ICCJ. Decizia nr. 3206/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3206/2013

Dosar nr. 5464/86/2011

Şedinţa publică din 21 octombrie 2013

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că:

Prin Sentinţa penală nr. 38 din 01 martie 2012 pronunţată, de Tribunalul Suceava a fost condamnat inculpatul B.V.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001. raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 86² C. pen., pe durata acestuia inculpatul fiind obligat să respecte măsurile prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen. şi să se supună obligaţiei de a nu intra în legătură cu inculpaţii B.I.F. şi Ş.D.A. şi nici cu partea vătămată - parte civilă K.D.C. (fostă L.).

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 27 aprilie 2011 până la 12 octombrie 2011, iar, potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Ş.D.A. prin Rechizitoriul nr. 53D/P/2011 din 02 iunie 2011 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, astfel cum a fost schimbată prin încheierea de şedinţă din 14 noiembrie 2011, din infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., în infracţiunea de complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

A fost condamnată inculpata Ş.D.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen. raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 110 C. pen.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Potrivit art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatei Ş.D.A. şi s-a dispus anularea mandatului de arestare preventivă nr. 58 din 2 din 29 aprilie 2011 emis de Tribunalul Suceava, secţia penală, precum şi a tuturor formelor de executare a acestuia.

În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 alin. (1) lit. b C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 150 euro de la inculpatul B.V.I. (100 euro - contravaloare benzină şi 50 euro - şpagă la vamă, restituite acestuia de inculpatul B.I.F.).

În temeiul art. 346 alin. (1) şi art. 14 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 998 vechiul C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă K.D.C. (fostă L.) şi s-a dispus obligarea inculpatului B.V.I. la plata către aceasta a sumei de 10.000 euro (sau echivalentul în RON la data plăţii efective) cu titlu de daune morale, precum şi a inculpatei Ş.D.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R., la plata sumei de 10.000 euro, cu acelaşi titlu.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpatul B.V.I. şi inculpata Ş.D.A., aceasta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R., au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut C.E.L., prin rechizitoriul nr. 144/D/P/2009 din 23 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.V.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea, că în perioada mai - august 2009, în baza unei înţelegeri prealabile cu Ş.D.A. şi B.I.F., a recrutat-o pe victima minoră L.D.C., inducând-o în eroare prin false promisiuni privind obţinerea unui loc de muncă în străinătate şi a transportat-o până la intrarea în Grecia, unde a fost preluată de către B.I.F. Ulterior, Ş.D.A. împreună cu B.I.F. au găzduit-o pe minoră în scopul exploatării şi, prin ameninţări şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, au obligat-o să practice prostituţia şi să sustragă din magazine diverse bunuri, în folosul lor.

În concret, Parchetul a reţinut că inculpatul B.V.I. a lucrat o perioadă de aproape patru ani în Grecia, unde s-a împrietenit şi a locuit un timp împreună cu coinculpatul B.I.F., despre care ştia că are preocupări infracţionale, între care şi traficul de persoane, activitate din care obţinea venituri substanţiale. Prietenia dintre cei doi a continuat şi după întoarcerea în ţară a inculpatului B.V.I., acesta din urmă angajându-se să racoleze minore pe care, prin promisiuni false de oferire a unui loc de muncă în baruri ca ospătăriţe, să le transporte în Grecia, de unde să fie preluate, găzduite şi apoi traficate de inculpatul B.I.F. şi concubina acestuia, inculpata Ş.D.A., care urmau să le scoată la "produs", obligându-le să comită furturi de bunuri din magazine şi să se prostitueze în folosul lor.

Astfel, în cursul lunii mai 2009, inculpatul B.V.I., profitând de faptul că vărul său, martorul B.C., era prieten cu minora L.D.C., în vârstă de 17 ani, a racolat-o pe aceasta, prin înşelăciune, propunându-i să meargă în Atena, Grecia, unde ar urma să lucreze ca ospătăriţă la un bar pentru suma de 800 de euro pe lună. B.V.I.

I-a spus minorei că-i va asigura contravaloarea transportului până în Grecia, fără ca aceasta să fie nevoită să-i restituie banii, şi că, fiind minoră, o va ajuta să iasă din ţară fără acordul expres al mamei sale. De asemenea, a rugat-o să mai caute şi alte tinere, colege de clasă sau prietene, care ar fi interesate să lucreze ca ospătăriţe în Grecia împreună cu ea, pe care s-a oferit să le transporte în aceleaşi condiţii, cu autoturismul personal şi fără să fie nevoite să-i achite contravaloarea transportului sau a banilor pe care acesta urma să-i dea la frontieră pentru a le scoate din ţară, fără să posede procurile necesare prin care se certifica acordul părinţilor necesar ieşirii din ţară a minorilor.

Astfel, minora, care avea, de altfel, încredere în martorul B.C., a fost uşor convinsă să accepte oferta şi să plece de acasă, fără ştirea mamei ei, inculpatul B.V.I. asigurând-o că va rezolva cu ieşirea sa frauduloasa din ţară, fie cu ajutorul unei procuri semnate în fals de o altă persoană decât mama sa, fie prin tranzacţionarea directă cu poliţistul de frontieră de la punctul de ieşire din ţară.

La data de 16 mai 2009, conform înţelegerii dintre B.V.I. şi B.I.F., L.D.C. a fost transportată de inculpat cu un autoturism înmatriculat în Grecia, iar, pentru ca minora să poată ieşi din ţară, acesta a oferit o sumă de bani poliţiştilor de frontieră. După ce cei doi au ajuns în localitatea Sofia din Bulgaria, l-au aşteptat pe B.I.F., care, fiindu-i frică să încerce să treacă minora la punctul de frontieră fără ca aceasta să posede procura din partea unuia din părinţi, i- a condus doar pe drumul cel mai scurt către frontiera bulgaro-elenă. Imediat ce au intrat pe teritoriul elen, B.I.F. a preluat-o pe L.D.C., pe care a transferat-o în autoturismul său, i-a făcut plata inculpatului B.V.I. pentru racolarea părţii vătămate, acesta întorcându-se în România.

