că ar însemna, pe de o parte, a se da o dublă semnificaţie acestei împrejurări, iar pe de altă parte, a lipsi practic de conţinut dispoziţiile art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei.

Din aceeaşi raţiune, a asigurării realizării scopului pedepsei, s-a apreciat că nu se impune valorificarea ca circumstanţă atenuantă nici a atitudinii anterioare a inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, deoarece, aceasta este practic o atitudine firească, normală, a oricărui cetăţean de bună credinţă şi nu trebuie neapărat recompensată, făcut un titlu de glorie din acest lucru firesc, în lipsa unor evidenţieri cu totul speciale, care să reclame acest tip de clemenţă. Totodată, Curtea a apreciat oportună şi eficientă şi modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanţă, întrucât, raportat la natura infracţiunilor comise, relaţiile sociale periclitate prin astfel de infracţiuni, se impune pentru o perioadă, ca inculpatul să fie privat de exerciţiul anumitor drepturi şi libertăţi, în regim de detenţie şi din perspectiva asigurării scopului sancţionator, dar şi preventiv al pedepsei, precum şi a conştientizării într-o mai mare măsură a faptelor comise şi a consecinţelor acestora pentru inculpat, a comportamentului viitor al acestuia.

Curtea a apreciat însă, că împrejurările favorabile inculpatului, mai sus arătate fără a se impune a fi valorificate ca circumstanţe atenuante, pot fi avute în vedere pentru stabilirea unui cuantum mai redus al pedepselor şi, aceasta, doar în privinţa infracţiunii de viol, în cazul celorlalte două infracţiuni, pedepsele fiind stabilite foarte aproape de minimul special, astfel că, s-a apreciat că nu se impune a fi boborâte suplimentar. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul V.G. împotriva sentinţei penale nr. 235 din 28 martie 2013 a Tribunalului Maramureş, a fost desfiinţată în parte, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. penal şi, respectiv, a pedepsei rezultante.

Pronunţând o nouă hotărâre, în aceste limite, s-a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.G., pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 320¹alin.(7) C. proc. pen. de la 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64. lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani la pedeapsă de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. S-au menţinut pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., două infracţiuni, şi, respectiv, corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., iar în temeiul art. 33 lit. a) şi b), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 383 alin. (1¹) şi alin. (2), art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata detenţiei preventive începând cu 25 ianuarie 2013 la zi, menţinându-se restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen.

Apărătorul inculpatului a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. invocând greşita individualizare a pedepsei, în sensul că nu au fost reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen.

Examinând cauza prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁹ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a, devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 29 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri, pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 11 din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului, prin Legea nr. 2/2013 însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că inculpatul şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385¹⁰alin. (2) C. proc. pen., acesta a depus la dosar memoriul cuprinzând motivele de recurs la data de 13 mai 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 16 octombrie 2013), însă motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385⁹alin. (1) pct. 17²C. proc. pen.

Drept urmare, deşi cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanţa de recurs, Înalta Curte nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen., această critică ţinând de temeinicia hotărârilor şi nu de legalitatea acestora, motiv care, s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., însă acest caz a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013, în noua reglementare fiind incident doar în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, pedepsele de 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., de câte 5 ani închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi respectiv 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., la care a fost condamnat recurentul inculpat, prin reducerea cu o treime ca urmare a reţinerii, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., se încadrează în limitele prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., de art. 189 C. pen. şi de art. 202 alin. (1) C. pen. şi care se situează între 6 ani şi 243 zile şi 16 ani şi 243 zile [pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen.]; 4 ani şi 243 zile şi 10 ani [pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.], respectiv 4 luni-2 ani şi 322 zile [pentru infracţiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen.].

Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 ianuarie 2013 la 16 octombrie 2013.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat Ia plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile H.A. şi B.D.A., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 92/A din 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.G., durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 ianuarie 2013 la 16 octombrie 2013.

Obligă recurentul inculpat Ia plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile H.A. şi B.D.A., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3147/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3154/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3148/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3148/2013. Penal