ICCJ. Decizia nr. 3182/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3182/2013

Dosar nr. 239/89/2012

Şedinţa publică din 18 octombrie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă constată şi reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 154 din data de 19 septembrie 2012, Tribunalul Vaslui a hotărât următoarele:

A condamnat pe inculpaţii A.M., la următoarele pedepse:

- 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.;

-10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1606 din 02 iunie 2006 a Judecătoriei Vaslui, pe care a cumulat-o cu pedepsele de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., rezultând două pedepse de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit cele două rezultante în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe care inculpatul o va executa.

- inculpatul R.C., la următoarele pedepse:

- 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe care inculpatul o va executa.

Pe durata executării pedepselor a interzis inculpaţilor A.M. şi R.C. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită inculpatul A.M. durata reţinerii de 24 ore din ziua de 06 octombrie 2009.

În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen. a admis acţiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile de N.D., D.Gh., N.A., M.N., S.C., B.V., T.M.O., O.V., P.L.V., M.C.S., B.I., C.I.I. şi Z.I.. Obligă inculpatul A.M., în solidar cu persoana condamnată R.I. să achite părţilor civile N.D. suma de 6.000 euro cu titlu de daune materiale şi 4.000 euro cu titlu de daune morale, D.Gh., suma de 10.000 euro cu titlu de daune materiale, N.A., suma de 3.000 euro cu titlu de daune materiale, M.N., suma de 2.000 euro cu titlu de daune materiale, S.C., suma de 2.500 euro daune materiale, B.V., suma de 700 euro cu titlu de daune materiale, T.M.O. suma de 2.500 euro cu titlu de daune materiale, O.V. suma de 6.000 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 500 euro cu titlu de daune morale, sume calculate în RON, având în vedere cursul BNR la data plăţii.

A obligat inculpatul A.M., în solidar cu inculpatul R.C. să plătească părţilor civile P.L.V. suma de 6.000 euro cu titlu de daune materiale, M.C.S. suma de 750 euro cu titlu de daune materiale, B.I. suma de 2.500 euro cu titlu de daune materiale, C.I.I. suma de 6.000 euro cu titlu de daune materiale şi Z.I. suma de 1.620 euro cu titlu de daune materiale, sume calculate în RON, având în vedere cursul BNR la data plăţii.

Suma de 753 euro indisponibilizată prin Ordonanţa procurorului din 7 octombrie 2009 şi consemnată la CEC B - Sucursala Vaslui, cu Recipisa de consemnare nr. 388019 din 1 din 08 octombrie 2009 a stabilit a fi folosită pentru despăgubirea părţilor civile din prezenta cauză.

A obligat inculpatul A.M. la plata sumei de 8.000 RON şi R.C. la plata sumei de 7.500 RON cheltuieli judiciare din care suma de 2.250 RON reprezentând onorarii pentru apărători din oficiu asiguraţi părţilor civile şi inculpatului A.M. la judecată s-a stabilit a fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.”

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vaslui a reţinut următoarele:

„Activitatea infracţională s-a desfăşurat în două etape şi anume un prim act material a avut loc în luna septembrie 2007 când inculpatul A.M. a recrutat pe numiţii N.D., S.C., M.N., D.Gh., B.V., T.M.O., O.V., N.A. pe care i-a transportat în Spania şi au fost predaţi şi exploataţi prin muncă de către R.I. Un al doilea act material a avut loc în luna mai 2008 când au fost recrutaţi şi transportaţi în Spania de către inculpatul A.M. părţile vătămate P.L., M.S., B.I., M.N., A.V., Z.I., C.I.

Şi în anul 2009 inculpatul A.M., la revenirea în ţară, a încercat să mai recruteze alte persoane, scopul urmărit fiind acelaşi.

Inculpatul A.M. încă din anul 2005 lucrează în Spania iar în anul 2007 i-a cunoscut pe fraţii R.C., R.I., R.Gh., cu care a şi locuit o vreme în acelaşi imobil.

În luna septembrie 2007, la revenirea din Spania, în România, inculpatul A.M. a început să caute persoane care nu aveau loc de muncă, aveau probleme financiare şi cărora le-a promis că le poate asigura un loc de muncă în agricultură, transportul, cazarea şi masa fiind asigurate, în schimbul unui comision ce urma a fi plătit de către aceştia în sumă de 1.000 euro.

Inculpatul A.M., personal, s-a deplasat la locuinţele părţilor vătămate pe care le-a convins că oferta sa de locuri de muncă este serioasă. Astfel au fost recrutaţi în luna septembrie 2007 părţile vătămate N.D., S.C., M.N., D.Gh., B.V., T.M.O., O.V. şi N.A. Înţelegerea era ca după încasarea primului salariu, A.M. să primească acel comision de la fiecare dintre părţile vătămate.