După ce a preluat-o pe minoră, B.I.F. a dus-o la domiciliul său din localitatea Atena unde, împreună cu concubina sa, inculpata Ş.D.A., au găzduit-o într-un apartament în care, în afară de cei doi, mai locuiau încă două persoane, respectiv un anume "D." şi o persoană de sex feminin al cărei prenume era "F.", aceasta din urmă fiind prostituată într-un bordel din Grecia, cunoscut sub numele "L.". Începând din ziua următoare, prin ameninţări cu acte de violenţă şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, fiind singură, fără bani, într-o ţară străină, inculpaţii B.I.F. şi Ş.D.A. au exploatat-o pe minora L.D.C. prin obligarea la practicarea prostituţiei şi la comiterea de furturi din magazine, în folosul lor. În tot acest timp, B.I.F. şi inculpata Ş.D.A. o supravegheau în permanenţă pe minoră, căreia i-au obţinut şi o carte de identitate falsificată, pentru a trece mai uşor de eventualele controale ale poliţiei elene. Pe toată perioada şederii la locuinţa celor doi, partea vătămată a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu clienţii găsiţi de cei doi inculpaţi, care erau în medie 6 - 7 pe zi.

Minora L.D.C. a încercat de mai multe ori să fugă, însă de fiecare dată a fost prinsă şi adusă înapoi cu forţa de către B.I.F. şi concubina sa, inculpata Ş.D.A.. în jurul datei de 15 august 2009, partea vătămată a reuşit să se întoarcă în România, după ce un client, respectiv martorul K.A.G., i-a achitat lui B.I.F. suma de 500 de euro pentru ea, primind şi cartea de identitate reală a acesteia. La sfârşitul lunii septembrie 2009, partea vătămată a plecat în Grecia împreună cu prietenul său K.A.G., unde s-a întâlnit din nou cu B.I.F., care a încercat să o determine să practice prostituţia, propunere respinsă categoric de către aceasta.

Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că partea vătămată K. (fostă L.) D.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 euro, câte 10.000 euro de la fiecare inculpat în parte, reprezentând daune morale.

La termenul din 13 iulie 2011, instanţa de fond a dispus conexarea Dosarului nr. 6277/86/2011 al Tribunalului Suceava la prezentul dosar, apreciindu-se că judecarea împreună a celor două cauze este imperios necesară pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie.

Sub aspectul obiectului dosarului penal supus conexării, instanţa a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 53D/P/2011 din 02 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, inculpata Ş.D.A. a fost trimisă în judecată, fiind emis pe numele ei un mandat de arestare în lipsă, pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că, în perioada mai - august 2009, după ce, în baza unei înţelegeri prealabile, victima minoră L.D.C. a fost indusă în eroare prin false promisiuni privind obţinerea unui loc de muncă în străinătate de către B.V.I., care a şi transportat-o până la intrarea în Grecia, aceasta, împreună cu B.I.F., a găzduit-o în scopul exploatării pe minora L.D.C., pe care, prin ameninţări şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, au obligat-o să practice prostituţia şi să sustragă din magazine diverse bunuri, în folosul lor.

În urma analizei probatoriului administrat în cauză, pe larg expus în considerentele sentinţei, instanţa de fond a apreciat că prezumţia de nevinovăţie de care inculpatul B.V.I. beneficiază a fost înlăturată, dovedindu-se în mod indubitabil că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în modalitatea racolării şi transportării victimei minore L. (actualmente K.) D.C. în Grecia, în vederea exploatării prin obligarea la practicarea de relaţii sexuale cu diferiţi clienţi contra cost, în conlucrare cu inculpatul B.I.F.

Deşi s-a susţinut în cuprinsul rechizitoriului, ca şi situaţie de fapt ce stă la baza trimiterii în judecată a inculpatului B.V.I., că racolarea şi transportarea victimei în vederea exploatării a avut loc în înţelegere prealabilă atât cu B.I.F., cât şi cu Ş.D.A., Tribunalul a constatat că nu există nicio probă care să dovedească existenţa unei înţelegeri anterioare sau concomitente în acest sens între inculpaţii B.V. şi Ş.D.A., motiv pentru care instanţa a reţinut agravanta prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 (faptă comisă de două sau mai multe persoane împreună) prin raportarea activităţii infracţionale de trafic de minori a fiecărui inculpat judecat în cauză exclusiv la inculpatul B.I.F.

