ICCJ. Decizia nr. 3204/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3204/2013

Dosar nr. 2601/40/2012

Şedinţa publică din 21 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 213 din data de 25 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 2601/40/2010, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i¹) C. proc. pen. şi la art. 10 din Legea nr. 241/2005, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului U.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi s-a aplicat acestuia sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 600 RON.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i¹) C. proc. pen. şi la art. 10 din Legea nr. 241/2005, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului N.O.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi s-a aplicat acestuia sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 200 RON.

S-au respins pretenţiile civile formulate în cauză, inclusiv în ce priveşte solicitarea de obligare a inculpaţilor la plata accesoriilor fiscale.

A fost obligat fiecare dintre inculpaţi să plătească statului câte 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 595/P/2010 din 20 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, inculpaţii U.D. şi N.O.V. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a reţinut că, la data de 18 aprilie 2006, inculpaţii U.D. şi N.O.V., în calitate de administrator, respectiv director de producţie, au comercializat fără emiterea documentelor fiscale prevăzute de lege şi fără înregistrarea operaţiunii comerciale în actele contabile, din antrepozitul fiscal SC Q. SRL Răchiţi, jud. Botoşani, cantitatea de 9.680 litri alcool etilic rafinat 96° către SC P.D. SRL Bucureşti, ce are ca administrator pe numitul B.Ş., transportul fiind efectuat de numitul P.F.C. cu autoutilitara marca M., comercializarea fiind posibilă ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către numitul A.C., supraveghetor fiscal desemnat, consilier superior în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene Botoşani.

Prin Sentinţa penală nr. 700 din 21 martie 2011 a Judecătoriei Botoşani s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i¹) C. proc. pen. rap. la art. 10 din Legea nr. 245/2005.

S-a reţinut că inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei şi că au acoperit prin plată prejudiciul produs.

Prin Decizia penală nr. 1096 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani şi D.G.F.P. Botoşani şi a casat în totalitate sentinţa penală criticată, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Judecătoriei Botoşani.

S-a motivat că prima instanţă nu a analizat cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata accesoriilor fiscale prevăzute de lege (dobânzi şi penalităţi conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003).

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani sub nr. 16170/193/2010* din 23 decembrie 2011, care, prin Sentinţa penală nr. 605 din 19 martie 2012 a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi în temeiul art. 27 lit. e¹) C. proc. pen. rap. la art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor s-au adus modificări art. 27 lit. e¹) C. proc. pen., stabilindu-se că tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare.

S-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (3) din aceeaşi lege "în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile".

Cum inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 245/2005, cauza fiind înregistrată după casare cu trimitere spre rejudecare, prima instanţă a apreciat că Tribunalului Botoşani îi revine competenţa de soluţionare potrivit textelor de lege menţionate anterior.

Astfel, învestit cu soluţionarea cauzei, tribunalul, analizând probele administrate în cauză (inclusiv declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor) şi considerentele deciziei instanţei de recurs, a reţinut următoarele:

La data de 18 aprilie 2006, ofiţerii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani - Serviciul de Investigare a Fraudelor, au fost sesizaţi telefonic de către lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi, cu privire la faptul că, în urma unor verificări în trafic, a fost identificată autoutilitara M., condusă de către numitul P.D.F., domiciliat în mun. Bucureşti, care are o cantitate de alcool etilic alimentar fără a deţine documente de provenienţă. În urma cercetării efectuate, a rezultat că, la data arătată, P.F.C., conducător auto la SC S.T. SRL Bucureşti, proprietar al autoutilitarei, a încărcat din incinta SC Q. SRL Răchiţi Botoşani, cantitatea de 9.860 l alcool etilic într-un nr. de 44 recipiente de plastic cu cantitatea 220 l fiecare, comanda pentru efectuarea transportului fiind realizată de numitul B.Ş. din mun. Bucureşti, administrator SC P.D. SRL Bucureşti, care i-a achitat în acest scop suma de 2.500 RON.