Victima B.V. a declarat în timpul urmăririi penale că inculpatul A.M. i-a spus că „are relaţii cu nişte patroni spanioli care au nevoie de oameni la muncă în agricultură, plătesc circa 70 euro pe zi, însă dacă vreau să merg la muncă trebuie să plătesc un comision de 1.000 euro, bani care îmi vor fi reţinuţi din salariu, iar în acest sens prima lună voi lucra gratuit.”

Toate victimele recrutate de către inculpat aveau probleme financiare, în sensul că nu obţineau nici un venit în ţară, locuiau în case ce nu erau racordate la reţeaua de electricitate, unii dintre ei aveau condiţii improprii de locuit. Victima M.N. a relatat că locuia cu soţia şi cu cei 4 copii minori într-o casă cu două camere.

Încrederea victimelor în inculpatul A.M. a fost sporită şi de faptul că acesta mergea pe anumite perioade de timp în Spania, situaţie care a fost determinantă în luarea hotărârii victimelor de a-l însoţi pe acesta în străinătate, presupunerea fiind că acesta avea posibilitatea de a găsi locuri de muncă.

Astfel, la o perioadă scurtă de timp de la discuţiile pe care inculpatul le-a avut cu părţile vătămate, cu un mijloc de transport care a venit special în oraşul Negreşti la comanda lui A.M., fapt recunoscut de către acesta din urmă cu ocazia declaraţiei date în cursul urmăririi penale.

Toate părţile vătămate conform înţelegerii s-au întâlnit în ziua plecării în sat C, oraş Negreşti, la locuinţa inculpatului A.M. de unde au plecat spre Spania cu un microbuz ce fusese comandat de către inculpat. Inculpatul A.M. a fost cel care a comandat mijlocul de transport şi a însoţit victimele până în Spania în localitatea Rueda situată în apropierea localităţii Medina Del Campo. În această localitate victimele au fost aşteptate de către inculpatul R.I. acesta fiind persoana care a plătit şoferului contravaloarea transportului victimelor în Spania.

Când au ajuns la imobilul unde urmau să fie cazate, părţile vătămate au constatat că cele promise de către inculpatul A.M. la plecarea din România, cu privire la condiţiile de cazare, nu erau reale. Astfel părţile vătămate au fost cazate într-un imobil insuficient pentru a fi cazate 20 persoane şi au fost puse să doarmă pe jos. Partea vătămată M.N. a declarat că dormeau într-o casă cu saltele aşezate pe sol, pe holuri sau afară.

Partea vătămată B.V. a declarat că atât la locul de cazare cât şi în timpul cât munceau erau supravegheaţi de către R.I., R.C. şi A.M. Şi partea vătămată S.C. a relatat în cursul urmăririi penale că în timpul liber erau supravegheaţi pentru a nu pleca şi pentru a nu discuta cu poliţia şi, de fiecare dată când mergeau să-şi cumpere alimente, erau însoţiţi de un membru al familiei R. dar, de cele mai multe ori, de A.M.

Deoarece nu mai suportau condiţiile în care erau cazaţi şi cele în care munceau, dar şi faptul că nu primeau nicio sumă de bani pentru munca prestată, părţile vătămate au început să se revolte şi chiar, la un moment dat, s-a iscat un scandal datorită condiţiilor în care locuiau între aceştia şi R.I. şi A.M., fapt pentru care la faţa locului au sosit organele de poliţie spaniole.

Pentru a nu le fi descoperită de către autorităţile spaniole activitatea infracţională, inculpaţii R.I. şi A.M., a doua zi după incident, i-au trimis în ţară pe N.D., S.C., M.N., D.Gh., B.V., T.M.O., O.V. şi N.A.

Faptul că inculpatul A.M. a avut o înţelegere anterioară cu numitul R.I. a fost demonstrat şi de verificările efectuate în baza de date ale BRD privind tranzacţiile derulate prin sistemul WU, care a demonstrat că R.I. i-a trimis lui A.M. la data de 24 septembrie 2007 suma de 281,76 Dolari SUA, înainte de a pleca în Spania cu părţile vătămate.

Deşi cunoştea condiţiile improprii de cazare, masă precum şi condiţiile de muncă, inculpatul A.M. când s-a reîntors în ţară în primăvara anului 2008, a început din nou să recruteze persoane sub promisiunea falsă a unui loc de muncă bine plătit, cazare şi masă gratuite, în condiţii bune. Inculpatul A.M. căuta persoane cu acelaşi profil ca cele recrutate anterior, în sensul că erau uşor influenţabile datorită situaţiei în care se aflau şi anume nu aveau locuri de muncă, aveau o situaţie materială precară, doreau să-şi găsească un loc de muncă pentru a obţine venituri. Sub aceste promisiuni, inculpatul A.M., în luna mai 2008, i-a recrutat pe numiţii P.L.V., care la acel moment avea vârsta de 17 ani, M.C.S., B.I. şi C.I.I.