Chiar dacă, în cursul cercetării judecătoreşti, s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii pentru care inculpata Ş.D.A. a fost trimisă în judecată, prin reţinerea dispoziţiilor art. 99 alin. (3) C. pen., instanţa a considerat că nu este incidenţă în privinţa inculpatului B.V.I. agravanta prev. de art. 75 lit. c) C. pen., având în vedere atât situaţia factuală prezentată anterior, cât şi faptul că, potrivit art. 28 alin. (2) C. pen., circumstanţele reale se răsfrâng asupra participanţilor în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut, situaţie care nu se regăseşte în speţă, în condiţiile în care cei doi au acţionat separat pe momente temporale, fiecare pe un anumit segment al traiectoriei infracţionale, desigur cu acelaşi scop, dar nu în baza unei înţelegeri prealabile.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B.V.I., Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi a valorificat, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este o fire muncitoare şi singurul întreţinător al familiei, a recunoscut, în mare parte, faptele de care a fost acuzat, pe care le-a regretat, s-a prezentat de bună voie în faţa organelor de anchetă penală, neavând intenţia de a se sustrage, iar, pe parcursul cercetării judecătoreşti, a manifestat interes faţă de procedura judiciară, fiind prezent la fiecare termen de judecată, ceea ce demonstrează că a conştientizat riscul pe care îl presupune aplicarea unei sancţiuni penale şi împrejurarea că are reale posibilităţi de reinserţie socială. Având în vedere aceste date ce circumstanţiază persoana inculpatului, s-a apreciat de către judecătorul fondului că scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără executarea acesteia, motiv pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, conform art. 86¹ alin. (1) şi (2) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a apreciat că pretenţiile reprezentând daune morale formulate de partea civilă L. (actualmente K.) D.C. sunt în totalitate întemeiate, ţinând seama că victima a fost adusă în situaţie de adevărată sclavie, fiind obligată să întreţină relaţii sexuale în condiţii josnice, cu bărbaţi de diferite condiţii sociale, suferind, astfel, profunde traume de natură morală, evidenţiate şi în momentul ascultării sale în cursul cercetării judecătoreşti, când, prin atitudinea temătoare, anxioasă şi labilă în care s-a prezentat în faţa înstăritei, a demonstrat că nu a depăşit încă momentele traumatizante parcurse pe perioada cât a fost victimă a traficanţilor.

În ceea ce o priveşte pe inculpata Ş.D.A., prima instanţă a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din data de 14 noiembrie 2011, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 în aceeaşi infracţiune, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

S-a arătat de către Tribunal că, deşi inculpata, prin memoriul depus la dosar, a încercat să contureze o altă imagine a evenimentelor ce au avut loc în Grecia, încercând, astfel, să înlăture orice implicare a sa în activitatea infracţională a cărei victimă a fost minora, oferind în acest sens o motivaţie total diferită a atitudinii sale neprietenoase faţă de L.D.C. - starea de gelozie la baza căreia stătea bănuiala că avea o relaţie cu numitul B.I.F. - susţinerile acesteia nu se confirmă din perspectiva ansamblului probator existent la dosar. Astfel, din declaraţiile părţii vătămate L. (actualmente K.) D.C., coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, instanţa a reţinut că odată ajunsă în Atena cu B.I.F., acesta a cazat-o în apartamentul în care locuia împreună cu inculpata Ş.D.A., precum şi cu alte două persoane, un băiat pe nume D. şi pe nume F., despre aceasta din urmă aflând chiar în cursul aceleiaşi zile că lucra ca şi prostituată la un bordel din Atena - "L.". începând cu a doua zi, profitând de situaţia de inferioritate în care se afla şi în care chiar B.I.F., în conlucrare cu inculpatul B., o adusese (victima fiind singură în Grecia, fără bani, fără acte şi fără a cunoaşte limba sau locul), precum şi prin ameninţare ("mi-a explicat că din acel moment îi aparţin cu totul şi că trebuie să fac exact ce spune el, altfel voi avea probleme, în sensul că voi fi supusă unor acte de violenţă"), aceasta a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi, contra cost, în beneficiul atât a lui B., cât şi a inculpatei Ş.D.A. ("arăt că eram în permanenţă supravegheată, atât de inculpatul B., cât şi de prietena acestuia, Ş.D.A., ambii ameninţându-mă cu acte de violenţă sau cu moartea dacă încerc să fug sau să mă opun în momentul în care mi se cere să întreţin relaţii sexuale cu clienţii pe care cei doi îi găseau. Cel mai mult îmi insufla o stare de teroare inculpata Ş.D.A., care mă ameninţa cu bătaia şi în situaţiile în care era nemulţumită de banii pe care îi produceam într-o zi din întreţinerea de relaţii sexuale cu clienţii. Atât B.I.F., cât şi Ş.D.A. mă supravegheau îndeaproape încât să nu pot să iau legătura telefonic cu cineva din familie sau să discut pe messenger cu verişoara mea şi să spun cumva ce mi se întâmplă. În acest sens, stăteau lângă mine când vorbeam cu prietenii sau rudele apropiate şi mă obligau să spun că îmi merge foarte bine, iar, dacă uneori izbucneam în plâns la telefon, mă ameninţau cu bătaia şi cu faptul că îmi vor interzice total să iau legătura cu cei de acasă").

Deşi adevărat că, în faţa instanţei, audiată fiind, partea vătămată a menţionat, printre altele, că la un moment dat D. a vrut să mă ducă undeva departe, întrucât era geloasă pe mine, crezând că aş întreţine relaţii sexuale cu F., Tribunalul a apreciat că această relatare nu confirmă varianta susţinută de Ş.D.A. şi nici nu infirmă contribuţia infracţională a inculpatei, declaraţia victimei fiind interpretată în mod unitar, respectiv cu luarea în considerare a poziţiei exprimată în debutul audierii, când a menţionat că îşi "menţine întru totul cele relatate la organele de poliţie (...) cu privire la cele întâmplate în Grecia, la modalitatea în care am fost traficată, fără a le mai putea relata cu lux de amănunte".

A mai arătat prima instanţă că cele susţinute de victimă au fost confirmate şi de martorul K.A.G., singurul martor mai apropiat de evenimentele ce au avut loc în Grecia şi care, cu referire la contribuţia inculpatei Ş.D.A., a declarat astfel: "D. a acceptat în cele din urmă să întreţină relaţii sexuale contra cost cu diferiţi clienţi, dat fiind faptul că nu cunoştea limba şi nicio altă persoană căreia să-i ceară ajutorul, iar cartea sa de identitate se afla la B.I.F. şi Ş.D.A., cea din urmă agresând-o fizic de mai multe ori când D. refuza să iasă cu clienţii în vederea întreţinerii de relaţii sexuale."; "De asemenea, prietena lui B.F., Ş.D., făcea presiuni asupra D., de multe ori lovind-o şi reproşându-i faptul că aduce prea puţini bani acasă".