Conducătorul auto P.F.C., domiciliat în municipiul Bucureşti, nu poseda nici un fel de documente justificative pentru marfa transportată, declarând că în dimineaţa acelei zile, în jurul orei 07.30, s-a prezentat cu autoutilitara la sediul unei societăţi cu sediul în comuna Răchiţi, unde o persoană pe nume "O." i-a încărcat cei 9.680 l de alcool, urmând ca marfa să o transporte în municipiul Bucureşti, la o persoană pe nume "F." persoană care anterior îi plătise 2.500 RON în schimbul efectuării cursei.

Numitul P.F.C. a condus organele de poliţie la sediul SC Q. SRL Răchiţi, judeţul Botoşani, indicând locul unde a preluat marfa respectivă, cu precizarea că recipientele din plastic au fost încărcate din municipiul Bucureşti.

Potrivit primelor declaraţii date de P.F.C., acesta, după încărcarea recipientelor, a primit suma de 1.000 de RON, avans pentru efectuarea cursei şi numărul de telefon al persoanei pe nume "O.", de la numitul B.Ş., urmând ca diferenţa de 1.500 RON să îi fie achitată la revenirea din cursă.

În timpul cercetărilor s-a stabilit că numărul de telefon apelat de P.F. (pentru a-l contacta pe numitul "O.") aparţine SC E.C. SRL Botoşani, acesta fiind utilizat de numitul N.O.V., director de producţie la SC Q. SRL Răchiţi, judeţul Botoşani.

Cu prilejul verificării agendelor celor două telefoane mobile aparţinând numitului P.F.C., a fost identificat şi numărul de telefon aaa, stabilindu-se ulterior că acesta aparţine SC P.D. SRL Bucureşti, fiind utilizat de numitul B.Ş.

În cadrul cercetărilor efectuate, numitul P.F.C., cu prilejul prezentării pentru recunoaştere, l-a identificat dintr-un grup de persoane pe numitul N.O.V., arătând că aceasta este persoana care, în dimineaţa zilei de 18 aprilie 2006, a încărcat alcoolul de 96° în autoutilitară.

În urma sesizărilor formulate de organele de poliţie, Garda Financiară, secţia Botoşani a procedat la inventarierea stocurilor existente la SC Q. SRL Răchiţi şi la SC H. SRL Răchiţi (unitate învecinată cu SC Q., având ca obiect de activitate producţia şi comercializarea alcoolului, administrator fiind A.D.), ocazie cu care la SC H. SRL Răchiţi nu au fost identificate diferenţe, iar la SC Q. SRL au fost înregistrate următoarele diferenţe: + 45,7 litri alcool etilic 96°; -147,41 alcool brut 70°, nefiind aplicate sancţiuni. În acest context, administratorul societăţii a informat că, la data de 18 aprilie 2006, între orele 11.30 - 14.50, a fost întreruptă furnizarea energiei electrice la secţia de antrepozit fiscal a societăţii şi că, la revenirea energiei electrice, s-a constatat blocarea contorului de la instalaţia de alcool tehnic.

În cursul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea controlului fiscal la SC Q. SRL Răchiţi, judeţul Botoşani, în scopul determinării preţului mediu de livrare pentru 1 litru de alcool etilic alimentar 96°, precum şi corelării costurilor de producţie, a aprovizionărilor de materii prime şi a livrărilor de alcool, în vederea stabilirii împrejurării dacă există diferenţe de natură să probeze activitatea de producţie şi comercializare ilicită de alcool, pentru perioada ianuarie 2006 - 18 aprilie 2008.

Potrivit procesului-verbal din 04 iulie 2006, întocmit de D.G.F.P.J. Botoşani, a rezultat că valorile consumurilor de apă, energie electrică, energie termică şi materii prime s-au menţinut în aceiaşi parametri în toată perioada supusă verificărilor, nefiind posibilă stabilirea unui randament, în absenţa documentaţiei tehnice a instalaţiei de procesare a alcoolului.