Activitatea de recrutare a inculpatului a fost bine evidenţiată de către partea vătămată P.L.V., parte vătămată care în acea perioadă era minoră şi care, pentru a putea părăsi ţara, avea nevoie de o împuternicire din partea părinţilor cum că erau de acord să plece. Despre acest fapt avea cunoştinţă şi inculpatul însă l-a asigurat pe minor că nu va fi nicio problemă la punctul de trecere al frontierei de stat, în sensul că vor trece fără a fi nevoie de procură. De asemenea, inculpatul cunoştea că minorul se afla în întreţinerea bunicii sale, martora P.R., care nu era de acord ca nepotul său să plece la muncă în Spania.

Inculpatul A.M. le-a promis părţilor vătămate că locurile de muncă vor fi bine plătite, pentru fiecare zi de muncă vor primi 50 euro, iar transportul, cazarea şi masa vor fi gratuite. În schimbul acestor servicii pe care le oferea inculpatul acesta trebuia să primească de la fiecare parte vătămată suma de 1.000, cu titlu de comision. Încrederea în spusele inculpatul a fost sporită şi de faptul că acesta le-a precizat părţilor vătămate că nu este la primul transport de persoane în Spania, deşi cunoştea nemulţumirea primelor persoane recrutate şi transportate în Spania, cu privire la faptul că cele promise în ţară nu corespundeau realităţii.

Toate părţile vătămate recrutate de către inculpatul A.M. aveau aproape aceeaşi situaţie materială precară, nu aveau locuinţe sau locuri de muncă şi promisiune acestuia le-au determinat să aibă încredere în inculpat şi să accepte să plece în Spania. Astfel, însoţite de către inculpatul A.M., părţile vătămate P.L.V., care la acel moment aveau vârsta de 17 ani, M.C.S., B.I. şi C.I.I., la data de 23 mai 2011 au plecat din Negreşti spre Bucureşti, iar de aici au plecat cu un microbuz cu destinaţia Spania. Inculpatul A.M., prin mijloace nelegale a reuşit să îl scoată din ţară pe minorul P.L.V.

De această dată, părţile vătămate au fost preluat în Spania de către fratele numitului R.I., respectiv de inculpatul R.C. După ce părţile vătămate au fost predate inculpatului R.C., inculpatul A.M. s-a cazat într-un alt imobil, separat de acesta. Părţile vătămate au fost cazate într-un imobil locuit de inculpatul R.C., care i-a deposedat de documentele de identitate şi le-a adus la cunoştinţă că urmează să presteze munci în folosul său pentru a-i plăti şi comisionul de 1.000 euro, comision datorat pentru faptul că au fost transportaţi în Spania şi li s-a asigurat un loc de muncă. Încă din momentul în care au văzut condiţiile de cazare, părţile vătămate i-au reproşat inculpatului A.M. că le-a prezentat o situaţie nereală la plecarea din ţară şi i-a indus în eroare cu privire la condiţiile de cazare, masă, precum şi cele de muncă.

Atât comportamentul inculpaţilor R.C. şi A.M., cât şi condiţiile de cazarea pe care le-au găsit în Spania, au ajutat părţile vătămate să înţeleagă că, de fapt, inculpatul A.M. „i-a vândut” coinculpatului R.C. A doua zi după ce au ajuns în Spania, părţile vătămate au fost transportate la diferite plantaţii aparţinând cetăţenilor spanioli, inculpatul R.C. fiind cel care le-a asigurat transportul dar şi cel care îi supraveghea în timp ce aceştia munceau. În cazul în care părţile vătămate îşi exprimau nemulţumirea, R.C. îi ameninţa şi chiar pe unii dintre ei i-a lovit.

Sumele de bani pe care le plăteau cetăţenii spanioli pentru munca prestată de părţile vătămate erau încasate de către R.C. la sfârşitul fiecărei zile de muncă, bani care nu ajungeau şi la părţile vătămate, motivat de faptul că aceştia trebuiau să-şi plătească datoria. După circa o lună de muncă în folosul inculpatului R.C., partea vătămată M.C.S., speriat de ameninţările inculpatului, a reuşit să fugă şi să se reîntoarcă în ţară. Celelalte părţi vătămate au muncit în folosul lui R.C. fără să primească nicio sumă de bani între 1 şi 5 luni, timp în care au locuit în condiţii mizere, erau supravegheaţi permanent, nefiind lăsaţi să ia contact cu alte persoane sau cu membrii familiei.

Martora P.R., bunica părţii vătămate P.L.V. a declarat că era sunată mereu de către nepot, în general noaptea şi se ruga să meargă să reclame la poliţie şi să întreprindă demersuri pentru a-l aduce în ţară, relatându-i că este ameninţat cu moartea, fiindu-i teamă de inculpaţi.