Cu privire la contribuţia efectivă a inculpatei Ş.D.A. la desfăşurarea activităţii infracţionale, s-a arătat că aceasta a participat ea însăşi la exploatarea victimei minore, punându-i la dispoziţie hainele pentru a ieşi la stradă, preluând banii pe care clienţii îi plăteau pentru serviciile prestate şi chiar ameninţând-o atunci când cuantumul sumelor era mic, şi a găzduit-o în deplină cunoştinţă de cauză, cunoscând scopul prezenţei ei acolo, respectiv exploatarea acesteia. Deşi inculpata nu a exercitat efectiv asupra victimei acte de violenţă prin folosirea forţei fizice, însăşi partea vătămată fiind contradictorie asupra acestui aspect, s-a reţinut că probatoriul testimonial a relevat proferarea la adresa victimei de ameninţări, care-i induceau o stare de teamă. Mai mult decât atât, o altă formă de constrângere, utilizată de către B.I.F. şi inculpata Ş.D.A., pentru realizarea acţiunilor de traficare, s-a materializat în lipsirea acesteia de libertate, fiind practic ţinută în captivitate şi obligată să se supună pretenţiilor traficanţilor, fiindu-i confiscate documentele, astfel că nu avea posibilitatea de a se deplasa în mod liber.

Având în vedere toate aceste considerente, împrejurarea că inculpata Ş.D.A. a găzduit-o pe perioada exploatării pe partea vătămată L.D.C., exploatare la care, de altfel, a şi participat împreună cu B.I.F., Tribunalul a apreciat că aceasta a comis infracţiunea de trafic de minori în forma autoratului, motiv pentru care a respins, ca nefondată, cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

În ce priveşte apărarea inculpatei Ş.D.A. în sensul că a fost ea însăşi o victimă a concubinului său, B.F., care, în repetate rânduri, s-a manifestat violent faţă de ea, s-a arătat de către instanţa fondului, pe de o parte, că această susţinere a fost făcută pentru prima dată pe parcursul cercetării judecătoreşti, iar, pe de altă parte, că, chiar dovedită situaţia de violenţă şi abuz fizic, faţă de realităţile cauzei, aceasta nu conduce la conturarea unei constrângeri psihice de o aşa manieră încât să atragă incidenţa cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei, prev. de art. 46 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, Tribunalul a avut în vedere, cu precădere, datele personale ale acesteia, minoră la data comiterii faptelor, necunoscută cu antecedente penale, cu un comportament corespunzător în familie şi societate anterior cunoaşterii inculpatului B.I.F., aspecte ce au fost valorificate prin reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - cu consecinţa reducerii corespunzătoare a pedepsei sub limita minimă specială - şi suspendarea condiţionată a acesteia, în temeiul art. 81 alin. (1) C. pen.

În planul acţiunii civile, având în vedere aceleaşi considerente reţinute şi în cazul inculpatului B.V.I., Tribunalul a apreciat ca fiind justificate despăgubirile morale solicitate de partea civilă şi, în consecinţă, a obligat-o pe inculpata Ş.D.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R., la plata către aceasta a sumei de 10.000 euro (sau echivalentul în RON la data plăţii efective) cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, criticând-o sub aspectul omisiunii stabilirii unei pedepse complementare faţă de inculpatul B.V.I. şi a netemeiniciei pedepselor aplicate inculpaţilor, apreciate prea mici în raport cu gravitatea faptelor şi circumstanţele lor personale, inculpatul B.V.I., pentru greşita individualizare a sancţiunii penale, solicitând reducerea cuantumului acesteia faţă de contribuţia redusă la comiterea infracţiunii şi faptul că se află la prima încălcare a legii penale, precum şi inculpata S.D.A., care a criticat, în principal, hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, pentru greşita încadrare juridică dată faptei şi netemeinicia pedepsei aplicate, solicitând reţinerea dispoziţiilor art. 26 C. pen. şi reducerea cuantumului sancţiunii penale; de asemenea, inculpata a formulat critici şi în privinţa modului de soluţionare a laturii civile, apreciind că suma acordată de Tribunal cu titlu de daune morale este exagerată în raport cu contribuţia sa concretă la comiterea faptelor şi prejudiciul nepatrimonial cauzat.

Prin Decizia penală nr. 7 din 23 ianuarie 2013, Curtea ele Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, iar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii B.V.I. şi S.D.A., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, l-a condamnat pe inculpatul B.V.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare), stabilind, în temeiul art. 86² C. pen., termen de încercare pentru inculpat de 6 ani (în loc de 7 ani).

Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatei S.D.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen. raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare), stabilindu-se, în temeiul art. 110 C. pen., termen de încercare pentru inculpată de 4 ani (în loc de 5 ani).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Pentru a decide astfel, Curtea, de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept a acesteia, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză. În acest sens, s-a făcut trimitere la declaraţia martorului B.C., din care rezultă că acesta i-a făcut cunoştinţă inculpatului B.V.I. cu minora L.D.C., cu ocazia unei întâlniri care a avut loc la restaurantul Casa Albă din municipiul Rădăuţi, în cadrul căreia inculpatul i-a propus părţii vătămate să meargă împreună cu el la muncă în Grecia, ca ospătăriţă într-un bar, oferindu-se să se ocupe de costul transportului până în Grecia. În aceeaşi împrejurare, inculpatul a discutat telefonic cu B.I.F., care se afla în Grecia, despre detaliile transportului minorei L.D.C., dar şi despre găzduirea acesteia la locuinţa lui pe timpul şederii în Grecia. De asemenea, a fost menţionată declaraţia martorei L.A.S., prezentă la discuţiile din restaurant şi căreia, de asemenea, inculpatul i-a propus, în aceleaşi împrejurări, să meargă în Grecia la muncă, martora declinând, însă, oferta. Deosebit de relevante au fost apreciate declaraţiile martorului K.A.G., din care rezultă că, în cursul anului 2009, în timp ce se afla în localitatea Atena, i-a solicitat numitului B.I.F., cunoscut ca traficant de persoane minore în vederea practicării prostituţiei, o tânără cu care să întreţină relaţii sexuale contra cost. Persoana ce i-a fost oferită a fost partea vătămată, care a relatat martorului situaţia în care se găseşte, respectiv tratamentul abuziv la care este supusă şi modalitatea în care a fost înşelată şi transportată în Grecia de către inculpatul B.V.I., care a încredinţat-o numitului B.I.F. contra unei sume de bani şi forţată de către acesta şi inculpata Ş.D.A. să practice prostituţia în folosul lor. A mai relatat martorul că partea vătămată i-a povestit că, odată ajunsă în Atena, B.I.F. i-a reţinut documentele de identitate, i-a procurat o carte de identitate falsă şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi clienţi pe care îi găsea, banii câştigaţi în acest fel fiind însuşiţi în totalitate de către inculpat. De asemenea, prietena lui B.I.F., Ş.D.A., făcea presiuni asupra ei, de multe ori lovind-o şi reproşându-i faptul că aduce prea puţini bani

Din toate aceste probe, instanţa de apel a reţinut, ca şi judecătorul fondului, că inculpatul B.V.I. - care dealtfel a recunoscut comiterea faptei la ultimul termen în faţa Tribunalului - a fost cel care a racolat-o pe partea vătămată minoră L.D.C., după o înţelegere prealabilă cu numitul B.I.F., prin inducerea acesteia în eroare asupra naturii activităţii ce urma să o desfăşoare odată ajunsă la destinaţie, după care, reuşind să o treacă graniţa fără acordul părinţilor ei, a transportat-o în Grecia, cunoscând de la început ce activităţi urma, în realitate, să desfăşoare acolo ajunsă. În opinia Curţii, acest din urmă aspect a rezultat şi din aceea că inculpatul nu a făcut nicio dovadă că s-ar fi ocupat în mod constant, împreună cu numitul B.I.F., de plasarea forţei de muncă de ambele sexe pe teritoriul Greciei, eventual contra vreunui comision. Mai mult, fiind o cunoştinţă apropiată a acestuia, avea informaţii cu privire la preocupările sale din Grecia, întrucât altfel nu ar fi promis la două tinere de sex feminin, pe care tocmai le cunoscuse, şi în mod aparent dezinteresat, că le ajută să-şi găsească loc de muncă în străinătate, achitându-le cheltuielile de transport şi riscând să le scoată ilegal din ţară, în condiţiile în care erau minore. Totodată, ajunşi la destinaţie, inculpatul a predat victima numitului B.I.F., primind în schimb 150 de euro (contravaloare benzină şi şpagă la vamă), acesta din urmă cazând-o la domiciliul său unde locuia împreună cu inculpata Ş.D.A., cei doi exploatând-o sexual şi nepermiţându-i să plece. În final, numitul B.I.F. a "vândut-o" pe partea vătămată martorului K.A.G., numai în acest mod cel din urmă reuşind să o salveze din locul în care, împotriva voinţei ei, era silită să rămână.

Deşi inculpata Ş.D.A. a susţinut că nu a avut nicio contribuţie în ansamblul ilicit şi că cel care a cazat-o şi exploatat-o sexual pe victimă a fost exclusiv numitul B.I.F., instanţa de apel, în acord cu judecătorul fondului, a apreciat că această apărare nu poate fi primită, fiind contrazisă de materialul probator administrat. Astfel, martorul K.A.G., care a cunoscut întreaga situaţie în mod personal, dar şi direct de la victimă, pe parcursul implicării ei în "activitatea" ce i-a fost impusă, a precizat că cea din urmă i-a relatat despre contribuţia inculpatei la exploatarea sexuală la care a fost supusă, constând în găzduirea ei în domiciliul comun al celor doi concubini, dar şi în actele de violenţă psihică (ameninţare) şi fizică (lovire) pe care le-a suportat "de mai multe ori când D. refuza să iasă cu clienţii în vederea întreţinerii de relaţii sexuale", afirmaţii care confirmă menţiunile părţii vătămate inserate în declaraţia dată în faza de urmărire penală.

Mai mult, s-a arătat că inculpata a participat în mod efectiv şi nemijlocit la exploatarea victimei minore - punându-i la dispoziţie hainele pentru a ieşi la stradă, preluând banii pe care clienţii îi plăteau pentru serviciile prestate, ameninţând-o când sumele pe care le realiza erau mici - şi a găzduit-o în locuinţa comună în cunoştinţă de cauză, cunoscând scopul prezenţei ei acolo, în vederea exploatării, în situaţia în care nu ar fi fost de inculpat în mod individual renunţându-se astfel la beneficiul solidarităţii, instituit de lege în favoarea creditorului şi cu privire la care el are drept de dispoziţie). Totodată, având în vedere starea de minoritate a inculpatei la data comiterii faptei, s-a apreciat că obligarea sa în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R. a fost corect dispusă.

Relativ la cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, Curtea a constatat că ele au fost temeinic apreciate, prin prisma suferinţelor fizice şi psihice încercate de partea vătămată, căreia i-au fost afectate echilibrul (fiind şi în prezent traumatizată, manifestând anxietate şi putere redusă de concentrare) şi încrederea în oameni, precum şi stima de sine şi reputaţia de care se bucura în societate anterior racolării şi exploatării ei prin înşelăciune, toate acestea cu caracter de durată.