Din examinarea actelor de control încheiate de reprezentanţii Ministerului de Finanţe (Garda Financiară, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), prin reprezentanţii teritoriali sau prin reprezentanţii serviciilor centrale, a rezultat că la niciunul dintre controalele inopinate sau tematice efectuate nu au fost constatate diferenţe semnificative, în plus sau în minus, privind stocurile de materii prime, de enzime sau de produse finite, precum şi faptul că între produsele finite şi consum există o corelaţie ce se situează în parametrii nominali.

În cursul cercetărilor, organele de poliţie au efectuat verificări ale agendelor telefoanelor mobile marca "S.", respectiv marca "Z.", ambele identificate asupra numitului P.F.C., precum şi corelaţii ale listingurilor convorbirilor telefonice efectuate către şi de la cele două numere menţionate anterior, rezultând că, în dimineaţa zilei de 18 aprilie 2006, au existat convorbiri telefonice cu postul telefonic aparţinând numitului N.O. Din corelarea listingului convorbirilor telefonice nu au rezultat apeluri efectuate de cele două posturi telefonice deţinute de numitul P.D. către postul telefonic utilizat de numitul U.D.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că, prin adresa din 13 decembrie 2010, D.G.F.P.J. Botoşani, în calitate de mandatar al A.N.A.F., s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 170.200 RON şi a accesoriilor calculate până la data achitării integrale a prejudiciului. În respectiva adresă s-a arătat că s-a efectuat calculul în baza procesului-verbal de control din 4 iulie 2006 privind inspecţia fiscală efectuată de Activitatea de control fiscal din cadrul D.G.F.P.J. Botoşani. A reieşit, însă, din rechizitoriu că, ulterior acestui control, alcoolul indisponibilizat în cantitate de 9.680 l a fost valorificat, obţinându-se suma de 27.104 RON, venit la bugetul de stat. Scăzând această sumă din cea menţionată în constituirea de parte civilă, a reieşit că prejudiciul cauzat este în sumă de 143.096 RON, la care ar urma să se adauge până la data plăţii accesoriile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Din înscrisurile depuse la dosar (extras de cont şi ordine de plată) a rezultat că suma mai sus arătată a fost achitată în cursul anilor 2010 şi 2011.

Conform îndrumărilor cuprinse în decizia instanţei de recurs, tribunalul a procedat la lămurirea situaţiei accesoriilor fiscale.

Astfel, s-a constatat că, din certificatul de atestare fiscală din data de 5 iunie 2012, reiese că SC Q. SRL Răchiţi înregistra la data respectivă obligaţii de plată în sumă de 6.426 RON. Dintr-un alt certificat de atestare fiscală, emis la data de 11 iunie 2012, s-a constatat că societatea nu figurează cu obligaţii de plată, nici principale, nici accesorii. Având în vedere evidenta contradicţie dintre aceste date şi cele care au stat la baza soluţiei pronunţate în recurs, tribunalul a solicitat precizări părţii civile.

Din precizările depuse la dosar de D.G.F.P.J. Botoşani la data de 18 iunie 2012 a rezultat, pe de o parte, că la data de 4 iulie 2006 a fost stabilită baza de calcul din care au derivat obligaţiile fiscale principale şi cele accesorii calculate de la data naşterii bazei de impozitare (25 mai 2006) şi până la data încheierii procesului-verbal de control (4 iulie 2006), în sumă de 163.854 RON şi respectiv 6.346 RON, sume care au fost achitate de partea responsabilă civilmente în cursul procesului penal. Pe de altă parte, a rezultat că la data de 1 aprilie 2011 s-a emis Decizia nr. 1042011, prin care au fost calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 228.913 RON, de la data de 4 iulie 2006 (dată până la care accesoriile au fost calculate de organul de control) până la data de 15 noiembrie 2010 (data la care s-a efectuat plata integrală a prejudiciului cu titlu cu titlu de obligaţii fiscale principale şi respectiv accesorii). Această decizie a fost contestată de SC Q. şi desfiinţată în totalitate prin Decizia nr. 75 din 27 septembrie 2011 a Serviciului Soluţionare Contestaţii din cadrul D.G.F.P.J. Botoşani. Drept urmare, suma calculată cu titlu de accesorii a fost scăzută din evidenţe şi nu s-a putut proceda la emiterea unei alte decizii de calcul accesorii întrucât nu există un titlu de creanţă, motivat de faptul că sumele datorate cu titlu de obligaţie principală erau achitate la data emiterii deciziei de calcul accesorii.