Într-una din zile, P.L.V. a reuşit să intre în posesia actului său de identitate şi să fugă din locuinţa în care locuia şi s-a prezentat la sediul Consulatului General al României din Sevilla, unde a sesizat faptul că a fost recrutat în ţară de către A.M. care l-a indus în eroare cu privire la găsirea unui loc de muncă şi că a fost exploatat de către coinculpatul R.C. În acest sens, autorităţile spaniole au confirmat existenţa unei sesizări formulată de către P.L.V., cu precizarea că mai existau sesizări împotriva celor doi inculpaţi, cu privire la fapte de acelaşi gen.

Părţile vătămate au reuşit să se întoarcă în ţară, pe rând, imediat ce fiecare a reuşit să scape de sub supravegherea inculpaţilor R.C. şi A.M.

Inculpaţii au recunoscut prezenţa părţilor vătămate în Spania, precum şi celelalte aspecte legate de transport, cazare, însă nu au confirmat nemulţumirea acestora cu privire la condiţiile de cazare, de muncă, dar nici faptul că i-au determinat, prin ameninţare şi constrângere fizică, să muncească în folosul lor.

În luna mai 2009, al reîntoarcerea în ţară, inculpatul A.M. a încercat să recruteze alte persoane de pe raza judeţului Vaslui, scopul urmărit fiind acelaşi, de a le exploata prin muncă, astfel fiind identificaţi martorii H.C., B.I., A.D., cărora inculpatul A.M. le-a promis un loc de muncă în Spania şi aceleaşi condiţii precum cele menţionate anterior, însă aceştia au refuzat întrucât aflaseră condiţiile reale de cazare, masă şi muncă, dar şi faptul că nu ar fi primit nicio sumă de bani corespunzătoare muncii prestare.

Este evident că inculpaţii au desfăşurat o activitate conjugată de recrutare a victimelor cărora li s-a prezentat în mod insistent şi mincinos o altă situaţie privind condiţiile de transport, muncă, remuneraţie şi cazare decât cea pe care urmau să o găsească în Spania. Modul în care victimele au fost forţate să muncească în Spania constituie o formă de exploatare a muncii lor. Trebuie avut în vedere atunci când se face această apreciere faptul că toţi cei care au fost duşi la muncă în Spania nu cunoşteau ţara, limba, nu se puteau descurca singuri în această ţară, nu aveau bani sau alte mijloace care să le asigure independenţa faţă de cei care i-au preluat şi i-au folosit la muncă. Împotriva lor s-a folosit violenţa fizică şi ameninţarea. Cei care îi foloseau la muncă erau înarmaţi şi foloseau adesea forţa pentru a-i determina să meargă la muncă. Condiţiile de cazare erau subumane, victimele fiind obligate să locuiască mai multe persoane, în camere dotate doar cu paturi care aveau numai saltele, fără lenjerie. Pentru hrană li s-au asigurat sume minime, care le permiteau doar să îşi cumpere, la câteva zile, numai strictul necesar traiului. Nu li s-au încheiat contracte de muncă, fiind nevoite deseori să se ascundă atunci când autorităţile spaniole făceau controale în zonele respective. Programul de lucru depăşea cu mult orice program normal, victimele fiind nevoite să lucreze zilnic, cel puţin 10 ore şi lucrau inclusiv sâmbăta şi duminica. Pentru munca prestată nu au fost plătite. Încercările unora dintre părţile vătămate de a obţine plata muncii lor sau de a pleca de pe plantaţiile respective au fost întâmpinate cu ameninţări şi violenţe exercitate de inculpatul R.C. şi persoanele apropiate acestuia. Inculpatul A.M. cunoştea situaţia în care părţile vătămate urmau să lucreze, însă le-a înşelat pe acestea atunci când le-a recrutat şi a beneficiat de un comision din partea inculpatului R.C. şi a celor din zona lui de influenţă, beneficiind de un tratament preferenţial faţă de părţile vătămate.

Inculpatul R.C. a cunoscut situaţia părţilor vătămate, inclusiv faptul că partea vătămată P.L.V. era minor, având în vedere faptul că actele de identitate ale părţilor vătămate au fost oprite şi păstrate de către inculpat pe perioada prestării muncii forţate.

Faptele inculpaţilor A.M. şi R.C. de a recruta şi transporta victimele arătate mai sus în Spania, în vederea exploatării prin muncă, prin inducerea în eroare a acestora cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, activitate prin care s-au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În sarcina inculpatului A.M. se vor reţine şi dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. privind săvârşirea faptelor în stare de recidivă postcondamnatorie.

Pentru infracţiunile săvârşite inculpaţilor li s-au stabilit câte o pedeapsă la care au fost avute în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, contribuţia efectivă a fiecărui inculpat la derularea activităţii infracţionale, datele privind persoana inculpaţilor şi atitudinea acestora în timpul procesului penal, în sensul că aceştia s-au sustras de la judecată, existând indicii că intenţionează să se sustragă şi de la executarea pedepselor.