Cât priveşte cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpaţilor (minora în solidar cu partea responsabilă civilmente) s-a considerat că acestea au fost corect apreciate, în baza actelor efectuate de către organul de urmărire penală şi de instanţa de fond, incluzându-se aici şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpaţii B.V.I. şi Ş.D.A., reiterând parţial criticile formulate în apel.

Astfel, în recursul său, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Ministerul Public, invocând aspecte ce ţin de gravitatea faptelor comise, urmările produse asupra persoanei victimei şi datele personale ale acuzaţilor, a susţinut că pedepsele stabilite de instanţa de apel au fost greşit individualizate atât sub aspectul cuantumului (în cazul ambilor inculpaţi), cât şi al modalităţii de executare (în cazul inculpatei Ş.D.A.), solicitând majorarea acestora, precum şi suspendarea sub supraveghere a sancţiunii penale aplicate inculpatei minore.

Netemeinicia pedepsei stabilită de Curtea de apel a fost invocată şi de inculpatul B.V.I. care, prin prisma aceluiaşi motiv de recurs reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea modalităţii de executare a sancţiunii penale, susţinând că circumstanţele sale personale - lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă, comportamentul corespunzător în cadrul relaţiilor sociale atât anterior, cât şi ulterior comiterii faptei - constituie suficiente garanţii că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen.

În ceea ce o priveşte pe inculpata Ş.D.A., aceasta, în cuprinsul motivelor de recurs formulate în scris, astfel cum au fost precizate cu ocazia cuvântului la dezbateri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a criticat, în principal, hotărârile instanţelor inferioare sub aspectul greşitei sale condamnări, susţinând, în esenţă, că probele administrate în cauză nu demonstrează că ar fi comis vreuna din acţiunile ce formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de minori şi solicitând achitarea pentru această faptă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Deşi inculpata a circumscris critica referitoare la greşita sa condamnare motivului de recurs prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (arătând, cu ocazia cuvântului la dezbateri că nu îl mai susţine pe cel reglementat de pct. 18 al aceluiaşi articol), Înalta Curte, în raport cu aspectele concrete invocate - prin care, în realitate, se contestă însăşi situaţia de fapt stabilită de instanţele inferioare, susţinându-se că, urmare a interpretării necorespunzătoare a probatoriului, acestea au făcut o apreciere eronată cu privire la săvârşirea de către recurentă a unor acţiuni interzise prin norma de încriminare - va proceda la analizarea lor prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., acesta fiind singurul motiv de recurs care permite repunerea în discuţie de către instanţa de ultim control judiciar a situaţiei de fapt reţinută de Tribunal şi Curtea de apel, dar numai în ipoteza în care se constată comiterea în cauză a unei erori grave de fapt. În opinia Înaltei Curţi, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. ar fi avut incidenţă, din punct de vedere formal, doar în ipoteza în care recurenta, însuşindu-şi situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond şi apel, ar fi contestat existenţa uneia/unora dintre condiţiile prevăzute în norma de încriminare cu privire la actul de conduită interzis, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză, din moment ce criticile inculpatei recurente vizează tocmai greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţele inferioare, ce ar fi avut drept consecinţă pronunţarea unor hotărâri eronate de condamnare.

În subsidiar, prin raportare la motivul de recurs reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. şi invocând aceleaşi argumente prezentate şi cu ocazia susţinerii cazului de casare prevăzut de pct. 12 al aceluiaşi articol, inculpata a formulat critici în privinţa greşitei încadrări juridice dată faptei, considerând că, în lipsa unui probatoriu care să dovedească comiterea vreuneia dintre acţiunile încriminate de art. 13 din Legea nr. 678/2001, nu poate fi reţinută decât, cel mult, forma de participaţie a complicităţii la săvârşirea acestei infracţiuni, conform art. 26 C. pen.

Într-o altă teză subsidiară, recurenta a susţinut că pedeapsa ce i-a fost aplicată de Curtea de apel a fost greşit individualizată sub aspectul cuantumului, solicitând, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., reducerea acestuia, prin acordarea unei eficiente sporite circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.

Totodată, invocând şi motivul de recurs reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., inculpata a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei, susţinând că instanţele inferioare, prin obligarea inculpaţilor la plata sumei de câte 10.000 euro către partea civilă, a încălcat principiul solidarităţii pasive care guvernează răspunderea civilă delictuală.

Examinând decizia penală atacată prin prismei criticilor formulate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18, 17, 17² şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii B.V.I. şi Ş.D.A. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menţionat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de judecătorul fondului şi confirmată de instanţa de prim control judiciar este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădită şi necontroversată contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.