Legat de aceste aspecte, tribunalul a constatat, în primul rând, că un calcul al accesoriilor nu se poate realiza decât în baza dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală şi cu respectarea acestora. În al doilea rând, s-a reţinut că aceleaşi dispoziţii de procedură fiscală nu pot sta la baza unor soluţii diametral opuse privind modul de calcul şi stabilirea unor obligaţii de natură fiscală, situaţie care ar duce la încălcarea flagrantă a principiului securităţii raporturilor juridice, inclusiv prin calcularea în continuare a accesoriilor şi după data desfiinţării deciziei de impunere. Faptul că respectivele accesorii derivă din săvârşirea unei fapte penale nu a prezentat relevanţă, de vreme ce, potrivit art. 14 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale, indiferent dacă sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale."

Susţinerea potrivit căreia la baza obligării la plata acestor accesorii ar putea sta hotărârea instanţei penale nu a putut fi primită, având în vedere că, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 214 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, rezultă că hotărârea instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă doar în cursul soluţionării contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 205 şi urm. din aceeaşi ordonanţă.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor a fost reparat în cursul judecăţii, împrejurare care atrage incidenţa cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, procedând în consecinţă.

Cum prejudiciul a fost reparat, pretenţiile civile formulate în cauză au fost respinse, inclusiv în ce priveşte solicitarea de obligare a inculpaţilor la plata accesoriilor fiscale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, s-a arătat că hotărârea este nelegală sub aspectul greşitei încetări a procesului penal, ca urmare a aprecierii că prejudiciul cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală este integral acoperit până la primul termen de judecată. În subsidiar, s-a susţinut că este vorba de o nelegală respingere a acţiunii civile, prin neacordarea accesoriilor fiscale.

Cu privire la sancţiunile administrative aplicate inculpaţilor, s-a apreciat că acestea sunt nejustificat de blânde.

Prin Decizia penală nr. 41 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani împotriva Sentinţei penale nr. 213 din 25 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 2601/40/2012.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

În temeiul art. 10 din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 91 lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului U.D., fiul lui G. şi E., născut în municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, cu domiciliul în Botoşani, Calea N., judeţul Botoşani, sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON (în loc de 600 RON).

În temeiul art. 10 din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 91 lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului N.O.V., fiul lui V. şi V., născut la data de 17 septembrie 1963 în Hârlău, judeţul Iaşi, cu domiciliul în Botoşani, strada C., judeţul Botoşani, sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON (în loc de 200 RON).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu sunt contrare deciziei.

Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul N.O.V., se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 371, 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acesta este întemeiat.

S-a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Astfel, s-a avut în vedere că, din adresa din data de 15 iunie 2012 a D.G.F.P.J. Botoşani, rezultă că la data de 4 iulie 2006 a fost stabilită baza de calcul din care au derivat obligaţiile fiscale principale şi cele accesorii calculate de la data naşterii bazei de impozitare (25 mai 2006) şi până la data încheierii procesului-verbal de control (4 iulie 2006), în sumă de 163.854 RON şi, respectiv, 6.346 RON, sume ce au fost achitate de partea responsabilă civilmente în cursul procesului penal.

Contrar susţinerilor parchetului, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, a fost achitat prejudiciul cauzat statului.