S-a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Este evident că natura şi gravitatea faptelor comise îi fac pe inculpaţi nedemni de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a de ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.M., întrucât acesta a comis faptele ce fac obiectul prezentei cauze înainte de împlinirea termenului de încercare a pedepsei de 1 an aplicată prin Sentinţa penală nr. 1606 din 02 iunie 2006 a Judecătoriei Vaslui, în baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată pentru această pedeapsă, fiind cumulată cu pedepsele aplicate în prezenta cauză.

Dată fiind modalitatea de săvârşire a faptelor, rezultatul produs şi atitudinea inculpaţilor în timpul procesului penal, tribunalul a apreciat că singura modalitate de executare a pedepselor aplicate, care poate asigura realizarea scopului acestora este executarea în regim de detenţie.

Pe durata executării pedepselor li s-a interzis inculpaţilor A.M. şi R.C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită inculpatului A.M. durata reţinerii de 24 ore din ziua de 06 octombrie 2009.

În acest context, tribunalul a apreciat că victimele au suferit atât un prejudiciu moral cât şi material şi pretenţiile acestora sunt justificate. Prejudiciul moral constă în suferinţele cauzate părţilor vătămate care au fost obligate să presteze o muncă nenormată, neplătită şi în condiţii de stres deosebit fiind într-un mediu în care nu cunoşteau limba, nu aveau mijloace materiale şi financiare şi erau, de asemenea, lipsite de posibilitatea de a comunica cu cei de acasă.

În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen. a admis acţiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile de N.D., D.Gh., N.A., M.N., S.C., B.V., T.M.O., O.V., P.L.V., M.C.S., B.I., C.I.I. şi Z.I. A obligat inculpatul A.M., în solidar cu persoana condamnată R.I. să achite părţilor civile N.D. suma de 6.000 euro cu titlu de daune materiale şi 4.000 euro cu titlu de daune morale, D.Gh., suma de 10.000 euro cu titlu de daune materiale, N.A., suma de 3.000 euro cu titlu de daune materiale, M.N., suma de 2.000 euro cu titlu de daune materiale, S.C., suma de 2.500 euro daune materiale, B.V., suma de 700 euro cu titlu de daune materiale, T.M.O. suma de 2.500 euro cu titlu de daune materiale, O.V. suma de 6.000 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 500 euro cu titlu de daune morale, sume calculate în RON, având în vedere cursul BNR la data plăţii.

A fost obligat inculpatul A.M., în solidar cu inculpatul R.C. să plătească părţilor civile P.L.V. suma de 6.000 euro cu titlu de daune materiale, M.C.S. suma de 750 euro cu titlu de daune materiale, B.I. suma de 2.500 euro cu titlu de daune materiale, C.I.I. suma de 6.000 euro cu titlu de daune materiale şi Z.I. suma de 1.620 euro cu titlu de daune materiale, sume calculate în RON, având în vedere cursul BNR la data plăţii.

Suma de 753 euro indisponibilizată prin Ordonanţa procurorului din 7 octombrie 2009 şi consemnată la CEC B - Sucursala Vaslui, cu Recipisa de consemnare nr. 388019 din 1 din 08 octombrie 2009 s-a stabilit a fi folosită pentru despăgubirea părţilor civile din prezenta cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii R.C. şi A.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sentinţa penală a fost apelată de către inculpatul A.M. care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, solicitând reducerea cuantumului, şi de inculpatul R.C. care a solicitat repunerea în termenul de apel întrucât sentinţa penală nu i-a fost comunicată la domiciliul pe care l-a indicat instanţei de fond şi reaprecierea probelor (sub aspectul reindividualizării pedepselor aplicate).

Inculpatul R.C. a fost reprezentat de avocat ales, iar inculpatul A.M. a fost reprezentat de avocat din oficiu (prin substituire).

Prin Decizia penală nr. 179 din 13 decembrie 2012 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis cererea de repunere în termen a apelului formulat de inculpatul R.C.

A admis apelurile formulate de inculpaţii: A.M. şi R.C., împotriva Sentinţei penale nr. 154 din 19 Septembrie 2012 a Tribunalului Vaslui, sentinţa pe care a desfiinţat-o în parte în latura penală.

Rejudecând cauza:

A descontopit şi a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaţilor prin sentinţa apelată, după cum urmează:

1. A.M.:

- 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

2. R.C.:

A redus cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor-apelanţi astfel:

1. A.M.:

- de la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- de la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

2. R.C.:

- de la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

A menţinut revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 1 an închisoare stabilită inculpatului A.M., prin Sentinţa penală nr. 1606 din 02 iunie 2006 a Judecătoriei Vaslui, pe care a cumulat-o cu fiecare din pedepsele aplicate, de: 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., rezultând pedepse de: 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele rezultante, în pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe care inculpatul A.M. o va executa.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului R.C. în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe care inculpatul o va executa.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de apelurile inculpaţilor au rămas în sarcina statului conform art. 192 alin. (3) Cod proc. pen.