În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susţinerea recurentei inculpate Ş.D.A. în sensul că nu ar fi săvârşit niciuna din acţiunile ce formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de minori şi că ar fi fost, aşadar, comisă, în cauză, o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raţionamentele instanţei de fond şi a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârşirea de către inculpata recurentă a infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată, situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: declaraţiile părţii vătămate K. (fostă L.) D.C. (care a arătat că, pe toată perioada în care a fost găzduită în locuinţa comună a numitului B.I.F. şi a inculpatei Ş.D.A. din Atena, aceasta din urmă a ameninţat-o cu acte de violenţă şi cu moartea dacă încearcă să fugă ori să se opună întreţinerii de relaţii sexuale cu clienţii găsiţi de cei doi sau dacă era nemulţumită de sumele de bani obţinute din desfăşurarea unor astfel de activităţi, inculpata insuflându-i o stare permanentă de teroare; de asemenea, aceasta o supraveghea îndeaproape, interzicându-i să ia legătura cu prietenii sau rudele apropiate şi hotărând, împreună cu concubinul său, să-i reţină cartea de identitate şi să-i procure acte false); declaraţiile coinculpatului B.V.I. (în cuprinsul cărora a relatat că, după aproximativ două luni de când a transportat-o pe partea vătămată în Grecia, a fost sunat de numitul B.I.F., care i-a spus că inculpata Ş.D.A. a bătut-o de mai multe ori pe victimă întrucât refuza să muncească în restaurant ca ospătăriţă şi că o va da "la produs", aceeaşi situaţie fiindu-i prezentată, ulterior, şi de numitul B.V., consăteanul său); depoziţiile martorilor K.A.G. (care a confirmat întru totul susţinerile părţii vătămate, percepând în mod direct şi aflând din relatările acesteia despre violenţele şi ameninţările la care a fost supusă de către numitul B.I.F. şi inculpata Ş.D.A., cât timp a fost găzduită în locuinţa lor, aceştia obligând-o să practice, în folosul lor, prostituţia şi împiedicând-o să plece sau să ia legătura cu prietenii şi rudele, scop în care i-au reţinut şi actele de identitate, procurându-i altele false), M.L.M. (din care rezultă că verişoara sa, L.D.C., s-a aflat în Grecia în perioada mai - august 2009, timp în care a discutat o dată cu aceasta prin intermediul internetului şi a văzut-o prin camera web că plângea, fiind supravegheată de doi bărbaţi care îi transmiteau ce să răspundă la întrebările adresate) şi I.A. (care a confirmat cele declarate de partea vătămată şi de martora M.L.M., cunoscând din relatările acestora împrejurările în care fiica sa a fost găzduită şi obligată să practice prostituţia de numitul B.I.F. şi de concubina sa, inculpata Ş.D.A., pe care i-a recunoscut după fotografie).

Toate probele la care s-a făcut anterior referire confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi însuşită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpata Ş.D.A. a infracţiunii pentru care a fost condamnată, instanţa de recurs neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurentă.

De altfel, în motivele scrise de recurs şi precizate oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul ales al inculpatei nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă, solicitând doar, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanţa fond şi cea de prim control judiciar, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi situaţia de fapt stabilită de Tribunal şi Curtea de apel cu privire la inculpata Ş.D.A., nefiind indicată de recurentă şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţele inferioare sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiată critica formulată sub acest aspect de inculpata recurentă.

2. Nefondată este şi critica circumscrisă de inculpata Ş.D.A. motivului de recurs reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constatând, în raport cu situaţia de fapt stabilită de Tribunal şi confirmată de Curtea de apel pe baza materialului probator administrat în cauză, că activitatea infracţională desfăşurată de aceasta a fost corespunzător încadrată în dispoziţiile art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

În accepţiunea legii speciale privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, prin "găzduire" se înţelege acea activitate prin care un minor este adăpostit vremelnic într-o locuinţă sau în alt loc având această destinaţie, fără ca textul de lege să instituie cerinţa ca respectivul imobil să aparţină în proprietate sau să fie deţinut cu un anumit titlu de autorul infracţiunii, aşa cum a susţinut recurenta. Condiţia impusă, însă, prin norma de încriminare pentru subzistenţa elementului material al infracţiunii de trafic de minori este aceea ca activitatea de găzduire să se realizeze în scopul exploatării minorului întruna din modalităţile alternative prevăzute de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001.

În cauză, aşa cum au reţinut şi instanţele inferioare, inculpata Ş.D.A. şi numitul B.I.F. au găzduit-o, în perioada mai - august 2009, pe partea vătămată K. (fostă L.) D.C. în locuinţa lor comună din Atena, participând împreună la exploatarea acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei, în vederea obţinerii unor avantaje materiale ilicite, activitate ce se circumscrie coautoratului, ca formă de participaţie penală, iar nu complicităţii, astfel cum s-a susţinut în mod neîntemeiat în cuprinsul motivelor de recurs. Inculpata, împreună cu concubinul său, au constrâns-o, prin ameninţare cu acte de violenţă, pe partea vătămată să întreţină relaţii sexuale contra cost cu diferiţi clienţi, au încasat toate sumele obţinute din respectiva activitate ilicită şi au împiedicat-o să părăsească locaţia, sens în care i-au interzis să comunice cu prietenii şi rudele, au exercitat o supraveghere atentă a acesteia şi i-au confiscat actele de identitate, procurându-i în schimb altele false. Rezultă, aşadar, că inculpata Ş.D.A. a avut o contribuţie directă şi nemijlocită, alături de numitul B.I.F., la activitatea de găzduire a părţii vătămate minore K. (fostă L.) D.C., în scopul exploatării ei prin obligarea la practicarea prostituţiei, contribuţie ce caracterizează forma de participaţie a coautoratului, aşa cum, în mod justificat, au stabilit şi instanţele inferioare.

Ca urmare, constatând că Tribunalul şi Curtea de apel au dat o corectă calificare în drept faptei comisă de recurenta inculpată, respingând întemeiat solicitarea acesteia de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de complicitate la trafic de minori, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., Înalta Curte va înlătura criticile formulate sub acest aspect, apreciind că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

3. Cu privire la critica formulată de recurenta Ş.D.A. prin prisma motivului de casare reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată că, deşi aceasta este fondată, aspectul de nelegalitate invocat nu poate fi remediat în calea de atac a recursului promovat de inculpată, întrucât s-ar aduce atingere principiului non reformatio in pejus, consacrat de art. 385⁸ C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. pen., repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile (alin. (3)), iar acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile (alin. (5)).

Totodată, prin art. 1003 din vechiul C. civ. (aplicabil, în speţă, potrivit art. 223 raportat art. 3 - 5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind noul C. civ.), a fost consacrat caracterul solidar al răspunderii persoanelor care au produs prin fapta lor ilicită un prejudiciu, textul de lege menţionat stabilind că, în cazul în care "delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane", acestea "sunt ţinute solidar pentru despăgubire".

