ICCJ. Decizia nr. 3154/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE.
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3154/2013
Dosar nr. 835/104/2010
Şedinţa publică din 16 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa, penală nr. 34 din 24 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 835/104/2010, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnata S.L. împotriva sentinţei penale nr. 58 pronunţată la data de 9 iunie 2008 de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3732/104/2007, definitivă prin decizia penală nr. 39 pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 25 februarie 2009, în Dosarul nr. 3732/104/2007, şi prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 653 pronunţată la data de 19 februarie 2010, în dosarul nr. 3732/104/2007.
Totodată, s-a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării pedepsei şi a fost obligată revizuienta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 50 RON reprezentând onorariu de avocat din oficiu, va fi avansată Baroului Olt, conform delegaţiei din 31 martie 2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată, condamnata S.L. a exercitat calea de atac extraordinară a revizuirii împotriva sentinţei penale 58 pronunţată Ia data de 9 iunie 2008 de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3732/104/2007, definitivă prin decizia penală nr. 39 pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 25 februarie 2009, în Dosarul nr. 3732/104/2007, şi prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 653 pronunţată la data de 19 februarie 2010, în Dosarul nr. 3732/104/2007 şi, totodată, a mai solicitat suspendarea executării acestei hotărâri, până la soluţionarea cererii de revizuire de faţă.
În motivarea cererii, s-a invocat drept temei cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pe baza faptului că, în Dosarul penal nr. 4376/311/2009, s-a admis plângerea formulată împotriva ordonanţei procurorului nr. 4052/P/2008, s-a desfiinţat această ordonanţă şi s-a reţinut cauza pentru judecată în complet legal constituit, pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., punându-se în mişcare acţiunea penală pentru această infracţiune, pe temeiul comiterii de către martora S.A. a infracţiunii de mărturie mincinoasă care a constituit temei a hotărârii de condamnare a revizuientei şi a condus la pronunţarea unei sentinţe netemeinice.
În susţinerea acestei cereri, condamnata a depus certificatul de grefă al Judecătoriei Slatina privind soluţia dată cu privire la plângere, copia minutei şi a hotărârii de condamnare a revizuientei şi certificatul de grefă al Curţii de Apel Craiova, privind decizia dată la data de 25 februarie 2010 în Dosarul nr. 3732/104/2007.
De asemenea în vederea soluţionării cererii de revizuire, instanţa de fond a ataşat dosarul de fond în care s-a pronunţat hotărârea ce se cere revizuită şi a procedat la mai multe amânări ale cauzei, în vederea soluţionării de pe fond a dosarului menţionat anterior în care s-a pus în mişcare acţiunea penală de către Judecătoria Slatina, în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., în primă instanţă şi în calea de atac a apelului.
Sub aspectul competenţei instanţei de faţă, s-a reţinut că este dată Tribunalului Olt de prevederile art. 401 C. proc. pen., întrucât acesta este instanţa care a judecat cauza în fond în primă instanţă.
Instanţa de fond a constatat că este inadmisibilă cererea de revizuire de faţă.
Pentru această concluzie, s-a reţinut că motivele de revizuire invocate în mod expres de către condamnată, nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute în mod limitativ de prevederile art. 394 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În primul rând, s-a constatat că nu se poate reţine pe această bază cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) raportat la alin. (2) C. proc. pen., ce se referă la comiterea de către martora S.A. a infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art 260 alin. (1) C. pen. în cauza în care s-a dat sentinţa ce se cere revizuită. Argumentaţia se referă la faptul că, pentru a constitui cazul de revizuire menţionat, trebuie îndeplinită o dublă condiţie cu caracter cumulativ, pe de o parte, să se fi comis în cauza în care a fost condamnată revizuienta de către martoră infracţiunea de mărturie mincinoasă iar, pe de altă parte, ca acest caz de revizuire să poată constitui motiv de revizuire se impune şi condiţia ca acesta să fi dus Ia pronunţarea unei sentinţe netemeinice, care în cauza noastră este una de condamnare a revizuientei.