În baza dispoziţiilor art. 371 alin. (1), (2) C. proc. pen., Curtea a verificat legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate raportat la criticile invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi drept.

Prin rechizitoriul procurorului au fost trimişi în judecată inculpaţii R.I., R.C. şi A.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă calificată şi continuată prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, ambele infracţiuni aflate în concurs real conform art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul A.M.

Instanţa de fond a administrat un amplu probatoriu, reţinând că faptele inculpaţilor A.M. şi R.C. de a recruta şi transporta victimele arătate mai sus în Spania, în vederea exploatării prin muncă, prin inducerea în eroare a acestora cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, activitate prin care s-au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În sarcina inculpatului A.M. s-au reţinut şi dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. privind săvârşirea faptelor în stare de recidivă postcondamnatorie.

Instanţa de apel a analizat aspectele invocate de avocatul ales al inculpatului R.C. în ceea ce priveşte repunerea în termen, reţinând a fi îndeplinite dispoziţiile art. 364 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, hotărârea instanţei de fond a fost comunicată iniţial la domiciliul cunoscut al inculpatului R.C., ulterior s-a pronunţat o încheiere de îndreptare a erorii materiale privind domiciliul inculpatului R.C., însă hotărârea nu i-a mai fost comunicată şi la acest domiciliu.

Instanţa de apel a admis cererea acestuia de repunere în termenul de apel faţă de aspectele constatate.

Reevaluând în fapt şi în drept asupra tuturor probelor administrate (în cele două faze procesuale), instanţa de apel a constatat:

În perioada septembrie 2007 - mai 2009 inculpatul A.M. care are domiciliul stabil în sat C, oraş Negreşti, judeţul Vaslui a recrutat, mai multe persoane din oraşul Negreşti şi din zonele învecinate le-a prezentat o situaţie nereală în ceea ce priveşte asigurarea unui loc de muncă în Spania, bine plătit, cazare, masă, transportul fiind de asemenea asigurate, scopul urmărit fiind acela de a obţine un profit. Persoanele vătămate au fost transportate în Spania de către inculpatul A.M., şi acolo predate inculpaţilor R.C. şi R.I. care le exploatau prin muncă. Părţile vătămate audiate au relatat că au fost contactate de inculpatul A.M. şi transportate în Spania pentru a lucra în agricultură unde au fost cazaţi de inculpatul R.C. care îi transporta în fiecare zi la locul de muncă, contravaloarea serviciilor fiind încasată de acesta. Faptul că inculpatul A.M. a avut o înţelegere anterioară cu numitul R.I. a fost demonstrat şi de verificările efectuate în baza de date ale BRD privind tranzacţiile derulate prin sistemul WU, care a demonstrat că R.I. i-a trimis lui A.M. la data de 24 septembrie 2007 suma de 281,76 Dolari SUA, înainte de a pleca în Spania cu părţile vătămate. Deşi cunoştea condiţiile improprii de cazare, masă precum şi condiţiile de muncă, inculpatul A.M. când s-a reîntors în ţară în primăvara anului 2008, a început din nou să recruteze persoane sub promisiunea falsă a unui loc de muncă bine plătit, cazare şi masă gratuite, în condiţii bune; căuta persoane cu acelaşi profil ca cele recrutate anterior, uşor influenţabile datorită situaţiei în care se aflau şi anume nu aveau locuri de muncă, aveau o situaţie materială precară, doreau să-şi găsească un loc de muncă pentru a obţine venituri. Inculpatul A.M. le-a promis părţilor vătămate că locurile de muncă vor fi bine plătite, pentru fiecare zi de muncă vor primi 50 euro, iar transportul, cazarea şi masa vor fi gratuite. În schimbul acestor servicii pe care le oferea inculpatul acesta trebuia să primească de la fiecare parte vătămată suma de 1.000, cu titlu de comision. Încrederea în spusele inculpatul a fost sporită şi de faptul că acesta le-a precizat părţilor vătămate că nu este la primul transport de persoane în Spania, deşi cunoştea nemulţumirea primelor persoane recrutate şi transportate în Spania, cu privire la faptul că cele promise în ţară nu corespundeau realităţii. După ce părţile vătămate erau predate inculpatului R.C., iar inculpatul A.M. s-a cazat într-un alt imobil, separat de acesta. Părţile vătămate au fost cazate într-un imobil locuit de inculpatul R.C., care i-a deposedat de documentele de identitate şi le-a adus la cunoştinţă că urmează să presteze munci în folosul său pentru a-i plăti şi comisionul de 1.000 euro, comision datorat pentru faptul că au fost transportaţi în Spania şi li s-a asigurat un loc de muncă.