Rezultă, aşadar, din coroborarea celor două dispoziţii legale, că, în situaţia în care prejudiciul a fost cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni de către mai mulţi făptuitori, aceştia sunt ţinuţi solidar răspunzători pentru despăgubiri, iar nu fiecare dintre ei separat, răspunderea civilă delictuală a participanţilor fiind integrală şi solidară, iar nu una divizibilă.

Încălcând prevederile imperative ale art. 1003 din vechiul C. civ. (a căror aplicare nu putea fi eludată prin voinţa victimei, aşa cum a reţinut Curtea de apel), instanţele inferioare i-au obligat pe cei doi inculpaţi separat la acoperirea prejudiciului nepatrimonial cauzat părţii civile, deşi răspunderea lor civilă era una solidară, împrejurarea că fiecare dintre ei a comis una sau mai multe dintre acţiunile alternative ce formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de minori nefiind de natură să înlăture caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, din moment ce amândoi au participat la săvârşirea aceleiaşi fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Cu toate acestea, având în vedere că valoarea totală a prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârşirea infracţiunii de trafic de minori de către cei doi inculpaţi a fost stabilită de Tribunal şi confirmată de Curtea de apel la suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare inculpat), iar cuantumul daunelor morale nu mai poate fi reexaminat în recurs, ca a doua cale de atac nefiind o chestiune de legalitate, ci de apreciere, pe baza unor consideraţii de ordin subiectiv), prin aplicarea dispoziţiilor art. 1003 din vechiul C. civ., s-ar ajunge la obligarea recurenţilor B.V.I. şi Ş.D.A., în solidar, la plata sumei de 20.000 euro şi acordarea posibilităţii părţii civile de a-i urmări pe oricare dintre ei pentru recuperarea întregii pagube, ipoteză în care ar fi înrăutăţită situaţia juridică a inculpaţilor în propria lor cale de atac, Ministerul Public neformulând critici sub aspectul laturii civile nici în apel şi nici în recurs.

Aşa fiind, modul de soluţionare a acţiunii civile de către instanţele inferioare nu mai poate fi reformat în actualul stadiu procesual, principiul ne agravării situaţiei în propria cale de atac îngrădind posibilitatea Înaltei Curţi de a remedia aspectul de nelegalitate invocat de recurenta Ş.D.A.

4. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate inculpaţilor, aspect în legătură cu care au formulat critici, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., atât Parchetul, cât şi recurenţii B.V.I. şi Ş.D.A., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator stabilit de Curtea de apel, au fost avute în vedere importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunilor, gravitatea sporită a acestora, relevată atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi de modalitatea în care au acţionat inculpaţii şi urmările produse asupra persoanei victimei minore, dar şi comportamentul procesual adoptat, inculpatul B.V.I. manifestând, pe parcursul procedurii judiciare, o atitudine relativ sinceră şi cooperantă, aspect ce demonstrează faptul că a conştientizat pe deplin consecinţele acţiunilor sale, în timp ce inculpata Ş.D.A. a negat orice contribuţie la săvârşirea infracţiunii de care a fost acuzată, încercând să transfere întreaga răspundere în sarcina numitului B.I.F.

Totodată, instanţa de prim control judiciar a evaluat în mod corespunzător datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, ţinând seama de faptul că ambii sunt infractori primari, iar, anterior săvârşirii infracţiunilor din prezenta cauză, şi-au conformat pe deplin atitudinea exigenţelor legii penale, conduită pe care au manifestat-o şi ulterior acestui moment, depunând eforturi pentru a se adapta la standardele normative ale societăţii. În ceea ce o priveşte pe inculpata Ş.D.A., s-a avut în vedere vârsta fragedă a acesteia la data comiterii infracţiunii, dar şi circumstanţele în care a fost atrasă în activitatea infracţională de numitul B.I.F., care avea un ascendent emoţional asupra sa, pe fondul lipsei afecţiunii părinteşti.

De asemenea, în mod corect au fost valorificate în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale aplicate inculpaţilor elementele de diferenţiere ce ţin de gradul de contribuţie a fiecăruia la săvârşirea faptelor, realizându-se, astfel, de către Curtea de apel un just echilibru între gravitatea infracţiunilor şi persoana inculpaţilor, pe de o parte, şi pedepsele cu închisoarea stabilite, pe de altă parte.

În consecinţă, faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate de instanţa de apel inculpaţilor au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune majorarea acestora, aşa cum a solicitat procurorul, dar nici stabilirea unei sancţiuni penale mai uşoare, aşa cum a cerut recurenta Ş.D.A., o astfel de pedeapsă într-un cuantum mai redus, fiind insuficientă pentru a asigura reeducarea ei şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului B.V.I. de aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen., apreciind, faţă de gravitatea infracţiunii comise, contribuţia concretă a acestuia şi consecinţele produse cu privire la persoana victimei, că scopul sancţiunii penale nu poate fi atins decât prin supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare şi cerinţei ca acesta să respecte anumite obligaţii stabilite de instanţa de judecată, în condiţiile legii.

De asemenea, în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele personale ale inculpatei Ş.D.A., astfel cum au fost relevate şi în cuprinsul referatului de evaluare psiho-socială întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea în privinţa acesteia a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., aşa cum a solicitat procurorul, modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţele inferioare fiind aptă să asigure reeducarea inculpatei şi prevenirea săvârşirii de către aceasta de noi fapte antisociale în viitor.

În consecinţă, faţă de toate considerentele anterior expuse şi constatând că, în cauză, nu este incident vreun alt motiv de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii B.V.I. şi Ş.D.A.

Totodată, având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) şi 4 C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii B.V.I. şi Ş.D.A. împotriva Deciziei penale nr. 7 din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 3204/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 3209/2013. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3120/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3151/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3178/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3204/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3209/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3238/2013. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3242/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3264/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Contestaţie în anulare - Recurs