Ori, dacă raportat la prima condiţie s-a putut constata că s-a pronunţat în primă instanţă şi s-a menţinut de instanţa de apel soluţia de condamnare a martorei pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, în ce priveşte cea de a doua condiţie, nu s-a mai putut reţine aceiaşi situaţie. În concret, chiar dacă s-a ajuns la condamnarea martorei, hotărârea de condamnare pentru infracţiunea de tentativă de omor a revizuientei nu s-a putut aprecia ca netemeinică, deoarece rămân suficiente alte probe cu caracter concludent, privind comiterea de către revizuientă a acestei infracţiuni, dar şi cu privire la calitatea sa de infractor în cadrul raportului de drept penal dedus judecăţii. În speţă, chiar dacă ca urmare a condamnării martorei se ajunge la înlăturarea probei directe privind observarea de către aceasta a actului material prin care revizuienta a aplicat o lovitură cu cuţitul în abdomenul victimei, totuşi, rămân astfel de probe relevante pentru a dovedi în continuare temeinicia hotărârii de condamnare: cele din declaraţia părţii vătămate din declaraţia martorei oculare S.E., care au relatări similare în acelaşi mod de producere de către revizuientă a leziunilor ce au urmărit, suprimarea vieţii victimei, cele din certificatul medico-legal şi raportul de constatare medico-legală, în care medicul legist arată că, pot data din ziua în care s-a declarat că a avut loc incidentul şi că leziunile victimei au drept mecanism de producere lovirea cu un corp tăietor-înţepător, dar şi din cea a martorei C.P., care a relatat că la scurt timp după incident a ajuns la faţa locului şi a găsit pe partea vătămată S.V. întins pe jos, sângerând puternic în zona abdomenului, vorbind cu mare greutate, dar reuşind să spună că a fost tăiat de nora sa, S.L., revizuientă de faţă.
Nu în ultimul rând, instanţa de fond a constatat că au caracter concludent relatările părţii vătămate şi ale celor două martore cu privire la mobilul actelor de agresiune ale înculpatei: reproşurile adresate de către martora S.E., soţia părţii vătămnate, fiului său, martorul I.V., cu privire la faptul că a adus-o din nou în locuinţa comună pe concubina sa S.L., revizuienta noastră care anterior Ie-a adresat ameninţări cu moartea.
S-a mai observat că acordarea unor noi termene dilatorii în cauza de faţă, în vederea constatării dacă în calea de atac a recursului, a fost menţinută soluţia de condamnare a martorei nu s-a mai justificat date fiind argumentele de mai sus privind neîndeplinirea condiţiei pretinsă de art. 394 alin. (2) C. proc. pen.
În al doilea rând, s-a constatat că motivele de revizuire invocate în mod expres de către revizuientă, deşi se pot încadra de asemenea în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., totuşi nu pot constitui, în raport de cerinţele art. 394 alin. (2) C. proc. pen., motiv de revizuire a sentinţei de condamnare. Argumentaţia este aceea că deşi se poate accepta faptul că împrejurarea ca martora S.A. nu a observat direct incidentul în care revizuienta a agresat, în scopul uciderii, pe partea vătămată, are caracter de noutate, în sensul că nu a fost cunoscută de instanţă cu ocazia soluţionării cauzei, ţotuşi nu este îndeplinită condiţia pretinsă de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu conduce la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare a revizuientei, pentru acelaşi argumente expuse în alineatul precedent: acela că rămân suficiente alte probe concludente ce să justifice soluţia de condamnare a acesteia.
În al treilea rând, din examinarea motivelor de revizuire invocate, s-a reţinut de prima instanţă că acestea nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. c), d) şi e) C. proc. pen.
În ai patrulea rând, s-a constatat că nici din examinarea din oficiu a dosarului cauzei, nu s-a putut, constata vreun alt caz de revizuire ce să constituie motive de revizuire a hotărârii de condamnare a revizuientei, pentru care să fie necesar să se aplice procedura prevăzută de art. 399 C. proc. pen. privind actele de cercetare ce se efectuează de către procuror.
În al cincilea rând, s-a reţinut că, pentru instanţă, există obligaţia în raport de prevederile art. 403 alin. (1) C. proc. pen., de a examina dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror, rezultă probe suficiente pentru admiterea în principiu. Ori, sub aspectul acestor obligaţii, s-a apreciat că în raport de cele menţionate mai sus, nu există date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, altfel zis că există starea de inadmisibilitate a cererii de revizuire.
Pe de altă parte, în raport de motivele de mai sus, ce dovedesc inadmisibilitatea cererii de revizuire, a rezultat că este lipsită de temei concludent cererea de suspendare a executării hotărârii de condamnare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuienta S.L., apel care s-a apreciat că este tardiv formulat.
Analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei, Curtea a constatat că apelanta-revizuienta a lipsit cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică de la data de 21 februarie 2011, la instanţa de fond, când s-a dispus amânarea pronunţării Ia data de 24 februarie 2011.
De asemenea, s-a reţinut că la data mai sus menţionată, (21 februarie 2011), revizuienta se afla în stare de libertate şi a beneficiat de asistenţa juridică a apărătorului său ales, care a reprezentant-o în faţa instanţei, astfel încât, conform dispoziţiilor art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului curge de la comunicarea hotărârii instanţei de fond, respectiv de la data de 2 martie 2011, conform dovezii de primire şi procesului verbal de predare a sentinţei pronunţate.
Ori, cererea de declarare a apelului a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 6 noiembrie 2012, deci după expirarea termenului legal de declarare a căii de atac.
Întrucât, în speţă nu s-a constatat că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare care să justifice o eventuală repunere în termen, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins apelul revizuientei, ca fiind tardiv introdus.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către s tat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta condamnată S.L., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 172 C. proc. pen., susţinând că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, cu consecinţa respingerii ca tardiv a apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 34 din 24 februarie 2011.
Examinând cauza atât prin prisma criticilor invocate de revizuientă, cât şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte criticile vizând respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, Înalta Curte constată că într-adevăr, revizuienta a lipsit atât la dezbaterile care au avut loc în şedinţa publică de la data de 21 februarie 2011, la instanţa de fond, când s-a dispus amânarea pronunţării la data de 24 februarie 2011, cât şi la pronunţare, că la data pronunţării sentinţei mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 58 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Olt, nu era pus în executare, revizuienta aflându-se în stare de libertate, că a fost asistată de apărător, ales, care a reprezentant-o în faţa instanţei, astfel încât, conform dispoziţiilor art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului; curgea de la comunicarea hotărârii instanţei de fond, respectiv de la data de 2 martie 2011, conform dovezii de primire a procesului-verbal de predare a sentinţei pronunţate. În raport de această dată, ultima zi în care putea declara apel în termen, era 13 martie 2011. Din actele dosarului, rezultă însă că revizuenta a declarat apel la data de 6 noiembrie 2012, deci cu mult timp după expirarea termenului legal de declarare a căii de atac.
Înalta Curte, reţine că dispoziţiile art. 365 C. proc. pen., privind apelul peste termen, şi potrivit cărora: „Partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile”, nu au incidenţă în cauză, întrucât revizuenta solicită repunerea în termenul de declarare a apelului formulat împotriva sentinţei de revizuire, or, revizuenta nu se află în executarea sentinţei pronunţată în calea extraordinară de atac a revizuirii (ceea ce nici nu ar fi posibil) ci, se află în executarea sentinţei de condamnare, a cărei revizuire o solicită.
Împrejurarea că revizuenta a locuit din anul 2008 în Italia şi nu a fost citată la noul domiciliu, nu poate fi imputată instanţei, întrucât, astfel cum rezultă din procesele-verbale privind îndeplinirea procedurii de citare şi de comunicare a actelor de procedură în cursul judecăţii, revizuenta a fost citată la adresa din comuna G., judeţul Olt, adresă indicată de aceasta în cererea de revizuire şi unde s-a constatat, potrivit dovezii de comunicare că sentinţa a fost primită de o rudă a sa.
De asemenea, localitatea susmenţionată este adresa de domiciliu a revizuentei rezultată şi din conţinutul hotărârilor judecătoreşti de condamnare a acesteia, existente la dosar.
Ca atare, în condiţiile în care revizuenta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a înştiinţa autorităţile cu privire Ia noul domiciliu, organul judiciar a dispus, respectând dispoziţiile legale, citarea şi comunicarea sentinţei la adresa din comuna G., judeţul Olt.
Rezultă aşadar că prezenta cauză a fost soluţionată cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la citare şi comunicarea actelor procedurale, astfel că în mod temeinic şi legal apelul a fost respins ca tardiv.
Faţă de cele reţinute, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta condamnată S.L. împotriva deciziei penale nr. 23 din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta revizuenta condamnată la piaţa sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta condamnată S.L. împotriva deciziei penale nr. 23 din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentă revizuenta condamnată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3148/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3174/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