Faţă de toate aceste probe, instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este legală şi temeinică sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor R.C. şi A.M. în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În sarcina inculpatului A.M. s-au reţinut şi dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. privind săvârşirea faptelor în stare de recidivă postcondamnatorie.

Sub aspectul criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, raportat la dispoziţiile art. 72 C. pen. şi art. 52 C. pen., instanţa de apel a constatat temeinicia evaluării gradului de pericol social ridicat al faptelor comise, contribuţia efectivă a fiecărui inculpat la derularea activităţii infracţionale, datele privind persoana inculpaţilor şi atitudinea acestora în timpul procesului penal, în sensul că aceştia s-au sustras de la judecată, existând indicii că intenţionează să se sustragă şi de la executarea pedepselor. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.M., întrucât acesta a comis faptele ce fac obiectul prezentei cauze înainte de împlinirea termenului de încercare a pedepsei de 1 an aplicată prin Sentinţa penală nr. 1606 din 02 iunie 2006 a Judecătoriei Vaslui, în baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată pentru această pedeapsă, fiind cumulată cu pedepsele aplicate în prezenta cauză. Însă, faţă de aspectele expuse în apărare de inculpaţi, raportat la perioada săvârşirii infracţiunilor (anul 2007 - 2009), de împrejurările ce au circumstanţiat faptele acestora sub aspectul remuneraţiei, anume că au prezentat părţilor vătămate de la început remuneraţia muncii lor şi au fost acceptate aceste condiţii - instanţa de apel a apreciat că se justifică o reindividualizare a pedepsei în sensul diminuării cuantumului pedepselor aplicate (cu câte 2 ani) cu menţinerea modalităţii de executare a pedepsei rezultante (respectiv în regim privativ de libertate).

Sub aspectul laturii civile a cauzei, pretenţiile civile (materiale şi morale) formulate de partea vătămată au fost justificate şi acordate de instanţa de fond prin obligarea inculpaţilor la plata acestora.

Verificând din oficiu sentinţa apelată, nu s-au constatat alte vicii pentru a fi desfiinţată, decât cele expuse.

În baza dispoziţiilor art. 379 pct. 1 C. proc. pen., a admis apelul inculpaţilor şi în rejudecare a redus pedepsele aplicate acestora şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Cheltuielile judiciare s-a stabilita fi suportate din fondurile statului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul R.C. şi partea vătămată Z.I.

Recurentul inculpat R.C. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9, pct. 10 şi pct. 12 C. proc. pen.

În susţinerea primului caz de casare invocat, a arătat că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, astfel cum prevede art. 356 C. proc. pen., susţinând că simpla motivare a instanţei prin care apreciază că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este legală şi temeinică sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, nu reprezintă o motivare reală şi pe baza probelor administrate în cauză.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în înţelesul Legii nr. 678/2001.

A apreciat că în cauză activitatea de violenţă reţinută în sarcina inculpatului este contradictorie situaţiei de fapt descrisă de martorii audiaţi, evidenţiindu-se poziţia de superioritate numerică şi fizică a celor 13 persoane în raport cu inculpatul.

Recurenta parte vătămată Z.I. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului formulat de partea civilă, casarea deciziei penale atacate şi, rejudecând, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului în sensul majorării cuantumului acesteia.

A apreciat că modul în care victimele au fost forţate să muncească în Spania constituie o formă de exploatare a muncii lor, în condiţiile în care părţile vătămate nu cunoşteau ţara, condiţiile de cazare erau minimale, precum şi faptul că împotriva lor s-a folosit violenţa fizică şi ameninţarea.

Înalta Curte analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse:

Analiza incidenţei primului caz de casare şi circumscris dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., relevă în opinia Înaltei Curţi inaplicabilitatea acestuia susţinerea recurentului inculpat în sensul că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, astfel cum prevede art. 356 C. proc. pen., şi că simpla motivare a instanţei prin care apreciază că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este legală şi temeinică sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, nu reprezintă o motivare reală şi pe baza probelor administrate în cauză este nefondată şi are caracter pur subiectiv.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar şi constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII,) după cum instanţa sesizată poate, în principiu, să îşi însuşească motivele reţinute în decizia atacată.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a acceptat starea de fapt reţinută de către prima instanţă, şi-a însuşit motivele acestei instanţe, la care a adăugat propria argumentare ce s-a identificat oarecum cu cea a instanţei de fond fără însă să coincidă cu această şi asta şi pentru că argumentele oferite de recurent nu au fost nicicum de natură să confere o altă situaţie juridică care să reclame şi să impună o motivare total diferită astfel cum a invocate recurentul inculpat R.C.

Instanţa de apel a respectat din punctul de vedere al Înaltei Curţi cerinţele privitoare la motivarea unei hotărâri astfel că incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., nu-şi găsesc aplicabilitatea.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. şi în raport de care recurentul inculpat a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în înţelesul Legii nr. 678/2001,Înalta Curte apreciază de asemenea că nu sunt incidente.