Cu referire la noţiunea de prejudiciu în înţelesul legii penale, s-a reţinut că prejudiciul cauzat printr-o infracţiune nu include, în sensul care interesează latura penală, penalităţile, dobânzile sau alte sume ce rezultă din acesta, de altfel, în raport de prejudiciul cauzat, fiind încadrată juridic o faptă penală, fără a fi avute în vedere la stabilirea încadrării juridice eventualele alte pretenţii ce rezultă din fapta penală, respectiv dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere etc.

Aşadar, s-a constatat că prima instanţă a avut în vedere prejudiciul efectiv cauzat şi nu penalităţile ce ar decurge din acesta întrucât încadrarea juridică se face în raport de momentul epuizării infracţiunii care, în cazul infracţiunilor de rezultat, este momentul efectuării ultimului act material ce intră în conţinutul acţiunii/inacţiunii incriminate.

Prin urmare, s-a reţinut că, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, ceea ce interesează încadrarea juridică şi sancţionarea faptei este prejudiciul cauzat prin fapta penală la momentul epuizării acesteia, independent de penalităţile şi dobânzile ce decurg din acesta, în funcţie de prejudiciul cauzat şi achitat stabilindu-se sancţiunea care se poate aplica făptuitorului.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că prejudiciul cauzat statului prin fapta inculpaţilor a fost integral acoperit, sens în care în mod corect a aplicat prima instanţă acestora, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, sancţiunea amenzii administrative.

În ce priveşte solicitarea de obligare a inculpaţilor la plata accesoriilor fiscale, s-a reţinut că pretenţiile civile formulate în cauză în acest sens nu pot fi acordate.

Astfel, a fost avut în vedere că, la data de 1 aprilie 2011, s-a emis Decizia nr. 1042011, prin care au fost calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 228.913 RON, de la data de 4 iulie 2006 (dată până la care accesoriile au fost calculate de organul de control), până la data de 15 noiembrie 2010 (data la care s-a efectuat plata integrală a prejudiciului cu titlu de obligaţii fiscale principale şi respectiv accesorii). Decizia mai sus-menţionată a fost contestată de SC Q. şi desfiinţată în totalitate prin Decizia nr. 75 din 27 septembrie 2011 a Serviciului Soluţionare Contestaţii din cadrul D.G.F.P.J. Botoşani. A.F.P.M. Botoşani a procedat la punerea în executare a acestei decizii, scăzând din evidenţă suma de 228.913 RON cu titlu de accesorii din sarcina societăţii.

S-a reţinut în acest sens că, potrivit art. 210 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Astfel, s-a reţinut că A.F.P.M. Botoşani este în imposibilitatea emiterii unei alte decizii de calcul accesorii după data desfiinţării Deciziei de impunere nr. 1042011, iar accesoriile solicitate nu pot fi acordate.

Totodată, a fost avut în vedere că faptul că acestea derivă din săvârşirea unei fapte penale nu prezintă relevanţă, date fiind dispoziţiile art. 14 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale, indiferent dacă sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale, precum şi dispoziţiile art. 214 alin. (4) din acelaşi act normativ care stipulează că hotărârea instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă doar în cursul soluţionării contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 205 şi urm. din aceeaşi ordonanţă.

Cât priveşte sancţiunea administrativă, s-a constatat că, la individualizarea judiciară a acesteia, instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, faptul că inculpaţii au achitat prejudiciul cauzat în integralitate, iar pe de altă parte, prejudiciul accesoriu achitat, precum şi gradul acestora de implicare în activitatea infracţională.

Având în vedere cuantumul prejudiciului, data achitării acestuia, curtea de apel a apreciat că se impune majorarea sancţiunilor administrative aplicate inculpaţilor, în sensul stabilirii unei amenzi, pentru fiecare dintre aceştia, în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Pe calea motivelor scrise depuse la dosar, au fost criticate hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei încetări a procesului penal faţă de inculpaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i¹) C. proc. pen. şi art. 10 din Legea nr. 241/2005, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen.