Recurentul inculpat, a invocat în faţa Înaltei Curţi aceleaşi argumente pe care le-a folosit în apărarea sa şi în faţa instanţei de apel şi şi-a fundamentat în principal apărările pe lipsa elementelor constitutive specifice infracţiunii de trafic de persoane,având la bază poziţia de superioritate numerică şi fizică a celor 13 persoane în raport cu inculpatul şi care ar fi fost în imposibilitate să ţină la muncă părţile vătămate împotriva voinţei lor.

Înalta Curte constată că această apărare a inculpatului nu numai că este una nereală dar este şi nefundamentată probator, pentru că nu prezenţa fizică a inculpatului a fost cea care a intimidat părţile vătămate, care de necontestat nu putea avea acest efect ci armele cu care au fost ameninţate victimele din prezenta cauză de către cei care-i însoţeau la muncă alături de inculpatul R.C. şi care neechivoc au fost de natură să le producă temere şi de asemenea ameninţările cu moartea care şi-au produs efectul intimidant indiferent de statura sa fizică.

Nu a reuşit inculpatul să dovedească şi să explice în nici un mod care este motivul pentru care a deposedat părţile vătămate de acte,de ce le păzea pe acestea zilnic la muncă şi de ce banii datoraţi acestora ajungeau la acesta,după cum nu a reuşit să dovedească lipsa implicării sale în activitatea conjugată de trafic de persoane.

Faptul că părţile vătămate au avut acces la telefoanele publice, în special noaptea când reuşeau să scape de sub paza inculpatului R.C., nu exclude activitatea infracţională reţinută în sarcina acestuia, fiecare dintre acestea au reuşit să se întoarcă în ţară uzând de tot felul de tertipuri şi în momentul în care au reuşit să scape de supravegherea acestuia, astfel că nu atitudinea inculpatului a determinat încetarea situaţiei la care aceştia au fost supuşi ci propria atitudine a victimelor care nu au mai suportat situaţia umilitoare şi condiţiile de muncă la care au fost supuşi.

În ceea ce priveşte suma de bani pe care victimele urmau să o primească ca rezultat al muncii lor şi pe care nu au mai primit-o niciodată, Înalta Curte apreciază de asemenea că apărarea inculpatului în sensul că acestea îi datorau un comision şi că aşa au convenit în momentul în care au acceptat să le faciliteze un loc de muncă; este nesinceră şi disimulatorie, comisionul reprezintă printre altele remuneraţia (procentuală) primită de o persoană, care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu şi nu întregul său venit cuvenit ca urmare a muncii prestate astfel cum a procedat inculpatul R.C.

Toate aspectele relevate,sunt în opinia Înaltei Curţi pe deplin dovedite şi argumentate atât prin declaraţiile părţilor vătămate P.L.V., M.C.S., B.I. şi C.I.C. precum şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi confirmă pe deplin vinovăţia inculpatului, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

Analiza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi invocat de partea vătămată Z.I. în baza căruia a solicitat admiterea recursului formulat de partea civilă, casarea deciziei penale atacate şi în rejudecare, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului în sensul majorării cuantumului acesteia este de asemenea nefondată.

Criteriile de individualizare care au stat la baza aplicării pedepsei inculpatului R.C. relevă în opinia Înaltei Curţi, temeinicia evaluării gradului de pericol social concret al faptelor comise de inculpat atât prin prisma contribuţiei efective la derularea activităţii infracţionale cât şi prin prisma gradului de pericol social concret.

Aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum mai ridicat ar înfrânge echilibrul dat de rolul coercitiv şi educativ al pedepsei ori în asigurarea acestui echilibru instanţele au ţinut seama că gravitatea concretă a faptei a fost influenţată şi de mobilul şi scopul acesteia, precum şi de finalitatea actului infracţional, fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret al faptei a modalităţii şi mijloacelor concrete de săvârşire; însă nu au ignorat nici celelalte aspecte precum circumstanţele reale şi personale ale acestuia pentru că dacă nu ar fi procedat în acest mod s-ar fi ajuns la o inechitabilă aplicare a legii.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului atât prin cuantum cât şi prin modalitatea de executare aleasă este una justă de natură să fundamenteze proporţionalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate şi aşteptările societăţii faţă de actul de justiţie realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.

În raport de toate aspectele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte apreciază recursurile formulate ca nefondate sens în care în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a le respinge.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul R.C. şi de partea civilă Z.I. împotriva Deciziei penale nr. 179 din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat R.C. la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul parte civilă Z.I. la plata sumei de 10 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.M., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă Z.I., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile N.D., S.C., M.N., N.A., D.Gh., B.V., T.M.O., O.V., B.I., P.L.V., C.I.C. şi M.C.S., în sumă de câte 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3175/2013. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 3199/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3182/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3182/2013. Penal