Cu prilejul concluziilor orale formulate în faţa instanţei de recurs, reprezentantul parchetului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., cu privire la greşita aplicare a legii, în sensul că nu erau îndeplinite dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, deoarece prejudiciul nu a fost acoperit de inculpaţi, ci de societatea care era administrată de aceştia, care avea calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză, iar pe de altă parte, prejudiciul nu a fost acoperit integral până la primul termen de judecată întrucât accesoriile datorate nu au fost plătite. S-a susţinut că noţiunea de acoperire integrală a prejudiciului include nu doar paguba efectivă, constând în obligaţii fiscale, ci şi în majorările de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data când obligaţia fiscală a devenit scadentă şi până la data achitării efective.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea administrării de probe.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat că a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 26 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat oral de reprezentantul parchetului, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi 2 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi-a motivat în scris recursul în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen., dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² din acelaşi cod fiind invocate numai oral în ziua judecăţii, cu privire la acestea din urmă încălcându-se, astfel, obligaţia instituită de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor invocate în calea de atac a recursului prin prisma cazului de casare anterior menţionat, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., analiza criticilor parchetului urmând a se realiza prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen., cu privire la care au fost respectate condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În acest sens, se constată, însă, că sunt neîntemeiate criticile formulate, în condiţiile în care, în prezenta cauză, în mod corect s-a reţinut incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, faţă de împrejurarea că prejudiciul cauzat statului prin săvârşirea infracţiunilor a fost reparat în cursul judecăţii, soluţia de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpaţilor N.O.V. şi U.D. fiind temeinică şi legală.

Totodată, Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, reţine că în cadrul prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni nu sunt incluse şi penalităţile, dobânzile sau alte sume ce rezultă din acesta, context în care în mod corect în cauză a fost avut în vedere prejudiciul efectiv cauzat şi nu penalităţile ce ar decurge din acesta, încadrarea juridică a faptei fiind, la rândul său, stabilită în raport de momentul epuizării infracţiunii care, în cazul infracţiunilor de rezultat, este momentul efectuării ultimului act material ce intră în conţinutul acţiunii/inacţiunii incriminate.

Astfel, cum în speţă este vorba despre infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul cauzat prin fapta penală este raportat la momentul epuizării acesteia, independent de penalităţile şi dobânzile ce decurg din acesta şi cum acest prejudiciu cauzat statului prin fapta inculpaţilor a fost integral acoperit, în mod corect inculpaţilor le-a fost aplicată sancţiunea amenzii administrative.

Pe de altă parte, cu referire la critica legată de împrejurarea că prejudiciul nu ar fi fost acoperit integral până la primul termen de judecată întrucât accesoriile datorate nu au fost plătite, se reţine că Decizia nr. 1042011 din data de 1 aprilie 2011, prin care s-au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 228.913 RON, de la data de 4 iulie 2006 (dată până la care accesoriile au fost calculate de organul de control), până la data de 15 noiembrie 2010 (data la care s-a efectuat plata integrală a prejudiciului cu titlu de obligaţii fiscale principale şi respectiv accesorii) a fost desfiinţată în totalitate prin Decizia nr. 75 din 27 septembrie 2011 a Serviciului Soluţionare Contestaţii din cadrul D.G.F.P.J. Botoşani, A.F.P.M. Botoşani procedând la punerea în executare a acestei decizii - fiind scăzută din evidenţă suma de 228.913 RON cu titlu de accesorii din sarcina societăţii - şi aflându-se în imposibilitate de a emite o altă decizie de calcul accesorii după data desfiinţării Deciziei de impunere nr. 1042011, fiind avute în vedere în acest sens şi dispoziţiile art. 210 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, care prevăd că decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, context în care în mod corect s-a stabilit în cauză că accesoriile solicitate nu pot fi acordate.

Pentru considerente anterior expuse şi având în vedere că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Deciziei penale nr. 41 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii N.O.V. şi U.D.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 3178/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3206/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3088/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3120/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3151/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3178/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3206/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3209/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3238/2013. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3242/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs